miercuri, 17 decembrie 2025

Karting: Start de sezon

Denis Marcu va concura in acest week-end in Italia, la "Euro Trophy"

Distinctiile obliga

Campionul mondial la karting, Denis Marcu revine pe pista la sfârsitul acestei saptamâni. Dupa ce in primele saptamâni ale anului a fost protagonistul galelor de premiere interne si internationale, primind cele mai importante distinctii la clasa Mini pentru o stagiune 2010 de vis, pilotul lansat de Selena Motor Sport Bacau vrea sa ia cu asalt si noul sezon competitional. Cea dintâi provocare este concursul "Euro Trophy", programat in week-end, pe circuitul "La Conca" de la Muro Leccese, din sudul Italiei.

Repetitie pentru WSK

Pe tot parcursul acestei saptamâni, Denis Marcu va tura motoarele pe kartodromul "La Conca" sub comanda directorului sportiv al Selenei Motor Sport, Vladimir Bortov. "Avem destule lucruri de pus la punct, mai ales ca venim dupa o pauza de doua luni. Speram insa ca primul concurs sa ne aduca si prima victorie", a declarat Bortov, care nu uita ca pe circuitul de la Muro Leccese se va desfasura, pe data de 27 februarie, si prima dintre cele cinci etape ale campionatului WSK Master Series: "Vrem ca «Euro Trophy» sa reprezinte si o buna repetitie pentru WSK".

Mini, complet!

Interesul pentru WSK Master Series este, si in acest an, unul de mare anvergura. Numarul pilotilor inscrisi este deja mai mare de 200, iar clasa la care Denis Marcu s-a laureat campion mondial, Mini, este prima care si-a completat, intr-un timp record, locurile vacante. Asa cum nota site-ul Federatiei Italiene de Karting, "in doar doua saptamâni au fost ocupate toate locurile disponibile la categoria in cadrul careia promisiunile kartingului mondial se pregatesc sa arunce manusa principalului favorit, românul Marcu Dionisios". Campionul lumii este, deci, avizat!

Dan Sion


spot_img