Acasă Blog Pagina 1926

PSD trage de urechi PNL pentru că se împăunează cu Autostrada A13 Brașov -Bacău

    Liderul PSD Bacău, Dragoș Benea, dă o replică dură liberalilor care s-au lăudat cu semnarea contractului pentru proiectarea Autostrăzii Brașov – Bacău.

    „Observ că cei de la PNL Bacău nu ratează nicio ocazie pentru a se umple de ridicol: după ce au votat în Parlament pentru autostrada ieșenilor (A8 Tg. Mureș – Iași) și au votat împotriva ministrului băcăuan al Transporturilor care a făcut posibilă A13 (L. Șova), Palăr și ai lui se împăunează cu proiectele guvernării social-democrate. Altele n-au!!!”, precizează europarlamentarul Dragoș Benea.

    „Guvernul Orban a avut de îndeplinit o simplă formalitate pe licitația începută de noi, dar de acum încolo are ocazia să susțină A13 Bacău – Brașov astfel încât, peste doi ani, lucrările de execuție a autostrăzii să poată fi scoase la licitație. Dacă le pasă, cu adevărat, de Moldova să susțină cu toată puterea A13, chiar dacă acest proiect este unul creat de PSD și guvernul său”, a mai spus Dragoș Benea.

    După centura Bacăului, conectarea Moldovei cu Transilvania, prin cea mai fezabilă rută posibilă (A13 Bacău – Brașov), este prioritatea politică a PSD Bacău.

    „Vreau să remarcăm că există o diferență clară între noi și alții: e diferența dintre cei care chiar fac și cei care doar vorbesc, fără să facă nimic (a se vedea „gogoașa” spitalului modular promis de PNL Bacău la Baza Letea!”, a încheiat europarlamentarul băcăuan.

    Premieră filatelică în Bacău

    La magazinul Romfilatelia din Bacău a ajuns, vineri, 22 mai, emisiunea de mărci poștale „Fazani”, cu patru timbre dedicate, în premieră, exclusiv fazanilor. Emisiunea este completată de plicul „prima zi”, în coală de 32 de timbre și minicoală de cinci timbre și o vinietă.

    Pe timbrul cu valoarea nominală de 1,90 lei apare Fazanul auriu – Chrysolophus pictus (Linnaeus, 1758), originar din Asia, Mongolia și centrul Chinei.

    Fazanul diamant – Chrysolophus amherstiae (Leadbeater, 1829), este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 5 lei. Pasărea trăiește în zonele înalte din Asia, în sud-vestul Chinei și Myanmar.

    Fazanul regal – Syrmaticus reeversii (Gray, 1829), este reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 8,50 lei. În natură, el populează stepele și semi-deșerturile din centrul și nord-estul Asiei, în nordul Afghanistanului, nord-estul Chinei, Kașmir, în Iran, Kazahstan, Kârgâzstan, Mongolia, Pakistan, Rusia, Turkmenistan și Uzbekistan.
    Fazanul verde sau fazanul japonez Phasianus versicolor Vieillot, 1825, reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 12 lei, este răspândit în câteva insule din arhipelagul Japoniei, cum sunt Honshu, Shikoku și Kyushu, precum și alte câteva insule mai mici. A fost introdus ca specie de interes cinegetic în Hawaii și America de Nord.

    Fazanul comun sau fazanul de vânătoare Phasianus colchicus (Linnaeus, 1758), ilustrat pe plicul „prima zi”, este fazanul tipic, cel mai cunoscut și cel mai răspândit în zilele noastre, pe care Linnaeus, părintele sistematicii moderne l-a numit Phasianus colchicus, fazanul de Colchida. Legenda spune că odată, demult, câteva păsări, care aparțin astăzi populației occidentale, fără colier alb, au fost aduse în Grecia de argonauți.

    Numele de fazan derivă din cuvântul latinesc Phasianus și care vine din numele grec Phasiornis: pasărea de Phasis, numele unui fluviu din provincia veche Colchida, la est de Marea Neagră (în Crimeea), unde, poate, argonauții greci au descoperit această pasăre.

    „Urme în cetate” semnalate de revista „Context”

    Pentru al treilea număr al revistei „Context”, editată de Filiala Bacău a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), care a văzut în aceste zile lumina tiparului, redactorii și colaboratorii lor și-au propus, nici mai mult, nici mai puțin, să caute „Urme în cetate”.

    Astfel, tema aleasă, generoasă și provocatoare, s-a dovedit – vorba unui coleg de breaslă – „un proiect jurnalistic unicat, care cu siguranță nu trebuie să lipsească din lecturile nimănui”. Rezultatul este un substanțial volum de articole, de interviuri și reportaje, cu aproape 40 de titluri în 145 de pagini, sub care, ca și în primele două numere ale publicației, se regăsesc semnături prestigioase, cunoscute și în presa băcăuană, dar și în presa națională.

    Scrisă și tipărită în preajma Zilei Mondiale a Libertății Presei, revista se deschide, firesc, cu opiniile la acest subiect ale președintelui UZPR, Doru-Dinu Glăvan, în condițiile în care – spune autorul – „în România libertatea presei este asediată din exterior, de instituțiile care ar trebui să o apere (Parlamentul și Guvernul) și subminată din interior de (pseudo)jurnaliști […]”. Demersul este continuat, pe aceeași temă, de președintele Filialei Bacău a UZPR, Cornel Cepariu, în postura autoremarcată de „detectiv al clipei prezente” și din care militează pentru responsabilitatea și responsabilizarea actului jurnalistic.

    Urme ale realității de astăzi sau de ieri „din cetate” sunt semnalate în acest număr al revistei „Context” de Ștefan Mitroi, de Firiță Carp, de prof. univ. dr. Vasile Pușcaș, de scriitori și cercetători ale urmelor de istorie de mai multe feluri – precum Gheorghe Iorga, Adrian Jicu, Ovidiu Bufnilă, Carmen Mihalache, Vilică Munteanu, Constantin Gherasim, Mihai Ceucă, Ioan Dănilă, Doru Ciucescu, Dorel Bălăiță și Alin Sebastian Popa. Dar și de nume cunoscute ale jurnalismului băcăuan, precum Mihai Buznea (care ni-l readuce în memorie pe acum octogenarul realizator de emisiuni radio Ioan Vulcan-Agniteanul), Eugen Verman, Marius Manta și de altele încă prezente zilnic în paginile puținelor publicații care mai apar în Bacău.

    Numărul al treilea al revistei, lucrat sub egida Editurii Smart Academic, condusă de Răzvan Pesa-Moza, este ilustrat de caricaturistul Victor Eugen Mihai-VEM.

    Licori din flori și fructe de sezon

    Inventivitatea și adaptabilitatea românului, când se pune pe treabă, este proverbială. De-a lungul timpului am căutat soluții, sau le-am adaptat și îmbunătățit, trăgând cu ochiul la noutățile aduse, de cei care ne-au tot călcat hotarele. Teascul pentru struguri îl moștenim de când ne știm. Alambicul, pentru făcut rachiu, a apărut la noi mult mai încoace. Prima atestare documentară a înființării unei distilerii, în localitatea Turț – cu nume parcă predestinat – a fost consemnată în anul 1570.

    Tot ce avea alcool, se conserva mai bine

    Principalul îndulcitor era mierea de albine. Ce nu se poate face din soc, salcâm, căpșuni, tei, dude…? O grămadă de bunătăți: suc, vin, rachiu, tincturi, șerbet, dulceață Până și esență de parfum. Să le luăm ușor, în ordinea înfloriri: Liliacul, pe care nu l-am amintit, este utilizat în industria farmaceutică și cea a parfumurilor. Socul are însă cea mai largă întrebuințare, în rândul gospodarilor și gospodinelor. Este un arbust foarte răspândit, cu flori albe în mănunchi, ca niște pălăriuțe. Din ele se prepară un suc foarte sănătos, mai ales pentru copii. Pentru cei mari, lăsate mai mult la fermentat, se transformă în Socată. Un vin bun, cu calități nutritive benefice pentru organism, și dureri de cap, dacă se consumă mai mult de două căni pe zi. Am să divulg o rețetă, testată de autor. Din fructele de soc se face rachiu. Bozu-i altceva, nerecomandat! Are fructe asemănătoare, și frunze care ajung cât un sombrero, crescând la sol. Pentru culoarea lor violet, ambele plante erau folosite la vopsirea naturală a țesăturilor.

    Socata

    Florile se culeg în timpul zilei, să nu aibă umezeală. Inflorescența să fi ajuns toată la maturitate, dar să nu se scuture. Să căutați 7-8 bucăți, pe partea cea mai însorită a arbustului. Altfel puteți avea surpriza ca floarea să aibă musafiri la bază. Niște mici puncte negre, mișcătoare. În popor se spune că au făcut purici. Proporția ingredientelor este pentru un borcan din sticlă, de 10 litri. Cantitatea de apă, folosită, reprezintă 2/3 din capacitatea vasului. Este nevoie de 1 kg de zahăr, o lămâie rasă de coajă, stoarsă, și miezul fără pielița aia albă, care-i amară, tăiat mărunt. Tata mai punea și conținutul unui pliculeț de sare de lămâie. Încă 100 de ml oțet de vin și 100 g de zahăr ars, stins cu 2-3 linguri de apă. Întâi punem florile de soc, după care turnăm apa în care zahărul s-a dizolvat complet. De aici înainte părerile sunt împărțite. Unii leagă gura borcanului cu un șervet curat și îl acoperă cu o farfurie, timp de 2 zile, amestecând conținutul acesta simplu, cu o lingură de lemn, de 3-4 ori pe zi. Lichidul rezultat este strecurat printr-un tifon, în alt vas. Abia după aceea adaugă lămâia, zahărul caramelizat și la urmă, oțetul. Rezultatul obținut se toarnă apoi în sticle, se pune dopul bine, și se dau timp de 2 săptămâni la rece.

    Eu, după o rețetă veche, folosesc o „damigenuță mai mare, ca să scap de-o grijă, astupată cu un dop cu furtun. Capătul furtunului vine introdus într-un recipient cu apă, pentru ca numai gazele, rezultate din urma fermentării, să iasă. În loc să amestec, scutur bine damingeana. Ai mei puneau toate ingredientele odată. În ordinea enumerată. Pentru ca vinul să aibă oleacă de tărie, mai adăugau o unghie de drojdie și câteva boabe de orez. Cu filtrarea și trasul în sticle se proceda la fel.

    Salcâmul

    Rachiul din flori de salcâm este mai puțin utilizat la noi. Doar în nordul Moldovei și Dobrogea. Cine a fost în Deltă, i-a simțit parfumul și tăria. Secretul l-am aflat de la un lipovean. Pentru prepararea lui nu se folosește doar floarea, ca să dea aroma, ci și coaja salcâmului, pusă la macerat. De acolo ies gradele. Lemnul este folosit pentru realizarea butoiașelor, care dau și culoare conținutului. Ca și la dud, nimic nu se pierde. Cum nu avem alambic la bloc, cu toate că mai fac unii alcool, în oale sub presiune adaptate pentru aragaz, cu gazul plătit la paușal, propun altceva. O rețetă veche, salvată dintr-o carte de bucate, tipărită pe vremea străbunicii: Șerbet din flori de salcâm.

    Din căpșuni și fragi sirop, dulceață. Dudele pătează cămașa. Însă cele mai utilizate, de noi toți, sunt florile de tei. Ceaiul face minuni cu efectele lui tonifiant-calmante. Băi, comprese. Dar știați că din flori de tei, bunicii noștri făceau și șerbet? Așa era moda. Era servit în chisea, alături de un pahar cu apă de izvor, în care plutea un fir de „mentă rece”, verde. Vă ofer spre delectare, încă o rețetă veche.

    Dacă v-a plăcut povestea, revin cu sfaturi și în sezonul viitor. Nu uit nici rețetele de pe vremea străbunicii.

    S-a semnat contractul pentru construcția Autostrăzii Bacău – Brașov

    Contractul pentru „Elaborarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic de Execuție pentru Autostrada Brașov – Bacău” a fost semnat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră (CNAIR) și reprezintă un pas înainte pentru conectarea Regiunii Nord-Est la Vestul Țării și dezvoltarea economică a regiunii.

    Contractul, în valoare de 20.093.359,86 de lei, a fost semnat cu Asocierea SEARCH CORPORATION S.R.L. & PRIMACONS GROUP S.R.L. și are o durată de 30 luni, din care:

    – 18 luni pentru elaborarea studiului de fezabilitate;

    – 8 luni pentru elaborarea proiectului tehnic de execuție;

    –  4 luni pentru acordarea serviciilor de asistență tehnică cu privire la procesul de achiziție al contractului/lot de lucrări și pentru obținerea finanțării aferente lucrărilor.

    Prin acest contract, finanțat din fonduri europene, se va realiza studiul de fezabilitate și proiectului tehnic de execuție pentru Autostrada Bacău – Brașov. Guvernul Orban își ține astfel promisiunea de a da o șansă de dezvoltare economică Moldovei istorice, lăsată în izolare de precedentele guverne, care au ignorat total nevoia de interconectare cu vestul țării și al Europei. După ce a susținut financiar construcția centurii ocolitoare a municipiului Bacău, guvernul liberal susține al doilea mare proiect de infrastructură, amânat de 30 de ani. Noi nu suntem surzi. Noi știm că Moldova are nevoie de autostradă! Și nu ne limităm să o desenăm pe hârtie!

    Deputat Ionel Palăr

    Președinte PNL Bacău

    La Moinești, investiții pentru populație, chiar și în timpul pandemiei

      Am putea spune că la Moinești pandemia parcă nici nu s-a simțit în sectoarele investiții, proiecte, lucrări publice. Dimpotrivă, cu implementarea riguroasă a măsurilor de protecție, aici s-au demarat și s-au finalizat chiar unele lucrări, iar altele sunt în plină desfășurare. O lucrare așteptată de ani de zile de populație, asfaltarea tronsonului de 9,6 km al Drumului Național DN2G ce traversează municipiul Moinești, a fost terminată, dar s-au continuat și proiectele de modernizare a infrastructurii rutiere interne, respectiv:

      – asfaltarea străzilor 1 Mai, Păcurari, Progresului, Tazlăului și Avram Iancu (parțial), Mihail Sadoveanu, Griviței, Zorilor (zona Judecătorie), T. Vladimirescu (blocuri Cascada – zona Pripor), Atelierelor, (aprox. 3 mil. de lei din bugetul local);

      – amenajarea parcărilor în cartierul Lucăcești – bloc ANL, str. G. Enescu și Complexul de servicii sociale – și a incintei din zona cantinei Liceului „Spiru Haret” (aprox. 650 mii lei);

      finalizarea podului de pe strada 1 Mai (proiect finanțat de PNDL în valoare de aprox. 1,5 milioane de lei);

      – amenajarea terenurilor de sport moderne la Școala Gimnazială Tristan Tzara și Școala Gimnazială George Enescu;

      – lucrări finale de amenajare a zonei de agrement din parcul Osoiu;

      – înfrumusețarea și modernizarea spațiilor de joacă din parcuri (s-au achiziționat mese de tenis și ansambluri de joacă în aer liber ce urmează a fi instalate în curând).

       

       

      „Chiar zilele acestea am demarat lucrările de modernizare a străzilor General Nicolae Șova și Nicu Enea (3 mil. lei) iar licitația pentru amenajarea parcării de pe strada Zorilor – zona Spital (aprox. 620 mii. lei), este în plină desfășurare. Tot zilele acestea se lucrează la instalarea echipamentelor pentru serviciile de internet gratuit (wi-fi) în spații publice (Parc Tei, Parc Lucăcești, Parc Băi și Parc central). Aici cred că inclusiv pandemia și perioada de izolare ne-a arătat cât de importante sunt conexiunile on-line și tipul acesta de comunicare, iar noi, cu acest proiect, venim practic, în întâmpinarea acestor nevoi actuale ale populației”, a declarat Valentin Vieru, primarul municipiului Moinești.

       Investiții cu finanțare externă

       Alte proiecte, cu finanțare externă, au continuat în forță:

      – au început lucrările de reabilitare a Colegiului Tehnic Grigore Cobălcescu (ordinul de începere a fost semnat chiar în timpul pandemiei);

      – au evoluat lucrările de reabilitare a Școlilor gimnaziale George Enescu și Ștefan Luchian și cele de construcție a Grădiniței nr. 9 (aproape finalizată);

      – au început efectiv lucrările la locuințele protejate pentru persoane cu dizabilități din cartierul Lucăcești-sat și la centrul de zi din fosta centrală termică de lângă Biserica Sf. Nicolae, lucrări derulate în cadrul unui proiect derulat în parteneriat cu DGASPC Bacău în valoare de 4,7 milioane de lei.

      În același timp, departamentele din primărie responsabile cu achizițiile, proiectele și investițiile au continuat activitățile și procedurile specifice în vederea demarării cât mai rapide a lucrărilor la viitoarele investiții (proiectele de mobilitate urbană, realizarea, în parteneriat cu CNI, a unei piețe-bazar în cartierul Lucăcești pe str. Căpitan Zăgănescu, cu o valoare de 1,5 mil. lei, proiectele din cadrul Strategiei de Dezvoltare a Zonelor Urbane Marginalizate, proiectul realizat în parteneriat cu Spitalul Municipal de Urgență Moinești de dotare a acestei instituții medicale etc.).

       

       Eforturi și sacrificii pentru toți

       Iar pandemia a necesitat organizare, eforturi și sacrificii pentru toți și măsurile continuă să fie respectate. A fost restricționat accesul publicului în primărie, s-au popularizat intensiv mijloacele alternative de comunicare și interacțiune cu administrația locală (www.ghișeul.ro, telverde 0800.800.569, plățile on-line etc.), inclusiv ședințele de consiliul local și alte întâlniri s-au organizat cu preponderență în spațiul on-line și, mai cu seamă, s-a monitorizat (prin intermediul patrulelor mixte de jandarmi și polițiști locali) rămânerea în case, pentru cât mai mult timp, a populației. S-au anulat, din start, toate evenimentele publice programate pentru primele două trimestre și s-au redirecționat sumele acolo unde era nevoia mai mare: persoanele vârstnice și cele aflate în nevoi care au primit, în mai multe etape, pachete alimentare și produse de igienă, distribuite de personalul DAS, SVSU, Poliție locală, ONG-uri locale, voluntari, toți echipați corespunzător cu combinezoane, mănuși și măști de protecție. S-au achiziționat și două atomizoare de mare capacitate, cu care s-au efectuat acțiuni periodice de dezinfecție stradală, s-au montat tuneluri dezinfectante, personalul din primărie, la intrarea în cele mai aglomerate instituții publice, sunt cantități suficiente de biocid cu care se asigură dezinfecția frecventă a 367 de scări de bloc și unde au fost montate și distribuitoare pentru soluții dezinfectante.

      „Mulțumesc pe această cale cetățenilor municipiului Moinești pentru faptul că au înțeles și respectat regulile impuse de autorități și mulțumesc întregii echipe care îmi este cu adevărat alături și care a demonstrat nu doar colegialitate ci, mai ales, prietenie și umanitate. De asemenea, mulțumesc colaboratorilor – Biserică, Jandarmerie, Poliția municipală, Pompieri, ONG – uri, voluntari care au demonstrat verticalitate și curaj și nu au dat înapoi în fața pericolului, au continuat să muncească și să se implice chiar în prima linie. Am simțit că în toate momentele grele am avut în jur o echipă, o familie, prieteni. Da, la Moinești suntem o echipă. Una învingătoare!”, a conchis primarul Valentin Vieru.

       

      Autostrada A13 Bacău – Brașov are proiectant!

      Contractul pentru proiectarea A13 Bacău – Brașov a fost semnat, după o licitație a cărei lansare o anunțam, în mai 2019, la șantierul șoselei de centură, cu prilejul vizitei ministrului Răzvan Cuc.

      Vestea bună este că a fost semnat contractul pentru PROIECTAREA (SF + PTh) Autostrăzii A13 Bacău – Brașov. Vestea rea e că s-a făcut cu o întârziere de peste 6 luni față de când ar fi putut fi semnat.

      „De astăzi, destinele Autostrăzii Bacău – Brașov au intrat pe mâinile unei companii private cu o bogată experiență în domeniu” a anunțat fostul ministru al transporturilor, băcăuanul Lucian Șova.

      El spune că semnarea contractului nu este suficientă: „Lentoarea cu care Ministrul Transporturilor a “procesat“ acest obiectiv ne face să conștientizăm că în continuare, chiar din opoziție, PSD Bacău este singura organizație care chiar vrea să construiască această autostradă și va pune presiune în guvern și pe viitor. Nu vă vom trăda așteptările!”

      „Efortul conjugat și singular al parlamentarilor PSD Bacău, care au impus în bugetul pe 2019 suma necesară demarării licitației, este astăzi răsplătit”, a declarat europarlamentarul Dragoș Benea.

      Acesta consideră că orgoliile exacerbate au minat dintotdeauna visul unei autostrăzi către Moldova, însă iată că A13 Bacău – Brașov este cel mai avansat și mai palpabil proiect dintre toate. Cel mai ieftin, cel mai prietenos cu mediul și cel mai ușor de implementat! „Asta înseamnă să construiești pornind de la o bază solidă, nu de la simple promisiuni de campanie”, a mai precizat europarlamentarul.

      PSD Bacău a „șters” din lista cu obiective de bifat centura Bacăului și aeroportul, investiții antamate de guvernarea social-democrată și care sunt în curs de execuție/finalizare. După ce am făcut centura și aeroportul, A13 Bacău – Brașov rămâne acum obiectivul strategic al organizației politice pe care o conduc.În 2024, vrem să-l ștergem și pe acesta de pe listă!
      Dragoș Benea, europarlamentar

      Proiectarea autostrăzii A13 Bacău – Brașov va dura 2 ani. Dacă nu vor fi impedimente, peste 2 ani contractul de execuție a lucrărilor poate fi scos la licitație.

      Un jandarm băcăuan, înger păzitor pentru un bătrân singur

        Plt.adj. Teletin Tudorel este angajat al Jandarmeriei Române de 13 ani, iar de mai bine de nouă ani este comandatul grupei de Supraveghere și Intervenție din localitatea Podu Turcului.

        Pe timpul executării unei misiuni într-un sat izolat din județul Bacău, în iarna anului 2012, el l-a cunoscut pe Ion Popa, un bărbat în vârstă de 71 de ani cu ambele picioare amputate și care locuia singur.

        Acesta i-a solicitat ajutorul pentru că rămăseseră fără alimente și lemne de foc din cauza drumurilor înzăpezite.

        Seriozitatea de care dă permanent dovadă, dăruirea, abnegația, profesionalismul, amabilitatea, consecvența și perseverența sunt calități umane pe care nu ai cum să nu le remarci atunci când ajungi să îl cunoști pe Tudorel.

        Din acea iarnă, pe lângă îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu și familie, jandarmul își face timp și pentru nea Ion, căruia îi aduce alimente, apă, îi taie lemnele și îl ajută la treburile casnice.

        Dar poate cel mai important lucru este faptul că stă de vorbă cu el, îi ascultă păsurile și îl face să se simtă ca într-o familie, în care membrii ei se ajută reciproc, pentru că, după cum i-a spus chiar nea Ion, nimic nu este mai rău decât singurătatea.

        Nikita din pandemie și Paștele „pe vechi”

        Zilele în care în calendarele creștine sunt marcate cele mai importante sărbători, Paștele și Crăciunul, sunt alese după reguli și precepte diferite, dar stabilite de Sfinții Părinți. Crăciunul este sărbătorit, astfel, de unii „pe vechi”, iar Paștele cade doar din când în când la aceeași dată în toate aceste calendare. Fiecare în legea lui!

        Dar să fie reluată, de Înălțare, slujba de Paște, cum a hotărât Arhiepiscopia Tomisului, pentru că pandemia de COVID-19 i-a ținut pe credincioși în casă în noaptea de 18 spre 19 aprilie, e ceva mai puțin văzut. Dincolo de preceptele bisericești, hotărârea pare mai degrabă încă o dovadă de nesupunere sub autoritatea mireană, deși i se dă un aer de „autonomie eparhială”. Pentru că tot acolo credincioșii au fost împărtășiți cu aceeași linguriță și li s-a permis adunarea în grupuri mari, chiar dacă pericolul infecției cu noul coronavirus era mare cât casa.

        O fi tot un semn de protest, cum se văd atâtea altele, de multe feluri în toată lumea și, evident, și pe la noi? Tot la Constanța, la arhiepiscopul Tomisului a venit, zilele trecute, și nesupusul Viorel Cataramă, omul de afaceri originar din Bacău, care s-a îmbrățișat cu preoții și s-a declarat din nou împotriva măsurilor impuse la vreme de pandemie, după ce înainte s-a prezentat într-un mic focar de COVID-19 pentru a dovedi că nu se va infecta.

        Manifestări de acest gen au loc în toată lumea, deci și pe la noi. Unii vorbesc de „conspiraționism”, alții neagă informațiile lansate de autorități, iar alții acuză media de așa-numitele „fake news”. Anarhie și rebeliune, spun alții, care își amintesc și de rebelul personajul Nikita, acum adaptat la pandemie. Ce-ar fi să vorbim, însă, și de un fel de „Paște pe vechi”.

        Un cadru medical va supraveghea participarea elevilor la cursurile pregătitoare şi la examenele naționale

          Anunțul a fost făcut de ministrul Educaţiei, Monica Anisie, care a precizat că în fiecare unitate de învăţământ va exista un cadru medical care va supraveghea participarea elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a la cursurile de pregătire, dar şi la procesul de examene naţionale. În acest sens s-a emis și un ordin, care a fost deja publicat în Monitorul Oficial.

           Cei care vor efectua triajul epidemiologic al elevilor care vor reveni în bănci sunt medicii de familie, acolo unde nu există cabinete medicale școlare. Potrivit ministrului Educației, în fiecare școală sau liceu trebuie să fie prezent un cadru medical, medic sau asistent medical, pe toată durata desfășurării cursurilor de pregătire sau a examenelor naționale, iar triajul se va face zilnic.

          La nivelul județului Bacău sunt în total 30 de cabinete de medicină școlară, iar un cabinet deservește mai multe unități de învățământ. Pe o altă statistică, sunt 173 de unități de învățământ cu personalitate juridică (care au și alte structuri în subordine) și doar 129 de medici și asistenți școlari. Însă nu în toate școlile se vor organiza clase de pregătire și examene. Sunt înscriși în clasa a VIII-a circa 6.000 de elevi, iar la liceu, clasele a XII-a și a XII-a, circa 4.800. Evaluarea Națională va începe pe 15 iunie, iar Bacalaureatul, pe 22 iunie.

           Ce trebuie respectat

           Tot Ministerul Educației a stabilit și ce măsuri trebuie respectate. Acestea prevăd că:

          accesul în instituţii trebuie organizat astfel încât să existe o suprafaţă minimă de 4 metri pătraţi pentru fiecare persoană şi o distanţă minimă de 2 metri între oricare două persoane apropiate. Accesul este interzis pentru persoanele care au o temperatură corporală ce depăşeşte 37,3 grade Celsius şi se vor evita aglomerările de persoane;

          activitatea de pregătire se va organiza pe grupe formate din cel mult 10 elevi, pauzele vor fi de 10 minute la fiecare oră, timp în care încăperile vor fi aerisite, iar programul organizat astfel încât, simultan, să nu se întâlnească mai mult de două grupe de elevi;

          accesul în interiorul unităţii de învăţământ preuniversitar se va realiza doar după dezinfecţia mâinilor, verificarea temperaturii şi sub rezerva absenţei simptomelor virozelor respiratorii;

          elevii şi profesorii vor purta mască medicală simplă sau mască nemedicală, iar elevii vor fi aşezaţi în bănci astfel încât să aibă cel puţin un loc liber în stânga şi în dreapta şi un rând liber în faţă şi în spate, măştile purtate fiind colectate ulterior în locuri special amenajate.

          candidaţii şi supraveghetorii din timpul examenelor vor fi protejaţi prin masca facială; intrarea în sala de examen se va face în mod organizat, pe rând, păstrând distanţa de 2 metri, iar în faţa uşii vor exista marcaje cu bandă colorată; pupitrele vor fi individualizate / prestabilite şi, de asemenea, se va asigura reprezentarea grafică a situării acestora la intrarea în sală; personalul ce asigură supravegherea va dirija candidatul către locul destinat;

          se asigură condiţiile igienice pentru grupul sanitar care deserveşte sala de curs sau de examen.

           

           

          A fost aprobat calendarul de înscriere/reînscriere în învățământul preșcolar (grădinițe)

          Ministerul Educației și Cercetării a stabilit, în vederea cuprinderii în învăţământul preşcolar a copiilor cu vârste între 3 şi 6 ani, derularea succesivă a următoarelor etape (la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ):

          – reînscrierea copiilor care frecventează grădinița în acest an şcolar şi doresc să o frecventeze și în anul școlar 2020-2021;

          – înscrierea copiilor care nu au frecventat până acum acest tip de învățământ.

           

          Reînscrierile se vor desfășura în perioada 25 mai – 5 iunie. Înscrierile se vor desfășura în două etape: 8 iunie – 3 iulie și 20 iulie – 10 august. Cazurile care nu au fost clarificate în cele două etape de înscrieri se pot rezolva în perioada 11 – 31 august. Reînscrierile se pot efectua și prin poștă electronică, telefonic sau fax. Pentru înscriere, părinții pot comunica unității de învățământ prin poștă electronică, telefonic sau fax, datele necesare pentru a fi introduse în aplicația specifică.

           

          În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale și criterii de departajare specifice.

          – existența unui document care dovedește că un copil este orfan de ambii părinți (situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți);

          – existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;

          existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă;

          – existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului, însoțit de certificatul de orientare școlară, eliberat de Comisia de orientare școlară și profesională.

          Toate aceste acte trebuie depuse în momentul validării cererii-tip de înscriere. Criteriile specifice de departajare vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale. Acestea sunt elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar, aprobate de Consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de către consilierul juridic al Inspectoratului Şcolar Judeţean până la data de 29 mai 2020, nu pot fi discriminatorii și nu pot include liste de preînscrieri.

           

          Acte necesare:

          • cerere de înscriere la grădiniță, pe care grădinițele le-o pun părinților la dispoziție;

          • adeverințe de salariați ale părinților/ale unui părinte (pentru grădinițele cu program prelungit și săptămânal);

          • copie certificat de naştere copil;

          • copie buletin părinte/tutore/reprezentant legal;

          • hotărâri judecătorești (dacă este cazul)

          • fişa medicală, completată potrivit reglementărilor în vigoare.

           

          IMM INVEST intră în faza a treia de implementare

          În mai puțin de o lună de la lansarea Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii IMM INVEST ROMANIA și de la deschiderea înscrierilor în aplicația www.imminest.ro pentru companiile de tip IMM, programul guvernamental a intrat în cea de-a treia faza de implementare.

          Primele două etape necesare a fi parcurse de către IMM-urile înscrise în program, pentru a accesa finanțări garantate de stat, au constat în analiza eligibilității privind încadrarea în categoria IMM, selecție realizată de către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), iar faza a doua este realizată de băncile partenere și vizează analiza solicitărilor IMM pentru acordarea creditelor pentru capital de lucru și de investiții garantate de stat. Fiecare bancă, conform normelor proprii de creditare, solicită IMM-urilor documentația de credit, efectuează analiza economico-financiară și decide dacă proiectul pentru care se solicită finanțarea este viabil din punct de vedere economic, caz în care aprobă creditul și transmite solicitarea de garantare.

           

           

          „Cea de a treia etapa constă în transmiterea, în aplicația programului IMM Invest, a dosarelor de credit aprobate de către bănci pentru accesarea garanției în nume și cont stat, precum și a grantului oferit prin schema de ajutor de stat, care va acoperi costurile cu dobânzile și comisioanele, aferente creditului până la 31 decembrie 2020.”

          Silviu Blăjut,

          analist financiar, FNGCIMM Sucursala Bacău

           

          În prima etapă, s-au declarat eligibile, la nivel național, 58.525 de IMM-uri și s-a transmis către cei 22 de finanțatori parteneri 53.063 de solicitări. Au fost respinși 132 de aplicanți care nu îndeplineau condițiile de eligibilitate ale programului. Alte 5.330 de cereri aflate în aplicația www.imminvest.ro se află în diferite faze de analiză a eligibilității sau sunt în stadiu de solicitare clarificări. În acest moment, pe fluxul băncilor partenere au fost aprobate peste 5.000 de credite, urmând a fi încarcate și transmise către FNGCIMM zilele acestea, iar 451 de credite, în valoare de peste 330 de milioane de lei, au fost deja transmise către FNGCIMM pentru acordarea garanției în nume și cont stat, precum și a ajutorului de stat. Doar 12 bănci au credite încărcate în aplicația online, dar se așteptă în zilele următoare ca toate cele 22 de bănci partenere să înceapă să încarce în aplicație și să transmită masiv solicitări de garantare.

           

          „IMM INVEST este prioritatea noastră numărul 1. Îi asigur pe toți antreprenorii că atât Fondul de Național de Garantare a Creditelor pentru IMM -uri, cât și bancile partenere în program depun eforturi extraordinare pentru a răspunde cât mai rapid nevoilor de finanțare ale companiilor. În perioada imediat următoare, Guvernul României va lansa o nouă schemă de garantare care va susține creditul comercial prin folosirea unor instrumente de tip factoring cu regres (cu recurs), credit de scont, produs de garantare-leasing. Astfel, programul guvernamental IMM INVEST și noua schemă de garantare pentru susținerea creditului comercial vor fi doi piloni de relansare a economiei românești”

          Dumitru Nancu,

          directorul general al FNGCIMM

           

          IMM INVEST este cel mai amplu program guvernamental dedicat antreprenorilor din România, un program nou și complex prin mecanismul de finanțare – garantare – ajutor de stat pus la dispoziția IMM -urilor. Calibrarea celor trei componente și transpunerea acestora în legislație și în procese de implementare a reprezentat o mare provocare pentru toți cei implicați: Ministerul de Finanțe, FNGCIMM și Finanțatori. Totul pentru a traversa contextul economic și social deosebit de dificil generat de pandemia COVID.

          Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituție financiară nebancară, cu capital de risc, înființată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanțări, prin acordarea de garanții pentru instrumentele de finanțare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse. FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum și creării și susținerii de locuri de muncă, funcționând ca o societate comercială pe acțiuni, cu acționar unic statul roman, sub supravegherea prudențială a Băncii Naționale a României. Garanția FNGCIMM SA – IFN este de maxim 80% din valoarea împrumutului, fără a depăși suma de 2,5 milioane euro/beneficiar și se emite la solicitarea instituțiilor finanțatoare partenere, pentru finanțări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanțator. Garantia FNGCIMM SA – IFN este cea mai lichidă garanție, plătibilă în maximum 90 zile de la solicitarea de plată a finanțatorului, însoțită de documentația completă, față de minimum 2 ani, durata medie de executare a unei ipoteci.

          Teleşcoala noastră (X)

          Din nou, cititorii

           

                „Cum a fost posibil să fie uitate frumoasele versuri chiar din poemul «Luceafărul»?”, ne întreabă T. G. „Apoi, am observat că hashtagul este folosit la TV înainte de numirea unui eveniment sau a unui şir de evenimente. Chiar dacă a fost lansat în 2007, mai mult s-a utilizat în ultimii doi ani.”

          De la alţi cititori am reţinut încă nişte nereguli ale lecţiei despre… semnele ortografice şi de punctuaţie, din 29 aprilie:

          „Cratima se mai numeşte liniuţă de unire / de despărţire.” DOOM2: Bara oblică „nu este precedată, nici urmată de blanc” (p. XXXIX). Corect: de unire/de despărţire;

          „/–/ din punct de vedere morfologic…; /-/ din punct de vedere fonetic…” Al doilea semn nu mai este linie de pauză, ci cratimă. Corect: // şi iar //;

          [ al III-lea] (blancul de după croşetă e nemotivat);

          „I. L. Caragiale, dr., ş.a. .” (al doilea punct de după a din ş.a. este inutil);

          „Ortografia presupune toate regulile de scriere a limbii literare.” Corect: ale (pentru pluralul regulile, şi nu pentru singularul scriere);

          primul obiectiv al lecţiei: „să redactăm texte, utilizând normele de ortografie şi de punctuaţie;” Ultimul obiectiv se încheie tot cu punct şi virgulă, în loc de punct. Din păcate, primul obiectiv a rămas neonorat. Şi când te gândeşti că un elev învaţă scrierea corectă nu atât prin explicarea semnelor respective, cât mai ales prin provocarea la elaborarea de texte cu aceste semne.

           

          Care să fie cauza?

          Bănuim că profesorii nu consultă decât DOOM-ul, care nu tratează punctuaţia (OO înseamnă „ortografic”, respectiv „ortoepic”). Pentru a şti, de pildă, unde se pune şi unde nu se pune o virgulă, trebuie deschis IOOP-ul, care probabil pare depăşit (ediţia a V-a a apărut în 1995).

           

          Coincidenţă

          Întâmplarea face ca data difuzării pe TVR 2 a lecţiei despre ortografie şi punctuaţie să fie aceeaşi cu data inspectării de către revizorul şcolar Mihai Eminescu a Şcolii din Lipova (singura localitate băcăuană atinsă de pasul poetului), notând: „Gramatica trebuie învăţată nu pe de rost, ci prin dese exerciţii orale şi în scris” (29 apr. 1876).

           

          O gură de aer…

          … serioasă au oferit TVR şi MEC dublând spaţiul de emisie începând de luni, 11 mai. Am sărit în sus de bucurie ca tot de acolo să cădem în dezamăgire. A rămas o singură oră (9-10), doar că fiecărei discipline i se alocă 48’, cu două minute mai puţin faţă de o oră de la şcoală. Se vede că diriguitorii nu au citit comentariul unei doamne profesoare cu o respectabilă experienţă la catedră, care cerea televiziunii publice, „plătită de noi”, să acorde patru ore dimineaţă şi tot atâtea după-amiază, pentru o pregătire serioasă a cât mai mulţi elevi şi nu doar a vârfurilor.

           

           

           

          ÎN CURÂND: Expoziție grafică la Central Plaza

          La Central Plaza, Universul Sănătății Farmaciile Sf. Spiridon, va avea loc o expoziție de grafică susținută de o tânără artistă băcăuană. Povestea ei este una frumoasă, iar, în perioada de izolare, ea nu s-a lăsat descurajată, ci, din contră, a devenit și mai creativă. A realizat niște lucrări minunate, pe care acum vrea să le împărtășească, printr-o expoziție, cu toți cei din jur și pasionați de artă, într-o colecție intitulată sugestiv „Primăvara în izolare”.

          Flavia-Iulia Gheorghian s-a născut la Bacău, la 25 noiembrie 1992. A urmat cursurile Școlii cu clasele I-VIII nr. 10 și apoi ale Colegiului Național „Vasile Alecsandri”, absolvit în 2011. În paralel, în perioada 2000-2005, a urmat cursurile Școlii Populare de Artă, clasa de pian, coordonată de prof. Ștefana Teodor, iar în perioada 2007-2010 cursurile clasei de grafică ale Școlii Populare de Artă, coordonate de prof. Daniela Gaftea. Acest drum arată că interesul pentru artă – desen, muzică, lucru manual – a apărut devreme, a ocupat mare parte din timpul ei liber și a culminat cu admiterea cu succes la Universitatea de Artă și Design din Cluj Napoca, secția Design (2011-2018).

          În perioada licenței, Flavia a studiat un an în Belgia ,la Ecole Superieure Saint-Luc în Liege, specializându-se pe ilustrație și pictură. A urmat și masterul, timp în care a mai studiat un an în Spania, la Escuela de Arte de Murcia, specializându-se în design și realizare de bijuterii.

          În ultimii ani s-a specializat în domeniul bijuteriilor la Școala de Bijuterie Contemporană Assamblage din București. Primele două colecții prezentate în expoziții colective ale UAD sunt „Natura în bijuterie” și „Ecouri venețiene”. Perioada atipică și neașteptată adusă de pandemie a readus-o pe Flavia la dragostea de a picta și din pensulele și tușurile ei a rezultat colecția „Primăvara în izolare”.

           

          Comuna Berești-Tazlău este un șantier de lucrări comunitare

            În comuna Berești-Tazlău a început asfaltarea străzilor din satul Boșoteni. Lucrarea face parte dintr-un proiect de modernizare a circa 5,5 km de drumuri, pe fonduri europene, care se derulează și în satul Turluianu, dar alte câteva proiecte sunt în derulare în toată comuna.

            La Turluianu, am aflat de la primarul Dumitru Tulpan, este în derulare și un proiect pentru rețelele de apă și canalizare, lucrările fiind, cum se spune, „la gata”. Rețele de apă și canalizare se fac și în satul Berești.
            În acest an, la Berești-Tazlău sunt deja în lucru opt proiecte de modernizare de obiective comunitare. A fost reabilitat, de exemplu, un dispensar uman (lucrare aflată în prag de recepționare), o grădiniță din Turluianu a fost deja recepționată, iar o lucrare este aproape de finalizare și la căminul cultural din Tescani. Șase-șapte proiecte au pornit în lucru chiar în acest an. Valoarea lor este de circa șapte milioane de euro, o parte din fonduri europene, altă parte din Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) – patru proiecte pe fonduri europene și trei cu finanțare prin PNDL. Toată comuna e, practic, un șantier: la Berești și Turluianu se lucrează pe cinci-șase fronturi (inclusiv la stația de epurare și la stația de captare a apelor, cu bazin și rezervor).

            „Se lucrează bine și eficient. Constructorul este din Iași, o firmă foarte serioasă, cu mai multe echipe de lucrători, cinci-șase echipe de câte zece oameni la rețelele de canalizare și apă. Pentru alte câteva drumuri încă neasfaltate sunt deja depuse proiecte de finanțare”.

            Dumitru Tuplan,
            Primarul comunei

            Comuna Berești-Tazlău trece cu bine și prin situația de pandemie de Covid-19. Oamenii sunt receptivi și civilizați, iar cei care au revenit în comună din zonele „roșii” au anunțat de situația lor, la orice oră din zi sau din noapte, nu există niciun suspect de coronavirus, a spus primarul comunei.

            Cum dezgheți corect un frigider și ce greșeli să nu faci

            Dacă vrei că frigiderul tău să funcționeze corect și să aibă randamentul indicat de producători, este necesar că, din când în când, să îl dezgheți, chiar dacă are funcție No Frost sau Frost Free.

            Aparatele frigorifice au devenit produse nelipsite din viețile noastre, încă de la începutul anilor 1900. Ele ne ajută să menținem alimentele reci și proaspete pentru mai multă vreme și, în același timp, sunt o modalitate de a îngheța anumite produse alimentare, de la preparate culinare pregătite în casă, până la carne macră. Și aceasta fără să mai fim nevoiți să investim într-un congelator propriu-zis sau în lăzi speciale pentru înghețare.
            Odată cu acest confort, operațiunea de dezghețare a devenit și ea una dintre acele treburi casnice obligatorii pentru buna funcționare a frigiderului, dar și pentru siguranța că produsele înghețate mai sunt bune pentru consum.

            Frecvența acestei operațiuni depinde de model și de câtă gheață se acumulează. Oricât de simplă ți s-ar părea dezghețarea frigiderului, este bine să ții cont de regulile ce urmează, puse cap la cap de producătorul de frigidere Arctic, ca să te asiguri că te vei bucura de performanțele frigiderului tău cât mai mult timp.

            Cât de des trebuie să dezgheți frigiderul

            Frecvența dezghețării frigiderului depinde de mai mulți factori. În primul rând, de modelul aparatului tău frigorific. Dacă are funcții ca No Frost, Frost Free nu înseamnă că nu trebuie să-l dezgheți deloc. Va trebui să faci acest lucru măcar o dată pe an și să igienizezi spațiul în care ții alimentele înghețate.

            Dacă ai un frigider care nu are funcția de dezghețare automată, atunci este recomandat să-l dezgheți o dată pe lună sau chiar mai des. Este important să faci această operațiune, pentru ca frigiderul tău să-și păstreze randamentul și să nu consume mai mult curent electric decât ar trebui. Citește cu atenție manualul de folosire și ține întotdeauna cont de recomandările producătorilor. De regulă, însă, reține că gheața nu ar trebui să depășească 3-4 mm grosime. Dacă vezi că s-a strâns prea multă gheață, că frigiderul îngheață prea rapid sau că pur și simplu nu mai funcționează corect, atunci este indicat să-l dezgheți. Comandati dintr-o gama variata de frigidere de pe emag.ro.

            Greșeli frecvente pe care le poți evita

            Dezghețarea unui frigider nu este o operațiune complicată. Totuși, sunt anumite greșeli pe care este bine să le eviți, dacă vrei să te bucuri de performanțele lui timp îndelungat. Mai jos sunt câteva dintre ele:

            Nu citeșți cu atenție manualul de folosire – este prima regulă pe care ar trebui să o respecți, ca să te asiguri că dezgheți frigiderul corect și în condiții de siguranță;

            Folosești obiecte ascuțite – oricât de mult te-ai grăbi, nu este recomandat să utilizezi obiecte ascuțite pentru a îndepărta gheața de pe pereții frigiderului;

            Forțezi înlăturarea gheții – te grăbeșți și începi să tragi de bucățile de gheață care abia dacă se desprind; nu este indicat să faci acest lucru pentru că poți deteriora componentele aparatului tău frigorific;

            Utilizezi greșit metoda vasului cu apă fierbinte – nu pune recipientul direct în frigider, ci numai dacă ai pus dedesubt un prosop gros;

            Nu folosi uscătorul de păr sau alte aparate electrocasnice decât dacă ți-ai luat toate măsurile de siguranță.

            Jandarmii montani sunt la datorie

              Jandarmii montani sunt prezenți în stațiunea Slănic Moldova și pe traseele turistice unde vor acționa pentru informarea şi îndrumarea turiștilor de a respecta în primul rând măsurile de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-Cov-2 ,dar și pentru a interveni în cazul producerii unor incidente nedorite.

              Pentru drumeții în siguranță și protejarea mediului, jandarmii montani vă recomandă: consultați prognoza meteorologică înainte de a pleca în drumeţii; echipaţi-vă adecvat (echipament de munte și un rucsac cu strictul necesar); alegeți traseele în funcție de pregătirea fizică și psihică, folosiți doar traseele marcate şi urmăriți marcajele de pe traseu; nu distrugeți semnele de orientare turistică ale traseelor; nu intrați cu autoturismele în zonele marcate ca fiind interzise; nu lăsați în urmă resturi menajere depozitate în spaţii neamenajate; nu aprindeți focul în locurile neamenajate; nu porniți pe un traseu după consumarea băuturilor alcoolice;

              Reamintim cetățenilor că pe timpul stării de alertă activitățile recreativ–sportive în aer liber precum alpinismul, drumețiile, alergarea se desfășoară cu participarea a cel mult 3 persoane.

              Activitățile în aer liber trebuie să fie făcute într-un mod responsabil, protejându-i atât pe cei din jurul nostru prin respectarea regulilor impuse de legislație, cât și cadrul natural în care acestea se desfășoară.

              Cu siguranță, pentru fiecare!

              Andrei Cristea, ex-copilul teribil, majorat la dublu

              La 18 ani debuta în prima ligă. Cu echipa orașului său. Și a copilăriei sale: FCM Bacău. Acum, când tocmai și-a dublat vârsta majoratului, Andrei Cristea se pregătește să…re-debuteze în Liga I. Și o face cu echipa de care și-a împletit în mod frumos o parte din destinul său fotbalistic și cu care tocmai și-a prelungit înțelegerea, Politehnica Iași. Până când se va da (dacă se va da) startul reluării campionatului, întrerupt de pandemia COVID-19, dăm timpul înapoi alături de Andrei. Ce bine să ai din nou 18 ani! Fie și la dublu.

              -Andrei, pe 15 mai ai împlinit 36 de ani. O aniversare atipică, nu?

              -Așa cum tot ce ni se întâmplă de vreo două luni încoace este atipic. Oricum, am sărbătorit în familie, alături de soția mea Ioana și de băiețelul meu, Ștefan în vârstă de un an și opt luni. A fost și un tortuleț, mi s-a cântat și „La mulți ani”, iar faptul că am fost alături de cei dragi mie s-a dovedit cel mai important.

              -Totuși, pandemia a avut și o parte bună…

              -În ce mă privește, cu siguranță, da. Am profitat din plin de această perioadă de izolare pentru a sta cât mai mult cu cel mic. De acum, odată cu reluarea pregătirilor, ne-am distanțat din nou. Ioana și Ștefan la București, eu la Iași.

              -Cum crezi că vor decurge lucrurile în continuare din punct de vedere fotbalistic?

              -Mi-e greu de spus. Și, sunt convins, nu doar mie. Rămâne de văzut, din aproape în aproape. Să sperăm că totul va fi cu adevărat bine, vorba sloganului ce ne-a însoțit în toată această perioadă pandemică, și se va putea juca fotbal în condiții de siguranță. Mie îmi e foarte dor de fotbal. Păcat doar că se va juca fără spectatori. Vedem cum va fi, deocamdată am reluat antrenamentele în grupuri diferențiate.

              -Mai ții minte primul tău antrenament cu FCM Bacău?

              -Doamne, cum aș putea uita? Aveam 16 ani și jumătate și mi se împlinea un prim vis: acela de a mă pregăti cu echipa de seniori a clubului meu de suflet, FCM Bacău. Cot la cot cu jucătorii cărora, până de curând, le dădeam mingile în calitatea mea de copil de mingi. Țin minte că magazinerul nostru, nea Vio Cătineanu, „Baba” cum îi spuneau jucătorii mai în vârstă, m-a însoțit în vestiar. Era un singur loc liber și pe el m-am așezat. Nici nu îndrăzneam să respir. Mă uitam cu coada ochiului la Cursariu, la Axinte, la Bolfă, la Gică Ganea, la Bădoi sau la Radu Ciobanu și mă gândeam că peste puțin timp voi schimba, în sfârșit, pase cu ei pe teren. Ne-am antrenat pe terenul din spatele stadionului, iar tata era sus, pe dealul de la Cornișa, urmărindu-mă de parcă aș fi avut cel mai important meci din carieră. Cred că era mai emoționat decât mine!

              -Antrenor era Gheorghe Poenaru.

              -Nea Ghiță, da. El m-a luat, mi-a vorbit, m-a încurajat, a făcut totul ca să mă simt cât mai în largul meu.

              -Acomodarea s-a făcut rapid, chiar dacă aveai numai 16 ani. La scurt timp, în decembrie 2000, marcai primul tău gol pentru FCM Bacău.

              -Într-un amical cu Laminorul Roman jucat chiar pe stadionul mare. Am bătut cu 3-0, pare-mi-se, și chiar dacă era numai un joc de verificare, mă simțeam în al nouălea cer.

              -Lucrul care ți-a rămas cel mai pregnant în minte din acele vremuri de început?

              -Oh, multe, foarte multe lucruri mi le amintesc și continuă să mă emoționeze de parcă s-ar fi petrecut chiar ieri. Cea mai mare emoție a fost însă cauzată de diferențele dintre statutul meu de fotbalist la juniori și cel de fotbalist la echipa mare. Nu mai veneam cu echipamentul de acasă și nu mai eram nevoit ca la finalul antrenamentului să-l pun înapoi în geantă. Totul mă aștepta împăturit frumos în vestiar. Și mingile erau altele, ca să nu mai vorbesc de calitatea coechipierilor.

              -A fost vreun jucător care te-a luat sub aripa sa?

              -Daniel Bogdan și Radu Ciobanu, doi dintre oamenii exponențiali ai echipei și ai vestiarului. Bogdan îmi zicea mereu „finule”, ha, ha! „Finule, să vii și să-mi spui dacă îndrăznește să se ia cineva de tine”. Nu s-a luat nimeni, dimpotrivă, toți erau foarte amabili și făceau tot posibilul pentru a nu mă simți stânjenit. M-am simțit privilegiat, mai ales că și cei din conducerea clubului, mă refer la Dumitru Sechelariu, Dumnezeu să-l ierte, și la Gheorghe Chivorchian, aveau mare încredere în viitorul meu și mi-o arătau. Ca să nu mai vorbesc de nea Ghiță!

              -Din păcate, nu ai putut debuta în acel retur de sezon din cauza unei accidentări la genunchi.

              -Aveam probleme cu genunchiul care mi-au dat bătăi de cap încă din perioada pregătirii de iarnă. Când mi-am revenit, în primăvara lui 2001, echipa se afla într-o situație dificilă și nimeni nu-și permitea să arunce în luptă un copil de 16 ani. La finalul acelui sezon, echipa a ajuns la barajul pentru menținerea în divizie cu Farul Constanța, pe care l-am pierdut la loviturile de la 11 metri. Am văzut meciul din tribună, nea Ghiță Poenaru spunându-mi: „Copile, ești un talent deosebit și am convingerea că vei ajunge fotbalist mare, însă acum e presiune mare pe echipă”. Practic, nea Ghiță a procedat foarte bine, protejându-mă. Chiar dacă eu dădeam goluri meci de meci la tineret-rezerve, și-a dat seama că nu e bine să mă expună într-o situație de care depindea viitorul echipei.

              -De debutat în Liga I ai debutat fix un an mai târziu.

              -Pe 1 iunie 2002, în ultimul meci de campionat al sezonului, cu Gloria Bistrița. L-am înlocuit pe Cursaru în minutul 85, iar în acele cinci minute de final am alergat în toate părțile, parcă eram în transă. Un alt vis al copilăriei mi se îndeplinea. Poate cel mai mare: să debutez în prima ligă îmbrăcând tricoul Bacăului. După acel meci nu am dormit vreo două nopți de fericire. Pe bune, așa s-a întâmplat.

              -Când ai pășit atunci pe teren ți-a trecut vreo clipă prin minte că, într-o zi, vei depăși o sută de goluri marcate în Liga I?

              -Deloc. Și asta deși în acel moment eram golgheterul campionatului de tineret-rezerve. Atunci, cel mai important pentru mine era că ajunsesem, în sfârșit, jucător de primă divizie.

              -Interesant este că omul pe care l-ai înlocuit în acel joc cu Gloria Bistrița, Cătălin Cursaru, tocmai devenise, grație unei „duble”, noul golgheter al României.

              -Având în vedere cariera mea ulterioară, mă gândesc că acest… schimb de ștafetă mi-a purtat noroc. Poate că, într-un fel sau în altul, Cătălin mi-a dat ceva din norocul său, din felul în care se lipea la goluri. Era făcut pentru gol, țin minte și acum golurile pe care chiar în acel retur de campionat le-a dat contrând degajările portarilor adverși.

              -Rămânând la această temă, să notăm că tu și Cătălin Cursaru sunteți singurii fotbaliști ai Bacăului care ați luat titlul de golgheter în Liga I. El chiar în acel sezon, 2001-2002, cu FCM Bacău, iar tu în 2009-2010, cu Dinamo.

              -E și ăsta un semn, nu? Oricum, revenind la faptul că am depășit cota de o sută de goluri în prima divizie e un motiv de mândrie profesională, dar și un stimulent. Sunt în continuare foarte motivat pentru a-mi continua cariera. Cât mă simt în plenitudinea forțelor, nu văd de ce aș renunța.

              -În această primăvară, chiar înaintea întreruperii Ligii I, ai marcat golul victoriei în jocul cu Dinamo și ai ajuns astfel la cota 105, depășind nume grele precum Marius Lăcătuș și Nicolae Dică. Seria reușitelor în prima divizie a început într-o friguroasă după-amiază de decembrie a anului 2002, într-un meci în care FCM Bacău trecea cu 4-0 de Brașovul antrenat chiar de Marius Lăcătuș.

              -Așa este, la ei era antrenor Lăcă, la noi Ilie Dumitrescu. Doamne, cred că erau -15 sau -20 de grade. Un frig de înghețau pietrele! Pe cât de frig a fost însă afară, pe atât de cald mi-am simțit sufletul după golul marcat. A fost o cursă pe stânga finalizată cu un șut la colțul scurt al porții apărate de regretatul Dossey. După gol, nici nu știam cum să mă bucur…

              -Îți spun eu ce ai făcut: în ciuda frigului, ți-ai aruncat mănușile. Și nu ți le-ai recuperat.

              -Da? Înseamnă că le-am plătit la casierie, ha, ha, ha, pentru că așa se întâmpla pe atunci dacă ieșeai cu echipament lipsă. Faza cu mănușile chiar nu mi-o mai aminteam, dar știu bine că, înainte de meci, Ilie Dumitrescu a venit și mi-a spus că dacă dau gol îmi dăruiește o cravată, iar dacă reușesc dubla, am asigurată și o cămașa de la magazinul său cu haine de firmă. Am dat gol și m-am ales cu o cravată, iar faptul că mi-a fost dăruită de Ilie – pe care l-am venerat ca fotbalist – a dat o și mai mare însemnătate momentului.

              -Apropo de fotbaliștii pe care i-ai avut ca model: care dintre fotbaliștii alături de care ai jucat la FCM Bacău te-a impresionat cel mai mult?

              -De la FCM? Evident, sunt mai mulți, în condițiile în care am avut drept coechipieri nume precum Ciocoiu, Iftodi, Pitu sau Cursaru, pentru a mă opri doar la câteva, însă cel care mi-a marcat efectiv cariera a fost Narcis Răducan. Dincolo de faptul că era un fotbalist fantastic și un profesionist exemplar, era și a rămas un om de mare calitate. Eu am învățat enorm de la Narcis, având și norocul de a sta în cameră cu el. Mă lua mereu la stretching, mai ales că, pe vremea când fusese la Steaua, acuzase o pubalgie. Ce mai, era un model pentru noi, cei mai tineri, iar sfaturile și comportamentul său m-au ajutat să devin foarte ordonat.

              -Cel mai simpatic coechipier?

              -De departe, Gică Ganea, Dumnezeu să-l odihnească în pace! Cu el era o caterincă de nedescris. Oricât ai fi fost de necăjit, era de ajuns ca Gicanu să deschidă gura pentru a-ți recăpăta imediat buna dispoziție. Îmi amintesc că o dată, la masă, în timp ce noi ajunsesem la desert, Gică „lucra” la a treia porție de ciorbă. Mi-am arătat nedumerirea, mai ales că asta era în zi de meci. Vine meciul, Gică-mi dă o super-centrare de gol, după care se apropie de mine și-mi zice: „Ai văzut, copile, ce minuni poate face o ciorbă bună?”.

              -Cel mai arțăgos la antrenamente era…

              -Aaa, fără îndoială, Fane Apostol. N-ai fi vrut să-l ai adversar direct la antrenament și cu atât mai puțin la meci! Era o fiară, nu alta. Dacă încercai vreo șmecherie, te curenta imediat.

              -Cea mai tristă amintire și cea mai frumoasă amintire din perioada petrecută la FCM Bacău?

              -Cea mai tristă e legată de diferite accidentări: la genunchi, la umăr… Când joci prost, când ratezi un gol, când ești rezervă, știi că peste o săptămână totul se poate schimba în bine. Când ai parte de accidentări este însă cu adevărat urât. La capitolul amintiri frumoase, sunt multe: debutul în A, primul gol, apoi un meci cu Farul din sezonul 2003-2004 și tot din acea ediție de campionat victoria cu Craiova în care am dat trei goluri. La olteni era antrenor Napoli, iar în teren erau Papură, Mutică, parcă și Luțu, oricum, echipă tare.

              -Înainte de partida cu Craiova ați jucat la Bistrița și ați pierdut. Tu fusesei utilizat de Ionuț Lupescu în calitate de mijlocaș dreapta, iar în cronica de meci am scris că „să ai un atacant precum Andrei Cristea și să-l folosești mijlocaș de bandă e ca și cum ai avea un Picasso și l-ai ține pe dulap în bucătărie”. Cu câteva zile înaintea jocului cu Craiova, Lupescu, care era un tip inteligent, cu bun simț, dar și cu umor mi-a spus: „Vezi că duminică mut Picasso-ul în sufragerie”.

              -Și a făcut bine, nu? Revenind la sezonul 2003-2004, acela a fost ultimul petrecut de mine la FCM Bacău. În vară am plecat la Steaua, unde mă așteptau golurile cu Valencia și, mai târziu, semifinala UEFAntastică. Sincer, nu m-am gândit că pe final de carieră nu voi avea prilejul de a mă întoarce la FCM. Din păcate, lucrurile stau cum stau în fotbalul băcăuan. Și totuși, eu refuz să cred că, mai devreme sau mai târziu, nu se va găsi o soluție, mai ales că, uite, ne aflăm în anul în care FCM Bacău aniversează 70 de ani de la înființare. Vorbim de un club de legendă al Moldovei și nu doar al Moldovei. Sigur, totul pleacă de la infrastructură, iar lipsa unui stadion își pune amprenta. Repet, însă, eu încă mai sper că Bacăul va reuși să-și recapete locul de onoare în fotbalul românesc, iar orașul, având sprijinul autorițăților și al sponsorilor, să beneficieze din nou de un stadion de clasă. Și dacă nu am avut posibilitatea de a reveni în Bacău ca jucător, poate o voi face ca antrenor. Dar asta numai după ce mai joc măcar un an!

               

              Poliția în acțiune

                7 plase monofilament şi o barcă confecţionată artizanal confiscate de poliţişti

                La data de 20 mai a.c, poliţişti din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Buhoci au acţionat împreună cu reprezentanţii AJVPS Bacău pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol.
                Cu ocazia efectuării activităţilor pe lacul de acumulare Răcăciuni, pe raza teritorială a comunelor Horgeşti şi Gioseni, au fost identificate şi ridicate în vederea confiscării un număr de 7 plase de tip monofilament şi o barcă confecţionată artizanal.
                Autor de furt prins în flagrant de poliţişti

                La data de 20 mai a.c., o patrulă de poliţie din Buhuşi au prins în flagrant un tânăr de 17 ani, din localitate, în timp ce sustragea material feros de la băncile de recreere de pe domeniul public în vederea valorificării în centru de colectare.
                Materialul a fost recuperat de poliţişti şi restituit lucrătorilor din cadrul Primăriei oraşului Buhuşi.
                În cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

                Reţinut şi cercetat de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat

                Poliţiştii au depistat şi identificat doi bărbaţi din comuna Plopana, bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat. Unul dintre ei a fost reţinut pentru 24 de ore.

                La data de 20 mai a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian au depistat şi identificat doi bărbaţi, de 39 şi 61 de ani, ambii din comuna Plopana, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
                Astfel, în urma cercetărilor specifice efectuate de poliţişti s-a stabilit că, în noaptea de 11/12 mai a.c., cei doi bărbaţi ar fi sustras din locuinţa unei femei de 69 de ani, o butelie de aragaz, produse alimentare şi alcoolice, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1000 de lei.
                Poliţiştii au recuperat o parte din prejudiciu ca urmare a unei percheziţii domiciliare efectuate.
                Bărbatul de 39 de ani a fost reţinut de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore şi urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.
                Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor doi.
                Pentru a nu deveni victime ale unor astfel de infracţiuni, poliţiştii băcăuani vă recomandă:
                Asiguraţi-vă zona de acces în curte şi în locuinţă cu sisteme de închidere solide și iluminat corespunzător;
                Dacă locuiți singur/ă, rugaţi o rudă sau un vecin de încredere să vă viziteze cât mai des şi să aibă sub supraveghere locuinţa dumneavoastră; pentru mai multă siguranţă, puteţi face acelaşi lucru pentru rudele/vecinii dumneavoastră.

                A intrat cu mașina într-o clădire

                În urma verificărilor efectuate de polițiștii Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni, a fost identificat un tânăr de 32 de ani, din comuna Horgeşti, care, în după-amiaza zilei de 20 mai a.c. ar fi condus un autoturism pe raza comunei Pânceşti, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, păsărind partea carosabilă și intrând în coliziune cu o clădire.
                Evenimentul rutier s-a soldat cu pagube materiale.
                În urma testării conducătorului auto cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,53 mg./l alcool pur în aerul expirat.
                Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, tânărul fiind cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului.

                A condus un autoturism cu o alcoolemie de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat

                La data de 21 mai a.c, în jurul orei 04.00, poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Bacău au depistat, în trafic, un bărbat de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului.
                Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

                Consiliul Județean a aprobat 3,1 milioane de lei pentru medici

                Consilierii județeni au aprobat astăzi, în cadrul sedinței extraordinare, alocarea sumei de 3,1 milioane de lei, bani care vor fi transferați către Spitalul Județean de Urgență Bacău, pentru plata stimulentelor financiare de risc alocate personalului medical aflat în prima linie a luptei împotriva noului coronavirus.

                Banii proveniți de la Ministerul Sănătății vor acoperi cheltuielile pentru luna aprilie, chiar dacă au fost virați cu întârziere.

                În această saptamână CJ Bacău a mai aprobat alocarea sumei de 800 de mii de lei pentru plata stimulentelor financiare pentru cadrele medicale.

                De asemenea, reamintim faptul că în luna martie, CJ Bacău a alocat 1 million de lei, din bugetul propriu, pentru personal medical aflat în prima linie, sub formă de stimulent financiar sau pentru asigurarea de servicii de cazare și masă gratuite.

                ULTIMELE ȘTIRI