25 aprilie 2024
ActualitateLiberalii vor o lege pentru protejarea clădirilor de patrimoniu

Liberalii vor o lege pentru protejarea clădirilor de patrimoniu

Deputații PNL Bacău Ionel Palăr și Tudorița Lungu, alături de senatorul Daniel Fenechiu, au organizat vineri o conferință de presă pe a cărei ordine de zi s-au aflat probleme de ordin local și central. Printre temele conferinței s-a aflat și intenția deputatului liberal Ionel Palăr de a iniția un proiect de lege care să îi sprijine pe proprietarii clădirilor de patrimoniu în vederea restaurării sau întreținerii imobilelor cu regim special. Liberalii spun că această inițiativă vine după isprava pe care a făcut-o PSD Iași de a interveni în sediul pe care îl dețin, fără a avea autorizație de la Ministerul Culturii. Parlamentarii PNL vor să găsească soluția potrivită pentru ca proprietarii imobilelor să poată păstra și întreține clădirile. „În calitate de președinte al Comisiei UNESCO am avut o întâlnire cu Ordinul Arhitecților din România, unde am discutat despre această situație. Nu suntem de acord ca din actuala lege să fie scoasă sintagma cei care produc modificări clădirilor de patrimoniu vor răspunde penal. Practic, ne dăm seama că se dorește ca samsarii imobiliari vor să deturneze aceste clădiri de la scopul lor”, declară Ionel Palăr, deputat PNL. Acesta spune că fondul problemei este legat de faptul că proprietarii clădirilor de patrimoniu nu beneficiază de niciun fel de facilitate pentru a păstra și a renova aceste imobile. „Săptămâna viitoare voi avea un răspuns clar al specialiștilor pe acest domeniu. Voi iniția un demers către Ministerul Dezvoltării și Ministerul Culturii pentru avizarea acestor lucrări. Specialiștii sunt subdimensionați și din această cauză lucrurile stagnează”, a completat deputatul liberal.

Reclamații la partid

În cadrul întâlnirii găzduite de Partidul Național Liberal, filiala Bacău, parlamentarii au pus în discuție și nemulțumirile băcăuanilor legate de administrarea orașului. Deputatul Tudorița Lungu a declarat că a discutat la sediul partidului cu băcăuani veniți din cartierele mărginașe ale orașului care au reclamat lipsa acută a parcărilor, mizeria dintre blocuri și faptul că multe zone nu sunt igienizate. Și problema Insulei de Agrement a fost reluată, iar Tudorița Lungu a reamintit faptul că în luna ianuarie a acestui an, primarul Cosmin Necula declara că 90% din lucrări sunt finalizate și că există toate celelalte avize pentru finalizarea lucrărilor.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri