O echipă de cadre didactice și studenți masteranzi și doctoranzi ai Departamentului de Geologie din cadrul Facultății de Geografie și Geologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a început recent cercetarea unui nou punct fosilifer descoperit în malul stâng al Siretului, pe raza localității Răcătăul de Jos (județul Bacău), de Constantin Lucaci, un localnic din comuna Parincea, informează un comunicat al instituției de învățământ superior.
În momentul descoperirii fragmentelor de oase de mari dimensiuni, acesta a luat legătura cu Silviu Andrușcă, un paleontolog amator, care a contactat specialiștii paleontologi ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Fragmentele fosile extrase și identificate până în prezent de echipa de cercetători a UAIC sunt elemente postcraniene (femur, metacarpiene, falange) ce provin de la un proboscidian extinct de talie mare, probabil un Deinotherium gigantissimum, unul dintre cele mai mari mamifere care au existat vreodată, înrudit cu elefantul de astăzi.
Alături de acestea, au mai fost recuperate și fragmente postcraniene de Bovidae, o familie de mamifere rumegătoare.
Cu această nouă descoperire, echipa de specialiști (lect. dr. Bogdan Rățoi și conf. dr. Paul Țibuleac), doctoranzi (Bogdan-Stelian Haiduc și Elena-Ionela Păun) și masteranzi (Mihai Cochior și Mihai Pîntea) continuă activitatea cercetătorilor universității ieșene asupra proboscidienilor fosili, începută încă din secolul al XIX-lea.
În anul 2015, în punctul fosilifer Gherghești 1 (județul Vaslui), cercetătorii UAIC, alături de cei ai Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, au identificat un schelet parțial aparținând aceleiași specii fosile. Aceste două semnalări apar la mai bine de un secol de la prima descriere a speciei Deinotherium gigantissimum făcută de Gregoriu Ștefănescu (1890) pe un schelet extras de la Mânzați (județul Vaslui), în prezent una dintre principalele atracții ale Muzeului de Științe Naturale „Grigore Antipa” din București.
Proboscidienii reprezintă un ordin de mamifere cu trompă lungă, mobilă (formată din buza superioară și nas), servind ca organ tactil, olfactiv și de apucare, și cu caninii transformați în defense (ex. elefanții actuali, mamutul, mastodontul și dinoteriul fosili).
Deinotherium (Dinoteriul) însemnând în grecește animalul (therion) îngrozitor (deinos) a fost unul din cele mai mari mamifere care au existat vreodată, fiind înrudit cu elefantul de astăzi, fără să aparțină însă aceleiași linii de evoluția proboscidienilor. A apărut în Africa în Miocenul mijlociu, răspândindu-se în Asia și Europa, și a dispărut în Pleistocenul timpuriu. Înălțimea sa varia între 3,5 și 5 m. Caracteristici sunt colții foarte mari îndreptați în jos și fixați pe maxilarul inferior, spre deosebire de cei ai elefanților de astăzi.
Există trei specii recunoscute, toate de mari dimensiuni: Deinotherium bozasi, Deinotherium giganetum și Deinotherium indicum. Deinotherium giganteum este cea mai mare specie, fiind specia caracteristică continentului european. Majoritatea fosilelor sale au fost găsite în zona Mării Mediterane, în special în Franța, Grecia, Malta, Turcia, dar și în Germania. Cele mai recente fosile ale sale au fost găsite în România. Deinotherium indicum este specia asiatică a dinoteriului și era întâlnit în Subcontinentul Indian. Se distinge de celelalte specii prin dentiția sa mai robustă. Cele mai recente fosile aparținând acestei specii au fost descoperite în India și Pakistan.
Unicul schelet complet de Deinotherium giganteum din întreaga lume a fost descoperit în România, în anul 1894, de către geologul Grigoriu Ștefănescu, în apropiere de localitatea Mânzați, județul Vaslui. Scheletul acestui dinoteriu (cum scriau în mod curent Grigore Antipa sau Emil Racoviță), cu o înățime de 4,50 m, este expus la muzeul Grigore Antipa din București.
