27 iulie 2024
EvenimentInfracțiuni la regimul circulației rutiere constatate de polițiști

Infracțiuni la regimul circulației rutiere constatate de polițiști

La data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 15.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Buhuși au depistat în flagrant delict, un bărbat, de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Libertății din oraș, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

              Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.



          Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

 

La data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 16.30, polițiștii Secției 2 Poliție Bacău au depistat în flagrant delict, un tânăr, de 25 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada 9 Mai din municipiu, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

              Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

              Totodată, în urma verificărilor în baza de date a reieșit că, tânărul figurează cu dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

          Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe și cu dreptul de a conduce suspendat.

 

 



spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri