Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a participat, ieri, împreună cu primarul comunei Letea Veche, Petrică Dochiei, la evenimentul care a marcat finalizarea și darea în folosință a terenului acoperit de fotbal din cadrul Complexului Sportiv Atletico Arena.

Investiția, cifrată la aprox. 1,1 milioane lei, a fost finanțată în proporție de 90 % de către Consiliul Județean.

Prin parteneriatul cu ACS Atletico Junior Bacău și primăria Letea Veche, în cadrul proiectului „Investim în infrastructură, creștem valoarea ecosistemului fotbalistic local – Construire teren de fotbal acoperit”, am realizat o investiție extrem de importantă în infrastructura sportivă a județului.

Baza sportivă beneficiază de un teren de fotbal acoperit care respectă standardele în domeniu și completează condițiile externe – deja existente- necesare pentru antrenamentele celor 130 de copii înscriși la acest club. De asemenea, găzduirea evenimentelor naționale și internaționale aduce beneficii reale comunităților locale prin încurajarea competiției & performanței.

Relevant este și protocolul prin care beneficiarii serviciilor oferite de DGASPC, copii și adulți, au la dispoziție acest teren cu titlu gratuit, săptămânal, conform graficului agreat.

„Pentru copiii din județ care sunt pasionați de sportul rege- fotbalul-consider că este esențial să dezvoltăm și să îmbunătățim condițiile în care își desfășoară activitatea zi de zi.

În mod cert, dezvoltarea infrastructurii de sport înseamnă investiții în sănătate! Avem datoria de a le asigura spații adecvate pentru practicarea mișcării astfel încât, copiii noștri să se dezvolte armonios din punct de vedere fizic și mental.

Felicitări ACS Atletico Junior Bacău, primarului Petrică Dochiei, echipei de implementare a CJ și sponsorilor pentru finalizarea acestui proiect pilot unic la nivel național! Ceea ce se întâmplă la Letea Veche nu se întâmplă în Bacău!”, a declarat președintele Valentin Ivancea.

La fel de demni și de curtenitori sau de eleganți ca și în anii precedenți și, de ce nu, la fel de carismatici, peste 150 de specialiști pensionari ai agriculturii și industriei alimentare băcăuane și-au dat din nou întâlnire în Bacău, joi, 25 august. Revederea anuală de acest fel a devenit deja tradițională, pentru că – spun organizatorii – a împlinit 16 ani. I-am revăzut și acum pe unii dintre cei care au făcut din agricultura și din industria alimentară băcăuană un domeniu de elită – agronomi, zootehniști și economiști, foști și actuali președinți și directori de unități și întreprinderi agricole și alimentare și chiar de unități bancare. Alături de specialiștii băcăuani s-a aflat și un numeros grup de absolvenți ai Facultăților de Agronomie și Horticultură din Iași, promoția 1964. 

Ca de obicei, întâlnirea a început la Biserica „Sf. Petru și Pavel” din Parcul Cancicov, unde participanții au asistat la o slujbă de pomenire a numeroșilor specialiști din agricultură care s-au ridicat la Domnul. Nu au fost uitați nici ziariștii care s-au ocupat, de-a lungul anilor, de mersul agriculturii băcăuane. La final, preoții s-au rugat și pentru sănătatea și binele tuturor celor prezenți, dar și a celor care din diferite motive nu au putut ajunge la această întâlnire.

Participanții au socializat, apoi, câteva ore, și-au amintit de vremurile în care munceau în fermele agricole, în unitățile acestui domeniu sau chiar în întreprinderile industriale alimentare. Toți și-au povestit întâmplări din viața pe care o trăiesc mai ales în familie după anul pensionării.

„În acest an – ne-a spus principalul organizator al reuniunii și unul dintre decanii de vârstă ai acestui grup, inginerul Cezar Duță -, ne-a surprins numărul mare de participanți. Ne-am temut că nu vor veni mulți, având în vedere greutățile cu care se confruntă unii, dar și perioada mai grea pe care o parcurge societatea românească și internațională. Și pentru revederea din acest an ne-au ajutat foarte mult Grupul Agricola și chiar unii dintre fermieri”.

Inițiativa organizării unei astfel de reuniuni a apărut în anul 2006, pe vremea când era director al Direcției Agricole a județului, inginerul Mihai Banu. Atunci au venit la întâlnire 360 de specialiști pensionari, dar numărul lor s-a mai subțiat poate și pentru că și agricultura a pierdut în anii de până acum destulă forță de muncă înalt calificată. Și nici viața pensionarilor din acest domeniu parcă nu mai are întreg spectrul frumos măcar cât mai era până acum.

Viața pensionarilor agronomi, ca prin ceață

„Cum se mai vede viața pensionarilor din agricultură în zilele pe care le trăim acum?” – i-am întrebat pe Gheorghe Antochi, unul dintre reputații specialiști agronomi ai județului, și pe Grigore Horoi, președintele în exercițiu al Grupului Agricola Bacău. „Cum să se vadă? – mi-au răspuns. Ca prin ceață!”.

Gheorghe Antochi a detaliat opinia sa. „Motivele acestei stări – a precizat interlocutorul meu – sunt și economice și chiar climatice, dar să nu uităm nici la ce vârstă sunt acum acești pensionari. Toate ne influențează acum mai puternic ca înainte. Am, însă, marea satisfacție că mulți dintre cei care am mai rămas ne revedem și putem să împărtășim gândurile care ne frământă în acești ani grei cu atâtea evenimente de care nu mai credeam că vom mai avea parte. Mă gândesc la seceta cumplită din acest an. Ani mulți din viața noastră activă am luptat împotriva secetei, să-i limităm efectele. Acum luptăm să mai salvăm din ce mai rămâne din culturile agricole, pentru a hrăni animalele pe care le mai creștem. Pentru că indiferent cât de bune ar fi tehnologiile pe care le aplicăm, dacă nu este apă rezultatele sunt serios compromise. Din păcate nici noi, pensionarii, nu mai suntem mulți. Listele cu numele celor pomeniți în biserică sunt mai lungi acum decât ale celor în viață. Dar, noi le păstrăm memoria și respectul cu pioșenie. Ritmul celor care se mai pensionează acum nu îl mai compensează pe cel al celor care s-au grăbit, parcă, spre Ceruri.”

Anul trecut, peste jumătate dintre fermierii Moldovei erau pensionari. Dintre ei, aproape 1.500 aveau peste 90 de ani, iar în cele șase județe ale Regiunii Nord-Est erau înregistrați 10 fermieri cu vârste de peste 100 de ani, dintre cei 31 aflați în evidențe la nivel național. Și doar 9,81% dintre cei 152.242 de fermieri moldoveni erau tineri între 18 și 40 de ani. În județul Bacău erau înregistrați 16.572 de fermieri, între care 485 cu vârste între 18 și 30 de ani, printre cei mai puțini din țară.

Orele de socializare la care au participat, joi, pensionarii au fost colorate și cu reprize muzicale susținute de cunoscutul violonist și dirijor de orchestre de muzică populară Cristi Tănase, de organistul și solistul Nelu Cazimir și de solista Iulia Cazimir – soț și soție. Pe muzica lor antrenantă s-au încins și câteva hore, ca în tinerețe.

Continuăm serialul dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), prima publicație care a apărut într-o stațiune din România. În fapt, un  jurnal istoric al stațiunii Slănic-Moldova, prezentat online în premieră, care acoperă o perioadă istorică a stațiunii mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”.

După șase ani de întrerupere, ziarul ,,Curierul Băilor Slănic” reapare în anul 1903, structurat tot pe  patru pagini, dar cu rubrici noi și cu o nouă denumire, pe care o va purta până la ultimul său număr din 1916: ,,Curierul Slănicului (Moldova)”.

În ,,Curierul Slănicului”, Nr. 5, din 10 august 1903, gazetarul și redactorul-șef al publicației, N. Miereanu, anunță în numele redacției că, începând cu numărul de față, ziarul își încetează apariția, întrucât se încheia cea mai mare parte a sezonului estival: ,,Datoria ne-am îndeplinit-o cu conștiinciozitate, am publicat o materie variată și ocazională, ne-am atras concursul multora dintre cei mai apreciați publiciști ai noștri, am contribuit pe cât s-a putut la înălțarea celei mai frumoase stațiuni balneare a României – Slănicul – în fine, am publicat listele numeroșilor vizitatori din stațiunea noastră (peste 2.000, conform unei informații publicată în numărul 4 din 1 august 1903, n. a.), lucru uzitat în toate marile stațiuni balneare străine.

De asemenea, în acest număr, ziarul anunță cu mare bucurie nașterea Principelui Nicolae al României (1903 – 1978), cel de-al doilea fiu al Regelui Ferdinand și al Reginei Maria, fratele mai mic al Regelui Carol al II-lea și unchi al Regelui Miahi I al României, care a jucat un rol politic activ între 1927 și 1930, când a făcut parte din Consiliul de Regență care conducea țara în numele Regelui minor Mihai I. La inițiativa eforului de atunci, Atanasie Ath. Gheorghiu, Slănicul a îmbrăcat și el straie de sărbătoare: ,,La ora 11, muzica Regimentului 4 Roșiori – regimentul Principesei (Principesa Maria, commandant onorific, cu rang de colonel, n. a.), îmbrăcat în haine de sărbătoare făcu cerc în mijlocul parcului și intonă rugăciunea iar apoi imnul regal, ale cărui note maiestuoase păreau încărcate de o emoție specială. Toată lumea venise în parc unde domnea acum cea mai vie mișcare. Era o zi frumoasă și senină, o zi de sărbătoare. Seara, dinspre Izvorul Nr. 1 se auzi deodată sunetul muzicii care parcurgea Slănicul cântând. Îndată începură și focurile de artificii. Se înnoptase bine. Lumea toată se regăsise în parc unde rămase până târziu, pe când, din bezna nopții, până sus, deasupra munților, țâșneau mereu sulițe roșii ce se spărgeau într-o ploaie de bombe colorate”.

Cu această ocazie au fost redactate și două telegrame, ,,una adresată ASR Principesa Maria, din partea doamnelor din societatea Slănicului, alta, către ASR Principele Ferdinand, din partea domnilor”. Printre aceștia din urmă s-au numărat scriitorul și omul politic Nicu Gane, dr. Ludovic Russ-junior – medic primar la Spitalul ,,Sf. Spiridon” din Iași, epitrop al Spitalului de copii „Caritatea” din Iași, medic inspector la Slănic-Moldova și profesor de clinică medicală la Facultatea de Medicină din Iași, dr. A. Brăescu – medic și profesor universitar, primul specialist în psihiatrie, fondator al Spitalului ,,Socola” din Iași, medic inspector la Slănic, și Iorgu Vârnav Liteanu-fiul (1840 – 1905).

Despre acesta din urmă aș dori să fac unele precizări, care scot în relief personalitatea sa, mai ales că el a fost fratele lui Alexandru Vârnav, parlamentar și epitrop al Casei ,,Sf. Spiridon” din Iași, administrator al Băilor Slănic (Moldova), cel al cărui nume a fost dat pentru o vreme  unuia dintre izvoarele minerale, la care am făcut referire în episodul doi din acest serial.

Iorgu Vârnav Liteanu-fiul era alintat Iorgu, în cercurile de apropiaţi a fost cunoscut cu prenumele George, iar ca diplomat i s-a spus Gheorghe, dar pentru părinții lui a rămas mereu „Iorgu cel mic”, așa cum reiese din  lucrarea lui Mihai Gicoveanu, intitulată ,,Doi boieri moldoveni: Iorgu Vârnav Liteanu-Tatăl și fiul” și publicată pe site-ul revistei ,,Acta-Moldavie-Septentrionalis-XIV-XV-2015-2016_128 (2).pdf”. Deci, Gheorghe Vârnav Liteanu a fost un diplomat care a îndeplinit funcția de ministru plenipotenţiar la Berlin, decorat cu marele cordon al Ordinului Coroana României, marele cavaler al Ordinului Albert de Bavaria, marele Cordon al Ordinului Wilhem I, mare ofiţer al Ordinului Steaua României, decedat la 23 martie 1905. Se mai spune în respectiva lucrare: ,,În cei zece ani de activitate diplomatică la Berlin (între 1878 şi 1880, ca agent diplomatic şi între 1880 -1888, ca trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar, Iorgu Vârnav Liteanu-fiul a fost prins în vârtejul unor probleme dificile pentru România: recunoaşterea Independenţei de către principalele state ale Europei, delimitarea graniţelor cu Bulgaria, recunoaşterea regatului, chestiunea Dunării, răscumpărarea căilor ferate, problema evreilor, aderarea la Tripla Alianţă etc. (…) În privinţa hotărîrilor adoptate la Beriln în 1878, agentul nostru diplomatic nota că marile puteri au decis în funcţie de propriile lor interese. Mai mult, se făceau presiuni mari pe plan extern pentru introducerea în Constituţie a principiului egalităţii cetăţenilor, indiferent de religie. Aceasta era calea, `dacă voim să scăpăm de diplomaţia europeană şi să ne reluăm libera dispoziţiune a destinelor noastre`”.

Și tot în acest număr avem de-a face și cu o atitudine interesantă a redactorilor, una pur patriotică, în articolul ,,Pretențiuni neînsemnate”, semnat cu pseudonimul ,,Costachi”. După ce în introducere se arată motivul pentru care stațiunea atrage de la an la an tot mai mulți vizitatori, urmează în continuare (selectiv): ,,Un lucru curios și regretabil constatăm că se petrece, paralel cu progresul tuturor stațiunilor noastre balneare, în general; publicul nostru care e atât de îngăduitor, față cu enormitatea prețurilor, cu stațiunile similare străine, e foarte scrupulos și pretențios cu ale noastre, cu toate prețurile reduse la minimum posibil; Nu că atât confortul și calitatea acestuia ar fi întrucâtva inferioare celor străine, dar… așa e românul, îi place, adoră tot ce-i peste graniță, tot ce nu este al lui, pe când hulește și critică tot ce e în țară. Și aceasta nu numai în ceea ce privește cazul de față, ci în toată activitatea și nevoile noastre zilnice. Este timpul, credem, ca să dispară printre ai noștri această deosebită și nefondată bunăvoință pentru străinătate, și să ne mai gândim puțin la noi, pentru fericirea și prosperarea țărișoarei noastre. Să ne mulțumim cu ce avem și să nu râvnim zadarnice vanități, dăunătoare existenței proprii.

(…) Să nu regretăm,, căci nu va trece  mult și țara noastră, prin priveliștile și frumusețile-i naturale superioare se va face vizitată și de străini, sătui de artificialismul și spoiala apusului”.

Un adevăr atât de valabil și astăzi…

Și aici se încheie sezonul de vară din anul 1903. Urmează anul 1904, cu o nouă ediție a ziarului ,,Curierul Slănicului”. Serialul continuă…

Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare din Iași (BCU) și cotidianului ,,Deșteptarea”.

Text adaptat și adnotat de Romulus-Dan BUSNEA

Sursa: BCU Iași

Următorul episod: Marți, 30 august 2022. Lectură plăcută!

El este Cătălin împreună cu partenerul său de echipă DIH.

