2 mai 2024
Prima PaginăLa multi ani, doamna Roxana Mironescu !

La multi ani, doamna Roxana Mironescu !

Este profesor la Universitatea “Vasile Alecsandri”, Facultatea de Stiinte economice, catedra Management – Marketing. Doi ani a fost si viceprimar al Bacaului. Este implicata in mai multe proiecte, a scris multe carti de specialitate in mediul academic, a fost si cadru didactic in invatamântul liceal, a lucrat si ca traducator, si ca economist in mediul privat si de stat, in anii comunismului si imediat dupa, este membru fondator al unei asociatii de caritate, dar si consultant pe formare profesionala. Un om integru, sincer, un bun comunicator, deschis, care isi doreste doar sa-i ajute pe cei din jur, in special pe tineri.

Este doar o scurta caracterizare a conf.univ.dr. Roxana Mironescu. Multi o cunosc de pe vremea când ii erau elevi, altii din anii lor de studentie, altii de când a intrat in politica si, mai ales, in administratia locala, dar cei mai multi pentru ca au avut sansa de a lucra cu ea. Intr-o discutie de o ora am dat impreuna timpul inapoi si asa am (re)intâlnit un om care poate fi pentru oricine un exemplu de viata, un model, un prieten bun. Am aflat ca s-a nascut si a copilarit in Onesti, ca a absolvit Academia de Studii Economice Bucuresti (1981) – Facultatea de Comert, specializarea turism si alimentatie publica (prima promotie pe aceasta specializare) si, imediat dupa ce a luat licenta, s-a angajat, prin repartitie – asa cum era atunci, ca economist la o intreprindere de stat din Bacau, pe alimentatie publica si comert. “Acolo mi-am facut stagiatura. Am stat pâna in 1985, dar am invatat multe. A fost primul meu loc de munca”, ne-a spus. A ales apoi sa intre in invatamânt, la Liceul Economic Bacau, “desi nu mi-am dorit in mod special sa fiu profesor, insa traseul profesional care a urmat mi-a placut foarte mult, asa ca acum, dupa ani, nu regret decizia luata atunci”. A fost astfel dascal, pentru sute de elevi care se pregateau in domeniul economic, timp de 7 ani. Imediat dupa Revolutie a incercat si mediul privat, unde a lucrat 2 ani ca traducator si economist, cu responsabilitati in domeniul comercial.

Isi iubeste discipolii



A revenit insa la activitatea de profesor, dar de data aceasta in mediul universitar, unde a si ramas. De 20 de ani este pentru generatiile de studenti de la Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacau unul dintre cei mai iubiti profesori. “Imi plac tinerii, imi iubesc studentii, ii consider colaboratorii mei, imi place sa lucrez cu ei, sa ii indrum, sa ii ajut, sa ii implic in diverse proiecte pentru a putea ca, ulterior, sa-si gaseasca un drum frumos in viata lor profesionala. Poate tocmai de aceea, dupa atâtia ani de catedra la Facultatea de Ttiinte economice, inca ma simt ca in prima zi când am intrat in aceasta institutie. Acum voi intra in licenta cu prima generatie de studenti pe specializarea Administrarea afacerilor, de care sigur vom mai auzi peste 4-5 ani”, a mai adaugat.

“Nu toate deciziile duc la cresterea calitatii invatamântului

Este dedicata meseriei de dascal, chiar daca o spune sincer ca vremurile actuale sunt cu mult diferite fata de anii propriei studentii, anii ’90 si ce s-a intâmplat dupa 2000. “Cam atunci s-a produs ruptura. Alinierea programelor de studii la standardele europene a produs acel dezechilibru. Sunt foarte multe probleme acum in sistem si se iau mereu decizii, dar care nu duc neaparat la o cresterea calitatii invatamântului. Ti studentul s-a schimbat, a inteles ca poate sa promoveze mai usor, ca obtinerea unei diplome universitare nu mai este neaparat un scop in viata. Dar de aceea suntem noi aici, sa ii motivam, sa ii facem sa inteleaga ca fara implicare si munca nu au cum sa reuseasca”, este de parere conf.univ.dr. Roxana Mironescu.

A intrat in politica pentru ca avea foarte multe idealuri

In anul 2000 a intrat in politica. “Am fost cooptata de un foarte bun prieten, Adam Romica, acum director de banca, pe care il stiam aproape de o viata. M-a convins repede ca trebuie sa incerc si asta, numai ca el a plecat si eu am ramas” (râde, n.r.). A ramas pentru ca avea foarte multe idealuri si multa energie de consumat. Desi in paralel a lucrat in continuare in invatamânt, s-a implicat foarte mult si in tot ce a insemnat administratie locala. “Am considerat ca zona politica are nevoie de un suflu nou, de oameni dedicati, muncitori, care sa faca ceva pentru comunitate. Nu am avut nicio dificultate in a ma adapta si da, acum spun sincer, a fost o experienta de viata din care am invatat foarte mult”, afirma acum dupa 12 ani de “viata politica”, in care a activat si ca viceprimar al municipiului Bacau. “Insa, asa cum am intrat, asa am si iesit, in 2012”. Dar considera ca a lasat in urma acel “ceva”, ca a schimbat mentalitati, ca a cunoscut oameni noi, de un alt nivel si din alte medii, ca a ajutat, ca a imprimat o anumita tinuta intelectuala in tot ceea ce a facut.

Fara munca nu-si gaseste sensul vietii

S-a implicat foarte mult si in activitatea stiintifica. Este autor unic a trei carti de specialitate in comert si turism, dar si autor in colaborare a trei manuale universitare. A scris lucrari, a publicat studii si articole in reviste de specialitate, a sustinut comunicari stiintifice la universitati din tara, este membru al colectivului de redactie al revistei stiintifice a catedrei de Ttiinte economice, a organizat sesiuni de comunicari stiintifice. “Da, sunt un om activ. Foarte activ. Imi place sa muncesc, sa am tot timpul planuri de realizat, sa ma implic. Fara munca nu imi gasesc sensul vietii”, mai adauga. Ii plac foarte mult si animalele, ii place sa calatoreasca, asculta muzica clasica (a luat lectii de pian de la 6 ani si acasa are o pianina la care inca isi mai testeaza latura artistica), iar acum aprofundeaza parapsihologia. Adora sa gateasca, “mai ales tot ce tine de dulciuri”, iubeste natura, lumina, zilele cu soare. “Detest in schimb minciuna, prefacatoria si intrigile. Prefer oamenii dintr-o bucata. Iar in societatea in care traim, nu-mi place lipsa de educatie, de civilizatie. Nu pot sa accept parvenitismul care devine tot mai agresiv”, ne marturiseste. Azi, 21 iunie, Roxana Mironescu mai rupe o fila din calendarul anual al vietii sale. La multi ani, doamna profesor!

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri