23 aprilie 2024
ActualitateBurse școlare din bugetul local, la Onești

Burse școlare din bugetul local, la Onești

Primarul municipiului Onești, Laurențiu Neghină, a anunțat că dorește să rezolve cât mai repede problema acordării burselor școlare elevilor care nu au primit până acum nici un leu, ci doar promisiuni de la Guvern. „Vom acorda bursele elevilor până la ultimul leu! – a spus primarul.

În ședința de Consiliu Local din 29 septembrie voi propune modificarea bugetului, astfel încât elevii care învață în Onești să își primească drepturile până la ultimul bănuț.
Din estimările noastre, efortul primăriei va depăși suma de trei milioane de lei. Îmi doresc ca toți consilierii locali să susțină acest proiect!”.

Încă din luna aprilie, Neghină a explicat de ce Guvernul ar fi trebuit să-și asume hotărârea și să aloce bani pentru bursele elevilor care au medii peste 8,50. „Guvernul – declarat, atunci, primarul – a aprobat un act normativ prin care fiecare elev, a cărui medie anuală este de peste 8,50, ar trebui să primească bursă. Este ușor să dai legi doar pentru că poți, fără că acestea să fie bugetate. În consecință, pot spune că e inuman să construim viitorul acestor tineri pe minciună.”



 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri