Pe E85, în drumul spre Roman, la câteva sute de metri de la ieșirea din Dumbrava, o biserică ortodoxă, din lemn, construită în stil maramureașean, așteaptă să fie vizitată de creștini. Obiectivul a fost ridicat de o echipă de meșteri maramureșeni, în urmă cu mai bine de zece ani.
De fiecare dată, în clătoriile mele spre nordul Moldovei, m-am întrebat care este povestea bisericii care se înalță mândru, pe drumul spre Roman, amintind mai mult de meleagurile oșanilor, din nordul țării. Este un obiectiv neobișnuit, dar care atrage privirile oricui, chiar și ale celor mai grăbiți dintre noi. Un lăcaș de cult inedit, amplasat la doar 14 kilometri de Bacău, pe drumul național DN2, între localitățile Dumbrava şi Filipeşti. Creștinii și nu numai o cunosc drept „Biserica Călătorilor”, de rit ortodox, făurită în stil maramureșan, în anul 2010, în scopul ocrotirii drumeților, dar și întru pomenirea celor care s-au prăpădit neîmpărtășiți, în urma accidentelor rutiere. „La ideea mea, fratele meu care are o mică afacere în zonă, a convins niște oameni darnici, din apropiere, dar și din alte părți, să facă un lăcaș sfânt, de rugăciune, așa cum am mai văzut prin străinătate. Stilul maramurașan l-au ales meșterii din Bistrița care au acceptat să ne ajute lucrând din lemn micul nostru lăcaș sfânt”, îmi explică preotul Isăilă. E biserica aproape neștiută, a tuturor – atât a călătorilor pe drumuri, cât și a drumeților prin astă lume zbuciumată, dar care, simt, deopotrivă, nevoia de a se reculege în brațele primitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos. Un loc sfânt de unde poți trimite spre cer gândurile care te apasă, dar și cele bune, mai ales rugăciunile pentru sine și pentru toți, inclusiv cei răposați – cunoscuți și necunoscuți – în drumurile lor spre casă.
Meșteri în cultura lemnului
La ridicarea micii biserici, au muncit meșterul Petru Bârsan, din localitatea Bârsana, Maramureș, împreună cu echipa sa de profesioniști bine cunoscuți, nu numai în țară, ci și peste hotare, pentru arta prelucrării lemnului, moștenită, peste secole, din tată în fiu. „Aici, a fost ideea mea, dincolo de aserțiunea că «Românul e frate cu codrul». Mi se pare că lemnul are o anumită căldură, e mai propriu poporului nostru care, de-a lungul istoriei, n-a avut voie sau n-a avut posibilitatea să ctitorească biserici din alte materiale. Lemnul are în el și modestie, și căldură, noblețe. Plus că i-am auzit pe oameni deseori spunând că nu se pot ruga în catedralele mari, simt că-i apasă cumva, nu au aer. Pe de altă parte, tatăl meu mi-a zis că aici a fost o linie de front și au murit foarte mulți oameni. Iar, eu ca preot care a umblat peste tot, prin țară, am văzut mulți oameni prăpădindu-se neașteptat în urma accidentelor de circulație. Mai ales pe DN2. Or, scopul bisericii este să-i convingă pe oameni să lase mai moale piciorul pe accelerație, cuprinși de un gând mai bun”, ne-a declarat părintele Isăilă, îndumnezeit să slujească în această biserică.
Impunătoare, pe dinafară, caldă și primitoare, la interior
Maiestuoasă, mai ales când privești spre turla înaltă și zveltă care pare că nu se mai termină în drumul său spre Dumnezeu, dar și când mângâi lemnul frumos sculptat al pridvorului spijinit pe coloanele amintind, parcă, de creația infinită a lui Brâncuși. E prispa pe care orice călător se poate opri, un bob zăbavă, pentru odihnă, înainte de a pătrunde prin pronaos în micuța biserică din lemn, vegheată de sfinții care privesc spre oaspeții de peste tot. Pe fațadă, stă scris un mesaj de întâmpinare, în română, dar și în trei limbi străine – engleză, germană și rusă. „Biserica călătorilor”, pe cât de impunătoare este pe dinafară, pe atât de intimă și de caldă se manifestă la interior, aici adunându-se creștinii, la vreme de bucurie, la nunți și botezuri, dar și la marile sărbători de peste an. În ea stă ascunsă o lume întreagă, pe care drumeagul o poate cunoaște doar apropiindu-se cu grijă, răbdare și discreție, unde musai trebuie să rostească o rugăciune menită a-l ocroti tot drumul pe care s-a pornit, aducându-l acasă, nevătămat. Interiorul este fabulos, impresionant de-a dreptul, lemnul din care este construită biserica ducându-te, inevitabil, cu imaginația spre arca pe care Noe a folosit-o pentru a-și salva familia de potopul de 40 de zile și 40 de nopți care avea să pună capăt revoltei îngerilor. Mai reținem și că biserica are două hramuri – Sfinții Împărați Constantin şi Elena și Sfantul Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Sfânta Liturghie este săvârșită duminica și în celelalte sărbători. Duminica trecută, sfântul lăcaș a fost plin, până la refuz, de oameni veniți de peste tot, din țară.
