O țară în care politicienii trăiesc doar în regim electoral. Îi sfidează cotidian pe cetățeni, trăiesc într-o lume mizeră a culiselor otrăvite în care-și apără/ promovează peșterist doar interesele personale. Până și din crimele săvârșite prin complicitatea lor își fac tribună electorală. Abjecția abjecțiilor.
O țară în care totul este o cârpeală. Dar până și peticele sunt imorale, ilegale. Să n-ai, nici postdecembrist, un președinte, un prim-ministru, un parlamentar pe care să-l prezinți copiilor ca exemplu de moralitate/ profesionalism este un atentat la ființarea statului.
O țară în care Poliția, în raport cu infractorii, este un spectator jalnic. Uneori, chiar și colaborator al acestora. Sfidează prevenția. Se manifestă, arogant, doar post-factum, cu o indolență și o viteză criminale. Sistemul – compus, în mare parte, din mângâietori de stele, fireturi și festivism, din constatatori care se plâng mereu de lipsa de îndrăzneală a procurorilor (care sunt croiți cam din același aluat) – este o eroare.
O țară despre care aud că părți ale Poliției, SRI, STS, Justiției, Parlamentului, guvernelor, serviciilor/ compartimentelor etc. sunt ale mafiei.
O țară jucată, clipă de clipă, la o țicnită ruletă rusească. O țară în care autoritățile nu mai au respect pentru nimic. Nici măcar pentru dreptul la viață. O țară ca o capcană.
O țară în care părinții sunt alungați la muncă în străinătate. O țară cu prunci lăsați de izbeliște, cu tineri care, afurisindu-i pe guvernanți, își caută altă țară.
O țară devenită ostatic al infractorilor. O țară care are nevoie de o revoluție specială. Trebuie schimbată și temelia. Apoi, un sobor de preoți trimis direct din ceruri, de către Dumnezeu (nu de pe Pământ!), ar trebui să sfințească lucrarea. Dacă nu cumva și sfințirea aceasta ar avea efectul acelor antibiotice sfidate de viruși.
Știți cum se numește țara aceasta?…
