duminică, 28 decembrie 2025

O caruta s-a izbit de un gard de beton. Cauza accidentului: viteza excesiva

La data de 04 august a.c., în jurul orei 19.00, în timp ce un bărbat de 64 de ani, din comuna Faraoani, conducea o caruta pe DC 167, din localitate, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, a pierdut controlul atelajului şi a intrat în coliziune cu gardul din beton al unui imobil.

În urma impactului, căruţaşul s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă, suferind mai multe leziuni.

Acesta a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău unde a rămas sub observaţie medicală. De asemenea i-au fost recoltate mostre bilogice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.



În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.



spot_img