Acasă Blog Pagina 1515

 ,,Suntem un spital mic, dar cu inima mare!”

de
Ion Fercu
-

Interviu cu ing. Constantin Poiană, managerul spitalului buhușean

(Despre Kierkegaard, ,,boala de moarte”, crosa la patină, pacienți, responsabilitate, suferință, evoluție, optimism ș.a.)

– Spuneți-mi, vă rog,  repede, cinci cuvinte care vă trec prin cap atunci când spun Spitalul ,,Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși…

– Pacienți, suferință, nevoi, implicare, rezultate.

– Acum, cu aceeași celeritate, spuneți-mi trei propoziții/ fraze, despre același subiect…

– Dacă alții pot, putem și noi. Pacienții sunt cei care ne oferă cel mai bun feed-back. Un spital mic poate oferi soluții mari în situații de criză.

– Putem face o comparație, cu știuta exagerare convențională, între creșterea voinicului din poveste – o zi, cât într-un an – și evoluția spitalului buhușean?

– Îmi place să spun că spitalul are un viitor frumos. Comparația e frumoasă, dar e cam mult spus. Poate că mai potrivit ar fi  să spunem că nu am stat degeaba. Am căutat mereu soluții la problemele spitalului. Mă refer la atragerea de medici, la realizarea de dotări și reabilitări, mai ales. Nu am așteptat să vină soluțiile ușor, de ,,sus”. Am mers direct la factorii de decizie, am propus soluțiile noastre și, de multe ori, am găsit rezolvarea acestora. Am învățat că, dacă nu poți rezolva o problemă, nu trebuie s-o abandonezi.  Cauți să vezi ce nu a fost bine și o iei de la capăt!

–  Care ar fi principalele argumente ale acestei evoluții aplaudate și la nivel național?

– Seriozitatea, responsabilitatea, implicarea, munca, dorința de a demonstra că se poate chiar și atunci când unii nu ne dădeau nicio șansă. Această atitudine constantă nu a trecut neobservată. Nu am spus niciodată NU. Am răspuns tuturor provocărilor, atât de la nivel local, cât și național.

–  Cum apreciați sprijinul comunității locale?

– Fără sprijinul comunității locale nu am fi reușit nimic. Oamenii au nevoie de un loc în care să-și îngrijească sănătatea, iar noi am venit în sprijinul lor cu un spital curat, sigur, cu specialități noi, medici și dotări cu aparatură și echipamente medicale. Au fost înființate:  Compartimentul de recuperare  medicală (4 paturi), Compartimentul de  urologie (4 paturi), Structura de terapie intensivă și terapie acută (14 paturi ), Compartimentul O.R.L. (4 paturi), Cabinetul de diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, Cabinetul de oftalmologie. Am atras în ultimii doi ani încă 24 de medici; toți au rămas la noi, profesează.  Poate că nu am reușit întotdeauna să răspundem așteptărilor, dar am recunoscut acest lucru și am fost mereu aproape celor bolnavi sau aparținătorilor acestora.

– Cred că vă bucurați și de sprijin județean și național.

– Da, au căpătat încredere în noi și această atitudine ne-a dat curaj. Dar nici noi nu am dezamăgit.

– Nu simțiți, totuși,  uneori crosa la patină?…

– Da, de multe ori.  Chiar și din partea unor oameni de la care nu mă așteptam! Dar sar peste crosă și-mi urmez drumul. Până acum am reușit, dar sunt sigur că va exista un moment când nu voi putea evita crosa.

– Greșesc? Saltul acesta calitativ n-ar fi putut fi realizat fără managementul anterior al unor directori precum  dr. Constantin Negru, dr. Maria Mihaela Colbeanu și dr. Mouhannad Toron, care, în același timp, sunt și profesioniști aplaudați ai medicinei interne și chirurgiei.

– Indiscutabil, sunt medici buni, cu experiență și recunoaștere în comunitate și nu numai. Sunt sigur că au făcut, și ca manageri,  tot ce se putea face ca acest spital să se dezvolte, să prospere și să aline suferințele pacienților.

– Ce surprize plăcute mai pregătește spitalul buhușean pentru pacienți?

– În primul rând, nu vom lăsa garda jos. Spitalul buhușean trebuie să devină din ce în ce mai primitor, mai curat, mai sigur pentru pacienți.  Vom mai atrage medici și vom mai înființa și alte specialități. În anul 2022, probabil, vom avea specialitatea de gastroenterologie si Compartimentul diabet zaharat, nutriție și boli metabolice. Sunt în curs de avizare.  Vom continua să dotăm structurile spitalului cu aparatură și echipamente medicale și, mai ales, vom menține accentul pe procesul de instruire/ perfecționare continuă a personalului.

– Or fi chiar toate fără cusur prin instituția care încearcă să oblojească suferințele buhușenilor (și nu numai)? Dacă da, o să mă cert la cuțite cu Kierkegaard, filosoful drag sufletului meu, care-mi spune că ne naștem cu ,,boala de moarte”.

– Suntem departe de perfecțiune.  Nici măcar nu ne propunem acest lucru! Sunt multe de făcut, sunt obiective greu de atins, dar nu vrem să stăm pe loc. Încercăm să-i ajungem pe cei care au luat startul cu mult înaintea noastră. Ne bucuram că pacienții noștri, din ce în ce mai mulți, încep să aibă încredere în acest spital care, potrivit dorinței unora, nu cu mult timp în urmă, trebuia să dispară. Poate aveau și motive, ca  să fim sinceri…

– Câteva vorbe la ,,liber alese”?…

– Suntem un spital mic, dar cu inima mare! Trebuie să demonstram că merităm să existăm ca instituție sanitară.

 

 

Avarie pe Bulevardul Republicii

    de
    Comunicat de presa
    -

    Astăzi – 06 octombrie 2021 s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de pe bd. Republicii din orașul Onești, județul Bacău. Pentru remedierea acesteia, echipele RAJA au fost nevoite să reducă presiunea apei potabile, către consumatorii de pe acest bulevard, cât și către cei de pe strada Plopilor, în intervalul orar 10.00 – 13.00.

    Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametri optimi, în cel mai scurt timp.

    Biroul de Comunicare

    Pe drumuri de țară, în „cașcarabeta” descoperită, pe patru roți

    de
    Florentin Radu
    -

    Românul se descurcă pe oriunde ar fi. A învățat să facă asta, de-a lungul existenței sale milenare pe aceste meleaguri. Dar mai ales când a fost nevoit să găsească rezolvare la nevoi. Am regăsit acest spirit descurcăreț și la  țăranii pe care i-am întâlnit, în trecerea mea prin satele relativ izolate din județ.

    Drumul prost și apa lipsă, amarul sătenilor

    În peregrinările mele prin județ, am trecut și prin comuna Racova. Am ales să ajung în sate despre care am scris recent, ce par uitate de autorități: Ilișești și Gura Văii care compun comuna Racova. Cele două localități (victime ale ambițiilor politice care au dezbinat comunități, în cei 30 de ani de democrație) sunt străbătute de un drum de țară, e drept, pietruit, dar care contrastează cu ulițele asfaltate din  jur, mai ales din comuna vecină, Berești – Bistrița. „La noi, nu vor să ne facă drumul. Nu credem că primarul e de vină. La alții este problema. Ați văzut «dincolo» (în comuna vecină n.r.)? E autostradă, domnule, drumul e «neckerman»”, se plâng sătenii. După vreo 7 kilometri de drum prăfos și zdruncinat, dar care mi-a oferit șansa să întâlnesc sălbăticiuni mai puțin văzute de un orășean oarecare (vulpi, iepuri, mistreți sau ulii), ajung  satul Gura Văii. Acolo, cu surprindere, am zărit un bărbat, încălțat cu șlapi iefini, care se căznea să care apă în două găleți, atârnate, într-un echilibru precar, pe o cobiliță improvizată. Aflu de la sătean că apa e o problemă mai veche, oamenii chinuindu-se de-o viață cu procurarea prețiosului lichid pe care sunt nevoi să-l aducă, pe jos, de la distanțe mari. La câteva zeci de metri, în josul uliței, o femeie mai plinuță, trecută de vârsta pensionării, încerca să-și găsească loc într-o „cașcarabetă pe patru roți”. La doi pași, bărbatul său zăvora poarta casei, privindu-ne iscoditor peste umăr. Curiozitatea de jurnalist m-a determinat să scurtez drumul pe ulița prăfuită și să mă conversez puțin cu cei doi săteni. Le dăm binețe și intrăm în vorbă, liberi, detașați, ca și cum ne-am cunoaște de o viață. Aflu că sunt familia Olaru. Constantin și Olimpia. Au avut șase copii, de la care au venit cei 11 nepoți și alți doi strănepoți. Ne confirmă și ei problema apei greu de procurat, neajuns de care se izbesc chiar și cei care au avut bani să-și facă o fântână. Apa lipsește, mai ales, pe timpul verii, când, se știe, nu prea plouă în zonă. „De-o viață cărăm apă. Aici, toată lumea face asta. Am reușit cumva să forăm pentru o fântână. Am găsit apă abia la 60 de metri, dar m-am dus la 82 de metri. Încă, fântâna de mai sus are săpați 98 de metri.  Și înainte, am mai pus oameni să-mi sape, dar s-au dus până la 18 metri, după care m-au lăsat, pentru că nu găseau apă. Dăduseră de-o stâncă”, povestesc cei doi.

    Țărani isteți și cu simțul umorului

    Întorcându-mă la cașcarabeta ambulantă, motivul care m-a făcut să-mi domolesc drumul de întoarcere spre civlizație, aflu că e o invenție sau, mai bine zis, o inovație a celor doi. Un fel de alternativă la vechile mijloace de transport local, trase de animale. În orice caz, mai practică și mai ieftină, chiar și decât scuterele sau trotinetele electrice, folosite, prin țară, de cei care, de la o vârstă, abia mai pot merge pe jos pentru a ajunge la biserică sau la magazinul din sat. Au confecționat-o ca să se poată deplasa mai ușor pe drumurile aspre, de țară. Și asta după ce nevoia i-a determinat să-și vândă căruța, cu tot cu cai. De fapt, au dat aproape toate animalele, și vacile, și junincile, caprele, chiar dacă, doar cu ajutorul lor, și-au putut crește cei șase copii. I-au purtat la școli, pe toți. Se mândrește cu Anamaria, o nepoată pe care au crescut-o de la 3 săptămâni. Tobă de carte. Îmi spun că, după ce a făcut o facultate de inginerie, urmată de master, acum, studiază … actoria, tot la Iași, fiind admisă pe locul 3. Au plâns ca niște copii, când profesorii i-au înmânat diploma de absolvire, strigând-o pe nume. Are, nepoata, mașinuța ei, „lucrează, ca să-și plătească gazul”. Uneori, le spune bunicilor că, peste puțin timp, „o să mă vedeți, cu Bendeac, la televizor”. În fine, cert e că au mai păstrat câteva dintre animalele din bătătură, dar nu pentru mult timp. Niște oi și capre care, acum, sunt la stână. „Am dat caii, prin primăvară. Nu mai putem munci atât de mult, după ce m-am pensionat. Am lucrat la «Drumuri și poduri», și, în ultima perioadă, la SMA, la tractoare. Era greu, mai ales cu «strânsura». Să fi văzut ce patinam cu caii, iarna, când urcam să iau apă de la un izvor… Acum, nu mai am treabă. Îi pun roți de fier, la «mașina» asta a mea, și…drumuuu’”, spune nea Costică Olaru. Practic, „mașinuța” simpaticilor țărani este … o banală motosapă, înmatriculată, folosită, cel mai des, la munca în grădină. I-au făcut și o remorcă pe care o atașează, cu proțapul, de micul motor. „Mai am o motosapă, dar mai mică, pe care o folosesc în grădină, când fac «straturi». Cu asta mare nu pot lucra la grădină, că trage mai ceva ca niște cai, de n-o poți stăpâni. Cu asta mare ne deplasăm în sat, când vrem să aducem apă sau să ducem lucruri mai grele. Ori dacă avem drum mai la deal, la Ilieși, unde stă fata noastră. Cu spinarea nu poți căra! Eu am și probleme la picioare … O luăm ca să mă poată urca la deal, că eu îs grea. Plecăm cu ea numai când e vreme bună, că nu e acoperită și dacă ne prinde ploaia …”, spune femeia în timp ce râde copios, arătând că știe de glumă. Mă îndes și mai mult la discuții întrebând și de altele. Oameni cumsecade, moldovenii șugubeți mi se alătură la vorbă. Turuie câte și mai câte, fiecare, amestecându-se în vorbe, încât abia mai pot ține ritmul cu doi oameni frumoși la suflet, de-a dreptul bucuroși să vadă chipuri străine oprindu-li-se în bătătură. Insist să aflu cum de le-a venit ideea cu „decapotabila” din bătătură, motocoasa pe post de mașină. „Trebuia săm facem ceva, ca să ne putem hâi, de colo-colo. Să putem pleca, să vedem și noi lumea. Toamna trecută, cu 10 milioane (lei vechi n.r.), am luat o tonă de grăunțe pentru cai. Or, eu n-am făcut un milion cu ei! Mașinuța asta are rezervor de 5 litri. Punem la pensie benzină și…ne plimbăm. Mă sui, cu ea, la deal, chiar și încărcată cu o tonă!”, își încheie istorioara bătrânul om, cu soția sa.

     

    „Natura trebuie să devină parte din arhitectura Bacăului!”. Primul arhitect român cu diplomă în SUA este băcăuanca Laura Amâiei

    de
    Deșteptarea
    -

    Studii: Şcoala nr. 19 “Alexandru Ioan Cuza” ” Bacău; Colegiul Naţional “Ferdinand I” Bacău;

    Colegiul Naţional “I.L.Caragiale” Bucureşti; Pratt Institute New York – diplomă universitară;

    Universitatea Columbia, Şcoala Postuniversitară de Arhitectura, Planificare Urbană şi Conservare, New York – master; Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” Bucureşti – studii doctorale, asistent universitar.

    Burse, cursuri, conferinţe: Programul Onorific Pratt în străinătate, Roma, Italia; Universitatea Tehnica de Stiinte Aplicate, Berlin-  Atelier de vara  de arhitectură; Atelier de design industrial biomimic – Pratt, insulele Turks and Caicos si NY: Universitatea din Panama în colaborare cu programul postunivesitar de planificare urbană Pratt, Panama;

    Experienţă profesională: Asistent universitar, consultant şi manager de proiect în construcţii sustenabile, bibliotecat Pratt Institute New York.

    Articole publicate în reviste de specialitate şi lucrări expuse în galerii americane şi europene. Tânăr ambassador al României în tabere internaţionale ale Lions Club International.

     

     

    Fostă elevă a liceului Ferdinand din Bacău, Laura Amâiei a fost primul student român admis la o universitate de arhitectură în Statele Unite ale Americii. După şapte ani de studiu și călătorii în întreaga lume, a revenit în România pentru a-și continua cariera, devenind astăzi doctor în arhitectură, cadru didactic şi își va continua cariera în practica arhitecturii sustenabile.

    -Cum a început povestea de succes a arhitectului Laura Amâiei? Ce v-a determinat să alegeți această profesie?

    -Nici nu se putea altfel, de vreme ce sunt fiica lui Constantin Amâiei, arhitectul care a proiectat multe clădiri în Bacău, cele mai cunoscute fiind Catedrala “Înălțarea Domnului”, Universitatea “George Bacovia”, Tribunalul, Arena Mall, dar și Catedrala „Mântuirii Neamului” din București. M-a luat cu el peste tot unde a construit și a avut răbdarea de a-mi explica fiecare detaliu al construcțiilor, al desenului, al geometriei spațiului sacru și al procesului de creație, chiar dacă îmi vărsam limonada zilnic pe planșeta lui în timp ce-l urmăream cu bucurie. Deși era mândru de înclinația mea pentru artă, desen, pictură, mereu m-a sfătuit să nu merg pe calea arhitecturii, o profesie care vine cu multe satisfacții și succes personal, dar și uneori eșecuri. Mama mea, Nicoleta Amâiei, mi-a dat încredere pe drumul care mi se deschidea, cu grijă și iubire, moştenindu-i darul pentru științele exacte, ea fiind economist și director economic al Inspectoratului Școlar Bacău timp de 27 de ani. Părinților le sunt extrem de recunoscătoare pentru susținerea necondiționată, educația oferită de ei fiindu-mi busola după care m-am ghidat mereu.

    -Şi totuşi, care a fost vocea care să vă confirme vocaţia?

    – Cred că domnul arhitect Constantin Blebea din Bacău, care din păcate nu mai este printre noi, dar care a rămas în amintirea tuturor celor pe care i-a inițiat în tainele arhitecturii. Îmi aduc aminte și acum emoțiile care m-au copleșit atunci când am intrat prima dată în atelierul aglomerat cu un număr enorm de cărți și obiecte de artă, ştiind de la tatăl meu că validarea domnului profesor era definitorie: dumnealui era cel care detecta talentul care merită sau nu, sfătuind alegerea profesiei sau urmarea altui drum. După o zi întreagă dedicată desenului, am primit o încurajare din toată inima și am devenit o elevă de suflet a stimatului profesor, ceea ce m-a onorat și îmi trezește amintiri frumoase.

    „Meseria de arhitect înseamnă o dedicare a sinelui, o pierdere a sinelui, dacă vreți, cerând un devotament complet și multe sacrificii, nefiind o garanție pentru succes. Cu toate acestea, profesia de arhitect reușește prin actul creației să contribuie la continuarea vieții și după ce nu vom mai fi, pentru că putem lăsa în urmă o parte din sufletul nostru, prin clădirile pe care le construim.”

    -Cât de greu este să devii arhitect?

    -Acum aş spune că nu e greu, dacă ai o familie ca a mea şi profesori aşa cum au fost ai mei.

    Formarea mea a început la Școala nr. 19, unde am terminat șefă de promoție, și a continuat la Colegiul „Ferdinand I”, unde am intrat cu prima medie. Am avut şansa unor mari profesori care mi-au marcat existența și cultura, cum ar fi doamna profesor Sdrobiș de istorie, domnii profesori Blăjuț și Antohe de matematică, cei datorită cărora mi s-a format logica gândirii, domnul profesor Piticar de limba română, cel care mi-a creat lista de lectură și baza culturii mele, doamna profesor Filioreanu Nistor, alături de care mi-am perfecționat limba engleză, și mulți alții pe care nu îi menționez acum dar cărora le sunt extrem de recunoscătoare.

    -Acestea au fost bazele…

    -Într-adevăr, fără ele nu aş fi devenit ceea ce sunt. Încă din primul an de liceu m-am pregătit intens pentru admiterea la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, aplicând totodată la universități din Statele Unite ale Americii. Fără niciun motiv anume, busola mea interioră mă ghida către acea lume, unde am ajuns, deși fusesem puternic descurajată în centrele de pregătire a studenților români care doreau studiul în SUA. Încă din clasa a X-a mi s-a spus că nu există precedent pentru admiterea la universitățile americane cu profil de arhitectură, informație care m-a ambiționat. Am muncit foarte mult pentru a-mi crea dosarele pentru Statele Unite, am aplicat la 10 universități și am fost admisă la 6 dintre ele, cu bursă de merit. Au fost ani de sacrificiu, în care nu prea am avut parte de adolescență, dar care au meritat. Am fost primul student român la o facultate cu profil de arhitectură din Statele Unite, unde am ales „Pratt Institute” din New York.

    -Se spune că orice călătorie te îmbogăţeşte. Ce „comori” aţi strâns în atâţia ani de studiu în stăinătate?

    -Orașul New York mi-a schimbat totul: viziunea, concepția despre lume, toleranță, competiție, ambiție. A reprezentat şi o rampă de lansare către alte orașe ale lumii, unde am studiat arhitectura – Panama, Lima, Roma, Berlin, insulele Turk and Caicos și, ulterior, Shenzhen, China, în timpul studiilor de master. Experiența din Roma, unde am ajuns alături de alți 30 de studenți selectați ai Institului Pratt, în anul IV de studiu, a reprezentat o perioadă de 6 luni de studiu și desen, un periplu prin întreaga Italie și prin secretele sale din artă și arhitectură. Pot spune cu amuzament ca am suferit de sindromul Stendhal, prin expunerea la prea multă artă, la un moment dat.

    -În România, din păcate, studenţii învaţă multă teorie, practica e mai puţină. În SUA cum a fost?

    -Şcoala românească e foarte bună, doar şi eu sunt un produs al ei, nu-i aşa?! Dar într-adevăr, am avut şansa unor experiențe practice care m-au ajutat enorm. Proiectul de refacere a locuințelor vulnerabile din Lima, Peru; atelierul de vară al universității Technische Fachhochschule din Berlin, inaugurat cu o frumoasă expoziție a proiectelor noastre într-o galerie de artă; proiectul de design industrial din insulele Turks and Caicos, unde am studiat viața subacvatică pentru a o transpune în obiecte industriale; proiectul de planificare urbană din Panama City, având rolul de a salva pădurea tropicală; proiectul celei mai mari dezvoltări urbane din orașul Shenzhen, China, într-o echipă selectată de 4 studenți la Master de la Universitatea Columbia; vizitele organizate în diverse metropole americane precum Dallas, Miami, Los Angeles, Denver. Toate aceste experiențe mi-au marcat viața într-un mod greu de transpus în cuvinte,  persoanele minunate pe care le-am cunoscut și alături de care am colaborat mi-au deschis mintea, au avut încredere în mine și m-au susținut necondiționat.

    -Bursele de studiu nu au fost singurul prilej de a descoperi lumea…

    -Verile mi le petreceam călătorind, ca reprezentant al României, în taberele pentru pace organizate de Lions Club International. Hawaii, Hong Kong și China, Japonia, Brazilia, Africa de Sud, Tunisia, Sri Lanka și Taiwan sunt locuri care au avut un puternic impact asupra personalității și a profesiei mele. Susținerea am avut-o din partea Clubului Lions “Sfântul Gheorghe” din Bacău, membrilor cărora le sunt extrem de recunoscătoare. Prin aceste experiențe, am cunoscut spiritul lionistic, de pace și toleranță, de prietenie cu toate popoarele lumii, accesând totodată arhitectura acestor lumi. Am reprezentat cu mândrie România și am legat prietenii pe viață. Interacțiunea cu locuitorii acelor țări mi-a oferit o experiență unică, pe care poate o călătorie obișnuită nu o poate oferi, deoarece am locuit în casele lor, am învățat obiceiurile lor și am înțeles că toți suntem de fapt la fel.

    „Am avut marea șansă de a fi mereu apreciată acolo, prin includerea în anuarele celor mai reprezentative proiecte sau galerii din cadrul facultății și chiar a altor galerii din New York. În acea perioadă ne miram toți de ce acest sistem draconic este necesar, dar apoi am înțeles că motivul împingerii limitelor avea scopul de a ne pregăti pentru viață, de a înfrunta și împlini orice sarcină cu ușurință, în carieră sau chiar în experiențele  vieții.”

    -Ce impact a avut „lumea nouă“ asupra devenirii dumneavoastră ca arhitect?

    -În Statele Unite a fost o etapă minunată de şapte ani, dar și cea mai grea perioadă a vieții mele, deși satisfacțiile au fost nenumărate. Institutul Pratt este în top 5 din lume, unde pregătirea este de excepţie și în aceeași măsură solicitantă. Nu pot spune câte nopți de muncă asiduă au fost pierdute (de fapt, câștigate) în atelier, acolo unde studenții au acces permanent, care devine o a doua locuință, iar colegii devin familie pentru întreaga viață. Uneori, volumul de muncă, presiunea, juriul care ne critica permanent, la fiecare atelier ce putea dura 10 ore, nopțile nedormite, uneori câte 3-4 la rând, competiția dintre noi, cursurile care erau toate obligatorii, toate acestea ne aduceau mereu în pragul epuizării. Totuși, nicio clipă nu ne lăsam doborâți, ci continuam cu o mai mare pasiune și obțineam rezultate atât de frumoase și de valoroase, încât totul merita, exact ca linia de sosire într-un sport de performanță.

    -Dar nu v-aţi oprit.

    -Apoi a venit perioada de Master în Arhitectură, la Universitatea Columbia din New York, unde deja vedeam rezultatele studiului de la Pratt, experiența fiind o încununare a acelor ani de muncă. Am trăit și aici o perioadă de neuitat, cu profesori de excepție, călătorii, proiecte și conferințe nenumărate. Aceste conferințe îi aduceau în fața noastră pe cei mai mari arhitecți sau dezvoltatori ai lumii pentru a ne vorbi și inspira. Masterul urmat la Columbia a reprezentat un program nou, care aducea laolaltă  practicieni din domeniul arhitecturii și al dezvoltării imobiliare, din domeniul economiei aplicate în afacerile de operare și investiții ale clădirilor, pentru a crea o punte de colaborare între domeniile atât de diferite, dar totuși interconectate de afaceri și proiectare. Am învățat unii de la alții, am creat echipe multidisciplinare și am realizat proiecte complete din toate punctele de vedere: urbanistic, estetic, funcțional, sustenabil, analiză cost-beneficiu.

    “Proiectul meu de diplomă din New York a fost destinat studiului resurselor tehnologice existente și aplicarea acestora în cadrul unui proiect futurist – un oraș pe apă intitulat: „Waterborne New York – Apa, al șaselea cartier”. Proiectul a fost foarte apreciat și a devenit reprezentativ în galeria proiectelor din acel an și, în mod ironic, după fenomenul uraganului Sandy, a fost văzut ca o posibilă viziune a modului în care abordăm orașele amenințate de inundații, drept efect ale schimbărilor climatice ireversibile.”

    -Acum sunteți din nou în România. De ce ați renunțat la o posibilă carieră în Statele Unite și ați ales să vă întoarceți în țară?

    -Înainte de a povesti, vă spun că nu am renunțat la nimic, doar am ales un nou loc, cel mai bine cunoscut loc din lume pentru mine, România, pentru a-mi continua visul. M-am întors pentru a treia oară aici, pot recunoaște amuzată. Prima încercare a durat doar un an, după terminarea studiilor de arhitectură din cadrul Institului Pratt, dar m-am reîntors ulterior în New York, pentru masterul la Universitatea Columbia. Nu am reușit să mă readaptez și nici să obțin recunoașterea diplomei în România, în momentul respectiv, dar după terminarea masterului am reușit fără probleme. A doua încercare a avut loc după experiența de un an din München, unde am ajuns din motive personale, dar am avut șansa de a lucra în cadrul unei firme de arhitectură cu accent pe concept și artă, Archibrand Studio. Aici am participat la proiecte mari, care m-au învățat foarte multe lucruri noi. Cu toate acestea, am decis să reîncerc revenirea în România, unde sunt multe oportunități și pot aplica experiența acumulată în toți acești ani.

    -Şi cum e a treia oară?

    -Un succes, pentru frumoasa colaborare cu echipa Consiliului Român pentru Clădiri Verzi, iar în prezent cu echipa Colliers International pentru crearea de proiecte sustenabile în România. Deși colaborarea cu membrii Consiliului Român pentru Clădiri Verzi a fost una fructuoasă de-a lungul anilor, prin proiecte europene sau locale, prin creșterea gradului de conștientizare al importanței clădirilor sustenabile la nivel național, experiența de a lucra în echipa de sustenabilitate pentru cele mai mari și mai prestigioase proiecte din România a venit odată cu intrarea în echipa Colliers. În paralel, am reușit să devin doctor în arhitectură, în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, pe tema sustenabilității, obținând totodată atestările în practicile sustenabile ale diferitelor sisteme de certificare internaționale a clădirilor verzi.

    „La începutul studiilor, în 2005, persoanele care făceau inițierea în campus studenților veniți din alte țări ne-au avertizat că trebuie să fim conștienți de faptul că mereu vom fi „prea români, greci, coreeni etc.” pentru Statele Unite, iar la întoarcerea acasă, vom fi “prea americani” pentru țara noastră. Pot spune că această dublare a identității a avut loc și în mine, dar am gândit mereu că sunt un cetățean al lumii, apropiat de oamenii oricărui loc, gata să mă adaptez sau să mă readaptez cu o mai mare ușurință.”

    -Arhitectură sustenabilă sună bine, dar pre puţini ştiu ce înseamnă cu adevărat…

    -Lucrarea de diplomă a fost un moment special, deoarece atunci abia se discuta problema încălzirii globale, prin documentarul activistului și politicianului Al Gore, iar principiile de sustenabilitate abia intrau în programa facultăților americane. Acest principiu era privit cu mare scepticism deoarece până atunci nu ni se impunea nicio restricție în procesul de creație. Dar am înțeles atunci importanța clădirilor performante din punct de vedere energetic și sustenabile din punct de vedere holistic, astfel încât lucrarea mea de diplomă a avut această temă, menținându-și totuși în principal viziunea conceptuală și artistică iar două galerii importante din New York mi-au expus lucrarea. În 2009, am petrecut o vară urmând un atelier de proiectare la facultatea de arhitectură din Berlin, unde am fost cu adevărat introdusă arhitecturii sustenabile, prin proiecte și vizite la diverse clădiri sustenabile de referință. Am obținut în paralel această specializare, cu recomandări, procesul fiind diferit în acea perioadă, 2011. Acum el îmi reprezintă cariera.

    -Ați finalizat un doctorat despre noul concept de arhitectură „verde“. Definiți vă rog acest domeniu și în ce măsură credeți că va fi aplicat și în România?

    – În arhitectură, sustenabilitatea poate fi definită drept activitatea de proiectare și construcție a clădirilor și orașelor, dar și de protejare și regenerare a siturilor, care conduce la creșterea economică, protecția mediului și progresul social pentru generația actuală, fără a compromite potențialele generații viitoare în a avea un ecosistem care să le răspundă nevoilor. La acest lucru mă concentrez de la începutul alertelor la nivel global referitor la schimbările climatice și alte efecte negative semnificative ale proiectării neglijente, destinate exclusiv profitului. Am început să mă raportez la spațiu și arhitectură precum la organisme vii care trebuie să se integreze în contextul înconjurător, nu doar prin țesutul urban sau din punct de vedere estetic sau funcțional, ci ca o legătură cu întreaga lume, în toate aspectele ei în ansamblu. Toate aceste concepte au reprezentat dedicarea carierei mele din ultimii ani, începând prin colaborarea cu echipa Consiliului Român pentru Clădiri Verzi, prin proiectul european Build Upon, referitor la strategia națională de renovare sustenabilă a clădirilor existente. În București, Iași, Cluj, Timișoara, Brașov, Galați, Craiova am susținut conferințe și ateliere de lucru cu părți interesate, inclusiv reprezentanți ai autorităților publice locale.

    -Doctorat, cadru didactic, autor de carte, toate sub „umbrela verde”!

    -După experiența de colaborare cu echipa Consiliului Român pentru Clădiri Verzi, am continuat cu înscrierea la doctorat, în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, prezentând în luna septembrie lucrarea intitulată “Aplicarea locală a principiilor globale de reducere a efectelor schimbării climatice asupra arhitecturii clădirilor și orașelor”, sub îndrumarea doamnei profesor doctor arhitect Cristina Ochinciuc. Această carte ce reprezintă un ghid complet al aplicării principiilor sustenabile pentru clădirile noi și existente, amenajări peisagistice, cartiere și orașe va fi publicată în curând în librării și aștept cu mari emoții acest moment. Lucrarea încununează 4 ani de studiu intens și reprezintă al doilea copil al meu, după fetița mea, Eveline Maria. În această frumoasă perioadă, am început să predau ca asistent universitar și sper să îmi pot continua cariera universitară în paralel cu practica.

    -Ce părere aveți despre orașul Bacău din punct de vedere urbanistic? Ce credeți că ar trebui făcut pentru schimbarea în bine a spațiilor urbane și a arhitecturii din acest oraș?

    -Pentru orașul Bacău, recomand o cercetare integrată, ce include o analiză comparativă a diferitelor orașe sustenabile de dimensiuni similare, din România și din alte țări, strategiile ce pot fi aplicate local și o analiză a relațiilor dintre sistemele urbane actuale ale orașului Bacău. De exemplu, parcurile din Bacău sunt frumos menținute, este vizibilă atenția pentru vegetație și natură, dar trebuie luată în considerarea crearea sau restaurarea ecosistemelor naturale, cu plante adaptate sau native, fără necesar de irigație. Acest tip de vegetație poate fi instalat totodată pe terasele sau fațadele clădirilor. Din punct de vedere al rețelei de transport, locuitorii din Bacău nu ar trebui să fie dependenți de automobil, ci să facă parte dintr-un oraș al pietonilor și al metodelor alternative de transport, prin piste de biciclete și mijloace diverse de transport în comun. Momentan, se creează mari blocaje ale traficului din cauza faptului că nu sunt suficient încurajate metodele de transport alternativ. Dacă luăm exemplul pozitiv al renovării Insulei de Agrement, observăm aplicarea acestor principii de sustenabilitate, iar locuitorii au tratat această oază ca pe un refugiu pentru agrement, activități fizice, adunări sociale, mers cu bicicleta și alte activități.

    -Bine şi frumos spus, dar băcăuanii au nevoie de locuri de muncă decent plătite.

    -Într-adevăr, punctul de concentrare principal este creșterea economică, acest obiectiv va fi obținut prin realizarea unui studiu de fezabilitate sau analiză a pieței, identificând capitalul uman și împărțirea acestuia în sectoare și clustere economice, prin zonificare urbană și zone pentru activități economice și prin furnizarea infrastructurii necesare fiecărui sector de către aleşii orașului. De exemplu, crearea unui hub logistic pentru sectorul de fabricație sau IT și un plan de localizare economică pentru creșterea producției locale pentru consum local și export. Acestea ar fi câteva dintre ideile posibile pentru acest oraș.

    „De acum înainte, voi fi vântul ce îi va ghida aripile în viață copilului meu, cea mai mare responsabilitate pe care o poate primi un om. Cu emoție și inima strânsă sper să ii fiu ghid pe un drum frumos al vieții. Îi voi fi alături orice va decide și îi voi lăsa libertatea de alegere, ghidând-o doar în dobândirea unei conștiințe frumoase, cultivate și capabile de a lua decizii corecte, pentru ea și în relația cu ceilalți.”

    -În final, cum îmbinați preocupările dumneavoastră profesionale cu viața socială în general și cu familia? Credeți că fetița dumneavoastră va urma aceeași profesie de arhitect moștenită din familie la fel ca pe o zestre ereditară?

    -Viața socială mereu a fost un important aspect al stării mele de bucurie, mai ales datorită oamenilor intersanți pe care i-am cunoscut în periplul de-a lungul anilor, în diversele țări vizitate. Prinzând gustul călătoriilor și al experiențelor cu persoane din culturi diferite, acestea au devenit o căutare permanentă, încercând mereu să călătoresc și în timpul liber. Perioada pandemiei a coincis cu perioada în care am adus-o pe lume pe minunata mea fetiță Eveline Maria, care mi-a schimbat total viața și mi-a reorganizat prioritățile. Dacă fiica mea va opta pentru arhitectură, va fi opțiunea ei și o voi susține.

    „În clădirile pe care le construim lăsăm o parte din sufletul nostru!”

     

    A consemnat Bogdan Radovici

    „OktoberFest nu poate fi decât bavarez, nicidecum moldovenesc. Siguranța sanitară trebuie să primeze, nu micii și berea”

    de
    Deșteptarea
    -

    La împlinirea a 613 ani de atestare documentară a Bacăului și a 24 de ani de la prima ediție a „Zilelor Bacăului”, europarlamentarul Dragoș Benea critică decizia Primăriei de schimbare a denumirii sărbătorii, în Oktoberfest Moldovenesc, dar și organizarea petrecerii în plin val 4 al pandemiei, fapt ce pune în pericol sănătatea locuitorilor orașului.

     Anul acesta Bacăul împlinește 613 ani de atestare documentară și aproape un sfert de secol de la prima ediție, din 1997, a Zilelor Bacăului. Privind în urmă, cum vi se pare că a trecut timpul peste această sărbătoare care, altădată, aduna în jurul ei întreaga comunitate?

    Dragoș Benea: Într-adevăr, „Zilele Bacăului” au pornit la drum ca o sărbătoare-liant ce strângea în jurul ei membrii comunității băcăuane, aș spune indiferent de statutul lor, de poziția lor socială. Îmi amintesc foarte bine cum în centrul Bacăului se adunau, timp de o săptămână, 60-70.000 de băcăuani în așteptarea celor mai în vogă nume din muzica autohtonă. Existau, la un moment dat, chiar 3-4 scene distincte pe care aveau loc tot felul de evenimente, recitaluri și reprezentații.

    Cred că această dublă semnificație, identitară și comunitară, s-a pierdut undeva pe traseu, iar astăzi recursul la tradiție, la istoria locului nu mai are importanța de altădată. Peste toate, pandemia a complicat și mai mult lucrurile – nu mai putem vorbi despre o sărbătoare în adevăratul sens al cuvântului.

    Ați vorbit despre identitate și comunitate – ce relevanță credeți că mai au aceste concepte într-o epocă a globalizării, a liberei circulații de persoane și mărfuri?

    Libera circulație a persoanelor și mărfurilor, chiar și penalizată de pandemie, rămâne totuși un bun câștigat în contextul aderării noastre la Uniunea Europeană. În același timp, să nu uităm că UE a pus și pune un mare preț pe așa-numita „unitate în diversitate”, o filozofie care stă la baza tuturor politicilor de incluziune și coeziune social-teritorială ale Uniunii. Din perspectiva asta, identitatea și comunitatea contează fără doar și poate.

    Vedem cum regiunile și comunitățile europene caută să-și expună specificul local, cultura și produsele locale care, în cele din urmă, sunt cei mai eficienți ambasadori peste hotare ai acestor comunități. Trebuie să ținem cont de asta pentru că și județul Bacău are tradiții care pot fi exploatate în sensul bun al cuvântului.

    Fiecare localitate are frumusețea ei și o istorie locală care trebuie împărtășită, fără doar și poate. Că vorbim de colinele Zeletinului, comunitățile de pe Valea Trotușului, aliniamentul Oituz – Tg. Ocna unde am rezistat eroic în Primul Război Mondial sau de hotarul de vest al județului unde e granița cu fostul Imperiu Austro-Ungar, toate aceste locuri sunt impregnate de un specific local ce trebuie făcut cunoscut. În concluzie, identitatea și spiritul comunitar merg mână în mână și contează. Avem suficiente modele europene care confirmă asta.

    Că veni vorba de specificul local în context european, Primăria Bacău tocmai a schimbat numele „Zilelor Bacăului” în „OktoberFest Moldovenesc”, după numele unei sărbători din Germania. Schimbarea a fost întâmpinată cu critici de mulți băcăuani. Cum comentați?

    Există această tentație, mai ales la aleșii al căror mandat tinde să devină un festival de gafe și autogoluri, de a crede că rescriu istoria, că rămân în istorie prin inițiative exotice, de cele mai multe ori inadecvate. Este și cazul acestui așa-zis Oktoberfest, care nu poate fi decât bavarez, nicidecum moldovenesc. Nu văd sensul acestei schimbări de nume.

    Mai mult, găsesc că e cel puțin o imprudență să organizezi un astfel de eveniment în plină ascensiune a valului 4 covid, când siguranța sanitară ar trebui să primeze, nu micii și berea.

    Dar, repet, există și astfel de aleși care caută, cu orice preț, să rămână în istorie – cred că pandemia îi va ajuta în acest sens și le va taxa, cu vârf și îndesat, iresponsabilitatea că despre iresponsabilitate vorbim în cazul celor care conduc Primăria Bacău.

    „Am crescut cu Deșteptarea – școala de jurnalism a Bacăului”

     Pentru cotidianul Deșteptarea, ziarul Bacăului, acest început de octombrie e și un prilej de sărbătoare – tipărim ediția cu numărul 9000, practic peste 30 de ani de apariție continuă…

    Am crescut cu Deșteptarea, dacă pot spune așa, iar activitatea mea administrativă și-a găsit ecou în paginile acestui ziar de care mă leagă multe amintiri și nostalgii. Faptul că a rămas singurul ziar tipărit din municipiul Bacău reprezintă o dovadă în plus a vocației „Deșteptării” spre anduranță și, cu un cuvânt la modă acum, reziliență. Cred că aproape toți jurnaliștii care au avut un cuvânt de spus în Bacău au trecut prin redacția acestui ziar. Nu mai spun că Deșteptarea este nu doar o instituție de presă, ci și o școală de presă, iar cele peste trei decenii de apariție neîntreruptă sunt concludente în acest sens. Profit de ocazie și urez, la rândul meu, conducerii administrative și redacționale „La mulți ani!”.

    „Cu PSD la guvernare, românii n-au avut facturi duble la gaz și energie”

    După un 2020 dificil, pare că nici 2021 nu se va încheia sub auspicii mai bune. Cum se vede de la Bruxelles criza politică de la București, eșecul combaterii pandemiei și acest nou val de interdicții și restricții ce însoțește valul 4 al pandemiei?

     

    În octombrie împlinim și 2 ani de guvernare de dreapta PNL, apoi PNL/USR. Cred că românii decontează, din plin, acești 2 ani în care principala preocupare a partidelor de guvernământ nu a fost combaterea pandemiei și sănătatea publică.

    Atât în 2020, cât și în 2021, mai întâi Orban, apoi Cîțu au urmărit organizarea de alegeri – locale și generale anul trecut, alegeri interne în PNL anul acesta. Au măsluit și cosmetizat cifrele pandemiei ca să poată organiza aceste evenimente, iar acum – după ce rata de infectare a luat-o în sus – ne cer să fim responsabili și să respectăm noile interdicții. După ce în iunie ni s-a spus, de la cel mai înalt nivel în stat, că s-a reușit oprirea pandemiei, vedem cum pacienții ard în spitale suprasolicitate de cazuri covid, iar impresia din exterior e că țara este neguvernată, românii fiind lăsați să se descurce de unii singuri. Altminteri, cred că ne aflăm într-unul din cele mai de jos puncte de după Revoluție, asta după ce guvernarea PSD 2017 – 2019 a lăsat țara pe un curs al dezvoltării durabile, cu venituri crescute pentru categorii sociale largi. Cu PSD la guvernare nu s-a pus niciodată problema unor facturi duble la energie și gaz, asta e cert.

     

     

     

     

     

     

    Școala de presă “DEȘTEPTAREA”

    de
    Deșteptarea
    -

    Incă de la apariția sa, în zbuciumata noapte de 22 decembrie 1989, ziarul ’’Deșteptarea ‘’ a trebuit să lupte pentru a se impune în fața avalanșei de publicații apărute după 1 ianuarie 1990 și muncite de îndemnul lui Heliade, « Scrieți băieți, numai scrieți ! » Erau, la un moment dat, nu mai puțin de 16 publicații nou apărute, care se vindeau pe la toate colțurile de stradă.

    Dar nu această provocare ne îngrijora, pentru că, din fericire, alături de noi veniseră câțiva tineri foarte talentați și alti câțiva se oferiseră să lucreze în redacție, indiferent la ce secție. Prima provocare, care, trebuie să recunoaștem, ne-a dat mare bătaie de cap, a fost jocul la șapte capete al vechilor noștri prieteni, linotipiștii, doi dintre ei aruncându-ne fără jenă mănușa :’‘ Care dă mai mult ? ‘’ Așa că, deși noi aveam contracte în toată regula cu Poligrafia, ne-am trezit puși deoparte, pe margine, așteptând să ne vină și nouă rândul. Situație care a fost remediată după mai bine de o lună !

    Cu trecerea timpului, corpul redacțional a suferit numeroase prefaceri, devenind tot mai competitiv, de la un an la altul, în timp ce numărul publicațiilor concurente s-a redus considerabil. Alergători de cursă lungă au rămas ‘’Deșteptarea’’, ‘’Monitorul ‘’, ’’Ziarul de Bacău’’ și ‘’Observator’’, iar astăzi, singurul ziar care « apare pe hârtie » în județul nostru este ‘’Deșteptarea’’, publicație care a ajuns, iată, la numărul 9000 !

    Interesată să avem colegi cât mai perfornanți, « garda veche » s-a angajat permanent în școlirea noilor veniți, chiar de la începutul anilor ’90, mai întâi în redacție, apoi la Grupul Scolar « Grigore Tabacaru », unde câțiva dintre noi am devenit formatori de ziariști. Am și acum pe-acasă un teanc de legitimații ale cursanților Scolii de jurnalistică de la Grupul Scolar « Grigore Tabacaru », păstorit atunci de regretatul profesor Stefanache Spulber și, mai apoi, de profesorul Liviu Chiscop. Câțiva dintre cursanții de atunci ne-au devenit colegi … După câțiva ani, ne-am reîntors în ograda noastră, inaugurând Scoala de vară a ziarului « Deșteptarea », unde, timp de trei ani, în lunile iulie – august, am avut plăcerea unor dialoguri foarte instructive cu grupurile de liceeni preocupați să ajungă studenții unor Facultăți de jurnalism. Suma acestor dialoguri a devenit un « Curs practic de ziaristică – ghid de însușire rapida a tehnicilor de redactare ».

    A fost apoi Cursul anual de Jurnalism înființat la Palatul Copiilor și coordonat, timp de trei ani, de semnatarul acestor rânduri, apoi, de pasionata noastră colegă Laura Huiban, care coordonează și în prezent acest curs, foarte mult apreciat de elevi. In fine, s-au adăugat cursurile de jurnalism de la Colegiul Național « Ferdinand » și Colegiul « Henri Coandă » … Mulți dintre cursanții de atunci lucrează în presa scrisă, la studiourile de radio și televiziune. Si mai mulți sunt cei care, nemailucrând în presă, dar rămași la Bacău, apar din când în când în prim-plan, cu știri, note și reportaje interesante.

    Iar « Deșteptarea » continuă să rămână cea mai căutată sursă de informații pentru cititorii din județul nostru.
    « Alo, ce noutăți mai sunt astăzi? » « Nu știu, încă, tocmai mă duceam să cumpăr ‘’Deșteptarea’’ » …

    Stefan OLTEANU

    NOUL NISSAN QASHQAI. UN NOU PUNCT DE REFERINȚĂ ÎN SEGMENTUL CROSSOVERELOR

      de
      Deșteptarea
      -
      All-New Nissan Qashqai

      Noul Nissan Qashqai va schimba definitiv așteptările consumatorilor cu privire la mașinile de familie. Confort, rafinament, tehnologie și o nouă experiență la volan – noile standarde impuse de Qashqai vor ridica ștacheta pentru întreaga piață a crossoverelor europene. Cu peste 3 milioane de unități vândute în Europa la generațiile anterioare, noul Qashqai reiterează principiile care i-au adus succesul: design elegant, o ambianță la bord distinsă și confortabilă și motorizări eficiente, toate combinate cu calitatea ridicată și o experiență de conducere superioară. Cu ajutorul tehnologiilor inteligente integrate, a multiplelor sisteme de asistență la condus și a sistemelor de securitate, noul model Nissan ajută șoferul să navigheze fără stress prin jungla urbană… și nu numai.

      Design-ul exterior al noului Qashqai este conceput să atragă de la prima privire: linii îndrăznețe și proporții robuste, lumini LED inteligente și jante masive din aliaj de 20 inch. Varietatea de culori, mai extinsă decât pentru orice alt SUV (16 culori disponibile), precum și posibilitatea combinării a două tonuri (caroserie + plafon) permit configurații unice, adaptate stilului personal al posesorului.

      Conectat și confortabil, interiorul noului Qashqai stabilește un nou standard în segment prin rafinament, designul distinctiv și calitatea îmbunătățită. Materialele premium utilizate, funcțiile inteligente și atenția acordată fiecărui detaliu transformă interiorul într-un spațiu smart, elegant și practic până la cel mai mic detaliu. Planșa de bord ergonomică și tehnologiile Nissan Intelligent Mobility așezate la îndemâna șoferului asigură confort și calitate la fiecare atingere.

      Pentru Nissan, siguranța șoferului și a pasagerilor a fost întotdeauna pe primul loc și tocmai de aceea noul Qashqai dispune, încă din prima variantă de echipare, de multiple sisteme de asistență și siguranță: sistem anticipativ de alertare “pericol de coliziune frontală“, sistem inteligent de frânare de urgență cu recunoaștere pietoni/bicicliști și sistem de asistență în intersecții, alertă părăsire bandă de circulație, alertă + intervenție unghi mort, sistem de avertizare privind traficul din spatele vehiculului, sistem de recunoaștere a indicatoarelor rutiere, etc.

      From June 1st, 2021, European media will have the opportunity to take the latest generation of Nissan’s pioneering crossover on its first test drive on European roads.

      Clienții Nissan au ales întotdeauna motorizări eficiente și economice și tocmai de aceea noul Qashqai dispune de o nouă motorizare care păstrează ADN-ul EVNissan, asigurând performanțe spectaculoase și emisii reduse de CO2. Noul motor 1.3 mild-hybrid permite recuperarea energiei provenite din decelerare într-o baterie Lithium-Ion, energie ce va fi folosită de sistemul Start&Stop atât pentru o funcționare mai lină, cât și pentru reducerea consumului de combustibil și a emisiilor CO2. La rulare la viteze mai mici de 18 km/h și aplicarea frânei, motorul se oprește și energia stocată este utilizată pentru alimentarea echipamentelor electrice de pe vehicul. Acest lucru permite extinderea perioadei de oprire a motorului ceea ce determină reducerea consumului de combustibil.

      La accelerare (între 20 km/h și 110 km/h), energia din bateria Lithium-Ion permite motorului să asiste cu un cuplu suplimentar de + 6 Nm timp de până la 20 de secunde. Acest lucru ajută la reducerea efortului de cuplu pe motor și la îmbunătățirea consumului de combustibil.

      Noul motor 1.3 benzină este disponibil în două versiuni de putere generată – 138 CP și 157 CP – fie cu transmisie manuală cu 6 trepte, fie cu o cutie de viteze Xtronic CVT generație nouă (numai pentru versiunea cu 157 CP).

      Noul Qashqai înglobează punctele forte Nissan: un design remarcabil, confort superior, tehnologii inovative și intuitive, un condus eficient și electrificat și, în același timp, agil și provocator.

      Pentru a vă convinge de toate aceste calități, DEDEMAN AUTOMOBILE vă așteaptă în perioada 11 – 17 octombrie la showroomul din str. Republicii nr 185 pentru a participa la Nissan Days. În cadrul evenimentului veți putea cunoaște și testa atât noul Qashqai cât și întreaga gamă Nissan și veți putea participa și la concursurile special dedicate acestei perioade.

       

       

       

       

      ÎNTÂIA NOAPTE DE DRAGOSTE

      de
      Deșteptarea
      -

      …Dimineață mohorâtă, cu mici ferestre solare ce clipesc complice ca într-un joc de-a v-ați-ascunselea de după norii gri-lăptoși peste care tronează un curcubeu de toată frumusețea ce se arcuiește în partea de vest a orașului. Semn astral, de schimbare cosmică? Merg spre redacție gândind la ultimele soluții pentru încheierea paginilor ediției festive de Crăciun a ziarului. În birouri, se înstăpânește o liniște întrebătoare vizavi de evenimentele din țară, în precipitare, ale ultimelor zile: cade, sau nu cade? Se schimbă ceva, ori se merge mai departe cu entuziasmul prefabricat? Și dacă da, ce vom face? Răspunsul ni-l vom avea peste puține ore, la vremea prânzului, când Odiosul și Sinistra dispar din peisajul politic românesc: vom face o nouă gazetă. Hotărârea este unanimă. Toți suntem cuprinși de frenezia momentului.

      Cineva fredonează câteva pasaje din ”Deșteaptă-te, române”, vibrăm la unison și, iată, versurile vechiului imn patriotic ne sugerează titlul: ”Deșteptarea”. Nașterea și botezul sunt simultane. Iar pentru ca hotărârea noastră să fie încununată de harul divin, primim – ca pe un adevărat miracol ceresc, binecuvântarea î.ps. Ioachim Vasluianul, apărut ca de nicăieri în redacție. Douăsprezece ore mai târziu, în dimineața zilei de 23 decembrie, se producea și ieșirea în lumea cititorilor a pruncului băcăuan al revoluției române.

      Alea iacta est! Așadar, zarurile fuseseră aruncate, cu toate numerele câștigătoare pentru acel moment și toate celelalte care le vor urma. Și nu sunt deloc puține: 9 000 numai până astăzi. Au fost, nu se putea altfel, destui contestatari, cât și destule personaje care și-au arogat meritul de a fi ”nașii” publicației. Care și-a văzut de drumul ei, reușind să-și adjudece laurii de regină a coroanei, atât de doriți și de toate celelalte ziare post-decembriste, cum ar fi ”Glasul Moldovei”, ”Pur și simplu”, ”Așa”, ”Semne particulare”, ”Informația Bacăului”, ”Imparțial de Bacău” ș.a., dar care au avut, însă, doar apariții efemere. Timpului și încercărilor de tot felul le-a rezistat doar unul, cel pe care îl țineți acum în mâini.

      Între timp, patru dintre cei nouă semnatari ai actului de naștere al ”Deșteptării” au plecat în lumea unde nu se mai cuvântă. Ceilalți cinci continuă să-și împlinească profesiunea de credință, cu toate că tâmplele le sunt aureolate de albul ghioceilor. Explicația longevității lor profesionale poate fi redată chiar și în câteva cuvinte: profesionalismul, dăruirea, pasiunea, înțelegerea necesității de a sluji cuvântul și cititorul. În acest răstimp de peste șase luștri, ziarul s-a dovedit a fi, deopotrivă, purtător și transmițător de mesaje, cât și o adevărată școală de jurnalism, prin redacția sa exersându-și și personalizându-și condeiele zeci de tineri care și-au însușit arta comunicării prin scris. Pentru toate acestea meritând din plin titlul de magister magna cum laudae.

      Reconstituind mental toate momentele acestui marș spre împlinire și maturitate, mi-am pus întrebarea: oare ce final ar fi mai potrivit pentru aceste gânduri? Și l-am găsit în rostirea poetului basarabean Nicolae Dabija: ”Mulţi ziarişti tineri mă întreabă deseori: merită să faci ziaristică? Eu le răspund: Merită! În măsura în care ceilalţi oameni trec prin viaţă şi nu lasă nicio urmă, ca peştele care trece prin apă şi nu lasă nicio urmă, ziaristul este cel care lasă câte o urmă prin zilele trăite, prin intermediul articolelor pe care le scrie, prin intermediul unei imagini, prin intermediul unei atitudini. De aceea, ziaristica este poate una din cele mai frumoase meserii”. Până acum, Deșteptarea a lăsat 9 000 de urme. Și maratonul continuă…

      Mihai Buznea

      DEȘTEPTAREA – O STARE DE SPIRIT

      de
      Deșteptarea
      -

      …Iată, așadar, că am trăit să o vedem și pe-asta: ”Deșteptarea” – copilul nostru de suflet, își prinde în buchetul vieții cel de-al 9 000- lea trandafir. Mai are puțin, doar 232 de ediții, pentru a-și depăși ilustrul înaintaș pe care l-a trimes în istorie într-o zi de schimbare a destinelor noastre, ducând mai departe tradiția, una de referință istorică, a presei băcăuane. 22 decembrie ”89 – …și a fost ultima zi pentru gazeta ce defilase sub semnul stindardului roșu și care avea să se încheie cu întâia noapte de dragoste, când dintre cilindrii vechii rotative Plamag ieșeau cele dintâi ziare ale noii publicații, ajunsă acum la vârsta deplinei maturități publicistice.

      O noapte ce s-a multiplicat exponențial precum personajele din basmul care ne spune că ”…dacă nu era, nici că se povestea”. Dar alături și împreună cu condeierii care au scris noul basm adevărat s-au aflat dorința de schimbare, războiul declarat ad-hoc totalitarismnului, asumarea responsabilității sociale, cât și a riscurilor ce pândeau de peste tot. Și s-a demonstrat cu prisosință, prin implicare imediată și totală, că ”Ziarul nu este numai o ştire, telegramă, articol de fond, reportaj, numai politică şi informaţie… Ziarul e o stare sufletească”, după cum ne spune o celebră definiție argheziană.

      Doi, dintre cei 9 ”făcători” ai ziarului ”Deșteptarea” își istorisesc, astăzi, impresiile acelei zile și ale acelei nopți, cât și ale anilor care le-au urmat, rămase la fel de vii și-acum, după aproape 32 de ani de la momentul nașterii publicației băcăuane.

      Mihai BUZNEA

      Revista Ateneu, ediția septembrie. Bacovia – cel mai metalist poet român

        de
        Gheorghe Bălțătescu
        -

        Vi se pare șocant titlul? Nu-i singurul din sumarul revistei ATENEU. A venit Toamna! E anotimpul lui Bacovia. Se vede și se simte peste tot. În oraș și în sălile de expoziție. În revistele de cultură, în ziare și în sufletele băcăuanilor. Citiți acum o poezie de Bacovia! Nu vă sfiiți. Încercați cu Bacovia!

        E de aici, din pridvorul casei, de pe stradă, uite-l ici, după colț…E chiar el. Dar cel mai bine o să-l vedeți în marea, unica și extraordinara expoziție de la Galeriile ALFA. Este marca VEM (Victor Eugen Mihai), care a adus în expoziție un Bacovia văzut de peste 200 de artiști de pe cinci continente. Dar complet și inedit îl întâlniți la Casa Memorială „George Bacovia”. În frumoasa grădină, amenajată și reamenajată. Citiți acolo, pe plăcuțele de inox versuri ale marelui poet.

        În sufrageria casei vedeți portrete de familie, dar și o expoziție cum n-ați mai văzut cu 10 portrete ale lui Bacovia, citite și „scrise” de un extraordinar artist – Dionis Pușcuță. În această toamnă Bacovia, poezia lui este și pe simezele de la Muzeul de Artă, într-o expoziție de fotografie, rod al imaginației și talentului artistului vizual Ovidiu Ungureanu. Nu-i mult, dar nici destul. Pare a fi suficient, dacă nu ați citit și Revista ATENEU, nr. 625, pe care o găsiți acum în rețelele de difuzare a presei, inclusiv în punctele de difuzare ale SC DEȘTEPTAREA.

        Cu doar 4 lei intrați în altă lume a poetului Bacovia, redată, de data aceasta de criticii literari, de gazetari, scriitori, poeți, artiști ai scenei, memorialiști, artiști plastici. Ilustrația revistei reproduce opere ale unor artiști din lumea întreagă, preluate din expoziția de la Galeriile de ALFA. Inedit: „O închipuită scrisoare a lui George Bacovia către băcăuani” (Nicoleta Florean), „Bacovia nu era în lumea asta” (Radu Vancu), „Chipurile lui Bacovia” (Adrian Jicu – o cronică-eseu de la vernisajul expoziției de caricatura: Portret Bacovia), „O mărturie insolită a lui George Bacovia”, din arhiva prof. Nicolae Scurtu. Interesant dar nu didactic este articolul semnat de Emanuela Ilie – „Întoarcerea la Bacovia mi se pare în continuare indispensabilă”, „Cu Bacovia la festivalul orașului” – (poem de Val Mănescu), dar și o privire modernă asupra poeziei lui Bacovia, la care nici n-ați gândit: „Bacovia – cel mai metalist poet român – comentariu semnat de Bogdan Crețu.

        Ediția pe luna septembrie a Revistei ATENEU vă oferă și alte surprize: Bacovia, cel mai mare poet român! Doar scriitorii băcăuani, o parte a criticilor băcăuani fac alergie la Bacovia. Nu-i primul an când văd și consemnez acest aspect. Unii mai vin la asemenea manifestări doar dacă primesc vreun premiu, lansează o carte sau semnalează o revistă. Sigur, bacovian poți fi și acasă, dar, oameni buni, Bacovia a fost receptat și reevaluat, în primul rând de băcăuani, de criticul Constantin Călin, cu inegalabilul „Dosarul Bacovia” (vol. I.II.III.), Radu Cârneci, George Bălăiță, Liviu Chiscop. George Călinescu nu a făcut decât să-și exprime, ca un cititor subiectiv, o opinie, atunci când a scris „Istoria…”.

        Călinescu nu a fost critic literar, ci biograf și deschizător de orizonturi, însă de o profunzime care a trasat drumuri. George Bacovia este și rămâne cel mai mare poet, chiar dacă este litera B din alfabet, după Alecsandri și noua ediție a Revistei ATENEU o demonstrează și cu semnăturile lui Vasile Spiridon, Ioan Dănilă, Dan Petrușcă, Nora Iuga, Nicolae Mareș, Adrian Lesenciuc, Marta Petreu, Gabriela Adameșteanu, Magda Cârneci, Paul Cernat, Tincuța Horonceanu-Bernevic (custodele Casei Bacovia), Carmen Mihalache, Doina Cernica.

         

        Tenis: Dragoș Ignat, dublu medaliat la Naționalele de Seniori

        de
        Dan Sion
        -

        La 28 de ani, tenismenul a stabilit o premieră pentru SCM Bacău, cucerind un argint la dublu și un bronz la dublu mixt. La polul opus de vârstă, o altă elevă a lui Eugen Lupeș, Alexandra Ismană Ilișan și-a adjudecat categoria feminină la 10 ani a Circuitului Dacia Romania Vrancart Trotuș

        2021 este anul marilor satisfacții pentru Sport Club Municipal Bacău. Dar și al premierelor! Cea mai recentă veste bună vine din tenis și este adusă de Dragoș Ignat, care a câștigat, pentru prima oară în istoria post-revoluționară a clubului, două medalii la Campionatul Național de Seniori. În vârstă de 28 de ani, tenismenul stabilit în Statele Unite ale Americii, acolo unde și-a definitivat studiile universitare, a revenit în țară pentru a scrie două file de istorie pentru clubul la care s-a lansat. Astfel, Ignat (numărul 1097 ATP) s-a prezentat la Campionatul Național de Vară pentru Seniori derulat la București, cucerind argintul la dublu masculin și bronzul la dublu mixt. Titlul de vice-campion național la dublu a fost reușit alături de Edris Fetișleam. Cotat drept favoritul numărul 2, cuplul Ignat/ Fetișleam și-a respectat statutul, trecând, pe rând, de Andrei Alexandru/ Mircea Mortasifu (6-0, 6-1), de Dacian Crăciun/ Nicholas Ionel (prin abandon) și, în semifinale, de Victor Slăvescu/ Gheorghe Schinteie cu scorul de 6-1, 6-4. Finala pentru titlul național a fost decisă în trei seturi și a fost câștigată de perechea formată din Victor Crivoi și Dan Alexandru Tomescu, care s-a impus cu 6-4, 3-6, 6-4 contra cuplului Ignat/ Fetișleam. Argintului de la dublu masculin i s-a adăugat bronzul de la dublu mixt, probă la care Dragoș Ignat a făcut pereche cu favorita numărul 1 și, totodată, campioana națională de la simplu feminin, Ilona Ghioroaie. Cu victorii la Eric Verdeș/ Carmen Herea (6-2, 6-3) și la Maria Ciubotaru/ Victor Slăvescu (4-6, 6-1, 6-2), Ignat/ Ghioroaie a pierdut în semifinale cu 7-5, 6-2, împotriva perechii Victor Crivoi/ Andreea Mitu.

        „Parcursul lui Dragoș Ignat la această ediție a Naționalelor de Seniori constituie o satisfacție foarte mare pentru noi toți, mai ales că reprezintă, totodată, și o premieră pentru SCM Bacău. Spun noi toți pentru că, la nivel de antrenorat, formăm o echipă puternică sub conducerea lui Mihai Ciuntea. Dragoș îmi promisese că va face tot posibilul să participe la Naționale și s-a ținut de cuvânt. Mă bucură pentru că el este unul dintre copiii mei de suflet”, a declarat antrenorul Eugen Luoeș, cel care i-a pus pentru prima oară racheta în mână lui Dragoș Ignat, la vârstă de nouă ani. „Într-adevăr, vorbim de o premieră pentru secția de tenis a SCM Bacău. În trecut, noi am mai avut medaliați la Naționalele de Seniori. La feminin au fost Mihaela Vulpe și Ramona Husaru, la masculin, ultimul medaliat a fost Teo Marin, dar niciodată nu am reușit să fim prezenți pe podium și încă de două ori, la probele de dublu, așa cum a izbutit acum Dragoș Ignat. Mă bucur că, la 28 de ani, Dragoș își continuă activitatea și o face la nivel de performanță”, a subliniat și coordonatorul secției de tenis a clubului băcăuan, Mihai Ciuntea.

        De la Campionatul Național de Seniori, Dragoș Ignat a plecat în Bulgaria, pentru a participa la un turneu Futures de 15.000 dolari, Santa Marina Cup de la Sozopol. În așteptarea altor vești bune din „orașul artiștilor” de la sud de Dunăre, să notăm și performanța Alexandrei Ismană Ilișan. În vârstă de nouă ani, Alexandra, care este antrenată la SCM Bacău de același Eugen Lupeș, a câștigat categoria de 10 ani fete a Circuitului Dacia Romania Vrancart Trotuș de la Onești. Având tur liber în prima fază a turneului, Alexandra a învins-o în „sferturi” cu 4-0, 4-0 pe Isabelle Lupașcu și în semifinale cu 4-1, 4-5, 10-8 pe Caroline Ciobotaru, înainte de a triumfa cu scorul de 5-3, 4-1 în finala disputată în compania favoritei 1, Alexandra Borș. „Victoria Alexandrei confirmă munca și progresul său și ne dă speranțe pentru viitor”, a concluzionat antrenorul Lupeș.

        Împreună, într-un pact al încrederii

        de
        Carmen Mihalache
        -

        Între oamenii care lucrează într-un anumit domeniu trebuie să existe o solidaritate de breaslă, asta am crezut dintotdeauna. Numai astfel acea breaslă poate fi solidă, respectabilă, credibilă în ochii celorlalţi. Iar lucrurile acestea sunt cu atât mai importante, când este vorba despre presă, a cărei menire este să fie o portavoce a celor mulţi în relaţie cu Puterea, asigurând astfel sănătatea, igiena morală a mediului în care trăim.

        Când presa nu-şi mai păstrează obiectivitatea şi devine aservită intereselor de grup, când face pe faţă partizanat politic şi, mai rău, când e coruptă şi lacomă de putere, de avantaje materiale, atunci totul se clatină, se transformă într-un joc periculos, în care nu mai există libertate de expresie, responsabilitate, deontologie profesională, manifestarea spiritului civic.

        Cititorii își pierd încrederea într-o presă care cade în capcana oportunismului, și acesta e un lucru grav, pentru că, ei, cititorii, sunt factorul cel mai important din existența unei gazete. Un ziar care se respectă trebuie să ofere informații cât mai exacte, din surse oficiale, verificate. Pentru că, se constată cum manipularea grosieră de pe rețelele sociale, distorsiunea realității, știrile false, toate acestea se întorc chiar împotriva lor și îndepărtează publicul. Oamenii caută informații corecte, utile, și o diversitate de opinii calificate, de puncte de vedere interesante, nuanțate, analize pertinente ale unor evenimente și fenomene actuale.

        „Deșteptarea”, ziarul băcăuanilor, ajuns la numărul nouă mii, înțelege ce-și doresc cititorii săi și caută mereu să le vină în întâmpinare, să nu-i dezamăgească, să răspundă prompt și adecvat exigențelor acestora. Vorbește cu oamenii, le știe nevoile, le este aproape. E într-un parteneriat solid cu ei, onest, lucid, responsabil. Și continuă să apară pe hârtie, care foșnește în felul ei unic, se poate mirosi, împături, e o prezență tactilă, caldă. Preocupată să comunice tot mai bine cu cititorii ei de toate vârstele și categoriile, să facă jurnalism de calitate, consistent, cu forță de pătrundere, cunoaștere și înțelegere a realităților complexe, „Deșteptarea” merge mai departe.

        Volei feminin/ Divizia A1: Știința Bacău, cu un lot de avarie

        de
        Dan Sion
        -

        Bazându-se preponderent pe jucătoare foarte tinere (excepție fac doar Faleș, Lupa, Cojocaru și Ciucu), gruparea antrenată de Florin Grapă abordează noul sezon având ca obiectiv salvarea de la retrogradare

        La sfârșitul acestei săptămâni va debuta ediția 2021-2022 a Diviziei A1 la volei feminin. Pentru Știința, campionatul începe cu o deplasare pe terenul Daciei Mioveni și va continua, weekend-ul viitor, cu meciul de acasă, contra Universității Cluj. Vorbim, fără doar și poate, de două adversare de nivel scăzut. Problema este că în acest sezon Știința reprezintă, la rândul său, o echipă de rang inferior. Din super-puterea de altădată au mai rămas doar numele și antrenorul.

        Numai că, în situația dată, nici măcar Florin Grapă nu mai poate face minuni. Cel care a adus de patru ori titlul național în Bacău se vede nevoit să pornească la drum cu forțe slăbite. Din lotul de anul trecut au „supraviețuit” numai Georgiana Faleș, Alexandra Ciucu și Carmen Dițu. Iar la capitolul achiziții se află doar ridicătoarea de rezervă a echipei naționale, Marina Cojocaru (ex Medgidia), Ana-Maria Lupa, revenită de la Voluntari la Știința, pentru care a mai evoluat în 2017-2018 și ridicătoarea din Muntenegru, Tjana Tvrdisic, care în iunie a împlinit 19 ani. Lotul e completat cu alte jucătoare tinere sau foarte tinere, majoritatea venite de la CSȘ Bacău (Mădălina Airoaie, Karina Gorbe, Ștefania Munteanu, Mara Tudorache) sau de la Piatra Neamț, cum e cazul speranței de 17 ani, Carmina Bordea. Concret, un lot cu care Știința nu poate avea mari aspirații. Prin urmare, după ce s-a bătut, ani la rând, pentru primele locuri ale clasamentului, echipa băcăuană are acum ca obiectiv evitarea retrogradării.

        „Sigur că ne dorim o clasare cât mai bună, dar trebuie să fim realiști. Avem un lot de avarie. Obiectivul rămâne supraviețuirea, chiar dacă vom face tot ce ne stă în puteri să prindem play-off-ul 1-8”, a declarat antrenorul Florin Grapă, care nu a renunțat la ideea de a-și întări lotul până la startul de stagiune: „Sunt în discuții pentru a mai aduce o stranieră sau chiar două. Să vedem, poate avem noroc”. Baftă, atunci! Baftă și multă sănătate!

        Valul 4 a redus numărul donatorilor de sânge

          de
          Florin Ștefănescu
          -
          dr. Adriana Ghindă, directorul Centrului de Transfuzii Bacău

          După o perioadă în care lucrurile începeau să meargă ceva mai bine, în ultima perioadă numărul donatorilor de sânge a început să scadă, din cauza valului 4 cu infecția Sars-Cov-2.

          În ultimul trimestru, respectiv în lunile iulie, august și septembrie, la Centrul de Transfuzii din Bacău s-au prezentat un număr de 1935 de donatori.

          „Am avut zile cu 20 de donatori dar și zile cu 140. Nu putem avea o predictibilitate a numărului de donatori, iar de când a început valul 4 s-a micșorat foarte tare numărul de donatori, cel mai probabil pentru că oamenii se tem”, ne-a spus dr. Adriana Ghindă, directorul Centrului de Transfuzii Bacău, care a precizat că în continuare există o cerere foarte mare de sânge și chiar nu pot onora toate comenzile, situație înregistrată la nivel național.

          Chiar dacă peste vară lucrurile s-au mai „liniștit”, la Centrul de Transfuzii din Bacău nu s-au relaxat condițiile nicio clipă. Iar aceste condiții se mențin și astăzi, și vorbim de triaj, de spălat pe mâini și dezinfectat, botoșei, termometrizare și păstrarea distanțării fizice. „Chiar și atunci când am avut 140 de donatori într-o zi, era o coadă până afară la chioșc. Am recoltat atunci până la ora 16.00. Dar asta a fost după tragedia de pe E85. Mi-aș dori să vină oamenii într-un număr mare și fără tragediile astea”, a mai spus dr. Adriana Ghindă.

          Din păcate, așteptările nu sunt prea mari în perioada următoare.

          În continuare, beneficiile sunt aceleași pentru donatorii de sânge, și vorbim despre tichete de masă, zile libere de la serviciu, analize gratuite și gratuitate la transportul public.

          Viceprimarul Liviu Miroșeanu: Dacă vrem un Bacău modern, fondurile europene trebuie puse la treabă!

            de
            Deșteptarea
            -

            Cum se vede Bacăul, la un an după alegeri?

            Sincer? În niciun caz așa cum mi-aș dori să arate și în nici un caz așa cum merită și așteaptă băcăuanii. Nu e nici scuză, nici acuză, dar este greu să faci în câteva luni ceea ce nu s-a mai făcut de multă vreme. Ca să dezmorțești un oraș, să-l pui pe un parcurs de dezvoltare, trebuie în primul rând un proiect articulat, cu ținte foarte clare, pentru care să tragă toată lumea. Iar când, ani de zile, într-un oraș ca Bacăul nu a mai intrat un euro din bani europeni, când administrația locală a fost înțepenită în lipsa de dialog și de viziune, nu poți face minuni peste noapte.

            Bănuiesc că v-ați gândit de unde trebuie pornit?

            De la întrebarea: ce vrem să facem din Bacău? Răspunsul meu e simplu: un oraș în care oamenii să se simtă bine, în care să aibă oportunități, să-și găsească locuri de muncă bine plătite, să-și crească copiii. Unii spun un oraș ”smart”! Asta înseamnă infrastructură rutieră, apă, un mediu de afaceri sănătos și susținut de administrația locală, transport public ecologic, un spital municipal cu servicii de calitate, o administrație digitalizată, fără cozi și ghișee inutile. Și, peste toate, înseamnă educație și implicarea administrației locale, atât cât îi permite legea, în acest domeniu. Când noi încă mai avem probleme cu alimentarea cu apă, care curge cu țârâita, pe alocuri, când încă mai avem străzi de pământ în cartierele periferice, știu, cineva s-ar putea uita cu suspiciune când vorbesc despre orașul ”smart”! M-ați întrebat de unde trebuie pornit. De la un proiect de oraș, în care să se regăsească toate domeniile importante și prin care să atragem bani europeni. Dacă vrem un oraș modern, să punem la treabă banii europeni!

            Este aproape un an de când ați preluat mandatul de viceprimar. Care au fost cele mai importante greutăți pe care a trebuit să le depășiți în această perioadă?

            Cred că de acum știe toată lumea: până în iulie, nu am avut buget! Cum să     miști ceva, când nu ai bani decât de supraviețuire? Pe tema asta a fost un ping-pong al declarațiilor, dar realitatea este una singură: PSD s-a jucat de-a opoziția în Consiliul Local Bacău și a blocat bugetul orașului. Ca să nu plictisesc pe nimeni, nu am să intru în amănunte legislative, dar cei care vor să știe adevărul, pot să-mi scrie, răspund prompt, promit! Una peste alta, o lipsă de responsabilitate, pe care am resimțit-o cu toții! Ce poți face fără bani? Mai nimic. S-a deblocat bugetul, banii sunt puțini, personal, mă ocup de infrastructura rutieră și am încercat să recuperez timpul pierdut. Dar am dat de o altă ”jucărie” a PSD: Societatea de Servicii Publice Municipale (SSPM), care are concesionat domeniul public și unde trebuie impuse niște norme și niște reguli clare! De fapt, asta este esența unei administrații locale coerente: un aparat propriu format din specialiști, care să-și facă datoria profesionist și onest. Sunt două elemente cheie.

            ”Avem un oraș sufocat de garaje”

            Care este principalul proiect pe care doriți să-l finalizați în acest mandat?

            În primul rând, aș dori să repunem orașul pe o paradigmă liberală: banii din taxe și impozite sunt pentru întreținere, pentru funcționare, iar adevărata dezvoltare o facem din fonduri atrase, în special din fonduri europene. Principalul meu proiect este de a schimba fața orașului prin demolarea garajelor. Avem un oraș sufocat de garaje, de celebrele construcții tip ”Casbeton”, din anii 90! Știu, unora nu le va plăcea ce voi spune, dar sunt niște zone, la Narcisa, pe 9 Mai, pe Ștefan cel Mare, pe Mioriței, unde estetica urbană a fost schimonosită de bateriile de garaje, în care nici măcar mașinile nu mai intră, ci doar borcanele de murături și butoaiele de varză. Împreună cu arhitectul Cătălin Crețu, colegul meu liberal și consilier local, avem un proiect definitivat, pentru modernizarea zonei de sub podul de la Narcisa. În locul sutelor de garaje, care vor fi demolate, se vor amenaja parcări, spații verzi, locuri de joacă pentru copii și de recreere pentru adulți. Va fi o zonă pilot și vom extinde această gândire și în restul orașului. La asta se adaugă infrastructura rutieră, care trebuie modernizată. Și, la fel de important, este să punem în practică regulamentul de parcări, astfel ca și băcăuanii să beneficieze de parcări de reședință, așa cum se întâmplă în multe orașe din România și din lume.

            Numiți o problemă pe care nu ați reușit încă să o rezolvați!

            Nu este una, sunt multe! Dar cred că cea mai importantă, pe care încă nu am depășit-o, a fost că nu toți consilierii locali înțeleg că am fost adversari într-o campanie electorală, care însă s-a încheiat, și că trebuie să trecem la o nouă etapă. O etapă a unui proiect de oraș și a lucrului bine făcut. Nu toți colegii consilieri au conștientizat acest lucru și continuă disputa politică, fără să înțeleagă așteptările băcăuanilor și, implicit, responsabilitatea lor, de aleși locali. Acest lucru mă doare cel mai tare: unii chiar își închipuie că, dacă blochează activitatea Primăriei, asta le va aduce puncte, iar credibilitatea lor va crește. Nimic mai fals! Oamenii își dau seama de toate aceste jocuri politicianiste, de vorbitul la microfon pe tonuri ridicate, fără să existe nicio consistență, nicio construcție. Și asta ne face rău și celor care vrem să facem treabă!

            Care ar fi pentru dvs. principala provocare, ca viceprimar?

            Nu pot vorbi doar despre o singură provocare, fiecare idee, fiecare proiect nou reprezintă o provocare. Și nu există zi în care să nu apară altele noi, pentru că oamenii au mereu nevoie de sprijin, pe problematici dintre cele mai diverse. Dacă este să mă refer global, atunci aș spune că principala provocare este să reușesc, împreună cu colegii liberali din Consiliul Local Bacău, implementarea proiectelor pe care ni le-am asumat pentru acest prim an de mandat: înființarea de centre medicale de permanență, amenajarea unui nou club pentru pensionari, montarea de panouri fonoabsorbante pe podul de la Narcisa, reluarea ”Galei Învățământului Băcăuan”. Evident, alături de principalele proiecte majore, Regulamentul pentru parcări și transformarea zonelor de garaje în locuri de utilitate publică.

            ”Băcăuanii au decis că PNL – USR-PLUS este formula câștigătoare, avem obligația să facem treabă!”

            Să intrăm un pic și pe tărâm politic: cum vede PNL Bacău faptul că, în coaliția majoritară din consiliul local, a fost cooptat partidul fostului primar Cosmin Necula?

            E clasică vorba că ”politica e arta compromisului”. Firește, există o linie roșie,   peste care niciun interes nu justifică un compromis. Ca răspuns la întrebarea dumneavoastră, nu pot spune că radiez de fericire în ceea ce privește această înțelegere, care nu a fost parafată, însă, de și cu Partidul Național Liberal. Important este ca proiectele propuse spre dezbaterea Consiliului Local să primească votul majorității, să putem face treabă. Dincolo de ceea ce dumneavoastră numiți alianță, există acest SSPM, despre care am vorbit și mai devreme, condus de fostul primar, și să știți că nu sunt foarte mulțumit, iar dincolo de orice înțelegere, nu ezit să critic și să cer mai multă implicare, mai multă eficiență. De exemplu, șantierele deschise pot fi închise mai repede printr-o mai bună organizare, intervențiile pot fi mult mai rapide, asfaltările se pot realiza și noaptea, pentru a nu bloca traficul rutier și așa extrem de aglomerat. Cu alt cuvinte, politica este politică, o facem la sediile de partid, administrația este administrație și o facem la primărie, unde este treabă destulă!

            Ca președinte al PNL Bacău, cum vedeți colaborarea cu USR-PLUS?

            Aș folosi un singur cuvânt și sper să nu fiu acuzat de demagogie: responsabilitate! Am candidat într-o alianță, băcăuanii au decis că asta este formula câștigătoare. Prin urmare, suntem obligați să facem treabă! Pe de altă parte, cel puțin deocamdată, ”vântul” de la București încă nu a ajuns în Bacău. Acolo este nefiresc ce se întâmplă, cu un USR-PLUS care dărâmă un guvern din care a făcut parte, care se asociază cu AUR și PSD, cunoscut ca adversar tradițional al  PNL, toate astea ne fac să fim rezervați. Sigur, și în Bacău, dacă vom constata derapaje majore ale celor de USR-PLUS, nu vom ezita să le sancționăm, iar eu, ca președinte al municipalei PNL Bacău, voi fi primul care va lua atitudine. Deocamdată, lăsăm politica și facem administrație.

            Cum vedeți viitorul partidului, după congresul PNL?

            Partidul Național Liberal este prea puternic pentru a nu rezista confruntărilor interne! Au mai existat, de-a lungul istoriei asemenea perioade, dar PNL a ieșit mereu mai întărit. Este drept, încă mai există patimi, se mai spun vorbe grele, dar alegerile interne au trecut, există o conducere legitimă, aleasă statutar, mergem înainte. Țara trebuie guvernată, ne așteaptă o iarnă foarte grea, cu temeri și îngrijorări privind costul facturilor la întreținere, cu valul 4 al Covid-19 care face din nou victime. Sunt probleme serioase la care Guvernul PNL trebuie să găsească soluții.

            ”Băcăuanii să nu-și piardă niciodată speranța că putem face din acest oraș un loc dinamic și primitor”

            Ce le transmiteți băcăuanilor cu ocazia sărbătoririi a 613 ani de atestare documentară a orașului?

            Aș vrea ca, alături de colegii consilieri, de echipa din primărie, în câțiva ani, să-i facem să se simtă mândri că trăiesc într-un oraș cu istorie, într-un loc care trebuie să-și recapete menirea. Orașul Bacău a fost un târg negustoresc, care a profitat de poziția sa, de o Bistriță pe care azi o exploatăm insuficient, fie și ca loc de recreere. Nimeni nu ne împiedică să ne gândim la Bacău ca la un pol logistic al Regiunii Nord-Est pentru diferite domenii de activitate. Încă mai avem industrie aici, și încă mai avem tradiție în performanță. Da, avem în spate o istorie care ne obligă, avem modele, încă mai avem oameni dedicați. Cu un pic de luptă, putem repune orașul Bacău pe o hartă a dezvoltării. Istoria chiar ne obligă la asta! Știu că este greu, dar chiar îmi doresc ca băcăuanii să nu-și piardă niciodată speranța că putem face din acest oraș un loc dinamic și primitor.

            O idee

            de
            Răzvan Bibire
            -

            O să se supere unii, dar comuniștii au fost cei care au pus Bacăul pe hartă. Până prin anii ’60, orașul a fost doar un târg prăfuit, aflat la o intersecție de drumuri, fără cine știe ce industrie, fără a fi măcar vreun centru comercial important. Ulițele prăfuite vara și pline de glod toamna, case cu verdeață pe acoperiș și cu negustori care-și aruncau gunoiul în mijlocul uliței, ăsta era orașul.

            Din păcate, rapida evoluție urbană a orașului s-a făcut fără respectarea unor reguli elementare; localitatea a crescut pe direcția Nord – Sud, fără să înglobeze, însă, și albia Bistriței, care a rămas o apă lăturalnică. Orașul a fost modernizat doar ca un amplu dormitor pentru muncitorimea necesară noilor industrii. Străzi care să-l străbată au rămas fix două: una care venea de la București spre Piatra și una dinspre Onești spre Vaslui. În rest străduțe mici cu blocuri îngrămădite care, după 1990, au devenit și mai îngrămădite pe măsura elanului imobiliar dezlănțuit să construiască peste orice petic de verdeață.

            Greșelile trecutului se răzbună astăzi. Orașul e tot mai îngrămădit, circulația este anevoioasă, și din cauza creșterii numărului de mașini dar și din cauza străzilor înguste. Sunt cartiere în care nici rețelele de utilități nu mai fac față din cauza aglomerației imobiliare: s-a construit fără să se țină seama că blocurile au nevoie și de apă și de străzi. Industria s-a prăbușit, și odată cu ea și zeci de mii de locuri de muncă au dispărut. Orașul nu mai are decât două piețe agroalimentare, spațiile publice lipsesc, monumentele sunt cele care s-au făcut până prin 2004.

            Doar pretențiile cresc de la an la an, alimentate de populismul politicienilor. Și suntem prinși într-o capcană cumplită: nemulțumiți de ceea ce vedem în oraș, dăm vina pe cei care-l administrează. Cei care-l administrează dau vină pe cei dinainte. Și repetăm bucla la infinit fără să se schimbe nimic.

            Undeva, cândva trebuie să se rupă această spirală. Dar, pentru asta ar trebui să existe un moment zero în care toată lumea să se pună de acord cu un program minim de dezvoltare, care să fie respectat indiferent cine se va roti la Putere. Se poate așa ceva? Doar întreb.

            Bacăul împlinește 613 ani de atestare documentară

              de
              Petru Done
              -

              Orașul Bacău împlinește, miercuri, 6 octombrie, 613 ani de atestare documentară. Data a trezit numeroase comentarii, fiind precizate și alte dovezi ale atestării numelui localității, mai vechi cu peste 300 de ani, dar ziua de 6 octombrie s-a impus. La această dată, în anul 1408, Cancelaria domnului Moldovei, Alexandru cel Bun, a emis un document care făcea referire la un centru vamal pentru negustorii poloni care veneau la noi.

              În „Enciclopedia județului Bacău”, apărută în anul 2008 sub coordonarea lui Emilian Drehuță, istoricul Dumitru Zaharia face precizarea că prima atestare scrisă privind satul situat pe Valea Bistriței a fost făcută la 19 februarie 1105 pe un potir, confecționat în onoarea Sfintei Treimi și dăruit de fiul lui Petru Movilă bisericii catolice de aici. Aceeași sursă arată că și o scrisoare papală din 15 aprilie 1400 menționa localitatea din Moldova.
              Cercetătorul Ștefan S. Gorovei demonstrează că Bacăul are actul de naștere între anii 1391-1432, în timpul domniei lui Petru Mușat. În 1399 orașul era menționat în documentul lui Iuga Vodă prin care se dădea carte de judecată între spătarul Răducanu cu răzeșii satului Brătila, din ținutul Bacăului. Din 15 aprilie 1400 aflăm că în Bacău se aflau o parte a Cavalerilor Ioaniți, cunoscuți mai târziu drept Cavalerii de Malta. O scrisoare a fost trimisă în Civitas Bachovien de Papa Bonifaciu al II-lea. Iar în 1409 studia la Cracovia băcăuanul Gregorias de Bachwya. Ceva mai târziu, pe 5 martie 1431, localitatea era numită civitas Bako.

              Zona Bacău locuită din paleolitic

              Zona Bacău a fost locuită, însă, din timpul paleoliticului (aproximativ cu 5.000 de ani în urmă). În perimetrul Pieții Revoluției s-a descoperit un racloir de silex negru-vinețiu de formă trapezoidal, obiect folosit la vânătoare în împrejurimile care atunci erau acoperite de păduri. O altă prezență umană în valea localității s-a descoperit cu ocazia săpăturilor pentru Pasajul Mărgineni. La opt metri adâncime, s-au găsit urmele unei așezări din epoca mijlocie a bronzului – Cultura Monteoru. Un strat gros de mâl a păstrat pentru eternitate dovada marilor cataclisme care au modificat relieful. O altă așezare, identificată ca aparținând epocii bronzului târziu – Cultura Noua – a fost scoasă la lumină în perimetrul Precista.
              Mai multe fragmente de ceramică din secolele VI-V î. Hr., atestă o așezare hallastiană pe actuala stradă Bradului, care după cucerirea Daciei de către romani a rămas în afara granițelor Imperiului Roman, fiind locuită de Carpi. Aceștia vor fi în legătura permanentă cu Imperiul Roman, fapt ilustrat de numeroase descoperiri arheologice constând în ceramică, monede și obiecte de podoabă.
              O altă așezare din secolele IV-V d.Hr., compusă din șapte locuințe a fost cercetată în zona Curții Domnești. Fiecare locuință are o încăpere cu pereți din bârne și un cuptor de ars ceramică. S-a găsit ceramică lucrată cu roata, dar și cu mâna, precum și o fibulă de bronz. Putem considera că aici era o comunitate sătească autohtonă continuatoare a comunității daco-romane.
              Cercetările efectuate în zona Băncii Naționale au scos la suprafață o așezare din secolele V-VI d.Hr. Peste ea s-a mai descoperit o alta din secolele VI-VII d.Hr., alcătuită din opt locuințe dispuse după un plan riguros, pe care arheologii le numesc cuib. Inventarul lor cuprinde ceramică lucrată cu mâna, mai ales vase-borcan, la modă pe atunci. După calculele arheologilor numărul băcăuanilor era de 100 de persoane. Se ocupau cu agricultura, creșterea vitelor, meșteșugurile, cu pescuitul în multele ape din zonă, iar în pădure cu vânatul. Faptul că pe mai multe vase se afla imprimat semnul crucii, duce la concluzia că era o comunitate creștină. Era o localitate stabilă care avea legături cu lumea bizantină, numeroase monede ilustrând acest fapt.
              La sfârșitul secolului al IX-lea, în regiunile de câmpie ale Moldovei de Sud, dar și în Muntenia și Transilvania, se așează un popor al cărui nume face istorie: pecenegii. Vor sta aici aproape două secole, apoi vor fi alungați peste Dunășe de un alt popor, cumanii. Pentru cumani Bacăul (Bako este un nume peceneg, dar și cuman) este locul ideal pentru creșterea cailor, lucru foarte necesar lor. În anul 1223, la Kalka vor fi risipiți în urma bătăliei cu tătarii, dar cei care au scăpat cu viață s-au retras în ținuturile dintre Nistru și Carpați. În 1241 tătarii pârjolesc și regiunea de la nord-est de Bacău. Pe șoseaua națională Bacău-Bârlad, între satele Traian și Secuieni se bănuiește existența unui mormânt cuman. Cumanii mai importanți erau înhumați alături de câțiva oșteni apropiați (îngropați de vii sau după sinucidere) și alături de calul preferat. Peste mormânt se ridicau movile mari de pământ.

              Dezvoltarea centrului urban Bacău

              La sfârșitul secolului al XIV-lea, Bacăul era bine închegat ca așezare urbană, una dintre cele mai prospere din întreaga Moldovă, având atribuții militare și comerciale foarte importante. Reședința Domnească din vremea lui Alexandru cel Bun corespunde perioadei în care acesta a avut-o de soție pe Margareta de Losoncz, fiica voievodului Ladislau de Losoncz.
              Orașul Bacău a fost ocupat, în noiembrie 1467, de oștile maghiare conduse de Matei Corvin, cu o lună înainte de Bătălia de la Baia. Localitatea este cunoscută și datorită importanței sale în relațiile comerciale dintre Moldova, Transilvania și Țara Românească, fiind un punct de vamă. În secolului al XV-lea în acest oraș s-a stabilit Alexăndrel, fiul lui Ștefan cel Mare, care a dat ordin pentru construirea Curții Domnești și Bisericii Precista, cunoscute monumente istorice.
              În anul 1607, Papa Paul al V-lea a înființat Episcopia de Bacău, ca episcopiei sufragană (subordonată) Arhiepiscopiei de Kalocsa. Catedrala episcopală, dedicată Sfintei Maria, a suferit importante stricăciuni cu ocazia inundațiilor din anul 1676. În locul vechii catedrale a fost construită, în anul 1839, Biserica romano-catolică Sf. Nicolae.

              Decădere și renaștere

              Dezvoltarea orașului Bacău cunoaște, în secolele următoare, momente de creștere, dar și de stagnare. Scad moșiile domnești, dispar sate, vin seceta, războaiele, se asprește dependența față de Poartă și altele. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea însă, cu toate convulsiile politice, sociale și militare internaționale, în Bacău populația trece la măsuri de dezvoltare a localității. Apar canale de aducțiune, apar morile de apă, se dezvoltă tăbăcăritul etc., dar și învățământul și chiar mișcarea teatrală.
              În Bacău a avut loc și o puternică mișcare unionistă, iar în viitorul Divan ad-hoc al Moldovei vor fi aleși și băcăuani. În perioada unionistă Bacăul se dezvoltă din nou, apar școlile particulare, dar și primul ziar, „Santinela de Bacău” (2 noiembrie 1859). Apar noi forme de organizare administrativă, primul primar fiind Gheorghe Negel.

              Bacăul în Primul Război Mondial

              În Bacău, în timpul războiului, s-au refugiat mulți locuitori ai localităților căzute temporar sub control inamic. Dar în Casa Anania și-au avut sediile comandamentele Armatei de Nord, condusă de generalul Prezan, și al Armatei a II-a, comandată de generalul Averescu. Regele Ferdinand și Regina Maria vizitau frecvent Bacăul.
              După război, Bacăul s-a dezvoltat notabil, până în 1938.
              Ce a urmat este istorie contemporană, cunoscută deja de mulți băcăuani.

               

              Mai circulă mașinile școlilor de șoferi prin Bacău?

                de
                Florin Ștefănescu
                -

                Un proiect de hotărâre al consilierilor locali prin care se prevedea interzicerea mașinilor de școală pe străzile din zona centrală a orașului a atras nemulțumirea instructorilor auto și a patronilor de școli de șoferi din Bacău.

                Practic, proiectul trebuia discutat la o ședință de Consiliu Local de săptămâna trecută. Numai că, instructorii auto băcăuani s-au întâlnit în parcarea de la Centrul de Afaceri, acolo unde trebuia să aibă loc ședința de CL, și s-au întâlnit cu primarul Lucian Stanciu Viziteu.

                După expunerea unor motive bine întemeiate, primarul a acceptat să retragă de pe ordinea de zi a ședinței acel proiect de hotărâre, acesta urmând să fie discutat la o altă dată.

                „Primarul a fost deschis la discuții și a rămas să ne întâlnim pentru a înțelege foarte bine cum stau lucrurile din acest punct de vedere. Noi suntem zilnic în trafic și cunoaștem foarte bine ce se întâmplă”, ne-a spus John Popa, patronul unei școli de șoferi din Bacău.

                Proiectul de hotărâre contestat presupunea interzicerea mașinilor de șoferi în traficul din zona centrală a orașului, zona centrală fiind definită de la intrarea din municipiu dinspre comuna Nicolae Bălcescu, str. Milcov, str. Mioriței, str. Gării etc, ceea ce înseamnă un perimetru foarte mare, școlile de șoferi urmând să își ducă elevii cursanți doar la periferie sau înafara orașului.

                În edițiile următoare vom reveni cu un material în care instructorii auto vor explica situația din trafic și vom afla și care sunt nevoile pe care le au aceștia. Deocamdată, instructorii auto și școlile de șoferi își desfășoară activitatea, normal, ca și până acum.

                 

                La 9000 de ediții, tot ca la 1000

                de
                Gheorghe Bălțătescu
                -

                Poate că ar fi trebuit să mă înham și eu la galeria de comentatori care trag tare pentru căderea Guvernului, aplaudând efortul celor trei partide din opoziție de a vota Moțiunea de cenzură, una dintre ele. Mare succes: va fi/a fost cea mai votată moțiune din ultimii 25 de ani. La ora când scriu acest editorial, nu se cunoaște rezultatul votului pe moțiune, însă, după toate calculele, ea va trece și Guvernul Câțu va deveni istorie. Unul dintre ele, deoarece este posibil să mai urmeze și altele.

                Mare bucurie, mare. Bun, cade Câțu, cade Guvernul. Și? Eu cred că orice om cu scaun la cap, nu aburit de politica de partid, a priceput că nu se schimbă de mâine nimic. Nici de poimâine…PSD nu vrea la guvernare, e clar.

                A introdus moțiunea împotriva Guvernului doar pentru imagine, îl tot bombardau votanții și simpatinzanții că nu face nimic, doar dă din gură. AUR nu poate singur și nici nu i se alătură cineva, iar USR abia așteaptă să reintre la guvernare, au flămânzit băieții lui Cioloș. Președintele tace.

                Orgolios și mânios: Vreau Guvernul meu! Și îl va avea. Dar nu intru în această bătălie, e deja pierdută de popor, de populație, de națiune, iar micile „cadouri” aruncate de Câțu acum, nu rezolvă nimic, dar absolut nimic, în condițiile în care prețurile și tarifele au luat-o razna de tot, inflația crește, banii nu mai au valoare, crizele vor lua amploare, cea economică și cea medicală. Pregătiți-vă de o iarnă cumplită, poate cea mai grea din ultimii 50 de ani. Planificați-vă foarte bine cheltuielile, faceți ceva economii, păziți-vă sănătatea, restrângeți deplasările, că nu aveți locuri prin spitale; și de acolo ne-au izgonit.

                Fiecare pe cont propriu, n-avem Guvern, n-avem președinte, nici măcar un primar destoinic, el este ocupat cu Oktoberfest, o aiureală care pune în pericol siguranța și sănătatea băcăuanilor, pentru care ar trebui acuzat de pe acum de zădărnicirea combaterii pandemiei. Dar n-are cine, că nici Justiție nu mai avem.

                Spre ,,minunata lume nouă”?

                de
                Ion Fercu
                -

                În această zi specială pentru DEȘTEPTAREA, gândurile îmi aleargă către LIBERTATEA PRESEI, către LIBERTATEA NOASTRĂ. Ce vremuri de aur prevesteau pentru aceste libertăți vorbele lui Thomas Jefferson, cel care a spus că dacă ar fi pus în situația de a decide între a avea un guvern fără presă și a avea presă fără guvern ar alege varianta din urmă!” Niciun guvern, mai spunea el, nu ar trebui să existe fără cenzori și, în cazul în care Presa este liberă, această fericită cenzură va exista mereu. Atunci când ,,libertatea noastră depinde de libertatea presei ”, adăuga el, libertatea Presei nu poate fi limitată, întrucât asta ar însemna pierderea libertății noastre. Peste timp, o mare conștiință, Umberto Eco, ne avertiza: ,,Atunci când cineva trebuie să intervină să apere libertatea presei, înseamnă că societatea sa este bolnavă”…

                Trăim, și din perspectiva libertății Presei, într-o lume bolnavă, aflată la terapie intensivă. Ziariștii acreditați la Casa Albă au depus un protest formal, după ce președintele Joe Biden a refuzat să răspundă la întrebări, în timp ce jurnaliștii au fost împinși cu forța de către consilierii acestuia, pentru a părăsi sala. Terenul pentru această sfidare fusese pregătit de Trump, cel care acum crește în sondaje ca voinicul din poveste. Susținătorii lui Trump au atacat mass-media în apropierea Capitoliului SUA, strigând ceea ce acesta afirma mereu: ,,Mass-media este dușmanul oamenilor!” Echipamentele reporterilor puși pe fugă au fost distruse. Toate acestea, în țara despre care spunem că este purtătoarea de drept a valorilor sacre ale libertății…

                Să ne mai mirăm că pentru acel ,,țigancă împuțită”, aruncat batjocoritor/ agresiv către o jurnalistă, fostul președinte sfidător, Băsescu nu a fost sancționat? Să ne mai mirăm că un premier care merge căhui la volan și pe străzile occidentale, din cauza amiciției cu alcoolul, a urlat, ca o pisică aflată în primejdie, către ziariști – ,,Nu v-aţi civilizat în 30 de ani de zile!” –, fără ca vreo autoritate a statului să-i zică măcar un amărât ,,Câț”, vorbulița aceea care era aruncată mâțelor bagaboante la mine în sat? Din Cotroceni, aceeași sfidare. Președintele refuză să răspundă la întrebările jurnaliștilor, le întoarce spatele și pleacă zâmbind sardonic, aidoma unui stăpân al inelelor orfan de valorile democrației. Asemenea epave ale democrației au trimis Libertatea Presei din România, în clasamentul Raportului pe 2021 al organizației ,,Reporteri fără Frontiere”, după Botswana, Tonga sau Papua Noua Guinee, țări cu lovituri de stat, războaie civile, de succesiune etc.

                Dacă virtuțile democrației nu vor găsi antidot pentru asemenea sfidări peșteriste ale Presei noastre, orizontul sumbru schițat în urmă cu aproape 90 de ani de către de către Aldous Huxley, în romanul ,,Minunata lume nouă”, va prinde viață: ,,Dictatura perfectă va avea aspectul unei democrații, dar va fi în esență o închisoare fără ziduri din care prizonierii nici măcar nu-și vor dori să evadeze. Va fi un sistem de sclavie în care, prin consumerism și divertisment, sclavii își vor iubi stăpânii”. Mai zice acolo Aldous Huxley ceva care pare desprins din proiectul Apocalipsei: ,,Un stat totalitar cu adevărat «eficient» ar fi acela în care atotputernicul comitet executiv al şefilor politici şi al armatei lor de directori ar avea putere deplină asupra unei populaţii de sclavi pe care ar fi inutil s-o constrângă, pentru că şi-ar iubi servitutea. Să-i faci s-o iubească: iată misiunea pe care statele totalitare de astăzi o dau ministerelor propagandei, redactorilor-şefi ai ziarelor…” ș.a.m.d. Ne îndreptăm spre ,,minunata lume nouă”?….

                1...1.5141.5151.516...5.862Pagina 1.515 din 5.862

                ULTIMELE ȘTIRI