Examenul de maturitate sau Bacalaureatul, cum mai este cunoscut, devine în fiecare an un subiect de presă, avidă după statistici, comparaţii, analize, clasamente. „Maturitatea” este însă şi o problemă majoră pentru părinţi, elevi şi profesori, fiecare cu grijile lui, cu planuri şi speranţe.

În ultimii ani, clasamentele întocmite de instituţia care guvernează acest examen au suferit modificări dramatice, cu reale consecinţe în planul imaginii, al nivelului de adresabilitate al elevilor pentru un colegiu sau altul. Sesiunea din vară a înregistrat câteva rezultate notabile, însă, la total, o obiectivă analiză arată că nivelul de pregătire al multor elevi înscrişi a fost mediocră, predominând notele, mediile de 5-6 şi 7, iar aproape 1.000 nu au promovat examenul sau au trecut doar o probă sau două.

Cine este curios poate parcurge lista cu rezultatele, însă până acum nu am auzit de o serioasă analiză la nivelul Inspectoratului Şcolar. Poate se aşteaptă şi rezultatele din sesiunea din august, care a început deja cu primele probe. S-au înscris 700 de candidaţi, proveniţi din corigenţi şi respinşi în prima sesiune, alții, vreo 360, sunt din seriile anterioare, însă, din motive care nu ne stau la îndemână, cu toate că s-au înscris (de dragul părinţilor, de dragul opiniei de pe scara blocului sau a cartierului), 150 nu au mai ajuns în sălile de examene. Nu-i cam mult? Nu-i păcat de sacrificiile părinţilor, de truda profesorilor, de cheltuiala statului?

Poate n-ar fi fost rău ca aceştia sau mulţi alţii, care abia au scos un cinci, să fi beneficiat de o mai bună consiliere acum patru ani. Însă aşa-i sistemul, toţi trebuie să termine un liceu, dă bine la nivelul UE. Mare dreptate avea Ion Creangă! Ţara asta nu ne vrea proşti, ci, mă gândesc, ar trebui să ne vadă pe fiecare la locul lui.