Citeam, zilele trecute, o chestie interesantă pe Facebook: oamenii nu vor să afle adevărul. Nu MAI vor să-l afle. Oamenilor le place să fie mințiți, să citească povești fantasmagorice care să le valideze credințele. Și nu, nu e vorba de religie aici.
E vorba de întregul univers uman: cine e convins că vaccinurile sunt periculoase nu va accepta decât informațiile care îi întăresc această convingere. Același lucru se întâmplă și în politică, economie, în relațiile sociale, peste tot. Omul este prea obosit să mai gândească, așa că ia ceea ce-i mestecă alții și se mulțumește cu asta.
Dacă și educația sa este doar o spoială iar cultura îi lipsește cu desăvârșire, nici nu mai trebuie să te întrebi prea mult de ce lucrurile se mișcă într-o anumită direcție. Fiecare își creează propriul univers în interiorul căruia se baricadează.
Apoi se asociază cu alții cu aceleași convingeri și același comportament al refuzului de a accepta alte idei, alte explicații. Izolându-se de cei cu idei diferite, ajung, astfel, să creadă că adevărul pe care-l cunosc ei este singurul posibil.
De unde și reacțiile tot mai violente față de cei care nu le împărtășesc convingerile. Din etapele tranziției către recunoașterea unei situații – negarea, furia, negocierea, depresia și acceptarea – românii par să fi rămas blocați la pasul doi.
Sunt furioși și caută într-una vinovați pentru propriile probleme și eșecuri. Iar logica este prima victima a acestei atitudini.
Cândva, când cititorul nu cunoștea înțelesul unei expresii, își asuma vina și mergea la dicționar să se lămurească.
Astăzi, însă, când nu înțelege ceva, se înfurie și-l înjură pe autor pe motiv că e imbecil și scrie prostii.
