Instituția Prefectului și Inspectoratul Școlar Județean Bacău, împreună cu cele două universități băcăuane, „Vasile Alecsandri” și „George Bacovia” organizează, timp de două zile, în premieră, un târg educațional pentru viitorii studenți. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc mâine, 2 iulie, de la ora 13.00, în sala mare a Prefecturii. Apoi, în zilele de 2 și 3 iulie, cele două instituții de învățământ superior își vor prezenta ofertele educaționale. Târgul se va încheia vineri, la ora 16.00.















