Acasă Blog Pagina 1195

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

    Foto: Liga Studențească Bacău

    Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău vine în sprijinul celor care se află în căutarea unui loc de muncă prin organizarea unei Burse a Locurilor de Muncă pentru absolvenți.

    Evenimentul va fi organizat vineri, 14 octombrie, cu începere de la ora 9.00, , la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau, corp B, etaj 1. Până în acest moment, AJOFM Bacău a contactat aproximativ 600 de agenți economici, 57 venind deja cu oferte. Astfel, sunt oferite peste 500 de locuri de muncă.

    „Ultima centralizare va fi efectuată, de către echipa de lucru pentru acest eveniment de mediere, joi, până la sfârșitul programului de lucru. În ziua „Bursei” vom prezenta ultimele cifre”, a precizat Daniela Balan, consilier AJOFM Bacău.

    TRAFIC RESTRICȚIONAT în zona centrală a Bacăului, în weekendul 14-16 octombrie

    Cu ocazia desfășurării Zilelor Municipiului Bacău 2022, autoritățile locale vor lua măsurile necesare privind restricționarea circulației rutiere pe str. Calea Mărășești, respectiv tronsonul cuprins între intersecția cu B-dul I.S.Sturza (Hotel Decebal) până la Casa de Asigurări de Sănătate, („Ciupercuțe”) precum și pe str. Luminii și str. Erou Gheorghe Rusu, în perioada:

    Vineri, 14 octombrie 2022 începând cu ora 15:00 – până duminică,16 octombrie 2022, ora 23:00.

    Începând de joi, 13 octombrie 2022, de la ora 08:00, Poliția Locală a Municipiului Bacău va lua măsurile necesare privind eliberarea
    parcării publice din spatele Casei de Cultură Bacău, precum și a str. Luminii și str. Erou Gheorghe Rusu.

    Municipalitatea își cere scuze pentru eventualul disconfort produs prin restricționarea temporară a traficului rutier, pe segmentele menționate.

    Elevii din Agăș, învățați de jandarmi cum să prevină bullyingul

      Jandarmii băcăuani au fost prezenți astăzi, la Școala Gimnazială Preluci din comuna Agăș.Peste 60 de elevi au participat la o acțiune de informare și prevenire aflând cu această ocazie și care sunt misiunile Jandarmeriei.

      Activitatea a vizat teme precum bullyingul în mediul școlar, comportamentul tinerilor în societate și promovarea spiritului de fair-play cu ocazia competițiilor sportive.

      Jandarmii le-au prezentat misiunile pe care le desfășoară în spatiul public și au adus în prim- plan aspecte legate de delincvența juvenilă.

      Au fost purtate discuții pe linia prevenirii absenteismului școlar, iar elevilor li s-au amintit care sunt cele mai întâlnite forme de bullying şi cum trebuie să procedeze dacă se confruntă cu astfel de situaţii.

      Totodată, jandarmii au explicat, pe întelesul elevilor, care este diferența dintre un comportament iresponsabil și unul civilizat, prin prezentarea unor cazuri de adolescenți care au fost implicați în fapte contravenționale sau penale.

      Activitățile jandarmilor în școli vor continua pe tot parcursul anului școlar, prevenirea faptelor antisociale reprezentând una din direcțiile prioritare de acțiune ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău.

      Supermarketuri amendate cu un sfert de milion de lei de Protecția Consumatorilor

      Timp de o lună, supermarket-urile din tot județul au fost ținta predilectă a controalelor derulate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bacău. De altfel, încă din vară, s-a constatat o avalanșă de verificări la nivelul acestor comercianți. Asta după ce, ani de zile, din rațiuni necunoscute, marile lanțuri de magazine occidentale, prezente, peste tot, la noi, s-au bucurat de o protecție din partea autorităților statului din legislaturile trecute.

      Acțiunile de control fără precedent au fost demarate și ca urmare a sutelor de plângeri pe care consumatorii din județ le-au adresat, în ultimii ani, instituției. Cert este că, la verificările de luna trecută, derulate la nivelul întregii țări, în cadrul unor acțiuni tematice, nu mai puțin de 10 unități de acest tip au fost luate la bani mărunți de comisarii Protecției Consumatorilor Bacău. Au intrat sub lupa vigilentă a comisarilor băcăuani magazinele Carrefour, Kaufland, Selgros, Auchan, Metro, Lidl, Profi, Penny, Mega Image, dar și un depozit de legume și fructe. Prin aceste acțiuni, s-a urmărit verificarea modului în care este respectată de către aceste unități a legislației în vigoare.

      Străinii fac legea în comerțul băcăuan

      „Prada” rezultată în urma acestor verificări a fost una notabilă, nu mai puțin de 225.000 de lei fiind contravaloarea totală a amenzilor aplicate de comisarii Protecției Consumatorilor. În plus, s-a mai decis și oprirea definitivă de la comercializare a unor produse alimentare neconforme, în valoare de circa 10.000 lei, în principal legume – fructe, dar și produse congelate care aveau mari acumulări de gheață ca urmare a procesului de dezgheț/îngheț. Însă, cea mai severă decizie a fost propunerea pentru închidere, urmată de închiderea temporară, pentru 6 luni, a unui magazin Profi, a unuia Carrefour și a altuia din rețeaua Lidl. Comisarii băcăuani au mai fost nevoiți să aplice măsura închiderii și în cazul unui depozit fructe din zona depozitelor „de peste linii”, care funcționa sunt pălăria fimei Eco Fruct Distribution SRL, aparținând unui afacerist arab, de unde se aprovizionează sute comercianți și, deopotrivă, producători agricoli din tot județul. Toate aceste unități vor sta sub lacăt, până la remedierea deficiențelor.

      Jaful de la raft: alimente expirate, legume și fructe putrezite, prețuri diferite, la casă și în galantar

      Toate aceste măsuri au fost luate ca urmare a gravelor deficiențe depistate, în timpul controalelor, de Protecția Consumatorilor. Mai exact, pe lângă „clasicele” metode de furat clientul (preț neafișat la raft, neconcordante între prețul produsului de la casa de marcat și cel de la raft, promoții înșelătoare etc) sau de mințit consumatorul (lipsa ingredientelor cu potential alergen al produselor vândute vrac, lipsa traducerii în limba română etc), au fost identificate multe produse alimentare expirate, dar care erau, în continuare, scoase la vânzare, altele cu ambalajele deteriorate, dar și bunuri din aceeași categorie, respectiv legume și fructe care era pline de pământ (vândut la preț de aliment), depreciate calitativ, cu mucegai, cu miros de putred, și pe deasupra, vândute cu același preț, deși aveau calibre (dimensiuni) diferite. Totodată, în zona „congelatelor”, au mai fost depistate și produse care aveau exces de gheață (vândută, la fel, la prețul alimentului) și prezentau modificări organoleptice. În rest, alimentele erau fie depozitate direct pe paviment, în vreme ce vitrinele frigorifice era insalubre, cu insecte, resturi alimentare și praf, iar cuptoarele de la raioanele de panificație-patiserie, erau jegoase și pline de urme de arsură.

       

      ISU aduce un simulator de incendii în centrul Bacăului

      În acest an, cetățenii aflați în județul Bacău pot experiment simularea unor situații de urgență produse acasă și care le pot pune viața în pericol.

      Acest lucru este posibil cu ajutorul Centrului Mobil pentru Răspuns în Situații de Urgență și a cadrelor ISU Bacău instruite pentru a utiliza și prezenta simulatorul.

      Activitatea se va desfășura în perioada 14-16 octombrie a.c., în Piața Tricolorului, în intervalul 10:00-18:00.

      Pentru îndeplinirea obiectivul său de formare a populaţiei, Centrul Mobil este dotat cu echipamente inteligente ce simulează diverse situaţii de urgenţă, incendii, situații meteo extreme sau chiar cutremure.

      Folosind scenarii pentru prevenirea incendiilor, tehnologii de recunoaștere a pericolelor și efecte multimedia, Centrul Mobil este conceput astfel încât să poată asigura o învățare experențială prin deplasarea acestuia în diverse locuri din țară, crescând astfel accesibilitatea întregii populații la acest tip modern de învățare.
       
      Cu această ocazie, băcăuanii vor putea identifica mai ușor posibilii factori de risc și vor avea oportunitatea să învețe modul de comportare în diferite situații de urgență.

      Astăzi încep lucrările Simpozionului  Naţional de Estetică

      Cea de-a XXVII-a ediție a Simpozionului Național de Estetică va debuta astăzi, 12 octombrie 2022, începând cu ora 17.00, în sala de expoziții a Muzeului de artă contemporană „George Apostu”.  Va fi ziua artelor vizuale.

      Miercuri, 12 octombrie 2022, ora 17.00, Centrul de Cultură „George Apostu”: Deschiderea oficială a Simpozionului Național de Estetică, ediția a XXVII-a; cuvinte de salut – Gheorghe Geo Popa, director general, Centrul de cultură „George Apostu”; prof. univ. dr. Aurelian Bălăiță, rector, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” laşi; prof. univ. dr. ing. Eugen Seghedin, prorector, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași; prof. univ. dr. ing. Carol Schnakovszky, rector, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău; conf. univ. dr. Andrei Octavian Paraschivescu, rector, Universitatea „George Bacovia” din Bacău; lector univ. dr. Adrian Jicu, director, Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” Bacău

      • Expoziţia „Interferențe bizantine” – Alexandru Macovei (Republica Moldova), prezintă prof. univ. dr. Petru Bejan. Decernarea premiului Centrului de Cultură „George Apostu” la ediția a XXXII-a a „Saloanelor Moldovei”, lansarea revistei „Vitraliu”, nr. 57, lansarea albumului de artă „Interferențe bizantine” – Alexandru Macovei.
      • Spectacolul cărţii: Mircea M. Ionescu: „Beethoven cântă din pistol” şi „Revolta lui Rasputin” (Editura Palimpsest, 2022). Gheorghe Iorga: „Când muzele mai purtau corset”(Editura Junimea, 2022).

       

      Spitalul Buhuși și-a luat RMN; cel cumpărat de Spitalul Municipal Bacău acum 10 ani e tot în depozit

      Primarul Buhușiului a anunțat faptul că, astăzi, a fost livrat spitalului din localitate un sistem de rezonanță magnetică (RMN) de ultimă generație.

      Dotarea cu acest echipament este parte a proiectul implementat de Primăria Buhuși și finanțat din fonduri europene, intitulat „Reabilitarea, modernizarea și extinderea Ambulatoriului Spitalului Orășenesc Buhuși”.

      „Facem demersuri ca acest echipament să poată fi folosit în maxim 1 lună de zile! Tot parte a acestui proiect, deja funcțional este un alt echipament foarte important: server PACS cu echipamente pentru teleradiologie. Valoarea totală este 5.595.000,00 lei, la care se adaugă TVA”, a declarat primarul Vasile Zaharia.

      Prefectuljudetului comentează faptul că RMN-ul cumpărat pentru dotarea Spitalului Municipal Bacău în urmă cu un deceniu nu a fost încă instalat:

      „Al nostru zace piesă de muzeu, de mai bine de un deceniu, la parterul fostului Spital Municipal, clădire rămasă – de 15 ani – la stadiul de şantier. Neterminat”, a declarat Lucian Bogdănel.

      Preț plafonat la lemnele de foc

      Toți comercianții sunt obligați să vândă metrul cub de lemn de foc la prețul de 400 lei. În mediul rural, comercianții particulari, cu siguranță, vor practica un preț mult mai mare. Ajutorul de încălzire este foarte mic

      Prețul materialului lemnos utilizat pentru încălzirea locuințelor, vândut prin intermediul unităților de stat și al firmelor private, a fost plafonat printr-o ordonanță de urgență, aprobată în ultima sa ședință de către Guvernul României. Astfel, Guvernul a stabilit ca prețul pe un metru cub de lemn de foc, tocătură provenită din acesta, rumeguș și de resturi de lemn să fie de 400 lei cu TVA inclus.

      La brichete, prețul va fi de 1.500 lei, inclusiv TVA, pentru o tonă, iar la pelete/peleți (terminologia oficială este pelete) va fi de maximum 2.000 lei/tonă. Legat de aceste măsuri, în conferința de presă de la Guvern, Tanczos Barna, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, a precizat: ”Se referă la toți comercianții, toți agenții economici sau toate persoanele fizice care vând lemn de foc. Este prețul final”.

      Pentru nerespectarea acestor reglementări, respectiv dacă un comerciant practică un preț mai mare, ordonanța de urgență prevede sancțiuni în cuantum de 3.000-5.000 lei, atât pentru agenții economici cât și pentru persoanele fizice. Cei care vor stabili și aplica amenzile sunt agenții constatatori ai contravențiilor silvice, prevăzuți de art.24, al.1, lit. a-d, precum și reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

      ”Nu cred că voi plăti mai puțin”

      Deși amenzile sunt destul de descurajatoare, consumatorii care au nevoie de lemn de foc sunt sceptici în ceea ce privește respectarea plafonului de preț. Mai ales cei din mediul rural sunt convinși că vor trebui să scoată din buzunar, în continuare, cel puțin dublul prețului plafonat, pentru un metru cub de lemn de foc. Majoritatea dintre ei nu au altă soluție decât de a cumpăra lemnul de la o persoană particulară care, cu siguranță, va ține la preț.

      ”Acesta, în momentul de față, în zona noastră, de munte, este de minimum 850 lei pe căruță, care cântărește un metru cub sau un metru cub și ceva. Dar poate ajunge și la 1.000 lei, din cauza scumpirilor, în primul rând al gazelor și energiei electrice. Eu sunt femeie singură, cu o pensie de 1.100 lei, am două camere, și într-o iarnă consum și câte patru căruțe, dacă este ger. Eu nu cred că la noi, la particulari, va scădea prețul, că voi plăti mai puțin”, ne-a declarat Dorina M., care locuiește într-o comună de pe Valea Muntelui.

      Cele mai afectate de scumpirea și a lemnului sunt, evident, familiile nevoiașe, care trăiesc la țară. Este vorba despre cel puțin 26.000 de familii și persoane singure care iarna trecută au avut dreptul la ajutor de încălzire pe bază de combustibil solid, ajutor ce nu acoperă decât o mică parte din prețul lemnului de foc.

      Ajutor de încălzire cât pentru dezmorțirea sobelor

      Amintim că, potrivit Legii 226/2021, consumator vulnerabil este considerat cel cu un venit mediu net lunar de cel mult 1.386 lei/membru component, în cazul familiei, și de maximum 2.053 lei în situația persoanei singure. Cuantumul ajutoarelor de încălzire se stabilește prin compensare procentuală aplicată unei valori de referință diferențiată în funcție de sistemul de încălzire.

      Compensarea procentuală este de 100 la sută pentru cei cu cele mai mici venituri (0-200 lei/persoană) și descrește în raport de acestea ajungând la minimum 10 la sută, pentru cei care se află la limita maximă a resurselor financiare (2.053 lei), precizată de lege. Valorile de referință la care se aplică compensarea procentuală sunt de cel puțin 250 lei/lună pentru gaze naturale, 500 lei pentru energie electrică și 320 lei pentru combustibili solizi și petrolieri.

      Pentru energia termică, valoarea de referință se va stabili în limita consumului mediu definit de lege și în funcție de prețul local al gigacaloriei. Prin urmare, harta României a fost împărțită în 3 zone de temperatură (rece, temperată și caldă), pentru fiecare zonă stabilindu-se un consum mediu lunar în sezonul de iarnă, pe tipuri de locuință (cu 1, 2, 3 și 4 sau mai multe camere). Județul Bacău este inclus în zona rece.

      Familiile cu un venit mediu lunar de cel mult 1.386 lei/membru component și persoanele singure care au până în 2.053 lei vor beneficia și de un supliment lunar care va fi de 30 lei pentru consumul de energie electrică, 10 lei-gaze naturale sau energie termică și 20 lei-combustibili solizi și petrolieri.

      Acest tip de ajutor va fi plătit direct furnizorului, cu excepția celui dat pentru combustibil solid sau petrolier, care îi va fi achitat titularului de drept. Dacă singura sursă de energie utilizată este cea electrică, atunci cuantumul suplimentului se majorează la 70 lei.

       

       

       

       

       

      Politică păguboasă. Şi pentru stat şi pentru cetăţean

      Peste zi şi peste noapte, Guvernul mai inventează câte un ajutor bănesc pentru anumite categorii de potenţiali beneficiari. Ici 50 de euro, colo 800 de lei, care se adaugă la alte tipuri de ajutoare care sunt în plată. Cine le mai ştie numărul şi cuantumul. Când te uiţi pe listele beneficiarilor vezi, de ani şi ani, aceleaşi nume. Miliarde de lei care nu rezolvă mare lucru, deoarece o parte din bani iau alte destinaţii, nu pentru ce au fost alocaţi: alimente, în principal.

      Am fost martor la situaţii de-a dreptul revoltătoare, când „omul sărac”, pe care statul a vrut să-l ajute să treacă mai uşor peste această perioadă dificilă şi-a umplut căruţul cu tot felul de produse, de care, la o analiză mai atentă nu erau de strictă necesitate, ba făcea un scandal monstru că nu-i lăsat să cumpere şi câteva sticle de bere sau vin, trei-patru pachete de ţigări. Că-s banii lui! Şi suntem în oraş, mă gândesc cu groază ce o fi prin comunele judeţului. Luaţi în calcul că alţi bani se dau prin Legea 416, alţii pentru încălzire etc. Nu sunt de neglijat nici diferitele tipuri de alocaţii, care tot ajutoare sunt definite.

      Nu cred că mai este vreo ţară care are atâta grijă faţă de cei care nu muncesc, nu au muncit şi nici nu vor munci vreodată. Şi majoritatea sunt buni de muncă! De ce credeţi că foarte multe persoane au pensii mici? Căutaţi răspunsul singuri, aveţi exemple lângă voi. S-a ajuns ca o persoană care a lucrat 10-15 ani, care a avut o pensie de boală, şi aceea închipuită, să aibă venituri mai mari de decât una care a muncit 40-45 de ani. Şi a muncit din greu. Ce fel de politică face guvernul? Nu o să ne ajungă toţi banii din PNRR pentru ajutoare.

      Se invocă lipsa locurilor de muncă, ceea ce este o mare, mare minciună. Oamenii de afaceri, fermierii caută disperaţi forţă de muncă, de toate vârstele şi calificările, cât şi necalificată. Nu se mai trezeşte nimeni la ora cinci, să meargă la lucru, nu se mai dă nimeni jos din pat pentru salariul minim sau mediu pe economie. Vine statul cu banii la poartă, altfel, nici la vot nu mai iese.

      Ministrul Muncii tot modifică zilnic Legea pensiilor, recalculează iar şi iar pensiile, se împlineşte deceniul de când tot promite. Ţine pensionarii în stres, lipiţi de televizor, care chiar mai cred în balivernele lui. Sigur, viaţa a devenit grea şi dificilă, inflaţia, creşterea preţurilor la alimente, combustibili a dat peste cap viaţa tuturor românilor, şi a celor cu pensii mici, cu salarii mici, dar şi a celor cu pensii şi salarii medii. Cred că Guvernul ar trebui să gândească altfel sprijinirea populaţiei nevoiaşe.

      Aşa cum procedează cu compensarea facturilor la energie, la combustibilul auto, poate, în situaţii de criză să stopeze sau să compenseze preţurile la alimentele de bază: ulei, zahăr, orez, lapte, pâine, unt. În acest fel, banul nu mai face cu ochiul şi nu mai este cheltuit pe alcool, ţigări sau produse de lux.

       

      Concert extraordinar la Sala Ateneu

      Filarmonica „Mihail Jora”, în colaborare cu Centrul de Cultură „George Apostu”, prezintă joi, 13 octombrie, de la ora 18.30, un Concert extraordinar sub bagheta dirijorului Valentin Doni și Ramona Elena Tănase, soprano.

      În program:

      Francesco Cilea, Jules Massenet, Giacomo Puccini, Charles Gounod, Ernesto De Curtis, Henri Duparc, Claude Debussy, Francis Poulenc, Iosif Ivanovici și George Grigoriu.
      Valentin Doni a urmat cursurile Institutului de Arte „G. Muzicescu” din Chişinău, între 1973 şi 1978, la clasa de dirijat a profesorului Isai Alterman şi la cea de compoziție a profesorului Pavel Rivilis. În 1990‑1992 a studiat dirijatul cu maestrul Ovidiu Bălan, iar între 1992‑1993 s‑a perfecţionat la Conservatorul Naţional Regional din Rueil, Malmaison (Franţa), cu prof. Jean‑Sebastien Bereau. A mai beneficiat de stagii de perfecţionare în anul 2000, la Academia de Muzică din Lyon şi la Filarmonica din Lille (Franţa). Valentin Doni a început cariera de dirijor la conducerea orchestrei de muzică populară Folclor a companiei de stat Teleradio – Moldova (1986 ‑1989). Între 1990 şi 1992 a funcționat la Ministerul Culturii din Republica Moldova, în cadrul departamentului de colaborare cu uniunile de creație.

      Din 1991 este dirijor permanent, iar din 1988 până în 2004 deține funcția de director artistic şi prim dirijor al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naţionale din Republica Moldova. Cu orchestra sa şi alte orchestre, dirijorul a întreprins turnee în Italia, Spania, Portugalia, România, Franţa, Austria, Ucraina, Coreea de Sud, însumând peste 300 de concerte în care a prezentat de la capodopere ale muzicii universale, până la piese contemporane în primă audiție. Valentin Doni a dirijat în România majoritatea filarmonicilor, de asemenea a dirijat în repetate rânduri orchestra simfonică din Avegnon (Franţa), Perozavodsk (Rusia), Baden‑Baden (Germania).

      Pentru merite deosebite şi realizări remarcabile în domeniul artelor, Valentin Doni a primit titlul de Maestru în artă în anul 1999, iar în 2002 Guvernul Francez i‑a conferit titlul de Cavaler al Ordinului în Arte şi Litere.

      În prezent, Valentin Doni este angajatul Filarmonicii Mihail Jora din Bacău, în calitate de dirijor permanent.

      Ramona Elena Tănase își împarte activitatea între pedagogia canto-ului (profesor de canto și artă lirică) și scenă ca solist, în Luxemburg și în străinătate. Pe lângă operă, muzica sacră ocupă de asemenea o mare parte a carierei sale ca solist, repertoriul ei variind de la baroc până la contemporan.

      În 2008 obține diploma superioară în canto cu distincție alături de profesoara și artista Mariette Kemmer. În același an, interpretează Verdi Requiem la Filarmonica din Luxemburg. În 2009 ocupă postul de profesor de canto în Wiltz. În același an câștigă competiția internațională Nei Stëmmen din Luxemburg. În 2011 este finalista concursului „Concorso Musica Sacra” din Roma, Italia. În 2013 interpretează rolul Branghenei în opera Tristan și Isolda la Chișinău și Iași, alături de orchestra Serghei Lunchevici și a renumitului tenor wagnerian Peter Svensson, sub bagheta dirijorului Radu Pantea. În 2017 înregistrează CD-ul cu Stabat Mater de Rossini cu dirijorul Martin Elmquist și Luxembourg Philharmonie.

      Nimeni nu mai vrea pace în Ucraina!

      În ziua în care a fost detonată bomba pe Podul Crimeei, sute de ucraineni au dat năvala să-și facă selfiuri în fața unei poze uriașe care înfățișa o explozie pe pod. După două zile, când au început să cadă rachetele peste tot iar kievenii se ascundeau în tunelurile de metrou, locuitorii din Donețk, scăpați pentru o zi de proiectilele ucrainene, au început să zâmbească satisfăcuți.

      Între cele două segmente aparțînând aceluiași popor nu mai este cale de împăcare. Ucrainenii rusofoni din Donețk și Lugansk, chiar și cei din Herson și Zaporojie nu mai vor să audă de Ucraina. Nu după ce au fost bombardați zilnic, chiar și înainte de invazie, de artileria regimentelor extremiste gen Azov sau Kraken. Restul ucrainenilor, bine îndopați cu propaganda regimului, sunt convinși că sunt pe cale să finalizeze, victorioși, conflictul și nu au de ce să-și dorească tratative de pace.

      Celelalte forțe implicate nu au de gând nici ele să se oprească. Rusia pur și simplu nu poate să dea înapoi după ce Occidentul a transformat acest conflict într-unul existențial pentru statul rus. O înfrângere pe front sau la masa verde echivalează cu invitația forțelor externe de a împărți Rusia pentru a o jefui de resurse. SUA, după dezastrul din Afganistan, nu-și mai pot permit un nou eșec care ar pune sub semnul întrebării capacitatea sa de a gestiona continentul american și restul țărilor aflate sub „pax americana”.

      Practic, în acest moment niciuna dintre țările angrenate în conflictul din Ucraina nu dorește să pună capăt războiului; dimpotrivă, toate părțile se pregătesc de escaladarea sa. Rușii aduc trupe și echipament militar, americanii se pregătesc să trimită ajutoare militare și au ordonat „aliaților” din Europa de Est să antreneze trupele Kievului.

      Europa? Europa a fost prima învinsă în conflictul din Ucraina. Ea nu mai contează în nici un fel. Economia sa e pe butuci, influența sa politică tinde către zero în timp ce se transformă într-o colonia americană fără relevanță.

      Între timp, clasa noastră politică se zbate să ne implice și mai mult într-un conflict față de care ar trebui să păstrăm distanța…

      Fotbal/ Liga a IV-a: Afaceri în doi

      AS Filipești și ACS Gauss se bat pentru șefia Seriei 1, în timp ce Sportul Onești și Viitorul Curița, singurele echipe cu maximum de puncte din întreg campionatul, se pregătesc confruntarea directă din runda a opta

      Deși suntem de-abia la mijlocul turului, devine din ce în ce mai clar că în acest sezon de Liga a IV-a lupta pentru șefia celor două serii se va da în doi. În Seria 1, rivalele sunt AS Filipești și Gauss Bacău, aflate la același număr de puncte, 16. După ce au terminat la egalitate, 4-4, confruntarea directă din runda precedentă, în etapa a șasea, atât Filipești, cât și Gauss și-au reluat seria victoriilor. Cu Emilian Petrea, autor a patru goluri, Filipeștiul s-a impus la scor de tenis, 6-1, contra Săuceștiului. „Pokerul” lui Petrea a fost completat de reușitele lui Mateescu și Murgu, în timp ce golul de onoare al vizitatorilor a fost înscris de Boț.

      În ceea ce o privește pe Gauss, aceasta a trecut cu 5-3 pe teren propriu de CS Faraoani, golurile fiind marcate de Flenchea, R. Chiriță, Antal, Mihăilă și Iurchievici, respectiv Cherecheș (2) și Cochior. De partea cealaltă, în Seria 2, Sportul Onești și Viitorul Curița sunt singurele formații cu maximum de puncte din întregul campionat județean și așteaptă întâlnirea directă de la finalul săptămânii viitoare.

      Până atunci, Sportul a trecut cu 6-1 de AS Bârsănești prin reușitele lui Corman, Boacă, Tismănaru, Al. Ștefan, Sarca și Nedelcu, respectiv Vrânceanu, iar Curița a învins cu 3-1 pe CSM Moinești ca urmare a golurilor marcate de Pintilie, George Alexandru, Ardeleanu, respectiv Drăgăstan. Pe final, merită notată și prima victorie stagională în contul deținătoarei Cupei României, Unirea Bacău. După patru înfrângeri (succesul cu Viitorul Berești- Tazlău fiind anulat, în condițiile în care adversara s-a retras ulterior din campionat), „uniriștii” lui Mihai Voicu au spart, în sfârșit, gheața, impunându-se duminică, la Răcăciuni, pe terenul „lanternei roșii”, AS Rapid Bacău, cu 4-1.

       

      Seria 1

      Rezultatele etapei a șasea: ACS Gauss Bacău- CS Faraoani 5-3, AS Negri- Viitorul Nicolae Bălcescu 0-7, AS Filipești- Siretu Săucești 6-1, AS Rapid Bacău- Unirea Bacău 1-4. Partida Flamura Roșie Sascut- Viitorul Berești Tazlău nu s-a disputat, oaspeții retrăgându-se din campionat.

      Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 15 octombrie, ora 11.00: Siretu Săucești- ACS Gauss Bacău. Ora 15.00: AFC Unirea Bacău- AS Negri (teren Baza Nautică, Șerbănești). Duminică, 16 octombrie, ora 11.00: Viitorul Nicolae Bălcescu- Flamura Roșie Sascut,  CS Faraoani- AS Rapid Bacău. Partida Viitorul Berești Tazlău- AS Filipești nu se dispută.

      Clasament

      1 AS Filipești                    6        5        1        0        23-6   16p.

      2 ACS Gauss Bacău           6        5        1        0        19-11 16p.

      3 Viitorul N. Bălcescu        5        3        1        1        14-5   10p.

      4 Siretu Săucești               6        3        0        3        12-12 9p.

      5 CS Faraoani                   5        2        1        2        8-12   7p.

      6 AS Negri                       5        2        0        3        8-14   6p.

      7 AFC Unirea Bacău          5        1        0        4        4-8     3p.

      8 Fl. Roșie Sascut              5        1        0        4        6-15   3p.

      9 AS Rapid Bacău             5        0        0        5        3-14   0p.

      Seria 2

      Rezultatele etapei a șasea: Sportul Onești- AS Bârsănești 6-1, Viitorul Curița- CSM Moinești 3-1, Viitorul Căiuți- UZU Dărmănești 0-4, Voința Oituz- CS Dofteana 0-4, Bradul Mânăstirea Cașin- CS Măgura Târgu-Ocna 3-0, Voința Brătești- AS Măgura Cașin 0-1.

      Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 15 octombrie, ora 11.00: CSM Moinești- Viitorul Căiuți. Ora 15.00: Măgura Târgu-Ocna- Voința Brătești, UZU Dărmănești- Voința Oituz. Duminică, 16 octombrie, ora 11.00: AS Măgura Cașin- Sportul Onești (teren Curița), CS Dofteana- Bradul Mânăstirea Cașin , AS Bârsănești- Viitorul Curița (teren Helegiu).

      Clasament

      1 Sportul Onești               6        6        0        0        41-3   18p.

      2 Viitorul Curița                6        6        0        0        25-3   18p.

      3 AS Măgura Cașin            6        4        1        1        8-7     13p.

      4 UZU Dărmănești            6        4        0        2        9-6     12p.

      5 CSM Moinești                 6        3        0        3        14-12 9p.

      6 Bradul Mânăstirea Cașin  6        2        1        3        10-14 7p.

      7 Voința Oituz                  6        2        1        3        12-25 7p.

      8 Viitorul Căiuți                6        2        0        4        6-13   6p.

      9 CS Dofteana                  6        2        0        4        9-19   6p.

      10 AS Bârsănești               6        1        1        4        6-11   4p.

      11 Voința Brătești             6        1        1        4        11-23 4p.

      12 Măgura Târgu-Ocna      6        0        1        5        2-17   1p.

      Handbal masculin/ Divizia A: Final de etapă

      Astăzi se va încheia etapa a patra a Diviziei A la handbal masculin din Seria A. Începută miercurea trecută, cu victoria Politehnicii Iași contra celor de la CSM Vaslui 2, cu scorul de 38-19, runda a continuat duminică, atunci când CSU Galați a trecut cu 43-26 de AS HC Pietricica Neamț și se va încheia azi, odată cu jocul CSM Bacău 2- CSM Focșani 2007 2, programat la ora 14.00, la Sala „Orizont”. În această etapă CSU din Suceava 2 a stat.

      Clasament Seria A

      1 Politehnica Iași              3        3        0        0        106-70         9p.

      2 CSU din Suceava 2         3        3        0        0        107-71         9p.

      3 CSM Bacău 2                 3        1        1        1        101-102       4p.

      4 CSM Focșani 2007 2       2        1        0        1        72-65           3p.

      5 CSU Galați                     3        1        0        2        102-97         3p.

      6 AS HC Pietrica Neamț     4        1        0        3        104-135       3p.

      7 CSM Vaslui 2                 4        0        1        3        109-161       1p.

      Festivalul „Zestrea” de la Asău sau minunea sufletului românesc

      Un festival folcloric de ținută, cum a fost „Zestrea” de la Asău, îți răscolește sufletul, mintea și conștiința. Astfel de evenimente nu pot fi povestite cum trebuie, ci doar trăite acolo unde se desfășoară. Un cântec popular sau un dans este un amestec incredibil de exuberanță și subtilă tristețe, de dor, credință și speranță – este însăși esența sufletului românesc. Și au fost la Asău cam 14 ore de dansuri și cântece populare și este imposibil să spui că unul a fost mai frumos decât altul.

      La capătul unui astfel de regal, te simți răvășit, copleșit de tot felul de simțiri înalte și convertit la românism, dacă nu erai deja. Singura concluzie pe care poți să o tragi este că purtăm cu noi o comoară fără egal în lume – folclorul, care ne  definește și ne dă putere. Avem nevoie de ancora asta, în aceste vremuri în care sufletele și independența țărilor se pierd pe internet și în care oamenii cad pradă unui colonialism agresiv al credințelor și atitudinilor.

      Mulți tineri care participaseră la precedentele șase ediții ale Festivalului „Zestrea” de la Asău sunt acum la muncă în străinătate. Astea sunt timpurile! Ei nu pot spera la un trai mai bun în propria țară, de aceea au plecat în Vest, la salarii mai mari. Dar, am putea spune, vor rezista bine tuturor greutăților de acolo, deoarece au plecat întăriți cu românism.

      Printre occidentali, asta înseamnă ceea  ce se vede – un bun-simț moștenit din strămoși, bunătate, hărnicie, istețime, adaptabilitate, dragoste de tradițiile naționale. Pentru aceia dintre noi care cred că asta e puțin lucru, trebuie să știe că, printre străini, dacă nu ești român nu ești nimic. Decât o burtă plină sau goală ori, cel mult, un biet număr pe un stat de plată. O burtă singură sau un număr singur.

      Poate că am alunecat cu gândurile pe o pantă nepotrivită cu festivul extraordinar de la Asău. Mai degrabă, ar trebui să le mulțumim pentru comoara ce ne-au dezvelit-o celor în drept: dnei. Camelia Roșu – sufletul festivalului „Zestrea”; Consiliului Județean Bacău – pentru suportul financiar oferit, datorită căruia au putut participa aproximativ 400 de artiști; Primăriei și Consiliului Local Asău – de asemenea pentru sprijinul financiar, dar și pentru voluntarii pe care i-au mobilizat; Școlii Gimnaziale Asău – cadre didactice și elevi, deopotrivă; fostului nostru coleg Ovidiu Drug, prezentator echilibrat și respectuos cu toată lumea și, vrând-nevrând, nod central al tuturor cererilor și urgențelor de îndeplinit; artiștilor mici, mari sau foarte mari – precum Maria Șalaru sau Maria Tătaru -, veniți din toate părțile  județului, din județele învecinate, din regiunea Cernăuți și de la Chișinău; publicului asăuan și celui venit din județ, pentru aplauzele oferite soliștilor sau ansamblurilor – aceasta fiind dintotdeauna hrana de bază a artiștilor.

      Facem o descriere aparte pentru ceea ce a însemnat deschiderea oficială  a festivalului, desfășurată în fața Primăriei Asău și a monumentului ridicat în cinstea eroilor căzuți în Războiul de Independență și în Războiul de Întregire a Neamului.

      S-a început cu o slujbă de pomenire a acelor eroi, oficiată de un sobor de preoți din Asău și satele învecinate. Apoi au fost câteva referiri la personalitatea și operele unor mari scriitori sau politicieni, istorici și culegători de folclor – Dimitrie Cantemir, Vasile Alecsandri, Grigore Gafencu.

      În fine – spectacolul minunat al copiilor de la Școala Asău, cu cântece, recitări de balade și poezii. Iar apoi, toată lumea l-a urmat la scena festivalului pe „Ștefan cel Mare” (întrupat de un actor sucevean). Acesta a rostit, pe scenă, celebrul discurs al marelui voievod, din piesa „Apus de Soare”. Primarul Emilian Budacă și insp. școlar general Anca Egarmin au adresat participanților salutul lor. Iar cufărul cu folclor s-a deșerat, apoi, peste tot și toate…

      Rusia își scoate mănușile

       ,,Astăzi a fost o zi bună și mai ales însorită pe teritoriul statului nostru. Au fost în jur de 20 de grade și soare în mare parte a țării.

      Din păcate, a fost înnorat în Crimeea. Deși este, de asemenea, cald. Dar indiferent care sunt norii, ucrainenii știu ce să facă. Și ei știu că viitorul nostru este însorit.

      Acesta este un viitor fără ocupanți. Pe întreg teritoriul nostru, în special în Crimeea. Dacă ocupanții fug la timp, aceasta va fi cea mai bună opțiune pentru ei. Dacă sunt forțați să rămână, orice ocupant poate găsi o modalitate de a se preda captivității ucrainene….” titra site-ul oficial al președintelui Ucrainei  pe 8 oct., https://www.president.gov.ua/en/news/yaksho-okupanti-vtechut-ce-bude-najkrashij-dlya-nih-variant-78373  , citându-l pe Zelensky, imediat după  acțiunea de sabotaj a podului ce leagă Crimeea de Rusia.

      Euforia a trecut și luni dimineață (10 oct.)  au avut loc bombardamente  asupra infrastructurii critice a Kievului și a regiunii Kiev; explozii au avut loc și în regiunile Harkov, Odessa, Dnipropetrovsk, Liov, Ivano-Frankivsk, Ternopil, Hmelnițkii, Konotop, Rivne și Poltava. După exploziile din orașele ucrainene, electricitatea a fost pierdută, nu există lumină și apă în Lviv, Kiev, Harkov și în alte orașe.  Starea de spirit în rândul locuitorilor din Kiev este foarte diferită. Unii înțeleg că acesta e răspunsul Rusiei pentru Podul Crimeii. În fapt a fost o acumulare de evenimente:  pe 6 octombrie la un think tank australian,  Zelenski a cerut ca  NATO să efectueze lovituri „preventive” pe teritoriul rusesc, adică să globalizeze conflictul. Ce ar trebui să facă NATO? Eliminați posibilitatea ca Rusia să folosească arme nucleare. Dar, mai presus de toate, fac din nou apel la comunitatea internațională, ca și înainte de 24 februarie; lovituri preventive, astfel încât să știe ce se va întâmpla cu ei dacă le vor folosi… Și nu invers, așteptând atacurile nucleare din Rusia….„, a declarat liderul ucrainean.

      Pe situl Oficial al Ministerului de Externe  al Federației Ruse , https://www.mid.ru/en/foreign_policy/news/1833104/  , din 8 octombrie, relativ la afirmația lui Zelensky privind o lovitură nucleară preventivă a NATO împotriva Rusiei, purtătoarea de cuvând Maria Zakharova spunea; ,,….. Ei (NATO n.n.) constituie provizii de armament pentru regimul Zelenski, există un număr tot mai mare de mercenari și instructori militari occidentali pe teren, SUA este din ce în ce mai implicată într-un efort de sprijin cu multiple fațete pentru clienții săi de la Kiev. Acest lucru are loc pe fondul afirmațiilor nebunești ale lui Zelenski că stăpânii săi ar trebui să dea o lovitură nucleară preventivă asupra Rusiei. Judecând după toate aparențele, această demagogie iresponsabilă începe să-i sperie chiar și pe cei care cer ca <<rușii să fie învinși pe câmpul de luptă>>. …” Retorica războiului nuclear este periculos de banalizată în discursul politico-mediatic. Solicitarea lui Zelenski inițiază un proces de „normalizare” a războiului nuclear, în timp ce arma atomică în mentalul colectiv e reprezentată  tocmai ca o modalitate de a evita escaladarea. Distrugerea acestui tabuu face inițial posibilă declanșarea unui „război mediatic nuclear„. Paralel cu frontul militar de care depinde controlul real al teritoriului și, prin urmare, victoria sau înfrângerea, frontul mediatic (așa-numitul război informațional) este foarte prezent pentru a pregăti mințile, pentru a legitima strategiile militare și pentru a crea figura inamicului. Retorica de aici este aceea de a legitima ideea posibilei distrugeri a inamicului  Rusia. Faptul că doctrina nucleară rusă nu prevede utilizarea armelor nucleare decât ca răspuns la un pericol vital pentru țară, este uitat în mod deliberat. Întrebarea nu este ce caută sau ce vrea Ucraina și Zelenski, care nu sunt în postura de „a vrea”, ci execută. Este vorba despre cât de departe sunt dispuși atlantiștii să meargă pentru a nu-și pierde puterea. O potențială lovitură preventivă  a SUA împotriva Rusiei , purtând marca NATO pentru a disipa responsabilitatea, este posibilă pentru a echilibra forțele, având în vedere superioritatea armelor hipersonice ale Federației Ruse  CARE PRACTIC NU POT FI ANIHILATE DE TEHNICA MILITARĂ DEȚINUTĂ DE NATO. Aici, adevărata determinare politică a Rusiei va fi un factor care până la un punct poate împiedica globalizarea conflictului. Încă de la începutul invaziei, rușii au avut mai multe opțiuni în Ucraina. Puteau distruge infrastructura Ucrainei după bunul plac, puteau elimina toate centrele de conducere cunoscute, inclusiv centrele conduse de NATO sau îl puteau elimina pe Zelensky creând un astfel de șoc încât să descurajeze occidentul. Dar nu a fost așa. Rusia a oprit ofensiva de la Kiev în martie anul trecut, când era evident pentru toată lumea că poate lua capitala fără nici o problemă, deoarece Ucraina nu avea niciun ajutor occidental la acel moment. Se mai îndoiește cineva că Rusia nu ar fi putut, după demonstrația de la începutul acestei săptămâni? Acum Rusia a chemat  sub arme 300.000 de rezerviști, chiar dacă a trimis doar aproximativ 15% din forțele sale militare active  în Ucraina. Ce s-ar fi întâmplat oare dacă mașina de război rusească s-ar fi transformat într-o mașină de tocat carne și ar fi luat Kievul în martie? Rusia s-ar fi extins cu noi granițe și nimic altceva nu s-ar fi schimbat. Țările occidentale și-ar fi continuat diktatul global prin distribuirea de amenințări și sancțiuni! Cine este victima sabotajului Nord Stream ? Țările din Europa. Consecința va fi un colaps economic grandios în următoarele luni sau săptămâni, vor apărea probabil și revolte în aceste țări împotriva propriilor guverne. Euro a pierdut o treime din valoare. Țările care nu sunt supuse Occidentului abandonează dolarul. Rubla este acum folosită în toate țările care cumpără gaz sau petrol din Rusia. Proiectul de guvernanță globală care a fost lansat prin criza pseudo-virusului „covid” se află, prin urmare, într-o poziție proastă în astfel de condiții. Unitatea globală necesară acestui proiect scârțâie și un nou pol de putere apare în Asia.  Rusia, departe de a fi „izolată”, așa cum susține Occidentul,  pare a fi liderul. În această ipoteză, se poate explica plasarea forțelor rusești într-o poziție defensivă. Pierderile rusești sunt minime, în timp ce artileria sa provoacă daune enorme forțelor inamice. Atacul asupra podului din Crimeea, obiectiv cu încărcătură simbolică, a întărit resentimentele generale ale rușilor față de occidentali. Asasinarea Dariei Dougina merge în aceeași direcție,  fără ca acest eveniment să schimbe efectiv strategia Kremlinului în operațiunea militară. Singura consecință este că Rusia își poate asuma rolul de victimă. Arătând lumii un nas însângerat, orice (eventuală?!) răzbunare ar fi pe deplin justificată. Kremlinul va trebui doar să decidă când vor fi atinse obiectivele. Va fi când francezii se vor sătura de Macron? Sau când Marea Britanie va da în clocot? Sau când Germania va fi căzut în mâinile diasporei turcești? Sau poate când toate acestea se unesc? Atunci va fi timpul ca Rusia să pună capăt războiului, nu prin negociere, ci, din păcate pentru noi românii, prin impunerea a câta oară, a condițiilor sale. O revenire la Kiev va fi ușoară, livrările de arme occidentale către Ucraina vor fi doar o amintire. Europa nu va mai fi în joc, încurcată în revoluțiile sale interne. Statele Unite, fără platforma sa europeană, vor fi neputincioase. Și atât Noua Ordine Mondială, cât și proiectul guvernului mondial nu vor fi altceva decât un coșmar care a fost distrus. Dar asta nu e rău. Ucraina, o victimă a propriului regim politic care și-a permis să tragă țara într-o confruntare între principalii actori geopolitici, va realiza tardiv că nu este nici măcar o piesă din jocul de șah, ci doar tabla pe care se joacă partida.

      Jr. Adrian M. Ionescu

       

       

       

       

       

      Iar se ceartă Ghingheș cu Viziteu

        Altădată prieteni la cataramă, astăzi dușmani. Este vorba despre viceprimarul Cristian Ghingheș și primarul Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu, care se ciondănesc de câte ori au ocazia.

        Astăzi, viceprimarul Cristian Ghingheș a publicat o postare pe Facebook în care se plânge că au trecut patru luni de când încearcă să obțină autorizația de construire, proiectul tehnic și caietul de sarcini pentru parcarea de 1 milion de euro care se amenajează în cvartalul delimitat de străzile Mioriței-Bradului-Tipografilor.

        «Răspunsul doamnei P.A. din cadrul Primăriei Bacău, manager al acestui proiect, a fost halucinant, încercând să susțină că nu este cazul din punct de vedere legal să răspundă la această interpelare. Cireașa de pe tort: a marcat documentul ca fiind rezolvat „favorabil”.
        Ce are de ascuns?

        Doamna P.A. nu a catadicsit să mai răspundă la revenirea pe care i-am adresat-o oficial pe e-mail, așa că nu îmi rămâne decât să îi transmit public că are 48 de ore la dispoziție să îmi transmită documentele publice referitoare la proiectul de multe milioane de lei pe care îl gestionează. Dacă nu, voi fi nevoit să sesizez Comisia de disciplină», a scris Cristian

        Ghingheș și a publicat și o fotografie cu persoana în cauză, imagine pe care spune ca a luat-o de pe pagina publică a primarului.

        Primarul Lucian Viziteu a publicat repede o replică, acuzându-l pe Ghingheș că hărțuiește angajații Primăriei.

        „Nu voi permite hărțuirea publică a vreunui coleg de-ai mei! Mai ales dacă acest act vine de la un viceprimar, chiar și fără atribuții! Domnul Ghingheș a ales astăzi să atace un coleg din primărie și chiar să îi publice și poza, în încercarea de a-l intimida, în condițiile în care documentele de achiziție publică pe care le-a cerut sunt pe site-ul dedicat, astfel încât orice cetățean direct interesat să le poată accesa.

        Greu de crezut faptul că o persoană care ocupă una dintre cele mai înalte funcții la nivelul administrației publice locale nu cunoaște acest lucru și preferă să le ceară documente direct funcționarilor, creând astfel o presiune inutilă pe aceștia. Astfel de solicitări au devenit o cutumă a domnului Ghingheș care îi pune astfel pe colegi să muncească să îi transmită documente, în loc să lucreze la alte proiecte de investiții.

        În Primăria Bacău suntem dedicați interesului public și nu solicitărilor unor persoane care, din lipsă de ocupație, înțeleg să blocheze activitatea administrativă.

        În final, îl rog pe domnul Ghingheș ca pe viitor să dea dovadă de eleganță și respect în relațiia cu personalul instituției și îi indic mai jos site-ul unde găsește răspunsurile la nedumeririle pe care le are”, a scris primarul viziteu pe pagina sa de Facebook și a pus și o poză cu viceprimarul Ghingheș.

        Imaginea îl arată pe viceprimarul Ghingheș părăsind clădirea Primăriei după ce primarul a decis să-l mute cu biroul la fosta Bibliotecă Județeană.

        Doi bărbați, reținuți pentru că ar fi tăiat și furat mai mulți copaci

        Poliţişti din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Traian, sprjiniți de lucrători SAS și criminaliști au efectuat trei percheziţii domiciliare, la locuințele unor persoane bănuite de tăiere ilegală și furt de arbori.

        La data de 10 octombrie a.c., poliţiştii au pus în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară, pe raza comunei Roșiori.

        Cu ocazia percheziţiilor efectuate, au fost identificate și ridicate mai multe mijloace materiale de probă.

        Din cercetări, poliţiştii au stabilit că, doi bărbaţi, cu vârste de 21 și 19 de ani, din comuna Roșiori, ar fi comis infracțiuni de ,,tăiere fără drept de arbori” și ,,furt de arbori”.

        Pe baza probatoriului administrat, faţă de cei doi bărbaţi, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de ,,tăiere fără drept de arbori” și ,,furt de arbori” s-a dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore.

        În urma perchezițiilor domiciliare au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor diferite obiecte dar și material lemnos în volum de 7 mc cu o valoare de 8000 de lei.

        Polițiștii au întocmit dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere fără drept şi furt de arbori.

        Polițiștii au vânat șoferii cu grade la bord

          În acest week-end polițiștii Serviciului Rutier Bacău, sprijiniți de polițiști de ordine publică, au acţionat pe raza județului pentru combatere consumului de alcool în rândul participanților la trafic și pe linia combaterii nerespectării regimului legal de viteză.

          Atât pe drumurile naționale, cât și în municipii și localități din mediu rural, polițiștii rutieri şi de ordine publică au organizat mai multe filtre rutiere, cu scopul de a atrage atenția participanților la trafic, cu privire la comportamentul în trafic, astfel încât să se reducă numărul accidentelor rutiere.

          În cadrul acţiunilor au fost aplicate 354 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 162.980 lei.

          Astfel, au fost aplicate 120 de sancţiuni contravenţionale celor care nu au respectat regimul legal de viteză, 7 sancțiuni aplicate pentru consum de alcool la volan și 234 alte abateri rutiere sau la alte acte normative.

          De asemenea, au fost reţinute 72 de permise de conducere, din care 8 pentru consum de alcool la volan și 33 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, şi au fost retrase 13 certificate de înmatriculare.

          Poliţiştii rutieri vor continua activităţile specifice, prezenţa acestora pe drumurile din judeţ fiind menită să prevină producerea de evenimente rutiere, totodată nefiind tolerate abaterile care pot genera accidente de circulație.

          Recomandăm conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă în trafic și să respecte întocmai regulile de circulație!

          Situația afecțiunilor respiratorii în județul Bacău

            În această toamnă, valul de boli respiratorii este în creștere. Nu cred să existe băcăuan care să nu fi auzit în familie sau între prieteni de cineva atins de viroze și alte afecțiuni ale sistemului respirator. În acest sens, Direcția de Sănătate Publică (D.S.P.)Bacău a făcut publice datele statistice cu referire la afecțiunile respiratorii (I.A.C.R.S., pneumonii și bronhopneumonii) pentru perioada 3 – 9 octombrie 2022.

            Astfel, în cazul I.A.C.R.S. (infecțiuni acute ale căilor respiratorii), în intervalul prezentat s-au înregistrat 1522 de cazuri, dintre care 49 au necesitat internări în spitale. Cele mai multe cazuri – 448, s-au înregistrat la categoria de vârstă 5-14 ani iar cele mai multe internări – 19, au fost la categoria de vârstă 0-1 an.

            În cazul Pneumoniilor și Bronhopneumoniilor, în același interval, au fost raportate 265 de îmbolnăviri dintre care 59 de cazuri au avut nevoie de spitalizare. Pentru aceste afecțiuni, cele mai multe cazuri s-au înregistrat la categoria de vârstă 2-4 ani, respectiv 62 de cazuri. Cele mai multe internări – 13, s-au înregistrat la categoria de vârstă 15 – 49 de ani.

            De asemenea, D.S.P. Bacău a primit de la Ministerul Sănătății un numar total de 45.360 de doze de vaccin gripal, din care până în data de 11.10.2022 au fost vaccinate 16.533 de persoane.

            În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

            Ca în fiecare an, campania se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi.

            „Menționăm că respectarea regulilor de igienă, spălarea frecventă a mâinilor cu apă şi săpun, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, utilizarea măștilor de protecție în locuri aglomerate și spații închise, sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii”, a precizat într-un comunicat dr. Mihaela Arim, director executiv D.S.P. Bacău.

            ULTIMELE ȘTIRI