Costurile politice ale amendării bugetului: Fechet și Ghingheș, atac la Viziteu
Adoptarea cu cântec a amendamentului care a modificat amendamentul de acum trei luni care, la rândul său, a amendat propunerea de buget nu rămâne fără urmări politice. Aliații primarului Viziteu îl atacă pe acesta ca urmare a alianței de conjuctură cu Pro România.
Pentru a se adopta modificarea bugetului a fost nevoie de voturile consilierilor Pro România a fostului primar Cosmin Necula, pe care actualul primar nu l-a menajat în campania electorală deloc. Chiar dacă, anul trecut, primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu îl făcea cu ou și cu oțet pe Cosmin Necula, zilele acestea îi mulțumește pentru sprijin:
„Înțeleg faptul că pentru consilierii Pro România nu a fost un vot ușor. Ne-am bătut în campania electorală, ne-am criticat unii pe alții și cine știe, poate că în viitor vom fi iar competitori”, spune Viziteu.
„Mă bucur că cei 4 consilieri de la Pro România s-au exprimat pentru interesele Bacăului și ale băcăuanilor. Sper să fie începutul unei colaborări oneste, bazată pe respect și pe apărarea interesului public. Pentru mine, binele băcăuanilor este singurul lucru care contează”, a mai spus acesta.
Nu de aceeași parere este și noul președinte al PNL Bacău, Mircea Fechet. „Când defilezi cu sloganul «Oameni noi în politică», decizia de a-l numi director interimar la SSPM Bacău pe fostul primar PSD-Pro România arată o lipsă de respect față de electorat. Și nu numai”, spune acesta. „Primarul Viziteu însuși ne-a arătat de nenumărate ori nevoia restructurării Societății de Servicii Publice, care, conform spuselor sale, «nu doar că nu și-a îndeplinit scopul pentru care a fost creată, dar a reprezentat o povară pentru bugetul local, prin lucrări supraevaluate», a mai spus Mircea Fechet.
„Domnule primar Viziteu, oamenii care au ales schimbarea nu l-au sancționat prin vot pe fostul primar ca acum să ni-l aduceți înapoi în administrație”, a mai spus acesta.
Nici unul dintre cei mai apropiați (cândva) aliați ai primarului nu-l iartă. Viceprimarul Cristian Ghingheș, despre care se spune că ar putea rămâne curând fără funcție, bate apropouri față de apropierea dintre USR si Pro România:
„Trebuie să știți că față de niște politruci care tranzacționează funcționarea și dezvoltarea orașului nu am cum să fiu recunoscător niciodată, iar de mulțumit trebuie să le mulțumim doar cetățenilor pentru răbdare și înțelegere după toată această perioadă. Suntem aici pentru ei, nu pentru interesele unor foști cu probleme penale și cu dosare de corupție ce devin dintr-o dată, ca să vezi, digerabili”.
Majoritatea șomerilor nu sunt calificați și nici nu vor să învețe o meserie
De mai multă vreme, angajatorii care au nevoie de forță de muncă se plâng că nu găsesc lucrători calificați. Că lucrurile stau întocmai cum spun ei o demonstrează structura după nivelul de instruire a șomerilor aflați, în momentul de față, în evidența Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău. Astfel, dintre cei aproape 12.000 șomeri înregistrați oficial, 14,16 la sută sunt analfabeți (nu au studii), iar 58,15 la sută au un nivel scăzut de pregătire.
Mai exact, mulți dintre aceștia din urmă au termintat doar cursurile învățământului primar sau gimnazial și puțini au absolvit o școală profesională ori de arte și meserii. Prin urmare, majoritatea nu știu nici măcar să completeze un CV. Alți 23,96 la sută dintre șomeri au finalizat cursurile unui liceu sau ale unei școli postliceale și numai 3,73 la sută au studii superioare.
Perspectiva ca proporția celor cu un nivel scăzut de instrucție să se reducă în favoarea celor care au o calificare și un oarecare bagaj de cunoștințe profesionale și de cultură generală este foarte departe. Și aceasta deoarece șomerii din prima categorie nu doresc sub nicio formă să-și depășească condiția, deși li se oferă posibilitatea de a participa la un program gratuit de formare profesională, prin AJOFM Bacău. Referindu-se la cum privesc șomerii această oportunitate, Andreea Avram, directorul AJOFM Bacău, ne-a declarat:
”Facem eforturi să cuprindem cât mai multe persoane la cursurile de formare profesională, organizate de instituția noastră, însă nu de puține ori ne confruntăm cu o lipsă de interes din partea acestora. Încercăm prin activitățile noastre de informare, mediere și consiliere să-i ajutăm în a conștientiza beneficiile aduse de măsurile noastre active”.
Într-adevăr, mai mult decât atât, instituția județeană nu poate să facă. Șomerii care sunt indemnizați, foarte puțini la număr (1.810) , dacă refuză participarea la un curs, pierd sprijinul financiar pe care îl primesc. Dar cei indemnizați sunt deja calificați într-o meserie. Cei necalificați, care reprezintă marea majoritate, nu au dreptul la indemnizație de șomaj, pentru că nu au lucrat niciodată ori nu mai muncesc de foarte multă vreme, astfel că nu pot fi constrânși în niciun fel să se înscrie și să urmeze efectiv un program de formare profesională.
Așa stând lucrurile, AJOFM este nevoită să se limiteze la un număr mic de cursuri de calificare, aceasta depinzând exclusiv de câți șomeri își exprimă dorința de a se înscrie la un astfel de program de formare profesională. În cele 6 luni care s-au scurs de la începutul anului, AJOFM a deschis 14 cursuri la care s-au înscris 195 șomeri, dintre care 95 deja sunt absolvenți. Dintre aceștia, 38 au fost încadrați. Amintim că pregătirea profesională prin AJOFM este gratuită, pentru șomerii aflați în evidența ei. Cei din altă localitate decât Bacăul beneficiază și de decontarea cheltuielilor cu transportul.
La formare profesională gratuită au dreptul și cei care obţin venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă (ISR-500 lei) şi sunt înregistrați la agenţiile de şomaj. Același drept îl au și persoanele care şi-au reluat serviciul la încetarea concediului pentru creşterea copilului, precum şi cele care s-au întors la lucru, după recuperarea capacităţii de muncă, ulterior pensionării de invaliditate. Cei interesaţi să se califice ori recalifice într-o anumită meserie sunt aşteptaţi să-şi exprime din timp opţiunea la AJOFM Bacău, str.Ioniţă Sandu Sturza, nr.63, telefon 0234525265 sau 0234576286 ori la Centrul de Formare Profesională Bacău (str.V.Alecsandri, nr.25, etajul IV, 0234514859).
Onor la „Cultul Eroilor”
În 2021, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” împlinește 30 de ani. Dar, astăzi, 22 iulie, Filiala „Colonel Corneliu Chirieș”, din Bacău, ajunge la 29 de ani.
Sunt membru al acestei organizații, declarată „de utilitate publică” în anul 2014, și fac pentru ea, după puterile mele, câte un mic act de voluntariat: consemnez în presă evenimentele de sub egida ei și, pe unde sunt convocat, sunt, de regulă, prezent. I-am cunoscut pe cei care au înființat filiala și care au condus-o în cei 29 de ani, pe cei pe care i-am văzut acolo dedicați unui cult care ar trebui să ne onoreze pe toți, Cultul Eroilor Neamului.
Alături de ei, am dat și eu, de multe ori, onor la Monumentele Eroilor. Pentru că doar cu ele și cu amintirea eroilor am mai rămas.
Mi-a atras atenția, acum câțiva ani buni, la sfințirea unei troițe și a unei fântâni în comuna Orbeni, îndemnul excepționalului preot George Daniel Nădejde de a ridica mereu astfel de „monumente” întru cinstirea credinței strămoșești. „Când vei trece pe lângă o troiță – spunea preotul – oricine ai fi îți vei aduce aminte de Dumnezeu și poate îți vei face și tu cruce cu gândul la EL!”. Îmi aduc aminte aceste cuvinte și ori de câte ori trec pe lângă un monument ridicat întru cinstirea Eroilor Neamului. Atunci mă gândesc și la EL, dar și la EI.
De atâta vreme pe lângă membrii filialei Cultul Eroilor din Bacău, am văzut multe. Și acțiuni specifice și monumente și cimitire ale eroilor, dar și caractere etalate de unii sau de alții. Nu-i voi uita niciodată pe carismaticii și devotații președinți ai filialei, plecați deja și ei să-i vadă pe Eroi acolo unde au fost chemați de Dumnezeu să se odihnească, fondatorul filialei, coloneii Corneliu Chirieș și Paul Valerian Timofte. Excepționali oameni, dăruiți parcă de divinitate să ne facă pe toți să vibrăm atunci când venim să-i comemorăm pe Eroi. Amândoi au ținut sus, aproape 29 de ani, drapelul filialei. Drapelul trebuie ridicat și fluturat din nou și mă rog să ne Domnul înțelepciune pentru a ne alege un nou președinte excepțional. Să dăm împreună, mulți ani, onor la Cultul Eroilor Neamului.
Petru Done
Undă verde finanțărilor nerambursabile din mediul rural
• fondurile vor fi accesibile începând din lunile august și septembrie
Micile afaceri agricole și neagricole de la țară vor putea primi, în sfârșit, bani de la stat pentru a se dezvolta sau a porni de la zero. Astfel, în următoarele două luni – august și septembrie, nu mai puțin de patru programe de finanțare vor fi deschise, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), PFA-urilor, microîntreprinderilor și întreprinderilor mici.
Unul dintre acestea se adresează tinerilor fermieri de până în 41 de ani, care vor să devină șefi de exploatații agricole (submăsura 6.1). Înscrierile încep în a doua jumătate a lunii august, solcitanții putând primi un sprijin de 40.000 până la 70.000 de euro. Ajutorul financiar va putea fi accesat și de firmele cu mai mulți acționari (PFA-uri, II-uri sau IF-uri, dar și asociați unici și administratori ai unui SRL sau asociați majoritari ai unui SRL), conduse, pe termen lung, de un tânăr fermier. Condiția este ca societățile să se încadreze în categoria microîntreprinderilor sau în cea a întreprinderilor mici. Sprijinul nerambursabil se va acorda în două tranșe – 75% la semnarea contractului de finanțare și 25% în maximum trei ani de la semnarea contractului de finanțare, în funcție de implementarea corectă a planului de afaceri.
15.000 de euro pentru dezvoltarea fermelor mici
Tot de la jumătatea lunii viitoare, fermierii care dețin mici exploatații și sunt autorizați ca PFA, II sau IF pot cere un sprijin nerambursabil de 15.000 de euro pentru dezvoltarea fermelor mici (submăsura 6.3). Finanțările sunt deschise și firmelor de tip SRL cu asociat unic. De altfel, submăsura a beneficiat de o atenție foarte mare din partea solicitanților de fonduri, fiind una dintre cele mai accesate de până acum. De suma forfetară de 15.000 de euro pot beneficia micile ferme din vegetal, exploatații pomicole, viticole, fermele din zootehnie și apicultorii. Însă, cele mai mari șanse de a primi finanțarea o vor avea afacerile care vor promova activitățile de protecție a mediului și utilizarea eficientă a resurselor (gestionarea eficientă a gunoiului de grajd, agricultura de precizie, în vederea protejării solului, utilizarea cât mai eficientă a apei, energiei și inputurilor). Sprijinul nerambursabil se va acorda tot în două tranșe – 75% la semnarea deciziei de finanțare și 25%, în cel mult trei ani de la semnarea deciziei de finanțare.
Bani pentru activitățile neagricole de la sate
O altă finanțare se adresează celor care vor să-și deschidă o afacere neagricolă în zone rurale (submăsura 6.2). Astfel, din septembrie, cei interesați pot aplica pentru a primi sprijin neramursabil de 50.000 până la 70.000 de euro. Banii vor putea fi folosiți pentru activități de producție, activități meșteșugărești, activități turistice și servicii. Grantul poate fi accesat de fermierii sau membrii unei gospodării agricole care își diversifică activitatea prin înființarea unei activități neagricole, pentru prima dată, în mediul rural. Însă, aceste sume pot fi solicitate și de firmele mici noi sau deja existente.
Digitalizarea afacerilor și serviciile medicale
În fine, cea mai consistentă finanțare poate fi solicitată din septembrie pentru crearea și dezvoltarea de activități neagricole (submăsura 6.4). Astfel, statul asigură un sprijin de până la 200.000 de euro pentru investiții în activități de producție, activități meșteșugărești, activități turistice, dar și pentru furnizarea de servicii sociale, servicii pentru populație sau fabricarea de peleți și brichete din biomasă. Intensitatea finanțării va fi de 70% sau de 90%, fără niveluri intermediare, diferența de de 10% sau 30% din cheltuielile eligibile urmând a fi asigurată de beneficiar, plus cheltuielile neeligibile în totalitate. Vor avea prioritate activitățile de digitalizare la nivelul afacerilor, activitățile de protecție a mediului, precum și serviciile medicale.
„Sunt vizați fermierii sau membrii gospodăriilor lor agricole care doresc să-și diversifice activitățile economice prin practicarea de activități nonagricole în vederea creșterii veniturilor și creării de alternative ocupaționale”, se arată în proiectul de ghid al submăsurii. Pot primi aceste finanțări nerambursabile microîntreprinderile și întreprinderile mici neagricole existente sau nou-înființate. Însă, bani pot fi ceruți și de fermierii sau membrii unor gospodării agricole (autorizaţi măcar ca PFA) care își dezvoltă activitatea de bază agricolă prin inițierea unei activități neagricole în zona rurală.
Slănic-Moldova, 220 de ani de existență!
Despre locurile în care astăzi se află cunoscuta stațiune balneoclimaterică Slănic-Moldova se pomeneşte prima dată în hrisovul dat de Constantin Cehan Racoviţă, la1 ianuarie 1757, când întreaga vale a Slănicului „şi cu tot dealul de unde se scoate sare” fãcea parte din moşia singurului domn din epoca fanariotă, născut dintr-o familie curat românească, la Racova (Vaslui) şi care a ocupat în două rânduri scaunul Moldovei.
Primele mărturii și descrieri ale stațiunii apar în lucrarea ,,Din Moldova. Tablouri și schițe din 1850”, al cărei autor este Wilhem de Kotzebue (1813-1887), prozator, traducător și diplomat rus de origine germană, care a îndeplinit funcția de Consul al Germaniei la Iași, secretar al misiunii diplomatice ruse la Karlsruhe, ambasador al Rusiei la Berna și Dresda. A zăbovit timp de 11 ani pe meleagurile moldave (1847-1858), fiind căsătorit cu Aspazia Cantacuzino, una dintre fiicele cneazului Gheorghe Cantacuzino şi ale Elenei Gorciakof. În această carte, Kotzebue ne înfățișează și povestea descoperirii primului izvor mineral la 20 iulie 1801, de către serdarul Mihalachi Spiridon, cămărașul ocnelor de la Târgu-Ocna, aflat la vânătoare prin acele locuri. Iată, așadar, trecură 220 de ani de la acel moment, care va marca și nașterea stațiunii Slănic-Moldova!
Ulterior, Mihalachi Spiridon va mai descoperi în anii 1804-1807 izvoarele nr. 3, 4 şi 5, şi prin tăierea pădurii şi spargerea stâncilor face drum pe care oamenii erau în stare să meargă la izvoare cel puţin călare. În 1812 ,,se iviră la Slănic cei dintâi bolnavi, în număr de doi sau trei, care auziseră vorbindu-se despre izvoarele de tămăduire din Germania și știau să prețuiască folosul adus de apele minerale”. În 1840, staţiunea apare pentru prima dată pe harta ţării, sub denumirea de Feredeiele Slănicului. În 1856, din însărcinarea Epitropiei Sf. Spiridon din Iași (administratorul stațiunii), pe baza unor analize parţiale făcute în 1852 de farmaciştii Zotta şi Abrahamfi (ajutaţi și de chimiştii Schnnel şi Th. Stenner), protomedicul dr. Ludwig Steege întocmeşte un studiu complet al izvoarelor, pe care le compară cu apele unor vestite staţiuni europene.
De altfel, valoarea terapeutică a apelor minerale de la Slănic-Moldova a fost confirmată de-a lungul timpului de medaliile obținute la Expozițiile internaționale de la Viena (medalie de aur, 1873), Frankfurt pe Main (medalie de argint, 1881), București (medalie de aur, 1894), Paris (medalie de aur, 1889). Din aceste motive a fost comparată de catre specialiști cu apele minerale de la Karlovy-Vary, Vichy, Aix-les-Bains, Baden-Baden etc.
Linia ferată Adjud – Târgu-Ocna a fost dată în folosinţă în 1888, iar în 1890 se construieşte şoseaua Târgu-Ocna – Slănic-Moldova, o dată cu alte patru poduri de fier peste râul Slănic. În anul 1897 (iunie), apare pitorescul ziar de sezon ,,Curierul Băilor Slănic”, elogios semnalat de presa acelor vremuri, care îl prezintă ca pe ,,singurul ziar ce apare într-o staţiune balneară a României”, iar în perioada 1903-1904, au loc stagiunile teatrului bucureştean – primele dintr-o staţiune montană românească, cu actori de calibru, printre ei numărându-se şi Aristide Demetriade, cel care a făcut carieră în rolul lui Hamlet.
Evoluția stațiunii va fi descrisă și de prof. Cleopatra I. Tăutu, de la Liceul de Fete din Bacău, în prima monografie dedicată stațiunii, intitulată ,,Slănicul Moldovei. Monografie scrisă în anii 1930-1934”.
Slănic-Moldova era o staţiune balneoclimaterică modernă pentru acele vremuri, care putea sta alături de alte renumite staţiuni străine, vizitată de-a lungul anilor de oameni de seamă, printre care, poetul Costache Conachi, mitropolitul Veniamin Costachi, Coastache Negri, Ion Creangă, Nicu Gane, regele Carol I, George Enescu, Miail Sadoveanu, Alexandru Vlahuță, Nicolae Iorga și mulți alții. De atunci a fost supranumită „Perla Moldovei”, renume care dăinuieşte până în zilele noastre.
Anii Primului Război Mondial au prefãcut stațiunea într-o ruină, iar în timpul celui de Al Doilea Război Mondial devine locul de cantonare a Grupului de Armate Germane ,,Ucraina de Sud”, aflate în retragere.
Abia după naţionalizarea staţiunilor balneoclimaterice (1948), Slănic-Moldova ia un nou avânt, devenind un centru modern de tratament hidromineral ştiinţific, unul cu caracter permanent, astăzi stațiune turistică de interes național.
În fiecare an, în ziua de 20 iulie, la marea sărbătoare creștină a celebrării Sfântului Ilie, Biserica ortodoxă ,,Sfântul Ilie” din Slănic-Moldova își serbează hramul, care este și patronul spiritual al stațiunii.
Alte informații și reportaje despre stațiune pot fi vizualizate pe site-ul de turism al județului, www.turism-bacau.ro.
Să-i urăm stațiunii noastre dragi, La Mulți Ani și să avem parte de ea, încă ani buni de acum încolo!
Romulus-Dan BUSNEA
Sărbătorim înfrângerea într-un război în care nu ar fi trebuit să fim
România sărbătorește sosirea cu coada între picioare a contingetului dislocat în Afganistan. Un război care a durat ani de zile, care ne-a costat miliarde de euro și vieți omenești și în care nu ar fi trebuit să fim pentru că pur și simplu nu era războiul nostru. Am explicat de nenumărate ori faptul că apartenența noastră la NATO nu ne obliga decât la apărarea membrilor alianței, nu la agresiuni contra altor state.
Facem și o paralelă, dacă vreți: în 1914 România se afla într-o alianță secretă cu Austro-Ungaria, care prevedea ajutor reciproc în cazul în care una dintre țări era atacată. Austro-Ungaria, însă, atacă Serbia. România trebuia să atace și ea Serbia? Nu, pentru că alianța era defensivă. Dacă Serbia ataca Austro-Ungaria, România se vedea pusă într-o situație cât se poate de complicată din cauza alianței secrete semnate de Carol I.
Ce am obținut în Afganistan? În afară de morți, răniți, bani cheltuiți aiurea? În afară de militari cu sechele psihice recunoscute abia într-un târziu, pentru că românul e mai șmecher, pe el nu-l afectează PTSD (Tulburarea de stres post-traumatic). Cel puțin așa ne spuneau comandanții. Până când un fost combatant s-a apucat de înjunghiat oameni.
Afganistanul a fost abandonat de SUA pentru că războiul nu putea fi câștigat. Țara va fi în scurt timp în mâinile talibanilor. Orice urmă a trecerii NATO va fi ștearsă rapid. Ce s-a obținut din camioanele de bani băgate în conflict? Pentru ce au murit atâția oameni? Poate să răspundă cineva? Că eu nu pot răspunde.
Prin urmare, ce avem de sărbătorit? De unde atâta veselie și bucurie că am fost în Afganistan, unde am făcut rahatul bici? De ce simțim nevoia să sărbătorim, să defilăm pe sub Arcul de Triumf? Că am fost într-un conflict a cincea roată la căruță, că ne-am dus peste niște țărani care ne-au trimis acasă deși noi aveam blindate, veste anti-glonț și acoperire aeriană iar ei luptau cu pieptul gol?
Nu e nici un motiv de mândrie, nu e motiv de sărbătoare. Ci doar un prilej de a ne gândi bine, de a analiza și de a nu mai repeta.
Cupa „Micul șahist”
Cu ocazia Zilei Internaționale a Șahului, Primăria Buhuși și C.S.O. Buhuși au organizat o competiție pentru copii: Cupa „Micul șahist”. Competiția a fost găzduită de Biblioteca Orășenească „George Bacovia”, locul în care își desfășoară activitatea Secția de Șah a C.S.O. Buhuși, coordonată de prof. Teodor Mincioagă.
La competiție au participat, la două categorii de vârstă, copii din Buhuși și Bacău. Iată-i pe cei care au urcat pe podium…
Categoria 7-10 ani: 1. Emilian Bostan. 2. Teodora Ioana Corbuleț. 3. Cristian Rafael Vasilache.
Categoria 11-14 ani: 1. David Haidău. 2. Ștefan Mazilu. 3. Valerian Caldare.


Adrian Păduraru, șeful Serviciului Cultură și Sport, Primăria Buhuși, a acordat diplome tuturor participanților. Cei care au urcat pe podium au primit tricouri personalizate și trofee.
,,Am jucat patru partide. Cea de-a doua, cu băcăuanul, care este un șahist foarte bun, și cea din semifinale au fost cele mai dificile. A fost un concurs foarte disputat, M-am îmbogățit cu o experiență frumoasă și utilă. Mă va ajuta să-mi crească stima de sine”, ne-a spus David Haidău.
Campionul celeilalte categorii de vârstă, Emilian Bostan, ,,s-a bucurat enorm, a arătat trofeul tuturor prietenilor. Nu se aștepta să câștige, dar izbânda nu a fost o surpriză pentru mulți dintre cei care-l cunosc”, ne-a mărturisit mama acestuia, prof. Cătălina Bostan.
Prof. Teodor Mincioagă a concluzionat: ,,A fost un concurs desfășurat în sistem open. Nivelul: ridicat. Ambiția, pasiunea participanților au fost grozave. Cu finale disputate, echilibrate, mediatizate, competiția a făcut o bună propagandă sportului. Într-o bună tradiție buhușeană, vom continua să organizăm asemenea concursuri, antrenând copii și din alte orașe, comune”.
Un moineștean a înființat un ONG de luptă împotriva braconajului și a poluării
Claudiu Ciucă, din Moinești, este membru-voluntar al Asociației Naționale de Combatere a Braconajului și a Poluării (ANCBP), un ONG care activează în mai multe județe ale țării, iar de câteva zile a înființat o filială a acestei asociații la nivel județean.
În ciuda faptului că moineșteanul întâmpină niște dificultăți de ordin juridic de constituire a filialei băcăuane, Cică este convins că aceste lucruri se vor rezolva.
„Am deschis sediul în Moinești pentru că de acolo sunt, dar cred că sediul central va fi până la urmă în Bacău”, a explicat Claudiu Ciucă, precizând că deocamdată este singur la nivelul județului și că așteaptă alături de el mai mulți voluntari.
În principiu, voluntarii acestui ONG se vor ocupa de monitorizări și supravegheri, alături de alte instituții, acțiuni antipoluare, antibraconaj pe apele române și altelele.
Între primele activități propuse de ANCBP Bacău se vor afla operațiuni de ecologizare pe râul Tazlău. Claudiu Ciucă se bazează foarte mult pe spiritul civic al cetățenilor pe care îi invită alături de el pentru un mediu mult mai sănătos pentru noi toți.
Reconectare cu natura prin păstrarea curată a aerului atmosferic
Joi 15 iulie 2021 în sala de festivităţi a Palatului Copiilor Bacău au avut loc conversaţii interesante pe tema poluării atmosferice. La discuţii au luat parte elevi ai cercului de Protecţia Mediului (actuali dar şi absolvenţi), profesori de biologie din alte instituţii de învăţământ, reprezentanţi ai autorităţilor locale (Agenţia Judeţeană de Mediu, Agenţia Naţională a Ariilor Naturale Protejate – filiala Bacău) dar şi tineri activi ai Bacăului care fac voluntariat la Fundaţia Comunitară Bacău.
Iniţiativa realizării acestei întâlniri a avut-o Fundaţia Comunitară Bacău, motorul proiectelor Stiinţescu din judeţul nostru. Ne-am bucurat de atmosfera relaxată care s-a creat şi de mulţimea ideilor exprimate vis-a-vis de poluarea atmosferică şi modul în care poate fi aceasta redusă. S-a vorbit despre compuşii care eliberaţi în atmosferă schimbă caracteristicile aerului pe care îl respirăm; despre calitatea aerului din încăperi şi modul în care se diminuează capacitatea intelectuală în spaţiile neaerisite. De asemenea, s-a vorbit despre aparatura de monitorizare a calităţii aerului din oraşul nostru, despre soluţiile pe care le avem la îndemână pentru a diminua poluarea atmosferică: transportul sustenabil, o industrie care să nu mai utilizeze energie produsă din combustibili fosili, folosirea mijloacelor de transport alternative, Ziua mobilităţii europene, autoturisme electrice, ţintele de reducere a emisiilor de dioxid de carbon asumate de Uniunea Europeană prin pactul Green Deal şi programele noastre guvernamentale.
A fost prima activitate de tip ”Community talks” din cadrul proiectului ”ReCoN-nect – The Green Deal: Re-search communication to CommuNities”, finanțat prin programul H2020-MSCA-NIGHT-2020bis, ce face parte din campania Noaptea Cercetătorilor 2021.
Soluţiile apar atunci când ideile se pun în comun. E frumos când într-o după-amiază toridă de iulie oamenii îşi fac timp să se întâlnească pentru aşa un scop nobil: să caute soluţii de a păstra aerul curat pentru ca şi generaţiile viitoare să se bucure de o sănătate corespunzătoare. Concluzia întâlnirii a fost că schimbarea în bine se poate face şi această schimbare trebuie să înceapă cu noi. Multumim Fundatiei Comunitare Bacău că se preocupă să dezvolte abilităţi de cercetător prin fiecare dintre proiectele Stiinţescu pe care le finanţează! Palatul Copiilor Bacău – beneficiar al acestor proiecte de dezvoltare a educaţiei STEM, formează mici cercetători care studiază aspecte de mediu: calitatea apei de băut, intensitatea radiaţiei solare dar şi caracteristicile aerului atmosferic. Speranţa omenirii stă în generaţia tânără şi în modul în care aceasta va gestiona problemele ce vor apărea, inclusiv cele de mediu. Putem reduce povara lor acţionând ACUM!
Gazdă a activităţii – prof. dr. Nela Dumea, coordonator al Cercului Protecţia Mediului-Ecologie de la Palatul Copiilor Bacău
Atenție cum circulați cu bicicleta!
Polițiștii locali au desfășurat o acțiune de informare a persoanelor care se deplasează prin municipiul Bacău cu bicicleta sau cu trotineta electrică. Pentru buna informare a publicului în ceea ce privește circulația vehiculelor de tip bicicletă și trotinetă electrică pe drumurile publice, precum și pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care pot fi implicate aceste tipuri de vehicule facem următoarele precizări:
* bicicletele, trotinetele electronice și vehiculele trase sau împinse cu mâna intră în categoria vehiculelor care circulă pe drumurile publice care nu trebuie să fie înmatriculate sau înregistrate.
* pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani.
* pentru conducătorii de biciclete şi trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, casca de protecție este obligatorie atunci când se deplasează pe partea carosabilă;
* dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, bicicletele şi trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă iar în lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h;
* pe trotuar, în afara zonei special destinate pentru circulația acestor tip de vehicule este interzisă circulația bicicletelor și a trotinetelor electrice;
* este interzis transportul pasagerilor pe trotineta electrică.
* bicicletele şi trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare.
* în cazul în care pe drumul public circulă mai multe biciclete sau trotinete electrice, acestea trebuie conduse numai pe un singur rând.
* este interzis conducătorilor de biciclete și trotinete electrice ca atunci când circulă pe drumul public, să traverseze drumul pe trecerile destinate pietonilor în timp ce se deplasează pe vehicul.
Este foarte important de reținut și faptul că, nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor sau a trotinetelor electrice constituie contravenție şi se sancționează cu amenda de la 590 lei la 870 lei, iar pentru nerespectarea normelor privind dotarea bicicletelor sau a trotinetelor electrice se sancţionează cu amenda prevăzută de la 870 lei la 1.160 lei.
Observații Astronomice
vineri 23 iulie 2021 în intervalul orar 21.30 – 23.00
Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” îi invită pe băcăuani la Observatorul Astronomic „Victor Anestin”, să participați la o sesiune de observații astronomice, vineri 23 iulie 2021, în intervalul orar 21.30 – 23.00. În condițiile în care cerul va fi senin, se vor face observații astronomice asupra Lunii cu telescopul MeadeACF-SC 356/2848 UHTCStarlock LX850.
Accesul vizitatorilor, pentru a participa la observații, se va face restricționat, conform reglementărilor în vigoare pe perioada stării de alertă, dat fiind contextul generat de prezența virusului SARS‑CoV‑2.
Drept urmare, pe terasa de observații vor avea acces maxim 10 persoane în același timp. Pentru a avea acces, persoanele trebuie să aibă temperatura sub 37,3 grade, să poarte mască pe toată perioada prezenței în clădirea Observatorului Astronomic și să atingă cât mai puține suprafețe.
Prețul biletului pentru observații astronomice este de 3 lei.
Culoare în mișcare… sau sport fără bariere. Sportul neconvențional, o șansă dezvoltare pentru copii
„Culoare în mișcare” este un proiect care scoate în evideță importanța sportului în viața și în dezvoltarea echilibrată a unui copil, pentru care devine atât un mijloc de recreere, cât și de autoeducare, motivație și disciplină.
Proiectul își propune crearea de condiții pentru copiii din mediile defavorizate, pentru a putea practica un sport în scop recreativ, pentru a crește participarea grupurilor vulnerabile la evenimente comunitare, pentru a diminua problemele de integrare socială și de încredere în forțele proprii ale copiilor din medii defavorizate, prin integrarea lor în activități sportive, prin promovarea sportului în combaterea riscului de marginalizare socială.
În perioada iulie-octombrie, Parcul Gherăiești va găzdui, în fiecare weekend, numeroase activități sportive recreative, dar și sesiuni de informare în ceea ce privește educația pentru sănătate și impactul pe care sportul îl are asupra corpului, minții și emoțiilor umane. Alături de voluntari ai Asociației Bronx People, 256 copii vor deveni parte a unui mozaic de viață, energie și culoare, ce va îngloba sesiuni de informare, plimbări și întreceri cu biciclete, trotinete și skateboard-uri, jocuri de echipă cu mingi, întreceri sportive (alergare, sac), jocuri de perspicacitate și de creativitate în aer liber (șotron, jocurile copilăriei), sesiuni de storytelling, mimă, concurs de tip Treasure Hunt. Data estimativă de începere a sesiunilor este 23 iulie.
La finalul proiectului, va fi deschisă o bază sportivă recreațională pentru copiii fără posibilități, spațiu deja pregătit de asociație alături de copiii de la Centrul Familial Maria Bronx.
Proiect derulat de Asociația Bronx People și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
Despre Asociația Bronx People
Asociația BronxPeople este o organizație română non-guvernamentală, apolitică și non-profit, înregistrată în Bacău, România, în conformitate cu OG nr. 26/2000. Și-a început funcționarea în anul 2018, sub îndrumarea lui Zodian Daniel, având drept scop întărirea și dezvoltarea comunității băcăuane. Asociația desfășoară, în prezent, numeroase proiecte în domeniul social, investind în copii și în tineri prin programe ce încurajează practicarea unui sport de performanță, responsabilitatea socială, implicarea activă în problemele comunitare.
Despre Programul În stare de bine
Programul În stare de bine este un program de finanțare ce oferă anual granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane, prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în domeniile cultură, sport sau viaţă sănătoasă şi care se adresează cu prioritate grupurilor vulnerabile. Pentru mai informații, accesați www.instaredebine.ro.
Despre Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.270 de magazine în 7 țări și o rețea de 126 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe informații, vizitați www.kaufland.ro.
Despre Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, la inițiativa Comisiei Europene. FDSC promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, care contribuie la apărarea valorilor democratice, prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil și întărirea cooperării cu celelalte sectoare. Pentru mai multe informații, accesați www.fdsc.ro.
Motociclist prins fără permis
La data de 20 iulie a.c., în jurul orelor 20:30, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Biroului Rutier Bacău, au depistat în flagrant delict, un tânăr, de 21 de ani, din comuna Pânceşti, în timp ce conducea o motocicletă pe strada Calea Mărăşeşti, din localitate fără a deţine permis de conducere pentru categoria necesară conducerii acestui tip de vehicul.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta are dreptul de a conduce suspendat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Agăș: Doi bărbați reținuți pentru ca au bătut un consătean
Poliţiştii au identificat şi reţinut doi bărbaţi, de 34 şi 42 de ani, care, la data de 17 iulie a.c. ar fi provocat scandal pe drumul public din comuna Agăş şi ar fi lovit şi ameninţat un localnic de 50 de ani.
La data de 17 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Agăş au fost sesizaţi de un bărbat de 50 de ani, din localitate, cu privire la faptul că, două persoane l-ar fi agresat şi ameninţat, în timp ce se afla pe drumul sătesc.
În urma activităţilor de cercetare şi investigare efectuate, poliţiştii au stabilit că, bănuiţii, unul de 34 de ani şi celălalt de 42 de ani, s-ar fi întâlnit pe drumul public din localitate, cu bărbatul de 50 de ani şi, pe fondul unui conflict mai vechi, l-ar fi ameninţat şi lovit la nivelul feţei.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore.
Accident grav pe Măgura: două persoane au ajuns la spital
Două persoane au ajuns la spital, miercuri, după ce autoturismul în care se aflau a intrat în coliziune cu un TIR.
Accidentul s-a petrecut pe Dealul Măgura, pe DB 11 A.
Una dintre victime a rămas încarcerată și a fost scoasă de echipa ISU Bacău.
Soferul autotrenului a refuzat îngrijirile medicale.
Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri.
Telefon găsit pe o bancă
Luni, 19 iulie a. c., în jurul orelor 09.40, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei au găsit pe timpul desfășurării serviciului de patrulare, un telefon mobil uitat pe o bancă în Piața Tricolorului din municipiul Bacău.
În urma verificărilor efectuate polițiștii locali au reuşit să identifice proprietarului telefonului în persoana numitului P.V., în vârsta de 53 ani, din comuna Cleja, care a fost invitat la sediul Poliției Locale Bacău din strada I. L. Caragiale nr. 2, pentru a intra în posesia bunului pierdut.
Acesta s-a prezentat astăzi, în jurul orelor 12.30 la sediul instituției, unde i-a fost restituit telefonul.
Poliția Locală a Municipiului Bacău recomandă tuturor cetățenilor să manifeste atenţie sporită faţă de bunurile personale şi să apeleze cu încredere la sprijinul polițiștilor locali.












































