La peste 91 de ani, a trecut în veşnicie filosoful, istoricul, pedagogul Constantin Gh. Marinescu (8 mart. 1928, Galaţi – 16 nov. 2019, Iaşi). I se recunosc merite ştiinţifice şi sociale precum apărarea ideii de unitate a românilor (a semnat în 1978, cu Vasile Netea, o carte actuală şi azi: „Liga Culturală şi Unirea Transilvaniei cu România”, a condus cu abnegaţie Departamentul Moldova al noii înfiinţate Ligi Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni etc.), iar în ultimele două decenii a organizat exemplar sesiuni de comunicări la Universitatea „Apollonia” din Iaşi, invitând de fiecare dată şi specialişti din Republica Moldova.

Îl revendică discipline diverse: sociologia, dreptul, diplomaţia, istoria medicinei, politologia, istoria românilor, ecologia ş.a. Principiile promovate au fost legitimitatea factorului românesc în provinciile istorice, deschiderea culturii autohtone către universalitate, credibilitatea şi forţa valorilor spirituale româneşti ş.a. S-a ocupat de instituţionalizarea centrului muzeistic de la Mânjina, dedicat memoriei unioniştilor. (Mi-a acordat, în 2018, un interviu pe tema salvării Casei „Vasile Alecsandri”, pe care o vedea ca un pandant al Muzeului de la Mânjina gălăţeană.)

Bacăul are cel puţin două semne ale trecerii sale, din 1990, prin Universitate: conceptul numit „Cabinetul absolventului” (sediul era vizavi de sala C3, din Corpul C) şi schiţa monografică „Bacăul universitar – 1961-1991” (împreună cu Tiberiu Căliman; Bacău, Editura „Plumb”, 1995), la care se adaugă cursurile şi seminarele din categoria ştiinţelor socioumane. „Un cărturar de excepţie”, scrie pe coroana depusă din partea Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, de Gabriel Lupu, unul dintre ultimii săi doctoranzi. Prin toate acestea, Constantin Gh. Marinescu a atins dimensiunile modelului de intelectual.