Siguranța rutieră a fost întotdeauna un subiect care m-a preocupat. O mare parte din activitatea pe care o desfășor în Parlament se dedică transporturilor și implicit siguranței în trafic. În eforturile mele de a spori această siguranță am întreprins numeroase și diverse acțiuni, printre care și o serie de proiecte.
Cel mai nou proiect, depus astăzi, se referă la conducerea cu viteză mare pe drumurile publice. Conform datelor furnizate de Inspectoratul General al Poliției Române, principala cauză a accidentelor produse în primele 8 luni ale anului 2022 (care s-au soldat cu multe victime) a fost nerespectarea regimului legal de viteză. Viteza face diferența dintre viață și moarte în cazul accidentelor. Distanța de frânare este mult mai mare pentru un vehicul care are viteză excesivă. Consider că e necesar să etapizăm sancțiunile în funcție de viteză pentru a-i face mai conștienți pe șoferi cu privire la viteza cu care circulă.
Pe scurt, propunerea mea legislativă prevede sancționarea șoferilor care sunt găsiți conducând cu viteză mai mare de 100 de km/h față de limitele sectorului de drum pe care circulă. Aceștia vor rămâne fără dreptul de a conduce timp de 6 luni și se va dispune reținerea certificatului de înmatriculare/înregistrare a autovehiculului, iar dacă în acest interval de timp vor fi găsiți la volan, se va aplica sancțiunea confiscării autovehiculului.
Siguranța rutieră trebuie să fie o prioritate, indiferent de culoarea politică.
Cristian Paul Ichim
deputat de Bacău