18 mai 2024
ActualitateProteste împotriva Autostrăzii Brașov - Bacău

Proteste împotriva Autostrăzii Brașov – Bacău

Locuitorii comunelor Hărman din județul Brașov și Ilieni din județul Covasna protestează marți, la Ministerul Transporturilor nemulțumiți de traseul propus al Autostrăzii A 13 Brașov-Bacău. Conform economedia.ro, aceștia susțin că traseul Autostrăzii A 13 ar fi ,,confidențial” și solicită Companiei de Drumuri să reproiecteze traseul pentru segmentul Brașov-Sfântu Gheorghe.

CNAIR urmează să lanseze o nouă licitație pentru Studiul de Fezabilitate și Proiect Tehnic al Autostrăzii Brașov-Bacău, contractul semnat în 2020 cu Search fiind în procedură de reziliere la cererea proiectantului care nu se mai poate încadra în costurile inițiale.

Locuitorii din Hărman și Ilieni avertizează că nu vor permite firmei de proiectare care va câștiga noua licitație să facă studii geotehnice de pe terenurile pe care le dețin.



Noul contract pentru proiectarea Autostrăzii Brașov-Bacău are o durată de 28 de luni din care 24 sunt pentru realizarea Studiului de Fezabilitate, a transmis șeful CNAIR, Cristian Pistol:

“Am relansat procedura pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate necesar construcției Autostrăzii Brașov-Bacău! Colegii mei au transmis astăzi la SICAP, spre validare, documentația pentru atribuirea unui nou contract care va avea o perioadă de 28 de luni, din care 24 de luni pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate. După validarea documentației, CNAIR va putea lansa licitația propriu-zisă pentru Contractului de proiectare. Autostrada Brașov – Bacău va asigura o legătură rutieră modernă între regiunile Moldova și Transilvania. Proiectul este cuprins în strategia de finanțare din fonduri europene nerambursabile prin noul Program Operațional de Transport 2021-2027.”
-Cristian Pistol.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri