Nu văd nicio diferență între ce a fost și ce este în prezent. Oricât de mult mi-aș fi dorit ca lucrurile să se schimbe și oricâte beculețe colorate pe firmament au strălucit, în încercarea de a se ascunde realitatea. Dorința de schimbare a fost singurul motiv care ne-a mai atras (pe unii dintre noi) la urnele de vot. Doar că roata care s-a învârtit, în toți acești ani, ca un perpetuum mobile, n-a făcut decât să confirme celebra vorbă „vin ai noștri, pleacă ai noștri”. Nu o dată, i-am auzit pe unii dintre compatrioți spunând că s-au săturat și ar pleca oricând din țară, pentru că nimic nu pare să funcționeze cum trebuie, mai ales la vârf, dar și în restul ramificației care se întinde aproape de bază.
Și asta, în primul rând, pentru că infractorii din politică au dat tunuri, tunulețe, „tunișoare” pe bandă rulantă, fără ca vreunul să dea socoteală cuiva. Cei mai mulți au ieșit curați din povești de milioane de euro scurse de pe la ministere, alții (mult mai mici) au respirat nițel aerul „beciului domnesc”, în niciun caz peștii cei grași, rechinii adevărați care s-au îndestulat din banii publici cât să-și asigure confortul financiar pentru… generații. De altfel, cam asta au făcut toți care au ajuns să ne reprezinte (cică) interesele, cocoțându-se în funcții publice foarte bine plătite.
Și-au asigurat prezentul și … mai ales viitorul. Chiar și la dimeniuni relativ mai mici, cum ar fi, de exemplu, fostul șef de la şef la Informaţii Secrete şi Spălarea Banilor, înalt demnitar al statului, profesor universitar ajuns la un salariu baban, fără ca măcar să fi absolvit liceul. Sau individul de la Transelectrica, un electrician sadea care se pretindea inginer, ocupând o funcție de top. Despre nefericita chelneriță care aproape se angajase ca inginer la „Apele Române”, nu mai vorbește nimeni. Cine știe pe unde a reușit să se aciueze, sprijinită de proptelele de partid?! Or, cazurile astea mie îmi amintesc de cum ajungeau generali plugarii sau fochiștii, pe vremea cizmarului de tristă amintire. Sunt sigur că exemple, mii și mii, sunt peste tot, în țară, mai mici sau mai mari, chiar și la primăria din urbea noastră am vazut câteva, posibil și în multe alte posturi la fel de bine plătite, de prin județ. Cine să-i caute?
Chiar și așa! Păi, cine? Când vajnicii apărători ai țării n-au fost în stare să oprească un irlandez, mort de beat și mustind a droguri, să intre în, poate, singura clădire faimoasă din țară, sub aspectul dimensiunii. Nu că am fi singurii din lume care s-au făcut de râs. Să ne amintim ce-au făcut mai anu’, susținătorii lui Trump. La ce să mă aștept? La nimic bun. Cert e că, după toate aceste povești tragi-comice, noi rămânem, vorba poetului, „tot ca proștii”, într-o bună țară, dar cu rea croială. Ceea ce te face să închei, tot ca talentatul stihar: Mama lor, la toți!
