Asa considera banii publici unul dintre primarii din judet. Sau mai exact nu banii public, ci metodele prin care sunt cheltuiti acestia. O mare vrajeala pe buzunarul nostru, al celor care contribuim la bugetul national, ca doar banii nu sunt acordati de catre Guvern din vreun buzunar secret, ci din taxe si impozite. Domnul in cauza s-a aratat extrem de iritat de faptul ca jurnalistii l-au intrebat despre o licitatie de aproape un milion de euro. De parca il intrebasem despre perioada de gestatie a vacii din grajdul proprietate personala. Atitudinea respectivului primar este emblematica pentru multi dintre edilii comunelor bacauane. Mai ales in cele mai izolate, acolo unde primarul, popa si politaiul sunt priviti ca niste adevarati arhangheli de catre comunitatile locale. Considerandu-se stapani absoluti asupra fondurilor, a licitatiilor, inclusiv ai consiliilor locale, genul acesta de primari fac exact ceea ce ii taie capul, buzunarul si interesele. Cum nu-i controleaza nimeni, singura sansa sunt alegerile din patru in patru ani, asta in caz ca satenii sunt interesati de modul in care le sunt cheltuiti banii si nu se entuziasmeaza la o roaba de balastru aruncat pe un drum desfundat, inainte de alegeri. In comuna Garleni, stapan asupra banului public este un astfel de personaj. Cand am avut aonoarea” sa-l cunosc, anul trecut prin toamna, am ramas surprins de cat de creduli sunt oamenii de la sate. Unde mai pui ca personajul a mai iesit o tura primar. N-avea omul nicio aplecare spre administrarea banului public, ba din contra. In schimb, emana pana la ultimul por o atitudine de stapan local.
Cu astfel de oameni aflati in fruntea comunitatilor, ruralul doreste sa se dezvolte. Sa recupereze decalajele imense fata de comunitatile rurale din UE. Se va intampla exact ao vrajeala”, ca sa-l citez pe primarul Garleniului. Comunitatea locala se va afunda tot mai mult in saracie si ignoranta, in vreme ce primarul si neamurile sale vor prospera pe zi ce trece. In trecut se spunea ca primar este ales cel cu gospodaria cea mai frumoasa din sat. Acum, gospodaria rasare dupa cativa ani de la alegerea in functie. Si uite asa nu primul gospodar este ales primar, ci primarul devine primul gospodar. Din banii comunitatii, ca doar nu-l controleaza nimeni.Scris de Ionut Avram















