26 aprilie 2024
ActualitateFemeie din Moinești, confirmată pozitiv cu SARS CoV2

Măsuri de maximă prevenție la spitalul din Moinești, unde s-a prezentat o pacientă care, ajunsă la Iași, s-a dovedit a fi pozitivă COVID-19

Femeie din Moinești, confirmată pozitiv cu SARS CoV2

O pacientă care s-a prezentat marți seara, cu ambulanța, la Spitalul Municipal de Urgență Moinești, cu patologie respiratorie, s-a dovedit a fi, în această dimineață, confirmată COVID-19.

„Este din Moinești, dintr-un cartier de la intrarea dinspre Bacău. Încă de la prezentare, echipa medicală de gardă, respectiv medicul de la Urgențe și medicul de pe Medicină internă, au suspectat-o de coronavirus, deși nu avea simptomatologie, dar au tratat cazul din start ca fiind unul suspect. Așa că au izolat-o într-o rezervă din prima. În plus, toată echipa medicală a purtat echipament de protecție. Ulterior, pacienta a fost trimisă, miercuri după-amiază, la Boli Contagioase Iași, în condiții de siguranță maximă, iar în această dimineață, joi, 26 martie a.c. a venit și conformarea că testele care i-au fost prelevate au arătat că este pozitivă COVID-19, după ce cu o seară în urmă fusesem anunțați de acest lucru și de către Direcția de Sănătate Publică”, ne-a declarat prof.univ.dr. Adrian Cotîrleț, managerul spitalului din Moinești.

Imediat s-au luat măsurile necesare: rezerva în care a fost izolată pacienta a intrat în dezinfecție și decontaminare totală, iar echipa medicală care a consultat-o în cele 30 de ore cât a stat în spital, deși a purtat echipamentul corespunzător pentru că a fost tratată din prima ca un caz suspect, a decis să intre preventiv în autoizolare 14 zile. Este vorba despre două asistente, două infirmiere și un medic. S-a autoizolat și echipajul de pe salvare, un ambulanțier și o asistentă medicală. „Nu sunt probleme, pentru că s-a suspectat cazul din prima clipă. Dar am luat măsurile acestea preventiv, fără a afecta corpul medical care este în continuare în prima linie în spital”, a mai spus managerul Adrian Cotîrleț.



Femeia, o bătrână de 81 de ani, este acum în stare stabilă la Iași, dar prezintă și comorbidități cardiace și renale, corespunzătoare vârstei. Cazul este tipic comunitar, pentru că nu există un contact direct în prealabil cu un pacient infectat coronavirus.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri