26 aprilie 2024
ActualitateZeci de angajatori, reclamați la Inspectoratul de Muncă

Zeci de angajatori, reclamați la Inspectoratul de Muncă

Luna trecută, în fiecare zi, cel puțin câte 2 agenți economici au fost reclamați de către actuali ori foști salariați ai lor că le-au încălcat drepturi de muncă fundamentale. Mai exact, în mai, la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău au fost depuse 47 sesizări, unele semnate nu numai de una, ci chiar de către mai multe persoane. Cum era de așteptat, majoritatea plângerilor au avut ca obiect neplata salariilor, a sporurilor cu caracter permanent, a orelor suplimentare de muncă ori a banilor cuveniți pentru concediul medical sau de odihnă.

Alți petenți au sesizat ITM-ul că angajatorul lor nu le-a încheiat contract individual de muncă ori i-a concediat nejustificat sau fără a le acorda preavizul legal. Nu au lipsit nici cazurile în care semnatarii sesizărilor l-au incriminat pe angajatorul lor că a refuzat să le elibereze adeverința din care să rezulte perioada lucrată de ei în unitatea lui și veniturile salariale realizate, pentru care au achitat contribuția la pensie.

Pe parcursul lunii mai, toate cele 47 sesizări au fost rezolvate de către inspectorii ITM. Din păcate, însă, în mai mult de jumătate din cazuri, soluția nu le este favorabilă semnatarilor, deoarece inspectorii ITM nu au găsit la angajatorii incriminați documentele care să probeze cele reclamate. În această situație, reclamanților nu le rămâne decât să apeleze la instanță, care judecă în regim de urgență spețele ce au ca obiect încălcarea legislației muncii.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri