20 aprilie 2024
ActualitateMobilizare pentru vaccinare

Mobilizare pentru vaccinare

* in judetul Bacau, rata de vaccinare este in jur de 85% * principalele cauze pentru nevaccinare sunt refuzul si neprezentarea la medic

Ministerul Sanatatii (MS) a cerut zilele trecute directiilor de sanatate publica din tara sa se mobilizeze in regim de urgenta pentru desfasurarea campaniilor de vaccinare împotriva rubeolei- oreionului-rujeolei (ROR), dupa ce, in judetele Bistrita si Cluj a aparut un focar de rujeola cu 79 de cazuri confirmate.

„Reamintim pe aceasta cale ca vaccinarea reprezinta cea mai eficienta metoda de prevenire a cazurilor de îmbolnavire si recomandam tuturor parintilor sa solicite medicilor de familie vaccinarea copiilor pentru a asigura pastrarea starii de sanatate a acestora”, se arata intr-un comunicat al MS. La nivelul judetului Bacau, acoperirea vaccinala pentru ROR este in jur de 85%, adica sub procentul pe care ministerul si l-a propus si anume de 95%.



Intr-un raport al Directiei de Sanatate Publica (DSP) realizat cu privire la imunizarea copiilor nascuti in iulie 2014, pentru sedinta Comisiei de Dialog Social de la Prefectura Bacau, de saptamâna trecuta, medicii se aratau ingrijorati de rata de vaccinare impotriva ROR. „Situatia este ingrijoratoare pentru vaccinarea ROR, aproximativ 15% dintre copiii de 18 luni nefiind imunizati, in conditiile in care in România evolueaza de la inceputul anului 2016 focare de rujeola”, se arata in documentul prezentat.

Ancheta de acoperire vaccinala a cuprins 295 de medici vaccinatori de la nivelul cabinetelor de medicina de familie din judet si a aratat o acoperire suboptimala pentru toate tipurile de vaccin, atât in mediul urban cât si in rural. Pentru nicio componenta nu s-a atins o acoperire vaccinala de 95%. Principalele cauze pentru nevaccinare corespunzatoare vârstei in mediul urban sunt reprezentate de refuzul parintilor/bunicilor si de diverse contraindicatii medicale temporare, iar in rural, refuzul este urmat de neprezentarea la medic. Pentru a se evita izbucnirea unor epidemii dar si aparitia unor boli eradicate prin imunizare, responsabilii din sanatate au pregatit un proiect de lege prin care vaccinare copiilor sa fie obligatorie.

„Rujeola, oreionul si rubeola sunt boli comune, deosebit de infectioase si care pot genera complicatii severe, inclusiv meningita, inflamarea creierului (encefalita) si surzenie. In sarcina pot crea complicatii care afecteaza fatul si se poate ajunge chiar si la avort spontan. Un copil prezinta un risc mai mare de a face rujeola, oreion sau rubeola, decât riscul aparitiei reactiei adverse postvaccinale”,
– dr. Marin Bustuc, director DSP Bacau

In anii trecuti rata de vaccinare a fost mai mare

Ancheta efectuata de DSP Bacau, in februarie 2016, la copiii nascuti in iulie 2014, arata ca in mediul urban acoperirea vaccinala ROR a fost de 85,22%, iar in mediul rural de 84,13%. Aceste scaderi se datoreaza si informatiilor aparute pe internet cu privire la presupuse reactii adverse ale acestui vaccin iar unii parinti au refuzat sa-si mai imunizeze copiii.
O situatie prezentata tot de DSP Bacau arata ca pentru copiii mai mari, procentul de vaccinare ROR este mult mai bun. Imunizarea impotriva rubeolei- oreionului-rujeolei se face cu doua doze, la 1 an si la 5 ani.

Pentru copiii nascuti in 2008
-acoperire vaccinala cu 1 doza in urban – 93,96%
-acoperire vaccinala cu 2 doze in urban – 40,68%

-acoperire vaccinala cu 1 doza in rural – 97,27%
-acoperire vaccinala cu 2 doze in rural – 63,15%

Pentru copiii nascuti in 2010
-acoperire vaccinala cu 1 doza in urban – 95,92%
-acoperire vaccinala cu 2 doze in urban – 50,98%

-acoperire vaccinala cu 1 doza in rural – 95,91%
-acoperire vaccinala cu 2 doze in rural – 60,98%

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri