Toamna este momentul mult așteptat de fermierii de peste tot, când fiecare adună roadele muncii asidue de peste an. Se adună, se scade, se refac socotelile, până când, într-un final, se ajunge la un rezultat.
Toamna blândă a înveșmântat natura cu straie în nuanțe roșiatice și aurii. Pe dealurile molcome ale județului, în miros de foc de lemne, livezile și podgoriile au dat în pârg. Fermierii își adună forțele sleite de munca unui an întreg, grăbindu-se să culeagă ultimele roade parfumate din vii și livezi.
Afacerile din pomicultură ruginesc rând pe rând
Potrivit specialiștilor, terenurile din județ au o favorabilitate medie pentru cultivarea de pomi fructiferi, cele mai roditoare fiind în zona Dealurilor Tutovei până aproape de subcarpați. Principala problemă este vechimea mare a majorității livezilor, acestea fiind îmbătrânite, cu un randament redus la hectar. Pe de altă parte, nici natura nu prea ține cu pomicultorii, în acest an, temperaturile scăzute, dar și ploile punând în pericol producțiile de fructe. „Un an prost, din punctul meu de vedere, pentru că, deși au fost suficiente precipitații, față de anul trecut, de exemplu, ne-a lovit grindina exact de «Înălțare», în iunie, altfel o boieream, față de anul trecut. O mare parte din fructe a căzut, o alta s-a depreciat… Or, știm că asta se reflectă în calitatea mărului. Un măr, ca să fie cumpărat din magazine sau de la piață, trebuie să arate perfect, pentru că, la noi, așa se evaluează calitatea unui măr: după aspect, nu după cât e de sănătos ori după gust, arome … Dacă ne uităm la producție, observăm că undeva la 35 % reprezintă măr pe care pot să-l aleg pentru a fi trimis la consum, pe piață, iar diferența este măr pentru industrializare, pe care-l dau, dacă am noroc, la fabricile de sucuri și conserve”, explică Mitică Popa, proprietarul unei livezi din zona Itești, unul dintre cele mai importante areale pomicole din județ.
Mărul de industrie – 30 de bani pe kilogram
Merele care cad din pomi sau cele care nu ating standardul pieței ajung în fabrici de procesare, care le transformă în gemuri sau în sucuri. Merele de la Itești destinate industrializării sunt cumpărate, de obicei, de gigantul austriac Agrana, care deține o fabrică de sucuri în Vaslui. Acolo, se produce suc concentrat de mere, folosit ca îndulcitor natural pentru alte produse, precum sucuri naturale, gemuri sau bere cu arome. Problema merelor care ar trebui să ajungă la industrializare, dată fiind calitatea slabă a fructelor, a fost, dintotdeauna, prețul extrem de mic pe care fabricile de sucuri sunt dispuse să-l plătească pomicultorilor. „Fabrica de la Vaslui poate lua peste 1.000 de tone de mere. Eu aș avea cam 300 de tone. Prețul de pornire este de 30 de bani pe kilogram, acesta fiind dictat de producțiile de la Fălticeni, care, la fel, au fost compromise de grindină. Nici nu-mi vine să-l mai culeg. Însă, teama mea cea mare este că, din cauza scumpirii gazelor și a energiei, foarte posibil ca fabricile să nu se mai deschidă, în toamna asta. Decât să lucreze în pierdere, mai degrabă nu le mai pornesc. Ceea ce poate fi un dezastru pentru toți, mai ales pentru noi, pomicultorii”, ne-a declarat pomicultorul de la Itești. Ca titlu de comparație, fabricile de sucuri din Ungaria achiziționează întrega producție internă din statul vecin, plătind 75 eurocenți (circa 37 de bani) pentru kilogramul de mere pentru industrializare. O altă problemă a producătorilor de la noi este și concurența venită din partea fermierilor din vest, în special Polonia, stat care subvenționează puternic acest sector din agricultură. Acolo, subvenția la hectar este și de trei ori mai mare față de cea de la noi, astfel că fermierii își permit să vândă sub prețurile pieței de la noi. În România, proprietarii de livezi primesc circa 400 de euro la hectar, din care în jur de 300 de euro reprezintă sprijinul pentru merele care ajung la industrializare. „Aburi pe parbriz”, mai spune nea Mitică
Carantina, bat-o vina
Până acum, Mitică Popa, pomicultor vestit în județ, se îngrijea de o livadă de circa 35 de hectare. A fost nevoit să reducă suprafața la doar 20 de hectare, din care un hectar și jumătate este în pregătire, pentru plantare de noi pomi fructiferi. Estimează că producția din acest an se va situa în jurul a 40 de tone la hectar. „Dacă aș fi avut, de exemplu, măcar prețul de valorificare de anul trecut, să zicem că m-aș fi putut gândi la un mic profit. Dar, la ce se anunță în acest an, inclusiv inputurile care se scumpesc de la o săptămână la alta, cred că va trebui să închid afacerea. Păi, numai motorina a ajuns să se vândă cu 7 lei litrul, iar eu dau mărul cu același preț, de zece ani: 1,2 maxim 2 lei. Dacă-l dau! Pentru că pandemia i-a cam închis pe toți. Aștept să văd dacă mai vine careva să cumpere, după ce se termină cu ardeiul, gogoșarul și strugurii. Dacă nu intervine iar…carantina”, mai spune pomicultorul de la Itești. Partea proastă este că, din urmă, nu vin specialiști tineri care să le ia locul celor care ar fi trebuit de multă vreme să se retragă la căldura pensionării. Tinerii care și-au făcut lucrarea de licență solicitând sfaturi de la vechii pomicultori ocolesc munca în producție, pe teren, preferând un loc relativ bine plătit la multinaționalele care vând chimicale pentru agricultură.
Întârzieri la recoltarea strugurilor
Nici în viticultură lucrurile nu stau chiar pe roze. În anii trecuţi, culesul strugurilor începea în prima zi de toamnă. Podgorenii se plâng că, din cauza vremii reci și a ploilor de această vară, care s-au întins pe durata unei luni întregi, strugurii au fost culeși cu o întârziere de cel puțin două săptămâni, procesul de coacere fiind încetinit. Potrivit specialiștilor, recoltatul se poate face în momentul în care sunt atinși parametrii tehnologici, respectiv când concentraţia în zaharuri ajunge la 180 de grame pe kilogramul de struguri şi o aciditate echilibrată. „Un an foarte dificil, pentru că vița de vie, de exemplu, a înflorit foarte târziu, pe la 1 iulie, când, în mod normal, ar fi trebuit să se întâmple până maximum în 10 iunie. Apoi, au fost ploile acelea de lungă durată și nu am putut face lucrările cum trebuie, urmate de caniculă, și iar nu am putut trata vița … și tot așa. Bașca, ne-a mai «pișcat» și un pic de grindină. Prin urmare, am început să recoltez târziu, toamna asta”, aflăm de la Eugen Burcă, propietarul unie plantații de viță de vie din zona localității Traian. În acest condiții, podgoreanul estimează o producție de 12-14 tone de struguri la hectar. Dacă s-ar fi păstrat condițiile ideale care se prefigurau în iarna trecută, s-ar fi ajuns la recolte de peste 20 de tone la hectar. „Ce este peste 10 tone înseamnă producție bună. Dar, nici prea mult nu e bine, pentru că afectează calitatea vinului. Cert este că vița a pornit foarte bine, în primăvară. Față de Franța, Spania, Italia, unde, din cauza frigului din iarnă, au rezultat producții mai mici cu circa 20 %, noi am pornit foarte bine, în primăvară. De 20 de ani, eu nu am văzut viță, coardă, cu 10 ochi, care să pornească toți, fiecare cu câte unu – doi struguri. Doar că, ulterior, ne-a dijmuit timpul cel rău”, explică Eugen Burcă.
Mâna de lucru, de calitate slabă și greu de găsit
Viticultorul de la Traian deține circa 25 de hectare de viță de vie, cu diferite soiuri – sauvignion blanc (11 hectare), fetească albă (6 hectare), fetească regală (2,5 hectare) și muscat ottonel (5,5 hectare). Strugurii ajung la fabrica de vinuri pe care acesta o deține în localitate. Insuficienți față de capacitatea de producție e fabricii. Prin urmare, podgoreanul este nevoit să se aprovizioneze de la producătorii din județul vecin, Vrancea. Anul acesta, va cumpăra circa 750 de tone de struguri de la fermieri din Mărășești și Panciu, plus de la un producător din Răcăciuni, plătind un preț de 1,15 – 1,20 de lei pe kilogram. „Cu pandemia asta, e cam greu cu vânzarea, așa că nu ne întindem prea mult. În anii trecuți, luam și 1.000-2.000 de tone. Ne-a mai ajutat Uniunea Europenă și ne-a subvenționat producția pe care am dat-o pentru distilat, fabricilor de profil. Cam 20%. Diferența am vândut-o, de multe ori sub preț, ca să pot să dau salarii angajaților”, mai spune Eugen Burcă. Recoltarea strugurilor a făcut-o cu salariații de la fabrica de vin, întrucât zilierii sunt extrem de greu de găsit. „Mâna de lucru este foarte greu de găsit, dar foarte greu. Pretind mulți bani, muncă puțină, dacă se poate deloc, și de proastă calitate”, încheie podgoreanul din Traian. În plus, nici folosirea modernelor utilaje de recoltat nu este o soluție. Și asta pentru că plantația de viță de vie este destul de veche, de peste 20 de ani, înființată după regulile vremii (șaplieri din beton, care pot fi distruși de trecerea utilajului, spații înguste la capete de rânduri, care nu permit întoarcerea combinei mecanice etc).
