Numele meu este Ciprian Patrascan, fost student al Universitatii „Vasile Alecsandri” din Bacau. Timp de patru ani, între 2007 si 2010, am studiat la Facultatea de Stiinte, specializarea Informatica.
În aceasta perioada am învatat multe lucruri care aveau sa ma ajute mai târziu în dezvoltarea mea pe plan profesional. Dupa finalizarea facultatii am urmat cursurile de masterat, specializarea MMSIFB (Modele Matematice si Sisteme Informatice pentru Domeniul Financiar-Bancar), la finalizarea caruia am întocmit o lucrare de disertatie. Tema lucrarii a constat în triplarea unei investii pe timp de trei ani în domeniul serviciilor artistice, lucru care avea sa ia amploare, în cazul meu, dupa finalizarea studiilor.
Din punct de vedere profesional, viitorul meu a prins contur înca din timpul facultatii, când am început un proiect îndraznet în domeniul organizarii de evenimente. Încet, încet, proiectul a început sa se dezvolte, iar dj-ul de evenimente Dj Cip s-a transformat într-o agentie DJ Cip Events.
Datorita fluxului de clienti crescând, am cooptat în echipa mai multi prieteni din domeniu, astfel încât programul artistic sa fie unic si diversificat.
Primul care a intrat în echipa mea a fost Stefan Borza, Dj Stefan, care acum este student al Universitatii „Vasile Alecsandri”. Apoi au venit alaturi de noi Alexandra Preser si Miruna Rotaru, interpretele noastre de muzica populara si instrumentala la nai. Ni s-a alaturat ulterior si solista de muzica usoara Larisa Sandulache.
Stefan Borza, fost moderator radio la „Radio Adolescenta”, actualmente dj/mc, se refera la DJ Cip Events în urmatoarele fraze: “Bucuros si mândru de ceea ce am realizat, fac parte din echipa DJ Cip Events, unde, alaturi de colegi muncitori si perseverenti, pregatim zilnic programe muzicale, oferte de piata astfel încât clientii nostri sa fie multumiti de serviciile pe care le prestam, desigur la un nivel înalt.”
Alexandra Preser este eleva la Colegiul National de Arta „George Apostu”, în clasa a XI-a de muzica, specializare nai. „Înca de când aveam vârsta de sase ani, parintii mei au vazut ca sunt talentata, ca am voce si m-au dus la un profesor sa studiez muzica populara în particular. Am participat la foarte multe concursuri. Am acasa foarte multe diplome. De micuta am început sa merg pe acest drum. În clasele a IX-a si a X-a am participat la Olimpiada de Muzica, am trecut de toate preselectiile si am ajuns la etapa nationala. Sper ca si anul acesta sa ajung la etapa pe tara. Sunt sigura ca proiectul nostru este unul de viitor. Dupa parerea mea, am crescut foarte mult din punct de vedere muzical de când am intrat în acest proiect, iar financiar pot spune ca e foarte bine sa ai banutii tai de tânar. Sper sa intru la Conservator, specializarea nai, si sper ca vom mai fi în aceeasi echipa si când voi fi studenta.”
Miruna Rotaru este eleva în clasa a X-a la Colegiul National de Arta „George Apostu” din Bacau. „Studiez naiul de sase ani si muzica populara vocala de 10 ani. Am participat la foarte multe concursuri, la care m-am clasat întotdeauna pe primele locuri, atât la sectiunea nai, cât si la sectiunea de intepretare vocala. Cel mai important premiu la nai a fost cel obtinut la Olimpiada de Interpretare Instrumentala, etapa zonala, din Botosani, unde am luat premiul I. Am luat premiul întâi si la voce, la Concursul National de Interpretare de la Târgu Neamt. Ma simt foarte bine în aceasta echipa, deoarece sunt apreciata si întâlnesc persoane cu care pot împartasi impresii si pareri din domeniul muzicii populare. Sigur proiectul nostru va avea un viitor foarte bun, în care toti vom progresa si ne vom dezvolta din punct de vedere artistic si, odata cu cresterea experientei, vor fi progrese si pe partea financiara.”
DJ Cip Events este un proiect cu un concept nou de dj si soliste pregatit special pentru a întretine atmosfera la evenimente private. De asemenea, are ca scop crearea de evenimente la un nivel cât mai înalt din punct de vedere calitativ, unice prin diversitatea momentelor, cu segmente de dans interactive, folosind elemente de recuzita (palarii, costumatii etc.), surprize pentru invitati si, mai ales, crearea de amintiri placute, care sa ramâna vii în memoria clientilor.
Totul s-a nascut din dragostea de a-i face fericiti pe oameni si de a crea evenimente unice în viata fiecarui client. Suntem o echipa de party entertainer autorizati UPFR, care pune pe primul loc calitatea si profesionalismul. Mai multe pe site-ul www.djcip.ro.
Ciprian Patrascan,
absolvent Informatica,
masterand la Facultatea de Stiinte,
Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau














