Care pe care printre blocuri
Locatarii mai multor blocuri de pe strada Mioritei se plâng de lipsa parcarilor. Gasirea unui loc pentru masina este aproape un chin in fiecare seara, când proprietarii se intorc de la serviciu. Cea mai aglomerata zona este cea dintre blocurile 88, 90 si 92.
Gasirea unui loc de parcare este o provocare cotidiana pentru locatarii mai multor blocuri de pe strada Mioritei. Zona in care se afla blocurile cu numerele 88, 90 si 92 nu mai face fata cerintelor. Ultimele doua sunt imobile cu locuinte sociale ale primariei si au fost construite mai recent. Numarul de masini a crescut mult in ultimii ani, astfel incât parcarile au devenit neincapatoare. Proprietarii sunt nevoiti sa-si lase masinile pe alte strazi sau chiar in parcarea unui supermarket din apropiere. “Uneori ajung acasa si ma invârt minute bune prin zona pâna gasesc un loc in care sa las masina,ne-a declarat Vasile Marcu. De multe ori o las pe strada Garii, dincolo de Vama. Nu mi se pare o situatie normala, dar nu am facut nicio reclamatie, fiindca stau cu chirie intr-un apartament si oricum am de gând sa ma mut. Sper sa fie o zona mai libera din punctul acesta de vedere.” Alti locatari exasperati de lupta pentru un loc de parcare au sesizat problema la Primaria Bacau, dar nu au primit nici raspuns, nici vreun semnal ca ar exista preocupare pentru rezolvarea situatiei. Unii dintre proprietarii de masini au transformat cu de la sine putere portiuni din spatiul verde in parcari improvizate, spre nemultumirea vecinilor lor. Altii blocheaza seara de seara aleile, facând imposibila circulatia.
Doina Mincu
Aveti unde sa parcati masina in zona in care locuiti?
Larisa Dediu
“Nu sunt multumita de spatiul rezervat parcarilor. Nu gasesti loc seara daca te intorci mai târziu acasa. Trebuie sa lasi masina pe alte strazi. Asta este problema in zona noastra.”
Elena Barbieru:
“Sotul meu parcheaza masina. De multe ori nu gaseste loc in apropierea blocului. Merge pe alte strazi, pe unde gaseste un spatiu liber. Uneori a fost nevoit sa o lase si in curte la supermarket.”
Sorin Stan:
“Sunt foarte multe masini in zona, de când s-au construit blocurile acestea turn. Ne-au fost ocupate locurile de parcare, asa ca seara este greu sa ne descurcam. Mai lasam masinile pe unde locuiesc parintii nostri, pe la alte blocuri, sa le supravegheze. Ne chinuim, dar cui sa ne plângem?”















