– Suntem la al patrulea scrutin al alegerilor europarlamentare, după cele din 2007, 2009 şi 2014, singura Adunare transnaţională din lume aleasă în mod direct. Ce ar trebui să ştie acum, în 2019, românii, despre aceste alegeri, despre Parlamentul European?

– Ar trebui să ştie că Parlamentul European este o instituţie care are o putere mult mai mare ca acum mai mulţi ani. Dacă la început era un forum mai mult de consultare, de dezbatere, începând de prin 2009, atunci când am candidat şi eu pentru un loc în PE, pe lista PSD, a devenit co-decident în foarte multe privinţe. Aşadar, probleme care ne dor pe toţi, care ne interesează pe toţi, cum ar fi libera circulaţie, dreptul la muncă, de democraţie în general, de drepturile omului, trec obligatoriu prin dezbaterea Parlamentului European, care ia o decizie, decizie negociată apoi cu Consiliul European. Aceste lucruri se observă în felul cum viaţa noastră se schimbă când apar aşa numitele Directive, despre care acum ştim. Pentru înţelegere am să amintesc doar câteva: cum să ne tăiem porcul, cum efectuăm convorbirile telefonice în afara ţării, ce facem cu pungile de plastic, cu deşeurile, cum trebuie şi cum nu trebuie să mai facem vin în gospodărie, dar şi multe altele cu impact mult mai mare asupra vieţii cetăţenilor europeni. Ele se discută în comisii şi în plen, după care se iau hotărâri, care devin obligatorii pentru ţările membre, spre deosebire de Consiliul Europei, unde eu am avut o experienţă mult mai mare, de opt ani, înainte de a deveni europarlamentar, pentru o perioadă de doi ani. Ce ar trebui să ştie românii? Eu cred că românii ştiu suficient, pentru că există foarte multe forme şi posibilităţi de informare, PE are un site uşor de accesat, care încurajează foarte mult iniţiativa cetăţenească. Dacă publicaţi acest articol, ar trebui să încurajaţi oamenii să scrie, către Comisie, către Parlament, deoarece ceea ce nu se întâmplă la alte instituţii, se întâmplă acolo, adică, primesc răspunsuri la absolut toate întrebările şi problemele ridicate. Şi ar mai trebui încurajaţi să meargă la vot, este dreptul lor fundamental.

Profesorii bacauani, membri ai juriului concursului pe teme europene in vizita in PE

În România nu se lucrează la clădirea unei cariere

– Uşa Parlamentului European este deschisă permanent…

– Uşa este deschisă cum spuneţi, dar nu numai prin intermediul europarlamentarilor, care este o cale foarte bună şi aceasta, eu am încurajat foarte mulţi oameni din Bacău să-şi expună problemele, să solicite informaţii, pentru că eu mă consideram şi un reprezentant al Bacăului. Una dintre ele, pe care am considerat-o foarte importantă, a fost libera circulaţie, problema statutului românului, care este una de cetăţean european şi nu de emigrant. Termenul acesta de migrant/ emigrant în interiorul Uniunii Europene este o greşeală cu consecinţe negative asupra „emigrantului”, care, în fapt, este cetăţean european cu drept la libera circulaţie. Aceste probleme se pun acum şi mai acut de când cu Brexit-ul, dar s-au discutat şi în Germania, în Spania, care vorbeau despre prea mulţi români care lucrează în aceste ţări, astfel că a crescut şomajul în rândul cetăţenilor autohtoni. Eu am insistat ca acei emigranţi să fie numiţi cetăţeni europeni. O a treia problemă care m-a interesat (ea este actuală şi acum) a fost cea a copiilor lăsaţi acasă. Am avut colaborări foarte bune cu europarlamentari din Italia, din Spania, cu care am organizat conferinţe pe această temă, pe care eu o consideram foarte importantă. A fost o discuţie foarte aprinsă cu privire la medicii şi cadrele medii sanitare care au plecat din ţară. Sigur că era o problemă la nivel de sistem, însă pe mine mă interesau pacienţii din România, din alte ţări, a drepturilor acestora, care au rămas acasă fără a avea asigurată asistenţa medicală adecvată. Revenind la întrebarea de început, eu îi încurajez pe români să facă apel la PE, la Comisie, este foarte uşor de ajuns acolo cu tot felul de probleme pe care ei le consideră importante. Şi atunci, creşte şi încrederea în PE, atunci când primeşti răspuns, şi ai, în acelaşi timp, nişte oameni, viitori europarlamentari din România, pe care ar trebui să-i consideri cureaua de transmisie între cetăţeanul român, PE şi cetăţenii europeni, în general.

– Aţi avut o experienţă de opt ani, cum spuneaţi, la Consiliul Europei şi doi ani ca europarlamentar, aţi vorbit la obiect care erau, care sunt încă problemele noastre, ale europarlamentarilor români. Suntem în UE din 2007, cât de ascultat este un europarlamentar român de la tribuna PE? Au o agendă clară, ştiu să se facă auziţi?

– Depinde foarte mult de ei. Vă răspund cu mare sinceritate. Eu m-am adaptat mult mai uşor în cei doi ani, se ştie, eu am intrat în PE după ce Rovana Plumb a devenit ministru. Acolo am reîntâlnit, am întâlnit foarte mulţi oameni pe care-i cunoaşteam din CE. Ceea ce nu facem noi în România este că nu încurajăm construirea clădirii unei cariere pentru PE. Toate ţările au cel puţin două treimi din aceeaşi delegaţie, după fiecare scrutin. Există o continuitate, sigur că apar nume noi, dar nu vedem nicăieri mai mult de o treime, maxim. De ce acest lucru? Pentru că Parlamentul European este un loc derutant, în primul rând, oricât ar fi de bine pregătită o persoană pentru PE, dar nimeni nu este foarte pregătit pentru această instituţie, nimeni nu are şcoală de europarlamentar, acolo trebuie să te obişnueşti cu un sistem de muncă, care presupune foarte multă acurateţe, atenţie, nu ai timp să gândeşti atunci, pe loc, trebuie să fii pregătit dinainte, trebuie să ai o foarte solidă pregătire cu problemele naţionale, cu interesul naţional, să ştii să te foloseşti de colaboratori, pentru că nu toată lumea este diplomat, jurist sau economist. Colaborările europarlamentarilor cu alţi reprezentanţi ai României, diplomaţi, care formează reprezentanţa noastră la UE, dar şi reprezentanţii fiecărui minister care sunt acreditaţi, sunt definitorii în munca ta.

Un europarlamentar trebuie să vorbească mai multe limbi străine

– Pe lângă consilierii fiecărui europarlamentar, există, spuneţi dvs. şi un corp tehnic…

