Oras de 10 ori mai mic decât Bacaul (13.000 locuitori, conform datelor provizorii ale recensamântului), Buhusiul dispune de un buget de deszapeziri aproape identic cu cel al municipiului condus de Romeo Stavarache. Oficialii Primariei Buhusi sustin ca s-au pregatit din timp pentru venirea iernii si ca in oras actioneaza in permanenta mai multe utilaje de deszapezire. Ionel Turcea (PSD), primarul orasului, a declarat ca in Buhusi nu exista niciun drum impracticabil.
Daca in municipiul Bacau autoritatile si-au batut joc de deszapezire si, odata cu asta, de contribuabili, nu acelasi lucru se poate spune despre alte orase din judet. Buhusi, un oras de 10 ori mai mic decât Bacaul din punctul de vedere al populatiei, Primaria a pregatit pentru iarna 2011-2012 un buget de despezire in suma de 345.000 lei (peste 100.000 de dolari). Suma reprezinta mai bine de 60 la suta din bugetul pentru deszapeziri pus la bataie de edilii Bacaului. Acestia au pregatit, inca din noiembrie 2011, un buget ridicol pentru deszapeziri, putin peste 500.000 de lei, in conditiile in care Bacaul – de pilda – are peste 130.000 de locuitori, fata de cei doar 13.000 ai orasului Buhusi. Delasarea edililor bacauani nu se opreste insa aici.
Caiete de sarcini facute pe genunchi
Spre deosebire de Primaria Bacau, edilii buhuseni au realizat caiete de sarcini cu prevederi explicite, astfel incât tragerea la raspundere a drumarilor sa se faca mult mai usor in cazul in care acestia nu-si fac treaba. Caietul de sarcini elaborat de Primaria Buhusi prevede tipul de utilaj de deszapezire pentru fiecare strada, cantitatea de antiderapant ce urmeaza a fi imprastiata, precum si limitele orare de desfasurare a deszapezirii.
Ionel Turcea (PSD), primarul Buhusiului, a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca orasul nu are drumuri impracticabile si ca in intervalul orar 3.00-20.00 arterele sunt deszapezite, in permanenta, de minim 5 utilaje. Edilul a adaugat ca pentru reusita deszapezirii a apelat la toti drumarii buhuseni, astfel incât Primaria sa nu fie depasita de evenimente, pe fondul masivelor caderi de zapada.
"Avem permanenta si la fiecare deszapezire avem un angajat de la Primarie care face receptia. Eu spun ca suntem organizati binisor, nu spun ca suntem perfecti, mai ales ca avem de-a face cu o iarna grea. In decursul zilei de mâine (n.r. – joi, 16 februarie) terminam tot. Avem 5 utilaje care deszapezesc in permanenta, in intervalul orar 3.00-20.00. Deszapezirea e facuta de Coretti Serv, dar am inchiriat si alte utilaje pentru ca zapada a fost prea mare. Am apelat la firmele din oras care detineau buldoexcavatoare, incarcatoare. I-am adunat pe toti si le-am cerut sa ne ajute", a declarat Turcea.
Contracte cât salariul mediu pe economie
In pofida tuturor atentionarilor meteo, care atestau ca pe finalul lui ianuarie iarna isi va intra in drepturi, edilii Bacaului s-au incapatinat sa "parieze" pe contractele incheiate in toamna lui 2011 (!), cu 3 societati – Rad Trans, Miralex, Fair Play. Facute pe genunchi, contractele prevedeau sume ridicole pentru deszapezirea celor 22 de loturi in care a fost impartit municipiul Bacau. In editia de ieri, cotidianul Desteptarea a dezvaluit culisele "deszapezirilor" din Bacau, dar si sumele extrem de mici pe care sefii municipalitatii le-au pregatit pentru decontarea serviciilor prestate de cei 3 drumari (n.r. – vezi articol: "Stavarache ii ia de prosti pe bacauani: Primar second-hand, deszapeziri low-cost"). Astfel, conform calculelor edililor bacauani, bugetul de deszapeziri pe Lotul 1 (zona centrala a Bacaului) a fost estimat la 1500 lei (15 milioane lei vechi – sub salariul mediu net pe economie). Bugetul este incalificabil, daca luam in calcul ca Lotul 1 numara 40-50 de strazi. Licitatia a fost adjudecata de Rad Trans, cu o oferta de 48,7 lei/ora. Potrivit anuntului postat pe siturile de achizitii publice, pentru indepartarea zapezii de pe cele 40-50 de strazi din Lotul 1, edilii au prevazut ca ar fi necesar un singur utilaj (un buldoexcavator !!!). Un calcul aritmetic arata ca in viziunea edililor bacauani, Rad Trans trebuia sa lucreze 30 de ore pentru a deszapezi cele 50 de strazi din Lotul 1, cu un singur buldoexcavator (!!!).
Cât vor costa, in realitate, deszapezirile?
Sub imperiul codului galben, nu a unei situatii de urgenta sau a unei stari de alerta, edilii Bacaului au apelat la firme care n-au participat la licitatia organizata in noiembrie 2011 de Primarie. Societati precum Rustrans sau SCUT participa la deszapeziri, oficialii municipalitatii recunoscând ca sumele cu care acestea vor fi platite sunt dintre cele mai piperate. "S-a facut o alta achizitie pe situatii de urgenta (…) Achizitia a si fost pusa in practica. In cadrul acestei achizitii au venit alte societati, suplimentar contractelor pe care le avem in derulare pe licitatia initiala. Se merge pe preturile maximale din contractele in derulare", a declarat Viorica Marcu, sefa Directiei Servicii Publice din Primaria Bacau. Cu alte cuvinte, municipalitatea urmeaza sa deconteze sume grase de bani catre drumarii contractati in cadrul "achizitiei pe situatii de urgenta". Daca ar fi gândit in temeiul principiului "Sunt prea sarac ca sa-mi cumpar lucruri ieftine", administratia Stavarache ar fi organizat inca de anul trecut o licitatie serioasa, astfel incât sosirea iernii sa nu ia prin suprindere municipalitatea.
Stavarache viseaza basculante verzi pe pereti
Total depasit de responsabilitatile presupuse de functia de "primar pe timp de iarna", Romeo Stavarache a convocat ieri la sediul Primariei un comandament de deszapezire. Potrivit afirmatiilor edilului, pe strazile municipiului vor actiona 57 de utilaje. Acestea vor indeparta zapada in zona strazilor Milcov, I.L Caragiale, Alexandru cel Bun etc. Din cele 57 de utilaje, 28 vor fi buldoexcavatoare, a promis edilul bacauan.
Luni seara, la o ora de maxima audienta, primarul Stavarache a intrat in direct prin telefon la postul România TV (RTV), declarând ca in municipiul Bacau, in doar 24 de ore, s-au degajat de pe strazi aproape 1000 de basculante de zapada.
"Am chemat toate firmele din oras care aveau utilaje specifice si in 3 ore am mobilizat tot orasul. Depinde foarte mult si de administratie. Eu practic in doua ore am reusit sa aduc 60 de utilaje si, in 24 de ore, am transportat o mie de basculante de 40 de tone de zapada", a declarat Stavarache pentru RTV.
Lucian Bogdanel














