duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1320

„Gătim și trăim sănătos” cu tinerii cu sindrom Down

    Asociația „Totul pentru un surâs” din Bacău ce are ca scop principal de activitate susținerea, modernizarea, eficientizarea, creșterea calității, precum și îmbunătățirea continuă a vieții sociale a copiilor și tinerilor cu dizabilități, precum și a copiilor ce provin din medii devaforizate, a identificat o mare nevoie de susținere a atelierelor gastronomice cu adolescenții și tinerii cu sindrom Down, toți beneficiari ai Asociației Sindrom Down Bacău, prin grija deosebită a doamnei Președinte Gabriela Oteliță și am dezvoltat proiectul caritabil „Gătim și trăim sănătos”, desfășurat pe parcursul a trei ateliere de gătit, în zilele de 11 februarie, 18 februarie și astăzi, 25 februarie a.c.

    Am continuat astfel ideea de a dezvolta abilitățile și îndemânarea adolescenților și tinerilor cu sindrom Down, participând și noi datorită susținerii concrete a sponsorilor evenimentului caritabil la independența lor, fiind convinși că este o reală nevoie de ajutor  pe termen lung, pentru ca acești oameni speciali să învețe să își poată prepara hrana ajutați de mamele lor și de voluntarii prezenți.

    Se cuvine să mulțumim respectuos companiei de investiții EVERGENT Investments prin bunăvoința domnului Președinte Director General Liviu Claudiu Doroș și a întregii echipe empatice,  datorită cărora am asigurat în toate cele trei ateliere de gătit legume și fructe diverse, vase noi pentru gătit, dulciuri, răcoritoare și multe produse indispensabile și necesare beneficiarilor pentru a-și desfășura activitatea gastronomică în condiții excelente. EVERGENT Investments este compania de investiții financiare cu experiență solidă pe piața românească, care generează valoare pe termen lung și randamente consistente investitorilor. Prin aplicarea unei strategii bine articulate și responsabile valorică oportunitățile investiționale.

    De asemenea, ni s-a alăturat cu responsabilitate, partener în evenimentul caritabil „Gătim și trăim sănătos” și Asociația „Agricola Neam de Gospodari” prin bunăvoința domnului Președinte Daniel Bitere, care a pus la dispoziția beneficiarilor cu sindrom Down, produse delicioase Agricola pentru toate aceste trei ateliere de gătit, respectiv piept de pui dezosat, ouă inimoase, salamuri diverse și cutii generoase cu Nuggets, care au fost gătite cu mare bucurie și pricepere de adolescenții și tinerii prezenți. Asociația „Agricola Neam de Gospodari”este o organizație care își propune să ajute la dezvoltarea comunității și a diverselor proiecte care aduc plus-valoare la nivel local și național, luîndu-și ca repere responsabilitatea și sustenabilitatea socială. Educația și sănătatea alimentară sunt principalele direcții în care Asociația „Agricola Neam de Gospodari” își propune dezvoltare și investiție, considerând că o masă sănătoasă, înseamnă un corp sănătos, o dezvoltare armonioasă, o șansă la o viață frumoasă.

    „Mulțumim  mult sponsorilor implicați în proiectul caritabil și îi asigurăm că beneficiarii Asociației Sindrom Down Bacău le sunt recunoscători pentru dăruire și pentru contribuția socială adusă comunității băcăuane. Obiectivul proiectului „Gătim și trăim sănătos” este dezvoltarea abilităților în viața independentă și autoservire la persoanele cu sindrom Down, lucrul în echipă și comunicarea interactivă.

    De asemenea, îi mulțumim doamnei Tania-Loredana Diaconu, Președintele Asociației „Totul pentru un surâs”,  prietenă și susținătoare a activităților cu persoane cu sindrom Down pentru implicarea directă și pentru că ceea ce dăruiește din inimă, rămâne în inimile altora!” (Gabriela Oteliță -Președinte Asociația Sindrom Down Bacău).

    Medalii dedicate memoriei lui Dan Botezatu

    La finalul săptămânii trecute, Voluntariul a găzduit Campionatul Național SKDUN, probe individuale, la care s-au prezentat 600 de karateka de la 40 de cluburi din țară. Clubul Sportiv „Dan Botezatu” Bacău a participat cu șapte sportivi, care au totalizat două medalii de aur, una de argint și șapte de bronz. Reușita de la Voluntari a fost una cu adevărat specială, sportivii pregătiți de Ionuț Cășeru dedicând-o regretatului Dan Botezatu, care ar fi împlinit 50 de ani joia trecută.

    „Dan Botezatu este mereu în gândurile noastre”, a declarat antrenorul Cășeru, care, făcând referire la titlul de vice-campioană națională la Jiyu Kumite Senioare, cucerit la prima competiție (la pachet cu bronzul la Kata Senioare și cel de la Kihon Ippon Kumite) de Corina Botezatu, a adăugat: „Se pare că numele Botezatu este predestinat performanței sportive”.

    În prima zi de concurs a CN SKDUN, rezervată doar centurilor maro și negre, Ioan Miron a devenit campion național la proba de Kata seniori centuri maro, adjudecându-și, totodată, și medaiile de bronz în probele Jiyu Kumite Ippon Shobu și Sanbon Shobbu, tineret -70 kg. Tot în prima zi, Serena Ciobanu a luat bronzul la Jiyu Kumite Ippon Shobu junioare -57 kg, în timp ce Ana Maria Rusu și Miruna Radu au pierdut în turul al doilea.

    A doua zi a fost dedicată kohai-lor (până la centura albastră, inclusiv) și a confirmat progresul înregistrat de Tudor Cioltan. Laureat cu aur în 2020 la cadeți plus juniori, Tudor a devenit în acest an campion național în proba de kumite juniori Ippon Shobu. Iar pentru ca succesul să fie unul total contra unor sportivi mai în vârstă decât el, Tudor Cioltan a câștigat atât semifinala, cât și finala cu una din tehnicile de luptă preferate de către Dan Botezatu: Ura- Mawashi Geri Jodan. Așa cum aminteam, Corina Botezatu a obținut argintul la Jiyu Kumite Senioare și bronzul atât la Kata Senioare cât și la la Kihon Ippon Kumite. De bronz a fost și prestația Ioanei Năstase, clasată pe locul 3 la Jiyu Kumite junioare și la Kihon Ippon Kumite.

    „Am revenit în competiții, însă se vede pauza de un an”, a subliniat antrenorul Ionuț Cășeru, care a sintetizat: „Câțiva sportivi au confirmat, Ioan devenind din nou campion la Kata, la fel ca și Tudor la Jiyu Kumite. Mi-aș fi dorit o finală la kumite între junioarele noastre (Serena, Miruna și Ana-Maria), însă neatenția și lipsa competițiilor și-au spus cuvântul. O figură frumoasă au făcut Ioana, cu bronzul de la kumite, dar mai ales Corina, aflată la prima ei competiție”. Pentru băcăuani urmează o nouă provocare: Cupa Europei, din aprilie, în Serbia.

    Volei feminin/ Divizia A1: După Craiova, Blaj

    Învinsă miercuri, cu 3-2, în Bănie, de gazdele de la SCMU, Știința Bacău va evolua azi, de la ora 18.00, pe terenul Albei

    În 2022, voleibalistele Științei Bacău par să aibă ca indicativ 3-2. Sau, mai nou, 2-3. Nu mai puțin de cinci partide jucate în acest an de studente s-au terminat în tie-break. Ultimul a avut loc miercuri, la Craiova, contra gazdelor de la SCMU, contând ca restanță pentru etapa a 18-a a Diviziei A1. Cu toate că au controlat o mare parte din joc, conducând cu 1-0 și 2-0 la seturi, Știința a pierdut cu 3-2 (-26, 21, -22, 17, 9), fiind nevoită să se mulțumească doar cu un punct. Dar un punct prețios care, adăugat celui luat sâmbăta trecută, campioanei CSM Târgoviște, menține gruparea băcăuană pe locul 8, ultimul care asigură prezența în play-out. Și, având în vedere programul etapei a 20-a 9antepenultima a sezonului regulat), în care Știința evoluează la Blaj, Mioveniul acasă, cu Voluntariul, iar Craiova la Târgoviște, e foarte posibil ca ierarhia A1 să mențină status quo-ul în partea sa inferioară și după runda din weekend. „La Craiova puteam obține mai mult, asta e clar, însă lipsa de atenție ne-a costat. Acum mergem la Blaj unde știm că e greu, dar unde vom face totul pentru a câștiga măcar un set”, a declarat antrenorul Aurel Cazacu, care în Bănie a utilizat formula de echipă: Marina Cojocaru 3 puncte, Ana Maria Lupa 15, Mădălina Airoaie, Georgiana Faleș 19, Carmina Bordea 3, Marija Skoric 25, Alexandra Ciucu-libero, pe parcurs intrând Iulia Matanie 1, Tijana Tvrdisic, Karina Gorbe 4 și Mara Tudorache. Astăzi, pe lângă partida Volei Alba Blaj- Știința, în etapa a 20-a se mai dispută meciul CS Medgidia- Dinamo (ora 18.00, TVR3), restul rundei fiind programat mâine: CSM Lugoj- NTT Data Cluj, Dacia Mioveni- CSO Voluntari 2005, ACS Voilei Cristina Pîrv- Rapid și CSM Târgoviște- SCMU Craiova.

    Clasament

    1 CSM Târgoviște    19      17      2        55-14 50p.

    2 CSO Voluntari      19      15      4        49-22 43p.

    3 Volei Alba Blaj     16      14      2        44-11 42p.

    4 CSM Lugoj           19      13      6        46-24 40p.

    5 CS Medgidia         18      13      5        43-23 38p.

    6 Rapid București    19      10      9        34-29 30p.

    7 Dinamo București 18      9        9        33-34 28p.

    8 Știința Bacău        19      6        13      26-46 18p.

    9 SCMU Craiova      19      6        13      23-43 17p.

    10 Dacia Mioveni     18      5        13      24-42 16p.

    11 ACS Cristina Pîrv 19      3        16      14-49 10p.

    12 U NTT Data Cluj 19      0        19      3-57   1p.

    Turism cu sufletul și din suflet. Elevii de la Școala ”Alecu Russo” sunt călători… profesioniști

      Elevii claselor a VI-a și a VIII-a Școlii ”Alecu Russo” au răspuns provocării de a descoperi și prezenta cele mai atractive destinații turistice ale județului Bacău în fața colegilor mai mici din clasa a IV-a. Totul s-a întâmplat în Proiectul educațional Bacăul Turistic, coordonat de doamnele profesoare Roxana Stan și Iuliana Bontă.

      Cei din a clasa a VI-a (organizați în originala formulă didactică a Pălăriilor Gânditoare) au gândit bine și au scris scurte eseuri arătând de ce Bacăul este, totuși, atractiv pentru turiștii români și străini, imaginând trasee foarte interesante. Elevii de clasa a VIII-a au folosit prezentări Power Point pentru a-și ilustra variantele lor de călătorie, din care nu au lipsit Salina Târgu-Ocna, Stațiunea Slănic Moldova, dar și obiective culturale sau religioase din tot județul.

      Prezentările s-au bucurat de mare succes printre elevii din clasa a IV-a, care au venit cu propriile completări din lecturile geografice, dar și din experiențele personale din vacanțele cu părinții. Mai mult, elevii din clasa primară au răspuns repede și bine la concursul de întrebări despre destinațiile băcăuane, ceea ce înseamnă că sunt deja călători… profesioniști. Frumoase calendare, broșuri și cataloage realizate de Consiliul Județean Bacău pentru popularizarea destinațiilor turistice locale au fost premiile pentru cei mai buni și mai silitori dintre participanți.

      ”Elevii noștri au dovedit curiozitate geografică, prin lecturi din domeniu, dar și o curiozitate i-aș spune aproape profesionistă în descoperirea locurilor frumoase din județul Bacău. Eu și colegii mei dascăli muncim împreună pentru a-i ajuta pe elevii noștri cu acele cunoștințe utile pentru examene, dar și dezvoltându-le pofta de a cunoaște lumea din jur. Copiii trebuie să fie buni profesioniști în ce domeniu vor, dar și oameni capabili să cântărească și să aleagă în viață ce e mai bine.”
      profesor Maria Abaza, director Școala ”Alecu Russo”

      Şcoala băcăuană, într-un model de conlucrare

        L-am înregistrat marţi, 22 febr., într-o zi… palindromică (22.02.2022, lanţ cifric valabil şi în sens invers), iar protagonişti sunt şcolile „Georgeta Mircea Cancicov” (aflată pe Strada Prieteniei) şi „Mihai Drăgan”. Prima, structură a celei de-a doua, a împlinit în 2019 un veac de existenţă, dar din cauza pandemiei, abia acum şi-a putut celebra evenimentul.

        Echipa managerială a şcolii coordonatoare (Georgeta-Alina Drăgoi, Irina-Cătălina Vrânceanu şi Florentina Mănăilă), împreună cu cadrele didactice de la cele două şcoli, a orchestrat impecabil un parcurs de câteva ore, pe măsura vârstei omagiate. În ordine, am notat următoarele momente: tedeum, dezvelirea plăcii aniversative, lansări de carte, rememorări şi un program artistic.

        Au participat oficialităţi locale şi judeţene (Liviu Miroşeanu, viceprimar al municipiului Bacău; Tudoriţa Lungu, subprefect; Constantin Scripăţ, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean), cadre didactice de ieri şi de azi, părinţi şi elevi. Am mai notat, nu în ordine, câte o vorbă memorabilă: „Şcoala aceasta şi-a făcut datoria” (Liviu Miroşeanu); „Fundaţia Georgeta şi Mircea Cancicov susţine memoria celor doi oameni importanţi” (Victor Munteanu); „Am avut mereu lângă mine oameni de calitate” (Tincuţa Bondalici); „Modelul etern al şcolii româneşti este Spiru Haret” (Didi Alistar), „Dacă şcoala nu-şi face datoria, suntem pierduţi” (I. D.). Câteva nume, din cele multe: Mitică Pricopie (iniţiatorul acţiunii), Grety-Irina Moroi (autoarea unui proiect didactic avându-l ca invitat pe Constantin Zavati), Ioachim Dămoc şi Răzvan Răducă (artişti), Andra Scutaru (a preluat ştafeta lucrării „Lecţia, în evenimente” de la Elena Ţarălungă), Constantin Juncu (poet, iniţiatorul simpozioanelor „Mihai Drăgan”, care merită reluate) ş.a. Revista „Am drag(an) de şcoală” marchează patru decenii de la înfiinţarea acestei şcoli gimnaziale. Poate fi răsfoită, împreună cu monografia (începută de Nicolae Mitrofan şi Gustav Niculescu), pe site-ul scoalamihaidraganbacau.com (secţiunea centenar).

        Amenda mare pentru munca ”la negru” nu i-a descurajat

          Aproape 15 la sută dintre angajatorii verificați luna trecută în ceea ce privește respectarea legislației referitoare la relațiile de muncă au fost depistați cu nereguli și sancționați. Mai exact, în ianuarie au fost supuși controlului de către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău 128 agenți economici la care lucrează 9.851 salariați. Dintre angajatorii luați în vizor, 18 au fost găsiți cu abateri de la legislația amintită și, ca atare, nu au scăpat de sancționare.

          Așadar, inspectorii ITM au dispus ca 13 agenți economici să fie amendați, iar 5 să primească avertisment. Valoarea totală a amenzilor date se ridică la 128.000 lei. În această sumă, cum era de așteptat, ponderea o reprezintă amenzile dispuse pentru muncă ”la negru”, care însumează 90.000 lei. Astfel, la 5 dintre cei 13 angajatori amendați au fost identificate, în total, 5 persoane care lucrau fără forme legale.

          Concret, 4 dintre ele nu aveau încheiat contract individual de muncă, iar în cazul uneia, deși ea semnase un asemenea act, angajatorul nu-l comunicase (înscrisese) în registrul general de evidență a salariaților, în format electronic (REVISAL). Pentru fiecare caz de muncă fără contract a fost aplicată câte o amendă de 20.000 lei, iar pentru netransmiterea acestui act în REVISAL, sancțiunea a fost de 10.000 lei. Ceilalți 8 agenți economici sancționați contravențional nu au respectat prevederile legale privind munca suplimentară și de noapte, repausul săptămânal și registrul general de evidență a salariaților.

           

          Până la urmă, au invadat!

          Așa cum era de așteptat, amenințarea reală- invadarea Ucrainei de către Rusia- s-a transformat într-un teribil real news. În ciuda tuturor fake news-urilor pe care propaganda Moscovei le-a promovat (și probabil că le va mai promova) vreme îndelungată. Inclusiv aici, la noi. În mod insistent, insidios și, firește, deloc gratuit. Maica Rusia –bună și darnică, Vitrega Ucraina- rea și meschină, iar Tătucul NATO- dracu pe pământ. Vladimir Putin își dorește pace, în timp ce tot restul lumii vrea război și se roagă pentru declanșarea lui. Iată că războiul a început și nu a fost nevoie de prea multe rugăciuni. A fost suficient ca Putin să-și încordeze mușchii. Și să dea un șut zdravăn în cur rațiunii și bunului simț. De miercuri noaptea a început prăpădul, care fusese anunțat de însuși Țarului Vladimir, în ciuda „surdinei” pe care propaganda Sputnik s-a tot chinuit să o pună acestei amenințări reale. Nu suntem într-atât de naivi să credem că UE și NATO înseamnă paradisul, dar nici într-atât de proști încât să uităm că alte inițiale, cele ale URSS (a cărei destrămare Putin nu ezită să o deplângă) au reprezentat un adevărat iad. Lăsând la o parte o serie de diferențe care țin mai degrabă de context, invadarea Ucrainei de către Rusia se aseamănă cu invadarea Poloniei de către Germania nazistă. Faptul că Putin a anunțat public că „vom face eforturi pentru demilitarizarea și denazificarea Ucrainei” pare doar o glumă sinistră. Dar gluma se poate îngroșa oricând. Iar acesta este adevăratul pericol. Pentru Germania, Polonia a fost doar un aperitiv. A urmat curând restul Europei. Astăzi, cu toții ne întrebăm ce ar putea urma, din perspectiva Moscovei, după Ucraina. Iar noi, românii, fiind la graniță cu ucrainenii, avem și mai multe motive să ne punem această întrebare. Și să ne îngrijorăm. Sigur, propaganda pro-rusă va încerca să ne adoarmă, dar e greu să pui capul pe pernă atunci când dincolo de graniță se aud bombe și sirene. În acest moment, când dialogul pentru pace a fost compromis de trufia, încăpățânarea și dorința de expansiune a Țarului- Fuhrer, totul pare să depindă de capacitatea de rezistență- militară și numai- de care dispune Ucraina. Numai că un rol important îl va avea și Rusia. Nu Rusia lui Putin, ci acea Rusie anti-Putin sau care, pe parcurs ce conflictul armat va escalada, va deveni anti-Putin. E greu, foarte greu de crezut că întreaga Rusie își dorește un război (fie el și în numele reînființării URSS), mai ales în vremurile actuale, când prosperitatea are oricum de suferit și nu doar din cauza pandemiei. Apropo de pandemie: o sută de ani s-au așternut între cea provocată de gripa spaniolă și pandemia generată de COVID-19. Să sperăm că măcar între WW2 și WW3 să se aștearnă o perioadă mai lungă de pace și de liniște. În ciuda acestei negre zile de 24 februarie, pe care nu o vor putea curăța toate înălbitoarele filo-moscovite.

           

          ”Împreună pentru siguranță în școli”

            Odată cu semestrul II al anului școlar 2021-2022, polițiștii de la siguranță școlară au inițiat Campania ”Împreună pentru siguranță în școli” și vor acționa împreună cu Inspectoratul Școlar – C.J.R.A.E., celelalte structuri ale M.A.I. și Poliției Română, în scopul creării unui mediu sigur atât pentru elevi, cât și pentru personalul din învățământ și implicit pentru societate.

            Astfel, într-un efort conjugat, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău – Biroul Siguranță Școlară și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bacău și Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău, specialiștii din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bacău – Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bacău, Centrului de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău și Centrului Regional pentru Prevenirea Traficului de Persoane Bacău, vor derula activități specifice, de informare și educativ-preventive în unitățile de învățământ din județul Bacău.

            Ieri, 23 februarie, au început primele activități în cadrul Campaniei. Astfel, polițiștii de siguranță școlară împreună cu lucrătorii din cadrul Centrului Regional pentru Prevenirea Traficului de Persoane Bacău s-au întâlnit elevii Colegiului Național Pedagogic ”Ștefan cel Mare” Bacău la ore de prevenire a traficului de persoane/minori.

            Peste 200 de elevi au înțeles că traficul de persoane este un fenomen infracțional transnațional, care constă în vânzarea și exploatarea ființelor umane ca simple obiecte, că este una dintre cele mai profitabile infracțiuni dar și una dintre cele cu consecințe extrem de grave împotriva umanității.

            Pe lângă informații privind metodele de recrutare și etapele traficului, elevii au primit recomandări și sfaturi privind măsuri și reguli de siguranță.
            Pentru că orice demers eficient de luptă împotriva traficului de persoane are în vedere desfășurarea activităților de informare/conștientizare a segmentelor vulnerabile de populație (femei, tineri, persoane din categorii defavorizate) asupra fenomenului și riscurilor asociate, astfel de activități vor continua permanent în unitățile școlare din județ.

            Liberalii susțin salvarea fostei Școli Comerciale, una dintre puținele clădiri de patrimoniu din Bacău

            Viceprimarul municipiului Bacău, Liviu Miroșeanu, și grupul consilierilor PNL militează pentru ca fosta ”Școală Comercială” situată în strada Cuza Vodă nr.1, și înscrisă în Lista Monumentelor Istorice, să fie cumpărată de municipalitate, care își poate exercita dreptul de preempțiune, în fața oricărui alt cumpărător.

            Acum câteva săptămâni, Ministerul Culturii, prin Direcția Județeană pentru Cultură Bacău, a atenționat administrația locală că acest imobil este scos la vânzare de proprietar și că primăria Bacău are prioritate să cumpere imobilul și terenul aferent, în suprafață de 1.196 metri pătrați. Fosta ”Școală Comercială” a fost construită în anul 1935 de un antreprenor italian, după planurile unui architect român, și păstrează încă multe elemente originale, ceea ce o face să fie o clădire valoroasă de patrimoniu.

            ”Bacăul, în urma sistematizărilor din anii comunismului, și-a pierdut multe dintre clădirile care dădeau farmec orașului. Considerăm că este o oportunitate pentru achiziția acestui imobil, care are o compartimentare ce permite destinații ulterioare dintre cele mai diverse. Clădirea trebuie consolidată, pentru că a suferit degradări, iar, ulterior, aici pot funcționa săli de expoziții, de spectacole, un centru de tineret sau un club destinat pensionarilor sau chiar spații de birouri și săli ale primăriei. Important este să nu pierdem acest moment și să recuperăm una dintre puținele clădiri de patrimoniu care mai înobilează aspectul urbanistic al orașului”, a declarat Liviu Miroșeanu, viceprimarul municipiului Bacău.

            Propunerea de exercitare a dreptului de preempțiune pentru cumpărarea imobilului va fi supusă spre dezbatere consilierilor locali, într-o viitoare ședință a Consiliului Local Bacău.

