luni, 22 decembrie 2025

O panarama mondiala inedita

Pe soseaua care desparte targul Buhusi de Blagesti cresc pericolele precum ciupercile de roua. Au inceput sa creasca gropile din asfalt, cu toate ca niste carpeli mioritice au fost efectuate in urma cu vreo luna. E drept ca drumarii n-au peticit si gropile cele mari, ca nu cumva sa le piara samanta. Acum a aparut un nou pericol. Va prezentam aceasta panarama fara egal pe meridianele lumii, la acest gen de comedie. Peste acest drum sunt aruncate, in zona albiei raului Bistrita, trei poduri. Primul – construit peste un firicel nabadaios de apa – are vreo douazeci de metri lungime, al doilea, de vreo patruzeci de metri, este podul de peste canalul Bistrita si are vreo patruzeci de metri, in vreme ce ultimul, de peste 150 de metri, este construit peste vechea albie a Bistritei. Toate au un numitor comun: de mai mult timp, vandalii au furat o mare parte din grilajul/balustradele de protectie. Pe primul pod, grilajul ramas nu mai are sase metri lungime. Pe podul cel mai lung, la ambele capete ale podului, dar si pe la mijloc, vandalii si-au facut treaba cum se cuvine. Am lasat la urma podul de peste canal, pentru ca aici panama este fara egal. O foarte mare parte a balustradelor/grilajelor a fost furata. O alta parte, taiata la un capat, este pregatita pentru „recoltare”. Povestea vandalizarii a inceput, de mai mult timp, dar nimeni nu misca un deget. Totusi, ca sa fim drepti, cineva a dat semne de viata si a agatat, in loc de balustrada, doua fire de sarma ghimpata! Este, fara indoiala, vorba despre o fiinta inspaimantata de ce s-ar putea intampla daca un autoturism sau un om ar putea ajunge, din pacate, intr-o situatie limita, langa marginea podului. Jos e haul sub care asteapta canalul foarte adanc. Este interesant de urmarit spectacolul rutier de pe cele trei poduri. Conducatorii auto care cunosc zona circula pe aici cu o viteza de melc ramolit, cu mare spaima. Podurile, ca si soseaua amintita, nu sunt gestionate de comunitatile locale, ci de cele judetene si nationale. Facand haz de necaz de aceasta premiera mondiala cu sarma ghimpata in loc de balustrada, buhusenii se amuza si propun ca pe fiecare pod sa fie prezente non-stop echipe de scafandri. Ar fi mai pitoresc, mai altfel. Pana intr-o zi, cand o eventuala drama va ne va schima perceptia despre aceasta nesimtita lipsa de respect si grija fata de oameni.

Ion Fercu


spot_img