Când în lume se ridică tot mai multe garduri și se întăresc granițe, când neîncrederea, însingurarea, anxietatea cresc tot mai mult, e o surpriză foarte plăcută să te afli în mijlocul unor tineri, a unor adolescenți care emană căldură, entuziasm, într-un fel contaminant. Asta am simțit, sâmbăta trecută, la „Teatru Fain”, un nou loc din Bacău, un spațiu neconvențional, gândit, cu generozitate, pentru întâlnirea artelor, ca o șansă acordată celor sensibili, talentați, care vor să se exprime.
A fost o seară cu un puls special, cu o atmosferă extrem de plăcută, așa cum numai adolescenții știu și au puterea să o creeze, ei venind în număr foarte mare la o lansare de carte a unui congener, Matei Boholțeanu (17 ani), autor al romanului „Judecata lui Cain”. Un roman voluminos, cu peste 600 de pagini, amplă narațiune cu o intrigă complexă, cu suspans, cu personaje bine creionate, despre calitățile acestui debut de excepție vorbind criticul literar Adrian Jicu. Tânărul romancier și criticul au intrat într-un viu și interesant dialog, prelungit apoi cu cei din sală, după care colegii lui Matei, dar și cei câțiva adulți prezenți în sală, i-au cumpărat cartea, stând la rând pentru autografe.
Amfitrioana serii și moderatoarea evenimentului, jurnalista și poeta Mădălina Rotaru, a prezentat apoi, cu multă emoție, o mică expoziție de pictură, intitulată „Muma humă”, a Sînzianei Bălțătescu, sora Mădălinei, de unde și sentimentul foarte vizibil (la prima dintre ele) de care aminteam. Lucrările pictoriței, în formă de panouri înguste, longitudinale, într-o cromatică vie, sunt de inspirație etno, autoarea fiind pasionată de bogăția și frumusețea, de expresivitatea folclorului românesc, pe care îl cunoaște bine, cercetându-l, și cu mintea, și cu sufletul.
Sînziana Bălțătescu, pe lângă talentul pentru desen și simțul cromatic, are un discurs foarte bine articulat, inteligent și nuanțat, din care am aflat multe lucruri despre arhiva ei sentimentală, lada de zestre a bunicilor, despre rădăcini, teme, coduri,, simboluri, elemente definitorii ale tradițiilor românești, și „cordonul magic” format de femei, de la începutul civilizației, pe care au susținut-o, au creat-o și conservat-o, în egală măsură. Foarte frumoasă și sensibilă povestea (cu substrat real, dar cu proiecție mitologică) Sînzianei despre „protecția mumelor” de-a lungul timpurilor.
Și tot despre o mamă, absentă de această dată, a fost vorba în noua piesă scurtă a lui Vali Bolat „Vreau o mamă ca-n afară”. Un text despre complicatele relații dintre un tată singur și fiica sa adolescentă, cu gândul la plecarea din țară. Deruta existențială a vârstei e bine surprinsă în piesă, atitudinea de frondă, teribilismul fetei la fel. După o scurtă și tensionată confruntare (s-a bucurat de succes la scena deschisă, schimbul de invective în engleză între cei doi) în care tatăl demontează mirajul vieții în străinătate, dezvăluind umilințele traiului de emigrant, în câteva scene grotești, iese la iveală și secretul acestuia, și anume faptul că era grav bolnav, într-un stadiu terminal, ceea ce o determină pe tânără să rămână cu el, amândoi având de fapt nevoie de înțelegere, afecțiune, de sprijin reciproc. Un text despre inevitabilul conflict dintre generații, drama dezrădăcinării, dezmembrarea familiei. Care se poate sau nu salva, situațiile sunt diverse.
Spectacolul, regizat de Valentin Braniște, dramaturg și actor, interpretând aici personajul tatălui, este debutul scenic al Dariei Ioniță, care, la 15 ani, e destul de dezinvoltă, se simte bine pe scenă, are dicție, naturalețe, și s-a observat clar că îi place teatrul și își înțelege personajul, emoțiile fiind firești în cazul debutului ei timpuriu.