            Biroul de Presă PNL Bacău

            Poliția în acțiune

              Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului

              La data de 23 februarie a.c., în jurul orei 00.22, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Bacău au identificat în flagrant delict, un bărbat de 31 de ani, din județul Neamț, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Republicii din municipiul Bacău cu viteza de 89 km/h. De asemenea, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest rezultând o concentraţie de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.
              Ulterior, conducătorul auto a fost condus spital unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
              În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

              La volan fără permis de conducere

              La data de 22 februarie a.c., în jurul orei 22.50, polițiștii din Tg. Ocna au depistat în trafic, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 23 de ani, din Slănic Moldova.
              S-a procedat la verificare acestuia în bazele de date ale Poliţiei Române şi s-a stabilit faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vechiul fără permis de conducere.

              Material lemnos depistat și ridicat de polițiști

              La data de 22 februarie a.c în jurul orei 18:10, polițiștii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au confiscat, pe raza comunei Sascut, 0,966 m.c material lemnos, respectiv 23 de arbori esență fag și un atelaj hipo.
              În urma verificărilor s-a stabilit faptul că, două persoane de 66 ani și 15 ani, transportau materialul lemnos cu un atelaj hipo, fără a deţine documente de provenienţă.
              În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere ilegală și furt de arbori, conform Legii 46/2008R.

              Reţinuți de poliţişti pentru comiterea infracţiunii de furt calificat

              La data de 22 februarie a.c., poliţiştii Biroului de Investigații Criminale Bacău au reţinut două persoane de 39 de ani și 46 de ani, din municipiul Târgu Mureș, bănuite de comiterea infracţiunii de furt calificat.
              În perioada septembrie 2020 – februarie 2021, persoane necunoscute ar fi pătruns în diferite locuințe de pe raza municipiului Bacău, de unde au sustras mai multe bunuri, bani și bijuterii, prejudiciul reclamat fiind de aproximativ 34.000 lei.
              În urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii au identificat şi depistat două persoane de 39 de ani și 46 de ani, din municipiul Târgu Mureș, care dețineau mai multe bunuri, respectiv bijuterii, a căror provenienţă nu a putut fi justificată.
              Poliţiştii au reuşit probarea activităţii infracţionale a persoanelor în cadrul mai multor dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi, astfel, acestea au fost reţinute pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propuneri legale.

              Președintele CJ Bacău, la Dezbaterea „Industria Aeronautică din România, perspective și oportunități”

                Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a participat, săptămâna aceasta, la dezbaterea „Industria Aeronautică din România, perspective și oportunități”- organizată la București, de Ministerul Economiei, la inițiativa dnei. Ana Cătăuță -Comisia pentru industrii și servicii și a dl. Costel-Neculai Dunava, președintele Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare din cadrul Camerei Deputaților.

                Tema discuțiilor a vizat conturarea și dezvoltarea de politici industriale în domeniul aeronautic- dezbatere la care au participat membri ai Guvernului României, senatori, deputați, europarlamentari, personalități ale mediului academic și din industria aeronautică. Din județul Bacău au fost prezenți reprezentanți ai Aerostar- companie etalon, care realizează proiecte de înaltă tehnologie și ai Universității „Vasile Alecsandri”.

                „Pentru a facilita accesarea fondurilor europene și a finanțărilor instituționale, ne-a fost prezentat modelul implementat cu succes în Polonia- Aviation Valley- care încurajează asocierea între mediul privat, autoritățile locale și mediul academic.

                În acest sens, în Bacău, am pus deja bazele Asociației „Cluster de Educație pentru Dezvoltare Durabilă C-EDD”, care va dezvolta și implementa mecanisme eficiente de dialog public-privat în domeniul educațional”, a declarat Valentin Ivancea.

                Obiectivele principale ale acestui cluster vizează susținerea și promovarea învățământului tehnic românesc dar și dezvoltarea & dotarea unui campus profesional integrat, liceal și universitar, creat ca o infrastructură socială și educațională care să deservească deopotrivă învățământul dual preuniversitar și universitar tehnic.

                Dragobete s-a plimbat cu „Autobuzul Dragostei” în Bacău

                Dacă anul trecut și acum doi ani Dragobetele a biruit coronavirusul, anul acesta părea și mai grav. După ce că încă ne mai bântuie valul cinci al pandemiei, colac peste pupăză, rușii au atacat Ucraina. Cu toate acestea, Dragobete și-a văzut de treabă și a împărțit dragoste băcăuanilor printr-o activitate devenită tradiție, „Autobuzul Dragostei”.

                Ajuns la cea de-a XVII-a ediție, sub coordonarea tinerilor din Liga Studențească din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, „Autobuzul Dragostei” a circulat joi, 24 februarie, pe traseul 22, cu două opriri importante și consistente în fața hotelului Decebal și în parcarea Arena Mall. Ca de fiecare dată, studenții i-au cooptat pe trecătorii de toate vârstele să se prindă în jocul lor. Cupluri, sau doar prieteni, au acceptat provocarea și s-au „căsătorit” în „Autobuzul Dragostei”, jurămintele lor fiind rostite în fața unui „ofițer de stare civilă, primind un certificat de căsătorie valabil pentru o zi dar și alte surprize. După ce am asistat la „ceremonie”, am stat de vorbă cu doi tineri „proaspăt căsătoriți”.

                „Apreciez inițiativa deoarece mulți dintre noi am uitat de tradițiile românești, și astăzi am reușit să valorificăm această sărbătoare, de Dragobete, și să simțim iubirea românescă. Cu siguranță vom mai participa la acest gen de activități pentru că este un bun prilej de a ne face noi prieteni și de a ajuta comunitatea întreagă din acest oraș să creeze conexiuni.” Andreea Hușanu.

                „Eu nu pot adăuga mai mult decât a spus ea. Oricum, e prima dată când fac asta și e foarte amuzant, e o joacă… Dar mi-a plăcut. E, touși, emoționant.” Ionuț Corhană
                Organizatorii au spus că a fost destul de dificil să organizeze această ediție. „Vremurile sunt din ce în ce mai tulburi și uităm, oarecum, să ne conectăm cu ceilalți. Iar această activitate, de Dragobete, ne aduce aminte să nu ne pierdem niciodată iubirea și legătura cu cei din jurul nostru”, a explicat Leonard Benchea Joca, director în departamentul PR din Liga Studențească Bacău.

                Participanții la acțiune au participat la o tombolă, unde au primit premii din partea partenerilor în acest eveniment, printre cele mai importante fiind tricourile personalizate, trandafiri, abonamente la cursurile de dans și tichete pentru închirieri de ATV-uri.

                În urma remedierii avariei CRAB, s-a reluat alimentarea cu apă în Onești!

                  În cursul nopții trecute, s-a reluat alimentarea cu apă a municipiului Onești de către CRAB Bacău. Până astăzi, 24 februarie 2022, ora 06.00 dimineața s-a reușit realizarea unui nivel optim în rezervorul Cuciur. Urmare acestui fapt, echipele RAJA SA au efectuat manevrele de vane necesare și s-a reluat alimentarea cu apă a orașului în regim continuu.

                  Vă mulțumim pentru înțelegere!

                  Biroul de Comunicare

                  Se pregătește reducerea TVA la carburanți

                  Guvernanții anunță reducerea la jumătate a accizelor la carburanţi. Măsura va fi luată pe o perioadă limitată. Astfel, preţurile ar trebui să scadă cu 1,2 lei, atât la benzină, cât și la motorină sau la gazul petrolier lichefiat (GPL).

                  Prețurile produselor combustibililor lichizi au luat-o dramatic în sus, fiind la limita suportabilității buzunarelor românilor. În Bacău, de exemplu, benzina obișnuită se apropie de 7 lei litrul, iar cea Premium țintește spre pragul de 8 lei pe litru. Și asta în vreme ce, cu doar un an în urmă, cel mai ieftin litru de benzină obișnuită costa 4,61 de lei, iar motorina standard, 4,66 lei/litru.

                  Jumătate din prețul benzinei, taxe

                  În condițiile în care explozia preţului carburanţilor afectează întreaga economie, precum şi puterea de cumpărare a întregii populații, dar și în contextul larg în care au crescut prețurile cam la toate produsele și serviciile (mai ales la gaze și energie), coaliția aflată la guvernare anunță reducerea TVA pentru comercializarea carburanţilor, de la 19% la 5%.

                  Măsura s-ar traduce prin ieftinirea cu 1,2 lei a litrului de carburant, departe, însă, de nivelul de preț de la începutul crizei sanitare, de exemplu. Se speră, astfel, ca prin ieftinirea carburanților, alături de alte măsuri similare, se va uşura povara fiscală asupra românilor, ducând, totodată, şi la scăderi de preţuri pe întreg lanţul din economie. Interesant de urmărit pe ce perioadă va putea suporta o astfel de măsură bugetul de stat. De precizat că mai mult de jumătate din preţul unui litru de benzină sunt taxe luate de stat, sub formă de TVA şi accize.

                  O aventură…

                  Amintim că astfel de măsuri pentru combaterea crizei preţurilor au luat deja de țările europene, chiar cu mult timp în urmă. Specialiștii se tem, însă, că această intervenție a statului va avea efect doar pe termen scurt, de câteva luni, în condițiile în care firmele din piața carburanților sunt într-o anumită formă de înțelegere, pe care nici Consiliul Concurenței nu a putut-o destructura.

                  Pe de altă parte, bine de ținut seama și de evoluția prețului petrolului care, pe fondul iminenței declanșării unui conflict armat în zoan Ucrainei, dar și urmare a altor factori, se apropie de 100 de dolari barilul, cu șanse ridicate de a trece rapid de 150 de dolari pe baril. Demn de amintit și măsura intervenită în timpul crizei precedente, din 2009, când, la fel, TVA-ul se redusese la produsele de panificaţie, de la 24% la 9%, decizie luată, printre altele, … în scopul majorării vânzărilor fiscalizate.

                  Doar că pâinea se ieftinise în primele două luni, și numai pe anumite segmente de produs, după care au început din nou să urce, lună la lună. Prin urmare, pe termen mediu și lung, avantajul a fost exclusiv în rândurile producătorilor și, parțial, a statului, dacă socotim că evaziunea a scăzut cu 7-8 %, într-un an, după unele statistici.

                   

                  Ținutul uitat de timp

                  Nu este nici o exagerare. Avem și noi un mic Cernobâl în centrul orașului, pe unde nu se mai calcă de mulți ani. Zona din spatele stadionului îți înduce acea stare tristă de loc părăsit Ca o casă din care locatarii, odată plecați, nu se mai întorc. Nici priveliștea mohorâtă, văzută de la geamurile saloanelor din spital, care dau spre parcarea mare, nu este menită să ridice moralul pacienților internați.

                  Altădată locul era plin de viață. Spațiile din jurul stadionului erau toate închiriate, pentru activități economice și de prestări servicii. Se organizau zilele orașului, concerte, festivaluri de bere. Era loc de promenadă, aer curat pentru sportivii ieșiți la antrenamente. Pandemia nu are nici o vină. Declinul a început cu mulți ani în urmă, când orgoliile politice au depășit interesele comunității. Partea proastă este că, înfară de promisiuni, nu se face nimic.

                  Singurii care se bucură probabil sunt boschetarii și elevii școlilor de șoferi, care în lipsa pietonilor pot face manevre în siguranță.

                  Primarul-Daniel Stanciu-Viziteu a semnat, la finele anului trecut contractul, pentru realizarea studiului de fezabilitate la proiectul privind reabilitarea Stadionului Municipal, cu o firmă de proiectare din Cluj. Valoarea contractului este de 154 mii lei, cu termen de predare în 4 luni. Mai avem de așteptat. Urmează ofertele constructorilor, rezolvarea contestațiilor, costurile… trece și anul acesta. Poate vor da măcar cu o motocoasă.

                   

                  Un avion militar ucrainean a aterizat pe Aeroportul Bacău

                  Ministerul Apărării informează că, joi dimineaţa, două aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române aflate în serviciul de luptă Poliţie Aeriană sub comandă NATO au decolat în jurul orei 6,15, pentru clarificarea unei situaţii aeriene referitoare la un zbor neautorizat în partea de nord a României, care se apropia de spaţiul aerian naţional.

                  „Cele două aeronave militare române au aplicat cu stricteţe procedurile naţionale şi regulile internaţionale aplicabile în astfel de situaţii, procedând la interceptarea şi identificarea vizuală a aeronavei care intrase în spaţiul aerian românesc. Aeronava respectivă, un Suhoi 27 aparţinând Forţelor Aeriene Ucrainene, a fost escortată pentru aterizare imediată pe Baza 95 Aeriană Bacău, operaţiune încheiată la ora 7,05. După aterizare, pilotul militar ucrainean s-a pus la dispoziţia autorităţilor române, urmând a fi luate măsurile legale care se impun în aceste situaţii”, precizează MApN.

                  Prezenţa avionului militar ucrainean la Bacău a fost confirmată, joi dimineaţă, de prefectul Lucian-Gabriel Bogdănel.

                  „În cursul dimineţii a aterizat în regim de urgenţă o aeronavă de vânătoare Suhoi 27. Aeronava are un pilot la bord care a fost preluat de autorităţi. Avionul a fost degajat de pe pistă”, a declarat, pentru AGERPRES, prefectul.

                  Satul Meșteșugăresc al Copiilor, din ce în ce mai aproape de a deveni realitate

                  În anul 2021, imediat după sărbătorile de iarnă, Asociația Bronx People a împărtășit comunității locale un vis curajos, o provocare, dar, mai presus de toate, o dorință puternică, un ideal de a le oferi copiilor și mamelor singure o familie, o casă, o speranță că, într-o zi, viața lor va fi una simplă, dar plină, caldă și fericită.

                  Pe parcursul anului 2021, s-au obținut toate autorizațiile necesare demarării construcției. Lista cu copiii care așteaptă să se mute aici s-a mărit și ea. Aceștia vin des la Centrul Familial Maria Bronx, unde petrec timp cu cei 19 campioni care ne-au demonstrat că orice copil se dezvoltă, muncește, învață și crește, dacă are pe cineva alături de el, care să-l încurajeze și să-l ghideze printre câștiguri și eșecuri și să-l aprecieze sau să-l certe atunci când e cazul.

                  „Satul Meșteșugăresc al Copiilor”, complex care va găzdui case pentru copii orfani și tinere victime ale violenței domestice, cu copii, ateliere meșteșugărești pentru copii, un cabinet medical deschis întregii comunități și un paraclis cu sală de mese la subsol, a văzut lumina zilei la data de 31 ianuarie 2022.

                  De atunci, s-a ridicat fundația și o parte din zidăria ,,Casei Mama și Copilul 1”, unde vor locui tinere abuzate, alături de copiii lor.

                  Construcția este sprijinită integral de Simba Invest, un prieten și un susținător constant al asociației.

                  De asemenea, și subsolul ,,Casei Meșteșugărești 1” este gata, aducându-ne mai aproape de momentul în care copii singuri, care nu au pe nimeni, vor veni acasă, dar și de oportunitatea oferită tuturor copiilor din comunitate de a învăța o artă meșteșugărească: pictură, sculptură, tâmplărie, croitorie, dar și de a transpune arta în digital.

                  Proiectul este susținut și de Fiald Imobiliare, Leroy Merlin Bacău, Urban Building SRL, SSAB, Maxima Ferestre și Veka România, Frăția Ortodoxă Bacău, CrisNicol și Skoda Bacău, companii importante pentru comunitatea locală, acum și pentru destinele copiilor și mamelor care vor găsi în ,,Satul Meșteșugăresc al Copiilor” șansa la o viață liniștită, cinstită și, mai devreme sau mai târziu, valoroasă pentru comunitate!

                  Asociația are, în continuare, nevoie de sprijinul nostru pentru a construi! Nu doar ,,Satul Meșteșugăresc”, ci destine și oameni! Dacă vrei să oferi și tu unui copil orfan șansa de a avea o familie sau să încurajezi o tânără abuzată să rămână mamă și să-și ia viața în propriile mâini, poți sprijini inițiativa, donând într-unul dintre conturile asociației:

                  – deschis la Patria Bank: RO87CARP004001243861RO02 (RON) sau RO44CARP004001243861EU02 (EURO);

                  – deschis la BCR: RO40RNCB0531166083430001 (RON);

                  – Revolut: RO19 BREL 0005 5041 3855 0100 (transferuri naționale) / LT72 3250 0410 2795 2682, BIC REVOLT21 (transferuri internaționale), Iftimescu Gabriela, 0759021146;

                  – Paypal: @bronxpeople, cu specificația: ,,Asociația Bronx People, CUI 39102367, <<Pentru Satul Meșteșugăresc al Copiilor>>”, sau completând formular 350, disponibil online pe pagina de Facebook BronxPeople.

                  La donații de minimum 25 de lei, Asociația Bronx People are o surpriză pentru donatori. Aceștia vor primi în dar o cutie de tagliatelle sau tăieței din ouă de prepeliță, pregătiți după o rețetă specială de Darurile Prepeliței, producător care a ales să sprijine povestea Bronx și să o spună mai departe oamenilor prin daruri și bucate naturale, gustoase și sănătoase.

                  Pentru a afla mai multe detalii/comenzi paste: tel. 0749336424/075902114, email: bronxpeople@yaho.com, Facebook: BronxPeople/Centrul Familal Maria Bronx/Bronx Sport Club.

                   

                   

                  Ce se întâmplă cu prețul apartamentelor anul acesta. O veste bună și una rea

                  Românii care au amânat achiziția unui apartament, sperând că anul acesta să facă pasul, anticipând prețuri mai mici, vor avea parte fix de scenariul opus. Se anunță un nou val de scumpiri pe piața rezidențială, mai ales pe segmentul de case și apartamente noi, spun experții.

                  În 2021, prețurile apartamentelor au crescut cu 15%. A fost un moment de cumpăna pentru mulți: să cumpăr, să mai aștept? Destui au cumpărat, de teamă că banii se vor devaloriza și mai mult, iar prețurile vor continuă creșterea. Alții au amânat. Aceștia din urmă vor cumpăra mai scump în 2022, cu aproximativ 25%, dacă nu se decid să amâne din nou, încă un an sau mai mult.

                  Anul trecut, cel mai scump segment rezidențial a fost reprezentat de casele și apartamentele nou construite. Aici e cererea cea mai mare, deci și prețurile au avut cel mai puternic avans. Totuși, s-au scumpit în toată țara și apartamentele vechi, doar că majorările de preț nu au fost la același nivel.

                  Brașovul a fost zona unde prețurile au explodat cel mai puternic. În 2021, cumpărătorii au ajuns să scoată din buzunar nu mai puțin de 1.445 de euro pe metrul pătrat, cu 214 euro mai mult față de aceeași perioada a anului 2020.

                  De asemenea, la Cluj scumpirile au fost fără precedent din 2021, metrul pătrat majorându-se și aici cu 200 de euro, față de anul trecut. La Timișoara, scumpirea fost doar de 6%.

                  Scumpirile continuă și anul acesta

                  Din nefericire, scumpirile vor continua și în 2022, spun dezvoltatorii, care au construit masiv în ultima perioadă. Tot ei spun că nici nu-și pun problema că nu vor avea cui să vândă. Există indicii că prețurile locuințelor vor crește, în medie, cu 25% anul acesta.

                  „Există o tendință de cumpărare în continuare, pentru că există o teamă pentru devalorizarea banilor pe care lumea îi are și atunci fiecare încearcă să cumpere cât mai ieftin, cât mai repede”, a declarat Vlad Vela, consultant al unui dezvoltator imobiliar, conform Digi24

                  „Deja au fost anunțate foarte multe scumpiri din nou pentru materialele de construcții, există și o criză pe piață forței de muncă care impactează destul de tare termenul de livrare și costul efectiv al unei construcții noi și atunci considerăm că sunt pertinente estimările noastre de 25%, cel puțin”, explică, la rândul sau, Ramona Ganea, dezvoltator imobiliar.

                  Prin urmare, dacă ți-ai pus în cap să investești într-un apartament nu neapărat în cele mai scumpe orașe ale țării, nu e deloc un moment rău. Dacă ești interesat de un apartament de vânzare în Bacău, de exemplu, află că poți cumpăra o garsonieră, e drept, de numai 12 metri pătrați, la doar 12.000 de euro, iar un apartament de două camere la 35.800 de euro, în zona Mioriței.

                  Dacă vorbim de 3 camere, găsești și o locuință de 55.000 de euro, dar și la 110.000 de euro, la Ștefan cel Mare, sau la 128.000 de euro. Sunt locuințe pentru toate buzunarele și exigențele.

                  Cotă redusă pentru TVA la cumpărarea locuințelor

                  Iar vestea bună e că, de la începutul acestui an, și cota de TVA este redusă la 5%pentru locuințe. Plafonul de 450.000 lei pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 5%, valabil anul trecut, a fost ridicat, de la începutul acestui an, la 700.000 lei, conform Ordonanței de urgență nr. 170 publicată în 18 decembrie în Monitorul Oficial.

                  Noutatea față de promisiunea anterioară din anul 2020 referitoare la majorarea plafonului este reintroducerea limitei de o tranzacție per cumpărător (care era valabilă anterior 2019, dar fusese eliminată).

                  Astfel, o persoană fizică poate beneficia o singură dată de cota redusă de TVA pentru achiziția unei locuințe de maximum 120 mp2 cu valoare cuprinsă între 450.000 lei și 700.000 lei, în timp ce pentru tranzacțiile în valoare de sub 450.000 lei, nu a fost stabilită această condiție (fiind posibilă achiziționarea mai multor apartamente cu cotă redusă sub acest plafon).

                  Limita de o tranzacție per cumpărător pe intervalul de valoare 450.000 – 700.000 lei se aplică de la 1 ianuarie 2022, nefiind relevant dacă o persoană fizică a mai efectuat o astfel de tranzacție în anii anteriori, anunță HotNews.

                  De menționat e că trebuie ținut cont că se consideră că s-a efectuat o tranzacție în acest interval de valoare, indiferent că achiziția s-a efectuat în mod individual sau în coproprietate cu altă persoană fizică/alte persoane fizice.

                  Verificarea tranzacțiilor anterioare se va face de către notarii publici prin interogarea unui nou Registru, în format electronic, în care aceștia vor avea obligația să înscrie informațiile din contractele încheiate de vânzători cu persoanele fizice, care au stipulat aplicarea cotei reduse de 5%.

                  Urmează să fie publicată legislație secundară în acest sens, și anume un Ordin ANAF cu consultarea Uniunii Notarilor Publici din România.

                  Majorarea plafonului, pentru aplicarea cotei reduse de TVA 5% pentru locuințe, până la nivelul de 140.000 euro (echivalentul aproximativ al actualului plafon propus direct în monedă națională, de 700.000 lei) a fost anunțată încă din vara anului 2020, fiind aprobată prin Legea nr. 248/2020, care ar fi urmat să între în vigoare de la 1 ianuarie 2021.

                  Măsura a fost menită să ajusteze plafonul pentru aplicarea cotei reduse de TVA în linie cu evoluția pieței imobiliare.

                  În decembrie trecut, cu o zi înainte să între în vigoare, termenul a fost amânat până la 1 ianuarie 2022, prin Ordonanța de urgență nr. 226/2020.

                  Noul mecanism propus este acum justificat în preambulul Ordonanței prin faptul că “este necesară instituirea urgentă a unor reguli în vederea respectării caracterului social pentru aplicarea cotei reduse de TVA, conform legislației europene în domeniu, în cazul livrărilor de locuințe”.