Sfârşitul de săptămână înseamnă pentru jandarmii băcăuani suplimentarea efectivelor care execută misiuni specifice atât independent, cât și în cooperare cu alte instituţii cu atribuții în domeniul ordinii şi siguranţei publice.
În ceea ce priveşte zona montană a judeţului Bacău, jandarmii vor acționa pentru îndrumarea, informarea şi acordarea de asistenţă turiştilor şi persoanelor aflate în dificultate în zona montană, precum și pentru prevenirea şi combaterea faptelor care aduc atingere normelor de convieţuire socială.
Jandarmii băcăuani recomandă cetățenilor să evite în această perioadă aglomerațiile și întâlnirile cu prietenii pentru a limita răspândirea infecțiilor și pentru a evita îmbolnăvirile în rândul celor dragi, să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție, să respecte regulile restrictive impuse în această perioadă.
„Nu dorim să aplicăm sancțiuni, dar nu vom tolera nerespectarea legii. Ne dorim ca cetățenii să conștientizeze faptul că sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante. Indiferent de locul unde ați ales să vă petreceți timpul liber, jandarmii sunt pregătiți să intervină acolo unde situația o va impune, așa că nu ezitați să solicitați ajutor atunci când vă aflați într-o situație dificilă”, au transmis jandarmii băcăuani.
Premierul Ludovic Orban, împreună cu ministrul Transporturilor, Lucian Bode și de cel Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, au vizitat șantierul Șoselei de Centură. Delegația guvernamentală a fost însoțită de senatorul liberal Daniel Fenechiu și de Viorel Miron, președintele PNL Bacău.
”Varianta ocolitoare este un proiect așteptat de mult timp de băcăuani, un proiect aproape de finalizare, care va reuși să scoată tot traficul greu și traficul de tranzit din Bacău. Îl felicit pe constructor pentru mobilizarea exemplară. Deși termenul de finalizare era în luna ianuarie 2022, constructorul ne-a comunicat că poate să dea în trafic până pe data de 3 decembrie, mai exact între 27 noiembrie și 3 decembrie, în funcție de condițiile meteorologice”, a declarat premierul Orban.
Și ministrul Transporturilor, Lucian Bode, s-a declarat încântat de calitatea lucrărilor și de finalizarea acestora cu mult timp înainte de termen. ”Suntem bucuroși să auzim astăzi această veste. Așa cum bine știți, în luna septembrie am reușit să dăm în trafic 7,3 kilometri din acest obiectiv. Și vestea pe care ne-a dat-o constructorul astăzi, că în câteva zile vom da în trafic acest obiectiv, este cea mai bună pentru români, pentru moldoveni. Vorbim despre primul tronson de autostradă din regiunea Moldovei dat în trafic, cei 16 kilometri în regim de autostradă, din cei 31 de kilometri din Centura Bacăului”, a declarat Lucian Bode.
Guvernul PNL a preluat acest obiectiv în noiembrie 2019 într-un stadiu fizic de 27% și reușește să-l finalizeze în 12 luni. Ministrul Lucian Bode a mai precizat și că acuzațiile PSD de subfinanțare a acestui obiectiv au fost total nefondate, mincinoase, pentru că Guvernul PNL a plătit 467 de milioane de lei pentru lucrările la Șoseaua de Centură.
În ceea ce privește celelalte obiective majore de infrastructură, Autostrada Bacău-Brașov și Drumurile Expres Ploiești-Buzău, Buzău-Focșani, Focșani-Bacău și Bacău-Pașcani, acestea sunt prioritățile Guvernului Orban și se află în diferite stadii de implementare, cu finanțare asigurată.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a programat efectuarea unor lucrări la rețeaua de comunicații, în perioada 21 – 22 noiembrie 2020. Decizia apare în contextul actual al pandemiei, când s-a impus accelerarea digitizării instituției, în scopul reducerii la minimum a interacțiunii cu populația.
„Astfel, creăm posibilitatea de digitalizare pe scară mai largă a formularisticii primite și transmise de către ANAF, iar, pe de altă parte, dezvoltăm interconectarea cu alte instituții pentru asigurarea comunicării electronice a datelor la nivel inter-instituțional și pentru a reduce prezența contribuabililor la ghișeu”, au transmis reprezentanții ANAF.
Prin urmare, serviciile electronice furnizate prin intermediul portalului www.anaf.ro vor fi indisponibile. Intervențiile vor debuta sâmbătă, 21 noiembrie, la ora 9.00, și vor continua până la ora 9.00 a următoarei zile.
De loc din comuna Stănișești (jud. Bacău), Ana Cătăuță – director de relații externe în cadrul Băncii Mondiale – a revenit acasă pentru a pune umărul la proiectele județului natal. Cu o experiență îndelungată în instituțiile internaționale și la nivelul Senatului României, ca fostă directoare de cabinet a lui Mircea Geoană, Cătăuță spune că Bacăul trebuie să devină principalul centru economic al Moldovei, mai ales după investițiile derulate în timpul guvernării social-democrate 2017 – 2019: centură, aeroport, autostrada A13 Bacău – Brașov (a cărei proiectare este în curs de execuție).
Reporter: Ați decis să reveniți acasă, după un periplu în instituții internaționale, așa cum este Banca Mondială, și în politica centrală, ca fost director de cabinet a Președintelui Senatului, dl. Mircea Geoană. Prezentați-vă succint pentru cititorii care încă nu vă cunosc.
Ana Cătăuță: Sunt un om extrem de muncitor și loial oamenilor la care țin și pe care îi respect. Am doi părinți minunați, foști profesori, care mi-au călăuzit viața și s-au asigurat că nu mă abat de la valorile cu care m-au crescut: omenie, respect și frică de Dumnezeu. Am un frate preot și o soră învățătoare, dar și patru nepoți și nepoate minunați. Am plecat din Bacău pentru a urma cursurile facultății pe care mi-o doream, cea de Științe Politice, dar Bacăul a fost mereu o parte importantă a vieții mele. Imaginați-vă că până și șeful meu din Washington, în perioada în care am lucrat la Banca Mondială, știa că eu sunt din Bacău, unde este Bacăul pe hartă și cât de mult m-a format ca om. Bacăul este acasă, locul în care mă încarc cu energie și unde sunt oamenii dragi mie – familia și prietenii cei mai apropiați.
Ana Cătăuță, Mircea Geoană și guvernatorul Mugur Isărescu
Reporter: Cum v-a marcat experiența activității alături dl. Mircea Geoană, în timpul mandatului său de Președinte al Senatului României? Cum ați califica această experiență și, ulterior, pasul făcut în direcția candidaturii la Parlament? De ce ați renunțat la activitatea de la Banca Mondială?
Ana Cătăuță: Într-adevăr, în politică, mentorul meu este domnul Mircea Geoană. Cu el am lucrat mulți ani și de la dânsul am învățat cum funcționează lucrurile la nivel internațional și că ceilalți te tratează așa cum le permiți tu să te trateze. Am văzut șefi de stat și de guverne care îl respectau chiar și atunci când nu avea o funcție publică. Pentru că ei vedeau omul, nu poziția pe care o deținea. Nu regret că am renunțat la funcția de la Banca Mondială pentru a candida la Bacău. Perioada extraordinară petrecută acolo, oamenii profesioniști și minunați cu care am avut ocazia să lucrez sunt oportunități pentru care îi mulțumesc lui Dumnezeu. Însă, a venit momentul să fac mai mult și pentru județul meu natal. Nu a fost o decizie ușoară, dar a fost o decizie corectă. Am intrat în politică pentru că este sigurul loc unde deciziile tale contează cu adevărat și unde poți să faci bine într-un timp relativ scurt. Acum este nevoie de oameni care să pună umărul la muncă în folosul cetățenilor.
Anca Cătăuță și Maros Sefcovic, vicepreședinte al Comisiei Europene
Reporter: Trecem printr-o criză medicală severă ale cărei consecințe ne vor afecta viețile, mult timp de acum înainte. Ce credeți că trebuie să reținem din această pandemie?
Ana Cătăuță: Cred că din această criză trebuie să învățăm câteva lucruri importante despre care toți politicienii vorbesc, dar puțini acționează. În primul rând, sistemul sanitar trebuie întărit. PSD a făcut un lucru foarte bun când a crescut salariile medicilor. Imaginați-vă cum ar fi arătat România acum dacă nu reușeam să oprim exodul medicilor. Și așa sistemul abia poate să facă față și, din păcate, în multe locuri a clacat. Dar gândiți-vă ce dezastru ar fi fost dacă aveam și mai puțini medici și asistenți. Acum trebuie să înțelegem că românii au nevoie de spitale bine dotate, curate, accesibile pentru toți, nu de spitale private cum visează cei de la PNL, care caută să monetizeze bolile oamenilor. Colegii mei, precum doamna doctor Bianca Purcărin, au venit cu soluții concrete și care vor funcționa negreșit. Pentru că ei se luptă zilnic pentru salvarea vieților și ei știu de ce este nevoie în mod concret.
„PSD a făcut un lucru foarte bun când a crescut salariile medicilor. Imaginați-vă cum ar fi arătat România acum dacă nu reușeam să oprim exodul medicilor.”
Reporter: Și educația a fost puternic afectată de lipsa de soluții din guvernul Orban. S-au promis sute de mii de tablete, facilități pentru copii, dar nu s-a făcut mai nimic. Școala a fost exilată în online…
Ana Cătăuță: Aveți dreptate. Iată că mai trebuie să învățăm și că accesul la educație nu trebuie să țină cont de familia sau localitatea în care te naști. Eu văd lucrurile astfel: copiilor trebuie să le asiguri acces egal la educație de calitate, cu profesori pregătiți și motivați. Apoi, decide fiecare cât de mult folosește această oportunitate pentru a se dezvolta. Eu dacă nu mă țineam de carte, nu ajungeam nici la Senat, nici la Banca Mondială, nici să stau la aceeași masă cu oameni importanți din țară și din străinătate. Pentru mine, educația a fost șansa la o viață mai bună. Iar aceeași șansă trebuie să fie pentru toți copiii din România.
Ana Cătăuță, deputatul Ionel Floroiu și Bogdan Popa, primar Stănișești
Vorbeam cu sora mea care predă într-o comună de lângă Bacău și care îmi povestea cum mama unui copil din clasa sa i-a spus că are doi copii și un singur telefon și va trebui să îl împartă între cei doi copii. Și acesta este un caz aproape norocos. Sunt aprox.1 milion de copii în România care nu au acces la învățarea online. Iar asta mă revoltă puternic! Ce vină au acești copii că sunt conduși de niște incompetenți, care nu dau doi bani pe viitorul lor? Cum să furi șansa unui copil doar ca să te prefaci tu că iei măsuri? Este strigător la cer, iar acest lucru nu poate să rămână așa.
„Sunt 1 milion de copii în România care nu au acces la învățarea online. Iar asta mă revoltă puternic! Ce vină au acești copii că sunt conduși de niște incompetenți, care nu dau doi bani pe viitorul lor?”
„A13 Bacău – Brașov este cea mai viabilă conexiune prin autostradă a Moldovei cu Transilvania”
Reporter: Revenind în plan local, faceți parte dintr-o echipă politică, cea a PSD, care în Bacău are câteva realizări notabile, de anvergură: aeroport, centura Bacăului, promovarea autostrăzii A13 Bacău – Brașov, investiții de amploare în domeniul medical. Plecând de la experiența la Banca Mondială, cum vedeți dezvoltarea Bacăului în următorii ani?
Ana Cătăuță: Așa cum am spus și la finalizarea investițiilor de la Aeroportul Internațional „George Enescu”, un lucru pe care l-am învățat în experiența acumulată la Banca Mondială și nu numai este că fără zone metropolitane puternice, conectate prin infrastructură terestră, feroviară și rutieră, România nu are cum să se dezvolte economic și să își susțină creșterea pe termen lung. În studiul Orașe – Magnet, realizat de colegii de la Banca Mondială în octombrie 2019, ce a analizat prioritățile de dezvoltare ale județului Bacău și preferințele cetățenilor, pe primul loc, cu peste 50% din voturi, este construcția autostrăzii A13 Bacău – Brașov. Cea mai viabilă variantă din punct de vedere economic și al stadiului de implementare de traversare a Carpaților și de conectare a Moldovei cu Ardealul și, apoi, cu Vestul Europei din cele existente. Și, cred eu, singura care are șanse să se construiască în următorii ani, din cele existente.
