luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1855

Dor de lumea de afară

De când a început această izolare, cuvintele potrivite apar mai greu, având în vedere faptul că nu pot ieşi afară pentru a le căuta. Inspiraţia nu apare deloc uşor, atunci când şcolile sunt închise, sau nu mă mai pot plimba cu bicicleta prin parc.

Înainte ca acest virus să fi apărut în vieţile noastre întâlneam multe cuvinte nemaiauzite sau deja ştiute de mine. Vedeam multe feţe şi locuri familiare sau unele noi, dar acum nu îmi mai apar în cale astfel de lucruri, esenţiale pentru a crea.

Din păcate nu am găsit o rezolvare a acestei probleme, cu care probabil nu doar eu mă confrunt, dar eu, de obicei, pentru a căuta acele cuvinte care să-mi trezească imaginația, privesc pe geamul camerei mele sau mă duc pe balcon şi mă uit la cum mai arată lumea de afară. Dacă a mai înflorit vreun copac în faţa blocului sau dacă o pot zări pe acea pisicuță căreia nu îi era frică de mine şi o puteam mângâia. Dacă au mai crescut gardurile vii, care cel mai probabil nu mai sunt îngrijite de nimeni acum. Această metodă de căutare a inspiraţiei chiar pot spune că funcţionează, iar ca dovadă aduc acest text. Am reuşit să suprapun nişte idei care au apărut doar din privitul pe fereastră.

Nimănui nu îi este uşor în această perioadă în care noi, cei care stăm acasă, ducem dorul lumii din afara apartamentului sau a curții noastre şi cei ce merg la muncă trăiesc cu teama că au părăsit locuința. Dar trebuie să fim puternici. Este necesar să gândim pozitiv şi să vedem și partea bună a lucrurilor. Planeta noastră iubită în sfârşit poate lua o gură imensă de aer, deoarece poluarea chiar dacă nu s-a oprit în loc, acum avansează mai încet.

Așadar, nu vă pierdeți speranța, fiindcă va veni și ziua în care vom putea ieși la o plimbare cu rolele, în care ne vom putea îmbrățișa rudele și ne vom putea vedea din nou clasa plină de colegii noștri de care ne era dor. Fiți optimiști, și, dacă vreodată vreți să pictați, să scrieți sau să desenați, dar nu găsiți culoarea dorită sau cuvântul corespunzător, priviți lumea de afară, are multe de spus.

Mara-Ioana Lazăr, 12 ani, elevă, în clasa a V-a, la Școala Gimnazială „Dr. Al. Șafran” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

† DUMINICA a 4-a a Paştelui

Duminica a 4-a a Paștelui mai este numită și duminica Bunului Păstor. Titlul de „păstor” se referă în literatura religioasă ebraică în primul rând la Dumnezeu, care păstoreşte poporul Său. Vedem aceasta de exemplu în psalmul 23: „Domnul este păstorul meu”. Aici Dumnezeu este prezentat ca un păstor fidel şi bun care îşi conduce turma spre bunăstare şi abundenţă şi o păzeşte de orice pericol. Afirmând Eu sunt poarta oilor, Isus afirmă forţa sa dumnezeiască prin care îşi apără turma şi în acelaşi timp garantează că Biserica, trupul său mistic, va purta amprenta puterii sale: Porţile iadului nu o vor birui (Mt 16,18), ci va birui moartea, va apăra viaţa, va birui păcatul şi va apăra virtuţile, va birui materia şi va face să triumfe spiritual.

Poarta centrală şi unică de comunicare creştină, atât cu Dumnezeu cât şi cu lumea înconjurătoare, trebuie să ne fie Cristos singur. Cine trece prin această poartă se umple de plinătatea lui Cristos, de iubirea lui dumnezeiască. Dacă omul mai lasă în fiinţa sa o portiţă ascunsă de comuniune cu egoismul, cu lumea şi cu Satana, riscă să aibă parte de un sfârşit tragic, fiindcă, aşa cum spune sfântul Petru, diavolul mereu ne dă târcoale, căutând pe cine să înghită (1Pt 5,8), căutând să pătrundă în cetatea lui Dumnezeu, în fiinţa omului din care a fost izgonit prin Botez.

Cunoaşterea dintre păstor şi turmă depăşeşte simpla cunoaştere conceptuală. Această cunoaştere este prezenţa intimă a unuia cu celălalt, înţelegerea şi încrederea reciprocă, comuniunea inimii şi a gândirii, pătrunse în întregime de dragoste.

Păstorirea turmei lui Dumnezeu este o sarcină continuă, încredinţată Bisericii în întregime. Desigur, păstorul este investit cu autoritate. Dar în loc să impună autoritatea, trebuie revendicată şi manifestată iubirea şi capacitatea de dăruire care vin de la acelaşi Păstor. Nu este iubit pentru că deţine autoritatea. Dar cineva are autoritatea numai în măsura în care este capabil de a iubi „cum El ne-a iubit pe noi”.

Fiecare dintre noi poate deveni un păstor pentru aproapele. Cum pot fi eu un păstor mai bun din starea mea, îndreptându-mi atenţia şi gesturile spre cei săraci şi de la marginea Bisericii şi societăţii, pentru ca prin mine să audă glasul iubitor al lui Isus, Păstorul cel Bun?

Pr. Richardo-Dominic Baciu

Hristos a Înviat !

Lumina Învierii lui Hristos dă sens istoriei universale a omenirii, de aceea sărbătoarea Sfintelor Paști este numită “sărbătoarea sărbătorilor”. Mai mult, fiecare săptămână din calendarul ortodox începe cu ziua Învierii, cu duminica –Dies Domini-, orientând astfel timpul Bisericii și al existenței către Învierea universală și către viață veșnică.
Lumina Învierii lui Hristos dă sens vieții creștine zilnice pentru că Hristos Cel Înviat rămâne prezent și lucrător în Biserica Sa până la sfârșitul lumii. “Iată , Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor.”
( Matei, 28.20)

Să ne bucuram și să mulțumim lui Dumnezeu, mai ales pentru Lumina Învierii, Sfânta Lumina, pe care ne-a trimis-o și anul acesta cu promptitudine la Ierusalim și, apoi, prin mijloace aeropurtate (avioane), în toată lumea creștină. De asemenea, mulțumim lui Dumnezeu că , o dată cu Toma, ne vindecă și pe noi de îndoială: căci Domnul Iisus Hristos, voind să-l vindece pe Toma de îndoială, i-a arătat acestuia realitatea și adevărul Învierii Sale din morți printr-o dovadă palpabila de atingere a trupului Său înviat din morți. Îndată ce Toma a atins cu degetul lui semnul cuielor din mâinile lui Iisus și a pus mâna sa în semnul lăsat de sulița care a străpuns coasta lui Iisus, el nu a zis: cred că ai înviat din morți, ci a exclamat: “Domnul meu și Dumnezeul meu !” (Ioan 20.28), mărturisind că Iisus Hristos este Domnul Vieții, biruitor al morții și Dumnezeu adevărat.

Îndoiala în credință poate fi vindecată și transformată în bucurie doar la întâlnirea omului cu Dumnezeu, de aceea îi spune lui Toma: “ pentru că m-ai văzut, ai crezut , dar fericiți cei ce n-au văzut și au crezut.” Prin urmare, credința nu este o vedere fizică, trupească, prin simțuri, ci este o vedere spirituală, o cunoaștere a realităților spirituale nevăzute și netrecătoare. Mântuitorul Iisus Hristos îi fericește pe cei ce au această putere a credinței sau capacitate de a cunoaște realitățile nevăzute, de a vedea prezența lui Dumnezeu dincolo de vederea fizică , în Biserică, în natură, în oameni. Să înțelegem, Dumnezeu este nematerial, nemărginit și netrecător. De aceea, El nu poate fi văzut cu ochii trupești care sunt limitați, însă omul, luminat de credință, poate vedea sau cunoaște prezența lui Dumnezeu mai presus de vederea fizică sau de cunoașterea prin simțuri.

Atunci când intrăm duminica în Biserica, ne întâlnim cu Hristos Cel Înviat, comunicăm cu Hristos Cel Înviat prin rugăciune și prin ascultarea Evangheliei, iar apoi, în Euharistie, ne împărtășim cu Hristos Cel Înviat, primind Trupul și Sângele Lui ca putere pentru viața aceasta și ca arvună a vieții și bucuriei veșnice în Împărăția lui Dumnezeu.

Pr. Radu Grigoraș

Cod galben de averse, vijelii şi descărcări electrice

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de averse, vijelii şi descărcări electrice, valabilă în 33 judeţe din Muntenia, Moldova şi local în Transilvania, Oltenia şi Dobrogea, începând de duminică, la ora 12:00 şi până luni, la ora 22:00.

Potrivit meteorologilor, în Muntenia, Moldova şi local în Transilvania, Oltenia şi Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 25-30 l/mp şi pe arii restrânse, mai ales în Muntenia şi în zona de munte, 40-60 l/mp.

În intervalul menţionat, vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze, în general, de 60-70 km/h, vijelii şi, izolat, grindină.

Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Alba, Argeş, Bucureşti, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Tulcea, Teleorman, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.

Totodată, meteorologii au emis o informare de vreme rea ce intra în vigoare de sâmbătă la ora 13:00 şi care va acoperi majoritatea regiunilor.

Astfel, în intervalul 2 mai, ora 13:00 – 4 mai, ora 12:00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile estice, sud-vestice şi în zona montană. Vor fi perioade în care se vor semnala averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15-25 l/mp, iar pe arii restrânse 35-40 l/mp.

ANM notează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.

Trei noi decese în județul Bacău

    Trei noi decedați din cauza COVID 19 au fost anunțați de autorități, astăzi. În același timp, de la ultima raportare a fost anunțat un singur nou caz de îmbolnăvire, ceea ce face ca numărul celor infectați să ajungă la 250 în județul Bacău.

    Deces 745

    Femeie, 65 ani, județ Bacău.

    Dată internare: 28.04.2020- Spitalul Clinic Județean de Urgență Iași. Este transferată în 29.04.2020 la Spitalul de Pneumoftiziologie pe secția ATI.
    Dată recoltare: 28.04.2020.
    Dată rezultat: 29.04.2020 pozitiv.
    Dată deces: 29.04.2020.

    Deces 754

    Bărbat, 66 ani, județ Bacău.

    Internat în data de 27.04.2020 în Spitalul Municipal Onești – ATI.
    Recoltat în data de 27.04.2020.
    Rezultat pozitiv în data de 30.04.2020.
    Decedat în data de 02.05.2020.
    Comorbidități: Fibrilație atrială permanentă cu ritm rapid, ICC cls aIIIa, NIHA, Boală renală cronică, Diabet zaharat tipII insulino-necesitant.

    Deces 755

    Bărbat, 78 ani, județ Bacău.

    Internat in data de 20.04.2020 în Spital Municipal Moinești – Boli Infecțioase, transferat în data de 30.04.2020 în Spital Municipal Onești.
    Recoltat în data de 29.04.2020.
    Rezultat pozitiv în data de 30.04.2020.
    Decedat în data de 01.05.2020.
    Comorbidități: Cardiomiopatie dilatativa, HTA gr III, FA permanenta, ICC cls,IV NIHA, Boală renală cronică std III, Diabet zaharat tip II.

    Juriul Bacău Fest Monodrame a făcut nominalizările la Secțiunea Dramaturgie

    Juriul celei de-a VII-a ediţii – 2020, a Concursului de Dramaturgie – Monodramă, desfăşurat în cadrul Bacău Fest – Monodrame, a reţinut în vederea nominalizărilor pentru premii următoarele 4 din cele 18 texte primite: Sufletul pereche de Petre Barbu, Hai să ne jucăm de-a viața! de Ana-Sorina Corneanu, Omul de ceață de Emil Cătălin Neghină și Între noi vinul și imperceptibila accelerare a sângelui de Edith Negulici.

    Finaliștii celei de-a VII-a ediţii a Concursului de Dramaturgie – Monodramă, desfăşurat în cadrul Bacău Fest – Monodrame sunt: Petre Barbu, Emil Cătălin Neghină și Edith Negulici. Juriul va decide ordinea premiilor în urma vizionării spectacolelor-lectură organizate, pe baza celor trei texte, în timpul Festivalului.

    Juriul prezentei ediţii a fost alcătuit din Maria Manolescu, dramaturg, laureatul ediţiei a VI-a (2019) a Concursului de Dramaturgie – Monodramă, Monica Andronescu, critic de teatru, redactor şef al revistei Amfiteatru, şi Doru Mareş, critic de teatrua reţinut în vederea nominalizărilor pentru premii următoarele 4 din cele 18 texte primite: „Sufletul pereche” de Petre Barbu, „Hai să ne jucăm de-a viața!”, de Ana-Sorina Corneanu, „Omul de ceață, de Emil Cătălin Neghină și „Între noi vinul și imperceptibila accelerare a sângelui”, de Edith Negulici.

    Finaliștii celei de-a VII-a ediţii a Concursului de Dramaturgie – Monodramă, desfăşurat în cadrul Bacău Fest – Monodrame sunt: Petre Barbu, Emil Cătălin Neghină și Edith Negulici. Juriul va decide ordinea premiilor în urma vizionării spectacolelor-lectură organizate, pe baza celor trei texte, în timpul Festivalului.

    Juriul prezentei ediţii a fost alcătuit din Maria Manolescu, dramaturg, laureatul ediţiei a VI-a (2019) a Concursului de Dramaturgie – Monodramă, Monica Andronescu, critic de teatru, redactor şef al revistei Amfiteatru, şi Doru Mareş, critic de teatru.
    Lectura pieselor se face online, la jumătatea lunii mai.

    Bacău Fest – Monodrame, ediția a VII-a 2020, trebuia să se desășoare în perioada 23-29 aprilie, însă a fost amânat. „Întrucât situația nu ne permite la acest moment, suntem forțați să amânăm pentru o dată ulterioară Bacău Fest Monodrame. Acesta era programat să se deruleze înperioada 23-29 aprilie 2020. În Concursul de Monodramă s-au înscris în acest an 36 de actori, dintre care 9 din străinătate, iar 27 din România, din teatre, dar și trupe independente din toată țara, iar la Concursul de Dramaturgie sunt înscrise 18 texte”, declara la începutul lunii aprilie, Eliza Noemi Judeu, manager al Teatrului Municipal Bacovia.

    Organizația Medici fără Frontiere caută români pentru misiunile umanitare

    Organizația Medici fără Frontiere caută personal medical și non-medical care să participe la acțiunile umanitare – e vorba de medici anesteziști, ginecologi, epidemiologi, chirurgi, moașe, asistente, dar și de specialiști în logistică/aprovizionare și resurse umane.

    Organizația caută oameni care își doresc să se implice în misiunile de salvare din cele mai defavorizate zone din lume, oameni capabili să se adapteze la situații noi, apți să improvizeze, rezistenți la stres și care au cunoștințe de engleză și/sau franceză. Costurile de transport, vize, cazare, diurnă, vaccinuri sunt acoperite de organizație. Misiunile pot dura între 1 și 12 luni și sunt plătite, deși nu salariul ar trebui să fie motivația celor care aplică, ci faptul că-i pot ajuta pe cei care au nevoie de acces la servicii de sănătate.

     

    O cursă împotriva pandemiei – Raport Medici fără Frontiere COVID-19 2020

    Organizația Medici fără Frontiere este în linia întâi în bătălia cu epidemiile de mai mulți ani. Pe lângă provocările date de infectările mortale cu ebola sau holeră, echipele Medici fără Frontiere luptă acum să răspundă pandemiei COVID-19 în mai mult de 70 de țări în care activează, în timp ce deschid noi proiecte în țări care devin puncte de interes pandemice.

     

    Medici fără Frontiere se implică și în Europa

    Organizația sprijină spitalele care au fost copleșite de numărul mare de cazuri: Italia, Spania, Belgia și Franța, dar și țările din zone defavorizate, precum Siria.

    De-a lungul proiectelor, echipele Medici Fără Frontiere și-au îmbunătățit măsurile de prevenire și control al infecțiilor pentru a proteja pacienții și personalul și pentru a preveni răspândirea virusului.

    Sistemele de sănătate din întreaga lume au nevoie urgentă de echipamente de protecție, astfel încât serviciile medicale esențiale să poată fi oferite. Lipsa globală a acestor echipamente arată realitatea celor care lucrează în domeniul sănătății din majoritatea țărilor în care Medici fără Frontiere activează. Mai exact, se confruntă cu lipsuri de elemente de protecție cruciale, cum ar fi măștile și testele. Accesul la acestea devine din ce în ce mai dificil pe măsură ce COVID-19 se răspândește în țările cu acces limitat la aceste instrumente.

    În Europa și SUA, care sunt în prezent epicentrele pandemiei, echipa Medici fără Frontiere se concentrează pe îmbunătățirea îngrijirii pentru cei mai vulnerabili și cu risc crescut, cum ar fi persoanele în vârstă din casele de îngrijire, persoanele fără adăpost și migranții care trăiesc în condiții precare.

    În vizitele noastre la casele de bătrâni, observăm întotdeauna lipsa echipamentului de protecțiede bază și lipsa de screening pentru cei care se află în prima linie. Este important să îi testăm cât mai repede posibil pe cei care se află în centrele de îngrijire. Sunt extrem de vulnerabili și prezintă un risc dublu din cauza vârstei și a condițiilor de trai comune.”, spune Caroline De Cramer, consilier medical Medici fără Frontiere pentru programele din Belgia.

    Medici fără Frontiere – măsuri de reducere a transmiterii virusului în zone defavorizate

    La nivel mondial, organizația și-a propus să ajute la reducerea virusului în comunități prin încurajarea distanțării sociale și promovarea măsurilor care pot opri coronavirusul. Pentru persoanele dependente de activitățile zilnice pentru supraviețuire, cum ar fi cele care lucrează în fabrici sau în zone supraaglomerate, autoizolarea și blocarea nu sunt soluții realiste.

    “Cele mai multe recomandări pentru protejarea oamenilor împotriva virusului și încetinirea răspândirii acestuia pur și simplu nu pot fi implementate în Idlib”, spune Cristian Reynders, coordonator de teren pentru operațiunile MSF în nord-vestul Siriei. „Cum poți cere oamenilor să stea acasă pentru a evita infecția? Unde este chiar casa lor? Vorbim despre aproape un milion de persoane strămutate – cel puțin o treime din populația totală a lui Idlib – majoritatea locuind în corturi în tabere. Nu mai au case. ”

    De aceea, acolo unde este posibil, se distribuie săpun și se amenajează puncte de apă, astfel încât oamenii să se spele în mod regulat pe mâini. Aceste măsuri, precum și asistența suplimentară (furnizarea de măști de stofă reutilizabile) sunt chiar mai cruciale pentru persoanele cu risc de a dezvolta complicații grave, inclusiv persoanele în vârstă și cele cu alte boli, precum diabetul, hipertensiunea, cancerul, HIV sau tuberculoza.

    Astfel, nevoia de a mări echipa Medici fără Frontiere este esențială. Din cauza restricțiilor de călătorie, planificarea misiunilor de teren este dificilă în acest moment. Cu toate acestea, organizația continuă să recruteze personal pentru proiecte umanitare.

    Mai multe detalii despre ce înseamnă să faci parte din echipa Medici fără Frontiere și cum te poți înscrie, găsești aici.

    Cei interesați să plece într-o misiune de teren alături de MSF, pot trimite cererea aici.

     Medici fără Frontiere (https://medici-fara-frontiere.ro/)

    Medici fără Frontiere / Medecins sans Frontieres / Doctors without Borders este o organizație umanitară internațională creată de medici și jurnalisti, care a luat naștere în 1971 în Franța. Oferă ajutor imparțial oamenilor afectați de conflicte armate, epidemii, dezastre naturale și celor care nu au access la îngrijire medicală, indiferent de etnie, religie, sex sau afiliere politică. În 1999, Medici fără Frontiere a primit Premiul Nobel pentru Pace. Astăzi este prezentă în peste 70 de țări din întreaga lume.

    Uneori, Medici Fără Frontiere ia atitudine pentru a îndrepta atenția publicului către crize actuale intrate într-un con de umbră, pentru a-i face pe oameni să devină conștienți de abuzurile ce au loc în lume, pentru a critica inegalitățile din sistemul de acordare de îngrjiri medicale și pentru a combate încercarea politicului de a profita de pe urma acțiunilor umanitare.

     

     

     

     

    Veteran de război din Măgirești felicitat la împlinirea a 100 de ani

      Acasă, în comuna Măgirești, la veteranul de război Ioan Andrioaei, a ajuns „Diploma aniversară” pe care i-a acordat-o Asociația Națională a Veteranilor de Război (ANVR) la împlinirea a o sută de ani de viață.

      Pe diploma semnată de președintele ANVR, grl. (retr.) Marin Dragnea, apare și gradul de locotenent în retragere care i-a fost acordat tot cu acest prilej veteranului.

      Evenimentul a avut loc chiar de Ziua Veteranului de Război, sărbătorită în fiecare an pe 29 aprilie.

      Ioan Andrioaie a trecut pragul celor o sută de ani în luna decembrie. Diploma aniversară i-a fost adusă venerabilului veteran de război de președintele subfilialelor Măgirești a filialelor Bacău ale Asociației Naționale a Veteranilor de Război și Asociației Naționale Cultul Eroilor.

      „Mai avem în comună – spune Constantin Dospinescu – doar doi veterani de război, cel de al doilea, de 97 de ani, Ion Lazăr, fiind acum plecat la familie, în Pitești. Ioan Andrioaie este încă în putere, se simte bine și, în decembrie viitor așteptăm să-l sărbătorim cum se cuvine la împlinirea a 101 ani. Concentrat în 1942, a luptat pe fronturile din țară, dar și în fosta URSS. A fost prizonier, la sovietici, în zona Crimeea, și s-a întors acasă abia în 1944”.

      Valentin Ionescu (ASF): Actuala criză va forţa renaşterea multor industrii, cei care se vor adapta vor fi câştigători

      Criza actuală va genera apariţia de oportunităţi imense de inovare şi va forţa renaşterea multor industrii, a declarat, marţi, într-o videoconferinţă de specialitate, Valentin Ionescu, director Direcţia de Strategie şi Stabilitate Financiară în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

      „Criza va declanşa distrugerea creativă. În această criză vor apărea oportunităţi imense de inovare, îmbunătăţiri dinamice ale activităţii atât timp cât resursele de la afacerile ineficiente care acum se văd sau falimentare vor fi realocate în mod eficient către alte zone. Criza forţează clar o renaştere a multor industrii. Toată lumea stă acasă în izolare, reevaluează, îşi reimaginează modurile de consum, interacţiunea şi productivitatea. Paradoxal, datorită tehnologiei, astăzi oamenii sunt mai bine conectaţi ca niciodată. În acelaşi timp, această distrugere creativă pe care criza a declanşat-o va oferi în cele din urmă oportunităţi de inovare şi de îmbunătăţiri în dinamică ale productivităţii atât timp cât resursele din sectoarele ineficiente sau falimentare vor fi realocate în scopuri mai bune, mai profitabile”, a spus Ionescu.

      Acesta a punctat faptul că efectele crizei se vor resimţi în economia României, însă afacerile vor trebui să-şi regândească rolul contactului uman.

      „Efectele crizei se vor resimţi în economia noastră. Evoluţiile care, în mod normal, se vor derula în decursul anilor vor fi acum înghesuite în câteva luni. Aşa cum căderea a fost rapidă, cred că recuperarea ar trebui să fie, oarecum, asemănătoare dacă nu se întâmplă o altă surpriză pe parcurs. Companiile private care caută capital ar trebui să se aştepte ca investitorii să aplice modele mult mai exigente la evaluare, iar banii nu vor mai curge la fel de liber ca în trecut. Dacă ultimul deceniu a aparţinut unor afaceri cu caracter disruptiv, direcţionate de consum, care au redefinit relaţionarea cu brandurile cunoscute, cred că următorii ani vor aparţine celor care regândesc rolul contactului uman în cadrul afacerilor pe care le desfăşoară, în cadrul tranzacţiilor. În actualul mediu de criză am văzut că afacerile care se desfăşurau online au acum câştig de cauză, iar afacerile tradiţionale au oportunitatea de a se extinde, în această perioadă, de a-şi regândi operaţiunile. Cei care se vor adapta vor fi cei câştigători. Fără îndoială că vor apărea şi noi companii pe piaţă. Criza poate naşte oportunităţi, unele poate chiar de nişă care se vor potrivi noilor norme care acum se construiesc, efectiv. Schimbările trebuie să aibă la bază principiul evoluţiei, şi nu al involuţiei”, a menţionat oficialul ASF.c

      Grindină la Livezi

        Drumul național care leaga Bacăul de Onești a fost acoperit, astăzi, cu un strat gros de gheață, în localitatea Orășa din comuna băcăuană Livezi, dupa ce a plouat cu grindină.

        Hidrologii au emis vineri o avertizare cod galben de inundaţii pe râuri din judeţul Bacău, începând de la ora 17.25 până la ora 22.00.

        Hidrologii anunţă scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe râurile din bazinele hidrografice: Tazlău – afluenţii aferenţi sectorului amonte S.H. Helegiu – aval S.H. Scorţeni, judeţul Bacău.

        Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Berzunţi.

        Avertizarea cod galben de inundaţii este în vigoare vineri de la ora 17.20 până la ora 22.00.

        Pustiu în Gherăiești de 1 Mai

          Amenințările autorităților și-au făcut efectul: în parcul Gherăiești, altădată „capitala grătarelor” din Bacau la vreme de 1 Mai, nu ardea, astăzi, nici un foc. Parcul era pustiu, păzit, la intrare de echipaje ale Politiei locale și Poliției Militare.

          Cum era altădată:

          La Moinești au fost finalizate lucrările de asfaltare a DN 2G

          În data de 30 aprilie 2020 s-au încheiat mult așteptatele lucrări de asfaltare a tronsonului de 9,6 km al Drumului Național DN2G ce traversează municipiul Moinești.

          Acest tronson de drum a constituit, mulți ani de zile, o piatră de încercare pentru autoritățile locale moineștene care s-au străduit, în repetate rânduri, să identifice soluții pentru realizarea unei astfel de lucrări costisitoare, dar esențiale pentru mobilitatea și tranzitul în și prin municipiul Moinești.

          Iată că, din fericire, anul 2020 a fost cel ce a adus soluția. Însă nici un noroc nu vine singur. Această importantă realizare nu ar fi fost posibilă fără efortul neobosit al Primarului municipiului Moinești, dl. Valentin Vieru, și al consilierilor locali, cu sprijinul permanent al dlui Senator Viorel Ilie și a dlui deputat Ionel Paler. După mai multe încercări de dialog pe acesta temă cu reprezentanți ai fostelor guvernări care nu au înțeles sau nu au dorit să înțeleagă importanța refacerii acestui tronson de drum, iată că în actuala guvernare au identificat partenerii unui dialog corect, constructiv și eficient în persoana actualului ministru al transporturilor dl. Lucian Bode și a directorului CNAIR dna. Mariana Ioniță.

          Aceștia din urmă au înțeles imediat necesitatea intervenției pe sectorul de drum în cauză și au dat curs fără întârziere solicitării îndreptățite de refacere a acestuia, fiind conștienți de faptul că proprietarul drumului național este chiar Ministerul Transporturilor, iar rovigneta plătită de cetățeni inclusiv pentru tranzitarea acestui tronson este încasată tot de CNAIR.

          În ciuda acestei frumoase realizări, rămânem cu o amintire neplăcută din anul 2019. Pe parcursul anului trecut, întreg drumul național DN 2G Bacău – Comănești a fost asfaltat de către Ministerul Transporturilor prin CNAIR, cu excepția sectorului de drum de 9,6 km ce tranzitează municipiul Moinești. Din păcate, parlamentarii PSD – Dragoș Benea și Miron Smarandache, inclusiv ministrul transporturilor de la acea vreme, deputatul PSD Lucian Șova, au considerat că acest segment de drum nu trebuie inclus în această lucrare, chiar dacă rovigneta era și atunci, ca și acum, încasată de CNAIR și nu de Primăria municipiului Moinești.

          Au fost „pedepsiți” astfel nu doar cetățenii municipiului Moinești, ci toți cei care tranzitează acest tronson de drum. Și mai frustrant a fost faptul că, în cazul municipiului Onești (caz identic cu cel al Moineștiului), asfaltarea porțiunii de intravilan a drumului național a fost posibilă, având susținerea tocmai a factorilor politici si decizionali enumerați mai sus.
          Dar timpul și oamenii de bună credință le rezolvă pe toate. S-a dovedit chiar prin acest exemplu al tronsonului de drum DN2 G de la Moinești.

          Ne bucurăm că am reușit să depășim aceste piedici politice și că am dus la bun sfârșit, în timp record această lucrare majoră de asfaltare de pe raza municipiului Moinești. Acest drum este acum în stare optimă pentru circulație urmând ca în scurt timp să fie realizate și marcajele rutiere corespunzătoare. Îi asigur pe toți cetățenii municipiului Moinești că proiectele de modernizare a infrastructurii rutiere vor continua, le mulțumesc pentru încrederea pe care mi-o acordă mie și echipei din Primăria municipiului Moinești și le doresc să trecem împreună cu bine peste această perioadă dificilă pentru a ne reîntoarce cu toții la normalitate.
          Valentin Vieru, primarul municipiului Moinești

          PROTEST: SALVAȚI TURISMUL

          Foto: Guliver/GettyImages

          Dragă Guvern,

          Poți alege dacă vei fi pumnul care împinge turismul în prăpastie, sau mâna care îl salvează. În aceste vremuri, a nu face nimic e la fel de grav ca a face rău.

          De două luni s-au purtat nenumărate discuții cu reprezentanți ai guvernului și totuși măsuri legislative adoptate, specifice turismului, nu avem nici una.

          Suntem industria care a fost prima lovită de criză și cu consecințe pe durată necunoscută încă. De aceea avem nevoie de prevederi legale noi, adaptate realității ce o trăim.

          În prima etapa a discuțiilor cu autoritățile nu am cerut bani. Am cerut doar legi, acolo unde cele vechi nu făceau față. Nu am primit nimic.

          Turismul înseamnă nu doar locul de muncă al câtorva zeci de mii de români, ci înseamnă și vacanțele a milioane de români.

          De aceea facem acest apel către Guvernul României să ia în considerare numeroasele adrese și recomandări primite de la breaslă și să ne reglementeze prin legi gestionarea crizei și instrumentele de reprogramare a vacanțelor.

          Noi vă stăm în continuare la dispoziție cu știința și experiența pe care le avem și cu bună credință.

          Contact: Asociația Lucrătorilor în Turism Infotripiști, e-mail: office@alti.travel , tel. 0747.089.508

          Numărul cazurilor de COVID 19 s-a dublat într-o săptămână

            Numărul băcăuanilor confirmați ca fiind infectați cu virusul SARS Cov 2 care provoaca COVID 19 s-a dublat într-o săptămână, ajungând de la 136 – vinerea trecută – la 249, căți au fost anunțați astăzi.

            O creștere de 113 persoane față de acum șapte zile și de 23 față de ziua de ieri.

            Până astăzi, 1 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 12.567 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 4.328 au fost declarate vindecate și externate.

            Totodată, până acum, 726 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea și Călărași, au decedat.

            O căprioară a fost salvată de poliţiştii din Comăneşti

              Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că o căprioară ar fi ieşit din pădure şi ar fi intrat în grădinile localnicilor.

              Aceştia s-au deplasat imediat la faţa locului unde au găsit căprioara care nu necesita îngrijiri medicale.

              Astfel, a fost luată de poliţişti şi împreună cu reprezentanţii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, Filiala Comăneşti, căprioara a fost eliberată în mediul natural.

              Operațiunea „Grătar, extremă urgență”. 500 de polițiști, gata să intervină dacă vă sare muștarul

                Poliţiştii băcăuani vor fi prezenţi în stradă şi în acest weekend, unde vor continua activitățile de menținere a ordinii publice, prevenirea faptelor antisociale, dar şi pe cele specifice impuse pe timpul stării de urgenţă.

                În acest sens, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, împreună cu jandarmi, polițiști locali și militari acţionează pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale în vigoare.

                Astfel, zilnic, peste 500 de efective sunt prezente în mijlocul comunităţii pentru siguranţa cetăţenilor. De asemenea, pentru prevenirea şi combaterea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri vor folosi echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.

                Forţele de ordine mulţumesc cetăţenilor care respectă legea, contribuind astfel la siguranţa comunităţii din care fac parte!

                Peste 120 de metri cubi de material lemnos confiscaţi de poliţiştii băcăuani

                  Polițiștii Serviciului de Ordine Publică au confiscat peste 120 de m.c. material lemnos, în valoare de 38.000 de lei, în urma unor verificări pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităților în domeniul silvic, pe raza comunei Ghimeş-Făget.

                  La data de 30 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică Bacău au efectuat verificări pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale și furturilor de arbori.

                  În cadrul activităților desfășurate, poliţiştii au acţionat împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Judeţene şi ai Ocolului Silvic Ghimeş-Făget.

                  În urma neregulilor descoperite, a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 6.000 de lei şi s-a dispus confiscarea cantităţii de 128,24 m.c. material lemnos, din care 53,70 m.c. cherestea răşinoase, în valoare totală de peste 38.000 de lei, fiind constatate şi 2 infracţiuni la regimul silvic.

                  În cadrul exploatării materialului lemnos realizată de o societate comercială din comuna Ghimeş-Făget, într-o parcelă de pădure, poliţiştii au descoperit cantitatea de 47,76 m.c. buşteni răşinoase şi 26,78 m.c. cherestea, material lemnos susceptibil a fi tăiat ilegal. De asemenea, s-a constatat că instalaţia de debitat material lemnos nu era autorizată.

                  Totodată, pe raza localităţii Răchitiş, pe drumul comunal, au fost depistaţi 53,70 m.c. buşteni, materialului lemnos deţinut ilegal de o societate comercială, fapt pentru care a fost luată măsura sancţionării contravenţionale, cu amendă în valoare de 6000 de lei şi s-a dispus confiscarea materialului lemnos.

                  Poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa au depistat un bărbat de 30 de ani, din judeţul Vrancea, în timp ce transporta 3 m.c. de fag pentru care nu deţinea documente legale. Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1000 de lei, iar materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării.

                  Astfel de activităţi de verificare vor continua.

                  Piața locală de servicii de resurse umane va scădea cu aproximativ 15% în 2020

                  Piața locală de servicii de resurse umane va scădea cu aproximativ 15% în 2020, acesta fiind de altfel primul an de corecție al acestei industrii, din ultimii 10 analizați, ca urmare a maturizării pieței și a pandemiei de Coronavirus, potrivit unui studiu KeysFin.

                  Cifra de afaceri a furnizorilor de servicii HR din România a crescut cu 12,3% în 2018, în comparație cu anul precedent, și a depășit cu aproape 337% nivelul din 2009. Astfel, la final de 2018, însuma 4,2 miliarde de lei, iar pentru 2019 analiștii KeysFin estimează apropierea de pragul de 4,9 miliarde de lei, urmând ca în anul curent să scadă.

                  Serviciile de HR s-au numărat printre industriile cu o ascensiune fulminantă în economia locală, iar analizele noastre din ultimii ani, dedicate acestui domeniu, au arătat atât trendul de creștere, cât și de diversificare a serviciilor. Iată însă că momentul maturizării a sosit: vor rămâne business-urile solide, cu un istoric în spate, know-how și clienți importanți, iar companiile mici de pe această piață, fără putere logistică și mai ales financiară, fie se vor reorienta spre servicii adiacente, fie vor dispărea. În 2020, cuvântul de ordine va fi reinventare, indiferent de tipul de business, însă noi mizăm pe capacitatea unei industrii aflată până acum în plină dezvoltare de a găsi soluții salvatoare“, a declarat Roxana Popescu, managing director KeysFin.

                  Aproximativ 3.500 de firme activau la finalul anului 2019 în piața locală de servicii de resurse umane (grupa CAEN 78), potrivit analizei KeysFin.

                  Rezultatul net (profit minus pierdere netă) al furnizorilor de servicii HR a avansat cu 3,3% în comparație cu anul 2017 și a depășit cu 823% nivelul din 2009, la 228 milioane de lei în 2018. Dintre cele aproape 3.460 de companii analizate, mai mult de jumătate, respectiv 1.795 au înregistrat profit (52%), 1.119 au avut pierderi (32%), restul raportând un rezultat nul în 2018.

                  Numărul de angajați din domeniu însuma 54.500 în 2018, cu 4% mai puțini comparativ cu anul 2017.

                   

                  CINE ÎI ANGAJEAZĂ PE ROMÂNI?

                  Potrivit datelor KeysFin, în vârful clasamentului companiilor din domeniu, în funcție de cifra de afaceri din 2018, a apărut o rocadă. LUGERA & MAKLER SRL devine lider de piață, depășind cu doar 762 de mii de lei ADECCO RESURSE UMANE SRL (principalul jucător în 2017). Astfel, cifra de afaceri a companiei aflate pe locul 1 a fost de peste 321 milioane lei, cumulând 7,6% din totalul pieței.

                  Topul principalelor trei companii de servicii HR este completat de MANPOWER HR SRL, cu 195,6 milioane lei respectiv 4,6% din total.

                  Totuși, luând în considerare datele centralizate la nivel de grup (în baza structurii acționariatului), ADECCO (prin ADECCO RESURSE UMANE SRL și ADECCO ROMANIA SRL) conduce industria locală de servicii HR cu afaceri de peste 416 milioane de lei în 2018.

                  Ca imagine de ansamblu, cele mai mari 10 companii de profil generează cumulat mai mult de o treime din cifra de afaceri totală a industriei.

                  Analiza nu include însă performanța unor companii precum EJOBS GROUP SRL sau BESTJOBS RECRUTARE SA, acestea având ca principal domeniu de activitate coduri CAEN aferente sectorului de IT&C. Dacă și acestea ar fi luate în considerare, cifra de afaceri a industriei ar crește cu peste 70,5 de milioane de lei în 2018.

                   

                  NOILE PROVOCĂRI ALE HR-ULUI: DE LA PREA PUȚINI PROFESIONIȘTI, LA OPTIMIZAREA COSTURILOR CU ANGAJAȚII

                  Analiza KeysFin dedicată acestei industrii, aferentă anului 2017, puncta criza acută de personal și provocarea companiilor de a găsi angajați profesioniști într-o economie în care cererea de personal întrecuse de mult oferta.

                  Situația s-a schimbat radical în doar câteva săptămâni, până în momentul de față, când șomajul tehnic sau suspendarea contractului de muncă au devenit o realitate pentru peste un milion de români.

                  Astfel, potrivit datelor Ministerului Muncii, pe 29 aprilie erau înregistrate 1.027.117 de contracte de muncă suspendate cu 327,2 mii în industria prelucrătoare (32%), 185 mii în comerț (18%) și 115 mii (11%) în hoteluri și restaurante.

                  Ca rată, potrivit metodologiei de calcul a ratei șomajului, numărul de contracte de muncă suspendate raportat la populația activă (9,1 milioane de persoane în T3 2019 potrivit INS) este în prezent la 11%. Măsura sprijină temporar companiile puternic afectate de pandemie, care aveau nevoie să dispună de această facilitate pentru a-și păstra angajații pe termen foarte scurt.

                  Spre deosebire de caracterul temporar al suspendărilor, îngrijorătoare este evoluția contractelor de muncă încetate (creștere de 143% față de 30 martie), la aproape 271 de mii în 29 aprilie.

                  Numărul de șomeri (15-74 ani) a crescut și el semnificativ în martie la 410.000, rata șomajului majorându-se cu 0,7 puncte procentuale față de februarie (minimul anilor ‘90), la 4,6%.

                  Pe lângă acordarea posibilității de a încadra angajații în șomaj tehnic, Guvernul a mai luat și alte măsuri de susținere a companiilor locale, precum: amânarea achitării ratelor, IMM Invest (cu aplicabilitate limitată la doar 40.000 firme – potrivit datelor KeysFin doar 5% din totalul companiilor care și-au raportat rezultatele financiare la 2018) și bonificația de 10% oferită pentru plata la zi a impozitului trimestrial. Totodată, decizia Băncii Naționale a României de a cumpăra titluri de stat constituie măsura cu cel mai consistent impact pozitiv.

                  Totuși, industria serviciilor de HR care are nevoie de noi angajări, care să fie derulate prin companiile din domeniu. Ritmul reluării activității economice depinde însă majoritar de un sprijin guvernamental real, care să motiveze companiile locale să își extindă activitatea și să facă angajări.

                  Astfel, analiștii KeysFin consideră că este necesar un program guvernamental investițional masiv, bine țintit din punct de vedere strategic spre industria prelucrătoare și servicii (pentru asigurarea producției locale a bunurilor și serviciilor de bază: alimente, echipamente, sănătate, educație și securitate) agricultură (având în vedere condițiile meteo nefavorabile) și mai ales pentru susținerea avansului tehnologizării și a digitalizării economiei românești. Totodată o reducere temporară a fiscalității (contribuții), dacă nu chiar o suspendare după modelul altor state europene ar reprezenta o adevărată gură de oxigen pentru mediul de afaceri local.

                  Notă: Analiza KeysFin are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finanțelor (la sfârșitul perioadei) care au ca domeniu principal de activitate unul dintre codurile CAEN aferente grupei 78: activități de servicii privind forța de muncă. Toate cifrele sunt exprimate în lei, iar datele au fost extrase la începutul lui 2020.

                  Dragoș Benea anunță Comisie parlamentară de anchetă în cazul luptei contra coronavirusului din județul Bacău

                    Ghemul de complicități dinjudețul Bacău în lupta împotriva Covid19 va ajunge la Comisia parlamentară de anchetă, a anunțat europarlamentarul Dragoș Benea.

                    „Ieri am consemnat «joia neagră» în județul Bacău, pe frontul Covid19, cu 35 de noi cazuri de infectați. Cea mai mare creștere de la debutul pandemiei. Nu am ajuns întâmplător aici”, a declarat europarlamentarul.

                    Acesta spune că ghemul de complicități politico-medicale din județul Bacău a făcut ca războiul împotriva Covid19 să înceapă cu DEZERTĂRI și să fie dus doar de unele spitale: tocmai cei care se declarau pregătiți și îndemnau la unitate împotriva pandemiei au fugit primii. „Evident, cu știința și acceptul autorităților de la PNL (DSP & Prefectură), care fac politică în plină pandemie, deși ne explică că virusul nu are culoare politică. Iată că are”, declară Dragoș Benea.

                    Europarlamentarul spune că frontul anti-Covid19 e ținut de doar 3 spitale: Bacău, Onești și Buhuși. Primele două – Bacău și Onești – sunt la limita de refuz în materie de cazuri. „DSP și Prefectura știu asta, dar continuă să înghesuie „covizi” la SJU Bacău, umplând și contaminând spitalul, deși SJU e spital non-Covid! Consecință: secție după secție renunță la internări din cauza infecțiilor”, declară Dragoș Benea.

                    „În tot acest timp, mulțumită ghemului de complicități politice, spitalele din Moinești și Comănești șomează sau scriu comunicate de presă false, ocultând realitatea cu îngăduința DSP și a Prefecturii. De ce? Pentru că primarii PNL din cele două orașe trebuie feriți de consecințele focarelor declanșate la Moinești și Comănești, iar starea de fapt ascunsă sub preș, cu bună știință” acuză europarlamentarul băcăuan.

                    Acesta consideră că locuitorii dincomunele învecinate – Măgirești, Zemeș, Solonț, etc. – sunt victime sigure deoarece pentru liberali, primarii sunt mai importanți decât oamenii și sănătatea lor.

                    Parlamentarii social-democrați din Bacău au cerut DSP, la începutul săptămânii, mai multă transparență în comunicare și indicarea situației în care se află secțiile spitalelor din județ, tocmai pentru ca pacienții să știe dacă acestea funcționează sau nu.

                    „ORDONANȚELE MILITARE NU ÎNSEAMNĂ OPACITATE, chiar dacă autorităților de la PNL (Prefectură & DSP) le convine de minune să ascundă situația atipică în care ne aflăm sub „aripa” ordonanțelor și opacității! Paradoxal, nu ni se ascund datele despre amenzile la hectar date băcăuanilor, pentru că asta știe să facă PNL: să amendeze, nu să testeze și să trateze!”, a mai spus europarlamentarul social-democrat.

                    „DSP nu spune nimic despre Spitalul TBC din Bacău, deși conform „Planului Alb” instituit de Ministerul Sănătății și acest spital trebuia angrenat în lupta anti-Covid19. DSP tace preventiv și pe subiectul spitalului modular de la Baza Letea. De ce nu e pus în funcțiune și de ce nu preia pacienți infectați!? DE CE TREBUIE „ÎNGROPAT” ÎN COVID SJU BACĂU?” se întreabă Dragoș Benea.

                    Acesta spune că în timp ce Moineștiul și Comăneștiul șomează dar încasează de la CJAS, Bacăul și Oneștiul testează și tratează: sunt singurele spitale care au aparate RT – PCR, care preiau cazuri de infectați cu virusul Covid19, iar joi – în cea mai neagră zi a pandemiei – la Centrul de transfuzii de la SJU Bacău a fost instalat și echipamentul de plasmafereză (sponsorizare obținută de CJ, printr-o relație interpersonală) o nouă „armă” în războiul cu epidemia.

                    Un război din care Moineștiul și Comăneștiul au dezertat de la bun început, cu voie de la autoritățile de „Partid”, lăsând singure în fața pandemiei spitalele Bacău, Onești și Buhuși. Această situație atipică girată de DSP și Prefectură va ajunge pe masa Comisiei de anchetă parlamentară, pentru că noi toți trebuie să aflăm de ce pentru autoritățile din județul Bacău protejarea primarilor PNL a fost mai importantă decât sănătatea băcăuanilor, inclusiv a locuitorilor din Moinești și Comănești.
                    Dragoș Benea, europarlamentar

                    O pensionară coase măști pentru semenii cu venituri mici

                      Tanti Vivi, cum o știe mai toată lumea, este o pensionară din Onești, de aproape 72 de ani, care, nici pe timp de criză sanitară, nu poate sta locului. A fost o viață întreagă în slujba semenilor aflați în nevoi, lucrând ca infirmieră la fostul Leagăn de copii din localitate, locul unde, până în 1989, erau îngrijiți micuții orfani sau cu diferite boli limitatoare de viață, de care conducerea comunistă nu vroia să știe. Acum, în timpul liber, confecționează măști pentru bătrânii cu venituri mici sau pentru cei fără posibilități.

                      A fost plecată o vreme în sudul Italiei, unde a a vut grijă de mai mulți bătrâni, reușind, prin dăruirea sa față de semeni și seriozitatea devenită ulterior proverbială, să-și atragă simpatia și încrederea rudelor celor pe care îi îngrijea. Atât de mult încât începuseră să o caute câți mai mulți localnici care aveau părinți în vârstă și de care, din lipsă de timp, nu se puteau îngriji. Interesant este că nu s-a lăsat umilită sau păcălită, așa cum au pățit-o mulți dintre românii plecați acolo, ci a „negociat” dur cu italienii, reușind să obțină un salariu cu mult peste cel pe care restul badantelor îl primeau, chiar și cele mai din nordul peninsulei.

                      „Am respectat omul și vroiam să fiu și eu, la fel, respectată, altfel plecam unde găseam ce căutam. Plus, că nu-mi era deloc greu, pentru că făceam cu drag asta. N-am plecat din cauza banilor, eram mulțumită cu pensioara mea, dar am vrut să experimentez și asta. Nu pot sta locului. Am îngrijit un bătrân de 92 de ani, Ferlucio Leo, fost lucrător la căile ferate, iar după ce s-a prăpădit, am reușit să «pun pe picioare» pe Lucia, fostă fermieră pe câmpurile de tutun, o bătrână cu grave probleme de sănătate.

                      Era țintuită la pat, suferise mai multe accidente vasculare cerebrale. În câteva luni, se putea ridica în șezut, mânca aproape singură, doar că nu putea vorbi. Plângea ori de câte ori eram lângă ea și mă mângâia de drag”, povestește septuagenara. Spune că, la plecarea sa din peninsulă, a rămas prietenă cu toate rudele mai tinere ale femeii pe care o îngrijea, dându-i ca exemplu pe Simionetta, Stefano, Milena, Vitto sau Anarita, Valeria și alții, care și acum o felicită când împărtășește pe Facebook preocupările sale zilnice. Una brava donna tuttofare.

                      Dosar după dosar, spre binele umanității

                      După doi ani, a revenit acasă, unde, la fel, nu a putut sta locului. E ca argintul viu. Spune mereu că „rezolvă dosare”, fiind prezentă exact acolo unde cineva are nevoie. Și, culmea!, reușește să-i scoată din nevoi. Aflu că, acum, îi gătește unui bătrân, rămas singur, după ce soția i-a răposat, bolnav fiind de o maladie incurabilă. Supranumită, pe bună dreptate „Mama răniților”, prin implicarea sa activă în ajutorarea concitadinilor săi, tanti Vivi a decis să se pună din nou în valoare, confecționând, acasă, măști de protecție.

                      „De când au fost puse restricții, mi-am zis să fac măști pe care să le ofer gratuit celor mai în vârstă, care nu au bani să-și cumpere sau chiar și celor mai tineri pe care nu-i dau banii afară din casă. Sunt conștientă că nu sunt la fel de eficiente ca măștile chirurgicale, dar m-am gândit că-s mai bune decât … nimic”, spune pensinara din Onești.

                      Violeta Paraschiv
                      A folosit un material pe care-l păstra de ceva vreme prin dulapul cu haine și, cu migală și răbdare, a confecționat câteva zeci de măști. A făcut inclusiv testul eficienței, folosind acel truc cu bricheta și, ce să credeți?, l-a trecut. Și-a chemat în ajutor o și bună prietenă de-o viață, Violeta Paraschiv, pensionară și ea, pe care a convins-o rapid să se alăture micii aventuri.

                      „Eu am făcut decupajele din material, am asamblat părțile, inclusiv urechile din elastic, le-am însăilat, iar Violeta, prietena mea, le-a cusut, chiar mai estetic decât ale mele. Oricum, cred că omul simplu nu se uită la cât de frumoase sunt, atât timp cât măștile le sunt de folos”, mai spune tanti Vivi.
                      La câte știu despre tanti Vivi, în mod cert nu se va opri aici, continuând să facă exact ce știe mai bine: să fie un bun samaritean, în vremuri de restriște. Felicitări, distinsă doamnă!