joi, 18 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1301

Musical excepțional marca Opera Comică pentru Copii în Bacău

Hai la Teatru la Cinema! Duminică, 20 martie, de la ora 12:00, locuitorii orașului Bacău sunt invitați să urmărească pe marele ecran al cinematografului Happy Cinema din Hello Shopping Park proiecția spectacolului „Erus și Valea Iubirii”, o producție extraordinară a Operei Comice pentru Copii.
Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură prestigioasă, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Instituția este unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează și are în palmares o colecție impresionantă de premii internaționale.
„Spectacolul «Erus și Valea Iubirii» este unul extraordinar de bun și cu un succes de public absolut remarcabil. Din cest motiv, în contextul relaxării actuale, ne așteptăm să avem săli sold out în cele 20 de cinematografe partenere ale campaniei «Hai la teatru în orașul tău!» la nivel național”, apreciază Mihai Penișoară, directorul general al Teatru la Cinema.

La nivel național, duminică, 20 martie, de la ora 12:00, spectacolul va fi proiectat în 20 de cinematografe partenere din 15 orașe: București, Alba Iulia, Alexandria, Bacău, Bistrița, Botoșani, Buzău, Craiova, Focșani, Pitești, Satu Mare, Sibiu, Sinaia, Târgu Mureș, Vaslui. Biletele pot fi achiziționate online de pe www.teatrulacinema.ro sau offline, de la casele de bilete ale cinematografelor.

Teatru la Cinema oferă o alternativă și iubitorilor de teatru care nu pot fi prezenți în sala de cinema, celor care nu au un cinematograf în orașul lor sau românilor din străinătate. Astfel, iubitorii de teatru de pretutindeni pot urmări ONLINE, din confortul propriei locuințe, musicalul „Erus și Valea Iubirii”, pe platforma de streaming www.scenatv.ro în ziua și la ora la care rulează pe marile ecrane. Biletele pot fi achiziționate atât de pe www.teatrulacinema.ro, cât și de pe www.scenatv.ro.

Cronica de teatru: Comedie de calitate, spectacol agreabil

O inspirată alegere repertorială a Teatrului Municipal „Bacovia” a prilejuit un spectacol foarte bine primit de public, care a ocupat toate locurile din sală. Plutea în aer bucuria de a reveni, în condiții normale, la teatru, care este arta de a fi împreună, o artă vie, prin definiție. Despre „Zăpezile de altădată” de Dumitru Solomon este vorba, o comedie spirituală, lejeră, nu din categoria „grea” a dramaturgului renumit  pentru teatrul lui cu filosofi, „Socrate”, „Platon”, „Diogene câinele”, pentru „Arma secretă a lui Arhimede” și „Elogiul nebuniei”, scrise în anii’70-’80 ai secolului trecut.

Piese importante, cu subtext, cu mesaj  subversiv, pentru că vorbeau despre libertate când în România era un sistem închis, dictatorial. Umorul subtil, ironia subțire, fantezia, ping- pong-ul replicilor, personajele bine conturate, răsturnările amuzante de situații sunt atuurile comediei lui Solomon, și tema, bineînțeles, fiindcă este vorba despre dragoste. Mai precis, despre vârstele acestui sentiment, cel mai fragil dintre toate. Cuplul din „Zăpezile de altădată” este surprins în două ipostaze, la începuturile romantice, pline de elanuri, de promisiuni pe viață legate de forța de nestăvilit a iubirii, și după douăzeci de ani, când oboseala, rutina s-au instalat într-o căsnicie la fel ca multe altele.

În spectacolul băcăuan, regizorul Marius Gîlea (având-o ca asistentă de regie pe Andreea Lucaci) s-a oprit, pentru interpreții cuplului tânăr la Bianca Babașa și Vlad Nicolici, foarte potriviți în rol, simpatici, cu o admirabilă plasticitate corporală și un entuziasm juvenil, o prospețime cuceritoare. În cea de-a doua parte a poveștii, cea mai consistentă dramaturgic (și cu pătrunzătoare observații psihologice), protagoniști sunt Eliza Noemi Judeu și Valentin Braniște. Ei figurează cuplul ajuns la vârsta maturității, instalat într-un trai domestic liniștit, Până într-o seară foarte târzie, când femeia se întoarce de la un spectacol, total răscolită, având brusc revelația eșuării mariajului ei. Care băltea în ape stătute, fiindcă el, soțul, nu era decât un individ apatic, plictisit, cu tabieturi, pe scurt, „un mediocru”. Așa că, în noaptea aceea, ea decide să tranșeze subiectul, strigându-și, bovaric, nefericirea (sub influența piesei de teatru, una romantică, desigur, dar și a lecturilor din niște reviste feministe), în timp ce bietul om pică de somn, peripețiile care urmează fiind de tot hazul. În iureșul întâmplărilor nocturne sunt implicate și alte două personaje, individualizate cu umor, cu o notă de pitoresc de Nina Ionescu și Ștefan Ionescu.

În personajul Ea, actrița Eliza Noemi Judeu  ne surprinde prin dezvăluirea unei laturi mai puțin cunoscute a talentului ei, scoțând la iveală resurse de comediană, pe care le risipește cu dărnicie în acest spectacol, făcând un rol excelent, cu vizibilă poftă de joc, în care o acompaniază, în aceeași notă de plăcere a jocului, Valentin Braniște. Un soț bonom, tolerant, cumsecade, dar doborât de somn la acea oră înaintată, până când atinge un punct de fierbere, sub presiunea acțiunilor nesăbuite ale  consoartei, când întoarce foaia, devenind chiar sarcastic,  aceste treceri de mare efect comic fiind marcate expresiv, în crescendo, de Valentin Braniște.

Lăudabil întru totul este felul în care Dumitru Rusu s-a transpus într-un rol de statuie care coboară de pe soclu ca să risipească iluziile îndrăgostiților, rostind, pe un ton apodictic, adevăruri cu gust amar: „Dragostea este sentimentul cu cel mai mare grad de mortalitate”.

Spectacolul cu „Zăpezile de altădată” nu epatează prin nimic, nu sondează în straturi mai adânci, pe care piesa le are, ca orice comedie bună cu sâmbure amar. Dar este o montare atent condusă de regizorul Marius Gîlea, fluentă, curată. Decorul lui Vladimir Turturică este realist și cam încărcat, în contra curentului minimalist la modă, iar muzica lui Călin Grigoriu amintește de șlagărele de odinioară, contribuind la nota agreabilă a spectacolului, una pe gustul unui public foarte larg.

 

Evreii din Bacău sărbătoresc, astăzi, Purim

Comunitatea Evreilor din Bacău sărbătorește, joi, 17 martie, Purimul – spune președintele comunității băcăuane, Brif Hainrich -este o sărbătoare veselă, în care munca și focul sunt permise, celebrată la 14 Adar și în care se comemorează salvarea evreilor în Imperiul persan de la nimicirea plănuită de Haman Nelegiuitul, marele vizir al împăratului Ahaşveroş.

La evenimentul de la Bacău sunt așteptați, între alții, Lucian Stanciu Viziteu – primarul Bacăului și reprezentanți ai altor minorități naționale din județ. De asemenea sunt anunțați reprezentanți de frunte de la Comunitatea Evreilor Iași – rabinul Yehoshua Aronovici, președinta Ina Vladkovski și secretarul Albert Lozneanu. Se va lectura din Meghilat Ester în original și vor fi prezentate principalele aspecte și mitzvoturi (porunci biblice) legate de sărbătoare. Iar Corul de tineret „Shalom” al Comunității, dirijat de Mariana Herman, va interpreta frumoase melodii evreiești.

Sărbătoarea va avea loc la Sinagoga „A. A. Rosen”, din Bacău, care are o suprafață de 210 mp și a fost construită în anul 1850, în stilul arhitecturii civile locale.

În ziua de Purim, la Sinagogă se citește Meghilat Ester – Cartea Esterei, una dintre cele cinci Cărți sfinte, sub formă de sul, „Meghilot”.

Anul evreiesc 2022, în care sărbătorim Purim este 5782.

Purim sameah! Purim fericit! – urează Brif Hainrich.

 

Nebunii pioni

Mereu, pe timpul unei crize, se activează lichelele care își fac conștiincios treaba, lansând nestingherite fumigene, cât să amețească plebea. Din păcate, cel mai afectat este românul simplu care nici nu e educat încât să poată citi printre rânduri, dar nici nu are aplecare spre filtrarea, cât de cât, a informațiilor. Partea proastră că el le percepe ca atare și…le dă mai departe. N-am să mă opresc în dreptul „șoșoacelor” și al „simionilor” care fac circ și pe timp de pace, darmite în vremurile de restriște.

Oricum, ei sunt în lumea lor. Important să nu le dăm atenție, cam în aceeași manieră în care ei nu văd nimic nelalocul lor în Kiev, Harkov sau Mariupol. Chior să fii și surd de-a binelea să nu observi măcar puhoaiele de ucraineni care numai la mare sau la schiat nu au venit, trecând granița la noi!

În fine, cred că sunt alte figuri, mult mai periculoase care, iată!, au prins glas acum, de la declașarea războiului la nord de Tisa, și vomită tot felul de păreri de-a dreptul dăunătoare. Sunt diversioniștii de profesie, pioni cu pelerină de nebuni, care, cel mai probabil, s-au școlit la Moscova, păstrându-și bine-ascunsă adevărata identitate. În opinia mea, sunt mult mai periculoși decât virușii (creați sau nu în laboratoarele unora sau altora, dacă și povestea asta o mai fi adevărată).

În fine, cert e că (măcar) acum serviciile noastre (dacă or mai fi ale noastre) ar trebui să-și facă treaba, desconspirându-i pe indivizii ăștia care, iată!, au reușit să destabilizeze îngrijorător de mult românimea. Chiar și detestabilii „acoperiți” din presă ar fi de dorit să se facă „vizibili”, contracarând ideile imbecile (în esență, deștept ticluite) care au dus la isteria carburanților, mai apoi, la cea a uleiului, și…vom vedea ce va mai fi. Grav e că toate aceste zvonuri otrăvite i-au făcut pe mulți români să-și piardă busola.

Musai, de evitat personajele despre care se știe că sunt până la pământ aplecate către roșul răsărit, fie că vorbim despre șpăgarul prins de ziariștii străini că pretindea marafeți pentru a susține nu știu ce amendamente în Parlamentul European, fie de penalul patron de televiziune care, mai nou, face propagandă rușilor.

De data asta de la microfonul proaspăt cumpăratului radio, unde promvează idei crețe despre un război văzut ca o „reașezare militară”, un război inventat care face bine Americii, „o înțelegere subterană între SUA și Rusia”, sau despre închipuite laboratoare secrete, taman în bombardata Ucraina, de produs arme biologice, evident ale americanilor. Prin gurile lor, falsul e transformat în adevăr şi mitul în realitate. Bine măcar că radioul cu pricina nu este în grila multora dintre români. Altfel, acești pioni nocivi…

O piață a muncii competitivă cu ajutorul Universității și a firmelor din Bacău

    Consiliul local Bacău a încheiat un parteneriat cu firme importante din Bacău (Aerostar, Barleta, Barrier), Patronatul Județean al Întreprinderilor Mici și Mijlocii Bacău, dar și cu mediul academic – Universitatea „Vasile Alecsandri” și Inspectoratul Școlar Județean, pentru a constitui Asociația „Cluster de educație pentru dezvoltare durabilă”.

    „Ce va face această asociație? Va conecta educația cu nevoile reale ale pieței muncii, prin ea va exista posibilitatea de a face cercetare aici în Bacău și chiar se vor putea atrage și fonduri europene.

    Cel mai mare câștig este că vom pune împreună mediul academic și nevoia de forța de muncă locală, mai ales că în ultimii ani resursa umană este o problemă și în Bacău. Am încredere că printr-un astfel de proiect vom ajunge la un echilibru între numărul mare de absolvenți ai universităților și oferta de locuri de muncă”, a declarat primarul Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu.

    Bilete la tratament balnear, doar în câteva stațiuni

      Zilele trecute, Casa Județeană de Pensii (CJP) Bacău a primit o nouă serie (a doua din acest an) de bilete la tratament balnear, subvenționate. Cum era de așteptat, și de această dată locurile rezervate pensionarilor și asiguraților sunt numai în stațiunile unde baza de tratament aparține Casei Naționale de Pensii Publice. Așadar, a doua serie constă din 72 bilete pentru stațiunile 1 Mai, Amara, Covasna, Lacu Sărat, Moneasa, Nicolina, Pucioasa și Sarata Monteoru.

      Din cele 72 bilete, 58 le sunt alocate automat pensionarilor și asiguraților care au depus cerere anterior pentru a merge într-o stațiune în luna martie. Celelalte 14 disponibile vor fi vândute la liber și sunt pentru stațiunile 1 Mai, Amara, Moneasa și Sarata Monteoru. Persoanele cărora le-a fost repartizat un bilet, în baza cererii lor, se vor prezenta la CJP Bacău pentru a-l ridica până în data de 18 martie.

      Cele cu dizabilități, pentru a beneficia de gratuitate, vor depune certificatul de încadrare în grad de handicap și ”Programul individual de reabilitare și integrare socială”. Acest document se eliberează de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Adulte. Dar toți beneficiarii unui bilet vor trebui să prezinte la CJP Bacău recomandarea de la medicul de familie ori de la cel de specialitate, pentru tratamentul balnear pe care îl vor urma în stațiune. Ei vor pleca la tratament în 23, 24, 25 sau 26 martie, data fiind diferită în funcție de fiecare stațiune și hotel. Următoarea serie va începe în 8 aprilie.

       

      Trădarea despre care nu se vorbește

      Occidentul laudă eroismul ucrainenilor și sancționează Rusia și rușii pentru a-și ascunde propria trădare. Vedem în fiecare zi câtă propagandă ni se servește despre luptele din Ucraina, cât sunt de lăudați luptătorii care-și apără țara și câte sancțiuni lovesc atât Rusia cât și cetățenii ruși de pe întreg mapamondul. Locuințele oligarhilor din Occident sunt vandalizate, bisericile rusești sunt devalizate într-un fel de reeditare a Kristallnacht, studenții ruși sunt dați afară din universități, ca să nu mai vorbim de sportivi și oamenii de cultură.

      Dar toate acestea par să aibă un scop: să ascundă faptul că Occidentul, prin NATO, a trădat Ucraina. Pentru că ani de zile trupele NATO au fost prezente în țară, au antrenat Armata ucraineană (chiar și batalioanele naziste de tip Azov sau Aidar) și, probabil, au promis că nu vor lăsa țara singură în fața nici unei agresiuni. Dar, cu puțin timp înainte de invazia rusă, trupele NATO au plecat iar ajutorul promis s-a limitat la arme și muniții plus informații militare, că nu degeaba patrulează Awacs-urile americane deasupra României și Poloniei.

      Președintele Zelensky a reproșat, în mai multe rânduri, Occidentului, că NATO nu se implică. Aceste reproșuri sugerează că a primit asigurări formale că Ucraina va fi sprijinită de NATO. Aceleași asigurări pe care le-a primit și președintele georgian înainte să atace trupele ruseșți staționate în Osetia de Sud. Ca și în cazul Georgiei, Ucraina a fost, însă, lăsată să se descurce singură. Comandanții NATO încearcă să evite orice confruntare între trupele lor și cele rusești chiar dacă asistăm la tot felul de încercări ale ucrainenilor de a implica militar NATO.

      Desigur, nu trebuie multă minte să-ți dai seama că o astfel de promisiune nu putea fi îndeplinită niciodată fără să izbucnească un război între Rusia și NATO, război care ar avea șansele să degenereze într-un conflict mondial. Întrebarea este cum de liderii ucraineni au crezut aceste promisiuni și și-au pus speranțele în acestea. Pentru că, să nu uităm, principalele forțe militare ale țării sunt blocate în zona de est, în Donbass. Pregăteau, cumva, o ofensivă împotriva republicilor separatiste?  Nu știm, dar merită luată în seama această ipoteză.

      Volei/CN: Calificări în serie pentru CSȘ Bacău

      După echipa de cadete, autoare a opt victorii din opt, și junioarele clubului băcăuan și-au asigurat, de pe locul 1, prezența la turneul semifinal

      Așa cum lupul își schimbă părul, dar nu și năravul, și secția de volei a CSȘ Bacău își rulează generațiile, continuând, totodată, seria calificărilor anuale în fazele superioare ale campionatelor naționale. 2022 nu putea face excepție. Duminică, odată cu victoria cu 3-1 din restanța cu Penicilina Iași, junioarele CSȘ Bacău pregătite de Traian Șnel și Dumitru Matanie au încheiat Seria A pe primul loc, cu un bilanț de nouă victorii și o singură înfrângere (ce-i drept, una cu….„strigături”, la Focșani).

      Parcursul aproape fără greșeală a adus băcăuanelor prezența la turneul semifinal al CN de junioare din perioada 27-29 aprilie. „Având în vedere că s-ar suprapune cu finalul Diviziei A1, iar o parte din echipe au junioare care evoluează în prima ligă, este posibil ca turneul semifinal să-și schimbe datele de desfășurare. Indiferent de situație, cert este că ne-am dori foarte mult să putem aduce turneul la Bacău. Știm că e greu, dar vom încerca pentru a ne spori șansele de accedere la turneul final. Grea a fost și seria noastră, cu echipe de A2 precum Focșaniul sau Bravol Brașov, însă am meritat primul loc”, a declarat antrenorul Șnel.

      La ultimul joc de acasă CSȘ a mizat pe Iulia Matanie, Ilinca Boboc, Andreea Năstasă, Teo Țurcanu, Francesca Hânganu, Bianca Cârnu, Maria Antălucă-libero, cărora li s-au alăturat, din postura de rezerve, Andreea Tălmăcel, Teo Casian și Andreea Fesan. Calificarea junioarelor a venit după ce și echipa de cadete a clubului a terminat seria ca fruntașă. Mai mult, deși sunt la prima lor participare la această categorie de vârstă, cadetele CSȘ Bacău au înregistrat procentaj maxim în ceea ce privește victoriile: opt din opt! Cu Dumitru Matanie principal și Traian Șnel „secund” și avându-le în teren pe Ștefana Crăciun, Sarah Ciubotaru, Francesca Hânganu, Teo Casian, Andreea Fesan, Ioana Cuciurean, Gia Mitrea, Teo Busuioc, Maria Nădejde, Delia Dabija, Ilinca Ciutescu și Alessia Dâscă, CSȘ Bacău așteaptă cu încredere turneul semifinal programat în intervalul 25-27 martie la Medgidia. Adversarele băcăuancelor vor fi Dinamo, Juvenil Brașov și CS Medgidia.

       

      Judo/ Cupa „Miado”: SCM- Palatul Copiilor Bacău, din nou la înălțime

      Judoka pregătiți de profesorul Constantin Manole la Sport Club Municipal Bacău și la Palatul Copiilor nu au rău de înălțime. Prin urmare, ei continuă să urce cu regularitate pe podium la turneele naționale și internaționale. Așa au făcut-o și la Cupa „Miado”, derulată zilele trecute, la Sibiu.

      Ajunsă la cea de-a șasea ediție, competiția sibiană a reunit pe spațiile de luptă peste 700 de sportivi de la cluburi din țară și din Republica Moldova care s-au înfruntat la categoriile U12, U14 și U16, masculin și feminin. În ciuda faptului că nivelul a fost unul ridicat, Cupa „Miado” rivalizând din punct de vedere valoric cu o ediție de Campionat Național, judoka SCM- PC Bacău au ieșit la rampă, cucerind nu mai puțin de șapte medalii: trei de aur, două de argint și două de bronz.

      „Rezultatele sunt, într-adevăr, foarte bune, iar ele reflectă munca, seriozitatea, dar și progresul copiilor. Și când spun asta am în vedere saltul calitativ înregistrat față de parcursul avut anul trecut la același turneu internațional. Acest lucru confirmă tot mai mult drumul performanței sportive către viitoarele titluri naționale pentru acești judoka”, a declarat antrenorul Constantin Manole. La finalul acestei săptămâni, mai exact sâmbătă, 19 martie, SCM- PC Bacău va păși din nou pe spațiile de luptă. De data aceasta, acasă, la Sala de Atletism, cu ocazia celei de-a 43-a ediții a Cupei „Mărțișorul” la judo organizată de DJD și AJA Bacău, în colaborare cu JC Royal.

      Competiția este rezervată categoriilor de vârstă U12, U14 și U16 și va constitui o ultimă repetție înaintea finalei de CN Under 16 programată între 25 și 27 martie, la Satu Mare. Îinând cont că s-au obișnuit cu aerul tare al înălțimilor, judoka antrenați de profesorul Manole vor face tot posibilul pentru a „escalada” podiumul și la Cupa „Mărțișorul”.

      Rezultate SCM- PC Bacău la Cupa „Miado”

      Locul 1: Isidora Cojocaru, Rada Ciobanu, Paula Farauanu.

      Locul 2: Ștefan Aprofirei, Victor Chelaru.

      Locul 3: Bianca Ostahie, Andrei Popescu

      Locul 5: Tudor Palade, Ștefan Ciobanu.

      Locul 7: Denis Paladie, Iasmina Farauanu, Rareș Mihalcea.

      Elevii de la Liceulul “Dumitru Mangeron” ne învață să fim consumatori deștepți

        Marți, 15 martie, elevii de la Liceul Tehnologic ”Dumitru Mangeron” Bacău au organizat o campanie despre protecţia consumatorilor cu tema “Ești informat, ești protejat!”. Inițiatori au fost elevii clasei a X-a C, profil Economic, coordonaţi de doamnele profesoare Teodora Gaman, Ecaterina Iulia Corlade, Paraschiva Aaniței și Adina Cojan.

        Foarte informați, învățăceii au organizat o sumedenie de evenimente: conferinţe pe teme privind legislaţia în domeniul protecţiei consumatorului, comerțul online, publicitatea înșelătoare, etichetarea mărfurilor, practici comerciale incorecte, calitatea produselor pe piaţă şi educarea consumatorului în alegerea raţională a produselor şi serviciilor.

        Elevii au conceput și realizat desene având ca temă ”15 martie – Ziua mondială a drepturilor consumatorului”; pliante de informare cu privire la drepturile lor în calitate de consumatori şi cum ar trebui să procedeze în situaţia încălcării acestora; postere cuprinzând informaţii cu privire la campania iniţiată.

        De asemenea, colegii lor și profesorii au învățat cum se citește corect eticheta unui produs, care sunt încălcările drepturilor consumatorilor și cum se face o reclamație și cui te adresezi, despre comerțul on-line și costurile ascunse ale acestuia, ca și despre publicitatea înșelătoare și practici comerciale incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii.

        Se redeschide laboratorul DADA la Biblioteca Rosetti

          La Biblioteca „Radu Rosetti” din Onești, chiar de Ziua Internațională a Poeziei, pe 21 martie, de la ora 10,00, se redeschide „Laboratorul Dada”.

          „Poetul Tristan Tzara, originar din Moinești – spun organizatorii -, ne-a lăsat o rețetă despre cum să facem poeme dadaiste. Noi păstrăm cu grijă rețeta și, în fiecare an, de Ziua Internațională a Poeziei, o scoatem la lumină. Anul acesta vom construi poeme după rețeta lui Tristan Tzara, alături de elevii clasei a IV-a (învățătoare Irina Andronache), de la Școala Gimnazială «Ghiță Mocanu»”.

          Prin acest proiect se dorește și promovarea scriitorilor născuți în județul Bacău.
          Organizatorii atrag atenția că Ziua Internațională a Poeziei urmărește să susțină creația poetică, stabilirea unui dialog între poezie și alte genuri ale creației, precum și editarea și promovarea poeziei ca artă deschisă oamenilor. Declarată de UNESCO în anul 1999, pe 21 martie, Ziua Internațională a Poeziei este o recunoaștere că oamenii de litere și de cultură din întreaga lume și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale.

          Dadaismul este un curent literar artistic și nonconformist care inițial a apărut în Elveția, ca o reacție a artiștilor față de ororile Primului Război Mondial. Ei au încercat să îi răspundă absurdului, prin absurd. „Ne-am gândit – au precizat organizatorii evenimentului de la Biblioteca Rosetti – că este o modalitate creativă de a-i apropia pe copii de poezie, dar și pentru a le da frâu liber imaginației. E atât de simplu să creezi, când te lași purtat de val. Vrem să îi încurajăm pe copii să creadă în ei și în ceea ce construiesc”.

          Și iată ce sfaturi le dau copiilor:

          ”Luați un ziar.
          Luați o pereche de foarfeci.
          Alegeți din ziar un articol care să aibă lungimea pe care vreți să o dați poeziei voastre.
          Decupați articolul.
          Tăiați cu grijă toate cuvintele care formează articolul și puneți toate aceste articole într-un săculeț.
          Agitați-l încetișor.
          Scoateți cuvintele unul după altul, dispunându-le în ordinea în care le veți extrage.
          Copiați-le cuviincios. Poezia vă va semăna.
          Și iată-vă un scriitor infinit de original și înzestrat, cu o sensibilitate încântătoare, deși poate neînțeleasă de oamenii vulgari.”

           

          S-a întors „cota” lui Ceaușescu? Produsele de bază, RAȚIONALIZATE în marile magazine

          Cine ar fi crezut că, la 30 de ani de la căderea regimului Ceaușescu, ne vom întoarce la celebrele „cote” de ulei, zahăr sau făină? E drept, cauzele sunt altele, la fel și „cotele”, dar asta nu înseamnă că nu există o problemă…

          Marile magazine limitează achiziția de produse alimentare de bază

          După criza carburanţilor, care a bulversat toată țara, a urmat isteria uleiului alimentar, amintind de relativ recenta agitație produsă la debutul pandemiei, când lumea a golit, efectiv, rafturile de drojdie, făină și … produse de igienă personală. Din nou, puhoi de lume s-a îngrămădit în magazine pentru a cumpăra ulei în cantități cu mult peste necesarul unei familii, golind, pentru scurt timp, rafturile magazinelor. Lumea se alarmase din cauza unor zvonuri care anunțau o scumpire exagerată a acestui produs. A fost nevoie de intervenția autorităților care au încredințat populația că, în țară, există suficiente cantități de ulei alimentar, subliniind, în același timp, că și rezerva de semințe de floarea soarelui este îndestulătoare, România fiind unul dintre pricipalii producători de floarea soarelui, din zonă. Pe de altă parte, și comercianții au intervenit, anunțând limitarea cantităților achiziționate la o singură cumpărătură.

          „Sunt stocuri până la anul”

          O tură prin magazine confirmă decizia managerilor acestor unități de a limita achiziționarea de alimente de bază la anumite cantități pe un singur bon fiscal. La Profi, de exemplu, se puteau cumpăra cel mult 6 litri de ulei. La fel și la celelalte alimente de bază, cum ar fi făina de grâu, zahărul, mălaiul, orezul, a căror achiziționare era limitată la maximum 6 kilograme. „Îmi amintesc, totuși, că limitarea asta apăruse înainte de actuala isterie. De exemplu, pe 8 martie, luasem ce trebuia ca să prepar mucenici pentru a doua zi, și afișul era deja postat”, spune o gospodină aflată la cumpărături. Aceeași situație am întâlnit-o și la magazinele Penny, unde, la fel, un anunț stabilea o limitare la cel mult două baxuri de alimente de bază pentru fiecare client. Magazinele Kaufland se înscriu în aceeași linie, plafonând achiziționarea de astfel de produse tot la 2 baxuri pe un bon, încredințându-i, în același timp, pe clienți că unitatea alimentează rafturile, zilnic. Ceea ce se și putea lesne observa, spațiile de expunere a mărfii gemând de produse, culmea!, la prețuri decente, care nici măcar nu aminteau de acea eventuală scumpire exagerată diseminată în rândul populației. „Sunt stocuri până la anul, dacă e să mă gândesc. Dar, așa e românul. La noi ca la …ruși”, îmi aruncă, cu subînțeles, o angajată de la Kaufland. Și rețeaua Lidl, deținută de același proprietar care are în portofoliu magazinele Kaufland, a adoptat măsura limitării, în cazul alimentelor de bază. La fel ca în restul magazinelor vizitate, și aici rafturile erau pline cu produse. Suficiente și la prețuri normale, încă.

          „Bătaie” pe baxurile cu ulei

          După nebunia cu cozile kilometrice la benzină, treaba cu iodul, nu mai zic de hârtia igienică și multe altele, am ajuns la nivelul următor: uleiul. Chiar nu am nici mai vagă idee ce vor să facă ai noștri cu atâta ulei. În primul rând am vizitat o serie de magazine. Mai mici sau chiar hipermarket-uri. Unele din magazinele mai mici au cam rămas fără marfă. Într-unul din ele, care face parte dintr-o rețea mai mare de supermarketuri, la raftul cu ulei mai erau doar patru sticle. Mă rog, bidoane. „Ne cerem scuze dar stocul s-a epuizat. Vom aproviziona în cel mai scurt timp. Mulțumim pentru înțelegere”, era afișat în dreptul prețului la ulei. „La noi nu se prea bat pe ulei ca în alte părți. Suntem magazin de cartier și cumpără mai mult pensionarii. Iar ei cumpără cumpătat. Și noi am raționalizat. Nu vindem mai mult de 6 litri, dar cică prin alte părți se dau și câte două-trei baxuri. Nu știu când o să mai primim marfă”, spune o vânzătoare din magazin. Adevărul e că la cum arată raftul gol și pe fondul zvonurilor total negative, te cam îngrozești. Probabil că tot omul își face fel de fel de scenarii și cu siguranță nu sunt dintre cele mai bune.

          „Cine să-i mai creadă pe politicieni?”

          Degeaba a ieșit ministrul economiei cu declarații să ne asigure că nu suntem în pericol și că sunt stocuri consistente. „Cine să-i mai creadă pe politicienii ăștia? Ăștia mint și când dorm. Dacă ar fi atâta marfă, de ce nu este la raft”, spune un client care înșfacă ultimile patru bidoane de ulei. „Dar zahăr și orez nu cumpărați?”, îl întreb în glumă. „Zahăr și orez…poate că săptămâna viitoare. Aștept să le vină rândul”, îmi spune cetățeanul care simte un pic de ironie și cred că începe să gândească. De altfel, reacția omului vizavi de politicieni, spunând că „ăștia mint și când dorm”, mă face să cred că de fapt asta este opinia oamenilor despre cei care ne conduc, ceea ce duce la neîncredere în clasa politică. Iar asta reflectă reacția oamenilor care nu mai țin cont de mesajele transmise de conducători. Iar acest aspect, coroborat cu tot felul de știri total false dar fantastice, conduce la isteria pe care o trăim în această perioadă. Revenind în magazine, mai exact într-un hipermarket, la raionul de ulei, unde există marfă din abundență, tronează un afiș prin care clienții sunt informați că nu pot achiziționa mai mult de 12 sticle pe un bon la casă. Erau unii care dădeau târcoale. Se uitau, comparau prețurile, după care s-au hotărât. Au băgat în căruț șase baxuri. „Dar nu te lasă decât cu două”, îi spun tipului în trecere. „Eii…suntem trei. Câte două de căciulă. Dar oricum, sunt două pe bon. Fac trei bonuri și merge”, spune tipul și face cu ochiul, ceea ce arartă încă odată că românul e descurcăreț. „Dar ce faci cu atâta ulei”, îl întreb pe tipul fâșneț.

          „Fac ce face toată lumea”

          „Păi ce să fac. Ce face toată lumea. Nu vezi cum se cumpără? Unii zic că se scumpește. Cine știe ce-o mai fi. Ce-i luat e bun luat. Vedem noi”, îmi răspunde și pleacă spre casele de marcat. Nu mai zic nimic, că apoi mă tratează suspect, și cine știe ce mai crede. Și din această reacție poți să tragi concluzii. Unii cumpără că…așa e la modă. Dacă alții cumpără, de ce să nu cumpăr și eu? Practic, dacă te ia valul, restul nu mai contează. Revenind în magazine, raționalizarea e clară. Unii dau maxim două baxuri, alții câte trei iar unii chiar câte șase. Mai există hipermarketurile care vând en-gross și care nu au pus limită de cantitate la vânzare. În aceste condiții, mai marii țării, de toate rangurile, anunță pe toate căile ca oamenii să stea liniștiți și îi îndeamnă să cumpere doar ce au nevoie. Dar cine să-i asculte? Și vom încheia scurta noastră incursiune printre rafturile cu ulei cu un banc ce a circulat zilele acestea pe rețelele de socializare: „A apărut și primul român ucis din cauza războiului. A deschis ușa de la debara și i-a căzut în cap un bax de ulei!”. Oare ce mai urmează?

          Florentin Radu

          Florin Ștefănescu

          Zilele „Grigore Tabacaru”

            E vorba despre intervalul 10-14 martie, când la propunerea Casei Corpului Didactic care poartă numele ilustrului pedagog, a fost instituit evenimentul aflat la prima ediţie. În numele unui parteneriat cu altă instituţie care cinsteşte memoria acestei personalităţi emblematice pentru învăţământul românesc Şcoala Gimnazială din Hemeiuş, comuna natală a lui Grigore Tabacaru , au fost derulate activităţi specifice culminând cu cele din ziua de 14 martie. Dimineaţă, în incinta Şcolii, în coordonarea directoarei instituţiei, prof. Antonina Daviduţă, au avut loc acțiuni dedicate cunoașterii personalității lui Grigore Tabacaru, desfășurate la fiecare clasă prin jocuri şi cântece („Să fie pace în lume!”), rebusuri, desene, proiecte de informare, machete realizate de copii, sub genericul „Cum consider eu că era școala pe timpul lui Grigore Tabacaru”, punerea în scenă a  poeziei „Ora de dictare”, de Jacques Prévert, medalionul „Grigore Tabacaru” (prof. Neculai Mihăilă), power-point „Personalitatea marelui pedagog băcăuan” (Oana Jianu, bibliotecară C.C.D., împreună cu Maricica Iosub, metodistă) şi un cuvânt de învățătură de la conf. univ. dr. Ioan Dănilă. (Intervievându-l pe unul dintre foştii elevi ai lui Grigore Tabacaru, universitarul băcăuan a reţinut că acesta avea mereu ochii roşii, de la citit.) A fost mereu alături de corpul didactic primarul comunei, Constantin Sava.

            După-amiază, în sala de şedinţe a Inspectoratului Şcolar al judeţului Bacău, a avut loc o întâlnire omagială, dar şi de lucru a colectivului C.C.D. cu un public implicat direct în derularea procesului didactic şi de perfecţionare (Nicoleta Neagu, directoarea Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională; conf. univ. dr. Liliana Mâță, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, şi conf. univ. dr. Ioan Dănilă, din cadrul Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău; Rodica Leonte, preşedinta Asociaţiei Învățătorilor din Judeţul Bacău; Daniela Mocondoi şi Elena Roşca, inspectoare pentru învățământul primar şi respectiv pentru învățământul preșcolar; directori şi cadre didactice din școlile băcăuane), dar şi online, cu circa 150 de elevi de la Colegiul Naţional Pedagogic şi Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” Bacău.

             

             Instituție-reper, Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” a reprezentat și continuă să reprezinte principalul furnizor de formare continuă pentru generații de dascăli care, prin măiestria și harul lor, au contribuit la creșterea prestigiului educației și a calității actului educațional în învățământul băcăuan. Existența Casei Corpului Didactic include două perioade distincte: intervalul 1970 – 1986 și, un al doilea, din 1990 şi în prezent, timp în care activitatea sa a fost coordonată de 11 directori. Reprezentativ este anul 1993 când, în semn de prețuire, prestigioasa instituție primește numele ilustrului pedagog băcăuan Grigore Tabacaru, la propunerea domnului profesor Ioan Dănilă, fost director al C.C.D.

            Născut la 14 martie 1883 în Fântânele/Hemeiuș, Grigore Tabacaru este o personalitate notabilă ce a marcat începuturile științelor pedagogice și psihologiei din România. A absolvit cursurile Facultății de Filozofie și Litere, din București, cu titlul magna cum laude, obținând în 1915 doctoratul în filosofie la Universitatea din Műnchen şi fiind recompensat cu titlul de doctor docent în pedagogie al Universității din Iași. Neobosit om de cultură și autor de manuale pentru învățământul primar și liceu, se remarcă prin activitatea științifică și publicistică în domenul psihopedagogiei, fiind autorul unor lucrări de referință: „Introducere în psihologia experimentală” (1925), „Pedagogia experimentală și științifică despre copil” (1925), „Psihologia pedagogică” (1929), „Didactica experimentală” (1935), „Problema pedagogiei sociale. Direcțiuni și tendințe” (1926), „Istoria pedagogiei româneşti” (1929; coautor, Constantin Moscu, fost elev al său şi cel mai important colaborator), dar și coordonatorul unor reviste de specialitate: „Școala”, „Pedagogia experimentală”, „Buletinul pedagogic”, „Revista învățătorilor”, „Pedagogia experimentală”.

             

            Inspirată de personalitatea și contribuția patronului său spiritual în formarea personalului didactic, Casa Corpului Didactic Bacău își propune „să asigure cadrul pentru dezvoltarea personală şi profesională a personalului din învăţământul preuniversitar bacăuan, astfel încât, profesional, fiecare cadru didactic să devină cea mai bună variantă a sa”. În anul școlar 2021-2022, oferta educațională include 15 programe de formare acreditate. Am derulat 10 dintre acestea și un număr de 700 de cadre didactice au fost formate într-un interval de 6 luni. Ne dorim să fim un partener real al școlii, al cadrelor didactice, ca împreună să ne îndeplinim menirea pentru o educație de calitate. În structura internă a C.C.D. Bacău se regăsesc departamente specializate, menite să ofere alternative educaționale și de formare nu doar cadrelor didactice, ci și celorlalți parteneri educaționali. Menționăm Centrul de Informare și Documentare, Biblioteca, Centrul „American Corner” (ce derulează numeroase acţiuni şi dezbateri cu tematică culturală, educaţională, socială), Centrul Regional de Resurse pentru Educație Civică, Editura Casei Corpului Didactic Bacău, platforma educațională proprie – Chamilo. Anul 2021 a fost un an de referință pentru sistemul de formare al cadrelor didactice, Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” devenind partener al Ministerului Educației în cadrul proiectului POCU/904/6/25, cod SMIS 146587 – Profesionalizarea carierei didactice – PROF. Prin intervenția sistemică realizată în cadrul Proiectului PROF, Ministerul Educației regândește sistemul formării profesionale pentru cariera didactică, intervenind atât la nivelul formării inițiale, prin stagiile practice, cât și la nivelul formării continue, prin crearea de comunități de învățare și de rute flexibile de acces și de evoluție în carieră. Atât partea practică a formării inițiale, cât și formarea continuă a cadrelor didactice se fac în formatul comunității de învățare, prin bazele de practică pedagogică (BPP), consorții școlare care reunesc, sub coordonarea unei școli de aplicație, diverse tipuri de unități de învățământ. Astfel, rolul profesorului-mentor în cadrul comunității de învățare devine foarte important, acesta identificând nevoia de formare, susținând, mediind, validând și diseminând formarea, pe baza standardelor asociate profilului de formare al profesorului. Mentoratul profesional prin formare, pe durata întregii cariere didactice, reprezintă menirea Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, crearea sistemului național coerent și fiabil de formare profesională și de dezvoltare a competenței didactice oferind o nouă perspectivă asupra direcțiilor de evoluție în carieră.

             

            Prof. Mariana Ifrim,

            directoarea Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău 

             

             

            Lumea muzicii

            Săptâmâna trecută, la Sala Ateneu răsunau sonuri din opera Evgheni Oneghin și Variaținile Rococo pentru violoncel și orchestră. Astăzi, pianista din Ucraina Olga Zdorenko, va interpreta cu expresivitate și virtuozitate, cel mai cunoscut opus al lui Piotr Ilici Ceaikovski – Concertul nr. 1 în si bemol minor pentru pian și orchestră. Această lucrare a fost scrisă pe când compozitorul locuia la Moscova, mai exact în anul 1875. Lucrarea a avut, are și va avea întotdeauna mare succes la public, imnul monumental de final aducând pacea pe care o așteptăm.

            În partea I a acestui concert, compozitorul folosește și transfigurează cântece populare pe care le auzise la Kamenka, în Ucraina, la niște cerșetori orbi. Mă gândesc la cuvintele lui Ceaikovski: „Nu pot să scriu muzică cu dragoste şi entuziasm pentru niciun fel de subiect, oricât ar fi el de interesant şi spectaculos, dacă personajele nu-mi câştigă simpatia, dacă nu mi-e milă de ele, aşa cum iubesc şi compătimesc oamenii adevăraţi. Îmi doresc din tot sufletul ca muzica mea să devină cunoscută şi ca din ce în ce mai mulţi oameni să o îndrăgească, găsind în ea consolare şi sprijin”.

            În La Stampa, Mariangela Petruzzelli remarcă magia interpretărilor create de Olga Zdorenko și Lorenzo Tozzi, în Il tempo, pune accent pe rafinamentul pianistei. Mama Olgăi este pianistă, tatăl, dirijor al orchestrei simfonice din Kiev. A început studiul pianului la 4 ani, la 15 ani a debutat cu Concertul nr. 2 de Rahmaninov și la doar 17 ani a interpretat dificilele pagini ale Concertului nr.3, din creația aceluiași compozitor. Câștigă prestigiosul concurs Tinere talente ale URSS și este adminsă la Conservatorul Ceaikovski din Moscova, unde studiază cu Eugeniyi Malinin, asistentul legendarului Neuhaus. În 1991 debutează la Berlin cu Concertul în re minor de W.A. Mozart.

            A studiat și la Academia de Muzică din Santa Cecilia și este titulară a catedrei de pian la Conservatorul Gesualdo da Venosa din Potenza. Olga a obținut numeroase premii în Italia: “Carlo Zecchi”, ”Sanremo Classico”, ”Premio Sulmona”, “Walter Massaza”, premiul special O.Messiaen, este invitată în jurii ale concursurilor internaționale – în Franța, Austria, Germania, Elveția, Grecia, Spania, Belgia, Australia – colaborează cu Pavel Berman și Rodolfo Bonacci în recitaluri camerale și este director artistic al Asociației muzicale “Angelica Costantiniana” (Roma). Susține concerte cu orchestra în importante centre muzicale ale Europei și înregistrează CD – uri pentru Brilliant Classics, Diapason, Movie Sound. Este decorată de președintele Republicii Italiene cu medalia de argint și din 2015 este Cavaler de Malta.

            Născut în 1955 într-o familie de muzicieni, Theo Wolters – dirijorul serii – a studiat la început trompeta şi a absolvit Conservatorul din Maastricht, colaborând ulterior cu orchestre importante din Germania şi cu Orchestra Regală Concertgebouw (Amsterdam). A luat lecţii de dirijat cu Pieter Stalmeier şi Roberto Benzi, iar din 1998 desfăşoară o consistentă activitate în calitate de dirijor al multor orchestre din Europa, între care se numără şi Orchestra Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, Orchestra de Cameră Concertgebouw etc.
            Între 2004 şi 2012, Theo Wolters a fost asistentul lui Mariss Jansons, ceea ce i-a dat ocazia de a-şi perfecţiona la cel mai înalt nivel tehnica dirijorală. În 2008 l-a înlocuit pe acesta în două concerte, dirijând simfonia Turangalila de Messiaens şi fiind foarte bine primit de presă şi de public. Din 2010, Theo Wolters a fost dirijor şef al Orchestrei Filarmonice din Sibiu şi dirijor invitat al Orchestrei Filarmonicii din Cluj-Napoca și este cotat ca unul dintre cei mai importanți șefi de orchestră ai momentului.

            Simfonicul serii se încheie la Filamonica Mihail Jora cu o altă capodoperă a muzicii universale, Simfonia a IX-a, op.95, „Din Lumea Nouă” de Antonín Leopold Dvořák.

            Ozana Kalmuski Zarea

            Premieră cu piesa „Pinocchio” de Ziua Mondială a Teatrului de Păpuși

              Teatrul Municipal „Bacovia” invită publicul spectator la premiera spectacolului „Pinocchio”, după Carlo Collodi, regia și scenariul Gabriel Apostol, care va avea loc în zilele de 19 și 20 martie, de la orele 11.00, sala mare a teatrului.

              Premiera are loc chiar în preajma datei de 21 martie, când se aniversează Ziua Mondială a Teatrului de Păpuși, fiind un cadou pentru publicul băcăuan! 

              Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Andreea Sandu, Marlene Duduman, Alina Neagu, Ilinca Istrate, Laurențiu Budău, Tiberiu Gabor Bitere, Andi Andriucă, Giuseppe Torboli, Mihai Chihaia, Vlad Constandache.

              Scenografia este semnată de Clara Dărângă, muzica de Cari Baczo Tibor, lighting design: Costel Baciu. Păpușile au fost sculptate de Edi și Liliana Lașoc. 

              „Spectacolul nostru ”Pinocchio” este un spectacol al bucuriei pure, cu mijloace clasice, tradiționale, pentru că eu cred că în teatrul de animație trebuie apărată cu orice preț această dragoste care se naște între creator și mijlocul său de expresie, între creator și Păpușă, între creator și Mască, urmând ca toată dragostea asta să pornească apoi către public, către spectatori. Cred că ăsta este lucrul cel mai important.  

              Există un ritm, și vizual, și sonor, cât și ritmul intrinsec al spectacolului, care creează, așa cum am gândit-o împreună cu echipa spectacolului, iluzia lumii acesteia mari, cu tot felul de pericole în care tu, ca și copil, trebuie să pășești, s-o cunoști și să-nveți ceva. Povestea lui Pinochio  – nu vreau să fie didactică, nu asta îmi doresc – e de fapt povestea fiecăruia dintre noi, fiecare întâlnește în viața lui niște accidente din care învață cine este și încotro se-ndreaptă”, declară regizorul Gabriel Apostol.

              Spectacolul se adresează copiilor cu vârsta mai mare de 4 ani, dar și părinților, după cum spune același Gabriel Apostol.

              Zona mea de interes cu acest spectacol e, în principal, zona copiilor și a copiilor mai mari. Dar eu sper să se amuze și părinții și, cu siguranță, o vor face, cuceriți de ingenuitatea asta a lui Pinocchio, care este, de fapt, o materializare a copilului veșnic din noi”, conchide regizorul.

              Biletele au fost puse în vânzare la agenția de bilete, dar și online, pe site-ul www.teatrulbacovia.ro.

              Gabriel Apostol s-a născut în Târgoviște, la 27 iunie 1964. Din 1994, este licențiat în ”Arta mânuirii păpușii și marionetei”, la Universitatea Națională de Artă teatrală și Cinematografică (UNATC) București, unde, în 2000, a obținut diploma de master în ”Animație și tehnici multimedia”, iar în 2005, titlul de doctor, cu teza ”Animația, de la tradiție, la artă computerizată”.

              Din anul 1993, este actor mânuitor al Teatrului ”Țăndărică” din București iar din 1994 este conferențiar al Universității Naționale de Artă teatrală și Cinematografică București, titular al Cursului „Tehnici avansate în arta animaţiei”.

              A montat spectacole de animație în Belgia (Theatre Ombres et Silhouettes Bruxelles) și în mai multe teatre din România, majoritatea producțiilor semnate în calitate de regizor fiind la Teatrul ”Țăndărică” București. Ca actor, a lucrat cu regizori precum Attila Vizauer, Sandu Mihai Gruia, Alexander Hausvater, Cristian Pepino, Alice Barb, Liviu Berehoi s.a.m.d.

              Are numeroase premii pentru regie și interpretare, în țară și în străinătate.

              Sfaturi pentru alegerea hainelor sport pentru copii

                Este esențial pentru sănătatea fizică și psihică bună a celor mici să practice zilnic sport. În acest articol îți prezentăm cele mai bune sfaturi și recomandări pentru a îi echipa pe cei mici în siguranță. Citește mai departe pentru cele mai bune sfaturi pentru alegerea îmbrăcămintei sport pentru copii.

                Cei mici iubesc să facă sport și să nu se oprească și, de asemenea, este foarte important pentru sănătatea lor fizică și psihică bună și le permite să consume toată acea energie care îi caracterizează pe copii. Acum, pentru a putea face sport sau a face mișcare confortabil și în siguranță, este important să urmezi câteva îndrumări și sfaturi pentru a alege îmbrăcămintea sport perfectă pentru copii.

                În primul rând, când vine vorba de pantaloni de trening sau de hanorace sport pentru copii, este important ca aceste articole de îmbrăcăminte să vină întotdeauna cu benzi elastice la capete. Acest lucru este esențial mai ales la copiii mai mici, sau dacă le cumpărăm haine suficient de largi încât să le poată purta câțiva ani, altfel aceste haine vor atârna dacă sunt prea mari pentru ei. La fel, este important să ținem cont că nu trebuie să cumperi niciodată treninguri copii foarte strămte deoarece copiii sunt în plină creștere și, dacă alegem haine foarte mici, este mai mult ca sigur ca acestea să nu reziste nici o lună.

                De asemenea, este important să alegi treninguri copii din materiale de calitate, care să respire bine și să le permită copiilor să se bucure de sport în tot felul de condiții meteorologice.

                Pe de altă parte, când vine vorba de pantaloni de treninguri copii, de colanți sau altele asemenea, este foarte important să alegi întotdeauna opțiuni care nu au nasturi și fermoare. Acest lucru este important mai ales pentru copiii mai mici, deoarece ei nu știu să le prindă, dar vor trebui să fie autonomi atunci când merg la baie dacă practică un sport și nu putem merge cu ei. Prin urmare, fermoarele și nasturii pe treninguri copii vor fi un impediment pentru confortul și buna performanță a acestora.

                Pe lângă banda elastică pe care am indicat-o pentru extremități în cazul în care treningul sau hanoracul este prea mare pentru cei mici, este de asemenea important să alegi întotdeauna pantaloni care să încorporeze un cordon de ajustat. Altfel, dacă pantalonii au doar o bandă elastică, este mai mult ca probabil ca cei mici să pățească accidente și să le alunece pantalonii în timp ce fac mișcare intensă.

                De asemenea, este important ca pantalonii de treninguri copii să aibă genunchiere sau să fie confecționați cu țesături foarte rezistente, altfel mai mult ca probabil se vor rupe prea repede.

                În ceea ce privește jachetele de treninguri copii, unele dintre cerințele îmbrăcămintei sport pentru copii sunt că acestea trebuie să încorporeze o etichetă cu nume, mai ales dacă toate echipamentele pentru copii vor fi la fel. De asemenea, ele ar trebui să vină cu un elastic practic sau cu o panglică pentru a le putea agăța pe umerase. Cel mai bine este că dacă au glugă fixă, deoarece glugăle detașabile, deși sunt deosebit de moderne, întotdeauna ajung să fie pierdute.

                Desigur, un alt punct fundamental de care trebuie să ții cont atunci când alegi treninguri copii sunt pantofii și adidașii. Experții recomandă ori de câte ori este posibil să alegi adidași cu velcro și șireturi deoarece sunt o alternativă mult mai interesantă pentru cei mici. Velcro este mai ușor de pus și, de asemenea, mult mai eficient pentru copiii care nu știu să facă un nod încă.

                Ca regulă generală, este important ca pantofii să fie întăriți cu vârfuri de cauciuc, deoarece majoritatea copiilor au tendința de a rupe vârfurile de la picioare ca și cum ar lovi cu piciorul în pereți.

                Pe scurt, cel mai bine este să alegi întotdeauna îmbrăcăminte sport pentru copii realizată din materiale foarte rezistente, deoarece urmează să fie folosite intens, cu culori solide și izbitoare, astfel încât să le placă hainele și, în același timp, să-i însoțească mult timp. Cel mai bine este să alegi și haine care pot fi spălate fără probleme și care nu trebuie călcate pentru a arăta ok oricât de folosite sunt.

                Prefectul de Bacău cere implicare și responsabilitate pentru rezolvarea problemei de pe DN 11, din zona comunei Măgura

                Pentru băcăuani, relația rutieră Bacău – Oneşti – Braşov, facilitată prin DN 11, este fundamentală, iar punerea în siguranță și consolidarea drumului în dreptul comunei Măgura este una din urgențele primei jumătăți a anului.

                „Alături de subprefectul Narcis Jitaru şi de directorii Mihai Găşpărel (Garda Forestieră), Viorel Ghelase (Direcția Silvică) și Alexandru Tcaciuc (Secția Drumuri Naționale Bacău/ DRDP Iaşi) am identificat soluția pentru ca lucrările amintite să nu se împotmolească în inacțiunea și temporizarea birocratice induse de funcționari care dorm pe acte, în loc să dea curs – cu promptitudine – solicitărilor”, a declarat prefectul Lucian Bogdănel.

                Pentru finalizarea în bune condiții a lucrărilor este necesară predarea a peste 70 mp de fond forestier, suprafață care – în cele din urmă – va fi definitiv scoasă din circuitul silvic şi transferată CNAIR, titularul investiției prin DRPD Iaşi.

                „Am cerut, imperativ, reprezentantului Drumurilor Naționale să manifeste o implicare la nivelul responsabilităților reclamate de această investiție, astfel încât lucrarea de punere în siguranță a drumului să se finalizeze în timp util, fără nicio sincopă”, a mai spus prefectul judetului.

                Cum se pot primi banii pentru hrana refugiaților ucraineni

                Persoanele fizice care găzduiesc cetățeni străini sau apatrizi aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, beneficiază de decontarea cheltuielilor cu hrana în valoare de 20 de lei/zi/persoană găzduită.

                Pentru a beneficia de decontare, persoanele fizice pot depune în primele 3 zile lucrătoare ale fiecărei luni, pentru luna precedentă, la Direcția de Asistență Socială Bacău din strada Ștefan cel Mare, nr. 17A sau prin e-mail la refugiati.ucraina@dasbacau.ro, o cerere în care precizează numărul persoanelor găzduite, numele și prenumele acestora, localitățile din care declară aceștia că provin și intervalul de timp pentru care se solicită decontarea cheltuielilor cu hrana, însoțită de:

                1. o declarație pe propria răspundere cu privire la realitatea informațiilor cuprinse în cerere;

                2. copia actului de identitate a solicitantului și copii după documentele care atestă dreptul de folosință asupra locuinței în care sunt găzduite persoanele provenite din zona conflictului armat din Ucraina;

                3. un extras de cont, în cazul în care se optează pentru plata sumelor prin virament bancar.

                Cererea se depune de către o singură persoană pentru aceeași locuință. Cererile depuse după termenul de 3 zile menționat mai sus se vor soluționa în luna următoare.

                Modelul cererii și al declarației pe proprie răspundere pot fi descărcate de pe site-ul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Bacău secțiunea: http://www.dasbacau.ro/refugiatiucraina.html.

                Informații suplimentare se pot obține la numerele de telefon 0372 777 859 sau 0372 521 018 (Biroul Beneficii Sociale).

                Bărbat înecat la Letea Veche

                  Pompierii băcăuani intervin în zona hidrocentralei din Letea Veche, unde a fost descoperit cadavrul unui bărbat înecat.

                  La fața locului au ajuns o autospecială și o barcă pneumatică pentru a scoate corpul neînsuflețit.