Retraiesc în liniste acele momente… Revad parca acea fereastra închisa… În acele zile televiziunile din toata lumea au organizat sute de dezbateri în memoria sa. Astfel, am putut revedea, fara sa obosim nicio clipa, filmele pontificatului sau. L-am revazut îmbratisând copii de orice rasa si conditie sociala. Strângându-i la piept, voia sa le daruiasca afectiunea profunda care i-a lipsit de când a ramas orfan de mama, la numai 9 ani. L-am revazut în papamobil, binecuvântând crestini europeni, africani, americani… L-am admirat rugându-se în genunchi la Lourdes, Fatima, la Sfântul Mormânt sau într-o parohie oarecare, apoi, mergând încet, singur, sprijinindu-se în baston, într-o padure din Valle d’Aosta…
Pentru noi, românii, vizita în România în perioada 7-9 mai 1999 va ramâne intiparita pentru totdeauna în inimile noastre.
„Românie, pe care traditia o numeste cu frumosul titlu de Gradina Maicii Domnului, vin la tine în numele lui Cristos, Fiul lui Dumnezeu si al preasfintei Fecioare Maria. În pragul unui nou mileniu, întemeiaza-ti viitorul mai departe pe stânca tare a evangheliei.”
Papa Ioan Paul al II-lea
Ce ecou mai au în sufletul nostru dorinta si visul Sfântului Parinte Ioan Paul al II-lea pentru noi si poporul român: ca toti sa fie una?! Ce ne mai aducem aminte de atunci?
Ar fi vrut sa sarute tarâna mormintelor martirilor credintei, "însa nu a fost posibil". A facut-o simbolic, sarutând lespedea de piatra si crucea mormântului cardinalului Hossu. Ar fi vrut sa-i îmbratiseze pe toti aceia care au avut ca însotitor pe o buna parte din calea vietii suferinta pentru Cristos. Nici acest lucru "nu a fost posibil", însa el a facut-o totusi, atunci când a îmbratisat un episcop asezat pe tronul sau de suferinta si slava, cardinalul Todea. Ar fi vrut sa mearga în inima Ardealului, la "mica Roma", la acea cetate de lumina, credinta si speranta care a fost si este Blajul; iarasi "nu a fost posibil". A venit Ardealul la el. Nu doar Ardealul, ci si Moldova, Bucovina, Maramuresul, Crisana, Banatul, Dobrogea. România întreaga a venit la el. Ar fi vrut sa ne îmbratiseze pe toti, sa ne mângâie si sa ne întareasca în credinta, iar aceast lucru a fost posibil, caci cu totii i-am simtit mângâierea si ne-au îmbarbatat cuvintele sale.
Oare putem uita? Cu siguranta ca nu!
Astazi suntem cu câtiva ani mai putin tineri, altii nu mai sunt deloc printre noi, dupa cum nici el, Parintele, nu mai este. Visul si cuvintele sale, pline de har si de adevar, da.Toti l-am iubit pe papa Wojtyla. Cuvintele acum nu-si mai au rostul, decât ca un eventual punct de plecare al unui necesar examen de constiinta facut la împlinirea a cinci ani de când Parintele “a plecat in casa Tatalui”:
Nu te vom uita niciodata, Parinte!
(Prelucrare de pe www.ercis.ro)
Parohia „Sf. Francisc” Bacau
