Acasă Blog Pagina 2008

S-au amplasat containerele pentru deșeurile vegetale

În urma sesizărilor cititorilor noștri, probleme pe care le-am reflectat în edițiile noastre anterioare, privitor la depozitarea deșeurilor vegetale rezultate din activitățile de toaletare a arborilor, Direcția de Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Bacău a luat primele măsuri.

Astfel, marți, 25 februarie, au fost montate primele cinci containere speciale pentru depozitarea acestor tipuri de deșeuri. Cele cinci containere au fost montate după cum urmează: în cartierul CFR pe str. Abatorului-lângă Vasion, în zona ANL Făgăraș pentru zona Tache, în Izvoare pe str. Veronica Micle lângă cimitir, pe Calea Moldovei dincolo de ARA și pe Calea Romanului lângă Școala 9.

„Cetățenii pot pune în continuare astfel de deșeuri și pe lângă platforme, dar nu în containerele pentru alte tipuri de deșeuri. Crengile pot fi puse separat pentru a putea fi luate separat și transportate la tocător”, a delarat Marcelin Șolot, directorul Direcției de Servicii Publice Bacău, care a precizat că astfel de operațiuni de toaletare a copacilor și alte activități de gospodărie în urma cărora rezultă deșeuri vegetale sunt la start, vârful acestor acțiuni urmând a avea loc în perioada următoare.

Ca atare, este posibil ca în cartierele băcăuane să apară și alte astfel de containere. După ce aceste deșeuri sunt colectate, sunt predate la groapa Eco-Sud, unde există un tocător. Deșeurile trebuie colectate selectiv, acestea neputând ajunge în tocător amestecate cu alte tipuri de deșeuri (menajere, pietriș și pământ, plastic sau altele).

Atenție, fermieri! Agricultorii care dau foc miriștilor riscă să rămână fără subvenții

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Bacău le reamintește fermierilor că este interzisă arderea miriștilor. Interdicția este prevăzută în Regulamentul UE privind finanțarea în agricultură, cât și în legislația națională privind bunele condiţii agricole ale terenurilor.

„Este interzisă arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum și a vegetației pajiștilor permanente. Obiectivul acestui standard este menţinerea materiei organice în sol şi prevenirea poluării atmosferei”, au transmis reprezentanții APIA Bacău. Prin urmare, fermierii băcăuani care utilizează un teren agricol, fie că vorbim de o suprafață arabilă, de pajişti temporare sau pajiști permanente, nu trebuie să dea foc miriştilor şi nici resturilor vegetale rezultate după recoltarea culturilor (paie de cereale păioase, vreji de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea soarelui, rapiţă, inclusiv iarba rămasă după cosirea pajiştilor temporare etc.).

Interdicția se aplică înclusiv vegetației pajiștilor permanente. În caz contrar, agricultorii depistați riscă să le fie tăiate din subvenții pe anul în curs sau mai mulţi ani. În plus, trebuie știut și că Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Garda Naţională de Mediu (GNM) şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au încheiat protocol de colaborare în această privință. Astfel, fermierul care are cunoștință de suprafețe agricole arse din cauze necunoscute, pentru a nu fi penalizat, în decurs de 10 zile lucrătoare de la producerea evenimentului, trebuie să prezinte la APIA cu dovada sesizării poliției sau a pompierilor despre acest caz.

Pagube rețelelor de gaze și electrice

Deloc de neglijat este faptul că focul aprins pe miriști și pe alte terenuri poate pune în pericol inclusiv rețelele de energie electrică sau de gaze, așa cum, de pildă, s-a întâmplat anul trecut. „Cele mai grave situaţii au fost în judeţele Bacău şi Iaşi, unde 25 de mii de consumatori nu au beneficiat de energie electrică perioade îndelungate de timp”, au arătat reprezentanții Delgaz Grid.

Incendiile necontrolate de vegetaţie, în vecinătatea reţelelor aeriene de energie, au lăsat în urmă, printre altele, cantităţi mari de cenuşă care, antrenate de vânt, au ajuns în reţelele de electricitate, unde au amorsat un arc electric. Or, trebuie știut că arcul electric duce la ruperea şi căderea la sol a conductoarelor, cu risc major de electrocutare, pentru persoanele din apropiere. În plus, în aceste cazuri, pentru a se putea interveni la stingerea incendiului și, ulterior, pentru verificarea reţelei şi realizarea reparaţiilor, linia electrică este scoasă din funcţiune.

Problemele sunt poate și mai mari în cazul rețelelor supraterane de gaze atinse de incendiile din câmp. În aceste situții, în urma arderii sau topirii garniturilor de etanşare, pot apărea degajări importante de gaze și, în mod evident, producerea unui incendiu violent, caz în care se impune golirea sistemului în vederea remedierii daunelor.

Identificarea cartelei prepay a căzut la CCR

Publicam în Deşteptarea din 11 septembrie anul trecut, că prin OUG Nr. 62 din 27 august 2019, s-a mai făcut un pas în ceea ce priveşte controlul asupra populaţiei. Spuneam atunci, că; “Pe fondul emoţiei generate de cazul fetelor ucise la Caracal, moment considerat prielnic, a fost emisă această ordonanţă, care ….. introduce brutal prevederi obligatorii de identificare a beneficiarilor cartelelor preplătite. O tentativă oarecum similară a existat cu ceva ani în urmă, sub pretextul subsidiar a combaterii terorismului, dar a fost respinsă considerată fiind o intruziune nejustificată care încalcă drepturile omului. Norma a fost declarată neconstituţională. Şi… nu am avut o recrudescenţă a terorismului.”

Conform OUG sus amintit, “Furnizarea serviciilor de telefonie destinate publicului la puncte mobile, pentru care plata se face în avans, se realizează, începând cu data de 1 ianuarie 2020, numai după ce furnizorul acestor servicii a colectat, prin intermediul unui formular în format fizic sau electronic, inclusiv prin mijloace electronice de comunicare la distanţă, datele de identificare ale utilizatorului final al cartelei SIM…”

Concluzia materialului publicat atunci era că, nu vom avea un sistem mai performant de destructurare a mafiei când tentaculele acesteia se insinuează în mediul politic şi structurile de forţă ce pot controla la rândul lor identitatea potenţialelor victime? Dimpotrivă, li se acordă un supliment de informaţie pe bani publici. Şi, instituţiile de loby politic vor folosi în interes propriu datele care ar trebui să fie confidenţiale. (A se vedea mesajele/solicitările firmelor ce vând, ori oferă diverse servicii care sună la numere pe care teoretic ar trebui să nu le cunoască.)

Apreciam tot atunci, că nu va fi o lume mai sigură pentru cetăţeanul simplu. Acesta din urmă , paradoxal, va deveni mai vulnerabil. Deşi, pretextul îngrădirii drepturilor sale e presupusa sa siguranţa. Ei bine, se pare că am avut dreptate în aprecieri, întrucât Avocatul Poporului Renate Weber a atacat la CCR Ordonanţa de Urgenţă Nr. 62/2019 reclamând că OUG-ul „afectează drepturile, libertăţile şi îndatoririle cetăţeneşti” susţinând că “…Argumentele utilizate în preambulul actului normativ nu sunt de natură să justifice situația extraordinară și nici urgența unui act normativ care, reglementând obligativitatea colectării datelor cu caracter personal și a stocării pe un termen nedefinit a acestora, limitează drastic exercitarea dreptului la viață intimă, familială și privată.

Cât privește argumentul legat de necesitatea stringentă privind localizarea celor care apelează la 112, aceasta era posibilă și prin reglementarea anterioară.” De asemenea, în motivarea sa privind neconstituţionalitatea normei, Avocatul Poporului a avut acelaşi dubiu cu cel publicată şi exprimat de noi, privind utilizarea datelor personale, şi anume că; “…din examinarea dispozițiilor legale nu rezultă scopul colectării datelor de identificare și nici asigurarea garanțiilor că acestea vor fi folosite exclusiv în scopul declarat în preambul. …” Avocatul Poporului a motivat faptul că O.U.G. nr. 62/2019 încalcă art. 115 alin. (6) din Constituţie, prin afectarea dreptului la viață intimă, familială și privată, prevăzut de art. 26 din Legea fundamentală și art. 11 și art. 20 prin raportare la art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Şi că, actul normativ criticat este în contradicție cu dreptul și jurisprudența europeană în materia comunicațiilor electronice și nu asigură un cadru adecvat și suficient de protecție a datelor cu caracter personal de la dispoziția administratorului, conform legislației europene în materie, măsura colectării însăși fiind neadcvată în sensul depășirii scopului propus – acela de sancționare a apelanților abuzivi la Serviciul de urgență.

Analizând sesizarea, Curtea Constituțională a admis, la jumatatea acestei luni, cu unanimitate de voturi, excepția de neconstituționalitate formulată de Avocatul Poporului pe ordonanța de urgență care modifică funcționarea sistemului național 112 și care prevede vânzarea cartelelor prepay doar cu buletinul.

Urmare a acestor încercări succesive de acces la datele personale care şi la o analiza sumară, nespecializată, se observă că ceva nu e în regulă, coroborat cu opinia specializată a instituţiei Avocatului Poporului dar şi a concluziilor CCR, nu putem să nu ne întrebăm CINE SUNT INIŢIATORII ACESTOR PREVEDERI? Ce specializări au şi ce interese reprezintă din moment ce propunerile de acest tip au fost deja respinse ca neconstituţionale în mai multe rânduri? Nici un partid politic nu îşi asumă prin program controlul populaţiei. Atunci promotorii acestor propuneri, oameni politici, interesele cui le reprezintă? Ei pot fi identificaţi cu uşurinţă de partidul ce i-a propus şi ar trebui să ofere alegătorilor cîteva explicaţii dincolo de alegaţiile formale ce justifică în preambul norma. Pentru că norma a fost respinsă de mai multe ori iar motivele formale de reintroducere a aceesteia ,de fiecare dată au fost altele.

Jr. Adrian M. Ionescu

Festival Mozart

Joi, 27 februarie, ora 18.30, la Sala Ateneu, Filarmonia „Mihail Jora” susţine un concert somfonic pus sub semnul lui Wolfgang Amadeus Mozart. Programul cuprinde Simfonia nr.1 KV 16, în Mi Bemol Major; Concertul nr. 21 pentru pian şi orchestră, în Do major, KV 467; Simfonia nr. 41, în Do Major, KV 551.

Dirijor: Valentin Doni.
Solist. Cristian Petrescu – pian, Germania

Imediat după admiterea, în 1969, în Universitatea de Muzică (fostul Conservator „Ciprian Porumbescu“) la clasa de pian a profesoarei Ana Pitiş, pianistul şi compozitorul Cristian Petrescu (foto) a putut emigra din Republica Socialistă România datorită originii armene a familiei sale. După o scurtă şedere la Beirut, Liban, unde a debutat într-un recital la Universitatea Americană din Beirut, primeşte în octombrie 1970 o bursă la Juilliard School din New York. În 1972, la New York, Cristian Petrescu este distins cu premiul „Aram Haciaturian” rezervat pianiştilor de origine armeană. În 1974,după încheierea cu un Master Degree a studiilor sale, primeşte din partea „Cursurilor de vară pentru muzică contemporană” din Darmstadt o bursă pentru cursurile de pian din acelaşi an cu pianistul german Aloys Kontarski.

Din toamna anului 1974 primeşte o bursă de studii „post graduate” la Musikhochschule din Köln la clasa profesorului Aloys Kontarski (pian) şi Karlheinz Stockhausen (compoziţie). În 1981 intră ca pianist solist, după o audiţie de intrare extrem de dificilă, în Ensemble Intercontemporain din Paris condus de Pierre Boulez, unde va ramâne pâna în 1986. După obţinerea în 1989 a cetăţeniei franceze se mută la Berlin, unde e invitat sa cânte cu membrii Orchestrei Filarmonice din Berlin un program dedicat exclusiv muzicii lui Enescu în concertul de deschidere a Sălii de muzica de cameră a filarmonicii (Kammermusiksaal). În 1998 Cristian Petrescu primeşte pentru înregistrarea sa pentru firma Harmonia Mundi a lucrărilor pentru pian de Enescu, premiul criticii pariziene „Le Diapazon d’or” precum şi „Grand prix du disque” al Academiei pariziene a discului, „Charles Cros”.

Prima zi din Postul Mare

    Astăzi, pentru creștinii romano-catolici, începe un timp liturgic deosebit, un timp de har și de reînnoire spirituală, timpul Postului Mare. Astăzi este Miercurea Cenușii, prima zi de post. De ce poartă această denumire? Pentru că, la Sfintele Liturghii, credincioșii primesc pe cap, sub formă de cruce, cenușă binecuvântată, în timp ce li se adresează un adevăr și o chemare: „Adu-ți aminte, omule, că ești pământ și în pământ te vei întoarce!”; „Convertiți-vă și credeți în Evanghelie!” Dar cum ajută cenușa pusă pe capul omului? Ea ne amintește adevărul: omule, ai grijă! Biserica ne-a pus pe cap cenușă sfințită, simbol al vieții trecătoare, și cu aceasta ne amintește de caracterul instabil al vieții. Ea ne îndeamnă la post, la înfrânare, la ispășire și sfințire. Retrageți-vă din zgomotul vieții și întoarceți-vă în camera inimii voastre. Acolo să căutați, pentru că acolo puteți găsi cu adevărat odihna sufletului vostru.

    În această zi Mântuitorul ne trasează programul Postului Mare: post, pomană și rugăciune. Aceste trei cerințe sunt strâns legate între ele. Postul sau renunțarea la anumite feluri de mâncare nu are nici o valoare fără pomană și rugăciune. La fel și pomana, ajutorul dat celor săraci, la fel și rugăciunea.
    Atunci când Sfânta Maică Biserică ne îndeamnă să prețuim mai puțin lucrurile trupești, ne cheamă de asemenea să prețuim mai mult cele spirituale, pentru că Isus ne spune: „Nu numai cu pâine trăiește omul, ci și cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt 4,4).

    Foamea sufletului ne chinuie așa cum ne chinuie foamea și setea trupului. Dacă un an întreg v-ați înfometat sufletul, cel puțin acum căutați să vi-l săturați. Citiți Sfânta Scriptură, ascultați Cuvântul lui Dumnezeu, rugați-vă mai mult, împliniți voința lui Dumnezeu. Deci, mai puțină distracție și mai multă rugăciune. Dezbrăcați-vă de ură, de ceartă, de minciună, de cuvinte jignitoare și îmbrăcați-vă cu iubire, împăcare și iertare, cu alte cuvinte, îmbrăcați-vă cu Cristos. Îndepărtați păcatul și răul din inima voastră prin căință și Sfânta Spovadă. Sfântul Augustin spunea că „începutul faptelor bune este recunoașterea faptelor rele și îndepărtarea lor”. Prin căință se face o golire a sufletului pentru ca locul păcatului să fie umplut cu viața divină.

    De aceea suntem chemați să ne întărim voința pe drumul spre Dumnezeu prin mijloacele pe care harul mântuitor ni le pune la dispoziție: participarea la Sfânta Liturghie, la Calea Sfintei Cruci, la Adorația Euharistică, la Sfânta Spovadă și la Sfânta Împărtășanie.

    Acum se pune întrebarea: care este scopul acestor năzuințe și practici? Pentru ce trebuie curățat sufletul de tot răul, purificate gândurile și întărită voința? La aceste întrebări răspund cu o altă întrebare: ce îi atrage pe alpiniști la escaladarea celor mai periculoase piscuri? Răspunsul cel mai potrivit l-a oferit un alpinist englez: Pentru că acolo, în vârf, este cel mai înalt loc!

    Și în fața noastră, în viața noastră, în spatele fiecărei existențe se zărește cel mai înalt munte: Dumnezeu. El este aici și ne cheamă. Ca și ghid pentru călătorie ni l-a trimis pe Fiul său, pe Domnul nostru Isus Cristos. E drept că El conduce pe calea crucii, dar dacă îl urmăm nu vom rătăci. E drept că urmarea sa cere eforturi serioase, dar merită. E drept că trebuie să aruncăm din rucsacul vieții noastre multe, dar în interesul acestui mare țel se merită să aducem această jertfă. În timpul Posului Mare, cu mare iubire să mergem pe drumul crucii noastre. Așa vom învăța de la Isus cum se poate trece și intra de pe drumul suferinței în viața păcii și a renașterii sufletești.

    Să trăim astfel acest timp de har încât să putem ajunge la Înviere și să ne putem bucura pe deplin de ea. Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!

    Pr. Isidor Dâscă
    Decan de Bacău

    Rog primarul și prefectul să bage picioarele în apă rece pentru că agenda publică se schimbă cu repeziciune

      „Prefectul să nu mai arunce motorina Prefecturii pe drumuri încercând să racoleze primari de la PSD, ci să-și vadă de treburile lui care nu sunt nici puține, nici ușoare”, spune europarlamentarul Dragoș Benea.

      „Plopii de la Centura Bacăului sunt tot acolo, primarul PNL de Măgura condamnat este tot în funcție și exemplele pot continua.

      Primarul Bacăului constată pe propria piele că vin și vremuri în care trebuie să calibrezi și să acționezi eficient nu numai să postezi pe rețele de socializare. Ambii decidenți au arătat pripeala, amatorism și dorință excesivă de afirmare iar efectul a fost unul de boomerang.

      Îi rog să facă echipă, să bage picioarele în apă rece pentru că agenda publică se schimbă cu repeziciune; este din ce în ce mai aglomerată și cu siguranță nu conține alegeri de primar în nu știu câte tururi sau anticipatele cu 5 luni înainte de termen”.

      Declarațiile au fost făcute în contextul derularii cazului „Karpen”, când internatul colegiului băcăuan a fost golit de elevi pentru a face față suspecților de coronavirus.

      Între timp, situația s-a schimbat, autoritățile abandonând ideea de a caza persoanele venite din Italia din zonele de carantina în unitatea de învățământ.

      „Responsabilitatile administrative raman în sarcina celor care au făcut posibil episodul umilitor pentru copiii de la „Karpen”, în goana după imagine pe Facebook nu dupa identificare de soluții concrete la problema coronavirus”, a mai spus europarlamentarul Dragoș Benea.

      Anticipatele și coronavirusul

      România a fost lovită de două molime deodată: criza politică și coronavirusul și, deloc ciudat, în ambele cazuri este vorba despre exagerări, despre fapte care nu au nici o legătură cu realitatea, ci doar cu calculul politic al unora. Scena politică, așa cum este acum, nu cere în nici un caz alegeri anticipate; dovadă că a existat o majoritate care a reușit să doboare Guvernul, ceea ce înseamnă că ar putea exista o majoritate care să voteze un nou Guvern, cu condiția să nu fie propus în bătaie de joc.

      Or, propunerea președintelui exact asta a fost: o miștocăreală de la un cap la altul, cu scopul de a mai face un pas în direcția anticipatelor. Curtea Constituțională a remediat, oarecum, problema doar că decizia a venit într-un moment în care intreagă țară este isterizată complet gratuit cu coronavirusul. Un virus gripal, mai agresiv, dar care a făcut, până acum, mai puține victime decât gripa comună.

      Cifrele avansate de Organizația Mondială a Sănătății spun clar: anual mor de gripă peste 60.000 de oameni la un număr de 42 de milioane de bolnavi în intreaga lume. Față de aceste cifre, numărul de victime ale coronavirusului este infim. Dar scandalul este mult mai mare pentru că este dirijat politic. În prima faza s-a presupus că e vorba de o izolare a Chinei, dar, având în vedere modul în care se răspândește virusul și imensă manipulare mediatică, pare mai degrabă o intenție de a izola economic țările lumii, o măsură anti-globalizare. Revenind la România, țară unde totul se face în manieră pompieristică, nici cazul coronavirusului nu face excepție. Doar că, în goana după puncte electorale, unii vor deconta politic măsurile luate.

      Cazul de la noi cu ceea ce s-a întâmplat la Colegiul Karpen este emblematic: niște copii au fost scoși din cămin fără să existe o urgență reală; părinții nu au fost anunțați, nu se știe ce s-a întâmplat cu ei, grădinița s-a închis dar la câțiva metri, clasele de școală vor funcționa normal, deși se spune că vor fi aduse persoane „asimptomatice”. Care ar putea deveni „simptomatice” la doar câțiva pași de o colectivitate de 3.000 de copii. Nimeni nu spune ce se va întâmpla cu elevii basarabeni care au fost nevoiți să plece acasă pentru că nu aveau unde să mai locuiască. Toți se spală pe mâini că așa sunt ordinele și numai acolo sunt condiții. Au bifat fișa cu cerințe primită de la București dar nu s-au dus să vadă și efectele deciziei lor.

      Abia când cazul a ajuns în atenția presei naționale și au început să vină bobârnacele de la București, s-a schimbat decizia. Dintr-o data s-a găsit soluția, una tipică pentru vremurile în care trăim: se apelează la sistemul privat, patronul unei pensiuni al cărei nume e ținut secret, va primi bani buni pentru a ține clădirea rezervată pentru posibilii pacienți asimptomatici.

      Onești: premiere în concursul „Cartea pe care o iubesc”

        Luni, 24 februarie, chiar în ziua de Dragobete – sărbătoarea populară a iubirii la români, la Onești au fost premiați participanții la Concursul „Cartea pe care o iubesc”, organizat de Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”.

        Concursul a ajuns, în acest an, la a III-a ediție și a însumat 62 de lucrări participante, dintre care 38 sunt de la gimnaziu și 24 de la liceu.

        Premiile au fost înmânate de primarul Nicolae Gnatiuc. „Cu acest prilej – spune primarul municipiului Onești – am înmânat și diplomele prin care organizatorii concursului «Jiangsu International Youth Painting Contest 2019» au răsplătit, pentru al doilea an la rând, talentul micuților elevi de la Școala Gimnazială «Ghiţă Mocanu»”.

        Tânăr reţinut de poliţiştii băcăuani pentru şantaj sexual

          Un tânăr din Vultureni, bănuit de poliţişti de săvârşirea infracţiunii de şantaj a fost reţinut pentru 24 de ore. Acesta ar fi pretins o sumă de bani de la un bărbat de 28 ani, sub ameninţarea publicării unor fotografii care îl reprezentau în ipostaze sexuale.

          La data de 24 februarie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale au fost sesizaţi de un bărbat de 28 ani din comuna Horgeşti, despre faptul că un tânăr de 18 ani, din comuna Vultureni l-ar fi ameninţat cu publicarea unor fotografii care îl reprezentau în ipostaze sexuale, dacă refuză să îi ofere suma de 400 de lei.

          Astfel, în urma investigaţiilor desfăşurate de poliţişti, în data de 24 februarie a.c. tânărul de 18 ani a fost prin în flagrant, în municipul Bacău, încercând să obţină bani pentru a şterge imaginile comprominţătoare deţinute în telefonul mobil.

          Faţă de acesta s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore şi urmează a fi prezentat instanţei cu propuneri legale.

          Inspectoratul de Poliție Județean Bacău recomandă celor care petrec timp în mediul on-line:

          Fiți prudenţi în a oferi persoanelor cunoscute pe Internet informaţii personale despre voi sau familie, cum ar fi: numele, vârsta, CNP-ul, numărul de telefon, fotografii personale, adresa, şcoala la care învațați ori locul de muncă.

          Prietenii din mediul online trebuie sa fie doar persoane pe care le cunoașteți și în realitate.

          Nu acceptați niciodată să vă întâlniți direct cu o persoană cunoscută pe Internet – oamenii pot fi foarte diferiţi de ceea ce au pretins că sunt şi astfel puteți deveni victima traficului de persoane sau a altor întâmplări tragice.

          Manifestați atenţie în utilizarea reţelelor de socializare. Este de preferat să restricţionați accesul la acestea, astfel încât să poată fi vizualizate doar de către prieteni.

          Evitați postarea pe Internet a fotografiilor personale.

          Aveți în vedere că nu tot ceea ce citiți sau vedeți pe Internet este adevărat! Informaţiile aflate pe o pagină web pot fi postate de oricine, adult sau copil, multe din ele fiind neverificate sau eronate. De asemenea, fotografiile sau filmele pot fi modificate pe calculator şi pot înfăţişa situaţii care nu s-au petrecut niciodată.

          În cazul în care primiți pe e-mail mesaje de la persoane necunoscute, nu le deschideți. De asemenea, nu accesați link-uri sau ataşamente primite odată cu astfel de mesaje.

          Dosare penale întocmite şoferilor depistaţi băuţi la volan

            La data de 24 februarie a.c, poliţiştii din cadrul Biroului Rurier Bacău au depistat, în flagrant, un bărbat de 59 de ani, din municipiul Bacău, în timp ce conducea un autocamion, aflându-se sub influenţa alcoolului.
            Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
            Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

            De asemenea, la aceeaşi dată, poliţişti din cadrul Biroului Rurier Bacău au depistat un bărbat de 47 de ani, din municipiul Bacău, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
            Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
            S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

            Primarul Bacăului: Încă nu am stabilit pensiunea la care vor fi cazați suspecții de coronavirus

              Primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula, a declarat pentru Deșteptarea.ro că decizia de a închiria o pensiune pentru cazarea suspencților de coronavirus aparține Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU).

              „CJSU a decis că Primăria Bacău să se ocupe de această problema și noi ne-am conformat. Am aprobat un milion de lei din buget, dar acești bani nu sunt doar pentru masă și casă, sunt și pentru dezinfecție, pentru materialele sanitare care vor fi cumpărate de Spitalul TBC”, a declarat primarul Cosmin Necula.

              El spune că acuzațiile PSD sunt o campanie electorală ieftină: „Ei cred că fac puncte electorale”, a mai spus Cosmin Necula.

              „Primăria Bacău este obligată să se supună solicitărilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, și să asigure cazarea persoanelor suspecte. Pensiunea încă nu a fost stabilită, când se va stabili, o vom anunța CJSU”.

              Tânără depistată de poliţiştii din Mărgineni după ce ar fi sustras bunuri dintr-o locuinţă

                Poliția în acțiune

                Polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Mărgineni cercetează o femeie de 36 ani, din localitate, bănuită de comiterea infracțiunii de furt calificat.

                La data de 24 februarie a.c., poliţiştii Postului de Poliţie Mărgineni au fost sesizaţi despre faptul că persoane necunoscute au pătruns într-un imobil din localitate, unde au răvăşit şi au sustras mai multe bunuri.

                În urma cercetărilor, poliţiştii au identificat în flagrant o femeie de 36 de ani din localitate.

                Din cercetări a rezultat că, acesta a pătruns în imobilul bărbatului şi ar fi sustras mai multe bunuri.

                Poliţiştii au recuperat bunurile şi au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

                Vizite mai scurte și echipamente de protecție. Restricții în spitale, în context epidemiologic!

                Fără a neglija creșterea cazurilor de gripă și viroze respiratorii, dar și noile măsuri ce se impun la nivel național în ceea ce privește coronavirusul, în spitalele băcauane s-au impus anumite restricții.

                „Având în vedere supravegherea în sezonul rece a circulației virusurilor gripale și a celorlalte tipuri de virusuri cu tropism respirator, în contextul actual se impun măsuri privind evitarea aglomerațiilor, limitarea accesului vizitatorilor la nivelul tuturor secțiilor/compartimentelor, care vor purta echipament de protecție – mască, mănuși, halat de unică folosință. Se interzice în totalitate accesul vizitatorilor ce prezintă simptomatologie acută infecțioasă respiratorie, dar și accesul vizitatorilor în secțiile cu risc: Terapie Intensivă, Neonatologie, Boli infecțioase.

                Mai sunt și alte măsuri privind igiena personală a cadrelor sanitare, purtarea echipamentului de protecție corect și complet, vaccinarea lor antigripală și triajul epidemiologic zilnic. De toate aceste măsuri răspund medicii șefi de secție, asistentele șefe, împreună cu întreg personalul medical mediu și auxiliar”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Bacău.

                Și la Spitalul Municipal de Urgență Moinești măsurile luate în tot acest context limitează accesul aparținătorilor pe secții și impun purtarea unor echipamente speciale.

                „Am restricționat accesul în special în Secția de Terapie Intensivă, dar și în alte secții considerate ca fiind de risc, cum sunt cele din Neonatologie și Boli infecțioase. În aceste secții accesul vizitatorilor se face doar în caz de forță majoră, dar cu purtarea obligatorie a echipamentului de protecție. Am limitat și programul de vizită cu două ore față de cel normal, care era de la ora 15.00 la 20.00. Dar nu neapărat în acest context cu noul coronavirus, ci în contextul creșterii cazurilor de infecții acute ale căilor respiratorii”, ne-a declarat prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, managerul spitalului din Moinești.

                Măsuri similare s-au luat și la Spitalul Orășenesc „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși. „În primul rând este strict interzis accesul în spital a celor care prezintă suspiciuni de gripă! Din cauza creșterii numărului de cazuri diagnosticate cu infecții respiratorii de etiologie virală, s-a impus nu de acum, ci de mai demult, limitarea accesului vizitatorilor în secțiile și compartimentele spitalului și interzicerea accesului, pe toate secțiile, inclusiv a vizitatorilor, a aparținatorilor care manifestă simptome de viroze sau infecții respiratorii.

                De asemenea, se permite accesul unui singur vizitator la un pacient, pentru o perioadă care să nu depășească 10 minute, in intervalul orar 15.00 – 17.00. Accesul vizitatorilor este permis numai cu echipament de protecție individual, care constă în halat, mască de protecție și papuci de unică folosință”, ne-a precizat și Constantin Poiană, managerul spitalului.

                În toate spitalele s-au refăcut și stocurile de măști și dezinfectante.

                Directorul Spitalului Județean de Urgență Bacău, izolat voluntar la domiciliu

                Adrian Popa, manager SJU Bacău

                Directorul Spitalului Județean de Urgență Bacău, Adrian Popa, este în izolare voluntară la domiciliu pentru 14 zile. Asta ca urmare a faptului că, duminică, pe 23 februarie, a revenit dintr-o vizită efectuată în Italia. Adrian Popa a decis, conform procedurilor în vigoare, să intre în izolare voluntară la domiciliu, începând de ieri, 25 februarie. Alături de acesta, au optat pentru izolarea voluntară la domiciliu și membrii familiei sale.

                „Am fost la Milano, cu mașina personală, am declarat peste tot pe unde am fost că am trecut prin această zonă și am decis să iau această măsură. Nu am simptome, totul este bine, dar am vrut să elimin orice discuții”, a declarat în exclusivitate pentru Deșteptarea managerul Spitalului Județean de Urgență Bacău.

                Adrian Popa a ținut să precizeze că nu s-a aflat, pe parcursul vizitei în Italia, într-o zonă de carantină sau risc de contaminare cu coronavirus, însă, pentru a elimina orice risc sau speculație și din respect față de concetățeni, a optat pentru această formă de izolare agreată împreună cu Direcția de Sănătate Publică Bacău.