Ar fi o oportunitate extraordinară de a conecta, prin autostradă, Bacăul, unde există cel mai puternic grup aeronautic din țară Aerostar, cu Brașovul unde – la Ghimbav – grupul Eurocopter construiește printre cele mai moderne elicoptere din lume. Am putea pune bazele unei „Aviation Valley”, pe coridorul Bacău-Brașov, mai ales că Aerostar este centru de excelență pentru mentenanța F16.
E clar că, la Bacău, PSD a avut o viziune de dezvoltare concretizată în aeroport, centură și autostradă. Există premise certe de transformare a Bacăului într-un puternic hub regional pe zona logistică și comercială, generator de locuri de muncă și care să atragă investiții substanțiale.
Pe lângă infrastructură, mai sunt o serie de elemente ce contribuie la dezvoltarea unei zone: înființarea unor birouri pentru atragerea de investiții private, străine și autohtone, dezvoltarea învățământului profesional în sistem dual, fostele școli de meserii, stimularea antreprenoriatului local și întărirea capacității administrative de pregătire și implementare a proiectelor de investiții. Toate aceste lucruri nu sunt proiecte abstracte, rupte de realitate. Ele pot fi realizate și vor conduce la dezvoltare economică. Pentru că Bacăul are toate ingredientele să devină cel mai dezvoltat județ din Moldova. Ne-am cam săturat să fim mereu la coada clasamentelor, când noi știm că putem și merităm mai mult.
Publicat de SC DEȘTEPTAREA SA, la comanda PSD, cod mandatar 11200020
Am constatat faptul că cei de la Mișcarea Populară, prin vârfurile de lance, Sergiu Sechelariu-candidat pentru Senat și Ion Melinte-candidat pentru Camera Deputaților, abordează un stil direct de campanie în care mesajele populiste și manipulatoare lipsesc cu desăvârșire. În viziunea lor, schimbarea, atât de clamată de către toți reprezentanții partidelor cu pretenții, nu se rezumă la locuri de muncă create pe coli A4, autostrăzi pe planșete sau spitale amplasate peste tot în țară, în funcție de dorința unui anume politician. Schimbarea adevărată trebuie să reprezinte voința cetățenillor și să reflecte actualele cerințe ale realității socio-economice.
Dar ce își propun cei de la PMP?
Sergiu Sechelariu este adeptul restartului politic.
„Nicio reformă economică, niciun program de dezvoltare a infrastructurii rutiere nu poate fi pus în aplicare și va rămâne doar la stadiul de vorbe sau, cel mult, de proiecte, atâta timp cât oamenii nu-și vor recâștiga încrederea în clasa politică prin reformarea acesteia, prin restructurarea fundamentală a instituțiilor statului și promovarea meritocrației astfel încât acestea să își axeze activitatea pe pachete legislative ce corespund actualei etape pe care o parcurgem.”
Sergiu Sechelariu
Din start, Sechelariu a precizat că este în asentimentul colegului său Ion Melinte, mai exact este adeptul promovării spre aprobare în plenul viitorului parlament a 4 mari proiecte legislative care să prevadă:
1.Reducerea numărului de parlamentari la 300, în fapt punerea în aplicare a voinței covărșitoare a românilor exprimată la referendumul organizat în noiembrie 2009.
2.Modificarea radicală a legii 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor care reglementează imunitatea parlamentară.
Referindu-se la acest aspect, Ion Melinte a subliniat faptul că trebuie eliminate în totalitate cazurile în care diverși parlamentari suspectați de săvârșirea unor fapte ce contravin prevederilor legale și care nu au nicio legătură cu activitatea politică au fost scutiți de procedura cercetărilor penale, ascunzându-se sub mantia protectoare a imunității parlamentare.
„Deputații și senatorii nu sunt niște privilegiați ai societății, ba, dimpotrivă, parlamentarii trebuie să fie un model de conduită civică și politică. Într-o Românie europeană, educată, sănătoasă și creștină, toți oamenii indiferent de pregătire, statut, etnie sau apartenență politică sunt egali în fața legii având drepturi, libertăți și obligații în mod egal.”
Ion Melinte
O altă temă important ce reprezintă pentrucei din PMP un obiectiv obligatoriu de materializat este ELIMINAREA PENSIILOR SPECIALE, ele fiind complet nejustificate vis-à-vis de anumite categorii, dar reprezintă și o formă de discriminare privind acordarea dreputului de pensie. Mai concret, cei de la PMP sunt total împotriva acordării acestor beneficii substanțiale și nemeritate tuturor aleșilor locali sau de nivel național. „O asemenea modificare legislativă se poate face cu respectarea tuturor prevederilor constituționale doar dacă reprezentanții tuturor partidelor își propun să nu mai mimeze dorința de eliminare a pensiilor speciale, simulând adoptarea unor prevederi incomplete cu scopul clar de a fi respinse de Curtea Constituțională. Un fel de noi am dorit dar s-a opus Curtea”, spune Ion Melinte.
Și dacă reformarea clasei politice reprezintă pentru cei din PMP punctul de plecare în ceea ce privește strategia de dezvoltare pe termen mediu și lung, „revenirea la alegerile locale în 2 tururi reprezintă baza democrației prin care oamenii să își aleagă reprezentanții fără a mai ajunge la paradoxala situație când un edil al unui municipiu reședință de județ, cu aproape 167.000 de mii de cetățeni cu drept de vot să fie ales doar de 14.000 dintre aceștia”, susține Sechelariu. Reprezentativitatea dată de un număr cât mai mare de voturi întărește autoritatea executivului și legislativului local, dar sporește și încrederea oamenilor în actualul administrativ.
Este momentul să recunoaștem în mod deschis faptul că de actuala stare în care se află România, incapabilă de a gestiona actuala criză, clasa politică poartă o mare responsabilitate. Nu există nicio justificare pentru tragediile care au marcat societatea. Tocmai din acest motiv, ne dorim ca politicienii, indiferent de culoarea politică să abordeze cu seriozitate și fără judecăți partinice toată problematica sferei economice pentru a găsi soluții viabile de rezolvare a tuturor problemelor cu care românii se confruntă.
Tocmai din acest motiv, PMP și-a propus pentru legislatura 2020-2024 o politică prin care să redăm încrederea oamenilor în statul român, deoarece forța și autoritatea unui stat nu constă în capacitatea acestuia de a constrânge, ci în modul deschis, transparent și corect de a relaționa cu cetățenii prin instituții suplesifiabile care să lucreze direct în folosul oamenilor, având capacitatea de a se autocorecta în cazul în care diverse activități fundamentale nu functionează. Aceste principii stau la baza programului PMP care își propune ca prin măsurile de reformare a clasei politice și, implicit, a instituțiilor statului să pună interesul cetățeanului pe primul loc al activității.
Partidul Mișcarea Populară va fi în permanență un motor de consolidare a democrației fiind doar la dispoziția cetățeanului, excluzând astfel orice strategii sau înțelegeri care nu au în centrul lor respectul față de contriuabili, fiind astfel alături de oameni și de aspirațiile lor de a trăi într-o țară în care premisele dezvoltării economice să nu mai fie doar simplă promisiune electorală, ci o realitate pe care să o perceapă în mod direct.
Reiterăm angajamentul formațiunii ca, imediat după alegerile din 6 decembrie, să contribuim la formarea unui guvern responsabil care să admită că cele 4 condiții esențiale care sunt pentru noi obiective clare în fața națiunii NU SUNT NEGOCIABILE.
Este vorba despre revenirea la 2 tururi pentru alegerile locale, un parlament format din 300 de reprezentanți așa cum au cerut românii la referendumul din 2009, eliminarea pensiilor speciale și reglementarea imunității parlamentare, aceasta rezumându-se doar la declarații și acțiuni politice.
Publicat de SC Deșteptarea SA, la comanda PMP Bacău, cod mandatar 11200012
Statul acordă până la 50 de hectare de teren agricol tinerilor fermieri. Facilitatea este prevăzută de un normativ care modifică normele de aplicare a legii privind funcţionarea Agenţiei Domeniilor Statului. Suprafețele pot fi concesionate sau arendate pe o perioadă de 20 de ani.
Fermierii cu vârsta de până în 40 de ani pot primi gratuit terenuri de la stat, deținute de Agenția Domeniilor Statului (ADS). Condiția principală este ca solicitanții să se angajeze că, în termen de un an de la data semnării contractului, vor înființa o fermă, în cadrul căreia vor avea calitatea de șef de exploatație.
În plus, aceștia trebuie să fi absolvit o facultate de profil agricol (agroalimentar, veterinar, economie agrară, mecanică agricolă, inginerie economică în agricultură și dezvoltare rurală). Sunt eligibili și cei care au doar studii medii, post-liceale sau școli profesionale în domeniu, la unități de învățământ acreditate. Terenurile de la stat pot fi concesionate sau arendate, pe o perioadă de 20 de ani.
Ce trebuie să conțină dosarul
Cei care vor să obțină gratuit aceste terenuri trebuie să depună la sediul ADS sau să transmită prin poșta electronică un dosar care să conțină, pe lângă cererea de principiu în care să fie trecute datele personale (numele, prenumele, data nașterii, studiile, domiciliul), precum și comuna și județul pe raza căruia se află terenul solicitat, suprafața solicitată, actul de identitate, diplomele de studii de profil și o declarație pe propria răspundere a solicitantului din care să reiasă faptul că nu a avut contracte încheiate cu ADS.
Deja, prima sesiune de contractare a terenurilor cu destinaţie agricolă din administrarea ADS s-a derulat, în perioada 26 octombrie – 6 noiembrie 2020. Conform listei publicate de ADS, doar 61 din 125 de cereri sunt eligibile. Tinerii fermieri sunt din județele Călăraşi, Dolj, Dâmboviţa, Galaţi, Satu Mare şi Hunedoara.
– Bre, Dionisie, uite, fu ambasadorul american la noi în oraș. Dacă te întâlneai cu el pe stradă și dacă intra în vorba cu tine, ce i-ai fi zis?
– Crezi că aș mai fi încăput și eu pe stradă?
– Să zicem că da…
– Păi, cum să-ți spun… i-aș fi zis că o fi bună America, dar prea ne tratează cum ne tratau rușii…
– Păi n-avem noi parteneriat strategic cu americanii?
– Și cu rușii n-aveam?! Noi le dădeam petrolul și ei, în schimb, ne luau grâul… Crezi că americanii-s mai altfel? Ne-au interzis să lucrăm cu chinezii ca să terminăm centrală atomică de la Cernavodă, că nu-s buni, noi trebuie să lucrăm cu americanii. Nici 5G-ul chinezesc nu-i bun pentru noi, doar ăla american este bun. Dar suntem buni să trimitem soldați în războaiele lor, alea în care ei câștigă și noi pierdem.
– Bă, tu ești comunist!
– Ba, s-avem pardon, din care comunist crezi că aș fi? Din ăla internaționalist, venit cu tancurile ruseșți în ’45 sau din ăla naționalist care a ajutat americanii să negocieze cu China sau să încheie războiul din Vietnam?
– Iar ajungi la americani…
– Păi nu crezi că ar trebui să le reamintim niște lucruri?
– Și crezi că ajută la ceva?
– Ei oricum nu o să-și amintească episoadele de genul ăsta, că sunt tipul de oameni care sunt învățați că li se cuvine totul. Noi trebuie să ne amintim că n-am fost tot timpul niște sclavi pentru un hegemon cu aere de faraon. Că a mai fost un Dariu al lui Istaspe care a venit și a cerut pământ și apă…
În aceste zile este în plină desfășurare Campionatul Național de Gimnastică Artistică, eveniment sportiv organizat de către Federația Română de Gimnastică, la care își dau concursul sportivi de la toate cluburile din țară.
Competiția a respectat condițiile sanitare impuse de pandemie, iar gimnastele care au avut probleme medicale nu au fost primite în concurs.
SCM Bacău a participat la această competiție cu opt sportive, iar evoluția lor a fost răsplătită după cum urmează: Alexia Blănaru, medalie de aur la „sărituri” și medalie de argint la „sol”, iar echipa Nivel 2, formată din Adina Blănaru, Diana Păun, Eliza Boboc, Maria Bârgăuanu și Adina Păvăluc, s-a încununat cu medalia de argint.
Evoluții apreciabile au avut și sportivele Maria Abuziloae și Erica Andronache (pregătite de antrenoarele Alexandra Roșu și Mihaela Bucur) – Nivel 2 individual, precum și Teodora Ancuța – Nivel 3 individual, sportive care s-au calificat în finale. Gimnastele de la SCM Bacău sunt pregătite de antrenorii Corneliu Agop, Vasilica Agop și Mirela Păun.
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bacău a mai primit o tranșă de 16.110 doze de vaccin antigripal. Până acum, județului nostru i-au fost repartizate de către Ministerul Sănătății în total 41.470 de doze, din necesarul estimat de circa 65.000. Au fost deja vaccinate 21.966 de persoane, respectiv cele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii, cardiovasculare și metabolice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medical, precum şi gravidele, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății. Acest vaccin a fost distribuit către medicii de familie, spitale și instituții de ocrotire.
ATENȚIE! Bolie respiratorii nu se lasă nici ele, chiar dacă suntem în plină pandemie de coronavirus. O situație oficială, transmisă tot de DSP Bacău, arată ca în numai o săptămână (intervalul 09.11-15.11.2020), s-au înregistrat nu mai puțin de 775 de infecții acute a căilor respiratorii (e drept că în ușoară scădere față de săptămâna trecută, dar tot multe sunt pentru această perioadă !), cu 26 de internări, și 260 de pneumonii și bronhopneumonii, cu 82 de internări. Cea mai afectată grupă de vârstă este între 0 și 14 ani, în special la infecțiile respiratorii (97 la vârsta 0-1 an, 105 la 2-4 ani, 186 la 5-14 ani), dar au fost confirmate cazuri și la adulți, de peste 40, 50 și 65 de ani, mai ales la pneumonii (22 la vârsta 15-49 de ani, 24 la vârsta 50-64 de ani și 29 la peste 65 de ani).
Din această lună, băcăuanii care cunosc avantajele titlurilor de stat, pot subscrie în cadrul cunoscutului program „Tezaur”. Perioada de subscriere se va încheia pe data de 14 decembrie 2020, timp în care cei interesați pot cumpăra titluri de stat, destinate exclusiv populaţiei, cu valoare nominală de un leu, având maturităţi de unu, doi şi trei ani.
Aceste emisiuni reprezintă o alternativă de economisire avantajoasă pentru români, în condițiile în care câștigurile provenind din dobânzi sunt neimpozabile. Astfel, rata dobânzii este de 3,5% – un an, 3,75% la doi ani, 4% la trei ani, fără plafon individual de subscriere. Titlurile de stat pot fi cumpărate atât de la unităţile Trezoreriei Statului (între 17 noiembrie și 11 decembrie 2020), cât și de la unităţile poștale de stat (17 noiembrie – 10 decembrie 2020, în mediul urban, şi în perioada 17 noiembrie – 12 decembrie 2020, în mediul rural).
Poate achiziționa titluri „Tezaur” orice băcăuan care a împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, putând anula, eventual, achiziția, prin depunerea unei simple cereri, evident, în perioada de subscriere. Programul „Tezaur” a avut un succes neașteptat la nivel de județ, numai anul trecut, de exemplu, fiind înregistare 1.776 subscrieri, în sumă totală de aproape 110 milioane de lei.
Răsfoind presa, am dat de o ştire aruncată la subsolul paginilor. Mi-a atras atenţia, mai ales că, în subtitlu era pomenit numele ţării noastre: România, țara din UE cu cele mai multe WC-uri în spatele curții. Informaţia a fost prilejuită de marcarea, la 19 noiembrie, a Zilei Mondiale a Toaletei, stabilită de Adunarea Generală a ONU, în anul 2013.
Astfel, Organizaţia Naţiunilor Unite îşi propune, prin Obiectivul de dezvoltare durabilă numărul 6 (ODD 6) să garanteze ca până în 2030 nimeni să nu îşi mai facă nevoile în aer liber şi toţi să aibă acces la toalete şi canalizare. În prezent, 4,2 miliarde de oameni trăiesc fără toalete şi 1 miliard îşi fac nevoile în aer liber. Impactul unei astfel de expuneri are efecte devastatoare asupra sănătăţii publice, de aceea, în 2020, Ziua Mondială a Toaletelor se concentrează pe canalizarea şi salubritate durabile, alături de apă curată şi facilităţi de spălare, pentru a ajuta la protejarea sănătăţii şi la stoparea răspândirii bolilor infecţioase mortale, cum ar fi COVID-19.
Anticipând Ziua Mondială a Toaletei, Eurostat publică o statistică din care reiese că România este țara europeană cu cele mai multe WC-uri în fundul curții. Astfel, în ţara noastră, 24,2% din toalete nu sunt conectate la rețeaua de canalizare, Bulgaria este pe penultimul loc, cu 13,2%, urmează Lituania (10.0%), Letonia (8.7%), Estonia (4.7%) și Ungaria (3.1%). La polul opus se află Suedia unde absolut toate toaletele sunt legate la rețeaua de canalizare, urmată de Luxemburg, Malta, Olanda și Slovenia (toate cu 0.1%) și Germania (0.2%).
În acest moment, în lume, ca fapt divers, mai multe persoane au un telefon mobil decât acces la grupuri sanitare. Din cele peste 7 miliarde, 6 miliarde dețin un telefon mobil și numai 4,5 miliarde au acces la toalete.
La intervenția noastră, a parlamentarilor PNL de Bacău, Guvernul Orban este pe cale de a inversa prioritatea autostrăzilor cerute de Moldova, în sensul de a face tronsonul Bacău – Brașov să devină prioritatea numărul 1 și să intre în programul de investiții UE în perioada 2021-2027 în Programul European de Transport (POT).
Săptămâna viitoare, împreună cu ministrul Fechet, vom discuta cu premierul Ludovic Orban și cu ministrul transporturilor Lucian Bode pentru modificarea Masterplanul pe Tranport (MPGT) aprobat, astfel încât autostrada Bacău – Brașov să devină realitate până în 2027. Această nouă strategie a Guvernului României urmează a fi prezentată Comisiei Europene imediat după instalarea noului guvern, adică după 1 ianuarie 2021.
În această situație se află coridorul Bacău -Brașov/A13 care în acest moment este pe TEN-T Comprehesive (coridor secundar) și care se dorește a fi transformat într-un coridor TEN-T CORE (coridor principal), iar Târgu Mureş -Târgu Neamț să fie transformat din TEN-T CORE (coridor principal) în TEN-T Comprehesive (coridor secundar).
Traseul şi legăturile sale cu reţeaua existentă sunt prezentate în figura de mai jos. Aceasta arată cum acest segment conectează coridorul Bucureşti-Braşov via Ploieşti cu zona de nord-est a ţării – axa Bacău-Iași – legând România de Republica Moldova, adăugând prin urmare valoare adăugată la nivel european.
Fermierii din stânga Siretului trebuie sprijiniți pentru a oferi băcăuanilor legume proaspete
Săptămâna trecută, la invitația senatorului Daniel Fenechiu, a fost prezent în județul Bacău ministrul agriculturii Adrian Oros.
• Sistemul de irigații din bazinul Siretului trebuie să devină o realitate
O primă întâlnire a avut loc la Podu Turcului, unde ministrul Oros s-a întâlnit cu marii cultivatori, unul dintre elementele importante de discuție fiind atât asigurarea și plata subvențiilor, cât, mai ales, prezentarea obiectivelor Guvernului Orban și prezentarea oportunităților de finanțare europeană prin programul 2021-2027, fondurile de investiții contribuind la dezvoltarea infrastructurii de irigații din bazinul Siretului, senatorul de Bacău, Daniel Fenechiu subliniind că „este necesară finanțarea infrastructurii de irigații pe valea Siretului din Fondul de redresare și reziliență, un fond de 6,5 miliarde euro. Investițiile în sistemul de irigații, în depozite moderne și în unități de procesare, pot contribui la crearea de locuri de muncă în toată zona Siretului.”
• Fermierii din stânga Siretului trebuie sprijiniți pentru a oferi băcăuanilor legume proaspete
Guvernul PNL, Ministerul Agriculturii va pune la punct o rețea națională de colectare a produselor agricole, rețea care trebuie să fie alimentată de către producătorii de legume și fructe din zona Siretului și care – prin depozitele care trebuie să devină funcționale – pot asigura bacăuanilor legume și fructe pe tot parcursul anului. Discuțiile cu fermierii din Pâncești și cu reprezentanții Asociației Pomicole Itești, ne-au determinat să cerem ministrului Agriculturii să aibă în vedere alocarea banilor din programul de 750 de milioane euro gestionat de către MADR pentru construcția unui depozit de legume – fructe, capabil să asigure băcăuanilor legume și fructe pe tot parcursul anului.
„Cumpărăm de la oameni pe care îi cunoaștem, pe care îi susținem, folosim produse locale, ne mândrim cu ceea ce se produce în zona noastră. Antreprenorul local simte cel mai bine pulsul comunității. El știe care este nivelul de trai al oamenilor, care este puterea lor de cumpărare, simte declinul sau creșterea economică din zonă. Înțelege cel mai bine nevoile societății în care își desfășoară activitatea.Din acest motiv, consider că vocea antreprenorilor locali trebuie auzită!”, a declarat senatorul de Bacău Daniel Fenechiu.
Toate localitățile băcăuane trebuie să să beneficieze de apă, canalizare și gaz
A fi european înseamnă să ai în casă apă, canalizare și gaz
Voi iniția urgent procedurile pentru depunerea de proiecte pentru introducerea gazului în toate localitățile din județul Bacău, în special în localitățile din partea stângă a Siretului, a mai spus senatorul Daniel Fenechiu, prin accesarea programului Guvernului PNL și susținut de fonduri europene și guvernamentale prin Ordonanța Guvernului României 128 din 31 iulie 2020 prin care sunt alocate 800 milioane euro, la care se adaugă 235 milioane euro prin POIM gestionat de către Ministerul Fondurilor Europene.
„Alimentarea cu apă, introducerea rețelei de canalizare și dezvoltarea rețelelor de gaz reprezintă cea mai mare prioritate pentru mine ca senator de Bacău. În ultimii patru ani, am fost în fiecare localitate din județul Bacău și am constatat că multe localități, în special cele care au primari PNL, au fost pur și simplu pedepsite de către PSD, oamenii confruntându-se cu lipsa apei curente, a canalizării sau a gazului. Mai mult, localitățile din stânga Siretului trebuie sprijinite cu fonduri pentru ca viața oamenilor să fie una care să beneficieze de condiții europene de trai”, a opinat senatorul de Bacău, Daniel Fenechiu.
La începutul acestei luni, senatorul Fenechiu a avut o discuție cu ministrul secretar de stat Cătălin Iapă de la Ministerul Dezvoltării, a arătat că acest minister a semnat un memorandum prin care se va face o supracontractare de 2,4 miliarde de euro pentru finanţarea proiectelor din lista de rezervă de pe axele 4, 3, 10 şi 13.
Reamintim că Guvernul Orban a lansat în 2020 un program pilot finanţat din fonduri europene, prin care se dorește extinderea reţelelor de gaz din România. Obiectivul programului a fost conectarea satului românesc la gazul românesc extras din Marea Neagră, resursă de gaz care este o comoară, care mai devreme sau mai târziu va trebui extrasă, însă pentru a ajunge să fie folosite trebuie să extinse şi aceste reţele de gaze de distribuţie.
Publicat de SC DEȘTEPTAREA SA, la comanda PNL, cod AEP 11200025
La data de 18 noiembrie a.c, în jurul orei 23.30, poliţiştii Postului de Poliţie Tamaşi, au oprit, pentru verificări, un bărbat de 46 ani, din comuna Gioseni, care conducea un autoturism pe DJ 252, pe raza comunei Buhoci.
Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
La aceeaşi dată, în jurul orei 23.30, poliţiştii Postului de Poliţie Luizi-Călugăra, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au observat un autoturism care se deplasa sinuos pe strada Emil Brăiescu, pe raza comunei Măgura.
Din verificările poliţiştilor a rezultat că la volanul autoturismului în cauză se afla un bărbat de 40 ani, din comuna Mărgineni, iar în urma testării acestuia cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 0,52 mg-l alcool pur în aerul expirat.
În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
În ambele cazuri poliţiştii i-au sancţionat contravenţional pe cei doi conducători auto, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020.
Ministerul Apărării Naţionale pregăteşte joi un zbor pentru transportarea, cu o aeronavă militară, a unor pacienţi COVID care nu mai au locuri în Bucureşti, informează MApN.
Transportul se va face din Baza 90.
Conform sursei citate, pacienţii din prima cursă a aeronavei C 27J Spartan vor fi preluaţi de pe aeroporturile Bacău şi Iaşi.
Reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase din Iași au precizat că se pregătesc să primească doi pacienți aduși de avionul Spartan pe Aeroportul Internațional Iași, care vor fi internați la spitalul modular de la Lețcani. „În cursul zilei de astăzi alți cinci pacienți ATI vor veni de la București spre Iași, și doi dintre ei vor fi preluați în secția de ATI de la Lețcani”, a declarat dr. Carmen Dorobăț, managerul unității medicale.
Managerul Institutului Victor Babeș din București, Emilian Imbri, a explicat la Digi24 cum s-a ajuns la această situație critică.
Medicul a spus că la institutul pe care îl coordonează sunt ocupate toate cele nouă paturi de la ATI, situație care era previzibilă și referitor la care s-au tras de luni de zile semnale de alarmă.
Ziua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an, în a treia joi din luna noiembrie, în scopul sensibilizării populației României în ceea ce privește beneficiul renunțării la fumat.
Agenţia Naţională Antidrog (ANA) se alătură campaniei de marcare a acestei zile, prin activități și măsuri specifice menite să informeze și să tragă un semnal de alarmă cu privire la efectele nocive determinate de fumat în general.
Astfel, la nivel național, Agenția Națională Antidrog, prin Centrele de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, va desfășura o campanie on-line de informare, sensibilizare şi conştientizare cu privire la pericolele consumului de tutun şi practicile comerciale ale companiilor de tutun.
Tema este în concordanţă cu cea propusă anul acesta de Organizația Mondială a Sănătății pentru marcarea Zilei Mondiale Fără Tutun #TobaccoExposed, care urmăreşte să prevină consumul de tutun în general, prin protejarea tinerilor de influența industriei tutunului și prin demontarea miturilor și expunerea tacticilor de manipulare utilizate de această industrie.
Prin activitățile realizate în cadrul campaniei de marcare a Zilei Naționale Fără Tutun, Agenția Națională Antidrog își propune să contribuie la conștientizarea tinerilor în legătură cu manipularea de către companiile din industria tutunului, prin diversitatea produselor din tutun și atractivitatea design-ului, gratuitatea produselor etc., urmărind, în acelaşi timp, informarea și educarea noilor generații cu privire la riscurile fumatului activ și pasiv.
La nivel local, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău (CPECA) a organizat împreună cu partenerii de la Biblioteca Județeană ”Costache Sturdza” Bacău un workshop pe tema prevenirii consumului de tutun. Astfel, specialiștii CPECA Bacău au oferit informații angajaților Bibliotecii Județene într-un cadru restrâns și respectând toate reglementările impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov-2.
Totodată, prin campania națională ”Fii Liber!”, s-a dorit îmbogățirea fondului de carte al Bibliotecii Județene și a filialelor, prin oferirea unui număr de 8 Ghiduri de Prevenire în Domeniul Drogurilor adresate specialiștilor – cu precădere specialiștilor în domeniul educației. Prin punerea la dispoziția publicului larg a acestor resurse, reprezentații CPECA Bacău își propun să ofere variante facile de informare și pregătire pentru specialiști în vederea îmbunătățirii activităților de prevenire a consumului de droguri în rândul elevilor.
În această perioadă, în mediul online, CPECA Bacău a oferit elevilor și cadrelor didactice de la Colegiul Teoretic ”Henri Coandă” Bacău informații utile cu privire la manipularea realizată de companiile din domeniul industriei de tutun (peste 20 de cadre didactice și peste 600 de elevi).
O altfel de expoziție va putea fi vizualizată de publicul larg începând de săptămâna viitoare pe site-ul Bibliotecii Județene ”C. Sturdza” Bacău și pagina de Facebook a CPECA Bacău grație eforturilor depuse de elevii și profesorii de la Colegiul Național de Artă ”George Apostu” Bacău.
Potrivit rezultatelor Studiului în şcoli privind consumul de alcool, tutun şi droguri ilicite în România – ESPAD 2019, realizat de Agenţia Naţională Antidrog:
Consumul de tutun în rândul adolescenţilor se menţine la valori similare celor observate în studiul anterior. Astfel, consumul de tutun de-a lungul vieții (care au consumat cel puțin o dată în viață) este de 49,5%, față de 41% media europeană.
Diferenţiat pe sexe, se observă valori asemănătoare ale consumului de tutun, atât în rândul băieţilor, cât şi al fetelor, ceea ce înseamnă că fetele tind să adopte acelaşi comportament de consum (49,4% băieți, față de 49,6% fete).
Consumul de ţigări în ultimele 30 de zile (consumul actual) își menține un nivel similar celui observat în anul 2011, ajungând la 31,2%.
Consumul zilnic de țigări în ultimele 30 de zile revine la valoarea înregistrată în anul 2011, respectiv18,4%.
Faţă de riscurile consumului de tutun, adolescenţii au o percepţie mai scăzută asupra consecinţelor nefaste la care se expun, în proporţie de 12% aceştia văzând un risc ridicat dacă fumează ocazional. Aceeaşi percepţie scăzută asupra riscului ridicat o au adolescenţii şi faţă de consumul ţigărilor electronice 1-2 ori, doar 9,1% dintre ei indicând în acest tip de comportament un risc ridicat. În schimb, 59% apreciază ca fiind un risc ridicat să fumeze unul sau mai multe pachete de ţigări pe zi.
Aveți nevoie de o comparație bună de monitoare pentru PC? Nu sunteți sigur ce monitor să cumpărați pentru computer, Macbook sau iMac? Cine a spus că oamenii nu mai cumpără computere și cumpără doar tablete sau laptopuri? Care este cea mai bună marcă de monitoare?
Un PC bun va continua să fie necesar în multe situații, de exemplu pentru jocuri, și fiecare PC bun trebuie să fie însoțit de un monitor bun, așa că vă prezentăm acest ghid pentru cumpărarea celor mai bune monitoare pentru PC.
Care sunt cele mai bune monitoare atât pentru a lucra, cât și pentru a vă juca jocurile video preferate? Nu au existat niciodată atât de multe ecrane de computer din care să alegi.
Două lucruri de reținut înainte de a începe:
De ce fel de monitor ai nevoie? O să-l folosești pentru a te juca? Pentru proiectare? Pentru a juca minesweeper? Trebuie să vă cunoașteți nevoile și să ajustați astfel calitatea și prețul monitorului.
Performanța este esențială pe orice monitor și, pentru aceasta, atât cât vă putem spune în acest ghid, este foarte important să mergeți și să vedeți monitorul în persoană. Apoi, căutați cea mai bună ofertă online, care este cu siguranță mult mai bună decât în orice magazin fizic.
Monitor – oferte eMAG
Care sunt cele mai bune mărci de monitoare PC și Mac?
Există mărci foarte bune de monitoare pentru PC și Mac precum Dell, Asus, LG, Samsung, Acer, BenQ, EIZO, AOC … și adevărul este că probabil nu vei da greș cu niciunul dintre ele, dar dacă este adevărat că depinde de producător, există monitoare mai bune pentru anumite activități: jocuri, birou, pentru fotografie. Să vedem ce ne oferă fiecare dintre ele:
LG: Marca coreeană produce monitoare ultrawide foarte bune sau monitoare 5K și 4K pentru munca de birou. Designul său este de obicei foarte frumos și prețurile sale sunt moderate.
Samsung: Dacă doriți un monitor QLED HDR curbat, Samsung este marca pe care o căutați. Prețurile lor sunt de obicei mai mari, dar de cele mai multe ori merită.
Asus sau Acer: Unele dintre cele mai bune monitoare pentru jocuri sunt de la Asus sau Acer. Ei tind să aibă un preț ridicat dacă mergeți la gama medie și înaltă, dar calitatea prețului este imbatabilă.
Dell, Acer sau HP: Realizează monitoare ieftine foarte bune pentru munca de birou.
BenQ și EIZO: Monitoare foarte bune pentru fotografie și editare video.
Câteva sfaturi pentru cumpărarea unui monitor bun:
– Cumpărați monitorul cu cel mai mare ecran pe care vi-l puteți permite buzunarul
– Încercați să cumpărați un monitor cu rezoluție 4K. În caz contrar, mergeți la 1.920 × 1.080 (FHD) cu un raport de aspect de 16: 9
– Dacă sunteți gamer, amintiți-vă că hardware-ul dvs. acceptă una dintre aceste două tehnologii: G-Sync pentru Nvidia sau FreeSync pentru AMD
– Pentru un monitor într-o culoare neobișnuită, în general trebuie să plătești suplimentar.
Bate vântul prin piață, la propriu. E greu de definit din care parte. Produse sunt pe tarabe, la fel și clienți. Vânzătorii, înfofoliți, se feresc să tușească. Să nu se interpreteze altceva. Se circulă pe sensuri unice, logic direcționate. La brânzeturi a rămas deschisă numai o latură. La fel și la flori. În spatele halei mari se improvizează, din materiale ieftine, pe structuri din cornier, adăpost pentru câteva tarabe, în aer liber.
Sper să mai țină vremea cu noi!
Așa se încuraja Marina Ababei, producător agricol din Holt, ieri în jurul orei unsprezece. Se proteja cât de cât de curent, cu o cutie din carton desfăcută, legată cu sfoară de rama goală a geamului din spate. Să țină puțin dos la șale.
„Am avut noroc că am dat ceapa. A mers anul ăsta bine și s-a făcut. Verdeață mai am de vândut trei cutii. Mărar, pătrunjel, țelină, din cultura de afară. Trebuie să stai ca să vinzi. Ieri am strâns până la două noaptea. Eram udă leoarcă. Nu puteam să mă mai mișc de spate. Am stat joi, vineri și sâmbătă aicea, și m-au luat rinichii și durerea de picioare. Și cu frigul care l-am acumulat acum… gata! La iarnă nu mai vin. Mai este ceva de recoltat și în solar. Mai dau ce mai pot. Să se facă toate baligă, și în beci și pe câmp. Muncim și ne îmbolnăvim de pomană.”
Marina Ababei
Tot pe aceeași latură, la tarabele situate lângă geamurile demontate, vinde și Vasile Atuducăi. Tot producător cu acte în regulă. Are la ofertă mere de Itești, la trei lei kilogramul. Glugă peste fes, mască, geacă, șorț, și ce o mai avea pe dedesubt.
„Stau până pe la trei-patru! Curentul ăsta ne omoară. Când mai ai măcar două laturi, un colț acolo, te mai adăpostești. Dacă e rece așa, nici oamenii nu vin. Îngheață și marfa… Și aici, la geam, e pericol social! Nu rezistăm dacă nu se găsește o soluție, să se facă ceva. Deja suntem îmbrăcați și nu-i frig afară. Ce facem când dă înghețul?”
Vasile Atuducăi
1 de 3
De la Administrația Piețelor Bacău, la întrebările privind buna funcționare și măsurile luate în această perioadă, am aflat următoarele: în urma hotărârilor adoptate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, privind funcționarea piețelor agroalimentare în spații închise, la nivel de primar și administrație locală a municipiului Bacău s-au căutat soluții pentru a veni în sprijinul cetățenilor. Pentru a nu închide de tot, s-a ales soluția îndepărtării geamurilor, acolo unde a fost posibil. Comercianții au posibilitatea să își desfășoare activitatea, oriunde în spațiul liber, pe teritoriul pieței. Așa este normal. Nu numai ei trăiesc din activitățile pe care le desfășoară.
Unde se fac amenajări temporare, în colțul pieței dinspre Biserca Sf. Nicolae, acolo se perpetuează deja o activitate, devenită tradiție în perioada de iarnă. Vin și expun spre vânzare, meșteșugari din toată regiunea Moldovei și Bucovinei. Căciuli din blănuri naturale, cojoace… Mulți, care trec prin piață, cred că se vor pune flori acolo. Noi sperăm să revină, în număr mare la noi, și anul acesta.