Sala de Atletism din Bacău a fost plină de boxeri zilele trecute. Alături de pugiliștii de la SCM Bacău, s-au antrenat boxerii de la Centrul Olimpic Bacău, Centrul Olimpic de Juniori Brăila și cei de la CSM Ploiești – în total, aproximativ 50 de sportivi. Totul, sub ochii antrenorilor Relu Auraș, Titi Tudor (renumitul Titi „Prosop”) și George Perțea. Aceștia însumează cam un secol de antrenorat la cel mai înalt nivel și un palmares uluitor, cu medalii olimpice, titluri mondiale și europene, ca să nu mai vorbim de nenumărate titluri de campioni naționali la toate nivelurile de vârstă.
O efervescență benefică tuturor
Antrenorul Relu Auraș, cel mai titrat dintre antrenorii de box ai României, ține extrem de mult la aceste pregătiri comune. De altfel, cu o săptămână mai devreme băcăuanii au primit vizita pugiliștilor din Onești și Iași. Săptămâna aceasta, Ploieștiul, Brăila, Bacăul și Bucureștiul vor fi împreună la Ploiești.
Această efervescență, după cum ne-a spus Relu Auraș, nu folosește doar boxerilor de la Under 22, care vor avea Naționalele între 15 și 20 februarie, la Brașov, iar Europenele în martie. Este benefică și celor de la Tineret și Juniori, pentru care Naționalele sunt în martie, iar Europenele o lună mai târziu (în cazul Tineretului).
„Au fost și reprize în ring, între rivali, iar asta este cel mai bine. Boxerii iau contact cu alte stiluri și li se trezește și mai tare ambiția. Emulația este necesară pentru marea performanță în box, ca în oricare alt sport și mă bucur că am în țară colegi care simt la fel, mă bucur că am luat legătura și că acționăm în consecință”, ne-a declarat Relu Auraș.
Apropo de gura lumii…
În altă ordine de idei, antrenorul băcăuan a subliniat și faptul că au apărut pe internet opinii conform cărora boxul băcăuan își datorează medaliile sportivilor pe care i-a legitimat din alte județe.
În această situație, Auraș a explicat : „Majoritatea performanțelor SCM Bacău au fost obținute de pugiliștii născuți și formați în Bacău. Datele pot fi verificate oricând. Astfel, anul trecut am avut medalii de aur de la Daniel Hermeziu, Lucian Mititelu și Alexandru Macovei și argint sau bronz de la V. Bârgăoanu, I. Tănase, I. Nicolae și la feminin, de la E. Meluță și M. Munteanu. Singurii ”stranieri” au fost Vicol, Marian și Palapuic (cu toții participanți la CM sau CE), dar și aceștia s-au pregătit mult timp în Bacău, cu antrenori băcăuani, fiind componenți ai diferitelor loturi naționale.”
Pentru următoarea competiție, Naționalele U22 de la Brașov, Bacăul îi are ca favoriți pe Hermeziu, Mititelu și Florin Simion, alături de un singur ”stranier”, Radu Marian, care se pregătește de mult timp îm Bacău, cu antrenorii Relu Auraș și Nicu Cara.
Mai mult, transferul unor sportivi valoroși este ceva absolut normal pentru cluburile care vor performanță, indiferent de ramura sportivă pe care o reprezintă, iar cel mai bun exemplu este fotbalul.
„Cine a fost sportivul județului Bacău în anul 2021? Răspuns – atleta Bianca Ghelber, din Roman, rezultatul ei fiind stâns legat de antrenoarea ei, Mihaela Melinte, care a știut să o antreneze să poată obține un asemenea rezultat. Din aceste transferuri au de câștigat și cluburile – pentru că sunt evaluate și finanțate după performanțe, au de câștigat și sportivii respectivi – care pot progresa mai bine decât acasă la ei. Au de câștigat și sportivii băcăuani mai tineri, deoarece iau exemplu antrenându-se lângă performeri.
Antrenorii care reușesc să aducă în Bacău astfel de valori trebuie, dimpotrivă, apreciați și susținuți. Nu e ușor! Trebuie să ai ochi de selecționer și prestigiu personal, pentru a efectua un transfer de răsunet, care să devină și un transfer reușit”, a mai spus Relu Auraș care nu i-a nominalizat și pe antrenorii care îl sprijină în activitate, fiind vorba de Gheorghiță Ion, Patriche Ion, Nicu Cara și Dănuț Anisei. Importante rămân însă antrenamentele, medaliile și, din nou, antrenamentele. Adică ceea ce Relu Auraș tot face de zeci de ani.