                Atribuțiile și obligațiile de serviciu ale managerului Adrian Popa au fost preluate de către directorul medical al spitalului, dr. Ioana Dinu, până la revenirea lui la programul normal de lucru.

                Conducerea SJU Bacău a fost anunțată și de dr. Iulian Ghimiș, medicul șef al Secției de Chirurgie Plastică din spital, ca și dumnealui a decis izolarea la domiciliu pentru 14 zile după ce, tot weekend-ul trecut, a fost în Veneția și a revenit în țară cu avionul. Și dr. Ghimiș este un pasager asimptomatic.

                Un milion de lei pentru carantină

                  Carantina persoanelor „asimptomatice” care vor veni din Italia, din zonele cu coronavirus, va costa Bacăul un milion de lei, după ce Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a revenit asupra deciziei de a rechiziționa căminul Colegiului NV Karpen, în acest scop, ca urmare a protestelor părinților elevilor.

                  Întrunit într-o nouă ședință, Comitetul a decis să renunțe la căminul de la Karpen și să organizeze zona de carantină într-o pensiune de la marginea orașului, a cărei localizare este ținută secretă.

                  Banii pentru chiria pensiunii, pentru masă și pentru dezinfecție vor trebui suportați din bugetul municipiului Bacău iar suma s-ar ridică la un milion de lei, după ce, inițial, se ceruseră 1,5 milioane.

                  Propunerea a fost discutată într-o ședința extraordinară de Consiliu local, care a fost convocată pentru azi după-amiază. Într-un comunicat de presă, organizația municipală a PSD Bacău cere publicarea urgentă a numelui pensiunii, a termenilor contractuali în detaliu, precum și a fundamentării valorii de închiriere, mai ales că numele locației era știut dinainte de conducerea Primăriei Bacău.

                  „Aleșii locali ai PSD au aprobat proiectul de HCL privind închirierea pensiunii și așteaptă, ca toți cetățenii Bacăului, lămuriri amănunțite cu privire la suma solicitată de Executiv, date ce nu au fost comunicate în cadrul ședinței CL de marți, 25 februarie 2020”, se arata în comunicatul primit la redacție.

                  În raport de proiectul de hotărâre de Consiliu Local vizând închirierea unei pensiuni în vecinătatea Municipiului Bacău, PSD Bacău ridică următoarele intrebări:

                  1. Cum s-a estimat valoarea închirierii la 1,5 milioane lei, în condițiile în care în timpul ședinței, urmare a unui simplu telefon, aceasta a scăzut la 1 milion lei?

                  2. De ce e ținută la secret locația, având în vedere că la presiunea opiniei publice s-a „reparat” greșeala cu stabilirea centrului de carantină la N.V. Karpen, deci nu secretomania este soluția în această problemă sensibilă.

                  3. Pensiunea situată în nordul Bacăul, în vecinătatea Parcului Gheraiesti întrunește condițiile necesare ptr a fi un centru de carantină? Numărul locurilor de cazare este suficient? Dar protecția asigurată zonei?

                  4. Care este situația economico-financiară a societății ce administrează pensiunea, această fiind la un pas de insolvență în trecutul recent?

                  Două zile de apă cu program în Onești

                    Compania RAJA Onești, administratorul serviciilor de furnizare a apei și a celor de canalizare, modifică programul de livrare a apei în zilele de 26 și 27 februarie. Măsura – spune Cristiana Călin-Ghioc, adjunctul șefului Centrului Zonal RAJA Onești – este luată pentru că din 26 februarie, de la ora 8,00, vor începe lucrările efectuate de Compania Regională de Apă Bacău în satul Tuta, pe conducta Dărmănești-Târgu Ocna Onești, Lucrările vor dura 22 de ore (golire, remediere defecțiune și încărcarea aducțiunii).

                    Astfel, în Onești în fiecare din cele două zile apa va fi furnizată între orele 6,00 – 9,00 și 18,00 – 21,00.
                    „Vineri, 28 februarie – a precizat Cristiana Călin-Ghioc -, se reia furnizarea apei în regim continuu.

                    În cazul în care lucrarea anunțată se va finaliza înainte de termenul preconizat și reumplerea rezervei de apă se va face mai repede, personalul RAJA va depune toate eforturile pentru reluarea alimentării cu apă a municipiului Onești în regim continuu în cel mai scurt timp”.

                    Cum să transformăm stresul rău în stres bun?

                    Te pregătești pentru o întâlnire importantă, un interviu, o zi de muncă stresantă și presiunea e continuă. Dacă încă nu ai plecat de acasă și te simți deja copleșit, cum vei face față presiunii? Vei reuşi? Sau te vei scufunda?

                    În opinia hipnoterapeutului Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, există mai multe metode fezabile prin intermediul cărora putem face face față presiunii, atât tipului cronic, care implică anxietatea și așteptări ridicate de la fiecare eveniment cu cel puțin o minimă importanță, cât și formei acute, care tulbură liniștea doar în momentele de maxim interes, cum ar fi o întâlnire importantă, o prezentare în fața unui public sau o competiție sportivă.

                    “Un concept care devine din ce în ce mai important în ceea ce privește presiunea este „perspectiva asupra stresului”. Dacă recunoşti că provocările stresante îţi pot accentua concentrarea, îţi consolidează motivația și îţi oferă oportunități de învățare și realizare, atunci ai o stare de spirit „pozitivă”. În schimb, dacă stresul se manifestă ca experienţă neplăcută, debilitantă și puternic tulburătoare, atunci ai o stare de spirit ‘negativă’. Atunci când oamenii se confruntă cu o zi despre care știu că va fi o provocare, persoanele cu o stare de spirit „pozitivă” vin cu strategii de coping, își sporesc performanța și își încheie ziua cu energie. Pentru persoanele cu o mentalitate ‘negativă’, se întâmplă exact contrariul. Perspectivele stresului nu sunt vizibile doar la adulți, primele semne vizibile putând fi recunoscute încă din adolescență. În principiu, cei care cred în beneficiile potențiale ale stresului sunt mai puțin predispuși să se simtă stresați în urma evenimentelor dificile”, explică hipnoterapeutul Eugen Popa.

                     

                    Cum ne schimbăm perspectiva “negativă” asupra stresului?

                    Hipnoterapeutul este de părere că, atunci când suntem plini de anxietate din cauza că suntem mereu sub presiune la locul de muncă sau pentru că există o oportunitate deosebit de solicitantă sau un eveniment stresant în viaţa noastre, o soluție pe termen scurt poate fi să ne uităm la un film horror. Frica indusă cu intenţie poate calma creierul, ducând la o recalibrare a emoțiilor noastre. “Eustres (“eu” înseamnă “bun” în limba greacă) este stresul plăcut, care nu dăunează sănătății cuiva. Este sentimentul pe care îl avem atunci când suntem captivați de cineva și ne îndrăgostim, atunci când jucam un impecabil joc de tenis, când primim un premiu, atunci când ne ascultăm copilul cântând pe scenă. Toate acestea reprezintă stresul în forma sa cea mai bună”, declară Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză

                     

                    De asemenea, specialistul afirmă că un simplu mesaj de încurajare de la un prieten sau de la partenerul de viață ar putea să producă minuni în viața noastră emoțională. Trimiterea unui mesaj către partener sau unui prieten care se confruntă cu o sarcină dificilă îl poate face pe acesta să se simtă mai bine. Un studiu realizat de psihologul Emily Hooker, care a implicat efectuarea anumite sarcini stresante, precum matematica mentală sau susținerea unui discurs în public de către mai mulți voluntari; în tot acest timp, tensiunea arterială și ritmul cardiac le-au fost înregistrate de către cercetători. În timp ce așteptau să înceapă ceea ce aveau de făcut, o parte dintre participanți au primit mesaje de la parteneri, aceştia aflându-se într-o cameră alăturată. Aceste mesaje au fost fie de susținere (Nu îţi face griji. Este doar un studiu. Vei fi în regulă), fie banale (E frig aici). Analiza datelor fiziologice au arătat că şi textele banale, nu doar cele de susținere, au redus tensiunea arterială ale participanților, atât în ​​timpul pregătirii, cât și în timpul sarcinii propriu-zise. Când ne aflăm sub presiune psihologică, pare mai util să ni se reamintească faptul că există cineva care are cu adevărat grijă de noi, decât să primim sfaturi avizate”, consideră Eugen Popa.

                    Totodată, o altă metodă care poate transforma stresul nociv în Eustres este simpla prezență fizică a unei persoane dragi nouă. Simpla vizualizare a unui om iubit poate modera răspunsul fiziologic al corpului la stres. De aceea, este foarte important pentru noi să trăim mereu conștient momentul când o persoană dragă nouă este în preajma noastră, deoarece de multe ori trec zilele și nu conștientizăm că trăim clipe glorioase, unice, în care prezența unui suflet cald este atât de vindecătoare pentru stările noastre, pentru provocările prin care trecem”, conchide președintele Asociației Române de Hipnoză, Eugen Popa.

                    Soluția propusă de viceprimarul Daniel Dragoș Ștefan pentru carantină

                      Toată panica aceasta creată în jurul deciziei pripite de a evacua elevii caministi din Colegiul „N. V. Karpen”, pentru a caza în carantină suspecții de coronavirus putea fi evitată! Primăria municipiului Bacău are la dispoziție, în patrimoniul său, cel puțin o clădire care putea fi folosită imediat pentru a crea acest centru de cazare, spune viceprimarul Dragoș Stefan.

                      Acesta a declarat că fostul cămin al Colegiului Letea stă gol de doi ani de zile.

                      „Cu o minimă curățenie și reparații, ar fi disponibil pentru 60 DE PERSOANE, cu toalete și posibilitatea de a servi masa. Este o clădire goală, disponibilă IMEDIAT”, spune viceprimarul care consideră că s-ar fi evitat panica părinților, evacuarea unui colegiu întreg, cursurile suspendate și tot scandalul pornit luni seara.

                      „Fac un apel la calm, pentru că doar așa putem găsi soluții normale, bune pe termen lung, fără să afectam viata atâtor oameni.

                      În plus, Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică au emis un set de recomandări pertinente care pot ajuta populația pentru a se apăra mai bine de acest virus”, a precizat viceprimarul Daniel Dragoș Ștefan.

                      ULTIMELE ȘTIRI