Din Pakistan ne sosește vestea cum că ambasadorul nostru de acolo s-a rugat de un ministru de-al lor că, până în 2020, să trimită jumătate de milion de muncitori, România urmărind să importe în următorii ani cam un milion de oameni drept forță de muncă.
Știm că problema este delicată în România deoarece, dezamăgiți de lefurile prea mici primite în țară, milioane de români au ales să plece la muncă în vestul Europei. Pentru orice om sănătos la cap, soluția cea mai bună este, evident, creșterea salariilor în țară pentru a păstra și, eventual, a readuce forța de muncă.
Dar, nu! S-au gândit unii că e mai rentabil să aducă muncitori străini care să lucreze pe te miri ce pentru că ei, marii investitori, să facă profitul gros, fără să se gândească la consecințe. Iar unii politicieni au fost de acord.
Dar, întreb și eu, cine l-a mandatat pe ambasadorul nostru din Pakistan să facă o asemenea ofertă? Ce lider politic i-a dat mâna liberă și pe baza a ce? Când s-a discutat această problemă la noi, cu cine s-au consultat când au decis asta?
Nu vreau să cred în teoriile conspirației, am respins până acum ideile cum că ar exista un plan de islamizare a Europei sau o agendă ascunsă a Germaniei pe tema asta, dar văd că încep să apară prea multe coincidențe.
Parcă nu ar fi fost destule șocurile suferite de țările vestice sau, mai recent, de cele nordice, trebuie și noi să fim parte a acestui experiment. În primul rând problema este că piața muncii va fi dată peste cap. O ofertă așa de mare de forță de muncă relativ ieftină va da salariile înapoi. Spre bucuria capitaliștilor, desigur.
Fără să se gândească măcar la faptul că creșterea economică a țării se bazează pe consumul stimulat de creșterea salariilor. Aici este una dintre probleme, pentru că o scădere masivă a cheltuielilor populației va crea mari dificultăți întregii economii. Pe urmă vine și problema culturală. A diferenței de culturi, în special.
Pakistanul este una dintre țările musulmane în care, de exemplu, în anumite zone este la putere Sharia.
Ca să nu mai aducem în discuție și alte probleme. Că dacă săpăm puțin și ne uităm ce s-a întâmplat prin nordul Europei, o să ne facem o părere.
A treia mare problemă va fi reacția societății românești; deocamdată toleranță dar care reacționează aprig când este călcată pe coadă.
Deocamdată să ne oprim aici, dar nu înainte de a mai întreba o dată: cine l-a mandatat pe ambasadorul nostru să facă o asemenea ofertă?
