27 aprilie 2024
HomeSportLupte / Bacăul, final în forță!

Lupte / Bacăul, final în forță!

CSM și SCM au totalizat 18 medalii la ultimele trei finale ale Campionatelor Naționale pentru Under 17, Under 23 și Seniori

O nouă dovadă că Bacăul și nu Banatu-i fruncea. Cel puțin în ceea ce privește luptele. Cele două cluburi băcăuane, CSM și SCM au totalizat 18 medalii la ultimele trei finale ale Campionatelor Naționale de lupte derulate pe sfârșit de an. La U17 au fost cucerite șase medalii, la U23 alte cinci, iar la Seniori ștacheta a fost ridicată la șapte. Totodată, la finala U17 de la Odorheiu Secuiesc, CSM Bacău s-a impus și în întrecerea pe cluburi, la fel cum a făcut-o și SCM Bacău la Cluj, gazda întrecerilor finale U23.



De notat primul titlu național la seniori adjudecat de Alexandru Solomon, grație unei finale câștigate contra lui Răzvan Arnăutu (dublu medaliat la Europenele de Seniori și U23!), revenirea Georgianei Antuca după problemele medicale din 2021, sportiva antrenată de Victor Donciu cucerind în 2022 trei medalii, dar și faptul că SCM Bacău și-a tăiat partea leului la finale chiar și în absența triplului medaliat la Europenele și Mondialele U20 și U23 de anul acesta, Denis Mihai, care nu a putut participa la competițiile naționale din noiembrie, fiind angrenat la turnee internaționale în Germania.

Last, but not least, să subliniem meritele deosebite ale antrenorilor Ioan Butucaru, Ion Șarban, Cătălin Matache, Irinel Botez, Sorin Tașcă,  Alexandru Solomon (greco-romane) și Victor Donciu (libere feminin), care au reușit ca și în 2022 luptele băcăuane să se afle în top. 

Finala CN U17, Odorheiu-Secuiesc

Greco-romane

Locul 1: Ionuț Mereuță (CSM Bacău) 48 kg, Dragoș Dragă (CSM Bacău) 51 kg, Nicolas Ignătescu (SCM Bacău) 80 kg, Ionuț Manolache (CSM Bacău) 110 kg.

Locul 3: Denis Scântei (CSM Bacău) 45 kg.

Clasament cluburi: 1) CSM Bacău, 2) LPS Botoșani, 3) Dinamo București.

Libere feminin

Locul 2: Alexandra Enășel 49 kg.

 

Finala CN U23, Cluj Napoca

Greco-romane

Locul 1: Vasile Dosoftei (SCM Bacău) 72 kg, Igor Botez (CSM Bacău) 77 kg, Vasile Daniel Cojoc (SCM Bacău) 82 kg.

Locul 2: Leonard Iurașcu (SCM Bacău) 67 kg.

Clasament cluburi: 1) SCM Bacău, 2) Steaua București, 3) CSM Pitești.

Libere feminin

Locul 2: Georgiana Antuca (SCM Bacău) 50 kg.

 

Finala CN Seniori, Reșița

Greco-romane

Locul 1: Alexandru Solomon (SCM Bacău) 67 kg, Vasile Cojoc (SCM Bacău), 82 kg.

Locul 3: Leonard Iurașcu (SCM Bacău), 67 kg, Gheorghe Cojocari (SCM Bacău) 72 kg, Daniel Bezman (SCM Bacău) 82 kg.

Libere feminin

Locul 2: Ana Maria Pal (SCM Bacău) 55 kg.

Locul 3: Georgiana Antuca (SCM Bacău) 50 kg.

 

 

 

Alte titluri
Alte titluri

Suită de manifestări dedicate Zilei Veteranilor de Război

Simpozionul „Veterani de război – eroii vii ai Neamului...

Reușite remarcabile pentru Colegiul Național ‘Ferdinand I’ Bacău la Olimpiadele Naționale de Fizică

Colegiul Național "Ferdinand I" Bacău a obținut rezultate remarcabile...

Veteranii de război din Bacău, onorați de Baza 95 Aeriană

Baza 95 Aeriană Bacău celebrează curajul și sacrificiul veteranilor...

Ambrozia: Un dușman tăcut al celor cu alergii

Ambrozia, o plantă invazivă originară din America de Nord,...

Ultimele știri