Din inițiativa și sub coordonarea profesorului Gabriel Stan, la Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău, la sfârșitul săptămânii trecute s-a desfășurat atelierul de lucru din cadrul proiectului educațional „Istorie, tradiții, gastronomie armenească”, organizat în parteneriat cu Uniunea Armenilor din România (U.A.R.) – Sucursala Bacău.
În cadrul acestuia s-au organizat următoarele activități: informarea elevilor asupra istoriei și tradițiilor poporului armean și asupra prezenței armenilor, ca minoritate etnică și religioasă, pe teritoriul românesc și susținerea unui atelier de lucru cu elevii de la profilul tehnician în gastronomie/bucătari. În cadrul acestuia a fost prezentat modul de preparare a unor produse gastronomice specifice poporului armean.
Atelierul de lucru a fost susținut de maieștrii bucătari Suzana Parcalabu și Massimo Bascolo, care au preparat pentru elevii băcăuani coordonați de Elena Botez și Andreea Silion , într-o inedită demonstrație gastronomică următoarele preparate: supă de urechiușe cu hurud, horovaț (frigărui armenești), geagik (salată cu iaurt, castravete, mărar, mentă și condimente), havaș (lipie armenească) și baklava (prăjitură orientală cu nucă, miere de albine și diverse esențe).
Proiectul și-a propus să prezinte istoria, tradițiile și cultura gastronomică armenească într-o manieră atractivă, modernă, creând astfel un nou tip de demers educațional.
Începuturile formării comunităţii armene în Bacău, datează din timpul domniei lui Ioniţă Sandu Sturdza. Este de notorietate faptul că de-a lungul timpului comunitatea armenilor din Bacău a avut o contribuţie importantă la modernizarea oraşului de pe Bistriţa.
Așadar, atelierul de lucru care a presupus o demonstrație gastronomică a deschis de fapt o poartă spre o civilizație și cultură mai puțin cunoscute elevilor și tinerilor români.
Scopul acestui proiect l-a constituit prezentarea și susținerea culturii armene, prin intermediul gastronomiei dar și de inițiere a tinerelor bucătari în formare, care nu s-au făcut remarcați încă.
„Acest proiect educațional a reprezentat o oportunitate pentru elevii noștri spre cunoașterea istoriei și tradițiilor poporului armean, prin gastronomie”, a declarat profesorul Gabriel Stan, inițiatorul proiectului.
„Pentru noi, armenii, a fost o bucurie să participăm, în parteneriat la acest proiect inedit. Deci, a fost o bună ocazie de a prezenta elevilor câteva preparate gastronomice reprezentative ale etniei noastre. Cu speranța că asemenea activități vor fi replicate, credem că viitorii bucătari calificați vor fi interesați și de bucătăria armenească, orientală”, a explicat Vasile Agop, președintele Uniunii Armenilor din România – Sucursala Bacău.
Atelierul de lucru care s-a desfășurat vineri, 26 noiembrie 2021, la Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău, face parte din suita de activități dedicate împlinirii a 100 de ani de învățământ economic băcăuan.
Aerogara din Bacău a primit cele mai mari note pentru curățenie și pentru sistemul de semnalizare, considerat eficient și ușor de înțeles. În plus, călătorii au apreciat extrem de favorabil estetica aeroportului, precum și numeroasele rute low cost spre principalele destinații din Europa.
Cea mai cunoscută și utilizată agenție de turism online din România, vola.ro, a realizat un studiu având ca temă aeroporturile cele mai atractive pentru turiști, din punctul de vedere al facilităților și al dotărilor de care beneficiază aceste porți aeriene. Studiul intern realizat de vola.ro a avut loc la sfârșitul lunii septembrie, călătorii fiind solicitați să alegă aeroportul românesc pe care îl folosesc cel mai des, punctând, în dreptul acestuia, la capitolele curățenie, aspect, semnalizare, amabilitatea personalului, accesibilitate, calitatea parcărilor, magazinelor și restaurantelor disponibile, precum și prețurile promovate de acestea.
Aeroportul cu arhitectura cea mai frumoasă
Astfel, aeroportul din Bacău se află pe un onorant loc 4, la egalitate cu cel din Suceava, și după Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din București, Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca și Aeroportul Internațional Iași, acestea fiin avantajate de traficul mare de călători și de posibilitatea operării a mai multor companii aeriene. Chiar și așa, aeroportul din Bacău a fost ales de 3,8% dintre respondenți, fiind extrem de apreciat pentru sistemul de semnalizare de care beneficiază acesta, primind o notă medie de 9,4, cea mai mare dintre toate aeroporturile. Călătorii care i-au trecut pragul aeroportului din Bacău au fost încântați de indicațiile și marcajele eficiente și ușor de înțeles. Pe de altă parte, a contat foarte mult pentru respondenți estetica obiectivului, capitol la care a primit nota de 9,2, la mare distanță față de toate celelalte aeroporturi din listă.
Parcare generoasă cu prețuri mulțumitoare
Cea mai mare medie din toate aeroporturile din clasament a primit-o aerogara din Bacău și pentru curățenie, respectiv 9,1. Nu în ultimul rând, călătorii au apreciat extrem de bine numeroasele rute low cost spre Marea Britanie, Italia și Spania, acestea fiind doar o parte din oferta aeroportului, cele mai solicitate. Singurul capitol unde a fost notat mai puțin favorabil a fost cel rezervat facilităților comerciale de pe aeroport – magazine și restaurante, segment la fel de puțin aflat la inimile călătorilor în toate aeroporturile analizate de vola.ro. De altfel, este zona cea mai criticată din toate aeroporturile din lume, unde la aceste facilități nu găsești prețuri de nivelul celor din supermarketuri. Mai notăm, la final, că, la aeroportul din Bacău, călătorii interogați de agenția vola.ro au apreciat parcarea obiectivului pentru spațiul suficient și prețurile satisfăcătoare.
Investiții de peste 60 de milioane de euro
Să mai notăm că, în ultimii ani, aeroportul din Bacău a beneficiat de investiții majore, de peste 60 de milioane de euro, bani de la Uniunea Europeană și de la bugetul Consiliului Județean. Sumele au fost investite în modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de transport aerian (terminalul de pasageri, turnul de control, parcarea cu peste 300 de locuri și strada Aeroportului, cu patru benzi de circulație plus una de urgență). Nu în ultimul rând, anul trecut, au fost încheiate și lucrările la pista de peste 2.500 de metri, dotată, acum, cu balizaj modern, CAT 2, exclusiv pe leduri, unic la o unitate aeroportuară din țară.
Un vechi și celebru proverb latin spune că „Mens sana in corpore sano” (minte sănătoasă într-un corp sănătos) și se pare că își găsește explicația într-un proiect derulat de o învățătoare de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Buhuși. Ana Nona Pâslaru, profesor pentru învățământul primar, păstorește clasa a II-a A și și-a propus să le insufle elevilor ei pasiunea pentru înot. Vestea acestui proiect s-a răspândit repede în micuțul orașși încet-încet, proiectul a prins amploare. Astfel, mulți copii au deprins înotul la Bazinul de Înot din Bacău. Despre acest suflu nou adus în rândul copiilor darși a părinților lor, ne-a povestit mai multe chiar inițiatoarea acestui proiect.
-Cum ați început acest proiect?
Ana Nona Pâslaru
-Mai întâi, trebuie să spun că proiectul a început pe 15 iulie, anul acesta. Eu mi-am dorit foarte mult să-mi duc copiii, din clasa mea, la înot. De ce mi-am dorit? Pentru că și eu practic înotulși am dorit să le transmit și lor această pasiune. Am vorbit cu părinții în momentul când aveam deja un an și jumătate de pandemie și de stat în casă. Și pentru că era o perioadă mai lejeră, am zis să încep înotul. Din cei 24 de copii ai mei nu au mers toți la înot, deși eu așa aș fi vrut. Am început cu 15 după care s-a produs declicul. Copiii aveau frați, aveau veri, prieteni, care au dorit și ei să meargă la înot. Și așa, în foarte scurt timp ne-am strâns aproape 40 de copii. Așa am mers la Bazinul de Înot din Bacău și am început cu două grupe de începători.
-Nu a fost greu cu 40 de copii? Și mă refer aici la transport…
-Totul a fost greu. Și transportul și…tot, dar frumos. Transportul a fost și este realizat și acum cu microbuze. Câte 20 de copii pe un microbuz, eu însoțitor în unul dintre ele și un părinte, care se oferă, în cel de al doilea. Și în acest fel, Bazinul ne-a primit și ne-a dat un culoar liber, până de curând, de la ora 14.00 la ora 15.00. Asta însemna să plecăm de la Buhuși la ora 13.00 și ne întorceam la 16.00. Un program ceas…
-Dincolo de punctualitate au fost și niște griji.
-Sigur. În primul rând traficul, mai ales că am prins și luna august când știți cum este. Alte griji sunt acolo. Intri la Bazin cu 40 de copii cu diferite vârste, din diferite clase, care sunt repartizați la doi profesori de înot, pe două grupe diferite. În acest interval de o oră, eu intru în apă cu copiii să le fiu aproape. Dar nu eu lucrez cu copiii, ci profesorii de acolo. Eu doar îi susțin să fie atenți. Copiii au nevoie și de susținere. Eu sunt și psiholog, ceea ce este un mare avantaj pentru că îmi pot permite să-i și consiliez, să-i susțin, să fiu alături de ei și chiar să rezolv anumite momente de teamă, de anxietate. Ce se întâmplă în căpușorul unui copil… Orice copil a fost învățat de acasă, de mic, să fie atent, să nu se ducă la apă că poate să moară înecat. Și prin repetiție, chestia asta se fixează în cap și prinzi frică. Apoi. Când intri la Bazin și vezi construcția asta impresionantă te emoționează. Și nu mai este nimeni cu tine, decât doamna, doi profesori străini, reguli și 2,20 mteri de adâncime în apă. Vă dați seama ce e în capul lor?
-Să înțeleg că niciun copil nu știa să înoate?
-Nu știa nimeni. Pe urmă au mai venit copii care au venit la înot pentru întreținere, dar la început nu știa nimeni. Revenind la Bazin, după intrare și schimbatul la vestiare, se crează ceva frumos. Dacă ai ajuns în apă cu bine, și ajungi cu bine pentru că ai profesorii lângă tine care au protecție, au centurile, plutele, baghetele…Și dacă un pic începi să prinzi, începe să fie bine.
-Dar copiii prind repede.
-Foarte repede, da. Întotdeauna când merg cu începători, când mergem în microbuz spre Bacău, este o liniște… Iar când sunt la ședința a șasea, a șaptea, e o fericire de nu se mai poate…
-Care sunt binefacerile pentru acești copii?
-Binefacerile sunt de ordin fizic, pentru că se lucrează tot corpul, se lucrează pielea pentru că apa realizează un masaj pe toată suprafața corpului, plus că sun binefacerile psihice. Dacă prima data îți era teamă de atâta suprafață de apă, începi să simți măreția apei. Începi să te simți bine și chiar important. Pentru că asta își doresc și copiii. Când merg la o piscină vor să știe să inoate, să fie importanți și să fie primii. Apoi, la noi, începe relaxarea, veselia și jocurile în apă, dar, nu este doar veslie pentru că este chiar muncă. Este școală de adevăratelea. Și trebuie să le mulțumim celor trei profesori minunați, care au cel mai mare respect din partea mea: Cătălin Neagu, Cosmin Moisă și Eugen Pilat. La o primă vedere ai crede că să fii profesor de înot este foarte simplu și că se joacă cu copiii. Dar nu e așa. Gândiți-vă că dacă la noi, la școală, copiii stau în bănci, acolo copiii stau în apă. Este o foarte mare responsabilitate pentru ei.
-Cum a fost organizarea în bazin?
-Am avut o grupă la culoarul 1 și o grupă la culoarul 8. Așa s-a putut, în condițiile în care, în același timp cu noi se antrenau și cei de la performanță de la cluburile sportive. După ce terminăm ora, mergem la dușși trebuie să urmărim foarte bine igiena copiilor, dușul, uscatul, îmbrăcatul. Microbuzele trag exact la scară, așa că nu sunt probleme să răcim. Apoi mergem spre casă iar părinții ne așteaptă la Casa de Cultură din Buhuși.
–Și cum sunt părinții? Nu sunt îngrijorați, sau…?
-Părinții, sunt convinsă că sunt îngrijorați. Dar principal grijă e traficul. Noi însă avem parte de șoferi foarte buni și foarte prudenți.
-Dar cum e cu transportul?
–Părinții au suportat și costurile cursurilor de înot dar și transportul. Dar, Consilul Local și domnul primar ne-au sponsorizat un transport. Ne-au dat o mașină cu șofer și carburant de care să beneficieze copiii din Buhuși.
-Care au fost condițiile?
-Copiii merg la înot pe baza unei cereri, care o fac părinții, către Bazin. Această cerere înseamnă că, tu ca părinte ți-ai asumat tot ce înseamnă școala de înot și că ești accord.Asta a fost în vară. Acum, cu noile reglementărifuncționăm altfel. Acum nu merg decât cu copii până în 12 ani sau cu copii mai mari dar care au vaccin. Dar nu prea au. Și e supărare mare pentru că sunt copii mai mari care ar vrea să mai meargă și să continue.
-Dar chiar și în aceste condiții, am înțeles că s-a schimbat programul.
-Noi tot timpul ne-am făcut programul după cum a fost loc la bazin. Directorul Bazinului, domnul Roșu, ne-a explicat că totul se face în funcție de câtă disponibilitate au ei acolo. Ei au mare dorințăși ar face orice este posibil dar există o limitare fizică. Astfel că, acum noi mergem doar odată pe săptămână, sâmbăta. Eu cred că cererea este foarte mare și dacă ar mai fi un bazin, și acela ar fi plin. Știu că toți părinți și-ar dori din tot sufletul ca și copilul său să facă înot. Așa a făcut și fiica mea înot, din clasa a II-a, după care a continuat în liceu și facultate iar actualmente este și scafandru profesionist, după o școală făcută în Qatar.
-Cât timp va dura acest proiect?
-Cât timp vom putea. Deja am dezvoltat acest proiect, mai ales că până acum prin acesta au trecut aproape 80 de copii, cu toate restricțiile care au fost.
-Puteți să ne povestiți ceva important din experiența de până acum, în acest proiect?
Noi, când am început în vară, era olimpiada la Tokyo. Și Daniel Popovici și Robert Glință, înotătorii noștri, aveau probe în fiecare zi. Atunci, noi am făcut un videoclip pe treptele de la Bazinul de Înot de la Bacău în care am strigat cât de tare am putut noi „Hai România!”, „Hai Daniel!” și „Hai Robert!”. Am pus acest clip de susținere pe toate paginile. Și la COSR, la FRNPM iar cineva s-a sesizat. Astfel, a aflat și Daniel Popovici care a spus că este legat sentimental de Bacău și că atunci când va veni la Bacău vrea să îi cunoască pe acești copii. Pentru noi a fost exceptional!
Ana Nona Pâslaru a mai dezvoltat și un alt proiect personal, cu elevii ei de la școală, un proiect prin care le propune celor mici un mod de viață sănătos. „Avem trei pauze de câte 10 minute. În prima mâncăm, iar în această pauză de masa, pe lângă pachețelul de acasă, prin acest proiect trebuie să avem la masa și minim trei legume (un morcov, trei foi de salată și un castravete sau un gogoșar tăiat felii etc)și două fructe. Avem și apă tot timpul pe masa. Proiectul mai prevede aer și mișcare. Așa că în celelalte două pause ne îmbrăcăm bine, ne punem măscuțăși ieșim în curtea școlii unde ori dansăm, ori facem aerobic, sau chiar savurăm natura dacă e soare. Între timp clasa se aerisește”, a explicat învățătoarea clasei a II-a A de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Buhuși.
„Înotul înseamnă pentru mine sport, tonifierea organismului și imunitate. Imunitatea este foarte importantă pentru că te protejează de boli, de răceli și chiar de coronavirul. Sunt încântat că pot să fac înot.”
Tudor Konya
„Înotul pentru mine înseamnă distracție, imunitate și dezvoltarea organismului.”
Ștefania Ciubotaru
„Pentru mine, înotul reprezintă fericire, distracție și mult de învățat. Ca să înveți să înoți trebuie să asculți indicațiile profesorilor. Deci totul este o școală, nu este o joacă.”
Rebeca Tanasă
„Înotul înseamnă dezvoltare și învățătură. Cine crede că e o joacă nu știe ce vorbește.”
Bianca Său
„Din punctual meu de vedere, înotul este un sport foarte frumos și îți ia foarte mult timp până să înveți. Eu am învățat și acum știu să înot foarte bine și sunt foarte încântată.”
Vanesa Grigoraș
„Pentru mine, înotul înseamnă foarte mult. Pentru că mă ajută la corp și mă face mai puternic și curajos. Asta e foarte important, pentru că, atunci când voi fi la mare și va veni un val foarte periculos, eu voi fi pregătit.”
David Pristavu
„Pentru mine înseamnă supraviețuire, sănătate, sport. Eu mai fac și tenis.”
Victor Savinoiu
„Pentru mine e o mare încântare. Dacă nu știam să înot, nu eram așa fericită ca acum. ”
Parlamentarul PSD Ionel Floroiu consideră că intrarea partidului său la guvernare este un semn de responsabilitate într-o perioadă grea, când crizele s-au suprapus. Deputatul băcăuan este de părere că trebuie să existe un echilibru între măsurile sociale obligatorii pentru categoriile defavorizate și investițiile absolut necesare pentru dezvoltarea României. Atât proiectele mari de infrastructură, cât și investițiile din comune sunt printre soluțiile pentru dezvoltare, mai ales în Moldova, regiune vitregită din acest punct de vedere.
”Eu și colegii mei din echipa PSD Bacău vom privi cu foarte mare atenție activitatea miniștrilor și vom sesiza orice nerespectare a programului de guvernare, indiferent din ce partid face parte ministrul respectiv. Vom pleda pentru continuarea și creșterea investițiilor în comune, acolo unde este nevoie de apă curentă și canalizare, de drumuri, școli, grădinițe și dispensare. Nu vom lăsa birocrația și bunul-plac al unor funcționari să blocheze modernizarea satelor noastre, singura șansă de a le salva de la dispariție. De asemenea, vom cere urgentarea construirii unei autostrăzi care să lege Moldova de Ardeal, iar singura variantă logică și realizabilă este pe traseul Bacău-Brașov. Sunt convins că echilibrul și profesionalismul miniștrilor social-democrați vor aduce măsuri eficiente, atât în gestionarea crizei sanitare, dar și pentru rezolvarea problemelor economice. Ca de fiecare dată, PSD va guverna pentru oameni, cu grijă mare pentru copii, pensionari, cei bolnavi sau aflați într-o situație materială grea, fără a uita de marile proiecte de investiții mai ales în infrastructură de care avem mare nevoie.” Ionel Floroiu, deputat PSD
MUNCĂ
Creșterea salariului minim brut pe economie cu 11%, de la 2.300 lei în prezent la 2.550 lei de la 1 ianuarie 2022.
Creșterea punctului de pensie cu 10%, de la 1.442 lei la 1.586 lei de la 1 ianuarie 2022.
Creșterea pensiei minime cu 25%, de la 800 lei la 1.000 de lei începând cu 1 ianuarie 2022.
Acordarea unui ajutor suplimentar pentru perioada de iarnă pentru pensionarii a căror pensie este peste valoarea minimă, dar sub 1.586 lei.
FAMILIE, TINERET ȘI EGALITATE DE ȘANSE
Creșterea alocațiilor cu 40% pentru copiii sub 2 ani, de la 427 lei în prezent la 600 lei de la 1 ianuarie2022.
Creșterea alocațiilor cu 13,5% pentru copii între 2 și 18 ani, de la 214 lei la 243 lei de la 1 ianuarie 2022.
Acordarea celei de-a 13-a alocații pentru copiii cu dizabilități și a 13-a indemnizație pentru persoanele adulte cu dizabilități, în luna ianuarie 2022.
Scăderea Contribuției de asigurări sociale de sănătate din veniturile părinților, în funcție de numărul de copii, până la scutire pentru cei ce au cel puțin 3 copii.
Acordarea de granturi de 30%, dar nu mai mult de 45.000 euro în urban sau 30.000 euro în rural, din valoarea unei locuințe noi achiționate de familie cu copii sub 15 ani.
SĂNĂTATE
Medicamente antivirale în farmacii, eliberate cu prescripție medicală, pentru tratarea timpurie a persoanelor infectate cu SARS-CoV-2.
Diagnostic și tratament ambulatoriu cât mai rapid pentru pacienții COVID-19.
Testare extinsă și anchete epidemiologice eficiente pentru limitarea contaminării.
ECONOMIE
Lansarea Programului ”Cumpărăm românește” pentru încurajarea achiziției de produse românești și, implicit,sprijinirea firmelor românești.
Salvarea firmelor strategice românești prin infuzie de capital.
Program de sprijinire a exporturilor pentru reducerea deficitului comercial al României.
AGRICULTURĂ
Creșterea producției agricole autohtone pentru realizarea siguranței alimentare a cetățenilor.
Absorbția în întregime a fondurilor europene destinate agriculturii
Plata la timp a tuturor categoriilor de subvenții.
Accelerarea procesului de intabulare a proprietăților și îmbunătățirea legislației privind arendarea și concesionarea terenurilor agricole.
FINANȚE
Digitalizarea economiei și a plăților obligțiilor fiscale pentru toți contribuabilii.
Reintroducerea stopajului la sursă pentru reducerea birocrației.
Reducerea taxelor pe venituri, prin creșterea deducerilor, pentru persoanele cu venituri mici și cu mulți copii.
Esop rămâne cuceritor și astăzi. Iată, de pildă, fabula ,,Lăudărosul”, cea care a impus timpului cunoscuta expresie ,,Hic Rhodos, hic salta!” O redăm după traducerea engleză (,,Atletul lăudăros”), care ni se pare mai expresivă, realizată de Laura Gibbs (University Press, 2000)…
,,Un om care fusese plecat într-o călătorie se întoarce acasă. Începe să străbată țanțoș cetatea. Lăudându-se în gura mare cu isprăvile pe care le făcuse prin toate locurile prin care-l purtaseră pașii. În Rhodos, spunea el, a sărit atât de mult în lungime, încât nimeni dintre cei în viață nu l-ar fi putut egala și, mai spunea, există și martori care ar putea confirma cele spuse de el. Atunci, unul dintre cei de față i-a spus: «E-n regulă. Dacă spui adevărul, uite, aici e Rhodos. Hai, sări!»”…
Generalul Ciucă a devenit prim-ministru. În CV are, ca vedetă a carierei/ vieții, ,,Bătălia de la Nasiriyah”, Irak. Dacă-l asculți, te emoționează faptele (sale) de arme. Te aștepți să găsești relatarea și în manualele de istorie, alături de bătăliile de la Vaslui, Mărășești etc. Unii jurnaliștii ,,de război” îl contrazic. De fapt, spun ei, soldații români din subordinea colonelului Ciucă erau sub comandă italiană. Ei au ieșit din bază la o patrulare de noapte, ca alte mii de militari români, în nenumărate rânduri, și au fost angajați cu foc (troops in contact). ,,Nimic extraordinar. Fugi sau angajezi cu foc”, zice un jurnalist.
Nu sunt expert militar, nici jurnalist de război. Am ceva suspiciuni cu privire la isprava colonelului Ciucă, dar îi acord, până la proba contrarie, credit. La Palatul ,,Victoria” va angaja lupta vieții sale pentru a-i ferici pe români. Mai Rhodos decât provocarea asta, nici Nasiriyah nu poate fi. Aici e marea probă a vitejiei. Din acest motiv îi zic, pastișându-l pe dragul Esop: ,,Hic Rhodos, hic salta!” Aici e Rhodos, colonele devenit general și prim-ministru! Hai, sări! Am pregătită ruleta pentru confirmarea izbânzii.
Divizionarele C din Bacău nu au luat niciun punct în etapa a 14-a, penultima din maxi-turul campionatului. Aerostar riscă să rateze play-off-ul, în timp ce FC Dinamo Bacău și CSM Bacău sunt tot mai aproape de retrogradare
Weekendul trecut, divizionarele C băcăuane au ținut post. Post negru. Din nouă puncte posibile nu au luat nici măcar unul. Astfel, în Seria 1, CSM Bacău și-a prelungit la patru seria înfrângerilor, cedând acasă cu 2-0 în fața liderei Dante Botoșani, care s-a impus prin cele două penalty-uri transformate de ex-băcăuanul Dudu Drugă în minutele 40 și 90. Țintuiți pe penultimul loc, „CSMeii” își pun toate speranțele în confruntarea de etapa viitoare, contra unui Ceahlăul care nu a pierdut însă ultimele trei jocuri de campionat. În Seria 2, Aerostar a pierdut cu 1-0 pe terenul Metalului Buzău (gol Stănică, min. 31) și s-a depărtat la șase puncte de ultimul loc de play-off, ocupat de CSM Râmnicu-Sărat. Runda viitoare, ultima din 2021, „aviatorii” primesc vizita râmnicenilor într-un meci de totul sau nimic. În fine, FC Dinamo Bacău a contabilizat al 11-lea eșec stagional, fiind învinsă la Săucești de Sporting Liești cu 2-1. Oaspeții au condus cu 2-0 prin penalty-ul lui Bârlădeanu (12) și reușita lui Călin (52), punctul de onoare al dinamoviștilor băcăuani fiind realizat cu două minute înainte de final, de Brăescu. În urma acestui rezultat, FC Dinamo Bacău a coborât pe penultimul loc al clasamentului, fiind depășită de CS Făurei, care, cu patronul Bănel Nicoliță în echipă, a reușit un 3-3 acasă cu Viitorul Ianca. Având în vedere că vor încheia anul cu un meci pe terenul primei clasate, Oțelul, este mai mult ca sigur că băcăuanii de la FC Dinamo vor ierna pe loc retrogradabil.
Perioadă extrem de fastă pentru prim-divizionara de handbal masculin CSM Bacău. În ciuda problemelor financiare care au făcut ca lotul băcăuan să fie redus la formatul XS, „CSMeii” au legat două victorii ce le-au permis să urce pe locul 9, cu 13 puncte, unul în plus față de HC Buzău, ultima victimă a băcăuanilor.
Învingători cu 25-24 acasă, în etapa a 11-a, cu CSM București, formația antrenată de Sandu Iacob s-a repetat și joi, la Buzău, unde s-a impus cu 24-26 (12-10) într-un alt meci cu final de infarct.
„Secretul nostru? Avem jucători cu inimă mare”, a mărturisit tehnicianul băcăuan după succesul de la Buzău în care a mizat pe formula Vl. Rusu, Tamaș- Rotaru 7 goluri, G. Bujor 6, Dospinescu 6, M. Bujor 4, Stănică 2, Serhel 1, Coric, Costea. Perioadă fastă, așadar, însă și intensă pentru CSM Bacău.
Joi, 2 decembrie, de la ora 18.00, „CSMeii” vor trage cortina peste turul de campionat, odată cu meciul de acasă cu Potaissa Turda, pentru ca duminică, 5 decembrie, de la ora 12.00, să primească vizita Stelei, în prima etapă a returului. Două meciuri de foc, contra a două echipe din Top 5, Potaissa aflându-se pe poziția a cincea, cu 24 puncte (și un joc în minus), iar Steaua, pe locul 3, cu 30 puncte.
Vestea bună este că la ambele partide de acasă de săptămâna aceasta, CSM Bacău va beneficia și de sprijinul suporterilor, accesul publicului la manifestările sportive fiind din nou admis, cu condiția precizării unui certificat verde și în limita a 30 la sută din capacitatea arenei.
„Pentru noi, publicul constituie un atu important, de care sper să putem profita la maximum”, a concluzionat antrenorul băcăuanilor, Sandu Iacob.
Motiv de bucurie pentru elevii Liceului Tehnologic „Anghel Saligny”, care, începând de săptămâna trecută au la dispoziție în campusul școlii de un loc de relaxare. Și nu este un spațiu oarecare, ci unul modern dar și ecologic, dotat cu un panou fotovoltaic și patru stații wirless de încărcare a telefoanelor mobile.
„Acest spațiu este destinat atât activităților recreative cât și activităților extraculiculare și chiar a orelor care se doresc a fi desfășurate în aer liber. Este un spațiu realizat de cadrele didactice și elevii noștri de la mai multe specializări. Acest proiect a fost dezvoltat în parteneriat cu Asociația SNS, proiect câștigat prin intermediul Fondului pentru Comunități pentru un viitor mai bun în comunități care este gestionat de Fundația Comunitară din Bacău. Pe lângă fondurile pe care le-am avut din acest proiect, am obținut și de la Primăria Municipiului Bacău ajutor, în sensul că ne-au oferit material lemnos din recuperări, pentru că asta a fost și tema proiectului, despre cum putem să folosim sau să refolosim materiale ecologice”, a explicat prof. Nona Crisalinda Irimia, directorul Liceului Tehnologic „Anghel Saligny” Bacău.
La inaugurarea acestui spațiu, elevii liceului au pregătit o impresionantă și ingenioasă expoziție de obiecte realizate din materiale reciclabile. Majoritatea „exponatelor” au fost în tema Zilei Naționale sau a sărbătorilor de iarnă.
* Ecaterina Teodoroiu de pe noua bancnotă de un pol pare o încrucișare nereușită între Raluca Turcan și colonelul Gheorghiță.
* Desigur, nu e vina marilor retaileri că pun în aplicare măsuri naziste. Nu asta le reproșează, neapărat, lumea. Ci că, așa cum au reușit să influențeze decizii guvernamentale în folosul lor, puteau să procedeze similar și în cazul segregării. Dar au preferat să nu o facă.
* La modul cel mai serios, România a înregistrat o scădere imensă a cazurilor de COVID 19. Spitalele sunt mult mai aerisite, la ATI sunt locuri libere, viața ar putea să-și reia ritmul. Dar, nu! Nu e voie. Cum să ne permitem noi să umblăm fără lanț în vreme ce marile puteri ale Europei își bagă la coteț cetățenii? Cum să explice ei că în cea mai nevaccinata țară virusul a luat o pauză iar în țările cele mai vaccinate e record de îmbolnăviri?!
* Poșta norvegiană a lansat un clip publicitar în care Moș Crăciun e gay. Nu mai știu care țară are un Moș Crăciun cu certificat verde. Asta e! Revenim la Moș Gerilă! Nu pentru că aș avea vreo problema cu orientarea sexuală a moșului, ci pentru că distruge povestea. Cât despre Moș Crăciun cu certificat verde, aia e chiar obscenă.
* Acum mai bine de zece ani, când nimeni nu îndrăznea să se ia de băieții cu „etnobotanice”, comerțul cu „legale” fiind protejat de importanți politicieni de la București, au intervenit pompierii care au făcut controale pe linie de PSI și au început să închidă magazinele. Azi, la fel, nimeni nu a avut curajul să se ia de gardurile din magazine. Au venit pompierii și au rezolvat problema.
* Apropo de garduri, au făcut cel mai mai rău ideii de segregare sanitară pe care doreau să o impună băieții deștepți. Ceea ce n-au reușit comentatorii politici, oamenii cu scaun la cap sau alte persoane care atrăgeau atenția că segregarea este inutilă și contraproductivă, au reușit niște manageri puși pe maximizarea profitului. Gardurile din magazine nu doar că au atras atenția, dar au și declanșat reacții inclusiv din partea celor dispuși să accepte segregarea. Cum spunea marele filosof Mike Tyson, fiecare are un plan până primește un pumn în gură.
* Noul ministru al Sănătății era să provoace un atac de apoplexie unui realizator TV, când a spus că și persoanele vaccinate se îmbolnăvesc și mor de COVID 19. Ăla mai avea puțin și-l acuză de fake-news pe Rafila. Când ministrul a mai spus că nu susține vaccinarea obligatorie prin impunerea de certificat verde, prezentatorul era să explodeze.
* Atât și-o dungă: ne poate explică vreun mare maestru în arta COVID-ului de ce în țările cu procent mare de vaccinare graficele cu infectările au explodat? De ce e nevoie de măsuri extreme în aceste țări? Cum se împacă narativa „vaccineaza-te ca să scapi de infectare” cu valul de infecții în rândul persoanelor vaccinate?
Romfilatelia a introdus în circulație emisiunea de mărci poștale „Crăciun 2021”. Emisiunea se găsește și în magazinul companiei din Bacău și este formată dintr-un timbru, cu valoarea nominală de 2,60 de lei, o coliță dantelată, cu valoarea timbrului de 31,50 de lei, un plic „prima zi a emisiunii” și un bloc filatelic de colecție inserat într-o mapă filatelică specială.
Blocul filatelic de colecție conține două timbre nedantelate – al seriei și al coliței.
Tirajul emisiunii este de 580.090 de timbre, dar mapa filatelică are un tiraj de numai 387 de exemplare.
Sunt în viață întâlniri destinale, cu oameni care-ți marchează devenirea, te modelează într-un fel anume, și sunt cărți, pe care, citindu-le, simți că ți-au crestat sufletul, punându-și, pentru totdeauna amprenta asupra ta. Fără astfel de șanse, pentru că asta sunt, ne-am putea destrăma, rătăci. Pe lângă întâlnirile reale, sunt și unele care se petrec în vis, iar puterea lor este foarte mare, pentru că atunci poți fi atins pe umăr de îngerul creației. Sunt clipe de grație, când ți se revelă ceva demn de luat în seamă, ți se arată un drum. Despre un astfel de moment privilegiat povestește Sorin Postelnicu, într-un prozopoem pe care l-am descoperit în revista „Vitraliu”. Sorin, care trăiește de 30 de ani departe de țară, la Hamburg, și-a început cariera de actor pe scena Teatrului „Bacovia”, și de numele lui se leagă cel mai frumos recital dedicat poetului care „a transformat plumbul în aur”. Așa a spus Macedonski despre Bacovia. Da, era în anul 1971, la primul Festival Național „George Bacovia”, eveniment de mare răsunet, inițiat de Radu Cârneci, aflat la cârma Revistei Ateneu, și atunci Sorin Postelnicu a prezentat spectacolul „Clavirele plâng în oraș”, pentru care a primit multe aplauze entuziaste, dar și binemeritați lauri. Sorin era îndrăgit de public și era prieten cu poeții de la „Ateneu” și din oraș, pentru că vorbeau aceeași limbă, cea a poeziei. Apoi Sorin a plecat la București, unde a jucat, pe scenele mai multor teatre, roluri importante. Talentul și figura lui expresivă l-au adus în atenția regizorilor de film, care l-au distribuit în câteva producții. Mi-l amintesc din filmul cu substrat mitic, „Zodia fecioarei”. Era foarte tânăr și frumos, avea ochi mari, umbroși, cu o privire când furioasă, când melancolică, o coamă de păr negru, cârlionțat, un aer rebel, și personajul său purta nume de zeu, Dionis.
La un moment dat, însă, viața lui a luat o altă întorsătură, artistul părăsind țara după barbara invazie a minerilor din 1990, în semn de protest față de o realitate pe care nu a putut să o accepte. În Germania, la Hamburg, a făcut studii de arhitectură, profesând apoi alături de soția sa, Lucia, arhitectă, o admirabilă doamnă, de o mare generozitate. Și așa au trecut anii, pentru ca, mai nou, artistul să vină în țară cu o realizare la care ține foarte mult, „o provocare închipuită și vorbită de Sorin Postelnicu”, filmul „Solitar”, proiectat în luna mai la Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău. Mai mult decât un film, este o ofrandă spirituală adusă lui George Bacovia, la 140 de ani de la naștere. Răsfoind prin memoria visului, care pentru el este viu, însemnând o întâlnire cu poetul, una stelară, Sorin Postelnicu creează un poem vizual cu ample reverberații. Este un banchet platonician, un profund și complex dialog al artelor, la care participă poezia, muzica, artele plastice. „Scriu precum vorbesc cu cineva”, spunea Bacovia, și așa rostește versurile și Sorin Postelnicu, firesc, într-o tonalitate confesivă. Sunt și înregistrări cu vocea poetului, iar acordurile muzicale sunt din Bach, Beethoven, Brahms, Porumbescu și, mai cu seamă, din Enescu, reproducerile după picturi și sculpturi aparținând unor artiști contemporani cu poetul. Excepție face Ilie Boca, cu numeroasele sale portrete ale poetului, și mai ales cu acel Bacovia înaripat, superbă viziune!
Lucrat cu pasiune, cu multă sensibilitate, filmul „Solitar” are o bogată simbolistică, desfășurând un regal de imagini (îmi stăruie în minte mestecenii cu trupurile lor albe, subțiri, înalte), de sinestezii. Este o creație complexă, vorbind și despre drama exilului, fiind, așa cum am spus, o ofrandă spirituală adusă operei lui Bacovia, cunoscută și înțeleasă în profunzimea și singularitatea ei.
Tragicul face parte din ADN-ul speciei umane. Tudor Vianu și George Călinescu se întâlnesc în gânduri atunci când, în acord… parțial cu Benedetto Croce, spun despre tragic faptul că n-ar trebui perceput ca frumusețe estetică (G. C.) sau că este o așa-zisă categorie estetică (T. V.). Tragicul este, mai ales, o categorie generală a spiritului, trăiește agitat în viața reală, sub măști diferite, cu intensități felurite, în funcție de cantitatea plusului de moarte și durere din lume. Tragicul sfâșie ființa sufletului și pe cea a trupului, pentru ca apoi să te trimită către leacurile metafizice, artistice, religioase sau utopice, la farmaciile pe care le-a zămislit, pentru a întreține speranța întru ființare. Doza sa de otravă are inclusă, în multe situații, și acel ceva salvator, în ultimă instanță, care nu întotdeauna își are sursa în ,,farmaciile” amintite, ci mai ales în felcerul din noi.
Cred că și tragicul are marea sa tragedie, de vreme ce unii teoreticieni încearcă să-i cânte prohodul. Alții zămislesc însă chipuri noi ale… prosperității tragediei.Jean-Marie Domenach, de pildă, este seducător atunci când spune că nu există tragedie creștină, întrucât creștinismul este consolator. Dar consolarea creștină nu ascunde în ea însăși o tragedie de netăgăduit? Scapă Raskolnikov, creația creștinului Dostoievski, de tortura tragediei atunci când este consolat de sfânta prostituată Sofia? Nu cumva în credința înfiripată în el se zvârcolesc armiile tragediei?…
Mă cucerește Aristotel atunci când îmi spune, nuanțând, că tragedia este cu atât mai zguduitoare, cu cât distanța dintre mărimea vinei și mărimea pedepsei este mai mare. Ajungem să fim torturați uneori de diferența dintre victimă și călău, întrucât aceasta nu mai poate fi percepută decât tulbure de tot. Firește, putem privi și către interogația gravidă de argumente pe care ne-o aruncă frumos Ileana Mălăncioiu: ,,Dar cine poate măsura, de fapt, această tragedie?” Poate că fiecare dintre noi are propria unitate de măsură… Tocmai de aceea, marii păcătoși au la Dostoievski, de pildă, ceva din scutierul Sancho Panza, care poate ajunge uneori să devină chiar mai Quijote decât don Quijote…
Se golește tragicul contemporan de… tragedie? Domenach a depășit incertitudinea din această interogație. El crede că tragicul contemporan, care este generalizat, a ucis tragedia. Poate că are dreptate. Nu vi se pare că tragedia, generalizându-se, intrând și în toți porii comunităților, nu numai în cei ai individului, s-a banalizat? Violența, dacă-l ascultăm tot pe Domenach, nu mai este percepută acut în fapte separate, ale criminalilor individuali, ci în toată atmosfera aceasta în care ,,politica a devenit o sinteză completă în care se reunesc josnicia cu venerabilul, impietatea cu sacrul, adevărul cu minciuna” (Ileana Mălăncioiu).
În infratragedia contemporană, mai sugerează Domenach, nu se mai confruntă valorile, plinurile de umanitate, ca în ,,Antigona”, bunăoară, ci golurile, forme felurite de vid existențial. Dar dacă tragedia este mai ales trăirea acută a revoltei împotriva plusului de suferință și moarte, revin la Aristotel și mă întreb, privind către societatea românească, dacă nu cumva distanța dintre mărimea vinei clasei politice și mărimea pedepsei pe care ar merita-o devenind atât de mare, tragedia a devenit o banalitate, s-a golit de tragic. Ceea ce, bineînțeles, este o tragedie. Când ți se fură până și dreptul la tragic… Am ajuns să nu ne mai putem consola nici măcar cu ironia lui Paul Morand, scriitorul care a fost ambasador la București: ,,România e un ţinut tragic unde totul se sfârşeşte în comic”.
Cu toții avem nevoie de mici momente în care să „evadăm” din lume, în care să fim noi cu noi, să ne întrebăm: „Ce mai faci? Ești bine?”, însă foarte rar le găsim cu adevărat. Pentru unii, poate este cafeaua de dimineață, pentru alții, drumul cu autobuzul, prânzul de unul singur sau chiar privitul în oglindă. Pentru mine, este teatrul. Oriunde, oricând, oricum.
Teatrul este FRUMOSUL. Teatrul este și când cresc frunzele, și când devin ruginii, și când cad alene din copaci, și când se descompun, ajungând să fie una cu pământul. Teatrul este ciclul vieții și minunea. Cred că ne înconjoară. Cum să nu te simți în al nouălea cer, știind că ai doar frumos în jurul tău?
Viața nu e doar roz și, totuși, magia cu care mă „scoate” teatrul din lume și îmi arată că e artă peste tot mă face să îmi dau seama că „salvarea” mea este chiar el, teatrul. Mă echilibrează și mă face mai bună, îmi dă starea aceea de liniște care mă face să mă simt ACASĂ.
Înainte de pandemie și de perioada de lockdown cauzată de virus, ideea de teatru, pentru mine, era legată de actorie, de punerea în scenă a unor situații actuale. Când instituțiile culturale și-au reluat activitatea în mediul online, am început să vizionez spectacole de teatru. Fiind și gratuite, și la îndemână, și, oricum, fiind și noi „blocați” în case, mi-am propus să văd tot ce-mi „pică” sub ochi. Dacă în prima lună găseam în jur de două, trei evenimente pe săptămână, în următoarele am ajuns să vizionez poate chiar și câte un spectacol pe zi, dintre ele, amintind de: „Iar te sinucizi, iubito?” al Teatrului Municipal ”Bacovia”, „Florența sunt eu” și spectacolele -concert ale Adei Milea de la Naționalul clujean, „Gin Rummy”, „Woyzeck”, „Mamouret”, „Unchiul Vanea”, transmise de către Teatrul ”Bulandra”, „Minunea Minunilor”, un spectacol radiofonic marcă a Teatrului Improbabil.
Încet, încet, au trecut lunile stând „închiși” în case, iar eu nici n-am observat când a zburat timpul. Dintr-o simplă „provocare”, începusem să vizionez spectacole de teatru zilnic, să citesc textele lor originale și chiar să lucrez la monologuri pentru mine, cu acestea din urmă, participând la concursuri și câștigând premii. Însă, cel mai valoros lucru pe care l-am dobândit a fost experiența frumoasă prin care am trecut și bagajul de informații cu care am rămas.
Până la sfârșitul anului trecut, ajunsesem să fi vizionat peste 100 de reprezentații. Depășisem de mult timp etapa de pasiune pentru teatru, pasiune indusă de atmosfera creată: întunericul din sală, luminile de pe scenă, actorii care joacă printre rânduri. Atunci când teatrul mi-a plăcut de acasă, în online, când pe mine mă interesa nu atmosfera, ci doar ceea ce vedeam, auzeam și simțeam, am știut că e vorba despre mult mai mult. E vorba despre IUBIRE. Iubire pentru teatru și tot ceea ce înseamnă el. Și ceea ce însemn eu când îl văd, aud, simt.
De ce teatru? De ce teatru într-o lume în care și-așa ne prefacem prea mult? De ce? Pentru că teatrul autentic este și transmite mai mult ADEVĂR decât orice situație din viața de zi cu zi. Și te pune față în față cu tine și cu reacțiile tale. Și gândindu-te la asta, tu, cititorule, de ce n-ai încerca, la rândul tău, să descoperi teatrul?
Sofia Maria Măgirescu, elevă, în clasa a IX-a, la Colegiul Național ”Ferdinand I” și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
La timpul când, dac-ar fi să ne încredem tradiției, magii sunt plecați din ținuturile lor spre a putea împlini închinarea dinaintea Pruncului Mântuitor, în plină perioadă de postire, Betleemul ne cheamă să cugetăm la propriile limite umane. Și nu oricum, ci în freamăt de bună veste. Căci, suntem în prima Duminică de după Intrarea Maicii Domnului în Biserică, sărbătoare care, potrivit convingerii străbune, ne deschine ușa colindelor.
Nu întâmplător Biserica așterne dinaintea noastră un text cu totul viu. Cum Viu ne este Dumnezeu, Care Se lasă cuprins în cuvintele Evangheliei Sfântului Luca (18, 18-27). Cum minunat Se întrupează în mijlocul nostru, spre a ne scuti de a ajunge bolnavi în închipuirile noastre. Tânărul zilei, plin de ifosele zelului, care ținea poruncile, nu se prinde de faptul că Domnu-i stă la îndemână. Are un punct slab, oricâte porunci ar păzi: privește prea mult în jos… nu vede fața celui de lângă el. Este prea bogat ca să se vadă, nu ca să dăruiască. Nu înțelege că adevăratele renunțării nu țin de zel, ci de înțelegerea voii divine. Căci, Dumnezeu nu ne vrea corecți, cât vii. Pentru că Domnul știe cât de mult îngreunează urcușul duhovnicesc orice înrobire de jos, orice lucru neînsemnat. Se zice că un om oarecare a găsit cândva 100 de lei pe stradă. Din momentul acela nu și-a mai ridicat ochii din pământ. În 30 de ani a adunat vreo 15000 de nasturi, aproape 20000 de ace de siguranță și încă vreo câteva sute de lei, punând bănuț lângă bănuț, de 1, de 5, de 10 lei. Ajunsese într-o stare deplorabilă, mereu în căutare, mereu avid după ceva cât de neînsemnat. În tot timpul acesta a pierdut zâmbetul prietenilor, frumusețea copacilor, culorile cerului. Când s-a trezit,… era prea târziu!
Ne aflăm pe cale, mereu coborând spre țărmurile sărate ale acestei lumi. Lecția zilei este limpede. Dumnezeu a creat oamenii să fie iubiți, iar lucrurile să fie folosite. Să încercăm a ne deschide ochii minții și a înțelege faptul că astăzi, în pofida distanțării sociale, a-l vedea pe semenul tău, a-i prețui vederea, a-i fi aproape este Raiul. Postul Nașterii Domnului să fie unul în care să ne putem prețui chipurile, să le admirăm și ne strângem unii într-alții în rugăciune! Colind de izbăvire din moarte!
Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu
Recunoaştem: nu e de multă vreme în bagajul de deprinderi cu care trebuie să încheie cineva gimnaziul, solicitarea fiind adresată (şi, după unii, mai potrivită) elevilor de liceu. Şi totuşi ea face parte din curriculumul la limba şi literatura română pentru clasa a VIII-a şi este definită ca (sub)specie a textului nonliterar.
Cine/ce ne sprijină?
Desigur, înainte de toate, manualul respectiv, care de regulă este prelungit cu un auxiliar didactic menit a aplica îndrumările teoretice şi exemplele. O astfel de resursă materială pune la dispoziţie editura bucureşteană art Klett: „Limba şi literatura română. Caietul elevului – clasa a VIII-a”, de Florentina Sâmihăian, Sofia Dobra, Monica Halaszi, Anca Davidoiu-Roman şi Horia Corcheş. Cei cinci sunt autori ai mai multor manuale de specialitate, adică întregesc pachetul educaţional destinat claselor V-VIII. (Pe când şi un îndrumar pentru profesor?) Florentina Sâmihăian ne este cunoscută şi ca redactor la revistele editate de Societatea de Ştiinţe Filologice din România („Limbă şi literatură”, respectiv „Limba şi literatura română”), iar Horia Corcheş, pentru articolele pe teme de educaţie, din „Dilema veche”.
Educatori indirecţi – spectacolul şi cronicarul lui
Cronica dramatică este o obligaţie implicită a publicaţiilor, îndeosebi în cazul premierelor. Autorii caietului au ales un text postat pe site-ul www.desteptarea.ro şi intitulat „Teatrul Municipal Bacovia. Un promiţător început de stagiune”. Este cronica la spectacolul „Ţara lui Gufi”, după Matei Vişniec, semnată de Carmen Mihalache, cunoscut cronicar de teatru, la 9 noiembrie 2017, în cotidianul „Deşteptarea”. Elevul de clasa a VIII-a are sub priviri un model de compoziţie de acest tip: după un preambul în chip de captatio benevolentiae (referirea la Camil Petrescu, care respinge piesele de amuzament; locul de frunte al lui Matei Vişniec în dramaturgia românească şi în cea internaţională), cronicarul rezumă conţinutul piesei şi trece la evaluarea prestaţiei scenice: valoarea actului regizoral, calitatea jocului actoricesc şi câteva concluzii.
Lectură funcţională
Autorii caietului propun nu mai puţin de 17 cerinţe menite a verifica înţelegerea textului. Una dintre ele pare dificilă: numirea localităţii unde se află Teatrul Municipal Bacovia, pentru că în text nu apare cuvântul Bacău, ci sintagma „teatrul băcăuan”. Se cer şi numele unor actori transcrise în cronică (Andreea Darie, Eduard Burghelea, Firuţa Apetrei, Eliza-Noemi Judeu, Florina Găzdaru, Corina Goranda, Minodora Broscoi, Daniela Vrânceanu, Marlene Duduman, Alina Simionescu, Nina Ionescu, Ana-Adelaida Perjoiu). Este reprodusă fotografic o secvenţă din spectacolul regizat de Ernö Tapasztó.
Odată cu această duminică ce urmează, sfânta Biserică începe un nou an liturgic, fiind şi cea dintâi zi din calendarul bisericesc. În această primă duminică din Advent, viaţa creştinului este pusă sub semnul aşteptării. Aşteptarea celei de-a doua venire a lui Cristos: în trup (Naşterea Domnului nostru Isus Cristos) și în slavă (judecata de apoi). Ambele evenimente trebuie trăite într-o dimensiune a speranţei.
Ştim că Adventul este un timp de pregătire pentru solemnitatea Naşterii Domnului. Dar la fel de bine trebuie să ştim că Isus a venit şi a împlinit profeţiile şi a desăvârşit Legea. Ne întrebăm: la ce ne mai pregătim şi cum? Deschidem oare umbrela după ce a trecut ploaia? Desigur că nu, dar trebuie să ştim că venirea lui Isus în lume a început, dar nu s-a sfârşit; el continuă să vină mereu pe diferite căi, una mai sublimă decât alta. Ne dăm seama de această venire continuă a lui Isus în lume dacă suntem atenţi la „semnele timpului”.
Creştinul se poate defini ca omul care ştie să aştepte. Aşteptarea este o caracteristică specifică firii umane. Animalele nu aşteaptă nimic: trăiesc numai pentru clipa prezentă; ele nu au nici ieri, nici mâine, nici trecut, nici viitor; instinctul lor este pentru acum; pe când omul este mereu în aşteptare şi de multe ori trăieşte pentru viitor mai mult decât pentru prezent. Creştinul înnobilează aşteptarea prin har, prin trăirea în prezent a vieţii celei noi şi viitorul şi-l pune pe temelia speranţei. Creştinul este omul a cărui aşteptare sfântă este întărită de rugăciune şi de înfrânarea patimilor.
Sfânta Biserică deschide anul liturgic propunând credincioşilor să contemple prin credinţă realităţile din urmă ale existenţei sale. Procedând astfel, ea nu doreşte altceva decât să îl atingă pe om cu o doză cât mai mare de realism, pentru a-l scoate din amorţeala şi din rutina în care adesea alunecă. Pe de altă parte, Biserica vrea să ne reamintească care este punctul culminant atât al vocaţiei noastre, cât şi cel al întregii creaţii: intrarea în viaţa veşnică.
Adventul este un timp de pregătire pentru venirea Domnului. Care sunt hotărârile noastre bune pentru acest Advent? Ne dorim oare să fie un post doar cu numele?
Pr. Richardo Dominic Baciu
Comandate cu mult tam-tam și livrate de niște firme surpinzătoare, testele pentru elevi au sosit nu ambalate individual, cum s-ar fi crezut, ci in pachete de câte 50 de bucăți, pe componente. Pentru a fi asamblate, fiecare componentă trebuie luată din cutia sau din punga sa și pusă într-o altă pungă.
Pe Facebook a început să circule un filmuleț care arată cum ar trebui asamblate kiturile, însă nu se știe cine se va ocupa de această procedură și cine va plăti pentru această operațiune. Și nici dacă se va face într-un mediu steril iar persoana care se va ocupa de asamblarea kiturilor nu cumva le va contamina.
În rest, sănătate și câteva milioane de euro încasate de băieții deștepți!
Acoperișul Colegiului Economic a fost dat jos de o furtună în iulie 2019
Un număr de 875 de elevi, din 35 de clase ale Colegiului Economic “Ion Ghica” Bacău, sunt nevoiți să învețe online, pentru a se reface o șarpantă; o lucrare ce ar fi trebuit completată în vacanțele școlare. Dar acum este un moment total inoportun pentru o lucrare mai mult decât necesară.
„Însă nu inițierea lucrării în apropierea tezelor este cea mai mare problemă, cât lipsa spațiilor alternative ce ar trebui oferite de primărie, pentru desfășurarea în condiții normale a orelor de curs. Unde este interesul primăriei la acest capitol? Unde este interesul față de educația votanților de maine? Luând în considerare eșecul lamentabil al școlii online, unde este implicarea autorităților în evitarea situațiilor critice? De ce acum și de ce în acest fel?”, se întreabă reprezentanții Asociației Elevilor.
Conform unui comunicat de presă al Asociației, Avocatul Poporului cercetează încălcarea de către Primăria Bacău a dreptului la învățătură al elevilor de la Colegiul Economic.
„Avocatul Poporului s-a autosesizat și a cerut Primăriei Bacău să îi transmită motivul pentru care lucrările respective nu au fost efectuate în perioada vacanţelor şcolare, termenul estimat al finalizării lucrărilor și măsurile luate pentru identificarea unor spații în care clasele de elevi afectate de lucrări să-şi desfăşoare orele în mod normal, cu prezenţă fizică”, precizează sursa citată.
Reprezentanții elevilor spun că nu este prima dată când primăria încalcă un drept constituțional al elevilor.
„Câte astfel de evenimente nefericite vor mai avea loc și de câte anchete și mustrări va mai fi nevoie pentru ca actuala conducere să colaboreze cu cetățenii fără drept de vot? Am cerut un sigur lucru : respect! Se pare nu a fost posibil obținerea lui prin căi pașnice! Mai întâi bursele, iar acum calitatea educației însăși. Ce urmează? Peisajul devine din ce în ce mai sumbru, dorim răspunsuri!”, se mai arată în comunicat.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Bacău (ISJ)este vorba de un lot ce conține 206.500 de teste. Doar 8 unități de învățământ din rețeaua școlară au decis în Consiliile de Administrație ca aceste teste să se facă la nivel de școală (Școala Gimnazială din Izvorul Berheciului, Școala nr.7 SNPAP Târgu Ocna, două grădinițe private, trei școli postliceale private și Școala primară Româno-Americană).
ISJ spune că testarea la nivel de școală se va face în baza unui acord al părintelui/tutorului legal. Restul testelor se vor distribui, la cerere, părinților/tutorilor.
Procedura prevede că se fac 2 testări/săptămână/elev. Elevii căminiști vor fi testați la nivel de școală, numai în baza acordului părinților/tutorilor legali. Fiecare școală se va organiza cum va primi rezultatul testului. La nivel de fiecare PJ (școală cu personalitate juridică, ce are și structuri arondate) s-a stabilit un responsabil care va coordona acest proces.
Și cel mai important: testele NU SUNT OBLIGATORII!
”Vrem să creăm un cerc de încredere al exprimării”
În anul 2021 a luat ființă în Bacău un nou fenomen pentru pasionații de teatru și comunicare – ”Monoludens”, un eveniment născut în pandemie, din pasiune pentru arte și din iubire pentru oameni, care a atras un public numeros, chiar de la primele ediții: ”Monoludens Primus” (21 august) și ”Monoludens Secundus” (23 octombrie). Aflăm mai multe despre ce înseamnă ”Monoludens”, de la inițiatori, actrița Bianca Babașa și Alex Butucaru, trainer de comunicare, din interviul ”la dublu” realizat de Anisia Maria Mardale,elevă, în clasa a VII-a, la Școala Gimnazială ”Alexandru Ioan Cuza” și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău.
Anisia Mardale: Cum a început povestea ”Monoludens”? Ce v-a făcut să organizați acest eveniment? Cine sunt organizatorii?
Alex Butucaru: În luna august, anul acesta, ne plictiseam foarte tare, în lipsa interacțiunii umane, sociale, și am zis că hai să organizăm ceva, un eveniment în care să fim între oameni și să depășim puțin condițiile astea de pandemie, de limitare socială, pentru că stăm la distanță, nu putem comunica, nu putem să mai fim cum eram înainte. Și așa a apărut ideea de ”Monoludens”.
Bianca Babașa:Am un prieten, Flavius Franț, care deține un spațiu foarte fain, Galeriile ”Velea”, tatăl lui a fost artistul Gheorghe Franț, și ne-am strâns acolo, un grup de prieteni, la niște serate între noi, și-am zis: ”Hai să facem ceva aici!”; mai apoi, mi-a venit ideea că ar putea fi un concurs de monologuri acolo, și, în două săptămâni, cu resurse minime, am organizat totul, ”Monoludens Primus”, prima ediție. El, Alex, a fost sponsorul meu, pentru premiile pe care le-am oferit câștigătorilor. S-au înscris în jur de 11 concurenți și ne-am strâns acolo în jur de 45 de oameni, a fost un eveniment destul de intim, foarte fain. Ne-am dorit foarte mult să stăm de vorbă cu oamenii, să vedem ce mai fac ceilalți, ce îi mai preocupă. Și asta s-a și întâmplat.
Alex Butucaru: Ne era dor să fim oameni între oameni.
Bianca Babașa: Da, și am pus dorul acesta… în contextul de a veni și a spune un monolog în fața altor oameni. Organizatorii de bază suntem noi, eu, Alex Butucaru și Flavius Franț, care ne-a pus la dispoziție spațiul și care se ocupă de grafică, de tot ce înseamnă imaginea evenimentului.
”Monologul este comunicarea cu Dumnezeu”
Anisia Mardale: De ce ați ales un concurs de monologuri și nu unul de actorie sau ceva întâlnit mai des?
Alex Butucaru: Pentru că monologul este o discuție pe care o ai tu cu tine însuți, e un singur personaj în scenă, iar în pandemie ne-am obișnuit să fim de unii singuri. Deși a fost ideea Biancăi să alegem monologul, toți ceilalți au aderat la ea, pentru că am simțit că avem ceva de spus și nu avem cui, adică eu m-am obișnuit să-mi răspund mie, în acești ani de pandemie. Așa, cu ”Monoludens”, îmi răspund mie, într-un cadru în care sunt și ceilalți oameni.
Bianca Babașa: Da, și ceilalți sunt deschiși să empatizeze și să vorbească la fel de deschis ca și tine. Monologul este cea mai simplă și pură formă de artă, de comunicare, este comunicarea cu Dumnezeu, este un prea-plin de emoții, și asta am și vrut.
Anisia Mardale: De ce credeți că unii copii din zilele noastre ar putea fi interesați de partea aceasta de actorie, monologurile, și nu de altceva, cum ar fi dansul sau desenul?
Bianca Babașa: Bacăul este un oraș cu foarte mulți tineri pasionați de teatru, este, cred, singurul oraș din România care are patru trupe de teatru, și pe lângă asta, la Palatul Copiilor, și în alte centre, se face foarte mult teatru. Oamenii din Bacău sunt pasionați de arta asta de a vorbi și de a fi cu ceilalți, în primul rând, și este o artă frumoasă, căreia dacă te dedici te răsplătește în aceeași măsură. Este o artă cu oameni, iar asta căutăm cu toții, să fim văzuți și acceptați de ceilalți.
Anisia Mardale: Puteți dezvălui cât de greu a fost să organizați acest eveniment, având in vedere perioada pandemiei?
Alex Butucaru: Știm sigur că ne-a plăcut să organizăm, ăsta e un mod de a ocoli răspunsul (râde, nota mea), nu ne-a fost ușor, nu a fost cum era înainte de pandemie, a trebuit să ținem cont de multe detalii în plus, dar care ne-au făcut mai motivați să o ducem până la capăt. Dacă putem și în condițiile astea, stați să vedeți ce vom face după pandemie!
Bianca Babașa: Da, fiind pandemie a fost mai dificil să faci oamenii să creadă că poți să realizezi așa ceva și că un astfel de eveniment chiar se întâmplă. În același timp, am găsit niște oameni foarte deschiși, niște oameni care chiar au crezut în noi și ne-au ajutat în diferite forme, și le mulțumim pentru asta.
Anisia Mardale: Cum poți afla dacă această cale a actoriei și monologurilor te pasionează? Ce sfaturi aveți pentru copiii care sunt la inceput?
Bianca Babașa: Dacă îți place să vii la teatru sau dacă asculți teatru radiofonic acasă, și îți place să te joci, să fii ludic, să ai o energie, să fii cu oamenii, cred că de aici poți începe. Apoi, poți să vii la ”Monoludens” și să îți dai seama dacă este o cale bună pentru tine. ”Monoludens” nu este adresat profesioniștilor, este tocmai pentru amatori, tocmai pentru acei oameni cărora le-a trecut la un moment dat prin cap o rimă, un text, și și-au zis: ”oare dacă aș spune chestia asta altcuiva cum ar percepe? Oare ar simți ce am vrut eu să transmit?”. Cred că așa îți dai seama, încercând, și punându-te în situația respectivă, și ”Monoludens” este locul perfect unde poți să-ți răspunzi la astfel de întrebări.
Alex Butucaru: Pentru mine, monologul e o formă de a te exprima, că o faci față de tine, că o faci de față cu ceilalți, e un mod de a (te) comunica. Copil fiind, mi-a fost greu să comunic, mi-a fost greu să spun ce am de spus, am întâmpinat provocări, până când am ajuns să îmi dau seama că nu este nicio tragedie dincolo de cealaltă parte a comunicării, că pot să comunic chiar dacă nu mi-a ieșit din prima, și că, la a doua sau a treia încercare, va fi din ce în ce mai bine. Pentru copii, avem îndemnul de a nu-și dori să fie totul perfect, și de a încerca, indiferent de ce se întâmplă, de-a da la o parte cine cred ei că sunt și să vină să ne spună ce anume vor sau ce îi definește pe ei, cum sunt ei. Să vină să ne spună două-trei chestii și de-aici încolo să vadă că lucrurile se așează altfel în viața lor. E doar un îndemn de acțiune mai mult decât un îndemn mental.
Anisia Mardale: De ce încurajați copiii să meargă pe această cale?
Alex Butucaru: pentru că-i ideea noastră și ținem la copilul nostrum (zâmbește, nota mea).
Bianca Babașa: Da, noi îi invităm pe toți cei care vor să se exprime în felul ăsta, nu ne dorim să ne adresăm tuturor oamenilor, ci doar celor care rezonează cu ceea ce vrem noi să facem, în felul în care vrem să-l facem.
Alex Butucaru: În principiu, celor care simt nevoia, ca și noi, de a fi între oameni.
Bianca Babașa: … celor care doresc un cerc care, de la ediție, la ediție, se mărește, și găsesc acolo oameni de încredere cu care se pot conecta, pot avea discuții, pot fi împreună, vrem să creăm un cerc de încredere al exprimării. Ceva de genul ăsta.
Alex Butucaru: și cu timpul, de ce nu, o comunitate.
Anisia Mardale Cum ați descoperit pasiunea pentru teatru?
Alex Butucaru: Aș putea să spun că eu încă n-am descoperit pasiunea pentru teatru, pentru că eu, copil fiind, am avut o formă de balbism. Mă bâlbâi, ”t”-ul, ”c”-ul ies cu dublare. Mi se părea ceva incredibil să urci pe scenă și să spui ce ai de spus, drept urmare până astăzi nu am urcat pe nicio scenă, doar când a trebuit să pun muzică în pauză (râde, nota mea). Mi se pare foarte provocator să urci pe scenă și să spui ce gândești, să fii acolo și pentru celălalt, nu doar pentru tine. Eu trebuie să găsesc cuvinte. Așa că pasiunea mea pentru actorie e… Bianca (râd amândoi, nota mea).
Bianca Babașa: Pasiunea mea pentru actorie a pornit de la dorința de a vorbi în fața celorlalți, cu credința că prin felul în care eu mă consum pentru un personaj îl fac pe celălalt să înțeleagă anumite lucruri. Așa cum eu înțeleg din personajul meu atunci când lucrez în repetiție anumite lucruri despre viață, așa îl fac și pe cel din public să înțeleagă, prin mine, anumite lucruri importante din viață. Acum lucrurile sunt foarte schimbate, acum nu mai știu exact care este pasiunea mea pentru teatru, suntem într-o perioadă destul de incertă. Acum pasiune nu există, există mai mult căutări.
Anisia Mardale:Cu ce a fost mai bună ediția a doua a acestui concurs față de prima? De ce ați decis să organizați o următoare ediție, după ”Monoludens Primus”?
Bianca Babașa: Ediția a doua a fost mai bună pentru că s-a întâmplat. Știi, cu toții avem idei, și se întâmplă o dată, dar e foarte greu să refaci chestia aia, momentul acela de grație. Ediția a doua a fost mai bună pentru că am avut mai mult sprijin din partea oamenilor, atât financiar, cât și moral, oamenii ne-au oferit spațiul lor, sponsorizări, ne-au oferit grijă și atenție, iar toate acestea au făcut ca, într-un fel, lucrurile să funcționeze mai bine. Au fost mai mulți oameni, au fost mai mari premiile, am avut niște trofee, am avut niște Welcome Pack-uri, adica s-a dezvoltat, a fost mult mai complex, din mai multe puncte de vedere. Deși, față de prima ediție, unde în principal a fost chestia de a te vulnerabiliza și de a fi cu toții împreună într-un cadru intim, intimitatea asta s-a pierdut un pic la a doua ediție, din mai multe motive, pe care o să le rezolvăm în viitor, dar ediția a doua a fost mai bună pentru că ne-a oferit mai multe lecții pentru ediția a treia.
Alex Butucaru: A fost așa de bună ediția a doua încât a treia va fi cu siguranță și mai bună. Suntem super recunoscători pentru ediția a doua, pentru că ne-a oferit ceea ce prima ediție nu ne-a pus în față, ideea de succes parțial, ceea ce înseamnă că atunci când îți merg toate lucrurile foarte bine, foarte fain, spui că asta e forma, asta facem și următoarea dată. Acum, la ediția a doua au fost multe lucruri pe care le putem îmbunătăți, drept urmare, ediția a treia va fi un merit al ediției a doua.
Anisia Mardale: Cum a fost receptat evenimentul la nivel local? A fost primit bine sau ați auzit și păreri negative?
Bianca Babasa si Alex Butucaru
Alex Butucaru: Fiind pe comunicare, vânzări, datoria mea a fost să aflu ce are nevoie omul ca să fie mulțumit, și cred că datorită conjuncturii, locului, faptul că am vrut să fie de-o anvergură mai mare, au pătruns în cadrul acestui eveniment, la ”Monoludens Secundus”, mai multe categorii sociale. Noi ne-am bucurat foarte mult că am impactat comunitatea de tineri, care au fost dispuși să ofere o donație, să fie alături de noi, să ne ajute, pentru ei avem un maxim respect că nu au fost doar simpli participanți, ci că au fost parte din ceea ce noi ne gândim să fie ”Monoludens”; Bianca a anticipat această comunitate de oameni.
Bianca Babașa: Proiectul a fost perceput foarte bine, atât, de exemplu, de către Fundația Comunitară Bacău, care ne-a oferit un sprijin foarte mare și o să ne ajute și pe viitor, de asemenea, juriul a fost compus din oameni din lumea teatrului, actori cu experiență și cu mare sensibilitate, Eliza Noemi Judeu și Dumitru Rusu, alături de domnul Adrian Jicu, profesor universitar care sprijină proiectele ce vin în sprijinul tinerilor, adică oamenii au perceput foarte bine intenția noastră și și-au dorit să facă parte din evenimentul acesta. Impactul a fost unul destul de mare, atât în mediul online cât și la eveniment, și putem spune că suntem și noi acum un pic pe harta evenimentelor din Bacău și de aici putem să creștem la edițiile viitoare.
Anisia Mardale: Ce intenționați să faceți cu acest eveniment pe termen lung? V-ați propus să mai continuați cu ediții viitoare?
Bianca Babașa: Ne dorim să continuăm cu ediții viitoare, dar o să vedem în ce sens ne putem dezvolta, pentru că nu vrem să facem o audiție de teatru, un simplu concurs de monologuri, noi vrem să facem un eveniment, un manifest cultural, cu deschidere către mai multe arte, cu muzică, cu teatru s.a.m.d.
Anisia Mardale:Care au fost criteriile de jurizare? Cu ce a fost mai bun câștigătorul față de cel de pe locul doi, de exemplu?
Bianca Babașa: Criteriile de jurizare le-am făcut chiar eu, în aceste criterii au intrat niște lucruri de bază, de la prezență scenică, până la curaj, la carismă, la alegerea textelor s.a.m.d.. Dar juriul nu cred că a mers chiar pe grila aceea de notare pe care eu am făcut-o, ei fiind profesioniști au ales după propriile lor criterii.
Alex Butucaru: Cred că departajarea s-a făcut în funcție de cât de puternică a fost emoția transmisă
Bianca Babașa: Da, ei au mers după cât de clar a fost transmis mesajul, spre exemplu Dumitru Rusu a apreciat vocea și amplitudinea și puterea de a vorbi în fața celorlalți, Eliza cred că merge pe emoție și pe fluxul acesta dintre actor și spectator, pe… procesul personajului în monolog. Domnul Jicu cred că a mers pe partea de structură a conversației, cât de bine a fost transmis mesajul.
Darius Cioineag – Premiul III
Anisia Mardale: De ce ațí ales acest titlu de eveniment, ”Monoludens”?
Bianca Babașa: ”Monoludens” e un cuvânt compus, ”mono” înseamnă ”unitate”, ”singur”, ”unu”, ”eu”, iar ”ludens” înseamnă ”ludic”, iar în facultate, la Istoria teatrului universal, cred, Anca Ioniță, profesoara mea, ne-a dat să citim ”Homoludens” , de Johan Huizinga, și am fost impresionată de cartea aceea, și cred că a rămas undeva în mintea mea. Iar acum, în august, când a fost primul eveniment, prima ediție, m-am gândit să fie ceva cu ”monolog”, ”mono…”, dar în același timp să ispire și ideea de ”ludic”, că nu trebuie să fii ca la teatru, ci poți să fii în felul tău, autentic, și ludicul e authentic pentru fiecare, și așa mi-a venit ideea asta de titlu: ”Monoludens”. Și mi-a plăcut și îmi place foarte mult cum sună, și numai pentru că sună așa de bine o să fac și ediția a treia (râde, nota mea), și-o să cresc acest eveniment și o să-l fac cum vreau eu.
Alex Butucaru: uitați-vă la ea cu câtă pasiune vorbește, este fix ce s-a întâmplat când am organizat prima ediție ”Monoludens”. Când pune atâta suflet în orice face, nu ai cum să nu o urmezi și să n-o sprijini să-și ducă ideile la îndeplinire. Nu mai poți spune decât ”Da, fac cum zici tu, promit!” (Râde, nota mea).
”În acest moment îmi doresc să pot duce Monoludens la nivel de festival de arte”
Ca actriță, Bianca Babașa captivează pe oricine o urmărește în spectacolele Teatrului Municipal ”Bacovia”. Recent, am descoperit-o însă pe Bianca și ca inițiatoare și organizatoare a unui eveniment de monologuri – ”Monoludens” – destinat tuturor celor care iubesc teatrul și la care am avut bucuria să fiu și câștigător, din toate punctele de vedere. În interviul care urmează Bianca Babașa vorbește despre teatru, despre cel mai recent spectacol la care lucrează și despre ceea ce înseamnă pentru ea ”Monoludens”. Mă numesc Tudor Pascu Mihail, am 11 ani, şi sunt elev în clasa a V a la Colegiul Naţional “Gheorghe Vrănceanu” şi membru în Cercul de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău. Iubesc teatrul, jurnalismul și pe toți cei care oferă tinerilor șanse să se exprime. Interviul s-a desfășurat la începutul lunii noiembrie 2021.
Monoludens Primus
Bianca Babașa: ”Am început să iubesc teatrul în jurul vârstei de 16-17 ani”
Tudor Pascu Mihail: Câte vieţi aţi trăit prin teatru? Este obositor?
Bianca Babaşa:În teatru am trăit câte puţin din viaţa mea prin fiecare personaj. Obositor nu este. Oboseala apare odată cu uzura fizică şi psihică, dar nu este obositor în sensul că după un rol să nu-ţi doreşti o nouă provocare. Eu privesc personajele pe care le-am jucat ca pe o sursă de energie.
Tudor Pascu Mihail: Când şi cum s-a născut dragostea pentru teatru?
Bianca Babaşa: Am început să iubesc teatrul în jurul vârstei de 16-17 ani, când m-am alăturat unei trupe de teatru şi am descoperit catde frumoasă este lumea aceasta a teatrului, a repetiţiilor, a relaţiilor dintre actori, a muncii în echipă. Am şi acum convingerea că perioada repetiţiilor este partea cea mai frumoasă dintr-un proiect, deoarece fiecare vine cu aportul, energia şi pasiunea pentru teatru. În acele momente simţi că trăieşti prin teatru şi pentru teatru.
Tudor Pascu Mihail: Când moare dragostea pentru teatru?
Bianca Babaşa:Dragostea pentru teatru nu cred că va muri vreodată,chiar dacă uneori traversăm perioade mai puţin bune, atât noi,la nivel personal, sau la un nivel global, când se întâmplă să se mai aşeze praful pe sufletul actorului, să-și mai uite menirea şi să se întrebe dacă ceea ce face este corect pentru el, dacă îi pasă cuiva de emoţiile pe care încearcă să le transmită.
Tudor Pascu Mihail: Cum se împacă trecutul (facultatea de teatru) cu prezentul şi viitorul actriţei Bianca Babasa într-un teatru profesionist?
Bianca Babaşa:Facultatea de teatru am perceput-o ca pe un laborator în care am aflat unele lucruri despre mine, lucrurile la care sunt pricepută, în ce situaţii am mai mult curaj, lucrurile care mă inhibă mai mult. În acest laborator am învăţat să-mi aleg reperele din viaţa mea. În teatru am perceput o schimbare destul de mare deoarece a trebuit să interacţionez cu publicul, cu regizorii, cu actori cu o mare experienţă pe scenă şi a trebuit să învăţ mai mult pentru a putea fi parte din tot acest proces.
Tudor Pascu Mihail: Care este ultima piesă de teatru pe care aţi vizionat-o? Descrieţi ce aţi simţit, în câteva cuvinte.
Bianca Babaşa: În acest timp, când noi stăm de vorbă, are loc Festivalul Naţional de Teatru, care are loc online şi acest lucru are avantajul că putem viziona cele mai bune spectacole ale anului 2020. Noaptea trecută am petrecut-o vizionând spectacole uimitoare din toată ţara.Am rămas impresionată de o producţie regizată de Andrei şi Andreea Grosu, „Autobahn”, pe un text de Neil LaBute, pus în scenă la Sibiu.Această producţie este alcătuită din mai multe scene filmate şi regizate doar în interiorul unui autovehicul. Actorii au monologuri şi discuţii în timpul călătoriei şi am rămas plăcut surprinsă de modul în care au fost lucrate şi jucate de actorii care reuşeau să spună un text de 15-20 minute stând în acelaşi loc şi fiind foarte vii prin gândul lor.
Tudor Pascu Mihail: La ce spectacol lucraţi în prezent la Teatrul Municipal ”Bacovia”?
Bianca Babaşa:Tocmai am venit de la repetiţiile piesei „Căsătoria”, de Nikolai Gogol, regizată de Slava Sambriş. În această spectacol, eu fac parte din “Corul babelor”, care îşi desfăşoară activitatea pe durata întregului spectacol şi care sunt o parte din mahala (cu bârfe, cu mâncat de seminţe, cu chicoteli şi mici răutăţi). Mă bucur pentru acest rol deoarece este un rol colectiv, este o muncă în echipă, practic noi avem un microspectacol care se plimbă prin spectacolul mare, în care sunt prezenţi colegii noștri mai experimentaţi.
Tudor Pascu Mihail: Dacă ar fi să începeţi totul de la zero, în privinţa carierei, ce aţi alege să faceţi?
Bianca Babaşa: Nu ştiu dacă aş mai alege actoria. Cred că aş încerca regia de teatru sau aş fi ales să merg la Conservator, secţiunea Jazz.
Tudor Pascu Mihail: Cum vă relaxaţi când aveţi nevoie să vă încărcaţi bateriile?
Bianca Babaşa:Când vreau să mă relaxez, pur şi simplu lenevesc. (Râde, nota mea)
Tudor Pascu Mihail: Aveţi o cafenea preferată, un restaurant preferat, un loc în care ieşiţi cu familia?
Bianca Babaşa: Nu am un loc preferat. Sunt de părere că atunci când eşti cu oamenii dragi orice loc devine preferat.
”Monologul reprezintă cel mai fidel perioada trăită de noi acum”
Tudor Pascu Mihail: Cum a luat naştere Monoludens, noul dumneavoastră proiect?
Bianca Babaşa:Monoludens a luat naştere în vara lui 2021, într-o perioadă în care eram în căutarea unui proiect 100% personal, pentru cei din jurul meu, care îşi doreau activităţile sociale anterioare pandemiei. La baza ideii de ”Monoludens” a stat şi dorinţa mea de oferi ceva băcăuanilor doritori de cultură şi artă. ”Monoludens” a reprezentat şi forma prin care m-am apropiat şi mai mult de teatru chiar dacă nu am jucat eu, dar am încercat să mă implic în alte forme care includ teatrul. Am fost cu oamenii împreună, am râs împreună, m-am bucurat când am văzut mulţi curajoşi care au păşit pentru prima dată pe o scenă. Cred că acest lucru mi-a lipsit cel mai mult: să văd oamenii zâmbind.
Tudor Pascu Mihail: De ce acesta temă, monologuri? Şi de ce acum?
Bianca Babaşa:Pentru că în această perioadă am fost nevoiţi să stăm mai mult singuri, să ne autoizolăm, să ne punem bariere unii altora. Cu toţii am avut perioade în care ne-am intreabat cine suntem noi şi la ce vrem noi să facem. Monologul este cea mai pură formă de reflexie, din punct de vedere tehnic, cea mai simplă metodă de a face teatru, iar din punct de vedere actoricesc este una dintre cele mai grele forme de teatru. Aflându-ne în pandemie, m-am gândit că un singur artist, cu un singur rol, poate însemna şi un consum mai mic de resurse, de la decor, până la lumini şi buget. Sunt convinsă că monologul reprezintă cel mai fidel perioada trăită de noi acum.
Tudor Pascu Mihail: Care este cea mai haioasă amintire, de până acum, trăită la Monoludens? – SI ASTA, DACA TREBUIE NEAPARAT
Bianca Babaşa:Cred că sunt două momente haioase de la prima ediţie ”Monoludens”. Prima amintire este momentul în care ai avut tu monologul şi ai fost o sclipire atât pentru juriu cât şi pentru spectatori. Ţi-ai prezentat monologul într-un mod amuzant, dar şi serios şi susţinut în aceslasi timp. Acel moment a fost clipa în care mi-am dat seama că ”Monoludens” va fi o reuşită deoarece am văzut în faţa noastră o serie de momente foarte faine şi vulnerabile în acelaşi timp. Al doilea moment haios a fost la decernarea premiilor, când juriul l-a desemnat pe locul IV pe fratele meu iar eu am fost foarte subiectivă când i-am rostit numele, fără să-mi dau seama. Atât de mult m-am bucurat pentru el încât entuziasmul a depăşit o anumită cotă. (Râde, nota mea)
”Cursurile de teatru îi ajută pe copii să realizeze că sunt autentici în felul lor”
Tudor Pascu Mihail: La ce îi ajută pe copii să urmeze cursuri de teatru? De ce ar trebui să înveţe să devină actori?
Bianca Babaşa:Cursurile de teatru îi ajută pe copii să realizeze că sunt autentici în felul lor. Să conştientizeze modul în care reacţionează în anume situaţii, ceea ce le place cu adevărat. Îi ajută să se cunoască cu adevărat pe ei înşişi, să se dezvolte şi să devină mai buni, mai sociabili, mai curajoşi, îi ajută să-şi dezvolte personalitatea, să aibă o identitate. Prin teatru poţi descoperi cine eşti, pe unde eşti şi să te cauţi. Teatrul este o plasă de siguranţă la care te poţi întoarce întotdeauna şi să-ţi dai seama cât de mult ai crescut, cum ţi-ai schimbat modul de a privi lucrurile. Cred că fiecare copil ar trebui să vină la teatru, să participe la ateliere de teatru, chiar şi pentru o simplă joacă.
Tudor Pascu Mihail: Ce v–a învăţat pe dumneavoastră Monoludens?
Bianca Babaşa:Pe mine ”Monoludens” m-a învăţat să-mi depăşesc frica de a crede că nu am ceva de oferit,frica de a începe un proiect 100% personal. ”Monoludens” m-a învăţat siguranţa paşilor mici, m-a învăţat să văd şi să accept ajutorul altor oameni. Am învăţat că nu sunt singură.
Tudor Pascu Mihail:Unde vedeţi ”Monoludens” peste un an? Dar peste trei?
Bianca Babaşa: Sper să-mi găsesc puterea, timpul, resursele şi oamenii să pot ajunge la a treia ediţie. Totul este la un alt nivel acum, mai complex. Trebuie să pot oferi mai mult acum, din toate punctele de vedere. În acest moment nu ştiu care este următorul pas. Într-un an îl văd ca fiind un eveniment iubit de mulţi oameni, iar în trei ani l-aş vedea ca un festival de artă care să meargă pe mai multe paliere. L-aş vedea un festival anual sau bianual, la care să participe tot felul de artiști din toată ţara să se reunească în Bacău și să ducem proiectul ăsta mai departe, și nu neapărat doar pe teatru, ci și pe dans, pe muzică, pictură s.a.m.d. În acest moment îmi doresc să pot duce ”Monoludens” la nivel de festival de arte.
Prof coord. Laura Huiban
Foto credits Bianca Babașa: Marius Siminiceanu
Foto credit Monoludens Primus: Gabriel Neacșu
Foto credit Darius Cioineag – Premiul III – Monoludesns Primus: Andreea Hara
