Putin garbovit, sprijinit intr-un toiag, cu ochi albastri, par lung si barba alba, Toader Buga seamana cu mosul bland, bun si iubitor de copii, care, impreuna cu Rudof, umbla din casa in casa sa imparta cadouri in fiecare noapte de Craciun. Sau cu un sfant coborat de pe zidul cine stie carei manastiri pentru a-si construi cihilia in Tociloasa -Ungureni. Toata lumea il cunoaste, insa, ca Mos Tapu.
Am plecat spre Tociloasa – Ungureni in dimineata unei zile de sambata. Pe Mos Tapu l-am gasit pe ulita. Statea pe o banca si sporovaia cu un vecin. L-au „tradat” pletele sI barba alba, asa ca ne-am oprit la fix. Cand a aflat cine suntem si ce vrem s-a ridicat iute de pe cele doua scanduri ale bancii, si-a salutat scurt amicul si, cu o sprinteneala care nu-i trada catusi de putin cei 90 de ani batuti pe muchie, ne-a invitat in casa. Nu mai inalta de un metru si jumatate, chiliuta ne-a obligat sa ne aplecam, in timp ce clanta antica ne-a dus repede cu gandul catre vechile chilii ale pustinicilor de la Sihla sau Sihastria. „Tabloul” din fata noastra ne-a dovedit ca imaginatia nu a fost foarte departe de adevar: pe pretele din coltul stanga al camerei, o polita adapostea ca teva stive de carti despre cele sfinte, in timp ce alte cateva icoane erau la loc de cinste. „In fiecare dimineata, pe la ora 2.00 sau 3.00, ma trezesc si-mi fac datoria. Pana pe la ora 6.00 stau cu cartile, dupa care ma intorc in chiler si ma culc la loc”, spune batranul, banuind, parca, interesul nostru pentru coltul camerei. In rest, odaia cu icoane ramane ferecata. De altfel, ultima data cand picior de strain a intrat acolo a fost atunci cand a murit Emilia, babuta lui langa care a trait 58 de ani. Adica acum trei ani. Iubitor de Dumnezeu, Mos Tapu a vizitat toate manastirile din Moldova, dar a vrut sa se retraga la cea de la Parincea. Staretul de aici l-a sfatuit, insa, ca, la varsta lui, e mai bine sa-si faca propria chilie acasa. Mos Tapu l-a ascultat si, acum, traieste doar pentru Cel de Sus. Totul dupa o viata de poveste.
Amintiri de razboi
Nascut pe 18 noiembrie 1918, Toader Buga si-a aniversat implinirea a 23 de ani in drum spre Cotul Donului. In urma cu doi ani fusese incorporat la prima diviziei blindata din Romania, care functiona la Turda, si acum placa pe front. „Rusii ne-au luat ca din oala. Pana a doua zi dimineata au fost sase atacuri rusesti. Rezultatul: sase divizii romanesti au ramas in Rusia. Dupa numai doua zile am fost ranit la spate si am stat in spital pana in ajunul Craciunului, cand am fost transferat la Bucuresti”, povesteste Mos Tapu. Acesta a revenit in Rusia in 1942, dar peste cateva luni a fost ranit din nou. De data asta la mana dreapta. O rana care a insemnat, practic, sfarsitul razboiului pentru Toader Buga. A mai stat cateva luni in spitalul din Ramnicu Sarat, acolo unde l-a prins si ziua de 23 august 1944. Dupa cinci ani de armata, dintre care doi petrecuti pe front, Mos Tapu a ramas cu o mana beteaga, un sac de amintiri si doua decoratii: Cruciada impotriva comunismului si Barbatie si credinta.
Porecla de la brigadierul CAP-ului
In 1947 o reintanleste pe Emilia, o fatuca de 25 de ani, pe care o stia mai demult si o convinge sa se marite cu el. Impreuna au trecut peste foamete, dar si peste prigoana colectivizarii. „Eram in 1959 si, intr-o zi, comunistii au venit si ne-au luat totul. Aveam trei hectare de pamant. Numai eu stiu cat am plans atunci”, si-a amintit mos Tapu. Tot atunci a capatat si porecla transformata, in timp, in nume. „In sat eram trei cu numele de Toader Buga. Ca sa ne deosebeasca, brigadierul de la CAP ne-a botezat Bulumac, Bitilicu si Tapu. De atunci, asa-mi spune lumea”, a explicat batranul cu fata de sfant, care, in noiembrie, implineste 90 de ani. Secretul se numeste cumpatare. aVarsta este un dar de la Dumnezeu, pentru ca sa avem o pocainta mai mare. Am trait, am mancat si am baut ca orice om, dar cu masura”, spune mos Tapu. L-am crezut pe cuvant.Scris de Eduard Cucu
