Acasă Blog Pagina 1218

,,Întâlnirile de la Văratec” sau despre piscurile spiritului și o prăpastie a acestuia (I)

Manifestarea ,,Întâlnirile de la Văratec a căpătat, prin ediția a IV-a (30 august-1 septembrie 2022), aura unei tradiții. Inițiată de Revista de Cultură 13 Plus, Asociația „Renașterea” și Biblioteca „G, Bacovia” Buhuși, în parteneriat cu Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor, în acest an a beneficiat și de suportul vrâncean oferit de Revista Salonul literar și Revista Culturală.
Iată câteva opinii-sinteză formulate de către unii participanți despre această manifestare… Petre Isachi: ,Discursurile și intervențiile scriitorilor – bine temperate, concise, la obiect, polemice și argumentate – au confirmat că Literatura este un fenomen de continuitate. Să configurezi într-un halou estetic autentic, critic actualizat și interogativ, spiritul aristocratic al Operei lui Duiliu Zamfirescu, cu eminescianismul și maiorescianismul, cu romanul și sincronismul lovinescian, cu moromețianismul și condiția intelectualului în comunism, este o performanță nu doar pentru moderatorul Ediției, filosoful Ion Fercu, ci și pentru toți participanții/ cititorii revistelor 13 Plus, Salonul literar etc.”. Culiță Ioan Ușurelu: ,,Au fost trei zile cu repere de excepție: Eminescu, Preda, Lovinescu, Duiliu Zamfirescu. Am avut onoarea s-o prezint pe Amita Bhose, femeia care a părăsit casă, țară și absolut totul pentru România și Eminescu. Împreună cu măicuțele de la Agapia, a fost organizat un Parastas pentru comemorarea centenarului morții lui Duiliu Zamfirescu, iar Mihai Botez Stîncaru a vorbit despre acest «aristocrat al culturii». Am am adus în discuție un personaj despre care nu se știe aproape nimic: academicianul Marin Simionescu Râmniceanu. Cine era? Fiul celui mai hulit personaj din romanul lui D. Zamfirescu –Tănase Scatiu, de fapt arendașul și deputatul Dumitru Simionescu Lungu Râmniceanu. Din afirmațiile participanților a rezultat că astfel de manifestări culturale trebuie continuate și – sigur – așa vom face”. Adrian Matei: ,,Dunărea, cu al ei miraj, și-a schimbat cursul, și… din Brăila, a strâns trei generații de iubitori ai literaturii – tată, fiu și nepot (Nicolae, Adrian și Bogdan Matei), plimbându-i pe meleaguri mioritice, ca apoi să-și asculte muzica valurilor în ale Văratecului Întâlniri. Eminescu a călăuzit-o îndeaproape prin vocile lui Culiță Ioan Ușurelu, Ștefan Munteanu, Petre Isachi, Mihai Botez Stîncaru ș.a. Bărcile, ce au valsat pe albastrul limpede și lin, au plimbat asistența pe ritmurile «Moromeților» amintiți de Petre Isachi, pe cele ale «Romanelor din B» ale dlui Viorel Savin, pe aforismele lui Petre Botezatu, pe rondelurile lui Nicolae Matei sau pe Eminescul lovinescian actualizat de Adrian Matei. Debitul… fluvial a fost reglat de moderatorul celor trei zile de eveniment, căpitanul de cursă lungă, Ion Fercu. Să dea Dumnezeu să avem în anii ce vor veni ape la fel de neînvolburate, precum acelea de la Văratec!”
Astăzi, am trimis gândurile către piscurile spiritului. În intervenția viitoare vom poposi asupra unei prăpăstii a acestuia.

De ce a fost dat afară un grefier la patru ani de la angajare

    Un grefier de la o judecătorie din subordinea Curții de Apel Bacău a fost concediat, în contextual în care s-a descoperit că deține un certificat pentru grad de handicap accentuat, cu însoțitor.

    În noiembrie 2016, Curtea de Apel Bacău a organizat un concurs pentru ocuparea unui post de grefier la o judecătorie din subordine. Concursul este câștigat de un candidat care depune la dosarul de concurs, printre altele, o adeverință din care reiese că este apt din punct de vedere medical și „nu este în evidență cu boli cronice și psihice infecto-contagioase”.

    În aprilie 2017, grefierul este angajat și încă din prima lună de angajare intră în concediu medical opt zile. În 2018, grefierul primește 41 de zile de concediu medical, în 2019 – 23 de zile de concediu medical și 120 de zile de concediu fără plată, iar în 2020 bărbatul a avut concediu medical pe tot parcursul anului.

    În februarie 2021, Curtea de Apel Bacău, pe baza unui document emis de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului – Serviciul de Evaluare Complexă și Vocațională a Persoanelor Adulte cu Handicap, constată că grefierul este încadrat încă din anul 2006 în grad de handicap accentuat, cu însoțitor, suferind, de la naștere, de o malformație congenitală la inimă.

    În procesul de concediere abuzivă pe care l-a deschis după ce a fost dat afară, grefierul arată că în prima zi la care s-a întors la lucru după mai mult de un an de concediu medical a fost chemat la președintele instanței, unde a primit calificativul „Foarte bine” și i s-a dat să semneze o nouă fișă a postului, iar la terminarea programului a fost informat că e concediat, scrie ziare.com.

    Curtea de Apel Bacău, care a dispus concedierea grefierului, și-a motivat decizia arătând că grefierul „nu a adus la cunoștința comisiei de concurs existența Certificatului de încadrare în grad de handicap grav cu asistent personal, acesta depunând la dosarul de concurs adeverința din care reiese că nu era în evidență cu boli cronice și psihice, infecto-contagioase, și nici la cunoștința angajatorului la data emiterii deciziei de încadrare.”

    În urma concedierii, grefierul a dat în judecată Curtea de Apel Bacău, cerând anularea deciziei de concediere și daune morale de 100.000 de euro.

    Citiți articolul integral

     

    A trecut la Domnul pr. Petru Vernică

      Părintele Petru Vernică, în vârstă de 64 de ani, a trecut la cele veşnice în dimineaţa zilei de sâmbătă, 24 septembrie 2022, la Spitalul Judeţean Bacău, unde a avut două intervenţii chirurgicale survenite în urma unui atac vascular cerebral.

      Pr. Petru Vernică s-a născut la 5 august 1958 la Oţeleni (jud. Iaşi). A absolvit Şcoala Generală de 8 clase în anul 1973 la Iaşi, Şcoala de Cantori în anul 1977 la Iaşi şi Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi în anul 1984. A fost sfinţit preot la 29 iunie 1984 la Iaşi de către ep. Balint Lajos.

      A slujit ca vicar la Răducăneni (1 august 1984 – 1 aprilie 1985), Hălăuceşti (1 aprilie 1985 – 1 august 1988), Suceava (1 august 1988 – 1 septembrie 1990), paroh la Ciugheş (1 septembrie 1990 – 1 martie 1993), Oituz (1 martie 1993 – 1 septembrie 2007). De la 1 septembrie 2007, pr. Petru era paroh la Parohia „Preasfânta Inimă a lui Isus” din Dărmăneşti, judeţul Bacău.

      A fost un om cu suflet mare, a ajutat mereu cu tot ce a putut, a făcut tot posibilul să creeze o armonie în toate comunitățile în care a fost pastor, dar în mod deosebit s-a implicat în comunitatea din Dărmănești, pe care a condus-o timp de 15 ani.
      Noi, persoanele din comunitatea Parohiei Dărmăneşti îi dorim drum lin în împărăția lui Dumnezeu, iar lumina cea fără de sfârșit sa ii strălucească Lui. Să se odihnească în pace! Amin.

      În cursul zilei de luni, 26 septembrie 2022, sicriul cu trupul neînsufleţit va fi transportat în comunitatea din Dărmăneşti, unde va fi depus în Biserica „Preasfânta Inimă a lui Isus”. Marţi, 27 septembrie, la ora 18.00, aici se va celebra Sfânta Liturghie cu recviem pentru sufletul părintelui Petru. Miercuri dimineaţă, 28 septembrie, va fi depus în Biserica „Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului” din Tuta, jud. Bacău, unde se va celebra Sfânta Liturghie de înmormântare, la ora 11.00.

      Ghenizaretul, mreaja și Pescarul…

      Ne îndreptăm spre Lacul Ghenizaret, ținând aproape de Domnul, pentru a putea înțelege șovăiala, zbaterea și neizbânda celor care s-au întors cu mrejele neîncărcate din ale întunericului munci. Faptul că evanghelistul Luca (5, 1-11) relatează cum viitorii apostoli, acum pescarii cei obosiți de după o noapte plină de încercări eșuate, coboară din corăbii la țărm, spre a le curăța, ne face a pricepe că cei pentru care grija pâinii zilei este în joc își încep ziua sub spectrul insuficienței și al lipsurilor. Ale lor gesturi trădează și unduiri de apatice epuizări. Căci, au adunat mai mult mâl. Sau pește fără de preț. Se știe faptul că, din multele specii ale Lacului celui Mare, o parte bună nu poate fi consumată (non-koșer) sau nu are un gust binefăcător. O noapte deloc cu folos, prin urmare!
      Ce minunat intervine Mântuitorul, spre a sfărâma istovirea, insuficiența, îndoiala și înfrângerea. Îi cere lui Simon, căruia de curând îi vindecase soacra, o corabie. Iar Simon, dezamăgitul, cutremurat de negândita cerere, se conformează. Scoate în larg pe Domnul, și-I conferă un amvon natural. Iar Domnul propovăduește. Amfiteatrul natural de pe malul Ghenizaretului Îi permite să să fie auzit fără prea mari eforturi, căci și vântul îi era prielnic. Iar când termină, adresează o cerere insolită: „Mână la adânc, și lăsați în jos mrejele voastre, ca să pescuiți!”. Pescar experimentat, Simon cunoaște semnele vremii. Dar lasă garda jos. Și nu regretă! Plata e pe măsura ascultării. Omul își calcă pe orgoliu și e șocat de ceea ce se întâmplă. Mrejele dau să se rupă, iar peștii se înghesuie, de parcă ar răspunde unei comenzi. Căci da, Domnul e-atât de bun și de drăgăstos încât te simți de-a dreptul învăluit în dragostea Lui, de-ndată ce-I accepți prezența în a ta viață. Cutremurat, pescarul, numit de-acum Simon Petru, Îi cere Domnului să Se depărteze, numindu-se pe sine păcătos. Hristos replică simplu: „Nu te teme! De acum vei fi pescar de oameni! (v. 10)”
      După ce cuvântă, Domnul hrănește. Cu pâini și pești, pe malul Lacului Ghenizaret sau pe Muntele Fericirilor, dar și cu propriul Trup și Sânge… pe înălțimile Glogotei. Să luăm aminte, El este Hrana noastră!

      Inspector scolar,
      pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

      „Ziua Limbii Române ar trebui să fie în fiecare zi” (III)

      Minune de minimum două zile

      Sărbătoarea consacrată limbii române nu s-a oprit, în Basarabia, la ziua de 31 august. O zi şi încă una au fost chiar prea puţin pentru a ostoi iubirea fără de sfârşit cu care fraţii noştri de peste Prut îmbracă un eveniment închinat graiului străbun.

      Liceenii şi studenţii, solidari cu cartea

      În  Republica Moldova, anul şcolar şi cel universitar încep la aceeaşi dată: 1 septembrie şi cred că nu e rău deloc. Atmosfera pe care mi-au oferit-o instituţii de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt din Chişinău (am văzut variante de scriere cu majusculă pentru cele două cuvinte de legătură: articolul demonstrativ-adjectival „cel” şi conjuncţia „şi”; nedumerit, mi s-a motivat că toată denumirea exprimă recunoştinţa faţă de marele domn) era o imagine îndeajuns de convingătoare pentru elanul tinerilor de a se dedica învăţăturii. 

      Deschiderea anului şcolar… 

      Am răspuns invitaţiei Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” din Chişinău (director, Daniela Vacarciuc) de a fi de faţă la deschiderea anului şcolar 2022-2023. Dincolo de solemnitatea înaltă (au fost arborate drapelul naţional şi cel al Liceului, în acordurile imnului de stat al Republicii Moldova – „Limba noastră”, pe versurile lui Al. Mateevici – şi ale imnului şcolar), două momente am considerat că trebuie să le fac publice. 1. Când la adunarea festivă am donat Liceului o carte (Vasile Alecsandri, „Poezii”, 2019, editată de Academia Română) şi o publicaţie („Ateneu”, întemeiată de Grigore Tabacaru şi George Bacovia, în 1925), l-am chemat în ajutor pe Gabriel Bacovia, fiul poetului, care ne-a lăsat o vorbă mare: „A-ul şi B-ul literaturii române s-au ivit în Bacău”. Provocaţi, cei de-a V-a l-au decodificat pe A, iar liceenii, pe B. Dumitru Brăneanu le-a transmis salutul Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” din  Bacău, invitându-i la „Alecsandriada”/ „Alecsandriana” (reuniuni culturale/ concurs de creaţie). 2. Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Chişinău (şi nu numai) este o redută a limbii române, în înfăţişările ei ca entitate, istoric şi normativitate. În cancelarie, la avizier, se află Proiectul naţional „Ambasadorii limbii române în şcoală”, iar pe uşa cabinetelor de limba şi literatura română (am numărat trei), dar şi pe a celui de informatică, de istorie, de limbi străine etc., stă scris cu litere de glorie: „Aici se vorbeşte corect limba română”. 

      … şi a celui universitar

      Cursul inaugural al anului academic de la Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Moldova a fost susţinut de conf. univ. dr. habil. Petronela Savin, de la Facultatea de Litere a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău. Prelegerea publică a fost punctată cu aprecieri ale temei propuse, rostite de studenţii din anul I, de felul acesta: „Pentru mine, limba română este limba de acasă, limba în care părinții povestesc despre părinții lor, despre bucuriile și tristețile vieții”.

