La data de 14 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică Bacău, împreună cu specialiști ai Gărzii Forestiere Suceava – Biroul Bacău au acţionat pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale din domeniul silvic.
În acest sens au fost efectuate verificări la o exploatare forestieră administrată de un Ocol Silvic din județ, precum şi la trei depozite de material lemnos aparţinând aceluiaşi ocol.
În urma verificărilor efectuate au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, conform Legii 171/2010R, în valoare totală de 30.000 lei.
Totodată, au fost ridicați, faptic, în vederea confiscării 14 m.c. material lemnos și
278 m.c, valoric.
Valoarea totală a materialului lemnos confiscat este de aproximativ 48.000 de lei.