DIH este colegul patruped al jandarmilor băcăuani, un mascul din rasa ciobănesc malinois, iar energia de care dă dovadă pe timpul misiunilor și fidelitatea instinctuală a ” celui mai bun prieten al omului ” fac din el un bun companion, pe care ne putem baza oricând.

Cătălin ne-a relatat cum au devenit prieteni, incă de când DIH avea 6 luni, vârsta la care l-a primit spre îngrijire, și tot de atunci a început procesul de predresaj, iar acesta a fost și momentul când Cătălin i-a cunoscut cu adevărat potențialul .

DIH va parcurge un curs de pregătire, respectiv perioada de specializare.
„Am lucrat cu el foarte mult la capitolele disciplină, agresivitate și parcurgerea obstacolelor.”

Pe Dih il puteți întâlni la evenimentele publice, acolo unde prezența jandarmilor este necesară (Chiar și la meciurile de fotbal).

Noi suntem mândri de ei și îi apreciem pentru tot suportul oferit!

26 august – Ziua Internațională a Câinelui

Municipiul Onești va avea, din această săptămână, un Scaun Cavaleresc al Ordo Equestris Vini Europae (OEVE) – Ordinul European al Cavalerilor Vinului. Legatul Bacău din Consulatul României al OEVE anunță organizarea ceremoniei de acreditare/întronizare a Scaunului Cavaleresc Onești sâmbătă, 27 august. Participanții la acest ceremonial se vor întâlni la fântâna arteziană din fața Hotelului Trotuș. De acolo va începe defilarea cavalerilor în ținute specifice cu însemnele Ordinului, însoțiți de fanfară, până pe platoul din fața Casei de Cultură.

Ceremonia propriu-zisă de acreditare/întronizare va avea loc în sala de spectacole a Casei de Cultură. La ceremonial vor fi prezenți cavaleri OEVE din toată țara.

„Pentru că vinul este parte integrantă a identității europene, obiectivul OEVE – spun cavalerii – este de a menține acest patrimoniu cultural comun în toată diversitatea lui și de a păstra această moștenire culturală pentru generațiile viitoare”.

Consulatul România al Ordinului European al Cavalerilor Vinului este o organizație culturală care și-a propus să promoveze valorile culturale locale în general, și vinul – privit ca un bun cultural, parte a identității noastre naționale – în special.

OEVE, instituție de drept privat, înființată în anul 1273 în Austria, are un Consulat, Legate și Scaune în mai multe orașe ale României. Ordinul își are rădăcinile în tradițiile ordinelor cavalerești ale Evului Mediu, în special în cea a Ordinului Sf. Gheorghe, de unde a izvorât și recunoașterea istorică, socială și culturală a acestei asociații. Conceptul de bază al Ordinului este „Abia după ce învingi invidia și te implici pentru alții vei fi un adevărat prieten cavaler”. OEVE nu neglijează nici operele caritabile sau mecenatul în domeniul artelor.

Legatul Bacău al OEVE are 77 de membri din Bacău (23), Botoșani, Iași și Neamț și trei afiliați și este condus de Eques Eugen Burcă, și de Iudex Cristian Niculiță.”

În anul 2019, în prezența carismaticului Eques Sergiu Nedelea – Paharnic Consular și Președinte al Comisiei Oenologice – și a altor confrați din Legatul Regional Bacau, a avut loc festivitatea de acordare a Plăcii de Certificare OEVE Vinotecii Rhea Drinks din Onești, proprietar Marius Munteanu, categoria de clasificare fiind „3 Pahare”.

Sâmbătă, la Onești va fi auzită deviza Cavalerilor Vinului: „In honorem dei et in honorem vini!” (În cinstea lui Dumnezeu și în cinstea vinului!)

Trei femei cu batic au bătut vreo 70 de km să ajungă la redacția ziarului la care lucram, pentru a convinge pe cineva că justiția e oarbă. Ca dovadă, au adus un dosar de câteva kilograme într-o plasă. Agitate, plânse și disperate, cele trei doamne așteptau verdictul redactorului-șef dacă se va ocupa cineva de caz. Evident că am fost chemat să preiau cazul ce părea imposibil de rezolvat.

Povestea calului și a condamnării

Întâmplarea a avut loc cu vreo 20 de ani în urmă, când un veteran de război și-a purtat bastonul pentru a-și sprijini cei 92 de ani în poarta poliției dintr-o comună băcăuană. A reclamat că i s-a furat un cal și bănuia cine: niște romi din zonă. Ca-n orice localitate, polițistul și-a dat cascheta pe spate, și-a scărpinat neuronii, apoi a spus că rezolvă cazul cât ai clipi. Și-a clipit bădia vreo doi ani, dar nicio veste că au fost prinși făptașii.

Într-o dimineață, bătrânul a auzit pe cineva la poartă, s-a dus încet să vadă cine forțează intrarea în gospodărie și a văzut un cal. Cu vederea slăbită, veteranul l-a strigat pe murgul său și acesta l-a urmat în grajd. În câteva zile, polițistul iute la stat s-a prezentat la el și i-a spus că e calul furat tocmai de la țiganii acuzați. De aici dosarul penal și condamnarea până la Curtea de Apel Bacău.

Cum a încercat familia să-mi cumpere bunăvoința

Povestea spusă de femei și de documente nu lămurea dacă era sau nu calul bătrânului. Picase și ultima soluție a avocatului celui acuzat care propusese să vină veteranul și cei care susțin că-s proprietari pentru a vedea spre cine se îndreaptă armăsarul când este strigat. Culmea ghinionului: calul a murit până la confruntare. Cu condamnarea la închisoare deasupra capului, bătrânul mi-a povestit tot ce-am descris mai sus, cu ochii triști într-o casă făcută din chirpici parcă pentru pitici, de trebuia să stau pe laviță să nu sparg tavanul. La plecare, soția condamnatului mi-a spus să nu plec la Bacău cu mâna goală și mi-a spus că are ceva pentru mine: niște kilograme de brânză, două sticle de vin și-o găină abia tăiată. I-am spus să nu insiste, că nu iau și nu mai scriu nimic dacă o face. Au rămas toți pleoștiți la poartă, cu gândul probabil că dacă nu iau atenția în natură voi proceda ca polițistul comunal.

Rezolvarea pe ultima sută de metri

Spre deosebire de marii anchetatori ce-au trimis un om la pușcărie, am sucit povestea pe toate părțile până am ajuns la ultimul personaj care putea să-l scape de necaz pe veteran. Mai exact, veterinarul comunei, cel care știa toate animalele. Acesta mi-a confirmat ceea ce bănuiam: calul era al bătrânului, dar fusese vopsit. Și romii au avut un cal asemănător, dar nu era cel despre care susțineau că este furat. Dovada: pielea armăsarului. Cu noile dovezi, am publicat ancheta și-n România liberă, iar ministrul justiției de pe atunci l-a sunat pe președintele Curții de Apel Bacău să-l întrebe de sănătate. Judecător cu care vorbisem și eu, dar nu cu așa mare influență, mă gândesc. A venit achitarea, iar peste vreo două luni am aflat de la secretara redacției că am un pachet lăsat de niște doamne, dar fără mesaj: o sacoșă cu ceva brânză și-o sticlă de vin. Mulțumirea bătrânului și-a femeilor care nu acceptau să fie refuzate. După o vreme m-au sunat să-mi mulțumească și să mă întrebe dacă mi-a plăcut cadoul. Sincer, habar n-am ce s-a ales de plasa lor, dar achitarea din acest caz a fost mai valoroasă decât orice mi-ar fi putut da cineva.

