25 aprilie 2024
ActualitateÎn misiune cu Voinicul Mărţişor

În misiune cu Voinicul Mărţişor

Copiii Grădiniţei AGRICOLA Bacău au primit astăzi, 1 Martie 2019, o misiune importantă de la însuşi Voinicul Mărţişor. Se ştie că acesta a reuşit să lupte cu zmeul pentru a salva Soarele ce fusese furat, însă copiii au aflat că pot să ajute şi ei pentru ca Soarele să lumineze, să încălzească şi chiar să zâmbescă.

Astfel, toţi copiii grădiniţei, îndrumaţi de educatoare, ajutaţi de bunicii şi părinţii invitaţi la activitate au desfăşurat acţiuni menite să aducă strălucire zilei.

Un grup de elevi de la Colegiul Naţional “Ferdinand I”, Bacău, îndrumat de doamna Nicoleta Zărnescu, director adjunct , a participat cu multă determinare alături de preşcolari la confecţionarea mărţişoarelor, la pregătirea dulciurilor.



Dansurile tematice coordonate de prof. Coca Chiriac şi prof.Alina Popovici, precum şi poeziile şi cântecele intonate de copii sub îndrumarea educatoarelor : prof. Gina Vânău, Laura Bot, Roxana Grigoraş, Bernaveta Burcă, Anica Fii şi Viorica Heisu au reuşit să îl încurajeze atât de mult pe Voinicul Mărţişor, încât toată grădiniţa a fost inundată de razele călduţe ale Soarelui.

“E o magie aici, între pereţii acestui lăcaş ! Copiii sunt păstrătorii baghetei fermecate care face ca întreaga lume să devină, măcar pentru o clipă, o lume a păcii, o lume însorită a faptelor înţelepte. Se împlinesc anul acesta 35 de primăveri de când cadrele didactice din această grădiniţă ocrotesc cu dragoste gingăşia sufletului de copil şi luminează cu profesionalism mintea viitorului şcolar. Aici, tinereţea şi prospeţimea primăverii sunt prezente neîncetat de 35 de ani! Şi aşa vor fi mereu, cât vor exista pe lume COPIII! O primăvară magică, tuturor!” – Eliza Marga Lăpuşneanu, directorul Grădiniţei AGRICOLA Bacău

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri