marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1937

Totul pentru (a)front, totul pentru victorie

Ceea ce fac acum Parlamentul și Guvernul, dar și Președinția, ca sufleor imperativ, nu mai seamănă a circ. Suntem pe valurile unui veritabil balamuc, pe un fel de front isteric în care publicului îi este făcut cotidian un afront.

Se joacă un șah politicianist demențial, cu reguli ignorate, cu o puzderie de arbitri, cu ignorarea bunului simț elementar. Apropiatele alegeri locale și parlamentare sunt privite de către acești ,,șahiști” nu ca evenimente firești ale democrației, ci ca potențiale apocalipse.

A pătruns în ei teama că-și vor pierde privilegiile, că se va ajunge mai ușor la dosarele doldora de matrapazlâcuri ale unora, că vor deveni șomeri ca vai de mama lor. Mulți nu pot profesa decât în mizeria sforăritului. Activitatea lor se reduce la ticălosul slogan ,,Totul pentru frontul electoral, totul pentru victoria noastră personală”.

Interesul național este mimat. Democrația nu a fost privatizată, așa cum spun unii, ci confiscată pur și simplu de către acești beligeranți ai absurdului.

Ne trebuie descântători moderni. Scuipatul în sân, ca leac pentru spaime, nu mai e o soluție. Nici scuipatul nu mai este ce era. Atunci când sunt aruncate deodată în lume, noaptea târziu, încropite pe genunchi, 25 de ordonanțe de urgență, de parcă ar fi un testament, te mai poate ocoli spaima-scârbă? În ultimii opt ani, nouă guverne. Nici teatrele de păpuși nu-și schimbă atât de des marionetele și păpușarii.

Nimic nu este profesionist. Totul este politizat, amantlâcizat, șmenuit și șmecherizat; o sfidare națională.Totul pentru ei, nimic pentru truditorii onești.

Rezultatul moțiunii de cenzură? Un troc și-un truc politic. O parodie a jocului de-a hoții și vardiștii. E ca în bancul acela în care vardiștii s-au infiltrat atât de mult în mafia hoților, încât s-au trezit că au rămas numai ei în mafie.

Zeci de femei bătute au ajuns, împreună cu copiii, în grija statului

Violența în familie este un flagel de care, din păcate, societatea românească nu a reușit să scape. În schimb, instituțiile statului încearcă să reducă impactul acestui fenomen, implicându-se în diverse activități de prevenire a violenței în familie.

Astfel, în 2019, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a gestionat nu mai puțin de 64 de cazuri de violență în familie ale căror victime au fost femeile.

Din păcate, în urma acestor evenimente, 169 de copii au devenit victime colaterale. Partea bună este că DGASPC a reușit să ofere servicii de specialitate unui număr de 31 victime ale violenței domestice (femei) și copiilor acestora (65), în cadrul Modulului Artemis. Mamele și copiii acestora au primit găzduire, acompaniere, asistență de specialitate, precum și consiliere psihologică, socială și juridică.

Dintre beneficiarii Protecției Copilului Bacău, 35 au avut nevoie de consiliere psihologică, alți 58 fiind consiliați juridic, 62 au primit consiliere socială, 33 mediere etc., doar un singur caz fiind reprezentat în instanță.

Alcoolul, sărăcia și…drogurile

Toate aceste nenorociri au avut loc pe fondul consumului excesiv de alcool – 64 de cazuri, asociate cu condițiile precare de viață – 56 cazuri și, mai grav, a consumului de droguri – 2 cazuri și a bolilor neuropsihice – 2 cazuri.

Cea mai mare parte a cazurilor de violență în familie – 38 – au fost finalizate cu plângere la poliție (în 9 fiind nevoie de emiterea unui certificat medico-legal), 18 dintre femei decizând să-și retragă reclamația.

Dintre acestea, 24 de cazuri au ajuns pe birourile procurorilor, în vreme ce 10 s-au finalizat cu ordin de protecție. Din păcate, în 7 cazuri a fost nevoie de încredințarea minorului.

Centrul Daniel lansează un nou proiect

    Este vorba despre „Grupul de socializare pentru tinerii cu și fără dizabilități”, proiect prin care se dorește formarea unui grup de suport, sprijin și socializare pentru tinerii cu și fără dizabilități.

    Participanții în proiect vor putea interacționa, să lege prietenii, să expună probleme și situații cu care s-au confruntat, să își înfrunte temerile și să își dezvolte abilitățile. De asemenea, printre scopurile acestei inițiative se numără și diminuarea marginalizării, promovarea incluziunii sociale și egalității de șanse.

    „Grupul de socializare pentru tinerii cu și fără dizabilități” vine ca răspuns la nevoia din ce în ce mai mare a tinerilor cu dizabilități de a socializa și de a-și face loc în societate.

    „Din nefericire, atunci când apare o problemă care afectează viața fizică sau psihică a unui copil/tânăr, așa numiții prieteni tind să se îndepărteze. Totodată, unii tineri ajung să fie marginalizați de mentalitatea greșită a celor din jur. Prin intermediul acestui proiect, echipa Centrului Daniel își dorește să schimbe mentalități, să spargă bariera singurătății, să le aducă un strop de bucurie celor care au nevoie și să pună maxim accentul pe ideea de incluziune socială”, a declarat Andreea Lichi, coordonatoare grup.

    Grupul de socializare se va organiza în zilele de vineri, de două sau trei ori pe lună, în intervalul orar 15.00 – 18.00. Programul se va stabili după formarea grupului și va fi postat pe pagina de facebook a centrului.

    Conferință despre legislația muncii la zi, în Bacău

    Ediția a II-a a Conferinței „Legislația Muncii la zi – noutăți 2019/2020”, organizată de compania InovExpert Edu va avea loc pe 20 februarie, în Bacău. Conferința reunește practicieni din domeniul resurselor umane, experți și specialiști care vor dezbate probleme izvorâte din relațiile de muncă angajat-angajator, va analiza spețe controversate propuse de participanți și se vor expune cele mai bune soluții de rezolvare a acestora.

    Evenimentul va fi susținut de specialiști din Instituțiile Teritoriale de Muncă (ITM) și se va desfășura sub forma unei platforme de dialog interactiv, cu prezentări, întrebări și răspunsuri, spețe și soluții practice la problemele cu care se confruntă angajatorii.

    Sunt invitați să participe specialiștii din domeniul resurselor umane, dar și angajatorii/administratorii de firme care doresc să fie corect informați în ceea ce privește relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă (SSM).

    Participarea se face prin transmiterea unui formular de înscriere, care se regăsește pe site-ul InovExpert Edu Bacău (www.inovexpertedu.ro).

    Se vor discuta teme de actualitate și de mare importanță în acest moment în domeniul relațiilor de muncă: situații practice privind încheierea, executarea și încetarea Contractului Individual de Muncă; clauze specifice în contractele de muncă: clauza de fidelitate, de confidențialitate, de neconcurență ș.a.; delegarea și/sau detașarea salariaților; modificări legislative privind contractele de muncă; evaluarea salariaților – obligațiile angajatorului; concedii de odihnă, concedii creștere copil, concedii pentru formare profesională; noile activități desfășurate de zilieri, plata zilierilor, registrul de evidență, contribuții la pensie; REVISAL 2020 – modificările contractelor individuale de muncă; litigiile de muncă din România – cauze, soluționări și aspecte legale și tematicile controalelor ITM în 2020.

    Organizatorii aduc și un element de noutate, prin parteneriatul realizat cu Centrul de Sănătate Raw Therapy Bacău.Astfel, participanții la conferință vor beneficia, la încheierea evenimentului, de sesiuni demo gratuite de office masaj și consiliere personalizată pentru reducerea efectelor problemelor musculare cauzate de statul la birou.

    „Pentru un IMM care nu are posibilitatea să angajeze personal specializat pe fiecare din domeniile legale este extrem de dificil să fie la curent cu toate prevederile legislative și să se conformeze. De cele mai multe ori, administratorul preia «povara» respectării acestor obligații, deși nu deține informațiile necesare în domeniu. Astfel, de cele mai multe ori administratorul constată că, în loc să se preocupe de activitatea productivă a firmei, de atragerea de clienți sau vânzarea produselor, ajunge să fie acoperit de hârtii și activități birocratice.”
    Petronela Ștefan, directoarea InovExpert Edu Bacău

    Generația viitoare de la „Henri Coandă”

      Clubul Tinerilor Generația viitoare compus din elevi ai Liceului Teoretic „Henri Coandă” Bacău, coordonat de consilierul şcolar Sanda Bordei şi profesorul de limba şi literatura română Carmen Cupaş, este cel de al 7- lea club înfiinţat în Bacău de Asociaţia Holt din Iaşi, în cadrul Proiectului TRUST ED – Educaţie Incluzivă de Calitate, în parteneriat cu Fundaţia Agenţia Împreună, C.J.R.A.E Bacău, I.S.E. București şi cu reprezentanţa UNICEF în România.

      Recent, membrii acestui club au iniţiat, au organizat şi au participat la activităţile din cadrul proiectului Un măr pentru un plus de sănătate. Sprijiniţi de Asociaţia HoltIS, de pr. Elisei Cornel şi de alți profesori din liceu, copiii au oferit mere din livada Iteşti, însoţite de un mesaj pe tema sănătăţii, în mai multe locuri din zona de sud a oraşului Bacău: Aeroport, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog al Județului Bacău, Agenţia Națională Împotriva traficului de Persoane filiala Bacău, Aerostar, magazinele din apropiere. De aceste fructe şi de mesajul vesel s-au bucurat şi trecătorii întâlniţi pe stradă în zona liceului , dar şi elevii şi cadrele didactice din şcoală, ȋn total peste 300 de persoane.

      Toate activităţile desfăşurate de membrii Clubului Generaţia viitoare din liceul băcăuan au la bază următoarele principii: dezvoltarea abilităţilor de conducere – leadership, principiul diversităţii, al non – discriminării, al toleranţei, egalităţii de şanse, centrarea pe succese. Printre obiectivele proiectului se numără şi dezvoltarea abilităţilor de socializare şi relaţionare a membrilor clubului, creşterea nivelului lor de responsabilizare, stimularea creativităţii şi implementarea proiectelor de succes care să răspundă nevoilor comunităţii.

      Impresii:
      „Aceasta activitate mi se pare minunată; este ocazia prielnică de a ieși din zona de confort.Ṣi vă susțin să continuați aceste activități”. (Andreea)
      „Sunteți generația ce ne veți oferi un viitor mai bun. Este un lucru foarte frumos”. (Vasile) .

      „Este o activitate frumoasăși vădorim succes ȋn continuare!” (A.N.I.T.P.)

      Vȃnzătorii de la magazine:

      „Este o activitate interesantă și mi se pare frumos că faceți astfel de proiecte. Vă urez succes ȋn continuare!”

      „Mi se pare un lucru bun ceea ce ȋncercați să faceți și vă urez succes pe viitor și la celelalte proiecte!”

      „Nu-ţi trebuie mult ca să fii fericit”

      Din tot ce a scris Carmen Mihalache în cartea cu titlul HUBLOU, recent ieşită din „teascurile” tipografiei, girată de Editura BABEL, am ales drept titlu la această rapidă recenzie o propoziţie din eseul „O listă care rămâne deschisă”, punctul de plecare fiind spectacolul susţinut de Florin Piersic jr., la Bacău Fest Monodrame 2017.

      Şi, da, lista rămâne deschisă pentru orice om cult, imaginativ, cu sufletul şi inima pline de visuri, speranţe şi iubire. Pentru a fi fericit, spune autoarea cărţii, nu-ţi trebuie averi nemăsurate, ci „doar să reuşeşti să te cunoşti pe tine însuţi, şi să ştii cu adevărat ce vrei.

      Să te cunoşti şi să te respecţi, să nu te laşi folosit, manipulat, să nu îngădui nimănui să-ţi locuiască mintea, pentru că nimic nu-i mai înjositor pentru un om decât să fie manevrat ca un obiect.” Şi lista rămâne în continuare deschisă: zilnic să-ţi foloseşti mintea pentru a citi o carte, să vezi un film, un spectacol de teatru sau să intri într-o expoziţie. Dar, mai ales, să stai de vorbă cu oameni asemeni ţie.

      Despre toate acestea scrie Carmen Mihalache, filolog, critic de teatru, de artă plastică, director de revistă, gazetar împătimit de adevăr şi frumos, cu verb şi adjective hrănite din lecturi dintre cele mai diverse, solide, semnate de autori îndelung căutaţi şi savuraţi nu doar pentru plăcerea lecturii cât, mai ales, pentru frumuseţea ideilor şi trăirilor omeneşti, la care a adăugat propriile experienţe intelectuale, care i-au hrănit fantezia, i-au consolidat sentimentele, impresiile, senzaţiile, trăirile, transformate în bucurii, tristeţi, nelinişti, mirări, şi chiar revolte.

      Toată viaţa acestei extraordinare scriitoare a încăput în această carte, al cărui sumar (52 de eseuri scurte, dense, penetrante, scrise parcă cu graba de a nu le scrie altcineva) îşi are originea în rubrica săptămânală HUBLOU, din ziarul Deşteptarea (continuatoare a altor două cu denumiri sugestive, Logică de femeie şi Bricolaje), care întregesc cei peste 20 de ani de gazetărie pură, practicată la un nivel greu de egalat.

      HUBLOU te poartă prin toată lumea, prin toate literaturile, prin istoria cinematografiei şi a teatrului, este cartea-poruncă a vieţii şi minţii, sufletului şi îndemnului la cultivarea frumosului şi compasiunii. O carte de „impresii, nuanţe şi priviri subiective, printr-o fereastră doar a mea”, este hubloul prin care călătoreşte mereu şi oriunde, cu viteza gândului, se destăinuie autoarea, care ne invită să (re)facem împreună acele călătorii şi altele, care duc spre redescoperirea de sine şi nemurire.

      De aceeaşi autoare: Logică de femeie, Bacău, Editura Deşteptarea, 1999; Unora le place teatrul, Bacău, Editura Deşteptarea, 2000; Magia amintirii – Convorbiri cu Ilie Boca, Bacău, Editura Deşteptarea, 2002; Dialoguri în atelier, Iaşi, Editura Cronica, 2005; Urât mai trăiţi, domnilor!, Iaşi, Editura Timpul, 2007; Carte cu Ilie Boca, Bacău, Editura Corgal Press, 2012; Teatru la filtru, Iaşi, Editura Junimea, 2017.

      Expoziţie a Grupării „Mioriţei 21” Cea mai insolită idee a unor artişti

      Vineri, 7 februarie 2020, ora 17.00, Filiala Bacău a Uniunii Artiştilor Plastici invită băcăuanii amatori de artă, la vernisajul Expoziţiei de grup (pictură, grafică, sculptură, obiect), intitulată MIORIŢEI 21, care va avea loc la Galeriile Frunzetti, din Bacău, str. Nicolae Bălcescu nr. 12.

      De ce MIORIŢEI 21? Mai întâi să parcurgem lista celor care expun: Mihai Bejanariu, Ilie Boca, Dragoş Burlacu, Ioan Burlacu, Mihai Chiuaru, Marius Crăiţă Mândră, Vasile Crăiţă Mândră, Ionela Lăzureanu, Ioan Lăzureanu, Ovidiu Marciuc, Ioan Mihalache, Ştefan Pristavu, Luminiţa Radu, Mioara Rotaru, Aurel Stanciu, Gheorghe Velea, Salomeea Velea, Dany Zărnescu şi Gheorghe Zărnescu.

      Iniţiativa aparţine lui Gheorghe Zărnescu, care este şi curatorul expoziţiei. Şi acum răspunsul la întrebare: toţi artiştii de pe afiş au creat de-a lungul vieţii, foarte mulţi crează şi astăzi în Atelierele de pe str. Mioriţei 21, care aparţin Filialei Bacău a UAP, repartizate artiştilor pe timpul vieţii.

      Filiala mai deţine alte câteva ateliere pe str. Neagoe Vodă şi este posibil ca o următoare expoziţie de grup să aparţină artiştilor care au închiriate acolo ateliere.

      Despre lucrări şi autorii lor vor vorbi Gheorghe Zărnescu şi criticul Iulian Bucur.

      Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: Misiune dificilă

      2020 a început cum nu se poate mai rău pentru CSM Bacău. Cu două înfrângeri contra codașelor CSM Reșița și HC Buzău. Ajunsă la șase eșecuri la rând, formația băcăuană a devenit ea însăși o codașă, ocupând antepenultimul loc din clasamentul Ligii Zimbrilor.

      Iar seria neagră s-ar putea prelungi, în condițiile în etapa a 17-a a campionatului programează astăzi, de la ora 17.00, o deplasare în fieful Stelei București. O misiune ingrată pentru „CSMei”.

      Spre deosebire de trupa lui Adrian Petrea, steliștii pregătiți de ex-băcăuanul Sandu Iacob au început anul cu dreptul: au trecut cu 31-28 de Călărașiul lui Gabi Armanu, după care s-au impus cu 30-24 pe terenul „lanternei roșii” CSM Reșița.

      Aflată din ce în ce mai departe de realizarea obiectivului (accederea în play-off, de care o despart actualmente șapte puncte), CSM Bacău îi dă în continuare credit antrenorului Adi Petrea, al cărui contract expiră în 2021 și a cărei demisie a fost cerută de publicul băcăuan după înfrângerea cu Reșița.

      „Nu am luat niciun moment în calcul separarea de antrenorul Petrea. E drept, parcurgem un moment dificil, însă dacă înfrângerea cu Reșița a reprezentat un duș rece, în schimb cea de la Buzău a venit în condiții speciale, pe fondul unui arbitraj ostil.

      Știam de la bun început că va fi greu să accedem în play-off, obiectiv care, în acest moment, presupune doar șanse matematice, dar ne-am asumat provocarea”, a declarat directorul CSM Bacău, Adrian Gavriliu.

      După jocul de azi cu Steaua, băcăuanii vor avea la dispoziție o săptămână pentru a pregăti meciul de acasă cu Minaur. Celelalte meciuri ale etapei a 17-a: CSM Vaslui- HC Buzău 2012, Minaur- CSM Reșița (ambele azi), CSM Făgaraș- Dobrogea Sud (mâine), Dinamo- Poli Timișoara (sâmbătă), CSM Focșani- CSM București (miercuri, 19 februarie), Potaissa Turda- Dunărea Călărași (joi, 20 februarie).

      Clasamentul Ligii Zimbrilor

      1 Dinamo București 15 13 0 2 477-406 39p.
      2 Potaissa Turda 15 10 2 3 438-401 32p.
      3 CSM București 16 9 2 5 432-411 29p.
      4 Steaua București 16 9 2 5 461-448 29p.
      5 Minaur B. Mare 16 9 1 6 448-445 28p.
      6 Dobrogea Sud 16 8 3 5 424-392 27p.
      7 Dunărea Călărași 16 8 1 7 430-403 25p.
      8 Poli Timișoara 16 7 2 7 415-416 23p.
      9 CSM Focșani 16 7 1 8 394-401 22p.
      10 CSM Făgăraș 16 6 1 9 416-457 19p.
      11 CSM Vaslui 16 6 0 10 422-443 18p.
      12 CSM Bacău 16 5 1 10 417-430 16p.
      13 HC Buzău 16 3 1 12 389-431 10p.
      14 CSM Reșița 16 2 1 13 381-460 7p.

      Ultrascurte

      După vreo două săptămâni de căutări, pompierii au găsit cadavrul bărbatului care și-a ucis soția și, apoi, a anunțat că se va arunca în canalul de fugă. Timp de două săptămâni toți șmecherii de pe Facebook au făcut mișto de pompieri și de polițiști, i-au înjurat, i-au „sfătuit” să caute peste graniță, i-au gratulat cu tot felul de etichete, lucruri, de altfel, foarte ușor de făcut când stai într-o cameră bine încălzită și te dai expert în orice, în vreme ce nefericiții ăia de la ISU se băgau în fiecare zi în apă. Acum aș vrea să-i văd pe toți trepădușii ăștia aliniați pe marginea canalului de fugă, ținuți 10 ore în vânt și stropiți din juma’ în juma’ de oră cu câte o găleată cu apă din Bistrița…

       România a fost, cândva, atât de săracă încât și-a pescuit singură peștele din oceanele lumii… Cu vapoarele proprii…

       La școală am învățat că Atacama e cel mai uscat punct de pe glob. Acu’ aflu că acolo tocmai au fost inundații catastrofale…

      Când a fost epidemia de Ebola (mortalitate >90%) în Africa, au fost întrerupte cursele aeriene și trimiterile poștale?

       i-ai făcut ceaiul pentru memorie?

      – Ce ceai?

      – Lasă…

      Să vedem partea bună la privatizarea Sănătății: vom avea o populație mai sănătoasă, întrucât nefericiții ăia grav bolnavi o să dea colțu’ din lipsa de resurse financiare. Uite, la asta nu s-a gândit Hitler… El, săracu, cu lagăre, cu războaie… Nu, bre, uite ce metodă minunată de exterminare au găsit ai noștri…

      În Coreea de Nord, învierea morților este un lucru banal… Kim Kyong-hui, o mătușă de-a lui Kim Jong-un a apărut la televizor deși presa internațională scrisese de mai multe ori că a fost omorâtă. S-a spus ba că a avut un accident vascular cerebral fatal sau un atac de cord, ba că s-a sinucis, ba că a fost supusă unei intervenții chirurgicale pentru o tumoră cerebrală și a fost lăsată în stare vegetativă sau că liderul coreean ar fi ordonat să să fie otrăvită.

      O povestire SF de acum câțiva ani zicea de implantarea a mii de senzori pe niște câmpuri de prin Anglia, astfel încât Guvernul știa în fiecare secundă dacă plouă, dacă crește iarbă, dacă oile au de mâncare și așa mai departe. Pământul și apele primiseră atâția senzori și comunicau așa o cantitate de informație încât subvențiile agricole se dădeau automat în funcție de datele transmise de senzori. Până într-o zi, când datele au fost date peste cap și specialiștii, care nu mai ieșiseră la aer liber de ani de zile, au fost trimiși pe teren să vadă ce se întâmplă. După ore de căutare și analiză, ăștia dau peste un cioban care se plimba cu câinele său, bătrân și cu grave probleme la prostată. Toată minunea de bază de date cu milioane de input-uri informaționale fusese dată peste cap de un animal care se pișa întruna pe senzori…

      Răzvan Bibire

      Prietenii noștri, necuvântătoarele la Școala „Iorga”

        Grupele mari ale Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga” Bacău, însoțiți de educatoarele Dorina Zota, Bernadeta Moreanu, Cornelia Apostu și Marinela Rotaru, au avut parte de o activitate deosebită.

        În cadrul proiectului tematic „Prietenii noștri”, în prima săptămână preșcolarii pătrund în lumea animalelor domestice și cu spijinul părinților, ne-am propus să le observăm în mediul lor natural.

        Cu multă bucurie, nerăbdători, copiii s-au îndreptat spre ferma lui Mihai Solomon, situată la intrarea în satul Valea Mare, comuna Faraoani. Aici au putut observa o pereche de măgari, oițe, vaci cu lapte și viței, porci mangaliță, păsări de curte, și câini, paznicii fermei.

        Copiii s-au mai putut bucura de un mic muzeu, unde domnul Solomon, pe parcursul mai multor ani, a adunat costume populare din diferite zone ale țării, măști, instrumente muzicale, diverse unelte de lucru , unele mai vechi de 100 de ani. Au vizitat și „cămara bunicii” unde au putut observatot felul de legume conservate din grădina proprie.

        În încheierea vizitei, copiii au putut să guste câte un pahar cu lapte cald sau un ceai cu miere de albine, după preferințe. În urma aceatei activități, preșcolarii au rămas profund impresionați, la întoarcere în grădiniță și-au expus trăirile prin artă, în desene și picturi cu animalele îndrăgite, prin povestirea entuziasmată a experiențelor trăite chiar și acasă în familie.

        Tot în cadrul acestui proiect preșcolarii vor pătrunde în lumea animalelor sălbatice și în lumea acvatică, prilej cu care ne propunem să vizităm Muzeul de Științele Naturii „Ion Borcea” și Vivariul din Bacău.

        Mulțumim părinților pentru sprijinul acordat în realizarea aacestei activități, mulțumim domnului Mihai Solomon pentru amabilitatea și deschiderea de a ne primi pe proprietatea dumnealui, împărtășindu-ne din experiența și cunoștințele sale.

        educatoarele Bernadeta Moreanu și Dorina Zota

        Intervenții în municipiul Bacău

        Utilajele Primăriei Municipiului Bacău și cele ale firmelor contractate au ieșit să împrăștie material antiderapant și clorura.

        Alte echipe ale Primăriei Municipiului Bacău se ocupă de arborii căzuți și șarpantele luate de vânt.

        SSPM a mobilizat 5 echipe pentru a interveni de urgență în zonele unde au fost identificate avarii produse de vânt.

        Societatea roagă băcăuanii să îi transmită problemele din zonă: defecțiuni la rețeaua de electricitate, copaci doborâți, cabluri căzute etc., pentru a putea interveni în cel mai scurt timp.

        „În acest moment intervenim cu 8 echipe de la Direcția de la Salubrizare și Societatea de Servicii Publice pentru a soluționa mai multe situații precum pomi și acoperișuri căzute. Toate echipajele rămân în dispozitiv până la finalizarea avertizarii meteo Cod Portocaliu.

        De asemenea, intervenim și cu autospecialele cu antiderapant pentru asigurarea traficului în siguranță iar echipaje ale Poliției Locale sunt în dispozitiv în mai multe zone ale orașului.

        Vă rog să semnalați orice problemă pe care o întâmpinați, ca urmare a condițiilor meteo, la dispeceratul Poliției Locale: telefon 0234.986”
        Cosmin Necula
        primarul municipiului Bacău

        Acoperișul unui bloc de pe strada Bradului a fost luat de vânt.

        16 localități din județ, afectate de furtună

          Opt localități din județul Bacău cu 8.000 de locuitori nu au energie electrică la această oră din cauza furtunii.

          Informare DelGaz Grid ora 20:00:

          localități afectate total – 8: Păncești (com. Sascut), Brătești (com. Bârsănești), Orășa, (com. Livezi), Lărguța (com. Nicolae Bălcescu), Solonț (com. Solonț), Sărata (com. Solonț), Săucești (com. Săucești), Bogdan Vodă (com. Săucești)

          localități afectate parțial -8: (Bârsănești, Sascut, Comănești, Moinești, Horgești, Hemeiuș, Lilieci (com. Hemeiuș) și cartierul Gherăiești

          consumatori nealimentați: 7968

          linii electrice nealimentate total – 3
          linii electrice nealimentate parțial – 3

          posturi de transformare nealimentate – 78

          Zece echipe din cadrul DelGaz Grid lucrează pentru remedierea defecțiunilor.

          Volei feminin: Final de drum european

          Învinsă cu 0-3 în Germania, Știința Bacău a pierdut și returul de acasă cu Dresda, din „optimile” Cupei Challenge: 1-3 (-21, -19, 25, -14)
          Știința spune „auf wiedersehn” Europei.

          Și o face după o înfrângere cu repetiție în fața „multinaționalei” numită Dresdner SC, în „optimile” Cupei Challenge: 0-3 în turul din Germania și 1-3 în manșa retur de miercuri, din Bacău. Studentele se pot consola cu ideea că au fost eliminate de o echipă care are șanse mari să câștige trofeul.

          A spus-o Florin Grapă, după meciul din tur, ne-a confirmat-o formația lui Alexander Waibl, în partida de aseară. Cu un atac necruțător asigurat de trio-ul Radosova (15 puncte), Rolfzen și Kubura (ambele câte 12) și cu o apărare-bunker, Dresda nu a dat prea multe șanse Științei.

          Ce-i drept, ambiția gazdelor și serviciile precise ale Denisei Rogojinaru au făcut ca în finalul primului set gazdele să se apropie de la 11-21 la 21-25, dar asta a fost mai degrabă un foc de paie. Setul al doilea a rezolvat problema calificării, oaspetele adjudecându-și-l la o diferență de șase puncte.

          Apoi, Waibl și-a permis să schimbe liniile. Situația din teren nu s-a schimbat sau, mai bine zis, nu s-a schimbat prea mult. Și asta pentru că garnitura a doua a Dresdei s-ar putea bate oricând la titlu în România. Meritul Științei, care a avut în Koleva principala realizatoare, este că a dominat în mare parte setul al treilea, în care a avut și șapte puncte avans (20-13) și că a rezistat asaltului german ce a făcut ca parțialul să se decidă în prelungiri, după 28 de minute de joc: 27-25.

          Numai că acest set a fost unul de… onoare și nicidecum, unul care să întoarcă soarta partidei. Nemțoaicele s-au pus apoi din nou pe treabă, lichidând partida după un set-blitz: 25-14 în 19 minute. Dresda merge mai departe, rezervându-și biletele pentru o mini-vacanță de extra-sezon la Santorini, în „sferturile” Cupei Challenge. Știința, în schimb, părăsește autostrada europeană și apucă drumul Târgoviștei, acolo unde sâmbătă, de la ora 13.30 (în direct pe TVR3) dispută derby-ul pentru bronz în A1.

          Știința: Kapelovies 5 puncte (Ciocian 1, Dițu), Koleva 14, Rueda 4, Grudina 7, Faleș 6 (Pihlajamaki 5), Rogojinaru 9, Sain – libero (Ciucu- libero).

          Grapă: „Sunt necăjit”

          Chiar dacă a întărit ideea că „Dresda e favorită la câștigarea Cupei Challenge”, antrenorul Științei, Florin Grapă și-a manifestat tristețea după joc: „Sunt necăjit. În primul rând că nu ne-am calificat și apoi pentru că m-aș fi așteptat la un joc mai disputat din partea noastră. Repet, ne-a învins o echipă de un nivel superior, dar mi-aș fi dorit să jucăm mai bine”.

          Cum se circulă pe drumurile naționale

            Ninge viscolit în nordul Moldovei, vânt puternic și ploi în toată regiunea.

            La acest moment, circulația pe drumurile naționale din zona Moldovei este asigurată, fără blocaje cauzate de starea carosabilului sau a vremii.

            Ninge viscolit în județele Suceava, Botoșani și Neamț, cu ninsori slabe, lapoviță și ploi în județele Iași și Bacău. De asemenea, se înregistrează vânt puternic în toată regiunea, cu vizibilitate scăzută din cauza viscolului la sol în județele Suceava și Botoșani.

            Carosabilul este acoperit cu zăpada frământată în strat de 1-2 cm în județul Suceava, umed cu zăpadă în strat de sub 1 cm în județul Botosani, respectiv umed, în rest.

            Temperatura aerului înregistrează valori pozitive în toată regiunea, cu excepția Sucevei (0°C)
            .
            La nivelul DRDP Iași, în această după-amiază s-a acționat cu 57 autoutilaje și s-au răspândit 298 tone material antiderapant. În prezent pe raza DRDP Iași se acționează cu 95 autoutilaje.

            Avarie la Moinești: Azi și mâine, apă cu program în Bacău

              Urmare a fenomenelor meteorologice, în data de 05.02.2020, în jurul orei 16.30 a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică a Stației de pompare Moinești, care asigură alimentarea cu apă a municipiului Bacău.

              La reluarea furnizării energiei electrice, și ca urmare a nivelului scăzut al apei în lacul de acumulare Valea Uzului a fost repornită stația cu un debit minim.

              Pentru evitarea altor evenimente, mărirea debitului până la cel nominal se va face gradat, conform procedurii, într-un interval de aproximativ 24 de ore.

              Ca urmare a celor menționate. programul de furnizare în municipiul Bacău pentru zilele de 5.02.2020 și 6.02.2020 va fi restricționat astfel:
              05.02.2020 între orele 18.00 -20.00

              06.02.2020 între orele 06.00-08.00 și 18.00-22.00

              Pe parcursul zilei de mâine vor fi disponibile în oraș și punctele pentru distribuție apă menajeră.

              „Vom reintra în programul normal de furnizare în cursul nopții de mâine dar este posibil ca acest lucru să se întâmple și mai devreme dacă nu vor mai exista alte întreruperi ale energiei electrice”
              Cosmin Necula,
              primarul municipiului Bacău

              Centura Bacăului, pe cale să fie îngropată după modelul Autostrăzii Pitești – Sibiu?

              Comisia Europeană a cerut autorităților române clarificări legate de impactul proiectului centurii Bacăului în regim de autostradă asupra siturilor Natura 2000 pe care le traversează, potrivit scrisorii oficiale consultate de G4Media.ro.

              Conform sursei citate, o scrisoare trimisă de Directoratul general regional al Comisiei Europene către Ministerul Fondurilor Europene cere măsuri concrete de conservare pentru cele trei situri Natura 2000 de pe traseul centurii (Siretul Mijlociu, Lacurile de Acumulare Buhuși-Bacău Berești și Piatra Șoimului-Scorțeni-Gârleni).

              „De asemenea, oficialii europeni se arată îngrijorați că proiectul ar putea afecta pădurile de plop alb și salcie albă din regiune și cere României dovezi că nu va exista un asemenea impact.

              În plus, Comisia Europeană a solicitat lămuriri în ceea ce privește procesul de achiziții, arătând că lipsesc indicatorii de progres”, scrie G4Media.

              „Lăutarii din Guvernul PNL au îngropat (și) centura Bacăului! Nu de unii singuri, ci cu largul concurs al aliaților de la PPE, care controlează Comisia Europeană. Câteva specii de broaște ce viețuiesc în lacurile de acumulare cu care se intersectează centura, dar și niște plopi, sunt mai importante, la Bruxelles, decât oamenii și dezvoltarea regiunii noastre”, spune europarlamentarul Dragoș Benea.

              „«Reaua» guvernare a PSD a dus centura Bacăului la 50% grad de realizare a lucrărilor. Au venit cei de la PNL la guvernare și au început să apară gândaci și broaște pe marile proiecte de infrastructură pornite de PSD și vitale pentru țară”, a mai spus europarlamentarul băcăuan.

              Reamintim că finanțarea europeană pentru Autostrada Pitești – Sibiu a fost blocată sub pretextul că șoseaua afectează habitatul unui gândac.

              Citiți scrisoarea adresată de Comisia Europeană în legătură cu Centura Bacăului

              Guvernul Orban a fost demis

                Guvernul Ludovic Orban a fost demis, miercuri, moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi UDMR fiind votată de 261 de parlamentari, a anunţat preşedintele Camerei. Pentru ca moţiunea să fie adoptată era nevoie de voturile favorabile a 233 de parlamentari.

                Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit miercuri, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota moţiunea de cenzură depusă de PSD după angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul alegerii primarilor în două tururi de scrutin.

                Şedinţa a fost condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, care a anunţat că şi-au înregistrat prezenţa 350 de parlamentari.

                „Nu am reuşit eu cât a reuşit domnul Orban să îi mobilizeze. În acest moment e o criză provocată de dl. Orban şi PNL. Aşteptăm să fim chemaţi la Cotroceni de preşedintele României. Categoric când vom avea o propunere de premier vă anunţăm. O să am o discuţie şi cu Victor Ponta să avem o propunere comună la Cotroceni. Nu noi avem o problemă de a crea o majoritate. Nu noi am creat această criză. Azi am decis cu dl. Ponta să mergem la Cotroceni cu o propunere comună în ceea ce priveşte premierul. Întotdeauna e un prim pas pentru anticipate. Şi când a căzut Guvernul Dăncilă era un prim pas pentru anticipate. Un scor de 261 de voturi e unul impresionant. Eu nu voi vota niciodată un Guvern Orban, cum nici nu am făcut-o până acum”, a declarat Marcel Ciolacu.

                Potrivit procedurii parlamentare, o moţiune de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Pentru a fi adoptată, o moţiune de cenzură are nevoie de votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Numărul total de parlamentari, în prezent, este de 465. Pentru a trece o moţiune de cenzură este nevoie de 233 de voturi.

                Ca urmare a faptului că a picat Guvernul, președintele Klaus Iohannis va chema partidele politice la consultări și va desemna un alt prim-ministru. Acesta va avea la dispoziție 10 zile să-și alcătuiască Cabinetul, iar apoi va veni în fața Parlamentului pentru votul de încredere.

                Amenda primită de medicul de la Urgență a fost contestată de conducerea spitalului

                Adrian Popa, manager SJU Bacău

                Conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău a contestat în instanță procesul verbal de contravenție încheiat de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bacău în data de 27 ianuarie personalului medical din Unitatea de Primiri Urgențe ( UPU) Bacău.

                „În procesul verbal de contravenție se instituiau amenzi pentru medicul curant, un asistent medical și un infirmier care au participat la consultul și investigațiile medicale ale unui pacient suspect de coronavirus. Cererea de judecată a fost depusă pe 5 februarie 2020 la Judecatoria Bacău.”
                Adrian Popa, manager SJU Bacău

                Conducerea SJU Bacău reamintește că procesul verbal de contravenție prin care s-a stabilit o amendă de 20.000 lei medicului curant și câte 2000 de lei celorlalti doi salariați a fost făcut abuziv de către o echipă a DSP Bacău, care a acuzat faptul că DSP nu a fost informată imediat despre existența cazului și că presa a aflat prima despre acest lucru.

                „Menționăm că personalul medical a respectat întocmai procedurile medicale în acest caz, că informarea s-a făcut imediat cum medicii au avut suficiente date ca să pună diagnosticul de suspiciune de coronavirus și că salariații UPU nu intră în competiție cu mass-media cu privire la exclusivitatea știrilor”, a mai declarat managerul Adrian Popa.

                Percheziţii domiciliare la bănuiţi de furt din şi de auto

                  Polițiștii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului au efectuat, în cursul zilei de ieri, 2 percheziții domiciliare, în dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat. În urma descinderilor au fost reținuți 2 tineri.

                  Urmare a cercetărilor în trei dosare penale privind furtul unui autovehicul şi a mai multor bunuri din alte 7 autovehicule, în perioada 26.01-30.01.2020, de pe raza comunei Podu Turcului, polițiștii au efectuat ieri, 04 februarie a.c., 2 percheziții domiciliare pe raza județului Vrancea.

                  În urma desfășurării activităților procedurale au fost identificate și ridicate bunuri ce ar fi fost sustrase din autovehicule, respectiv, acumulatori auto, documente şi bunuri personale ale păgubiţilor.

                  Totodată, cei doi sunt suspectați că ar fi sustras o autoutilitară dintr-o parcare din comuna Podu Turcului, pe care ulterior, poliţiştii ar fi găsit-o pe raza comunei Vrancea.

                  Din cercetări a reieșit faptul că doi tineri, ambii de 16 ani sunt suspectați pentru săvârșirea a două infracțiuni de tentativă la furt calificat, 6 infracţiuni de furt calificat şi complicitate la infracţiunea de furt în scop de folosinţă.

                  În urma descinderilor au fost reținuți, pentru 24 de ore, cei doi tineri, de 16 ani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

                  Măsuri de ordine publică la Sala Sporturilor din Bacău

                    Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău vor asigura măsurile de ordine publică și siguranța spectatorilor, care vor fi prezenți la meciul de volei feminin dintre echipele, C.S.U Știința Bacău-Desdner SC Germania, din cadrul Cupei Challenge. Partida se va disputa, astăzi, 05 februarie a.c., la Sala Sporturilor din municipiul Bacău, începând cu ora 17.00.

                    Pentru ca toți cei care vor participa la această partidă să fie în siguranță, jandarmii băcăuani vor fi prezenți în imediata apropiere a Sălii Sporturilor, precum şi pe traseele de deplasare ale suporterilor, cu scopul prevenirii apariţiei unor incidente violente care ar putea afecta climatul de ordine şi siguranţă publică.

                    În această misiune jandarmii sunt sprijiniți de efective din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Bacău, Poliției Locale, Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Bacău.

                    RECOMANDĂRI PENTRU SUPORTERI: Jandarmeria informează suporterii că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice, aşadar, spectatorii nu au voie să introducă în sală astfel de obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor.

                    De asemenea, este interzisă afișarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

                    Este interzis accesul în sală cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire. Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta sălii.