– Da, dar nu al europarlamentarilor, eu vorbesc despre reprezentanţii României la diferite niveluri, la nivel de instituţii, pe domenii, care corespund Comisiei. Când eram eu acolo, comisar era Dacian Cioloş, noi am avut cu el două-trei întâlniri pe probleme de agricultură, apoi eram membră în Comisia de muncă, în Comisia de egalitate de şanse, dar şi în Comisia de Sănătate şi Mediu, iar când aveam de făcut rapoarte , amendamente etc., luam legătura cu cei de la Externe, cărora le solicitam informaţii. În primul rând trebuie să ştii cu cine să iei legătura dintre ai tăi, în al doilea rând, trebuie, este absolut obligatoriu, să ştii limbi străine, este o greşeală să crezi că acolo se vorbeşte limba ta şi prin asta ai rezolvat toate problemele. Ai parte de traducere în cadrul comisiilor, dar nu întotdeauna, pentru că există traducere doar pentru limbile oficiale. Este adevărat, poţi vorbi în limba ta în plen, dar munca unui europarlamentar presupune multe, foarte multe contacte directe. Spuneam că am reîntâlnit foşti colegi din Consiliul Europei, acolo nu se vorbeşte decât în engleză sau franceză, care m-au ajutat foarte mult să mă integrez rapid, să devin utilă, să demonstrez ce pot să fac. Un europarlamentar, de oriunde, are în primul rând ca obiectiv interesul ţării sale. Este clar, este mai mult decât clar, chiar dacă, oficial, acolo nu eşti român, eşti europarlamentar ales în România. Teoretic, tu ar trebui să te ocupi acolo de problemele tuturor cetăţenilor europeni, în practică nimeni nu face asta, pornind de la statele mari şi terminând cu cele mai mici, fiecare îşi vede de interesul său, dar o face cu inteligenţă. Acesta este cuvântul – cu inteligenţă, altfel faci mai mult rău. Discursul tău trebuie astfel construit încât să pară că se adresează tuturor cetăţenilor europeni, cu specificaţia, cu remarca că, iată, în România problema este mai altfel, fără să aduci atacuri, să insişti, deoarece poţi stârni orgoliile, poţi leza sentimentele altor colegi, ţări. Am nenumărate exemple, nu are rost să insist. Este o mare preocupare pentru limbaj, pentru nuanţe, pentru ton, uneori şi o virgulă, o pauză pot să distorsioneze mesajul.De aceea spuneam că o decizie este precedată de negocieri, de înţelegeri, de compromisuri, astfel ca finalul să fie acceptat de toată lumea. Toate acestea, spuneam, nu se învaţă la şcoala de europarlamentar, vin din experienţă, din inteligenţă, din suportul informaţional, din trăiri, din patriotism, ponderat afişat şi exprimat.

Comunicarea – suport solid al reuşitei

– Doamna avocat, aş vrea să revenim la aspectele practice, este interesant, este frumos ce aţi spus până acum, însă, ştiţi, în România, jumătate din populaţie trăieşte în mediul rural, iar altă jumătate în urban şi alte milioane sunt plecate. De ce s-ar duce la vot pe 26 mai, în condiţiile în care un europarlamentar nu-i poate promite direct apă, canalizare, drumuri, şcoli, ceea ce-l doare pe cetăţeanul român din mediul rural. Cum reuşeşte un europarlamentar să ducă aceste probleme concrete din plan local, naţional, la nivelul PE?

– Lucrurile s-au mai schimbat, posibilităţile de informare s-au diversificat, a pătruns masiv, şi în mediul rural, internetul. La ce foloseşte internetul este o altă problemă, foarte puţină lume intră şi citeşte ce a mai făcut Parlamentul European în ultimul timp. În cel mai bun caz se uită şi ascultă ştirile de la TV. Ce făceam eu, că nu pot să dau lecţii nimănui. Veneam vineri seara în Bacău şi două zile organizam întâlniri cu băcăuanii pe diferite teme, mă întâlneam cu presa, elaboram comunicate. Mă duceam des şi în mediul rural, în şcoli, şi uneori observam că multe informaţii de la nivelul UE, PE, Comisiei, ajungeau distorsionate, cum a fost cazul cu tăierea porcilor, lumea s-a speriat, că nimeni nu le-a explicat clar despre ce este vorba. Vina aparţine vectorilor de comunicare de la nivel local, naţional şi european. Lucurile pot fi remediate printr-o permanentă informare şi explicare a ceea ce se întâmplă acolo şi, mai ales, de ce. Dacă vrei voturi trebuie să ştii să vorbeşti cu oamenii, să munceşti, să călătoreşti, partidele au şi ele obligaţii pentru reuşita candidaţilor lor. În concluzie, este vorba de comunicare. Problema este dacă i-am ales pe cei mai potriviţi, pe cei mai buni. Am observat că presa este interesată de activitatea europarlamentarilor, a instituţiilor europene şi ar fi păcat să nu se profite de acest suport foarte deschis, obiectiv şi rapid de a comunica. Dar să revenim la nivelul ruralului. Să nu ne imaginăm că ei nu sunt informaţi, majoritatea celor care au plecat din ţară sunt din mediul rural, ei cunosc problemele din ţară, dar şi pe cele de la nivel european. Informaţia circulă. Toate aceste probleme: loc de muncă, asigurare, locuinţă, pensii, alocaţii, egalitate de şanse, probleme globale, sunt cunoscute şi la nivelul PE, se discută, se dezbat, fiecare europarlamentar poate să intervină, să aducă amendamente, propuneri, poate contesta. Da, există o problemă: electoratul naţional nu ştie cum se implică cei pe care i-au ales în rezolvarea problemelor lor. Aici este treaba alesului să explice, să raporteze, îşi face un bine lui, partidului, dar şi Parlamentului European.

Luptă pe proiecte nu luptă politică

– Mai este o problemă, şi dvs. o cunoaşteţi: în campania electorală nu există o dezbatere, o luptă de idei, dar mai ales de proiecte, de teme majore care să constutie agenda europarlamentarilor votaţi în România. Am văzut şi recent, un candidat a fost pus cap de listă pentru că a fost şi este critic, vocal, la adresa altui partid. Şi nebunia continuă. Nu am auzit o propoziţie inteligentă, un proiect important propus alegătorilor. Oamenii, cu siguranţă, aşteaptă de la ei altceva: prin munca lor în PE, viaţa oamenilor să se schimbe în bine. De ce nu reuşim să ne adunăm, să stabilim temele principale, obiectivele României pe termen scurt, mediu şi lung şi toţi să lupte pentru ele?

– Desigur, răspunsurile necesită timp, analize, înţelegere. Vreau să vă dau exemplul Bulgariei. În ceea ce priveşte MCV ei aveau aceleaşi probleme ca şi noi, cel puţin când am fost eu în PE. Nu am văzut, nu am auzit niciun europarlamentar bulgar, indiferent din ce formaţiune sau grup parlamentar făcea parte, când s-a discutat problema în plen, să ceară sancţionarea ţării lor, pe când, la noi, să vă dau un exemplu?, mai bine nu, îl ştie toată lumea, s-au ridicat în plen şi au cerut sancţionarea României. Dar nu-i singurul caz, mai sunt atâtea, când unii parcă n-ar fi români, ar veni de pe alte planete! Sigur că până şi la nivel european mulţi s-au lămurit ce-i cu unul s-au cu altul dintre europarlamentarii români, însă răul a fost făcut. Este o discuţie foarte interesantă, însă cred, că, în primul rând, ţine de maturitatea fiecăruia, de educaţie. Intervine apoi de o importnţă colosală poziţia partidelor, este foarte important ce echipă trimiţi în PE, ce urmăreşti, cum important este din ce grup politic faci parte, cu cât eşti mai puternic, mai unit, cu atât ai şanse să izbuteşti în demersul tău. Aici nu este important doar prestigiul tău individual, este important şi acesta, dar satisfacţia este că ţara ta, prin tine, a avut de căştigat. Or, din păcate, România suferă în continuare de această boală. Au trecut 12 ani de când suntem membră a UE, în această perioadă au fost europarlamentari care s-au remarcat prin poziţia lor, prin verticalitate, pregătire, onestitate faţă de valorile europene, faţă de valorile noastre naţionale. Şi revin, la ce spuneam mai înainte, este importantă continuitatea, nu poţi ca în trei zile să le ştii pe toate, acolo ritmul este infernal, procedurile sunt foarte complicate, dacă nu ai lângă tine colegi cu o oarecare experienţă, îţi va fi foarte greu. Sigur, să se ducă şi cei tineri, dar nu trebuie să fie un criteriu fundamental, ci trebuie să primeze valoarea, competenţa, omul potrivit la locul potrivit. Acolo este un loc foarte special, este ca o medalie, pe o faţă se vede cadrul organizat, civilizat, modern, iar pe partea cealaltă se manifestă o luptă acerbă, o concurenţă fără menajamente, o bătălie pe viaţă şi pe moarte, însă cu surâsul pe buze, cu protocolul aferent, cu invitaţii la o cafea, pentru interesul ţării tale, de aceea este foarte important când întocmeşti listele cu candidaţi, trebuie să ştii ce oameni ai nevoie pentru a susţine o problemă sau alta, vitală pentru ţara ta. Toate „luptele” se dau în Comisie, în comisii, dacă nu ai oameni tari, pregătiţi, n-ai nicio şansă, deoarece vor fi acoperiţi de alţii mult mai interesaţi, mai vocali, cu argumentele la butonieră. Sunt multe lucruri subtile, complicate, care nu-şi relevă adevărul la suprafaţă.

Cu marele chitarist Brian May, pregatind o campanie de protectie a animalelor

– Eu am o nedumerire, la primirea mandatului, europarlamentarii aleşi în România nu primesc un portofoliu cu obiectivele României pentru care trebuie să lupte, că despre luptă este vorba după cum am reţinut de la dvs. Nu ştiu, preşedintele, un forum naţional cetăţenesc n-ar putea stabili agenda de lucru: eliminarea MCV, intrarea în Spaţiul Shengen, migraţia, problemele copiilor rămaşi acasă etc.
– Aici intervine responsabilitatea partidelor, de aceea este bine că se fac liste, se constituie o echipă, formată din specialişti pe problemele prioritare, sau aşa ar trebui să fie. Când am candidat eu, în 2009, pe lista PSD, au fost oameni foarte buni, nu toţi, dar suficienţi cât să ne reprezinte cu brio în Parlamentul European. Atunci am simţit că lucrez într-un colectiv destul de serios. Acum nu ştiu şi nici nu vreau să mă pronunţ.

Educaţie, cultură, carismă

– În încheiere, v-aş ruga să enumeraţi cinci dintre calităţile unui europarlamentar.

– Am mai vorbit, însă din experienţa mea, din practică, un candidat pentru fotoliul de europarlamentar trebuie să aibă experienţă profesională pe un domeniu, chiar dacă este mai tânăr, să fi lucrat în administraţie, în juridic, economic, educaţie, agricultură etc. Să fi lucrat efectiv, un CV kilometric nu mai valorează foarte mult. Doi, obligatoriu trebuie să ştie limbi străine, engleza este indispensabilă, franceza şi, mai nou, germana. Engleza nu la modul de conversaţie pe holuri, ci engleza oficială, chiar diplomatică, alteori tehnică. Nu mai explic de ce. Trei, sper să nu vă surprindă. Trebue să ai o anumită carismă, eu nu înţeleg prin carismă să fii frumos, elegant şi parfumat, ci să fii respectuos, politicos, agreabil, doritor de a cunoaşte oameni, să ştii să te apropii de oameni, ai mare nevoie de ei în exercitarea atribuţiunilor, nu numai de ai tăi, ci şi din ţările de unde ştii că poate veni ajutorul, sprijinul. Acestea presupun educaţie şi cultură, să ai o personalitate care să-ţi permită abordarea unor teme şi subiecte diverse din istoria şi cultura altor ţări, care fac o bună impresie, atunci când inviţi la o cafea, la un ceai, un coleg din Franţa, Germania etc., pentru a discuta probleme de interes comun, care pot aduce, în comisii sau în plen, beneficii ambilor. Trebuie înţeles că contactele directe, discuţiile bilaterale, neoficiale, fac parte din munca unui europarlamentar, care, în cele mai multe cazuri, sunt definitorii atunci când trebuie să se ia o decizie. Se pot spune lucruri, se pot etala informaţii pe care colegul tău nu are de unde să le ştie. Un om mai bine informat, îţi poate deveni prieten. Patru ar fi seriozitatea în a te pregăti pe domeniul tău, să fii informat cu tot ce se întâmplă în ţară, în lume, să cunoşti politica domeniului, relaţiile şi interesele, să nu fii surprins, depăşit de vecinul de bancă, de negociere. Şi, cinci, să fii patriot, nu spun vorbe mari, să fii patriot, dar să nu faci din patriotism un scop în sine, ci să găseşti mijloacele, modalităţile cu care să te baţi pentru ţara ta, evident, fără a deranja sentimentele patriotice ale altora. Să fii bun, performant pentru ţara ta. Ceea ce v-am spus nu sunt lucruri noi, ele sunt rodul unei anumite experienţe şi nici nu am pretenţia că le-am spus pe toate, dar sunt suficiente atunci când treci un om pe listă, pentru a reprezenta ţara în Parlamentul European. Sigur că sunt personalităţi, nume mari în organismele internaţionale, în faţa cărora ridici pălăria, însă nu-i suficient, puterea stă în unitate, în colectiv, în grup, în prieteni. Nu că am uitat, dar cred că trebuie menţionat şi calitatea de şti să-ţi concentrezi calitativ discursurile, acolo ai cel mult un minut, în acel minut tebuie să dai tot, să comunici tot, să argumentezi orice afirmaţie, bine dozată cu tonul, să fii expresiv, percutant, convingător, diplomat, să ai replică inteligentă, doar aşa eşti ascultat. Intervenţia ta nu este un discurs savant, este o pilulă, dar cu o pilulă îţi trece răceala. Un minut contează enorm pentru ţara ta, în acel minut se poate hotărî soarta şi viitorul unor comunităţi.

Biografie selectivă

1978 – Facultatea de Drept, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, diplomă de merit; 1978, avocat în Baroul Bacău; 1991 – Columbia University, bursă de studiu a drepturilor omului; 1991 – Universitatea din Birmingham, bursă Consiliul Europei;
1994 – Institutul Internaţional al Drepturilor Omului, Strasbourg;
2016 – doctorat la Institutul de Studii Juridice al Academiei Române, cu teza: “Drept penal şi sociologie juridică şi criminologie”.
1993 – membru PDSR/PSD, vice-preşedinte al Organizaţiei municipale PSD Bacău.
1996: diplomat MAE; 2001 – membru în Consiliul Naţional PSD, membru a Biroului Executiv Central al PSD, vicepreşedintă Organizaţie Femei PSD;
2000 – 2008 – deputat în Parlamentul României, preşedinte al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor; membră a Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, a Preşedintelui României, alegerile autorităţilor administraţiei publice locale, finanţarea campaniilor electorale şi alegerea europarlamentarilor; membră a Comisiei de validare;
membră a Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (A.P.C.E.); preşedinta Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a A.P.C.E.; membru al Biroului A.P.C.E.; membră a Comisiei pentru Migraţii, Refugiaţi şi Populaţie; membră a Comisiei privind problemele Sociale, de Sănătate şi Familie;
Partener activ în mai multe proiecte: „Cooperarea femeilor parlamentare din sud-estul Europei”; „Abordarea integratoare pentru participarea echilibrată a femeilor şi bărbaţilor la viaţa politică”, în parteneriat cu UNDP; „Europa este importantă pentru tine”, în parteneriat cu Ministerul Integrării Europene; „Modalităţi de combatere a excluziunii sociale a femeilor cu venituri reduse – reforma sistemului de securitate socială”, în parteneriat cu Biroul International al Muncii (BIM); „Prevenirea şi combaterea violenţei în familie – măsuri legislative pentru protecţia reală a victimelor violenţei”, în parteneriat cu Coaliţia Naţională a ONG-urilor implicate în Programe privind Violenţa împotriva Femeilor; „Creşterea participării femeilor la decizia politică”, în parteneriat cu Institutul Naţional Democrat (NDI).
Membru fondator al „Coaliţiei pentru echitatea de gen în reprezentarea politică”.
2012 – 2014 – europarlamentar.

Alte articole