Aproape că nu există zi în care să nu aud cum este stâlcită limba română. Știu că nu este o limbă ușoară, dar cred că ea poate fi vorbită corect cu puțin efort, asta însemnând să te duci la școală și, punând acolo mâna pe carte, să nu o lași de tot la terminarea studiilor. Numai citind îți îmbogățești cunoștințele și vocabularul, acesta este un adevăr elementar. Mulțimea de cuvinte schilodite, folosite aiurea spune totul despre imensa brambureală din mintea unora. De pildă, mulţi nu ştiu ce înseamnă caracter, confundându-l cu temperamentul. Ceea ce, într-un fel nu mă miră, caracterele fiind din ce în ce mai rare în zilele noastre, pe când ieșirile temperamentale sunt la ordinea zilei. Or, caracterul ţine de morală, pe când temperamentul e legat de fiziologie, de comportament și de psihic. A avea caracter presupune fidelitate faţă de tine însuţi, un mod de viață corect şi ferm. Presupune o structură internă, un echilibru, o coerență a faptelor unui individ, ca și un set de principii păstrate. „Caracterul urcă în om din adâncimi ale lăuntrului, deci din fire, sau îl pătrunde dinafară, deci prin educaţie. Atunci când în suflet speranţele se sleiesc şi îl invocăm ca purtător al principiilor morale, pe caracter se reazemă însănătoşirea lumii” spune eseistul profund și subtil care este C.D. Zeletin.
Ce bine ar fi să mai avem astfel de speranțe! Numai că noi trăim într-o lume bolnavă, în care s-au înmulțit „temperamentalii” ajunși în posturi înalte, de demnitari, dar comportându-se ca pe maidan. Golănește, mai precis spus, pentru că înjură, fac gesturi deșucheate, sar la bătaie. Ce să construiești cu astfel de oameni? De unde atâta România educată, stai și te întrebi? Poate doar la stadiul de proiect, unul încremenit. Dacă vrem să facem ceva serios, și-s multe de îndreptat în țărișoară, am avea nevoie de caractere. Dacă vom avea norocul să le găsim, vom răzbi, dacă nu, nu. Oricum, am serioase dubii în ceea ce privește norocul ăsta. Aproape nimic din ceea ce văd în jurul meu nu-mi dă vreo speranță în ideea de însănătoșire. Fiindcă sunt prea mulți indivizi de tip giruetă, care se învârtesc după cum bate vântul. Cel care suflă în pânza intereselor proprii, că doar ele poartă fesul pentru parveniții de tip nou. Și lor le iese mereu totul, pentru că știu să aranjeze în așa fel lucrurile, fiindcă au abilitatea de a tranzacționa orice. E timpul lor, corupția, favoritismele înflorind în voie în vremurile nostre. Cu flori otrăvite, de care un om onest, cu bun-simț, credință, onoare, nu s-ar atinge.
Așa că nu prea mai îmi fac iluzii că va veni prea curând o schimbare. Deși, pe de-a-ntregul, nu renunț la credința în lucrurile bune și frumoase, fiindcă nu mă lasă firea mea idealistă. Duc dorul oamenilor curați, integri, de caracter. Și mă tot împiedic de „măgarii” pofticioși, lacomi și vulgari, din cei pictați în culori tari de filosoful Ștefan Zeletin în „Țara măgarilor”. Din păcate, genul ăsta de mari urechiați, „mucegăiți de putrezi la conștiință” s-au înmulțit îngrozitor în vremurile noastre. De aceea, nu trece o zi fără să auzi de alte și alte potlogării. Mereu mai apare câte un caz pe undeva prin țară, de mare corupție, se deschid dosare, dar mai întotdeauna lucrurile sfârșesc prin a fi mușamalizate, spre bucuria măgarilor bipezi ce zburdă în voie pe pășunile patriei. Unde cea mai grasă „iarbă” e doar pentru ei.
Realitatea măgărească
Când pasiunea se transformă în artă. Coca și Adrian Alupei, echipa IMAGECENTER, care surprinde… emoția!
Fotografia. Artă, îndemânare, viziune, imaginație, profesionalism. Sunt mulți cei care, odată ce au descoperit fotografia, au aprofundat-o, au studiat-o, au realizat că această artă pur și simplu te învăluie, te acaparează și devine molipsitoare. Că odată prins în mrejele ei și stând o vreme alături de ea, refuzi să o abandonezi. Că imaginea din obiectiv, expusă în moduri atât de diferite, de colorate, de vii, privită de oameni diferiți, oferă înțelesuri variate. Iar povestea începe să fie spusă. Transpusă!
Pentru că fiecare fotografie se transformă într-o poveste. O poveste frumoasă, care, peste timp, devine o amintire nostalgică, o clipă din trecut, o… emoție. Iar Coca și Adrian Alupei, doi tineri din Bacău, pasionați de fotografie, sunt cei care surprind, la un nivel profesionist, această emoție. Dețin un studio foto, IMAGECENTER, unde emoția fotografiei devine acel detaliu care face diferența dintre o fotografie reuşită şi una mai puțin reușită. Într-un stil personal, aparte.
„De mic am fost fascinat de electronică, butoane, de echipamente audio video în general, un microb transmis de tatăl meu. Primii pași în fotografie au fost undeva prin anii ’91-’92 , adică pe la vârsta de 12-13 ani, cu un aparat foto rusesc Smena8, pe peliculă, primit cadou de la părinții mei. Am mai cochetat de mic copil cu plăcerea de a face pe D.J.-ul în vacanțe când organizam discoteci în satul bunicii cu un magnetofon și un dublu casetofon personal, iar restul echipamentelor le închiriam de la lăutarii din zonă. Asta cam în jurul vârstei de 14-15 ani. Așa îmi făceam un ban de buzunar”, își începe povestea, propria poveste, nu cea din fotografiile sale, Adrian Alupei. A terminat liceul de electronică și telecomunicații, apoi facultatea de inginerie și energetică industrială. A lucrat o perioadă în domeniul energetic, ulterior trecând prin mai multe multinaționale din domeniul automotive. Dar ceva lipsea! Până când a descoperit… fotografia. Iar, încet-încet, curiozitatea s-a transformat în pasiune, apoi în meserie. O altă meserie!
Au lăsat multinaționalele pentru a face ceea ce le place cu adevărat
„Mai serios în ceea ce privește fotografia și videografia am început undeva prin 2002, de pe vremea când filmai și fotografiai la evenimente de pe naveta de bere întoarsă invers cu rol de postament. Pe soția mea am cooptat-o în acest domeniu de nevoie, în 2008, când aveam de fotografiat și filmat un eveniment și, cu o săptămână înainte, m-am trezit că cel cu care lucram a plecat. Negăsind un înlocuitor într-un interval așa de scurt, am predat soției un training fulger pe parte de videografie și așa am reușit să îi transfer microbul meu, totodată realizând și un eveniment reușit”, a continuat Adrian. Așadar, curiozitatea se transformase deja în microb. În acel microb molipsitor de care nu mai scapi. Și așa, împreună, Coca și Adrian Alupei au transferat acest microb în munca lor de zi cu zi, în paralel cu job-urile din multinaționalele la care lucrau și care îi țineau ancorați foarte multe ore în fiecare zi. Ușor, ușor însă au constatat că nu reușeau să progreseze pe cât de mult și-ar fi dorit amândoi în pasiunea lor devenită comună: fotografia și videografia. Iar Coca a fost mai curajoasă, fiind prima care a renunțat la job-ul sigur dintr-o multinațională, tot în domeniul energetic, pentru a se dedica acestei pasiuni.
„Nu considerăm că îți trebuie mult curaj să pleci dintr-un loc de muncă sigur atâta timp cât nu îți impui niște limite și te dedici sută la sută în ceea ce faci, indiferent de job sau pasiune, oricând îți vei putea câștiga existența, dacă te concentrezi pe ceea ce îți place și mai ales dacă pui suflet”, a completat Coca.
Au lărgit aria. La nivel profesionist
Serviciile pe care le oferă acum sunt videografia și fotografia atât pentru evenimente private, cât și pentru corporate. Au început cu evenimentele private, dar pe parcurs și-au lărgit aria de activitate, ajungând acum să producă conținut foto video pentru multinaționale, prezentări de firmă, de produs și servicii, interviuri, documentarea evenimentelor corporate, să producă animație video, tururi virtuale pentru locații, fotografie de produs, filmări pe Green Screen (chroma key). Pe parte artistică, au colaborat inclusiv cu numeroși artiști pentru realizarea de videoclipuri muzicale. „Este foarte fain sentimentul pe care îl ai în surprinderea emoției oamenilor implicați într-un eveniment privat, dar și implicarea în realizarea unei reclame sau documentarea unei afaceri. Sunt două lucruri total diferite. Evenimentele private și documentarea evenimentelor corporate sunt de tip jurnalism, trebuie să ai atenția distributivă pentru a nu pierde momentul. Producțiile care conțin regie și scenariu se bazează însă pe o pregătire mult mai intensă până să ajungi pe platoul de filmare”, a explicat Adrian Alupei, arătând siguranță în ceea ce face, studiu, documentare zilnică, lucru direct cu clienții, implicare și încredere.
O nișă care a deschis o altă cale: fotografia newborn
Cu trecerea timpului și, recunosc amândoi, odată cu creșterea propriilor copii, Coca Alupei a descoperit fotografia de newborn. A copiilor abia născuți. A acelei fotografii în care inocența, privirea, surâsul, mimica unui bebeluș nu poate să transmită decât emoție. Acea emoție unică, pentru fiecare părinte, pe care și-o dorește să o transforme într-o eternitate. „Îmi place foarte mult emoția pe care o simți în momentul unei ședințe foto de newborn. Această emoție este la fel de pură ca și sufletul unui copil”, spune Coca. A început să facă poze newborn acasă, dar, ulterior, munca și pasiunea pentru acest tip de fotografie au fost transferate într-un studio foto, ce face acum parte din ei, din familia lor, pentru că, așa cum o spun, până și copiii lor au fost extrem de încântați de această realizare. Și pentru că siguranța bebelușului este pe primul plan, din acest motiv atât pozițiile, cât și materialele folosite ca recuzită pe care le folosesc în realizarea fotografiilor sunt din cele mai sigure. „Din momentul în care se decide că vom colabora, părinții primesc niște reguli de bază pentru desfășurarea în condiții optime a ședinței foto. Primul lucru pe care trebuie să îl aibă în vedere este să nu fie stresați de timp. Nu poți lucra cu un bebeluș ca și cu un copil de peste un an sau mai mic, să spunem peste 6-8 luni, când ei sunt mult mai receptivi la culori, sunete și, în principal, la părinți. Într-un cuvânt nu se poate face nimic bun pe repede înainte. Cu un bebeluș de câteva zile îți trebuie acel… ceva!” Iar acel ceva nu este decât pricepere, abilitate și experinență, duse la nivel de artă.
„Chimia dintre oameni pentru noi este cel mai important lucru și le transmitem asta și potențialilor noștri clienți. Comunicarea este un alt factor important, suntem fotografi și videografi, în nici un caz cititori de gânduri. Ne place să muncim organizat. Nu ne plac clișeele, vrem imagini naturale, intime și relaxate care să reflecte personalitatea, într-un stil ce îmbină reportajul și instantaneele cu portretele și imaginile de detaliu, toate așezate sub umbrela bunului gust.”
„Pasiunea pentru ceea ce facem este factorul cheie în ceea ce realizăm și gândim. Nu lucrăm pe șabloane și ne place să descoperim particularitățile fiecărui eveniment pentru care surprindem emoția într-un mod unicat.”
Echipa IMAGECENTER este, așadar, o pasiune de familie pentru fotografie și videografie. Este din Bacău, dar pentru evenimente se deplasează și în țară sau chiar în afara ei. Și pentru că au ajuns la un nivel înalt în domeniu, Coca și Adrian Alupei folosesc echipamente Nikon, Fuji, din gama pro, înregistrând imaginile pe câte două carduri simultan astfel încât să poată preveni pierderea imaginilor. Fotografiile realizate le predau la o rezoluție mare pentru a putea fi imprimate la orice laborator profesional. Prețurile sunt atent calculate, iar pentru a menține standardul de calitate, preferă să aibă un număr limitat de evenimente în fiecare an. Pentru că vorbim, în final, de doi fotografi și videografi, ce realizează inclusiv editarea foto/video, cărora le place să surprindă… emoția!
† DUMINICA a III-a din Advent
Duminica a III-a din Advent pune un accent deosebit în liturgia cuvântului pe a doua venire a lui Isus cu un scop bine definit: întărirea credinţei spre o mai mare bucurie a inimii.
Crăciunul, momentul istoric în care Cuvântul lui Dumnezeu făcut om apare în lume, reprezintă începutul mântuirii.
Din închisoarea în care Irod îl aruncase, Ioan Botezătorul urmărea activitatea lui Isus. Ştia că este Mesia, dar comportamentul lui, atât de diferit de cel prorocit, îl lăsa uimit… Orice om trece prin noaptea credinţei. Ucenicii lui Ioan aveau mai mare trebuinţă de a fi lămuriţi şi luminaţi. Ucenicii lui Ioan nu vedeau cu ochi buni cum Isus creşte în ochii lumii ca Mesia, iar învăţătorul lor zace închis, oricând la discreţia lui Irod spre a-i închide gura pe veci. Ioan ştia că Isus este Mesia, auzise glasul Tatălui la botez: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care este mulţumirea mea” (Mt 3,17); el îl arătase pe Isus ucenicilor săi ca pe Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii (cf. In 1,30) şi spusese hotărât: „Eu am văzut şi am dat mărturie că el este Fiul lui Dumnezeu” (v. 34).
Pentru noi care, aşa cum ne spune sfântul Paul, „mântuirea este deocamdată numai în speranţă” (Rom 8,24), lecturile zilei sunt un mesaj de consolare şi de mângâiere: „Spuneţi celor cu inima şovăielnică: Curaj, nu vă temeţi! Priviţi! Însuşi Dumnezeul vostru vine să vă aducă mântuirea. Privind la viaţa lui Isus înţelegem că semnele clare ale prezenţei lui Dumnezeu nu sunt de natură materială, ci spirituală. Așadar, stăruiţi în rugăciune!Este adevărat că slujirea lui Isus a făcut ca „orbii să vadă, şchiopii să umble, leproşii să fie curăţaţi şi surzii să audă, morţii să învie” (Mt11,5), dar aceste miracole pot fi văzute ca „semne” ale unei binecuvântări interioare.
În Advent noi suntem ca Ioan, aşteptând venirea Domnului. Care sunt aşteptările noastre? Evanghelia de astăzi ne aminteşte că trebuie să avem aşteptări care sunt în conformitate cu priorităţile Domnului. Fără desconsiderarea fizicului şi materialului, ni se aminteşte că domeniul primar al operei mântuitoare a lui Dumnezeu este cel spiritual. Mântuirea lui Dumnezeu este în primul rând spirituală, chiar dacă are efecte materiale şi/sau sociale.
Pr. Richardo-Dominic Baciu, Biserica Romano-Catolică „Sfântul Nicolae” Bacău
Lansare de carte: Ne (mai) facem sau nu bine?
Răspunsul a fost dat de autorii unei frumos şi atractiv volum de anchete-reportaje, care poartă titlul „ne FACEM BINE”, Editura Humanitas, 2019. Cartea, semnată de tinerii jurnalişti de la emisiunea „România te iubesc”: Paula Herlo, Rareş Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu şi Cristian Leonte, a fost lansată sâmbătă, de la ora 17.00, în Aula Universităţii „Vasile Alecsandri”, în prezenţa unui numeros public, format, în cea mai mare parte din admiratorii şi prietenii emisiunii, care se difuzează pe PROTV, dar şi ai vedetelor care apar săptămână de săptămână pe micul ecran.
A lipsit doar Cristian Leonte, reţinut în Capitală, de probleme care ţin de redacţia unde lucrează.
Cartea, scrie pe afişul de prezentare, a fost Best Seller la Gaudeamus 2019 şi „Este o antologie de fapte extraordinare văzute şi vorbite la «România te iubesc»”, de data aceasta, faţă de prima ediţie, cuprinde 21 de poveşti prin care autorii doresc să demonstreze că sunt şanse să ne facem bine.
Eroii reportajelor din volum sunt oamenii, viaţa şi reuşitele lor. Fiecare semnatar şi-a prezentat poveştile alese şi incluse în acest volum, Paula Herlo a scris povestea celor două protagoniste care construiesc primul spital din România de oncologie pediatrică, Paul Angelescu publică povestea unei balerine care a studiat la New York şi la Teatrul Balşoi, din Moscova, revine în ţară, la Opera Română, însă climatul de acolo (românesc) o determină să plece la Paris şi apoi la Londra, unde se consacră. Rareş Năstase a ţinut să povestească câte ceva din „bucătăria” acestor reportaje dar şi din viaţa redacţiei emisiunii: „Avem bucuria de a aduce în faţa cititorului oameni şi faptele lor, care par extraordinare, însă într-o ţară normală, ar tebui să fie…normale. Sunt fapte pozitive, reuşite, sacrificii pentru aproapele lor, bucurii ale unor oameni care ştiu să se dăruiască, să construiască, toată viaţa au luptat pentru adevăr şi dreptate.”
Aceleaşi poveşti frumoase au semant şi Cosmin Savu, dar şi Alex Dima.
În final, fiecare autor a redat fragmente din povestirile lor, prin care au dorit să demonstreze că ne putem face bine, societatea românescă are şanse să se facă bine.
A urmat cea mai mare sesiune de autografe pe care am văzut-o.
Alte amănunte, în ediția tipărită a ziarului Deșteptarea, de luni, 16 decembrie.
Extinderea Radioterapiei din Bacău, premiată la Gala Administrației
Proiectul de extindere a Secției de Radioterapie din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău prin construirea celui de-al doilea buncăr și dotarea acestuia i-a adus un premiu binemeritat Consiliului Județean (CJ) Bacău la Gala Administrație.ro, care a avut loc la Cluj pe 12 decembrie.

Cel care a reprezentat CJ Bacău și a ridicat premiul este Silviu Botez, directorul Direcției de dezvoltare durabilă și managementul proiectelor.
Gala este organizată de portalul Administratie.ro și Oameni și Companii, în parteneriat cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Insitutul Național de Administrație și Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
La această a XV-a ediție a Galei au fost premiate 28 de proiecte realizate în 2019 de către instituțiile administrației publice locale în diverse domenii: infrastructură locală, servicii sociale, educație, sănătate, cultură, turism, servicii publice, urbanism, tehnologii moderne în administrație.

Cum spuneam, la secțiunea „Investiții în sănătate”, CJ Bacău a primit Diploma de Excelență pentru proiectul „Lucrări de extindere și dotare buncăr nou compartiment Radioterapie la Spitalul Județean de Urgență Bacău”, în valoare de 23,5 milioane de lei.
O investiție pentru bolnavi din întreaga regiune
Valoarea noului accelerator de energii înalte care va oferi pacienților șase tipuri de tratament în domeniul radioterapiei va fi de 15 milioane de lei și va fi asigurată din fonduri guvernamentale. CJ Bacău va suporta diferența reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcții-montaj.
Proiectul se adresează celor 7000 de bolnavi aflați în evidență oncologică la SJU, din Bacău și din județele învecinate.
„Dotarea cu aparatură de înaltă performanță și existența unui personal calificat vor conduce la creșterea eficientizării actului medical și recunoașterea Spitalului Județean de Urgențe Bacău ca unul dintre cele mai apreciate spitale din zonă”, arată Ramona Florea, șefa serviciului Comunicare-Imagine din cadrul CJ Bacău.
Altfel de activități pentru copiii cu tulburări specifice de învățare
Tulburări specifice de învăţare (TSI) – desemnează un grup eterogen de tulburări ce afectează procesul tipic de achiziţie a abilităţilor şcolare (de citire, exprimare în scris şi matematice): dislexie, disgrafie (inclusiv disortografia), discalculie. Aceasta nu este o consecinţă a lipsei oportunităţilor de învăţare sau a lipsei motivaţiei pentru învăţare, nu este rezultatul unei dizabilităţi intelectuale, a unui intelect liminar, deficit senzorial (de exemplu, auditiv, vizual, motor), a tulburărilor afective şi emoţionale de natură psihiatrică, a altor tulburări de (neuro) dezvoltare şi nu este cauzată de nicio formă de traumă cerebrală sau maladie de achiziţie. Dislexia, disgrafia şi discalculia pot apărea izolat sau se pot asocia. Acestea reprezintă o tulburare de origine biologică, nefiind o consecinţă a absenţei oportunităţilor de învăţare, a existenţei unor condiţii incapacitante sau a unor condiţii defavorabile învăţării.
Dislexia este o tulburare specifică a abilităţilor de citire (în privinţa corectitudinii, fluenţei, comprehensiunii), care nu sunt dezvoltate la nivelul aşteptat prin raportare la nivelul de dezvoltare intelectuală, nivelul de şcolarizare şi vârsta persoanei. Disgrafia cuprinde toate formele de perturbări ale procesului tipic de achiziţie a exprimării în scris (erori la nivelul literelor, erori sintactice şi erori de punctuaţie, organizarea grafică a paragrafelor). Discalculia este o tulburare specifică de învăţare care se exprimă prin perturbări ale procesului tipic de achiziţie a abilităţilor matematice (simţ numeric, memorarea tablei adunării şi înmulţirii, calcul corect sau fluent, raţionament matematic acurat).
In sprijinul acestor copiii se desfăşoară activităţi în cadrul proiectului „PASI SPRE SUCCES” pentru susţinerea elevilor cu dificultăți școlare în procesul instructiv-educativ, în vederea creșterii calității educației, sprijinirea cadrelor didactice în lucrul la clasă cu aceşti copii, dar şi consilierea părinţilor, ne-a declarat director CJRAE Bacău, Alexandrina Scorţanu.
În ultimele trei saptămâni din acest semestru s-au desfăşurat altfel de activităţi numite „SUNETUL LITERELOR”. In sprijinul copiilor au venit: actorul Mihai Chihaia, Teatrul G. Bacovia Bacău, prof. desen Emil Ciuche, prof. muzică Adrian Farcaş.
Activităţile în sprijinul copiilor cu TSI se desfăşoară pe parcursul anului şcolar şi sunt coordonate de către prof. psiholog Gabriela Balan.
A început memorialul de șah „Doru Miron”, ediția 2019
Sâmbătă, 14 decembrie, Clubul de Șah „Balta Albastră”, în colaborare cu pensiunea cu același nume din comuna Letea, a dat startul în concursul de șah activ „MEMORIAL DORU MIRON‟, ediția a II-a. Concursul va avea loc în zilele de 14 și 15 decembrie și face din Bacău o veritabilă capitală a acestui sport al minții.
Turneul de la Bacău este omologat FIDE și se desfășoară sub egida Federației Române de Șah. Turneul este de tip Open General pentru sportivi cu ELO sub 2.250. în sistemul elvețian, cu nouă runde, ritm de joc 15’ + 12’’, începând cu prima mutare.
Premiile acordate de organizatori sunt de 3.000 de lei.
La ediția precedentă, din 2018, câștigată de Victor Romcovici, au participat peste 60 de șahiști din România și Republica Moldova.
Doru Miron, cel în memoria căruia se desfășoară turneul de la Bacău, a fost un reputat profesor universitar și un șahist de excepție. A început să practice acest sport în anii studenției, iar performanțele sale i-au adus titulatura de „jucător de categoria I”, legitimat la Federația Română de Șah. Doru Miron a fost și membru fondator al Clubului de Șah „Balta Albastră”.
Cornel Galben și dragostea dintâi
După propria-i mărturisire, scriitorul Cornel Galben revine, cu volumul „Convorbiri fără adiționale (II)” (Bacău, Editura Studion, 2019), la prima sa poveste de dragoste: interviul. Debutul în acest univers a fost consemnat cu „Enescu etern” (1993), revenirile realizându-se cu „Ieșirea de siguranță” (2001), „Convorbiri fără adiționale (I)” (2010) și „Dialoguri pilduitoare” (2015). Cu recentul volum, Cornel Galben ajunge la o cotă editorială de invidiat: 30 de cărți publicate. Poezie, istorie și critică literară, eseu, jurnal, memorialistică, interviu… Dacă trimitem și la preocupările sale de jurnalist și redactor-șef de revistă, de publicist și om al Cetății, aproape conturăm profilul unui spirit care are ființarea lipită minunat de Cuvânt.
Cele 30 de interviuri ale recentului volumul sunt realizate cu personalități ale lumii literare, plastice, muzicale, artistice, teatrale. Maestru al interogației, Cornel Galben obține de la interlocutori răspunsuri care vor rămâne în istoria culturii. „Îmi place filmul pentru că oferă mai mult actorului. Ecranul e mai generos decât scena. Nu-l poți păcăli”, spune regretatul actor Dinu Apetrei. Mihaela Băbușanu citează din clasici: „Personalitatea este ca o monedă de argint care, oricum o arunci, cade mereu cu efigia în sus, niciodată cu reversul”. „Nu există bătrânețe. Există, așa cum a fost întotdeauna, doar persoana ta. Adică a mea. Pentru ce va fi de-acum încolo, îmi vor spune astrele”, adaugă jurnalistul Mihai Buznea. Radu Cârneci sintetizează mesajul operei sale: „De la un capăt la altul există în creația mea poetică un fir strălucitor care se cheamă iubirea. Iubirea care, văzută pe zecile de mii de fețe, este o stare de grație și de izbândă a ființei umane”. Mircea Dinutz, alt regretat, mărturisește: „O opinie absolut personală este că proza dă mai puțin loc farsorilor decât poezia”. Ion Fercu trimite gândul către un prieten special pentru a sintetiza un fenomen: „Numai că n-ar trebui să uităm ce zice dragul Ovidiu Genaru: «Ioane, de-o vreme, nu ne mai citim nici între noi, cei care mai scriem»”. Iată și o declarație de dragoste: „Dacă revista Ateneu m-a lansat și m-a consacrat ca teoretician și comentator al fenomenului teatral, Teatrul Dramatic Bacovia m-a stimulat și m-a afirmat ca dramaturg”. (George Genoiu) Vasile Ghica, cel din topul creatorilor de aforism, cultivă premoniția: „Aforismul poate deveni principala hrană a viitorului”. Loredana Groza răspunde ca un artist: ,,Niciodată nu-mi propun ceva foarte exact, pentru că niciodată nu mă țin de cuvânt. Într-o meserie ca asta e foarte complicat să-ți faci planuri”. „Poporul român este unul dintre cele mai pline de umor din lume. Păcat că nu există un studiu despre felul cum râd românii”, zice Valentin Silvestru. Universitarul Ștefan Munteanu concluzionează seducător: „Bulevardul condiției umane ne oferă multiple piste, dar sensul este unic”. „Omul, în trecerea lui prin lume, trebuie să lase o urmă”, cugetă etic scriitorul Viorel Savin.
Cu Adrian Jicu, Octavian Voicu, Traian Valeriu, Ion Cozmei, Ilderim Rebreanu, Petre Vlase, Oxana Corjos, Melania Ghica, Eliza Noemi Judeu, Florin Ionescu-Galați, Constantin Oancă, Elena Păduraru, Ioan Precup, Catinca Popescu, Armando Sobral Rollemberg, Petru Enășoaeși Alexandrina Șerb ne sunt deschise alte orizonturi generoase ale decriptării „stării de spirit a ultimei jumătăți de veac”, după cum mărturisește autorul. Cu acest volum, Cornel Galben ne oferă noi repere pentru memoria sufletului Timpului.
Știai că tu ești speranța unui viitor mai bun?
Cine ar fi crezut că generația milenară poate să tragă un semnal de alarmă referitor la o problemă de nivel mondial? Eu, unul, nu, dar asta s-a întâmplat pe data de 25 octombrie, în Piața Tricolorului, din Bacău. Un grup de șapte elevi și un viitor militar au organizat un protest care a dorit să le lumineze conștiința și să-i îndemne pe oameni să salveze planeta.
Alături de ei am fost și eu, și, spre surprinderea mea, acest protest chiar a atras privirile oamenilor. Am început la ora 16.00, iar, într-un interval de timp limitat, în jurul nostru s-au strâns aproximativ 80 de persoane, de la copii mici, până la bătrânei, care mai de care întrebând ce se întâmplă. Cei mai mulți ne-au susținut, dar am primit și critici și priviri amare. Organizatorul, o elevă de clasa a X-a, pe nume Clim Georgiana- Nicoleta, pune în aplicare acest proiect în fiecare vineri de la ora 16.00, la ora 17.00. Am avut ocazia să-i adresez câteva întrebări, și iată ce-am aflat:
„Am decis să acționăm pentru a-i atrage atenția Ministerului Mediului în legătură cu starea climatică în care ne aflăm, pentru că, dacă vom continua în acest mod, în 11 ani vom ajunge într-o stare deplorabilă, în care traiul nu va mai fi posibil. Noi ne vom asigura că acest mesaj va ajunge la urechile fiecărui cetățean, și sperăm ca fiecare să conștientizeze că nu este doar planeta noastră, ci și a tuturor celorlalte ființe vii.
Prin aceste proteste, îi îndemnăm pe oameni să recicleze, să nu arunce gunoaiele pe jos, deoarece chiștoacele și plasticul se degradează într-o perioadă foarte lungă de timp, să refolosească uleiul, sau cel puțin să-l ducă la un centru de colectare/reciclare, cum este în Carrefour, deoarece un litru de ulei aruncat în chiuvetă ajunge în râuri, mări sau în ocean și poluează circa o mie de metri cubi de apă. Vă aștept în Piața Tricolorului, în fiecare vineri, de la ora 16.00. Totodată, puteți urmări pagina de Facebook Fridays for future pentru mai multe detalii despre evenimentele viitoare. Voi puteți schimba viitorul!”.
Pentru toți cei care sunt interesați, acest protest este legal, cu aprobare din partea Primăriei Bacău și a Poliției municipale. Aș vrea să conchid prin a spune că, într-adevăr, noi suntem cei ce putem rezolva problemele care afectează viața planetei. Prin gesturi mici care contează.
Paul – Andrei Pătlăgică, clasa a XII-a, elev la Colegiul „Mihai Eminescu” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
Șah / Gimnaziștii buhușeni și-au desemnat campionul
A fost finalizat concursul orășenesc de șah „Cupa Renașterii” (ediția a III-a), pentru elevii buhușeni din gimnaziu, organizat de Asociația Culturală „Renașterea” Buhuși, în colaborare cu Primăria Buhuși și Biblioteca „George Bacovia” Buhuși. Aproape 50 de concurenți au primit daruri de Crăciun. Șase dintre ei, finaliștii concursului, au primit și premii în bani.
Campionul, Ștefan Mazilu (Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”), care a câștigat toate partidele, ne-a spus: „Sunt bucuros. Voi reveni la anul”. Pe podium au mai urcat David Munteanu și Sergiu Martin, de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”. Daria Sidorac, Adina Balaș și Robert Ursică au obținut mențiuni.
„Acordăm o importanță deosebită sportului pentru copii. Ne bucură faptul că părinții și copiii, cadrele didactice susțin proiectele noastre și în acest domeniu”, a spus ing. Vasile Zaharia, primarul orașului, prezent la toate fazele competiției.
„Anul viitor, competiția îi va invita la start și pe cei din învățământul primar și liceal”, a adăugat prof. Petre Botezatu, președintele „Renașterii”, care a apreciat și aportul profesorilor Teodor Mincioagă, Ionela Agache și Mihaela Corbu în organizarea întrecerii. Pe toată durata competiției, concursul s-a bucurat, la Biblioteca „George Bacovia”, de prezența unui public foarte bun cunoscător de șah.
UE încearcă eliminarea emisiilor de gaze cu efect de seră
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat, miercuri, Parlamentului European, „Pactul ecologic european”, un plan prin care propune statelor membre UE să elimine emisiile de gaze cu efect de seră până în 2050, iar Europa să devină un continent neutru din punct de vedere climatic. Pactul ecologic European acoperă toate sectoarele economiei, în special transporturile, energia, agricultura, clădirile şi sectoarele industriale, de exemplucele ale siderurgiei, cimentului, TIC, textilelor şi produselor chimice.
După ce Parlamentul a declarat recent situație de urgență privind clima, deputații s-au reunit în plen pentru a dezbate alături de Ursula von der Leyen și Frans Timmermans foaia de parcurs către un continent neutru din punct de vedere climatic. România se numără și ea printre țările afectate de problema emisiilor de gaze cu efect de seră, de altfel în decursul perioadei în care a deținut Președinția Consiliului Uniunii Europene, încercând să găsească soluții pentru asigurarea securității energetice și combaterea schimbărilor climatice.
Parlamentul va răspunde planului Comisiei prin adoptarea unei rezoluții în sesiunea plenară din 13-16 ianuarie 2020.
Pilda celor chemaţi la Cina Domnului
Sfânta Evanghelie din duminica aceasta ne prezintă Pilda celor chemaţi la Cina Domnului şi a fost rânduită de Biserică spre a se citi la Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie în această perioadă de pregătire prin post şi spovedanie, spre îngrijirea sufletului, pentru Sărbătoarea Naşterii Domnului. Pilda celor poftiţi la Cina Domnului are două înţelesuri majore: primul se referă la istoria neamului omenesc, prin lucrarea Domnului Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitor al omului care cheamă la mântuire popoarele. Al doilea înţeles se referă la viaţa fiecăruia dintre noi, la modul în care răspundem personal chemării lui Dumnezeu la iubirea Sa sau la refuzul chemării dumnezeieşti sub diferite motive sau pretexte.
Dintre cei chemaţi cel dintâi refuză invitaţia la Cină, folosind ca scuză grija pentru ogorul său. Ogorul, pământul este aici simbolul lăcomiei de averi materiale, de expansiune a vieţii omului pe orinzontală şi nu de creştere duhovnicească pe vertical în relaţia sa cu Dumnezeu, Creatorul Său.
Al doilea invitat refuză chemarea lui Dumnezeu spunând că şi-a cumpărat cinci perechi de boi pe care trebuie să îi încerce. Aceste perechi de boi semnifică grija excesivă a oamenilor pentru existenţa biologică a trupului, doar pentru mâncare, băutură şi plăceri. Patimile egoiste duc la amorţirea duhovnicească, la nepăsare privind mântuirea sufletului şi viaţa veşnică la care este chemat omul de Dumnezeu.
Al treilea om chemat se scuză că nu poate veni la Cină pentru că „şi-a luat femeie”. Deşi căsătoria este o instituţie sfântă şi binecuvântată de Dumnezeu, uneori familia poate deveni pentru om motiv de a nu răspunde chemării lui Dumnezeu, şi anume atunci când omul, bărbat sau femeie nu mai are timp să cultive relaţia sa spirituală cu Dumnezeu. Întrucât astăzi oamenii nu mai văd familia lor ca fiind înainte de toate o binecuvântare de la Dumnezeu, mulţi oameni astăzi iubesc familia lor în uitare totală de Dumnezeu.
Evanghelia aceasta este evanghelia libertăţii omului în relaţia sa de iubire cu Dumnezeu care ne cheamă la mântuire şi viaţă veşnică. Ea ne vorbeşte despre taina sau misterul mântuirii lumii în Iisus Hristos care cheamă oamenii la mântuire prin binevestirea Evangheliei Împărăţiei lui Dumnezeu în ceruri şi prin instituirea Cinei de taină sau a împărtăşaniei ca arvună a a vieţii veşnice care pregăteşte bucuria comuniunii oamenilor cu Dumnezeu, după ce oamenii s-au curăţit de păcate prin spovedanie. De aceea în această perioadă de pregătire pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, invitaţia Stăpânului la Cină are şi înţelesul de chemare la Sfânta Împărtăşanie.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca în aceste zile de aşteptare a Naşterii să ne pregătim pentru a-L primi pe Pruncul Iisus să se nască duhovniceşte în peştera sufletului nostru, să sporim grija noastră pentru mântuirea sufletului, să ne sfinţim existenţa prin post, rugăciune, milostenie, dar să nu uităm mai ales de spovedanie şi de împărtăşirea mai deasă cu Trupul şi Sângele lui Hristos ca participare activă şi efectivă la Cina Domului spre moştenirea Impărăţiei Cerurilor şi spre slava lui Dumnezeu.
Pr. Radu Florin Grigoraș, Parohia Măgura, Bacău
Cât de multe lucruri poți face cu un multicooker
Un multicooker poate folosit la aproape orice. Dar ce mai exact înseamnă acest „orice”? Hai să îți dăm câteva exemple.
Un multicooker este un aparat extrem de versatil. El are funcții de gătit sub presiune, fierbere cu abur, sauté și gătit lent. Unele modele mai noi pot, de asemenea, să prăjească și să deshidrateze.
Deci, ce poți face cu un multicooker?
Gătește lent. Faci o rețetă de ghiveci? Folosește setarea lentă de gătit de pe multicooker, în loc de clasica oală pe aragaz.
Sauté. Folosind setarea de sauté, poți seta umezeala perfectă pentru carne sau pentru a rumeni ceapa pentru un plus de aromă, fără a murdări alte vase, așa cum s-ar întâmpla dacă ai găti pe aragaz.
Păstrează mâncarea caldă. Ai nevoie de un aliment mai cald? Folosește un multicooker. Setarea „păstrați cald” poate fi la îndemână pentru a te distra cu mâncăruri precum chifteluțele suedeze, care trebuie să fie servite calde pentru a avea cel mai bun gust. De asemenea, un multicooker trece la setarea „păstrați cald” automat după gătire, astfel încât mâncarea ta să rămână gata de servit până la masă.
Moduri de gătit specializate. Un multicooker tău se poate dubla ca aragaz și vine cu opțiuni prestabilite pentru orez (alb). De asemenea, poți găti ciorbă, tocană, păsări de curte, fasole și chili în alte moduri prestabilite. Iar un multicooker are o setare pentru a-ți face propriul iaurt fără a fi nevoie de echipament specializat.
Ouă ușor de curățat. Gătirea ouălor la presiunea intensă a unui multicooker le face deosebit de ușor de curățat.
Fasole fiartă imediat. Fasolea uscată poate dura ore întregi pentru a se înmuia și a fierbe, la aragaz, dar este floare la ureche să o pregătești pe un multicooker. Fasolea se va umfla și va crea spumă, dar o picătură de ulei de măsline poate ajuta la reducerea spumei. Câteva boabe de fasole ar putea exploda sub presiune, dar comoditatea merită.
Pui la rotisor, rapid. Uită de puii la rotisor pe care îi vezi gata făcuți în magazine. Poți prăji un pui întreg în doar jumătate de oră, la multicooker, iar aburul va face carnea fragedă, mult mai bună decât cea uscată de la magazin.
Sfaturi pentru a găti la multicooker
Iată câteva sfaturi de pregătire pentru a te ajuta să începi cu dreptul gătitul la multicooker.
Nu umple vasul cu lichid. Excesul de lichid poate fi pulverizat prin supapa de evacuare, mai ales atunci când gătești sub presiune. Deci nu depăși niciodată linia maximă de umplere.
Lasă loc pentru extindere. Reține că boabele, fasolea și alte alimente uscate absorb lichidul și se umflă în timp ce se gătesc, deci nu umple vasul dincolo de punctul intermediar.
Călește alimentele mai întâi. Un multicooker folosește căldură umedă, deci călește carnea și legumele înainte de a le găti sub presiune pentru a adăuga adâncime de aromă. Poți utiliza funcția sauté pentru a face acest lucru.
Adaugă întotdeauna puțin lichid. Pentru a produce presiune, un multicooker are nevoie de o cantitate minimă de lichid în oală. Verifică manualul de utilizare pentru cantitatea corectă – poate fi oriunde de la 1 cană la 1½ căni. Doar nu exagera. Capacul sigilat împiedică evaporarea lichidelor așa cum se întâmplă la gătitul convențional, ceea ce poate duce la o mâncare prea apoasă.
Mai așteaptă cu lactatele. Laptele și alte produse lactate cremoase se pot opări sau se pot închega sub presiune, așa că este indicat să le adaugi după ce ai terminat procesul de gătit sub presiune.
Curăță bine capacul. Sigiliul siliconic de pe capac poate păstra mirosurile alimentare. Alungă mirosurile persistente cu o înmuiere în oțet timp de 3 minute înainte de spălare. Sau păstrează parfumul de curry departe de cheesecake, cumpărând un al doilea inel, rezervat doar dulciurilor.
Ia în considerare timpul total. Atunci când gătești la multicooker, rebuie să iei în considerare cele 10 – 15 minute în plus necesare pentru ca aparatul să ajungă sub presiune și apoi să se liniștească. Acest lucru poate adăuga o jumătate de oră la timpul de gătit și, dacă nu îl calculezi din timp, poate întârzia în mod semnificativ cina.
„Zilele Economiei Băcăuane” la final: Gala laureaților din zona Bacău
Regalul „Zilele Economiei Băcăuane”, organizat în perioada 9-13 decembrie de Camera de Comerț și Industrie (CCI) din Bacău, a ajuns la final. Ultima zi a manifestărilor, vineri, 13 decembrie, a fost dedicată Galei laureaților din zona Bacău, Buhuși, Podu Turcului, care a avut loc la centrul de Afaceri și Expoziții.
Ziua a început, însă cu o conferință care a avut loc la Universitatea „George Bacovia” și care a avut tema „Relația mediului de afaceri cu mediul universitar”. Conferința a fost susținută de prof. univ. dr. Dumitru Bontaș și de lect. Univ. dr. Violeta Urban.
Festivitatea pentru Topul firmelor, la care a venit și prefectul Liviu Miroșeanu, dar și primarii municipiului Moinești și orașului Dărmănești, Valentin Vieru și Constantin Toma,a fost deschisă de un minirecital susținut de Cvartetul Avantgarde și a continuat cu prezentarea, în sinteză, a temelor importante abordate la această ediție a „Zilelor Economiei Băcăuane”: Starea economiei județului Bacău, Topul firmelor din județul Bacau – susținute de președintele CCI, Doru Simovici, Condițiile necesare dezvoltării afacerilor și Problemele și nevoile firmelor susținute de Cătălin Trifu, directorul Reprezentanței București a CCI Bacău și Contribuția firmelor și a angajaților acestora la bugetele locale și bugetul de stat – susținută de Cezar Olteanu, director pentru Dezvoltarea Afacerilor la CCI.
La final, firmele din top au primit distincțiilor oferite întreprinzătorilor din zonă: atestatul – care confirmă locul ocupat de firme în clasament, trofeul CCI Bacău – pentru rezultate de excepție, medalia Topul firmelor și Insigna CCI Bacău.
Ca și în seara precedentă, la Onești, evenimentul de la Bacău s-a încheiat cu o recepție oferită de organizatori, unde reprezentanții firmelor au avut posibilitatea să identifice noi parteneriate și oportunități de afaceri și să realizeze o mai bună cunoaștere și comunicare cu reprezentanții autorităților și instituțiilor publice.
Asupra configurației Topului firmelor din județul Bacău 2019, dar și a principalelor concluzii de după cele cinci zile de evenimente și a unor opinii formulate de participanți vom reveni în edițiile următoare ale ziarului nostru.
Bazinul de Înot se închide două luni pentru reparații
Dupa 11 ani de la punerea in functiune, timp in care nu au fost efectuate niciun fel de lucrări de mentenanță asupra celor două cuve de bazin, se face simțită intervenția pentru impermeabilizarea respectivelor cuve întrucât pierderile de apă sunt din ce în ce mai mari si nu sunt sustenabile economic.
La bazinul de întot se va interveni punctual în locurile unde există crăpături, spărturi iar linerul este compromis. Se vor verifica și reface, acolo unde este cazul, toate termosudurile linerului. Se vor reface marcajele de la bazinul de inot pentru a fi in conformitate cu reglementările FINA si se va interveni si la cele două headwall-uri de la capetele bazinului de Înot.
La bazinul de sărituri se intervine punctual in zonele unde se observa crăpături, spărturi și se constată că linerul este compromis. Cauzat de decolorarea si compromiterea linerului de la linia apei, se va lipi o bandă suplimentară de liner astfel încât să se întărească zona respectivă. Se va interveni deasemeni la headwall-uri prin montarea unor noi coltare
Camerele de balans de la cele doua circuite de recirculare a apei vor fi verificate si se va interveni punctual pentru eliminarea neconformitatilor apărute la termosudurile linerului.
Se vor repara cele 7 pompe de la grupurile de pompare care deservesc bazinul de inot și bazinul de sărituri.
Se vor schimba toate dusurile si se vor executa circuite noi de distribuție si alimentare cu apă caldă folosind tevi din cupru si teava Rehau astfel incat sa eficientizam consumul de apa.
Se vor schimba rigolele pluviale din zona de dusuri bărbați și se va efectua hidroizolație astfel încât să nu mai existe infiltratii de apă in centrala cermică.
Se vor repara și igieniza toate suprafetele si toate incaperile din zona de est a bazinului (zona dinspre Aleea Ghioceilor)
Deasemeni, ținând cont de afluxul foarte mare de utilizatori, se are in intenție să fie redefinite circuitele funcționale astfel incat sa se minimalizeze riscul ca persoane neautorizate să pătrundă în zonele care sunt destinate exclusiv pentru utilizatorii efectivi ai piscinelor.
Aceste lucrări enumerate mai sus reprezintă doar o selectie a lucrărilor care vor fi efectuate pe perioada in care bazinul va fi închis.
Durata estimată pentru efectuarea tuturor acestor lucrări este de 60 de zile calendaristice, incepand cu data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, si anume 23 decembrie.
„Pentru anul 2020 ne propunem, functie de fondurile bănești alocate, să automatizăm intregul proces de incălzire a apei de piscină și să intervenim asupra circuitelor de incălzire, răcire, ventilatie si dezumidificare a aerului din incintă. La fel, asupra aceste circuite nu au fost efectuate niciun fel de lucrări de mententanță din 2008 si pana la data curentă, o mare parte a acestora fiind defecte.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, toate aceste lucrări fiind absolut necesare pentru a se putea asigura folosirea în siguranță a întregii infrastructuri”, se arată într-un comunicat al Bazinului de Înot.
Concursul județean de măști, ediția a XV-a
În cadrul manifestărilor prilejuite de sărbatorile de iarna organizate de Colegiul Naţional de Artă „George Apostu” se înscrie şi Expoziţia Concursului Judeţean „MĂŞTI” care a ajuns la a XV-a ediţie.
Şi în acest an elevii au dat dovadă de multă creativitate şi au realizat măşti care s-au inspirat din măştile tradiţionale populare romaneşti. Ne bucurăm ca prin această expoziţie – concurs se duc mai departe tradiţiile de iarnă, iar generaţiile tinere reuşesc să le cunoască şi să le adauge noi interpretări artistice.
Aflată între tradiţie şi modernitate „Masca – expresie a spiritualităţii populare” este executată de elevi în tehnici de lucru diverse: de la colaje din textile, blană, piele, sfoară, coarne, mărgele, la butaforie din carton sau polistiren cioplit şi pictat.
Expoziţia de anul acesta cuprinde un număr de 200 de măşti executate de elevii claselor V – XII din 12 instituţii de învăţământ din judeţul Bacău.
Lucrarile elevilor participanti pot fi vizionate atat la Colegiul Naţional de Artă „George Apostu” Bacău.
Echipa de implementare a proiectului la aceasta ediţie este: prof. Andrieş Katy, Bogdan Florenţa, Geliman Iuliana, Jora Mădălina, Lăzureanu Ioan, Lăzureanu Ionela, Metu Loredana, Rotaru Bianca, iar în calitate de preşedinte al juriului prof. Radu Luminiţa.
Alături de Colegiul Naţional de Artă „George Apostu” Bacău organizatorul acestui concurs, au răspuns invitaţiei urmatoarele şcoli şi licee din judeţul Bacău:
Colegiul Naţional Pedagogic “Ştefan Cel Mare” Bacău – prof. Cărare Nicoleta şi Stănescu Georgiana
Colegiul “Mihai Eminescu”, Bacău – prof. – prof. Borţun Alina
Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika” Comăneşti – prof. Hazapariu Irina
Palatul Copiilor Bacău – prof. Olaru Nicoleta şi Grecia Emma
Scoala Gimnazială „Al. I Cuza” Bacău – prof. Altiparmac Anca
Şcoala Gimnazială “Spiru Haret” Bacău – prof. Bersan Ana Maria
Şcoala Gimnazială „Miron Costin” Bacău – prof. Ciuche Emil
Scoala Gimnazială Nr.10 Bacău – prof. Ciuche Emil, Boca Luminiţa
Scoala Gimnazială „Mihai Drăgan” Bacău – prof. Beliacovschi Alexandru
Şcoala Gimnazială Nr.2 Dărmăneşti – Prof. Hazapariu Irina
Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Lespezi – prof. Ciupercă Corneliu
Lucrările elevilor paticipanţi pot fi vizionate la Galeria de artă a Colegiului Naţional de Artă „George Apostu” Bacău în perioada 13 decembrie 2019 – 15 ianuarie 2020.
Aeroportul Internațional George Enescu din Bacău, cel mai “modern și cochet” aeroport din Regiunea Nord-Est
Gala “Descoperă Nord-Est”, organizată de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est prin Centrul Europe Direct Nord-Est , joi, 12 decembrie 2019, și-a propus să evidențieze proiectele considerate de impact major asupra dezvoltării regionale.
Aflată deja la cea de a IV-a ediție, gala a avut ca temă principală de dezbatere dezvoltarea Regiunii de Nord-Est a României ca destinație turistică de excelență, prin consolidarea parteneriatelor și a colaborării interinstituționale, inovare, diversificarea și creșterea calității serviciilor turistice.
Organizată într-o locație considerată emblematică, rsepectiv Palatul Culturii din Iași, ediția 2019 a Galei „Descoperă Nord-Est” a reunit două evenimente de anvergură: Conferinţa „Patrimoniul Cultural Regional, oportunitate pentru dezvoltarea economică durabilă” și „Gala turismului Descoperă Nord-Est – inovarea în proiectele de patrimoniu cultural”.
Conferinţa “Patrimoniul Cultural Regional, oportunitate pentru dezvoltarea economică durabilă”, a constituit un cadru de întâlnire și dezbatere între actorii regionali implicați în activităti turistice și culturale în cadrul căruia au fost prezentate modele de bună practică din Romania, Italia şi Republica Moldova și au fost schițate liniile directoare ale unui viitor parteneriat pentru dezvoltarea și promovarea destinațiilor turistice din Regiunea Nord-Est în cadrul unui proiect comun, integrat – denumit „Descoperă Nord-Est“.
“Gala turismului Descoperă Nord-Est – inovarea în proiectele de patrimoniu cultural” a reunit reprezentanți ai firmelor din industria HORECA din întreaga regiune, ai administrației publice locale, instituții de cultură, mediul academic, organizații și asociații care activează în domeniul turismului și patrimoniului cultural, precum și mass-media locală, regională și națională, în scopul dezvoltării unui parteneriat activ care să determine creșterea atractivității turistice a regiunii.
În cadrul Galei au fost premiate acele organizații și companii care, prin activitatea desfășurată, promovează turismul şi au derulat proiecte de succes în anul 2019.
Aeroportul Internațional George Enescu din Bacău s-a numărat printre proiectele nominalizate, fiind considerat cel mai “modern și cochet” aeroport din Regiunea Nord-Est, cu rol important în dezvoltarea regională și valorificarea potențialului local.
Prezent la “Gala turismului Descoperă Nord-Est – inovarea în proiectele de patrimoniu cultural”, președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu, a subliniat faptul că “Aeroportul Internațional George Enescu din Bacău reprezintă deopotrivă o poveste de succes, o șansă reală pentru dezvoltarea și creșterea competitivității regionale, dar și un exemplu de conlucrare exemplară între autoritățile locale, centrale și europene.
„Aeroportul din Bacău este, de fapt, rezultatul unei munci de echipă la care au luat parte, pe lângă aparatul de specialitate al Consiliului Județean Bacău și al Aeroportului George Enescu, specialiști ai Ministerului Transporturilor, Consiliului Concurenței, Comisiei Europene, consultanți și proiectanți, dar și cu sprijinul consilierilor județeni și al parlamentarilor de Bacău. Împreună, am realizat, de la faza de proiect la realitatea de astăzi, modernizarea Aeroportului George Enescu din Bacău! Investițiile, în valoare totală de peste 61 milioane Euro, nu se opresc însă aici! Se află în curs de finalizare modernizarea străzii Aeroportului, principala cale de acces către aeroportul băcăuan, care va avea patru benzi de circulație, fluidizându-se astfel traficul în zonă.
Totodată, s-a semnat contractul de execuție pentru modernizarea pistei care va permite aterizarea avioanelor de mare tonaj, atragerea de noi operatori și creșterea numărului de destinații, precum și un grad sporit de siguranță și securitate. Ne dorim să construim în Bacău un aeroport modern, o poartă deschisă către întreaga lume!”
Prof. univ. dr. Paul MARINESCU- Doctor Honoris Causa al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău
În cadrul şedinţei de Senat festiv, prezidată de Prof. univ. dr. ing. Dr.h.c. Valentin NEDEFF, a avut loc ceremonia pentru decernarea titlului de „Doctor Honoris Causa” al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, acordat domnului Prof. univ. dr. Paul MARINESCU de la Universitatea din București.
Prof.univ.dr.ing.ec.Ovidiu-Leonard TURCU, Decanul Facultății de Științe Economice a prezentat Laudatio :
„Sărbătorim în acest cadru nu doar o distinsă personalitate a comunităţii academice şi ştiinţifice din ţara noastră, dar şi întreaga carieră a domniei sale, de profesor cu realizări remarcabile şi exemplare.Activitatea profesională a domnului profesor Paul Marinescu, cu întindere de peste patru decenii, a dezvoltat următoarele domenii: academic, informatic şi editorial.Prin componenta didactică, domnul profesor a întreprins o multitudine de activităţi prin intermediul cărora a transmis cunoştinţe şi experienţe profesionale generaţiilor de studenţi pentru a-i pregăti în spiritul competenţelor didactice, ştiinţifice şi responsabilităţilor personale faţă de societate. Îi mulțumim pentru conttribuția pe care și-a adus-o la înființarea programului de studii Administrarea afacerilor la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău”.
Prof. univ. dr. Paul MARINESCU a mulțumit colegilor de la Facultatea de Științe Economice de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău pentru colaborarea fructuoasă de-a lungul anilor: „Am venit cu prieteni de la București, la prietenii mei de la Bacău. Mă simt onorat pentru acest titlul oferit de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. Pentru mine este foarte important să ne urmăm și să ne urmărim visele. Viața este frumoasă pentru că nu îți oferă garanții și se împarte între a ști, a face și a fi”.
Atmosferă de mare sărbătoare
Înainte de a pleca într-o binemeritată vacanță, îngerașii din grupa mijlocie B, de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Bacău s-au bucurat de cea mai așteptata vizită, cea a lui Moș Crăciun, într-o atmosferă de mare sărbătoare.
Moș Crșciun a intrat în sala de grupă, s-a așezat pe scaunul de lângă bradul împodobit a asistat la programul artistic pregătit de ”îngerași” iar la sfărșit, Moșul împreună cu ajutorul său de nșdejde, Crăciunița au început să împartă cadourile din sac.
„„Îngerașii” noștri s-au pregătit de la începutul lunii pentru sosirea Moșului. Au scris scrisori pe care le-au pus într-o cutie, care apoi a fost trimisă lui Moș Crăciun pentru ca el să le poată împlini dorințele. Am împodobit bradul ca să-l primim într-un loc cu atmosferă de sărbătoare și iată că a venit ziua când Moșul a trecut pe la noi,” ne-a declarat prof. Anișoara Matei.
Copiii au fost foarte veseli, au cântat colinde, au dansat și au spus poezii. Moșul a fost încântat de ei dar a trebuit să plece și la alți copii cuminți care îl așteptau.





























