Recepția lucrărilor de reabilitare a clădirii fostei Școli de Băieți și transformarea acesteia în Muzeu de Patrimoniu a avut loc marți, 4 februarie 2026, marcând finalizarea unei etape importante a proiectului cultural derulat în municipiul Moinești.
Clădirea este complet finalizată din punct de vedere al lucrărilor de construcții, urmând ca proiectul să intre într-o nouă fază, care include montarea mobilierului, a vitrinelor expoziționale și aducerea exponatelor ce vor contura viitorul parcurs muzeal. Noul Muzeu de Patrimoniu este gândit ca un spațiu dedicat istoriei, memoriei și identității locale.
Investiția, în valoare de aproximativ 2 milioane de euro, a fost realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Bacău și reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte culturale recente ale municipiului.
Primarul municipiului Moinești, Valentin Vieru, a subliniat importanța acestui moment pentru comunitate.
„Finalizarea acestei clădiri și recepția lucrărilor marchează un moment deosebit pentru comunitatea noastră. Muzeul de Patrimoniu reprezintă o investiție în identitatea Moineștiului, în respectul pentru trecut și în educația generațiilor viitoare”, a declarat edilul.
Autoritățile locale estimează că Muzeul de Patrimoniu va deveni un punct de referință cultural și turistic pentru municipiu, contribuind la valorificarea patrimoniului și la consolidarea vieții culturale locale.

















