În umbra negurii timpului, istoria Schitului Tisa, fondat de Nicolai Lorașcu pe moșia Silvestri, rămâne insuficient elucidată și învăluită în mister. Cu toate acestea, cu ajutorul documentelor istorice descoperite, începem să dezvăluim această poveste trecută cu mult timp în urmă.
Prima mențiune documentată a acestui loc sfânt datează din 13 aprilie 1729, când un răzeș generos a dăruit o parte din satul Mărmureni-Vaslui Schitului Tisa. Într-un act din 18 octombrie 1742, se specifică că, în 1735, egumenul schitului era Tofan și că primise cu metanie pe Ioanichie, care devenise călugăr cu șapte ani în urmă și provenea din satul Odobești-ținutul Roman, sub numele de Ioanichie Castravăț.
Schitul și biserica sa, alături de trei case, au fost înregistrate pe o hartă din 1789. În 1809, numărul călugărilor din schit ajunsese la șapte, iar în 1846 crescuse la douăzeci și cinci. Cu toate acestea, schitul a devenit treptat subordonat Mănăstirii Doljești din ținutul Roman, datorită donației lui Nicolae Kogălniceanu.
Cu trecerea anilor, Schitul Tisa a cunoscut numeroase transformări, iar în 1864, odată cu secularizarea averilor mănăstirești impusă de lege, și-a închis porțile și a fost desființat. Toate bunurile schitului, inclusiv obiectele de cult și cărțile religioase, au fost transferate la biserica din lemn din satul Tisa Silvestri.
Cu toate acestea, în ciuda trecerii vremii, urme ale vechiului schit au persistat. În 1895, se menționa că încă se mai vedeau urme ale unei bisericuțe și ale unor chilii la Tisa.
Astăzi, pe locul unde odinioară se înălța biserica schitului, se ridică o troiță, amintind de istoria și spiritualitatea locului. Mai mult, în apropiere, Mănăstirea „Buna Vestire” Tisa Silvestri a fost reconstruită și reactivată după anii ’90. Această mănăstire, așezată într-o zonă pitorească de dealuri și văi, continuă să aducă lumina credinței în această comunitate, învăluită în frumusețea naturală și liniștea pe care o oferă.
Această mănăstire, cu o incintă de 4 hectare, a fost posibilă datorită donațiilor generoase ale locuitorilor din comuna Odobești, înfiorând sufletele credincioșilor și reprezentând o fărâmă prețioasă din istoria religioasă și culturală a acestei regiuni.