       

       

      Aici el este alinat, iar tu suferi

      Michel Quoist, în cartea sa „A reuşi”, spune: Omul nu numai că nu este singur pe rotocolul pământului, dar este strâns legat de ceilalţi oameni şi, în mod liber, trebuie să se unească cu ei în iubire. Numai sfântul este un om desăvârşit care s-a eliberat total de el însuşi pentru a primi “în el” în întregime pe Dumnezeu şi omenirea, fiindcă Măreţia unui om se măsoară prin puterea sa de comuniune.
      Liturgia cuvântului, unde ne va fi prezentată parabola lui Lazăr cel sărac, ne prezintă o dublă primejdie a bogăţiilor: îl înstrăinează pe om de Dumnezeu şi de ceilalţi oameni.
      Bogatul din evanghelie cere învierea unui mort pentru a-i convinge pe fraţii săi bogaţi să revină la comuniune cu cei săraci. Isus a înviat. Au revenit cei bogaţi la sentimente sfinte?
      Cel plin de bogăţii nu mai are loc în sufletul său nici pentru Dumnezeu şi nici pentru ceilalţi oameni! Pentru aceasta a exclamat Isus cu atâta durere: „Vai vouă, bogaţilor!” (Lc 6,24), fiindcă vedea în bogăţie pericolul cel mai mare de autosuficienţă: îndepărtare de Dumnezeu şi insensibilitate faţă de aproapele.
      Dar cine-i adevăratul sărac? Numai acela care îl are pe Cristos drept maximă bogăţie, îl are pe acela care „s-a făcut sărac, pentru ca prin sărăcia lui să ne îmbogăţim noi” (2Cor 8,9).
      Lacomi după bogăţiile lumeşti, unii au numit evanghelia drept opiul care adoarme şi-i ţine buni pe cei săraci. Nu, ci evanghelia este denunţarea profetică a oricărei orientări nedrepte şi descoperirea cauzelor profunde ale nedreptăţilor umane. Chiar şi săracul poate să fie un bogat potenţial şi să lupte, nu pentru dreptate, ci pentru a lua locul celui bogat. Evanghelia este o chemare la convertire radicală pentru toţi, săraci şi bogaţi.
      Bogăţia în sine nu-i un păcat, dar devine păcat acea bogăţie care permite celui sărac să moară. Bogatul este condamnat fiindcă cu ştiinţă şi voinţă deplină a ales o formă de viaţă care este contrară misterului lui Dumnezeu. Viaţa, fiind un dar al lui Dumnezeu, este rodul iubirii, fiindcă numai cine iubeşte dăruieşte. Prin urmare: iubirea faţă de semeni este cuprinsă în viaţa însăşi. Acela care elimină iubirea din propria viaţă se sinucide şi însăşi bogăţiile în care se închide îi devin cameră de gazare, îşi pierde adevărata libertate, devine robul acelor lucruri care îi macină viaţa.
      Pr. Richardo-Dominic Baciu

      A zecea pictură murală din cadrul ZIDART – UTOPIA a fost finalizată!

        “In murala mea explorez armonia Utopiei absolute, unde suntem în acord cu ceea ce ne înconjoară, cu natura, și cu ceilalți oameni. Portretul ilustrează o energie calmă, într-o stare aproape meditativă, iar pădurile reprezentate în imagine sunt pădurile magice ale munților Sintra din Portugalia. Clădirea este o veche mănăstire abandonată, numită Peninha, care se regăsește de asemenea în munții Sintra, un loc în care dăinuiește un microclimat aparte, precum și o inexplicabilă energie plină de magie, căreia nimeni nu-i este imun”, spune
        Jacqueline De Montaigne – artista care a realizat pictura.

        Cu o sensibilitate aparte, lucrarea artistei anglo-portugheze Jacqueline de Montaigne captează un moment infinit de regăsire cu sinele, printr-o conexiune directă, autentică și deplină cu loc din natură. Experiența acestui spațiu pare să cuprindă întreaga ființă a personajului care, fără a opune nici un fel de rezistență, se lasă trăit de această întâlnire magică, lăsând-o să-i reconfigureze structura. În povestea artistei, pădurile munților Sintra sunt cuprinse în silueta personajului, unde, chiar și scoase din contextul lor, continuă să fie vii și să-și răspândească magia.

        Adânc în sufletele noastre, cu toții purtăm vii amintirile acelor locuri din natură de care am simțit că aparținem și în care am descoperit un acord cu sinele și cu tot ce ne înconjoară. Acestea sunt momentele în care intuim un sens mai larg al vieții, momentele care ne ancorează în firesc și care ne țin cu picioarele pe pământ atunci când dinamica vieților noastre din societate ne face să uităm cine suntem și ce contează cu adevărat pentru noi.

        Lucrarea se află pe strada Tazlăului, în zona blocurilor Fiald.

        După…50 de ani. Întâlnirea promoției 1972 de la Școala Generală Nr. 5

        Puțin după orele prânzului, chiar în ziua echinocțiului de toamnă, anul de grație 2022, în curtea Școlii Gimnaziale „Alexandru cel Bun” de pe strada Ioniță Sandu Sturdza plutea un val de…emoții. În urmă cu exact 50 de ani, în Bilboard Hot 100, Elvis era pe locul 18, în urcare de pe 22 cu Burning Love, într-un top în care mai figurau nume precum Elton John, Bee Gees, Chicago sau Neil Diamond. După 50 de ani, în curtea Școlii Generale Nr. 5, de pe strada 6 Martie, cum cred că era atunci, o parte dintre elevii promoției 1972 s-au reîntâlnit. Spunem că doar o parte pentru că au fost prezenți doar câțiva foști elevi ai claselor a VIII-a A, C și câțiva de la D, în condițiile în care promoția 1972 a avut 6 clase, toate cu peste 30 de elevi.

        În urmă cu 50 de ani, dirginte la clasa a VIII-a A era profesorul Aurel Stanciu, un nume cunoscut băcăuanilor, un pictor renumit al orașului nostru. Pe Aurel Stanciu l-am regăsit, plin de emoții, la această impresionantă reuniune.

        „E o chestie deosebită pentru mine, în sensul că nici nu știu cum să mă manifest, nu știu ce trăiri am… Sunt atâtea emoții, curiozități…să văd dacă îi mai recunosc. Clasa asta pe care am avut-o eu, A-ul, a fost o clasă deosebită. Ce fac ei acum e un lucru deosebit care ar trebui făcut de multe școli”, ne-a spus profesorul Aurel Stanciu, vădit sub imperiul emoțiilor și care, în urmă cu 50 de ani, și el era un tânăr de perspectivă, atunci având doar 26 de ani.

        Foștii elevi ai Școlii 5 din urmă cu 50 de ani au apărut încet, încet, în curtea școlii de azi. Unii dintre ei nu au mai trecut pe aici chiar de atunci. Se vedea pe chipul lor… Probabil își depănau amintiri în minte. Din câte am înțeles, mulți din elevii promoției 1972 au ajuns departe. Și la propriu, și la figurat. Unii sunt medici, ingineri, profesori, artiști și oameni de afaceri. Alții trăiesc peste hotare iar unii, din păcate, s-au mutat la cele veșnice. Că așa e viața. Cei care au venit, s-au privit la început sfioși și au încercat să se recunoască.

        „Nu-l cunosc dar eu îl pup”, zice o doamnă simpatică ce-l ia pe un domn în brațe, îl pupă bine după care îl privește cu atenți. „Aaaa…tu ești!” Cu toții au mers într-o sală de festivități unde au primit câte o medalie jubiliară și un ecuson cu numele și cu poza…din urmă cu 50 de ani. „Să ne recunoaștem”, spune cineva în glumă. După câteva minute bune, cu toții au luat loc iar profesorul Aurel Stanciu a strigat catalogul. Cei prezenți au primit câte o diplomă…

        După această activitate, toți cei prezenți au mers la Complexul EMD, unde în restaurantul de acolo, la un pahar de vorba, întâmplările de acum 50 de ani, dar și poveștile de viață, au curs până la orele târzii ale serii…

        Bucuria revederii a fost colosală pentru toți iar mulți au decretat și deja votat pentru următoarele întălniri. La Mulți Ani !!!

        Acțiune a Serviciului Ordine Publică, pe raza întregului județ

          Serviciul de Ordine Publică Bacău a acţionat pe raza întregului județ pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional.

          La data de 23 septembrie a.c., sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică, poliţiştii au desfășurat o amplă acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și menținerea climatului de ordine publică.
          Astfel, în intervalul orar 16.00 – 21.00 poliţiştii de ordine publică au acționat în zona de responsabilitate a județului Bacău, pentru prevenirea şi combaterea faptelor stradale, creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor şi menţinerea climatului de ordine publică.

          Au fost legitimate peste 260 de persoane şi controlate aproximativ 100 de autovehicule. Totodată, au fost verificate 10 spații de cazare.

          Au fost aplicate 88 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 22.000 de lei, din care, 56 pentru nerespectarea O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 23 conform Legii 61 din 1991 pentru încălcări ale normelor de conviețuire socială, iar restul la alte acte normative.

          De asemenea, au fost reținute 3 permise de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare.

          Totodată, polițiștii au ridicat în vederea confiscării 8 m.c. material lemnos.

          În jurul orei 18.00, a fost depistat în trafic, un bărbat în timp ce conducea un autoturism fără a deţine permis de conducere. Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
          S-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis.

          Posesor de mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, depistat de polițiști

            La data de 23 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Oneşti au întreprins activităţi informativ-operative pe raza de competență, ocazie cu care în comuna Coțofănești, a fost depistat un bărbat, posesor de mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Curtea de Apel Bacău.

            Cel în cauză a fost depus ȋn Penitenciarul Bacău pentru executarea pedepsei de 3 ani şi 2 luni de ȋnchisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată.

            Polițiștii Secției 2 Poliție Bacău în acțiune

              La data de 23 septembrie a.c., în intervalul orar 11.00 – 13.00, polițiștii Secției 2 Poliție Bacău, împreună cu cei de la rutieră, polițiști locali și jandarmi au acţionat în Piaţa Centrală şi zona adiacentă, pentru prevenirea infracţiunilor stradale și a efectuării de acte de comerţ neautorizat.

              În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate peste 50 de persoane și controlate 23 de autovehicule. De asemenea, pentru neregulile constatate au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, din care, 8 la regimul rutier, 3 în baza Legii nr.61 din 1991 privind încălcarea normelor de conviețuire socială și restul la alte acte normative.

              Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale este de 4.000 de lei.

              Belșug. Bacovia. BacFest. Bacău

              Dezmorțindu-se din starea de vacanță lumea iubitoare de cultură a Bacăului încearcă să-și regăsească reflexele normale. După o serie de evenimente colorate bacovian, BacFest – Festivalul Național ”George Bacovia” a poposit, duminică, 18 septembrie, chiar în curtea lui, a lui Iorgu.
              Cuminți, disciplinați, emoționați, ne-am ocupat locurile, ce păreau insuficiente, în curtea emblematicului poet bacauan și am așteptat. Am așteptat o lansare de carte puțin atipică, plină de suspans și de emoții. În acest public participant se găseau mai ales persoane cu apetență culturală, fără a conta vârsta și experiența literară.

              Cartea despre care încerc să vorbesc se numește „Iorgu” și este înveșmântată în visuri violet, ce poartă o ilustrație semnificativă: palmele care acoperă ochii spre a evita “târgul sălbatec, sever”. Pentru prima oară în calitate de romancier, domnul Adrian Jicu ne vorbește despre viața unui “om viu”.
              Istoricii literari Bogdan Crețu și Alex Goldiș, prezentatorii evenimentului, ne evidențiază dragostea poetului pentru oameni și modul în care îi “privea cu interes prin geam”.

              Curioși, aflăm că una dintre liniile de conținut ale cărții cuprinde o minuțioasă întoarcere în timpul istoric al celui care va avea să devină poetul Bacovia. Romanul “Iorgu” este mai mult decât o reconstituire a vieții poetului, este o aducere în prezent a versurilor care au suferit de prea puțină înțelegere.

              Răsfoind entuziast cartea, în timp ce autorul oferea autografe, încerc să transpun unele fapte și întâmplări în zilele de astăzi.
              Iorgu (căci așa i se spunea, în familie, copilului George) “începu să se aventureze către dughenele din vecini sau pe străzile dinspre centru, unde mergea pentru a asculta valsurile muzicei lui Iacobschitz din Grădina Publică și, când avea cu ce, să-și cumpere bragă și siropuri de vișine ori de mere” … si noi, generația de astăzi, iubim concertele (gusturile muzicale nu le discutam aici) și sucurile din fructe, așa că această carte îl aduce pe ”Iorgu” mai aproape de cititorii săi de toate vârstele.
              Astfel am înteles că acest roman este o carte deosebită, scrisă cu pasiune, chiar cu patimă, dar foarte obiectivă și concret documentată.
              Înaltul cenușiu al cerului a fost împresurat de felicitările și aplauzele celor prezenți, unanimi cu una dintre convingerile mele: literatura se naște din întâmplările vieții, din forța transfomărilor și din experiențele însușite.

              Tudor Pascu Mihail (clasa a VI-a), membru al Cercului de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
              Prof.coord. Laura Huiban

              O nouă teză de abilitare susținută la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

                Joi, 22 septembrie 2022, a avut loc în Aula Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, susținerea publică a tezei de abilitare intitulată „Innovative materials and processes with appliaction in environmental protection”, elaborată de Conf. univ. dr. ing. Lăcrămioara RUSU.

                Comisia de abilitare, aprobată de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a fost formată din Prof. univ. dr. ing. Dr.h.c. Valentin NEDEFF, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Prof. univ. dr. Alexandra-Raluca IORDAN, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Prof. univ. dr. habil. Florentina-Daniela MUNTEANU, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.

                Lucrarea a sintetizat: Evoluția carierei academice, științifice și profesionale și Principalele realizări științifice, profesionale și academice. Direcții de dezvoltare.

                Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a fost prima universitate care a obținut acreditarea domeniului de doctorat „Ingineria mediului”, un domeniu cu nenumărate direcții de cercetare de interes major, atât pentru lumea științifică, cât și pentru mediul socio-economic.

                Luptătorii antitero din Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, vicecampioni la Olimpiada echipelor de intervenție antiteroristă

                  Astăzi, adjunctul inspectorului general al Jandarmeriei Române, colonel Brâncoveanu Gheorghe-Marian, a înmânat premiile câștigătorilor Olimpiadei echipelor de intervenție antiteroristă, care s-a desfășurat în aceste zile la Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri, județul Dâmbovița.

                  Echipa noastră s-a clasat pe locul secund, fiind pe podium și la această ediție a Olimpiadei, după locul 1 obținut la ediția a doua.

                  Pe primul loc s-au clasat luptătorii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești, iar pe locul trei s-a clasat echipa Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

                  La cea de-a treia ediție a Olimpiadei s-au înscris 15 echipe din cadrul structurilor Jandarmeriei Române, în total participând 75 de jandarmi care își desfășoară activitatea în structuri de intervenție antiteroristă.

                  Felicitări echipei câștigătoare și participanților la această competiție sportivă, iar colegilor noștri le transmitem aprecierile noastre și le dorim ca pe viitor să păstreze același nivel în toate activitățile pe care le vor desfășura.

                  Bacău: Încep noi lucrări la sistemul de iluminat

                  Proiectul de modernizare a iluminatului public continuă. Până acum s-a lucrat în paralel în mai multe puncte din zona Parcului „Cancicov” și din zona Nord.

                  Începând de săptămâna aceasta, vor fi înlocuite corpurile de iluminat și se vor face și alte lucrări în zona Sud.

                  Vorbim despre Aleea Constructorului, Aleea Electricienilor, Aleea Metalurgiei, Aleea Proiectantului, Aleea Oțelarilor, strada Bicaz, Calea Republicii, strada Narciselor și strada Henri Coandă.

                  Vor începe lucrări în cadrul aceluiași proiect pe străzile Alecu Russo, Alexei Tolstoi, Carpați, Castanilor, Spiru Haret, Erou Ciprian Pintea, Pieței, Dumbravei, Letea, Nucului și Neagoe Vodă.

                  „Zona prioritară din proiectul de modernizare include 44,5 kilometri de rețea, inclusiv lucrări de subtraversare a căilor de circulație și refacere a carosabilului. Cel mai mare disconfort se creează acolo unde se instalează și stâlpi noi, dar executantul lucrării va readuce la starea inițială zona afectată. Vă rog să avem răbdare și să tolerăm disconfortul temporar pentru binele comunității noastre!”, a declarat primarul Luacian – Daniel Stanciu – Viziteu.

                  A refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea de mostre biologice de sânge

                    La data de 22 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Stănişeşti au depistat în trafic un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, din comuna Răchitoasa, care emana halena alcoolică.

                    Bărbatul a fost condus la sediul poliției unde a refuzat testarea cu aparatul etilotest.

                    Ulterior, a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, însă a refuzat.

                    Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Totodată s-a luat măsura reţinerii permisului de conducere.

                    Un tânăr din Bârsănești, reținut la cererea autorităților germane. Pentru ce era căutat

                    La data de 22 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigatii Criminale și cei din cadrul Postului de Politie Oituz au efectuat o descindere la domiciliul unei persoane de pe raza comunei, ocazie cu care au depistat un tânăr, de 23 de ani, din comuna Bârsănești, urmărit la nivel național și internațional.

                    Cel în cauză se sustragea de la executarea unui mandat european de arestare emis de autoritățile din Germania, pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, fals informatic și violarea secretului corespondenței, fapte prevăzute de Codul Penal german, comise pe teritoriul acestei țări.

                    În perioada mai-iulie a.c., tânărul, în calitate de angajat al unei firme de curierat din Germania, se deplasa la adresele destinatarilor, fotografia dovada de predare și semna ilizibil dovezile de primire, menționând în mod fals că, pachetele au fost livrate vecinilor sau au fost lăsate în fața ușii destinatarilor, modalitate prin care și-a însușit bunuri în valoare de 15.000 de euro.

                    Polițiștii băcăuani l-au prezentat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, ce a dispus reţinerea sa pentru o perioadă de 24 de ore.

                    În continuare se efectuează demersurile necesare declanşării procedurii de predare către autorităţile din Germania.

                    Cum a fost tratat un tânăr în Spitalul Județean Bacău

                      Un tânăr internat în Spitalul Județean de Urgență Bacău povestește experiența pe care  a avut-o în unitatea medicală:

                      „Romania are multe hibe si cu siguranta mai avem mult pana vom reusi sa indreptam tot ce ne supara, dar, asa cum unii o coboara, altii, imbracati in halate albe, si cu mainile curate, salveaza vieti.

                      Pentru prima data in 27 de ani, fara un istoric medical, in urma unei perioade de stres enorm, am intrat intr-un spital din Romania. La 3 dimineata, un echipaj de pe salvare, ma insotea la Spitalul Judetean Bacau, de unde, in cateva zeci de minute, urma sa fiu trimis de urgenta la Iasi, cu diagnostic de infarct miocardic si recomandarea de a mi se pune stent.

                      In spitalul Bacau, doamna doctor Costache, cea care mi-a salvat viata, mi-a stat alaturi pana cand echipajul de salvare m-a urcat in ambulanta, tot dansa, a incercat cat de frumos a putut, sa imi explice orice varianta posibila si sa imi dea un pic de incredere.

                      Am ajuns la Iasi la cardiologie, unde, dupa o interventie medicala de urgenta, am fost cazat pe ATI cateva zile, ca apoi, sa pot merge pe sectia normala de cardiologie. Nu am avut o secunda impresia ca sunt in Romania, nu am intalnit nici in Bacau si nici in Iasi, acei monstri lacomi si nici pe cei fara de inima, despre care tot auzisem, si care imi creau imaginea aceea, pe care multi dintre noi o au, cum ca in spitalele noastre, sunt doar medici insetati de bani si fara de suflet.

                      Spitalele au multe lipsuri, dar sufletul celor care muncesc acolo, nu e unul din aceste lipsuri, sau cel putin, din experienta mea, eu am gasit iubirea de oameni acolo, la medici, asistente si infirmiere.

                      Nimeni nu a umblat dupa preacunoscutele “atentii”, nimeni nu mi-a intors spatele, iar fata de colegii mei mai varstnici, am vazut acelasi comportament de bun simt pe care l-am simtit si fata de mine.

                      Cu siguranta Romania are multe hibe, dar tot Romania, are si oameni minunati, eu i-am intalnit in spital, veniti acolo ca sa salveze vieti, pe a mea cu siguranta au salvat-o, cu profesionalism si bun simt, si nu pot sa spun decat ca le multumesc!

                      Stiu ca de obicei facem cozi la a denigra sau la a scoate in evidenta problemele pe care le are sistemul medical din Romania, dar, desi cu siguranta sunt multe lipsuri si nevoi, acolo inca exista oameni care isi petrec fiecare zi printre bolnavi, dar o fac cu suflet”.

                      Proprietarii Dedeman și-au scos avionul la vânzare

                        Proprietarii Dedeman și-au scos la vânzare avionul Embraer Phenom 300 înregistrat YR-DED, potrivit anunțului de vânzare publicat de o companie din SUA, informează Economica.

                        Avionul a aterizat în decembrie 2017 pe aeroportul din Bacău. Aeronava este operată de Țiriac Air, compania fostului tenismen Ion Țiriac, alături de cele trei avioane pe care le deține, potrivit datelor de la Autoritatea Aeronautică Civilă.

                        Aparatul de zbor costă între 8 și 9,75 de milioane de dolari.

                        Phenom 300, produsă de brazilienii de la Embraer, poate atinge viteza de 834 km/h și are o capacitate de 6 persoane. Prețul de listă al modelului este de 8,7 milioane de dolari, iar costurile de întreținere ajung la 350.000 de dolari pe an.

                        De curând, proprietarii Dedeman au mai dat o lovitură în afaceri. Producătorul de materiale de construcţii Cemacon Cluj (simbol bursier CEON), deținut de Dragoș și Adrian Pavăl, a anunţat că a încheiat primul semestru al acestui an cu un profit net de 49,7 mil. lei, mai mult decât dublu față de aceeași perioadă a anului trecut.

                        „Prima jumătate a anului a fost marcată de instabilitate geostrategică şi macroeconomică, de creşteri de costuri la energie electrică, gaze şi materii prime, care s-au reflectat direct în costul de producţie al CEMACON. Cu toate acestea, rezultatele financiare arată în mod clar performanţa acestui semestru, cifra de afaceri fiind cu 47% peste perioada similară a anului anterior, in conditii de profitabilitate foarte buna”, precizează Daniel Sologan, director general al Cemacon, în raport.

                        Pompierii băcăuani, campioni la Faza Națională a Concursurilor Profesioniste pentru Situații de Urgență

                        Lotul sportiv reprezentativ al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău a câștigat locul I la Faza Națională a Concursurilor Profesioniste pentru Situații de Urgență.

                        Timp de trei zile, pompierii băcăuani au fost contra cronometru, într-o întrecere dificilă, unde și-au demonstrat abilitățile sportive. O întrecere între cei mai buni, unde fair play-ul și colegialitatea au fost elementele definitorii.

                        Sub atenta pregătire și supraveghere a antrenorului plt.adj.șef Decusară Ioan, pompierii băcăuani au reușit să se mențină în primele locuri ale clasamentului la fiecare probă în parte, respectiv „Scara de fereastră”, „Pista cu obstacole pe 100 m”, „Ştafeta 4x100m” și „Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”.

                        Competiția s-a desfășurat în perioada 21-23 septembrie, fiind găzduită în acest an de Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu.

                        Evenimentul se organizează anual şi are ca obiectiv fundamental dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă.

                        „Îi felicităm pe toți cei alături de care am participat și menționăm că indiferent de rezultate, am fi fost la fel de mândri și încrezători în abilitățile salvatorilor noștri!”, se arată într-un comunicat al ISU Bacău.

                        ULTIMELE ȘTIRI