PS Regretul meu e că toată colecția de ziare pe care am avut-o a ajuns locul în care câinele meu s-a descărcat pe vremea când era pui și nu știam ce altceva să-i pun pe gresie, pentru a nu mă trezi inundat dimineața. Altfel, acum aveam fotografii după articol și cu personajele despre care v-am povestit.

Despre autor pe scurt

Tiberiu Lovin lucrează de 30 de ani în presă, a debutat la Deșteptarea, a scris la cele mai importante ziare ale timpului, iar de 12 ani este freelancer, colaborează la diverse publicații și conduce un site de știri și anchete din Transilvania: Ceasul Cetății. De câteva luni, gazetarul publică un serial despre diverse cazuri petrecute în deceniile de presă scurse până acum.

Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC), Primăria comunei Oituz și Asociația „Copiii în sânul familiei” organizează, pe 28 august, în satul Hârja, ediția a XV-a a Festivalului plăcintelor, un concurs de făcut plăcinte după rețete originale. Evenimentul va avea loc în curtea Așezământului „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din acest sat al comunei Oituz.

La festival vor veni reprezentanți ai filialelor ANTREC din mai multe județe, dar și concurenți și expozanți individuali, producători de vinuri, de produse ecologice și de obiecte hand-made. Ateliere organizate pe loc vor oferi vizitatorilor plăcinte tradiționale, gogoși calde, clătite și plăcinte moldovenești. „Fiecare concurent – spune Beatrice Grigoraș, președinta ANTREC Bacău – va primi o diplomă de participare, iar câștigătorii concursului vor primi diplome și premii în obiecte. Ne vom strădui să materializăm astfel mai mult decât în sufletele noastre dorința noastră de a păstra tradiții culinare românești atât de îndrăgite”.

Deschiderea festivalului va avea loc de la ora 11,00, iar jurizarea la ora 13,00. „Degustările de produse – a mai precizat Beatrice Grigoraș – vor începe imediat după jurizare, astfel încât prezența la festival trebuie făcută în acest timp, pentru că plăcintele vor fi rapid solicitate”.

Festivalul este o încercare de promovare turistică și agroturistică a Văii Oituzului. La prima ediție a festivalului, organizată în Bacău, la fostul Hotel Moldova, a fost prezent și ministrul de atunci al Turismului, Dan Matei Aghaton.

Suntem balcanici, deci și plăcintari

Delicatesele pregătite de gospodine la cuptor sau în tigaie au dat întregii zone a Balcanilor supranumele de „Raiul plăcintelor”. Scriitorii nu putea omite acest meșteșug. Vasile Alecsandri scria în „Stan Covrigarul”: „cu o plăcintă ca asta se amuțeau toate nevestele”, iar Ion Creangă, în „Amintiri din copilărie” a scris despre „strachina cu plăcinte fierbinți”. Moldovenii sunt mândri de plăcinta „poale-n brâu”, iar plăcinta dobrogeană este deja recunoscută ca marcă înregistrată și a ajuns și în Parlamentul European, unde cei de acolo s-au delectat cu peste 1.000 de plăcinte pregătite de gospodinele din Mangalia. Maramureșul e mândru de plăcinta din țara Chioarului.

În localitatea Mesteacănul, localnicii își protejează marca de plăcinte crețe, care merg foarte bine cu horinca.

Prin secolul al XVIII-lea, a fi plăcintar în România era un adevărat noroc. Dovadă stau versurile „Halal, zău, de cine știe să facă plăcintărie! S-o dospească, plămădească! În cuptor s-o rumenească”. Fanarioții aveau urarea „Na zisis, na procopsis, ke is tin Vlahio megolas plațintaris!” (Mai mare să te văd, să ajungi mare plăcintar în Țara Românească!). În opera lui Costache Negruzzi, „Istoria unei plăcinte””, capodoperele gastronomice devin cadouri, instrumente ale corupției pentru obținerea unor posturi la Curtea Domnească.